Articole din categoria: VIDEO

PS BENEDICT – cuvinte vii despre CHEMAREA DUREROASA A ADEVARULUI CARE “DERANJEAZA” SI NELINISTESTE, despre SLUJIREA INTRU UNIRE a conducatorilor autentici si despre PILDA EROICA SI CRESTINEASCA A DOMNITORULUI MIHAI VITEAZUL (video, text)

141. PS BENEDICT – cuvinte vii despre CHEMAREA DUREROASA A ADEVARULUI CARE “DERANJEAZA” SI NELINISTESTE, despre SLUJIREA INTRU UNIRE a conducatorilor autentici si despre PILDA EROICA SI CRESTINEASCA A DOMNITORULUI MIHAI VITEAZUL (video, text) 21-08-2020

“Aşa se întâmplă mereu: când cineva pare să ne spună adevărul, dar în felul în care doare, încercăm să-l punem sub tăcere, încercăm să-l izolăm, încercăm să-l denigrăm, până acolo încât îl conducem la moarte într-o formă sau alta, socială …

PANDEMIA NECREDINȚEI. Mărturisirea Părintelui MIHAIL MILEA: <i>“L-am pierdut pe Dumnezeu! Aceasta e marea TRAGEDIE, că A MURIT CREDINȚA ÎN NOI, că nu mai avem încredere în Dumnezeu. Ne-au biruit mai-marii noștri cu aceste FRICI DE TOT FELUL. Și de aceea plânge Maica Domnului”</i> (VIDEO)

142. PANDEMIA NECREDINȚEI. Mărturisirea Părintelui MIHAIL MILEA: “L-am pierdut pe Dumnezeu! Aceasta e marea TRAGEDIE, că A MURIT CREDINȚA ÎN NOI, că nu mai avem încredere în Dumnezeu. Ne-au biruit mai-marii noștri cu aceste FRICI DE TOT FELUL. Și de aceea plânge Maica Domnului” (VIDEO) 19-08-2020

 PR. MIHAIL MILEA (Catedrala Sf. Sava, Buzau), 14.08.2020 – PROHODUL MAICII DOMNULUI: (fragment transcris) „Maica Domnului (…) știe de necazul prin care trece țara și omenirea întreagă cu această pandemie a necredinței! L-am pierdut pe Dumnezeu! Aceasta e marea …

<i>“Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”</i> – FRICA E VIRUSUL CARE NE DESFIGUREAZĂ, ne predă demonilor care ne îneacă. STAREȚUL MELCHISEDEC DE LA PUTNA: <i>“Și în această NEBUNIE prin care trece omenirea, SĂ NE ARUNCĂM ÎN BRAȚELE LUI HRISTOS, cu încredere că el ne va prinde și ne va ține!</i> Să rămânem CU OCHII ȚINTĂ la El, căci altfel NE AFUNDĂM! Aceasta vrea Hristos de la noi, să-I fim fideli!” (AUDIO, TEXT)

143. “Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” – FRICA E VIRUSUL CARE NE DESFIGUREAZĂ, ne predă demonilor care ne îneacă. STAREȚUL MELCHISEDEC DE LA PUTNA: “Și în această NEBUNIE prin care trece omenirea, SĂ NE ARUNCĂM ÎN BRAȚELE LUI HRISTOS, cu încredere că el ne va prinde și ne va ține! Să rămânem CU OCHII ȚINTĂ la El, căci altfel NE AFUNDĂM! Aceasta vrea Hristos de la noi, să-I fim fideli!” (AUDIO, TEXT) 10-08-2020

„Să cugetăm cu toții la tot ceea ce se întâmplă în omenire în aceste zile. Ne-am îndoit și ne îndoim de puterea lui Hristos. De aceea parcă ne afundăm și tot ne afundăm. Și se creează distanțe sufletești între noi. Se creează distanța aceasta care nu trebuie să fie. Și cresc neîncrederea, suspiciunea, bănuiala și toate celelalte”.

PS BENEDICT BISTRITEANUL (video, text) despre SFANTUL IOAN IACOB si ALEGEREA IMPARATIEI CERURILOR. <i>Comoara ascunsa in tarina</i>: in ce ne investim scurtul timp al vietii? – <i>“Cine nu aduna cu Mine risipeste”</i>

144. PS BENEDICT BISTRITEANUL (video, text) despre SFANTUL IOAN IACOB si ALEGEREA IMPARATIEI CERURILOR. Comoara ascunsa in tarina: in ce ne investim scurtul timp al vietii? – “Cine nu aduna cu Mine risipeste” 05-08-2020

PS Benedict Bistrițeanul: „Sfântul Ioan Iacob și fascinația Împărăției Cerurilor” Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit sâmbătă, 1 august 2020, în Parohia „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” de pe Valea Gârbăului, …

Parintele Hrisostom de la Putna despre CUM SA PAZIM SI SA LUCRAM IN TAINA DARURILE LUI DUMNEZEU si CUM INVATAM SA-I IUBIM PE FRATI: <i>“Sa nu ne grabim sa vestim darul primit, mai inainte ca recunostinta noastra sa devina lucratoare, sa ne schimbe inima. Fara aceasta noi nu putem sa-i ajutam pe ceilalti”</i> (VIDEO, TEXT)

145. Parintele Hrisostom de la Putna despre CUM SA PAZIM SI SA LUCRAM IN TAINA DARURILE LUI DUMNEZEU si CUM INVATAM SA-I IUBIM PE FRATI: “Sa nu ne grabim sa vestim darul primit, mai inainte ca recunostinta noastra sa devina lucratoare, sa ne schimbe inima. Fara aceasta noi nu putem sa-i ajutam pe ceilalti” (VIDEO, TEXT) 30-07-2020

Să ne primim unii pe alții, precum și Hristos ne-a primit pe noi – Protos. Hrisostom (2020) „Să ne primim unii pe alții, precum și Hristos ne-a primit pe noi” – Predică a Protos. Hrisostom (Mănăstirea Putna) la Duminica a …

PS BENEDICT VESA – chemare calda la SLUJIRE RECIPROCA IN VREMURI GRELE: <i>“Noi, cei tari, sa purtam slabiciunile celor neputinciosi! Cine face altfel tradeaza duhul Evangheliei. Vremurile prin care trecem trebuie sa ne faca MAI SENSIBILI, mai atenti la celalalt, nu FRICOSI pentru viata si sanatatea noastra</i>. NU MURIM DE BOALA, CAT MURIM DE SINGURATATE” (video, text)

146. PS BENEDICT VESA – chemare calda la SLUJIRE RECIPROCA IN VREMURI GRELE: “Noi, cei tari, sa purtam slabiciunile celor neputinciosi! Cine face altfel tradeaza duhul Evangheliei. Vremurile prin care trecem trebuie sa ne faca MAI SENSIBILI, mai atenti la celalalt, nu FRICOSI pentru viata si sanatatea noastra. NU MURIM DE BOALA, CAT MURIM DE SINGURATATE” (video, text) 29-07-2020

PS Benedict Bistrițeanul: „Hristos în căutarea omului” | Predică la Duminica a 7-a după Rusalii Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 7-a după Rusalii (a Vindecării a …

ARHIM. EFREM VATOPEDINUL, Starețul Mănăstirii Vatopedi din Sfântul Munte – CONFERINȚA ONLINE din 25 iunie: <i>“Ceea ce trăiește acum întreaga planetă sunt SEMNELE VREMURILOR DE PE URMĂ. Pe seama acestui virus, au lovit cu putere și cu turbare în Biserica Ortodoxă și în cea mai sfântă Taină a Bisericii, Euharistia”</i> (VIDEO)

147. ARHIM. EFREM VATOPEDINUL, Starețul Mănăstirii Vatopedi din Sfântul Munte – CONFERINȚA ONLINE din 25 iunie: “Ceea ce trăiește acum întreaga planetă sunt SEMNELE VREMURILOR DE PE URMĂ. Pe seama acestui virus, au lovit cu putere și cu turbare în Biserica Ortodoxă și în cea mai sfântă Taină a Bisericii, Euharistia” (VIDEO) 01-07-2020

 Conferința online susținută de pr. Arhim. Efrem Vatopedinul, Starețul Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi din Sf Munte Athos, joi 25 iunie 2020, la solicitarea studenților Capelei Universitare Sf. Nicolae și Sf. Ioan Apostolul din Cluj-Napoca.

IPS TEOFAN si PS IGNATIE la Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la Huși (VIDEO și TEXT): <i>“Cel mai mare dar al lui Dumnezeu este LIBERTATEA, pe care omul o dobândeşte MĂRTURISIND ADEVĂRUL”</i>/ <i>“Vremurile pe care le trăim sunt cele în care OAMENII S-AU RĂCIT, nu mai au căldura dragostei. URA SE RĂSPÂNDEȘTE ȘI DEVINE CA O PANDEMIE LA NIVEL PLANETAR”</i>

148. IPS TEOFAN si PS IGNATIE la Praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la Huși (VIDEO și TEXT): “Cel mai mare dar al lui Dumnezeu este LIBERTATEA, pe care omul o dobândeşte MĂRTURISIND ADEVĂRUL”/ “Vremurile pe care le trăim sunt cele în care OAMENII S-AU RĂCIT, nu mai au căldura dragostei. URA SE RĂSPÂNDEȘTE ȘI DEVINE CA O PANDEMIE LA NIVEL PLANETAR” 30-06-2020

„Ni se amintesc tot felul de lucruri pe care ar trebui, după dorinţa lor, să le îmbrăţişăm cu grabă: să supunem copiii noştri la educaţia sexuală în şcoli, să acceptăm tot felul de forme de căsătorie, să acceptăm sinuciderea asistată, …

PARINTELE MIHAIL MILEA: <i>“Suntem în PERSECUȚIE, toată Biserica, de la un capăt la altul</i>. ESTE UN ÎNCEPUT. Se joacă cu Dumnezeu! Dragii mei, UNDE AUZIȚI CĂ E LITURGHIE, ALERGAȚI! <i>Nu poţi trăi fără Hristos. Poţi să ai frigiderul plin, dacă nu-L ai pe Hristos, eşti cel mai sărac din lume”</i> (VIDEO, TEXT)

149. PARINTELE MIHAIL MILEA: “Suntem în PERSECUȚIE, toată Biserica, de la un capăt la altul. ESTE UN ÎNCEPUT. Se joacă cu Dumnezeu! Dragii mei, UNDE AUZIȚI CĂ E LITURGHIE, ALERGAȚI! Nu poţi trăi fără Hristos. Poţi să ai frigiderul plin, dacă nu-L ai pe Hristos, eşti cel mai sărac din lume” (VIDEO, TEXT) 26-06-2020

 “(…) în locul cel mai sfânt din acest univers, loc de maximă siguranţă, casa lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, maica neamului nostru românesc, care ne adună pentru a ne sfinţi, pentru a ne uni, pentru a ne încuraja, pentru a …

MITROPOLITUL TEOFAN, la hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava – SFATURI ȘI ATENȚIONĂRI IMPORTANTE PENTRU ZILELE NOASTRE: <i>“Nu se știe ce vremuri vor veni. Nu se știe ce alte valuri, într-o formă sau alta, se vor revărsa asupra noastră. VAI DE CEL SINGUR ATUNCI CÂND VINE VALUL!”</i>. Prin ce mijloace să ne pregătim pentru REZISTENȚA LA ÎNCERCĂRILE CARE VOR VENI? (video, text)

150. MITROPOLITUL TEOFAN, la hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava – SFATURI ȘI ATENȚIONĂRI IMPORTANTE PENTRU ZILELE NOASTRE: “Nu se știe ce vremuri vor veni. Nu se știe ce alte valuri, într-o formă sau alta, se vor revărsa asupra noastră. VAI DE CEL SINGUR ATUNCI CÂND VINE VALUL!”. Prin ce mijloace să ne pregătim pentru REZISTENȚA LA ÎNCERCĂRILE CARE VOR VENI? (video, text) 25-06-2020

 Basilica: Mitropolitul Teofan la Suceava despre „neguțătoria duhovnicească” și pregătirea pentru vremuri grele Făcând referire la ocupația de bază a Sfântului Ioan cel Nou, Mitropolitul Teofan a vorbit, miercuri la Hramul Sucevei despre așa-zisa „neguțătorie duhovnicească”. De Sânzâiene, odată …

PS BENEDICT la Duminica Sfinților Români: <i>“CÂND VINE DOMNUL, NU MAI STAI PE GÂNDURI. Așa trece viața noastră: AMÂNÂND, AMÂNÂND, AMÂNÂND… Sunt atâtea semne din partea lui Dumnezeu că NU SE MAI POATE TRĂI AȘA”</i> (video, text)

151. PS BENEDICT la Duminica Sfinților Români: “CÂND VINE DOMNUL, NU MAI STAI PE GÂNDURI. Așa trece viața noastră: AMÂNÂND, AMÂNÂND, AMÂNÂND… Sunt atâtea semne din partea lui Dumnezeu că NU SE MAI POATE TRĂI AȘA” (video, text) 24-06-2020

PS Benedict Bistrițeanul: „Sfinții români – rezistența credinței neamului românesc” Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români), 21 iunie 2020, la Mănăstirea …

<i>“Ce iubeste omul mai mult in aceasta lume devine dumnezeul lui”</i> – PS BENEDICT BISTRITEANUL (predica video si text): <i>“IUBIREA EXISTA ODATA CU CRUCEA. Exista putina iubire in lume tocmai pentru ca fugim de suferinta. Cand iubesti, nu poti altfel decat suferind</i>. PE NOI CINE NE VA DESPARTI DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS?”

152. “Ce iubeste omul mai mult in aceasta lume devine dumnezeul lui” – PS BENEDICT BISTRITEANUL (predica video si text): “IUBIREA EXISTA ODATA CU CRUCEA. Exista putina iubire in lume tocmai pentru ca fugim de suferinta. Cand iubesti, nu poti altfel decat suferind. PE NOI CINE NE VA DESPARTI DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS?” 18-06-2020

“Nu uitati: noi avem un Dumnezeu rastignit. Nu avem un Dumnezeu care sta pe tron si se uita, chiar si cu compatimire, la oameni, avem un Dumnezeu rastignit. Si cand va e greu, ingenuncheati in fata Crucii si spuneti-I: Doamne, …

“IATA CE DUMNEZEU AVEM! Iata catre ce am fost noi chemati!”. Protos. HRISOSTOM de la Putna – Cuvant despre IUBIREA SFINTEI TREIMI si pentru REDESCOPERIREA CURAJULUI SI DEMNITATII DE CRESTIN: <i>“Noua ne este teama sa ne pierdem sanatatea, dar nu ne temem ca pierdem mantuirea? Cel care se teme ca va pierde cele mici, le va pierde pe cele mari. Cel care se sperie de umbra lui va pierde insasi Lumina”</i> (VIDEO, TEXT)

154. “IATA CE DUMNEZEU AVEM! Iata catre ce am fost noi chemati!”. Protos. HRISOSTOM de la Putna – Cuvant despre IUBIREA SFINTEI TREIMI si pentru REDESCOPERIREA CURAJULUI SI DEMNITATII DE CRESTIN: “Noua ne este teama sa ne pierdem sanatatea, dar nu ne temem ca pierdem mantuirea? Cel care se teme ca va pierde cele mici, le va pierde pe cele mari. Cel care se sperie de umbra lui va pierde insasi Lumina” (VIDEO, TEXT) 15-06-2020

 „Sfânta Treime: înălțimea chemării ne izbăvește de frică” – Predică a Protos. Hrisostom la praznicul Sfintei Treimi, 8 iunie 2020: “Preacuviosi parinti si frati, iubiti credinciosi, Puțini sunt aceia care ar reusi sa laude Sfanta Treime asa dupa cum …

CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS. Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. Parintele Cezar Axinte si profesorul Mihail Chircor despre “BATALIA CU POTIRUL”. PANDEMIA ca “exercitiu” al razboiului Satanei cu Hristos (VIDEO, AUDIO, TEXT)

156. CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS. Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. Parintele Cezar Axinte si profesorul Mihail Chircor despre “BATALIA CU POTIRUL”. PANDEMIA ca “exercitiu” al razboiului Satanei cu Hristos (VIDEO, AUDIO, TEXT) 13-06-2020

Emisiunea “Vestea cea bună” – Despre frică – 19 mai 2020 Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor: Mihail Chircor: “Aceasta pandemie declarata de OMS este o piatra de hotar, un moment de rascruce in istoria omenirii; lucrurile nu …

PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: <i>“De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu?</i> NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!”

157. PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!” 12-06-2020

Fragment din predica Pr. Gheorghe Holbea la Duminica Pogorarii Duhului Sfant (Prima zi de Rusalii) – 7 iunie 2020: […] Această perioadă de încercare a arătat cât de slabi suntem în credință. De ce? Pentru că noi, din păcate, am …

PARINTELE ELPIDIE: <i>“FRICA este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni</i>. Prin intermediul fricii VOR FACE PE OAMENI SĂ SE FEREASCĂ de izvoarele fericirii și mântuirii, care sunt SFINTELE TAINE, BISERICA” (video, text)

159. PARINTELE ELPIDIE: “FRICA este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni. Prin intermediul fricii VOR FACE PE OAMENI SĂ SE FEREASCĂ de izvoarele fericirii și mântuirii, care sunt SFINTELE TAINE, BISERICA” (video, text) 11-06-2020

“Aș vrea să aveți doar această frică: să vă temeți de frică!” Pr. Elpidie Vaianakis – Frica este cea mai mare armă a diavolului  – Părinte, care credeți că este cea mai mare armă a diavolului? Prin ce armă …

<i>“Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum”</i>. PĂRINTELE ELPIDIE VAIANAKIS: “ACUM ÎNCEPE ULTIMA PRIGOANĂ A BISERICII”. Apatia conducătorilor bisericești și indiferența creștinilor – printre armele prin care satana luptă Biserica printr-o PRIGOANĂ MUȘAMALIZATĂ

160. “Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum”. PĂRINTELE ELPIDIE VAIANAKIS: “ACUM ÎNCEPE ULTIMA PRIGOANĂ A BISERICII”. Apatia conducătorilor bisericești și indiferența creștinilor – printre armele prin care satana luptă Biserica printr-o PRIGOANĂ MUȘAMALIZATĂ 10-06-2020

Pr. Elpidie Vaianakis – De ce diavolul duce mare război împotriva Sfintei Împărtășanii – Părinte, în ultima vreme observăm că Satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtășanii. De ce credeți că se întâmplă aceasta? – Copilul meu, Satana se …

PS BENEDICT Bistriteanul, la Pogorarea Duhului Sfant, despre NEVOIA MAI MARE CA ORICAND, in aceste vremuri, DE MANGAIETORUL, Care <i>“sa ne vindece de orice frica”</i> si NEVOIA DE DUHUL ADEVARULUI, <i>“Care sa desparta apele, Care sa clarifice lucrurile, Care sa ne elibereze de MINCIUNA CA MOD DE VIATA, de la minciuna mica pana la cea INSTITUTIONALIZATA”</i> (video, text)

161. PS BENEDICT Bistriteanul, la Pogorarea Duhului Sfant, despre NEVOIA MAI MARE CA ORICAND, in aceste vremuri, DE MANGAIETORUL, Care “sa ne vindece de orice frica” si NEVOIA DE DUHUL ADEVARULUI, “Care sa desparta apele, Care sa clarifice lucrurile, Care sa ne elibereze de MINCIUNA CA MOD DE VIATA, de la minciuna mica pana la cea INSTITUTIONALIZATA” (video, text) 10-06-2020

PS Benedict Bistrițeanul: „Duhul Sfânt ne cheamă la o viață nouă” Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica Pogorârii Sfântului Duh (a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 7 iunie 2020, …

PS MACARIE, la Rusalii, despre RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA BISERICII, AL OMULUI ȘI AL INOCENȚEI COPIILOR: <i>“Este cumplit că sunt contestate cele mai firești lucruri care ne fac pe noi oameni. Sunt vremuri de cernere, sunt vremuri de încercare, sunt vremuri de prigoană, însă trebuie să stăm drepți și să nu facem niciun fel de compromis!”</i>

162. PS MACARIE, la Rusalii, despre RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA BISERICII, AL OMULUI ȘI AL INOCENȚEI COPIILOR: “Este cumplit că sunt contestate cele mai firești lucruri care ne fac pe noi oameni. Sunt vremuri de cernere, sunt vremuri de încercare, sunt vremuri de prigoană, însă trebuie să stăm drepți și să nu facem niciun fel de compromis!” 09-06-2020

 „Este strigător la cer! Este contestată însăși inocența copiilor!” Cuvântul PS Părinte Episcop Macarie Drăgoi, Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Lunea Rusaliilor, 8 iunie 2020: Preaiubiții mei, astăzi desăvârșim închinarea adusă Dumnezeului Treimic, Cel de la Care se pogoară …

Predicile PS IGNATIE al Hușilor la POGORÂREA DUHULUI SFÂNT: <i>“BISERICA este poporul lui Dumnezeu adunat în rugăciune, ca să se împărtăşească şi să trăiască credinţa. FIDELITATEA FAȚĂ DE TRADIȚIE, DE RĂDĂCINI şi obârşie este cea mai boicotată şi dinamitată în lumea de astăzi”</i>

163. Predicile PS IGNATIE al Hușilor la POGORÂREA DUHULUI SFÂNT: “BISERICA este poporul lui Dumnezeu adunat în rugăciune, ca să se împărtăşească şi să trăiască credinţa. FIDELITATEA FAȚĂ DE TRADIȚIE, DE RĂDĂCINI şi obârşie este cea mai boicotată şi dinamitată în lumea de astăzi” 08-06-2020

Biserica este adunarea poporului lui Dumnezeu. Noi suntem Biserica. (…) În limba greacă, pentru cuvântul «Biserică», avem un substantiv extrem de sugestiv: «ecclesia». Înseamnă «adunare a celor chemaţi cu un anume scop». Noi suntem Biserica celor care am fost chemaţi …

PS MACARIE ne cheamă la practicarea EROISMULUI DE FIECARE ZI, dar și la AFIRMAREA DEMNITĂȚII în momentele de încercare: <i>“Să îți aperi cerul! Să lupți pentru veșnicia ta! Să fii liber și demn și să nu îi lași să te trateze așa cum își tratează dresorul animalele de circ! Să nu-i lași să te închidă într-o colivie aurită cu lozinci perfide!”</i> (VIDEO, TEXT)

164. PS MACARIE ne cheamă la practicarea EROISMULUI DE FIECARE ZI, dar și la AFIRMAREA DEMNITĂȚII în momentele de încercare: “Să îți aperi cerul! Să lupți pentru veșnicia ta! Să fii liber și demn și să nu îi lași să te trateze așa cum își tratează dresorul animalele de circ! Să nu-i lași să te închidă într-o colivie aurită cu lozinci perfide!” (VIDEO, TEXT) 30-05-2020

 Episcopia Europei de Nord: „Să ținem calea deschisă de eroi”. Cuvântul PS Părinte Episcop Macarie Drăgoi despre Eroii Neamului, Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, Praznicul Înălțării Domnului, 28 mai 2020 Episcopul Macarie: „Să te ridici, asemenea vulturului, și să …

<i>“Voi sunteti martorii Mei”</i> – CUVINTE VII de la PS BENEDICT BISTRITEANUL si PARINTELE CLAUDIU MELEAN la marele praznic al INALTARII DOMNULUI si al cinstirii EROILOR NEAMULUI: <i>“Noi suntem crestini adevarati nu doar daca invatam sa traim, ci daca invatam sa si murim”</i> (VIDEO, TEXT)

165. “Voi sunteti martorii Mei” – CUVINTE VII de la PS BENEDICT BISTRITEANUL si PARINTELE CLAUDIU MELEAN la marele praznic al INALTARII DOMNULUI si al cinstirii EROILOR NEAMULUI: “Noi suntem crestini adevarati nu doar daca invatam sa traim, ci daca invatam sa si murim” (VIDEO, TEXT) 30-05-2020

 Cuvântul Pr. Claudiu Melean la Înălțarea Domnului susținut la Biserica Ortodoxă Sf. Alexandru (Cluj, 28 mai 2020): (fragment): “[…] El vrea să ne înalțe pe fiecare dintre noi la Ceruri. De aceea S-a dus înaintea noastră. Și nu doar …

Predica PS BENEDICT BISTRITEANUL despre nevoia de a castiga ajutorul si PRIETENIA SFINTILOR si lectiile desprinse din VIATA SFANTULUI IOAN RUSUL, MARTURISITORUL: <i>“Credinta ortodoxa este realitatea care nu se poate negocia niciodata. Si nu se sta la discutie in jurul ei”</i> (VIDEO, TEXT)

166. Predica PS BENEDICT BISTRITEANUL despre nevoia de a castiga ajutorul si PRIETENIA SFINTILOR si lectiile desprinse din VIATA SFANTULUI IOAN RUSUL, MARTURISITORUL: “Credinta ortodoxa este realitatea care nu se poate negocia niciodata. Si nu se sta la discutie in jurul ei” (VIDEO, TEXT) 29-05-2020

 Episcopul Benedict Bistrițeanul: Trei învățături din viața Sfântului Ioan Rusul Cuvânt de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit la sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul, miercuri, 27 mai 2020, în Parohia „Sfântul Mare …

Părintele Vasile Păvăleanu despre ATACURILE ASUPRA BISERICII cu pretextul PANDEMIEI. Sfintele Taine VS. “sfântul televizor”? <i>“Am devenit protestanți peste noapte? ESTE O VREME A CERNERII, ESTE UN EXAMEN PE CARE ÎL DĂM TOȚI, de la Patriarh, Mitropoliți, stareț, preot până la ultimul credincios mirean. CUM VOM TRECE ACEST EXAMEN?”</i> (video, text)

169. Părintele Vasile Păvăleanu despre ATACURILE ASUPRA BISERICII cu pretextul PANDEMIEI. Sfintele Taine VS. “sfântul televizor”? “Am devenit protestanți peste noapte? ESTE O VREME A CERNERII, ESTE UN EXAMEN PE CARE ÎL DĂM TOȚI, de la Patriarh, Mitropoliți, stareț, preot până la ultimul credincios mirean. CUM VOM TRECE ACEST EXAMEN?” (video, text) 23-05-2020

 Pr. prof. Vasile Păvăleanu despre cele cinci atacuri asupra Bisericii „Plecand de la cele 5 etape despre care imi aduc aminte ca am vorbit anul trecut in Sfanta Biserica, as vrea sa vorbesc despre 5 atacuri pe care lumea …

VIDEO: Jurnalistul ANDREI VLĂDĂREANU mărturisește: <i>“Biserica oricum nu are voie să dea Sângele și Trupul lui Hristos nici apostaților, nici celor care se îndoiesc. Niciodată. Și oricum, Biserica nu dă Sfânta Împărtășanie nimănui cu forța</i>. CU FORȚA LUCREAZĂ CEILALȚI”

170. VIDEO: Jurnalistul ANDREI VLĂDĂREANU mărturisește: “Biserica oricum nu are voie să dea Sângele și Trupul lui Hristos nici apostaților, nici celor care se îndoiesc. Niciodată. Și oricum, Biserica nu dă Sfânta Împărtășanie nimănui cu forța. CU FORȚA LUCREAZĂ CEILALȚI” 21-05-2020

Active News: Jurnalistul Andrei Vlădăreanu: Împăratul Constantin, formal păgân până pe patul de moarte, a fost cel care le-a dat libertate creștinilor. În vremurile noastre, lucrurile s-au sucit: autoritățile, formal creștine, au închis bisericile chiar și de Paști Pe 21 …

PS BENEDICT BISTRITEANUL: “CREDINTA NOASTRA este viata noastra, de aceea NU SE NEGOCIAZA!”/ <i>“Vrei sa te faci sanatos? VINO IN BISERICA! Nu fugi de Biserica! Biserica este aceasta SANSA A INTOARCERII – personala, dar si comunitara, ca neam”</i>

173. PS BENEDICT BISTRITEANUL: “CREDINTA NOASTRA este viata noastra, de aceea NU SE NEGOCIAZA!”/ “Vrei sa te faci sanatos? VINO IN BISERICA! Nu fugi de Biserica! Biserica este aceasta SANSA A INTOARCERII – personala, dar si comunitara, ca neam” 15-05-2020

 Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit sâmbătă, 9 mai 2020, la Mănăstirea Escu, județul Cluj, cu prilejul pomenirii aducerii moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae la Bari: (FRAGMENT TRANSCRIS): “Auzim la …

MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: <i>“Ceea ce traim acum este INCEPUTUL RAZBOIULUI MONDIAL, este un razboi biologic. Si mai ales este un RAZBOI AL FRICII</i>. Daca reusesti sa infricosezi poporul, poti sa ii faci ce vrei. NU DOAR VACCINURI, CI TE SUI PE EL SI ITI SPUNE SI MULTUMESC! <i>Acum este epoca marturisirii si a martiriului. Acum au venit ANII RABDARII”</i>

174. MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: “Ceea ce traim acum este INCEPUTUL RAZBOIULUI MONDIAL, este un razboi biologic. Si mai ales este un RAZBOI AL FRICII. Daca reusesti sa infricosezi poporul, poti sa ii faci ce vrei. NU DOAR VACCINURI, CI TE SUI PE EL SI ITI SPUNE SI MULTUMESC! Acum este epoca marturisirii si a martiriului. Acum au venit ANII RABDARII” 13-05-2020

 Privegherea in cinstea sarbatorii Sfintei Irina si a Sfantului Efrem cel Nou (04.05.2020) Noul echipaj al barcii lui Hristos. 2020 va fi un an al examenelor! “Ani multi si binecuvantati sa aveti! Astazi ne-a chemat Sfanta Irina aici, in …

Părintele Episcop MACARIE – CUVÂNT DE MÂNGÂIERE în zile grele de SINGURĂTATE: <i>“Iubite frate, iubită soră, tu ești important pentru Dumnezeu! Tu ești iubit de Dumnezeu! Nu deznădăjdui!</i> NU EȘTI SINGUR! CHIAR DACĂ TE-AU ABANDONAT CEI CARE TREBUIA SĂ-ȚI FIE ACUM ALĂTURI…  <i>Noi suntem acum împreună cu tine. Am fost și suntem și vom fi împreună cu cei singuri, necăjiți, întristați, ignorați…”</i> (VIDEO, TEXT)

175. Părintele Episcop MACARIE – CUVÂNT DE MÂNGÂIERE în zile grele de SINGURĂTATE: “Iubite frate, iubită soră, tu ești important pentru Dumnezeu! Tu ești iubit de Dumnezeu! Nu deznădăjdui! NU EȘTI SINGUR! CHIAR DACĂ TE-AU ABANDONAT CEI CARE TREBUIA SĂ-ȚI FIE ACUM ALĂTURI… Noi suntem acum împreună cu tine. Am fost și suntem și vom fi împreună cu cei singuri, necăjiți, întristați, ignorați…” (VIDEO, TEXT) 12-05-2020

„Tu ești dorit de Dumnezeu cu dragoste nestinsă, cu dragoste răstignită!”  Cuvântul Episcopului Macarie Drăgoi, Duminica a IV-a după Paști, Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, 10 mai 2020: „Suntem în Duminica celor suferinzi și bolnavi, a celor singuri și …

Carti recomandate