“Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti faţă catre faţă!”. IUBIREA DE LUME – “LEPRA” CARE NE STINGE “FOCUL” DIN INIMA, NE SCOATE DE LA PICIOARELE LUI IISUS si DE PE DRUMUL CATRE IMPARATIA CERURILOR

22-01-2019 Sublinieri

Marius Iordachioaia/ Dragostea in care cred:

lepra credinței noastre

Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie aprins acum, spune Domnul Iisus. Acest foc este focul mântuitor al credinței în El. Ultima Lui întrebare a fost: Voi mai găsi ceva din acest Foc al credinței când mă voi întoarce din Cer?

În Evanghelia de azi, a Leproșilor, vedem lucrarea de aprindere a acestui Foc. Știm de la Ap. Pavel că minunile se fac pentru a naște credința. Minune a fost și vindecarea leproșilor. O minune foarte discretă căci martorii ei au fost doar leproșii care se duceau acolo unde i-a trimis Iisus. Ei plecaseră spre Templu, să se arate preoților, așa cum le poruncise Domnul, și mergând, cu fiecare pas făcut pe drumul poruncit, lepra se retrăgea din ființa lor!

Aici e bine să ne oprim și să cinstim pe Domnul pentru taina dezvăluită:  A CREDE ÎNSEAMNĂ A TE DUCE UNDE TE-A TRIMIS IISUS! ȘI, DRAGII MEI FRAȚI, SCUMPE SURORI, UNDE NE-A TRIMIS DOMNUL PE TOȚI? UNDE? SPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, SPRE TEMPLUL CERESC, CA SĂ NE ARĂTĂM PĂRINTELUI CERESC! Slavă Lui! Aceasta e călătoria care ne vindecă! Aceasta e Calea! Slavă Domnului Iisus că ni S-a făcut, smerindu-se, această Cale!

Dacă ne plângem azi cu toții de tot felul de boli sufletești din pricina cărora ne vine tot mai greu să ne mai simțim și să ne mai spunem creștini, boli care ne sting Focul din inimă, cauza e că nu călătorim spre Ierusalimul ceresc, unde ne-a trimis Iisus. Pe orice alt drum (făcut, desigur, în Numele Domnului, dar după porunca poftei noastre!) rămânem bolnavi de bolile acestei lumi putrede, leproase, care se descompune mereu și până la sfârșitul ei, cu carnea și sufletele celor ce o populează. Rădăcina leprei creștinilor e iubirea de lume, așa cum rădăcina mântuirii lor, este iubirea de Împărăție.

Și noi am venit la Iisus. Și noi am primit cuvântul. În febra credinței dintâi, și sufletul nostru a pornit spre Împărăție. Dar când, mergând spre Împărăție, am început să ne vindecăm, am început și să părăsim acel drum, acea direcție, și ne-am întors spre lume! Spre Țara Leprei din care ne-a scos Iisus!

Bineînțeles, ca și cei nouă leproși din Evanghelie, ne-am vindecat și noi, dar nu ne-am mântuit! Căci n-am fost curățiți pentru lume, ci pentru Împărăția Cerurilor! Și așa cum din zece curățiți de lepră doar unul s-a mântuit și de moartea veșnică, așa și noi creștinii de acum: din zece curățiți de păcate se mântuiește doar cel care se folosește de această curățire ca să mergă spre Împărăție, spre Cer! NU SPRE O LUME MAI BUNĂ! NU SPRE O VIAȚĂ MAI BUNĂ ÎN LUME! Ci la picioarele lui Iisus, în altă Viață, făcută doar din mila Lui!

A te considera acasă la picioarele lui Iisus și a găsi fericirea în revărsarea de slavă și mulțumire a inimii tale către Tatăl Ceresc, iată mântuirea! Iată Împărăția Cerurilor!

Ori de câte ori un creștin se va arunca la picioarele lui Iisus în lăuntrul propriei inimi și va aduce mulțumire și slavă Tatălui Ceresc pentru dragostea și bunătatea Lui, va găsi Împărăția Cerurilor și se va bucura de ea! Dar va și vedea cât de tare îl ține lumea, cât de tare se împotrivește lumea ca să nu facă acestea, ca să nu intre în Împărăție! Și această împotrivire a lumii o va vedea lucrându-se chiar cu carnea și cu nervii lui, cu propriile viscere și gânduri, cu toate dorințele pe care lumea le-a sădit și le-a crescut în el!

Dar, mai tare decât toate acestea în a-l ține pe creștin departe de Împărăție, e creștinismul lumesc, e creștinismul cu ținte lumești! Cel care a înlocuit, în învățătura lui Hristos, Împărăția cu lumea, verticala, cu orizontala, pe Iisus Însuși, cu o viață lumească mai bună!

De aceea, va rămâne pe calea către Împărăție, doar cel care caută vindecarea de lume! Nu de ceea ce îl ține să nu se bucure de lume, cum ar fi boala, ci de lumea însăși, de mama tuturor bolilor!

Căci lumea e rădăcina leprei noastre! Lumea e grădina morții, în mijlocul căreia crește copacul binelui și răului! Și în care creștinii sunt uciși duhovnicește, mușcând din momeala făgăduinței unei lumi ”mai bune”! Iar, o lume mai bună nu există! Există doar lumea și Împărăția Cerurilor!

O lume mai bună a făgăduit și comunismul și tot ce a dat omenirii a fost cel mai mare masacru din istorie! O lume mai bună ne făgăduiește și ”eurocomunismul” de azi și tot ce dă României e cel mai mare masacru al inocenților din istoria țării noastre!

”O lume mai bună” e doar mirajul care omoară în inimile oamenilor nașterea credinței în Hristos, iar în inimile creștinilor, trăirea mântuitoare a credinței, care este căutarea Împărăției lui Dumnezeu.

Iartă-ne, Doamne!

***

Doxologia:

pr. Constantin Sturzu: Câştigător la “unu din zece”

În timpul vieţii Sale pământeşti, au fost multe vindecări făcute de Hristos Domnul. Nu toate însă s-au desfăşurat după un acelaşi “scenariu”. Uneori vindecarea se făcea ca răspuns imediat la cererea bolnavului, ba chiar, uneori, Mântuitorul Însuşi aborda persoana respectivă pe această temă (cum e cazul slăbănogului de la Vitezda), alteori vindecarea se făcea după insistenţe, unele chiar îndelungi, ale celui aflat în suferinţă (a se vedea cazul femeii hananeence). Cel mai adesea, după o vindecare, Domnul cerea discreţie asupra minunii, deşi avem şi un caz în care cel ce fusese demonizat – din ţinutul gherghesenilor – este îndemnat să rămână în acele locuri ca să spună “cât de mult bine i-a făcut lui Dumnezeu”. Toate vindecările relatate de Evanghelii au, dincolo de unele elemente comune, şi ceva specific. Vindecarea celor zece leproşi, spre exemplu – despre care se va vorbi în bisericile ortodoxe în această duminică – are în centrul mesajului său ideea de mulţumire sau de recunoştinţă. Pericopa sună astfel:

“În vremea aceea când a intrat Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care stăteau departe şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, învăţătorule, fie-ţi milă de noi! Iar El, văzându-i, le-a zis lor: duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit de lepră. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors şi cu glas mare slăvea pe Dumnezeu; şi a căzut cu faţa la pământ lângă picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Şi acela era samarinean. Iisus însă, răspunzând, a zis: oare, nu toţi cei zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu, decât numai acesta care este de alt neam? Apoi a zis către acela: scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.” (Ev. Luca 17, 12-19)

***

La prima vedere, pare contrariantă atitudinea Domnului faţă de cei nouă care şi-au continuat drumul. La urma urmei, am putea spune, ei nu au făcut decât să respecte prevederea vechitestamentară, care le cerea să se arate preoţilor înainte de a se reintegra în comunitate. Mai mult, acest lucru este întărit de Însuşi Iisus, Care le cere să meargă şi să împlinească această exigenţă a Legii. Practic, ei se aflau sub ascultare. Unde au greşit? De ce sunt mustraţi? Avea nevoie Hristos de recunoştinţa lor, Îl ajuta cu ceva ca ei “să dea slavă lui Dumnezeu”? Nu cumva – ar spune un cârcotaş – El cerea discreţie, dar, de fapt, Îşi dorea recunoaştere din partea celor care beneficiau de aceste minuni? Iată doar o parte dintre întrebările ce s-ar putea naşte în orice minte prizonieră logicii acestei lumi…

***

Ei bine, cei nouă leproşi nu au nici o scuză pentru comportamentul lor. Chiar şi în logica omenească, dacă există un pic de bun simţ, e de la sine înţeles ca un om să se întoarcă pentru a mulţumi binefăcătorului său, indiferent de cât efort ar presupune asta. Ei se puteau duce şi ulterior, după ce I-ar fi mulţumit lui Iisus, să împlinească şi cele ale Legii, spre a se reintegra în familiile şi în comunităţile lor. Gestul lor e similar cu al celui ce primeşte un cadou de la o persoană şi pleacă repede spre casă spre a se bucura de darul picat pe neaşteptate, dar fără a rosti măcar un “mulţumesc”.

Apoi, un alt aspect. Când unui om i se întâmplă ceva bun pe neaşteptate, poate fi de înţeles dacă, într-o primă instanţă, furat de euforia momentului, caută mai întâi să împărtăşească bucuria cu cei din jur, iar abia apoi ridică rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu. Dar dacă L-ai avut în faţa ta pe Însuşi binefăcătorul tău şi nu te întorci spre El să-i mulţumeşti înseamnă că nu ai înţeles că ai beneficiat de mila şi iubirea unei Persoane concrete. Ce teribil lucru să-L ratezi pe Dumnezeu chiar şi când Îl întâlneşti faţă către faţă!

E o atitudine maladivă această exclusivă concentrare a noastră pe darurile primite în viaţa noastră, ignorând în mod voit pe Dăruitor. De aceea este atâta durere în lume, atâta frustare şi atâta depresie, pentru că nu mulţumim suficient pentru ceea ce avem în viaţă noastră şi ne frământăm mereu cu gândul la ceea ce nu avem.

***

La ce le-a folosit celor nouă leproşi că s-au vindecat? Se vor fi bucurat de vindecarea lor o vreme, un an, zece, poate să mai fi trăit şi o sută de ani… Dar trupul tot la boală sau, în cel mai bun caz, la neputinţele bătrâneţilor şi apoi la momentul morţii ajunge. Să ne mulţumim doar cu o sănătate de moment? Sau să recunoaştem pe Dumnezeu ca sursă a vieţii noastre ca apoi să auzim şi noi, precum cel de-al zecelea lepros: “credinţa ta te-a mântuit”? Acest om recunoscător a primit, cu adevărat, mai mult decât ceilalţi nouă…

Cam aşa ne-am putea gândi şi la momentul în care vor fi “un cer nou şi un pământ nou”, la învierea cea de obşte: toţi vor primi înapoi trupurile lor (precum toţi cei zece leproşi s-au vindecat), dar numai cei care se vor întoarce atunci spre Dumnezeu cu recunoştinţă vor gusta binefacerile mântuirii! Cei care se vor întoarce spre ale lor, într-o atitudine de autosuficienţă, ignorând pe Dumnezeu Care este de faţă, aceia nu au cum să fie fericiţi. Ei ar fi cei care îşi doresc să fie nu dumnezei prin harul/ puterea lui Dumnezeu, ci dumnezei prin ei înşişi.

***

Domnul a spus: “Slavă de la oameni nu primesc” (Ioan 5, 41). Ca atare, nu de asta ne-a creat. Lui nu-i lipseşte nimic, nu are nevoie de nimic, cu atât mai puţin ca noi să-i dăm slavă. El este plinătatea desăvârşită pentru că toate sunt de la El şi în El. Dar ideea este că noi avem nevoie să-L slăvim pe Dumnezeu ca în felul acesta să ne împărtăşim din slava Sa, de Viaţa Sa. Este vorba aici de harul Său, de energiile necreate. În acelaşi loc scripturistic ni se spune: Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi (v. 42-44).

***

Nevoia de slavă / har/ energie este una fundamentală pentru om. Ea hrăneşte omul cum nu o poate face nimic din cele create. Când ne mândrim în noi înşine, e ca un soi de autofagie. Când căutăm slava de la oameni, e un soi de canibalism. Când o cerem, conştient sau mai puţin conştient, de la diavol, se cheamă că ne lăsăm posedaţi. Doar când o căutăm de la Dumnezeu este îndumnezeire.

***

Dumnezeu a creat persoane care-i să fie parteneri egali în iubire, care să fie împreună creatori cu El. Noi îi spunem Stăpân şi ne facem robi ai Săi şi asta ne ajută să ne “aşezăm” ontologic corect, să ocupăm poziţia care ni se cuvine. Căci din această postură, în mod paradoxal, noi devenim dumnezei, primind “împărăţia cea gătită pentru noi”. Ne facem pe noi înşine robi ca Dumnezeu să ne facă fii ai Săi. Aceasta e mişcarea duhovnicească: te smereşti ca să poţi fi înălţat. Pentru că numai Domnul ştie cum să ne înalţe. Toată această smerire, lepădare a noastră în faţa Domnului, este spre a ne vindeca de ispita căutării în altă parte a slavei. Imediat ce suntem restauraţi, curăţiţi, îndreptaţi, luminaţi, primim tot mai deplin slava ce ne îndumnezeieşte şi se face, la rându-i, în pântecele nostru (adică în centrul fiinţei noastre), “izvor de apă vie”, din care se adapă şi alţii. De aceea, simpla prezenţă a unui om cu viaţă sfântă îi marchează şi-i ajută mult să se schimbe pe cei de lângă el.

***

Dacă e să fie acum o criză cu adevărat, e criza de oameni cu viață sfântă. Criză de oameni care să nu primească nimic de la nimeni, nici măcar laude şi aprecieri. Care să nu se hrănească nici din faptele lor bune, nici din încurajările altora. Care să nu dorească decât slava lui Dumnezeu, prezenţa Lui, bucuria şi mângâierea Lui. Ne putem număra printre aceşti oameni dacă vom începe prin paşi foarte simpli: mulţumind mereu lui Dumnezeu pentru toate câte le avem, adică slăvindu-L. Slăvindu-L pe El, ne umplem de slava Sa. Şi aşa vom fi şi noi acel “unu din zece”, câştigători în “jocul” acesta ce nu ţine de noroc, ci doar de bunăvoinţa noastră. Poate că, din 10 lucruri ce-mi marchează viaţa, am nouă motive de nemulţumire şi doar unul pentru care să fiu recunoscător. Mizaţi pe acesta din urmă. Nu e chestiune de noroc, câştigul e sigur!

 

 

INTOARCEREA LA LUCRAREA DINLAUNTRU/ Unde sa te duci ca sa nu mai pacatuiesti?

RECUNOSTINTA – REASEZAREA IN FIREA SI IN IUBIREA LUI DUMNEZEU. Iubirea cere inapoi (doar) iubire. Cuvantul PARINTELUI HRISOSTOM DE LA PUTNA la vindecarea celor zece leprosi (2016, AUDIO, TEXT)

TAINA MULȚUMIRII. “Din ce ai, poti sa-ti faci rai”

MAREA PREACURVIE

MURIM INGHITITI DE LUMESC… Ce inseamna A FI (IN) BISERICA?

PIATRA DUHULUI LUMII DE PE MORMANTUL INIMII…

Protos. Hrisostom de la Putna: LA CE SUNTEM DISPUȘI SĂ RENUNȚĂM PENTRU HRISTOS? (video și text). Care este păcatul lui Adam pe care îl repetăm și noi, “iarăși și iarăși”?

IPS IEROTHEOS VLACHOS – cuvinte de foc in conferinta de la Iasi (VIDEO) despre viata duhovniceasca astazi: CEA MAI MARE PROVOCARE… SUNTEM NOI INSINE, CARORA NE PLACE DUHUL LUMESC. “Hristos nu a venit ca să creeze un creştinism superficial şi secularizat. Să vă temeţi de vrăjmașul dinlăuntru, de propriul sine, căruia îi place să se mulţumească cu lucruri mărunte!”

“Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne…”. LUMEA NE ORBESTE SI NE FACE SA NU-L PRIMIM PE HRISTOS. “Pentru cele duhovnicesti n-avem ochi… Sa ne interiorizam, sa ne sondam adancurile si sa vedem cine suntem. SA INCEPEM PRIN A NE SMERI” (VIDEO, TEXT)

“Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos?”. MĂRIMEA DE SUFLET, SMERENIA, EVLAVIA ȘI INIMA ARSĂ DE DORUL LUI HRISTOS BIRUIESC ORICE PERICOL, ORICE FRICĂ ȘI PRIMESC BUCURIA ÎNVIERII. “Această iubire le-a făcut, din femei slabe, fricoase, mai tari decât toate protivniciile lumii, le-a făcut mai tari ca moartea”

SĂ NE VĂRSĂM VIAȚA CA UN MIR LA PICIOARELE LUI IISUS și să nu Îl vindem sau să Îl părăsim, precum IUDA, pentru SLAVA ACESTEI LUMI! Ce înseamnă “să-ți urăști sufletul în această lume”? (Predici minunate, slujbe și cântări străpungătoare la Sfânta zi de Miercuri a Săptămânii Pătimirilor)

DENIA DIN SFANTA SI MAREA MIERCURI (video, audio, talcuiri). “Femeia ceea ce cazuse in pacate multe…”. DORUL DUPA DUMNEZEU, darul pocaintei si “ODIHNA” alegerii “partii celei bune” a Mariei, de A NE ASEZA LA PICIOARELE LUI HRISTOS

“Să luăm locul care ni se potriveşte, acela care se află LA PICIOARELE DOMNULUI nostru şi să cerem mila Sa”. ÎN CIUDA PĂCATELOR NOASTRE, NĂDĂJDUIM!

***

Duminica a 29-a dupa Rusalii: BINECUVANTAREA NEPUTINTEI. “Să alegem dorirea Adevărului sau compromisul prin mijlocirea căruia vom petrece bine şi vom fi aranjaţi?” RISCUL DUHOVNICESC AL “OSIFICARII”, al “inchiderii asfixiante” in propriul sistem si al RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU

DUMINICA VINDECARII CELOR ZECE LEPROSI – Intre marinimia fara margini a Domnului si micimea noastra de suflet

Duminica vindecarii celor zece leprosi. LEPRA NEMULTUMIRII SI A OBRAZNICIEI. “Nerecunoscatorul este mai prejos si decat animalele”

Cuvinte de folos la DUMINICA VINDECARII CELOR ZECE LEPROSI ale Parintelui staret al Manastirii Putna: INDREPTATIREA si INCHIPUIREA DE SINE stau in calea smereniei multumitoare (si AUDIO)

VINDECAREA LEPROSILOR. Predici (si audio) ale IPS Bartolomeu Anania, PS Sebastian Pascanu, Pr. Ciprian Negreanu. FLOAREA RARA A RECUNOSTINTEI

“… dar ceilalti noua, unde sunt?”

“Ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie?”

MEDITATIE DESPRE RECUNOSTINTA

Predica audio a parintelui Ioanichie Balan la DUMINICA CELOR 10 LEPROSI si pentru SF. MACARIE EGIPTEANUL. Cum ne vindecam de lepra pacatului?


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marius Iordachioaia, Pr. Constantin Sturzu, Vindecarea celor zece leprosi

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la ““Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti faţă catre faţă!”. IUBIREA DE LUME – “LEPRA” CARE NE STINGE “FOCUL” DIN INIMA, NE SCOATE DE LA PICIOARELE LUI IISUS si DE PE DRUMUL CATRE IMPARATIA CERURILOR

  1. “Rostind cuvant de multumire lui Dumnezeu, iti lucrezi mantuirea.” (Sfantul Antonie cel Mare -Filocalia, parca vol. 1)

    Stiu ca am mai spus acest cuvant al Sf. Antonie aici pe site, dar nu ma pot abtine. Imi place foarte mult si-mi pare ca este la indemana oricaruia dintre noi.

  2. @cititor
    Eu cred ca recunostinta este mai mare, pentru ca presupune, inafara de multumire si recunoasterea, marturisirea, starii in care ne aflam inainte de a fi ajutati. Multi uitam asta destul de repede. Am avea multe de invatat de la caini in ceea ce priveste recunostinta si fidelitatea.
    https://www.youtube.com/watch?v=k-VauN6i32w

  3. nimeni,
    Aveti dreptate, in multe privinte ne comportam mai rau decat animalele. Din nefericire pentru noi.

    Una dintre explicatiile cuvantului multumire din dex, suna cam asa: recunoasterea unei binefaceri

    Nu prea am chef de facut confidente astaseara, dar va spun ca eu merg la biserica din recunostinta. Doar atat le pot spune celor care ma intreaba, inclusiv duhovnicului meu. Nu-i cer nimic lui Dumnezeu, nu am nimic sa-i dau, dar vreau sa stie ca Ii sunt recunoscatoare ca nu m-a lasat sa pier in pacatele mele, ca mi S-a facut cunoscut atunci cand eu nu-L cautam, pentru ca nu stiam ca exista. Nu am decat o singura dorinta – sa pot sa raman langa El, indiferent de cele ce imi rezerva viitorul.

  4. Da… Dragostea in care cred.

  5. @cititor
    Foarte frumos spus! Multi il cauta si nu li se arata, iar unora li se arata fara sa-l caute si fara sa stie ca exista. Dumnezeu se uita in inimile oamenilor si la simtamintele lor, nu la vorbele si parerile lor despre sine si la indrazneala cu care-si sparg caramizile in piept.

  6. Slava Domnului ca va înțelegeți .
    🙂

  7. Folositoare cuvintele alese aici de web maistori ! Da, recunostinta este una din scanteierile binecuvantate ale marimii de suflet. Ca s-o alimentam mereu, este necesar sa fim cu luare aminte si sa nu uitam cat bine ne-a facut noua Domnul, noua pacatosilor pierduti ai acestui Pamant. Lumea aceasta se consuma si se pierde singura prin uitarea de Dumnezeu. Poticneli si caderi sunt, insa sa ne ajute Cel Binecuvantat, Domnul si Dumnezeu nostru Iisus Hristos, ca pururea sa pastram Margaritarul Cel Ales, adica Numele Sau, in inimile noastre cele necajite de multe ispite in acest veac viclean si pierzator. Amin.

  8. Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, slava Tie!

  9. Pingback: “STRIGĂTUL este ultima încercare a cuiva de a se face auzit; după el urmează doar tăcerea cu care vorbește, calm și politicos, moartea veșnică….”. STRIGĂTUL “NEBUN” AL SĂRACULUI vs. “PECETELUIREA” ÎN D
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate