Arhim. Nectarie Mulațiotis: “NOI CA POPOR NE-AM INDEPARTAT DE HRISTOS SI DE ACEEA DUMNEZEU A PERMIS SA NE CONDUCA TIRANII. Norii negri si marea ceață se apropie. Suntem in fața celui de-al treilea razboi mondial

12-11-2014 Sublinieri

nectarie-efrem

Vedeti si:

tower of babel falls

Pedeapsa noastra

“Celui care va dobandi avere numai ca sa o duca bine in aceasta viata si sa traiasca lejer, Dumnezeu vine si ii ia averea. Nu vedeti? Dumnezeu l-a trimis pe primul ministru prin votul poporului grec sa va ia averile. Da, sa va ia averile! Ati inteles? Acesta a venit la putere prin votul poporului grec. Nu stiu daca America sau Europa l-au sprijinit. Eu stiu ca pe acesta l-au votat grecii si prin votul poporului grec, acesta conduce. Desigur ca pe mine nu ma intere­seaza acest subiect, si anume cine conduce. Pe mine ma intereseaza sa vedeti ca in spatele acestor desfa­surari de evenimente se ascunde mana lui Dum­nezeu.

Fiindca Dumnezeu a vazut ca ne-am lipit inima, chiar si crestinii, de materia si de desfatarile trecatoare ale acestei vieti. Acum a venit ceasul sa sarim in aer cu ele. A sosit ceasul sa trecem cu totii prin criza, fratilor! Si cei ce au si cei ce nu au, in putin timp, nimeni nu va scapa. Nu auziti ce spun politicienii? Toti cei care ascultati stirile, sa fiti atenti la cuvinte. Adevarurile se ascund in spatele cuvintelor. Am sa spun mai multe in predica urmatoare… Fratilor, acum am sa va spun cateva lucruri, facand o mica paranteza.

96759402_218141cNu o auziti pe Merkel care le spune celorlalti politicieni, ca:

trebuie sa vedem ce facem, fiindca nu noi politicienii conducem, ci conduc pietele. Cei care ne imprumuta, bancherii, ne pun conditii legate de poli­tica pe care o vom exercita. In cele din urma vom conduce noi, politicienii alesi, sau pietele vor face legea in natiunile noastre? Deci vor conduce cei care au bani si ne imprumuta”.

Asta a spus de curand Merkel prim-ministrilor celorlalte state.

Este normal si fireste ceea ce va urma, atunci cand datoria creste, cel care imprumuta face legea. Iti spune:

Eu, Germania am sa-ti dau bani cu imprumut, dar asupra poporului vei aplica aceasta politica, pe care ti-o impun eu. Grecia: am sa-ti dau bani, dar vei pune in aplicare ceea ce noi iti vom spune, spun bancherii.

Pietele vorbesc, iar natiunile si prim-ministrii lor, tremura. Din cauza asta tot ceea ce este sub soare se afla in tulburare, fiindca economia mondiala se afla in pericol. Pietele spun statelor ca nu or sa dea bani, daca nu veti pune in aplicare politica lor si astfel pun conditii. Daca natiunile nu pun in aplicare termenii, atunci bancherii nu or sa le dea bani si toti se vor ruina.

Deci inchizand aceasta mica paranteza, spun catre toti cei care au averi, ca inainte ca pietele sa va ia tot ceea ce aveti si nu aveti, sa incepeti sa impartiti ave­rile voastre, ca sa construiti palat in Imparatia Ceru­rilor! Sfantul Cosma Etolianul ne-a spus:

„Orice v-ar cere, dati-l. Numai pe Hristos si sufletul vostru, sa nu le dati, fiindca celelalte or sa le ia de la voi cu forta”.

[…]

Ca familii si ca neam, fara Dumnezeu ne pierdem!

sarac in GreciaFratilor, de atunci de cand omul a incetat sa mai faca voia lui Dumnezeu si face propria sa voie, societatea noastra ne-a transformat intr-un Babel contem­poran. Lumea traieste confuza si departe de voia lui Hristos. De aceea Domnul si-a retras mila Sa de pe tara noastra. A incetat sa ne mai ocroteasca, de aceea si dusmanii au venit in tara noastra precum cuceritorii si ne chinuiesc poporul.

Ca popor al lui Dumnezeu am uitat ca a trebuit sa ne uitam la un singur lucru: Mai intai la Imparatia Cerurilor, conform cuvintelor Hristosului nostru, care ne-a zis: „Cautati mai intai Imparatia Cerurilor si toate celelalte vi se vor adauga voua“. Asta vrea Dumnezeu.

Dar fratilor, fiindca facem exact opusul, de aceea diavolul ne-a luat si ne-a ridicat de aici. Trebuie sa stim ca atunci cand Dumnezeu il vede pe om ca devine indiferent si nu mai intelege, atunci Acesta isi retrage Harul, isi ia Harul de la familia care a uitat sa traiasca in conformitate cu voia Sa. Atunci aceasta familie incepe sa mearga pe drumul diavolului. Numai atunci cand aceasta familie isi da seama imediat ce i se in­tampla si intelege ca diavolul si-a dobandit putere asupra ei si o distruge, fiindca s-a indepartat de Dum­nezeu si de voia Sa, numai atunci aceasta ar putea sa se mantuiasca, daca se intoarce imediat alaturi de Dumnezeu.

Sa nu credeti ca este greu ca diavolul sa ia cu el o intreaga familie sau un intreg neam! Ati uitat cum diavolul l-a luat cu el chiar pe Hristos, l-a luat din pustiu si l-a dus pe Muntele unde a postit patruzeci de zile! Dupa aceea diavolul, l-a luat iarasi pe Hristos si l-a dus pe Templul lui Solomon. Daca i s-a dat putere sa faca aceste lucruri lui Hristos, credeti ca diavolul nu poate sa va insface si pe voi? Dati-i liber­tate, dati-i dreptul si o sa vedeti ce o sa va faca. Si cum ii dam dreptul? Atunci cand refuzam voia lui Dumnezeu. In clipa aceea, acesta dobandeste dreptul in familia noastra iar atunci poporul spune: “Aceasta familie merge pe drumul diavolului“.

Fratii mei, tot ceea ce se poate intampla intr-o mica familie, se intampla si intr-una mare care se cheama neam sau stat. Se indoieste careva ca statul nostru si politicienii nostri nu traiesc si nu dau legi conforme cu voia lui Dumnezeu? Cate legi sunt votate in fiecare zi si se opun Legii lui Dumnezeu? Astazi am ajuns in punctul in care, asa cum am scris in 1997 catre Arhierei, acestia au inceput a vrea sa dea jos crucea de pe stea­gul nostru, de la scolile de religie, au inceput sa inla­ture icoanele din toate cladirile publice etc. Dupa aceea vrem ca Hristos sa ne ocroteasca neamul? Dar mai inainte ca politicienii nostri sa se abata de la drumul lui Dumnezeu, noi ca popor ne-am indepartat de Hristos, ca familii, ca persoane si de aceea Dumnezeu a permis sa ne conduca „tiranii”, cei care nu cred in nimic, nu sunt iubitori de oameni si de aceea distrug totul.

Acum puteti intelege de ce Dumnezeu a permis sa fie alesi toti politicienii de astazi care tiranizeaza po­porul nostru cu masurile pe care le iau si sa ocupe puterea intr-un mod democratic? Daca este asa, atunci nu mai cautati sa vedeti incotro ne indreptam, vedeti si voi singuri. Norii negri si marea ceata se apropie. Nu mai este nevoie sa va spun, vedeti si voi, singuri, unde ne duc evenimentele, atat in ceea ce priveste economia cat si relatiile internationale cu Turcia, Siria si Iran.

Nu vedeti ca pe Marea Mediterana s-a adunat armata americana? Nu vedeti ca armata ruseasca a ajuns si ea? Nu vedeti cum Franta, Germania, Italia sau Israel trimit trupe armate pe tarmurile Siriei si toti acestia ocupa posturi de lupta? Nu puteti sa va imaginati ce urmeaza a se intampla cand se vor ciocni toate aceste puteri pe Mediterana? Suntem in fata celui de-al Treilea Razboi Mondial si Nuclear. Inca de mult va prega­tesc in omiliile mele de venirea raului, datorita lipsei noastre de pocainta si de indepartarea noastra de voia lui Dumnezeu.

Din nefericire, toate acestea se intampla fiindca omul continua si face propriul “ego”, propria sa voie.

Sa ne intoarcem la Dumnezeu cu pocainta, mai inainte de a fi prea tarziu

366-9Inchei omilia de astazi si va rog, fratilor, cel putin acestia cati suntem aici inauntru, sa punem in aplicare voia lui Dumnezeu. Grecia, daca nu facem acest lucru, va suferi distrugeri, asa cum am spus in repetate randuri, datorita necazurilor care vin. Va trece [printr-]o ceata foarte mare si deasa. Aceasta nu va disparea, ci va trece [prin] ceata si necazuri. Vor fi acoperite si vor fi apa­rate, repet, acele case si familiile, care traiesc in con­formitate cu voia lui Dumnezeu. Acestia, de acolo din cenusa, vor continua sa supravietuiasca, fiindca ii va acoperi Harul lui Dumnezeu, asa cum l-a acoperit pe Profetul Ilie in pestera si i-a trimis corbul sa-i duca hrana si astfel a trait.

La fel ne va acoperi si pe noi Dumnezeu. Dar pe cine? Pe cei care cauta sa castige mai intai Imparatia Cerurilor si dupa aceea toate celelalte. Lucru care din nefericire, noi astazi, nu l-am observat. Macar acum sa facem acest lucru si sa cerem iertare de la Dumnezeu.

Sa mergem la duhovnicul nostru si sa cerem mila pentru toate pacatele pe care le-am facut, fiindca in viata noastra, in cele din urma am facut voia noastra si nu voia lui Hristos. Sa-i spunem duhovnicului nostru: „parinte, iarta-ma”, fiindca in viata mea, pana astazi, am facut voia mea. Am vrut sa pun pe primul loc ceea ce am vruteu. Niciodata nu m-am gandit sa traiesc asa cum a vrut Dumnezeu, in toate am facut ceea ce am vrut eu, incepand cu imbracamintea, pana la gan­dire si pana la fapta mea cea de zi cu zi. Niciodata nu l-am intrebat pe Dumnezeu ce ar vrea de la mine.

Imi schimb viata. Incep de pe acum sa traiesc asa cum vrea Dumnezeu. Toate acele familii care decid sa traiasca de acum incolo cu voia lui Dumnezeu, trebuie sa stie ca ii va acoperi Dumnezeu. Pentru acestia can­tarea: „Bogatii au saracit si au flamanzit” va fi vala­bila si cei care Il cauta pe Domnul „nu se vor lipsi de tot binele.

Cei care au alergat la Domnul, nu se vor lipsi de tot binele. Fie ca de acum inainte sa facem in fiecare zi voia Domnului nostru. Amin”.

nectarie-mulatiotis-arhim-sfaturi-duhovnicesti-pentru-omul-contemporan-vol-1-11948

De acelasi parinte:

Legaturi:

***

***

– “E trist pentru mine sa v-o spun: azi-maine asteptam seceta, foamete mare, cand vom da mii de galbeni si nu vom gasi putina paine”.

“Oamenii vor ramane saraci, fiindca nu vor avea dragoste de saraci”.

– “Oamenii vor ajunge goi, fiindca se vor face netrebnici.

– “Daca vor gasi pe drum argint, nu se vor apleca sa-l ia. Dar pentru un spic se vor omori care sa-l ia primul”.


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. SPECIAL, Al treilea razboi mondial, Biserica la ceas de cumpana, Parintele Nectarie Mulatiotis, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

32 Commentarii la “Arhim. Nectarie Mulațiotis: “NOI CA POPOR NE-AM INDEPARTAT DE HRISTOS SI DE ACEEA DUMNEZEU A PERMIS SA NE CONDUCA TIRANII. Norii negri si marea ceață se apropie. Suntem in fața celui de-al treilea razboi mondial

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Interesant ar fi de aflat din ce data e aceasta omilie in care vorbeste de cel de-al trei-lea razboi mondial. O fi fost oare din 2013? Oricum e la fel de actuala indiferent de momentul scrierii.

  2. @ eucred:

    E chiar mai de dinainte, dar nu este clar anul. Face parte dintr-o omilie la Pilda Semanatorului.

  3. Durere. Mare durere pentru cei ce cresc prunci, pentru cei ce sunt părinți care văd şi înteleg acestea şi au copii care nu văd şi nu înțeleg. Durere ce nu poate fi alinată decât de nădejdea în milostvirea lui Dumnezeu, de rugăciunea inimii de părinte conştient de acestea.
    Tancurile, şi rachetele, şi ruinele, şi cadavrele sunt lângă gardul nostru (din răsărit. Toată lumea cere pace, pregătindu-se de război. Dar războiul este deja între noi. În noi. În familie, între colegi, între rude şi cunoscuți, între categoriile de vârstă , între categoriile sociale, între deştepții crezuți şi cei numiți, între regiuni, între popoare. Fraternizarea ? Da o face păcatul. Patima. Extemiştii cu extremiştii, popularii cu popularii, esticii cu esticii, veticii cu … . Da. Da de unde? Din aceiaşi casă, din aceiaşi familie, bloc, loc de muncă, sat, oraş, țară şi neam. Nu mai suntem frați de mamă, de credință, de neam. Suntem frați de patimă. Avem frați de curvie, de beție, de afaceri, de distracții, de orice, numai de mamă nu, de crență nu, de nem şi țară nu. Suntem, basişti, psd-işti, Macoveişti, Udrişti… suntem orice, numai frați, numai oameni cu inimă curată şi dragoste de semeni nu. Înțelegem subtilitățile cele mai adânci, dar nu înțelegem ce am ajuns şi ce e cu noi. Nimeni nu se îndreptă pe sine cu intreres şi dăruire îi mustrăm, îi osândim şi pretindem să îndrepte ceilați. Răi sunt ceilalți nu noi. Dar după care standard ? După care etalon sau etalon. După standardul fiecăruia semenul, este rău, prost, mujic sau ce poate fi mai rău şi bun după cum ne satisface nouă poftele.
    Râd dracii de deştepți ce suntem.
    Ce e bun şi de folos, din noi, din semeni, din țară şi din lume şi ce este de aruncat la gheenă.
    Focul e pregătit. Tot de noi.

  4. “……IN SPATELE ACESTOR DESFASURARI DE EVENIMENTE SE ASCUNDE MANA LUI DUMNEZEU”.Orice comentariu e de prisos.DOAMNE AJUTA!
    P.S.-Doar o concluzie:de nu ne intoarcem la Dumnezeu cu toata fiinta vom suferi pt.toata istoria caderii omenesti,fiindca intreaga istorie a pacatelor s-a adunat in noi.

  5. Mai mult ca oricand constientizam ca suntem la mila Domnului,ne asezam in genunchi cerem sa ne ierte si indurare pentru cei nevinovati….copiii.

  6. Doamne iarta, miluieste si mintuieste. Multumesc.
    Amin.

  7. @eucred, @admin

    Doamne ajută.

    În carte este specificată data de 20 iunie 2007, p. 116. Atunci a ținut părintele omilia.

  8. @ andir:

    Am vazut, dar se cunoaste ca acolo sunt, de fapt, doua omilii contopite si aceasta, a doua, care talcuieste pilda semanatorului, este in plina criza si lucrare a Troicii in Grecia, deci nu putea sa fie din 2007, ci de prin 2009-2010, cel putin.

  9. @admin

    Aveți dreptate. Luasem ca punct de reper în timp referirea la Merkel, știind că aceasta era cancelar al Germaniei încă din 2004.
    Dar are mai puțină importanță când a fost ținută omilia, așa cum zice și eucred, este de o atualitate izbitoare.

    Iertare.

  10. Cu cat este mai veche omilia cu atat mai aproape suntem de momentul implinirii ei.
    Oricum acum doua zile am vorbit cu cativa calugari si parinti induhovniciti din moldova si mi-au spus ca 2015 va fii un an de mari incercari si prigoane, iar in 2016 e foarte posibil sa vina razboiul. Din pacate ne-o facem cu mana noastra. Noi nu ii lasam lui Dumnezeu alta alternativa decat acest crunt razboi. Suntem de neoprit….in ale faradelegii.
    Si intradevar vom suferii mai rau ca sfintii inchisorilor, asa timpuri ne asteapta….asa mi-au spus parintii.

  11. @ eucred:

    Si noi credem la fel si noi am auzit la fel de cativa parinti cu discernamant.

  12. ce ar mai fi de spus in plus, cand numai cine nu vrea sa vada mai poate nega realitatea …
    Din fericire pentru noi, inainte de a fi Golgota, a existat Ghetsimani. Si poate ca fiecare dintre noi si fiecare generatie la randu-i, va trebui sa-si dea acest examen luand aminte la chipul Mantuitorului.
    Doamne ajuta-ne!

  13. Pingback: VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “Nu numai ca parintii isi pierd propriii copii, ci familii intregi se scufunda, chiar si economic, fiindca au vrut sa administreze problema singuri. Nu s-au increzut in Dumnezeu si iata rezultatele de astazi” -
  14. Pingback: Bunule Samarinean…, DR. MENGELE N-A MURIT - Recomandari
  15. Pingback: Parintele Nectarie Mulatsiotis despre CURATIREA SUFLETULUI si ISPITELE pe care vrajmasul le aduce CRESTINULUI CASATORIT si MONAHULUI: “Nu trebuie sa ii lasam diavolului nici cele mai mici deschizaturi prin care sa intre” -
  16. Pentru cei buni voi face sa fie conducatori buni , iar daca veti fi rai va voi da conducatori rai si va voi imbolnavi de frica in fata lor, spune Dumnezeu.Cred ca suntem foarte rai de am avut atatia conducatori rai.

  17. Gorbachev warns of major war in Europe over Ukraine

    BERLIN, Jan 9 (Reuters) – Former Soviet leader Mikhail Gorbachev warned that tensions between Russia and European powers over the Ukraine crisis could result in a major conflict or even nuclear war, in an interview to appear in a German news magazine on Saturday.

    “A war of this kind would unavoidably lead to a nuclear war,” the 1990 Nobel Peace Prize winner told Der Spiegel news magazine, according to excerpts released on Friday.

    “We won’t survive the coming years if someone loses their nerve in this overheated situation,” added Gorbachev, 83. “This is not something I’m saying thoughtlessly. I am extremely concerned.”

    http://www.dailymail.co.uk/wires/reuters/article-2903749/Gorbachev-warns-major-war-Europe-Ukraine.html

  18. Pingback: “Mai, frati români, noi n-am iesit inca din PAGANISMUL nostru, care se manifesta astazi prin VRAJITORII la nesfarsit, prin BLESTEME la nesfarsit!” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: PILDA SEMANATORULUI – Omilia Arhimandritului Nectarie Mulațiotis. SPINII PLACERILOR SI AI GRIJILOR LUMESTI INABUSA SAMANTA HARULUI SI IMPIEDICA SPORIREA DUHOVNICEASCA: “Ah, fratilor! In ce hal am ajuns! Vedeti cat timp pierdem pe zi pentru ce
  20. Pingback: SUB ACOPERAMANTUL ARIPILOR TALE… – Predici (si audio) la Duminica dupa Nasterea Domnului. Fuga din fata prigoanei lui Irod. DUREROASA INGADUINTA A LUI DUMNEZEU SI CONSECINTELE ALEGERILOR NOASTRE RAZVRATITE | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: “AM IUBIT PĂTIMIREA, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. BINECUVANTAREA NEDREPTATII si PRIGOANA IZBAVITOARE. Suferinta muceniceasca si slujirea jertfelnica din inchisorile bolsevice, din exilul siberian si de la inceputul razboiului a SF
  22. Pingback: “AM IUBIT PĂTIMIREA, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. BINECUVANTAREA NEDREPTATII si PRIGOANA IZBAVITOARE. Suferinta muceniceasca si slujirea jertfelnica din inchisorile bolsevice, din exilul siberian si de la inceputul razboiului ale
  23. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  24. Pingback: VEACUL INSELARII, VEACUL DESFRANARII. Predica Protos. Ioan Buliga (audio + text) despre PROPAGANDA EDUCATIEI SEXUALE si a SODOMIEI, inrobirea economica a tarilor si a familiilor. BUCURIILE PIERDUTE ALE COPIILOR ABANDONATI TEHNOLOGIEI. De unde sa incepem s
  25. Pingback: Omilia MITROPOLITULUI CIPRIOT NEOFIT DE MORFOU la Înălțarea Sfintei Cruci: “Cand ne rastignim prin pocainta trupul si sufletul, vom avea dreptul la Inviere si ca persoane, si ca popor”. CEA MAI MARE PROBLEMA – NU CEA POLITICA, CI LIPS
  26. Pingback: “HRISTOASE AL MEU, DA-MI RABDAREA SI CREDINTA SFINTILOR!”– Predici noi ale MITROPOLITULUI cipriot NEOFIT DE MORFOU (audio, text): “Trebuie sa stiti ca EXAMENELE INCEP! Trebuie cu totii sa fim gata de mari evenimente neasteptate”
  27. Pingback: Omilia MITROPOLITULUI CIPRIOT NEOFIT DE MORFOU la Inaltarea Sfintei Cruci: “Cand ne rastignim prin pocainta trupul si sufletul, vom avea dreptul la Inviere si ca persoane, si ca popor”. CEA MAI MARE PROBLEMA – NU CEA POLITICA, CI LIPSA S
  28. Pingback: POPORUL ROMÂN, CĂZUT, MURIBUND, ÎNCONJURAT DE VULTURI ȘI HIENE. Se va mai ridica la viață la chemarea lui Hristos? (PR. CEZAR AXINTE in duminica Referendumului) | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: “Lumea este din ce în ce mai stricată de ideologiile nefirescului care se propagă într-un mod patologic”. PĂRINTELE EPISCOP MACARIE DRĂGOI – CUVINTE ȘI RUGĂCIUNI DE MARE FOLOS la Duminica Sfinților Români și Sfântul Voievod
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate