ARHIMANDITUL SOFRONIE: Ce putere are rugaciunea, ce efecte are cainta?

30-08-2010 Sublinieri

PUTEREA CURATITOARE A CAINTEI

”Intreaga noastra viata pamanteasca, de la nastere si pana la cea din urma suflare a noastra, va arata la sfarsit ca un singur act concentrat. Continutul si calitatea ei se vor revela intr-o fractiune de secunda. Sa ne imaginam un pahar din cel mai limpede cristal, plin cu apa. O singura privire ne va spune daca apa e curata sau nu. Tot asa va fi si cu noi atunci cand vom fi trecut intru alt taram. Cel mai trecator reflex al inimii sau mintii noastre isi lasa urma asupra sumei totale a vietii noastre. Sa presupunem ca numai o data in intreg cursul existentei mele am avut un impuls ticalos, de moment, spre crima. Pana nu voi alunga aceasta idee din inima mea printr-un act de cainta, ea va ramane in mine ca o pata intunecata cu neputinta de ascuns.

“Ca nimic nu este acoperit care sa nu se descopere, si nimic ascuns care sa nu fie cunoscut” (Luca 12, 2).

Adeseori ne mangaiem cu gandul ca nimeni nu a vazut ceea ce am facut sau nu cunoaste ceea ce gandim. Dar, daca privim la viata aceasta ca la o pregatire pentru vesnicie, daca nazuim sa scapam de petele intunecate dinauntrul nostru, atunci imaginea se schimba.

“Daca zicem ca noi nu avem pacat, pe noi insine ne amagim si adevarul nu este-ntru noi. Daca ne marturisim pacatele, credincios este El si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de toata nedreptatea” (Ioan 1, 8.9).

Atunci cand ne caim, osandindu-ne cu hotarare inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, ne curatim inauntrul nostru. Apa din pahar e curatita, fiind trecuta prin filtrul spiritual al caintei. Astfel, atunci cand ma marturisesc, ma osandesc pe mine insumi de fiecare rau, pentru ca nu exista pacat in intreaga lume de care sa nu ma fi facut vinovat fie si numai pentru o secunda. Cine nu poate fi sigur ca a ajuns cu totul liber de puterea gandurilor patimase? Si daca pentru o clipa am fost tinut de un gand rau, unde e garantia faptului ca aceasta clipa nu se va preface in vesnicie? De aceea, intrucat nu ne putem vedea pe noi insine, trebuie sa ne marturisim riguros pacatele, ca nu cumva sa le ducem cu noi dupa moarte.

Rezistenta frontala nu este intotdeauna cel mai izbutit mod de a incerca sa respingem gandurile rele sau pur si simplu desarte. Adeseori, cea mai buna metoda este de a ne opri mintea asupra “bunei socotinte a voii Tatalui” (cf. Efeseni 1, 5) pentru noi. Pentru a ne duce viata cum se cuvine, e de o importanta covarsitoare sa stim ca inca inainte de creatia lumii, am fost meniti sa fim desavarsiti. A deprecia si micsora gandul initial al lui Dumnezeu pentru noi nu este doar eronat, e de-a dreptul un pacat. Fiindca nu vedem in noi insine, si inca si mai putin in semenii nostri, vreo virtute statornica, ne purtam unii fata de altii ca fiarele din jungla. Ce paradox este omul – contemplarea lui provoaca atat uimire si incantare, cat si consternare fata de cruzimea sa salbatica! Sufletul e constrans sa se roage pentru lume, dar rugaciunea sa nu-si va atinge niciodata pe deplin telul, intrucat nimeni si nimic nu poate priva omul de libertatea sa de a se preda raului, de a prefera luminii intunericul (cf.Ioan 3, 19).

Rugaciunea oferita lui Dumnezeu in adevar e nepieritoare. Acum si aici putem uita lucrul pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu pastreaza rugaciunea noastra in veci. In Ziua Judecatii, tot binele pe care l-am facut in timpul vietilor noastre va fi de partea noastra, spre slava noastra. Si invers: raul pentru care nu ne-am cait, ne va osandi si ne va azvarli in intunericul cel din afara. Cainta poate desfiinta efectele pacatului. In puterea lui Dumnezeu, viata poate fi restaurata in toata plinatatea sa – desigur nu printr-o interventie unilaterala din partea lui Dumnezeu, ci intotdeauna numai cu consimtamantul nostru. Dumnezeu nu face nimic cu omul fara impreuna-lucrarea omului.

Participarea lui Dumnezeu la viata noastra personala o numim Providenta. Aceasta Providenta nu este ca Destinul pagan: in momentele cruciale, noi ne hotaram intr-adevar pentru un curs sau altul al faptelor noastre. Atunci cand confruntam cu posibilitati diferite, alegerea noastra trebuie sa fie conditionata de scopul final pe care il avem in vedere: Imparatia Tatalui. Dar mult prea adeseori suntem influentati de alte consideratii vremelnice si intoarcem spatele adevaratei cai oferite noua de Dumnezeu, indreptandu-ne spre piste false, care nu ne vor conduce la zorii nadajduiti. In orice caz, orice am alege, suferinta e inevitabila. Dar atunci cand optam pentru calea lui Dumnezeu, jertfa noastra ne face asemenea lui Hristos.

Parinte, de voiesti, departeaza paharul acesta de la Mine… Dar nu voia Mea, ci voia Ta sa se faca!” (Luca 22, 42).

Cand ii este dat omului sa cunoasca valoarea covarsitoare a rugaciunii, mai presus de orice alta activitate, fie pe taramul stiintei, artelor, medicinii sau actiunii sociale, ori politice, nu-i este greu omului sa-si sacrifice bunastarea materiala de dragul ragazului convorbirii cu Dumnezeu. E un mare privilegiu acela de a fi in stare sa ne lasam mintea sa zaboveasca in ceea ce este vesnic, in ceea ce este mai presus si dincolo de toate realizarile cele mai stralucite ale stiintei, filozofiei, artelor etc. La inceput, lupta pentru a dobandi acest privilegiu poate parea disproportionat de aspra, desi in multe cazuri cunoscute mie, cautarea unei libertati pentru rugaciune a devenit imperativa.

Rugaciunea cere experienta unei libertati duhovnicesti pe care majoritatea oamenilor o ignora. Primul semn de emancipare e renuntarea la a ne impune vointa asupra celorlalti. Cel de-al doilea, e o eliberare launtrica de sub puterea pe care ceilalti o au asupra noastra. Infranarea dorintei de a domina e o etapa extrem de importanta, urmata indeaproape de neplacerea de a-l constrange pe fratele nostru. Omul e facut dupa chipul lui Dumnezeu, Care e smerit si in acelasi timp liber. De aceea, e firesc si normal ca el sa fie dupa asemanarea Creatorului sau – ca el sa se retina de la exercitarea vreunui control asupra celorlalti, fiind el insusi liber si independent in virtutea prezentei Duhului Sfant inuntrul sau. Cei stapaniti de patima puterii intuneca chipul lui Dumnezeu in ei insisi. Lumina adevaratei vieti se indeparteaza, lasand un gol chinuitor, plictiseala sacaitoare. Viata e lipsita de semnificatie. Atunci cand prin prezenta Sa blanda in sufletul nostru, Duhul Sfant ne face in stare sa ne stapanim patimile, ne dam seama ca faptul de a privi de sus in jos la ceilalti e potrivnic duhului iubirii. Si daca dragoste nu am, orice altceva – chiar si darul profetiei, al intelegerii tuturor tainelor sau al facerii de minuni – nu este de niciun folos (cf. I Corinteni 13, 1-3).

Libertatea spirituala e un har sublim. Fara ea nu exista mantuire – o mantuire revelata noua ca indumnezeire a omului, ca asimilare de catre om a formei divine a existentei.

Este esential ca omul sa se hotarasca prin propria sa vointa libera pentru toata vesnicia. Singura adevarata calauza in lupta pentru a indeplini aceasta negraita si inalta chemare e porunca lui Hristos. Creatia toata suspina si geme in lanturile stricaciunii, asteptand eliberarea care-i va veni prin “descoperirea fiilor lui Dumnezeu” (cf. Romani 8, 19-23). E trist sa vedem ca abia daca mai exista cineva care sa stie in ce anume consta libertatea autentica, dumnezeieste imparateasca a “fiilor lui Dumnezeu”.

In dorinta navalnica dupa vesnicie, rugaciunea intensa poate transporta atat inima, cat si mintea, pana intr-acolo, incat trecutul paleste si cade in uitare si orice gand la vreun viitor pamantesc dispare – intrega atentie interioara e concentrata asupra unui singur lucru, acela de a ne face vrednici de Dumnezeu. Pe cat de urgenta e cautarea noastra dupa infinit, pe atat de incet parem ca inaintam. Contrastul covarsitor intre propria noastra nimicnicie si maretia de nepatruns a lui Dumnezeu, pe Care Il cautam, face cu neputinta sa spunem cu certitudine daca ne miscam inainte sau alunecam inapoi. In contemplatia sfinteniei si smereniei lui Dumnezeu, intelegerea duhovniceasca a omului se dezvolta mai repede decat abilitatea sa de a-si armoniza purtarea cu cuvantul lui Dumnezeu. De aici, impresia ca distanta ce-l separa de Dumnezeu sporeste continuu. Analogia e poate indepartata, dar acest fenomen e cunoscut oricarui artist sau om de stiinta autentic. Inspiratia intrece de departe capacitatea realizarilor. E normal pentru artist sa-si simta alunecarea obiectiva fata de viziunea sa initiala. Si daca asa stau lucrurile in taramul artei, cu atat mai mult acolo unde este vorba de cunosterea lui Dumnezeirii celei necuprinse. Orice artist cunoaste chinul materializarii viziunii sale artistice. Adeseori insa, sufletul omului de rugaciune e chinuit si mai infricosator. Descurajarea care il invadeaza atunci cand se vede prada patimilor josnice il atrage tot mai adanc in inima fiintei sale. Aceasta concentrare launtrica poate lua forma unei crispari in care mintea, inima si trupul se contracta impreuna, ca un pumn strans inclestat. Rugaciunea devine un strigat fara cuvinte, si regretul pentru distanta ce ne separa de Dumnezeu se transforma intr-o acuta mahnire. Faptul de a ne privi cazuti in putul intunecat al pacatului, taiati de la Sfantul sfintilor, e cu adevarat chinuitor. ()”.

(in: Arhimandritul Sofronie, Rugaciunea, experienta vietii vesnice”, Editura Deisis, Sibiu, 1998)


Legaturi:


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Sofronie Saharov, Pocainta, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

67 Commentarii la “ARHIMANDITUL SOFRONIE: Ce putere are rugaciunea, ce efecte are cainta?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: PARINTELE IONA DE LA OAŞA (Ioan Patrulescu) – interviu in “Familia ortodoxa”. CUM S-A CONVERTIT LA HRISTOS UN TANAR COMUNIST? Spovedanie, canon, ispasire -
  2. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea” -
  3. Pingback: DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI. “Incepe Triodul, incepe sa adie a post”. Predici puternice si zdrobitoare de inima ale SFANTULUI TEOFAN ZAVORATUL -
  4. Pingback: “Curajul sfant la inceput de drum” – Conferinta de la Iasi (2011) a Ierom. Melhisedec Ungureanu: DE CE OAMENII NU SE MAI ROAGA? CARE SUNT ETAPELE VIETII DUHOVNICESTI? DESPRE EXPERIENTA HARULUI (video) -
  5. Pingback: Raspunsurile Parintelui Teofil Roman despre RUGACIUNEA LIBERA, POSTUL ECHILIBRAT si LUPTA CU OBOSEALA SI IMPIETRIREA INIMII: “Dumnezeu nu asteapta de la noi poezii, ci asteapta inima noastra asa cum este” (si AUDIO) -
  6. Pingback: Parintele Petroniu despre ACATISTUL BUNEI VESTIRI si DUMINICA MARIEI EGIPTEANCA: “Otrava pacatului nu se poate taia cu apa de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumatati de masura, ci cu lupta pe viata si pe moarte” -
  7. Pingback: Parintele Sofronie despre PATIMA STAPANIRII SI A INJOSIRII CELORLATI -
  8. Pingback: SPOVEDANIA SI VINDECAREA SUFLETULUI. Mitropolitul Hierotheos Vlachos ne arata ce este, in mod real, PACATUL, in Traditia ortodoxa si cum poate fi IERTAT -
  9. Pingback: Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus audio si video) -
  10. Pingback: Gheronda Iosif Vatopedinul: UNDE DUCE ADEVARATA POCAINTA? DE CE AVEM NEAPARAT NEVOIE DE SPOVEDANIE SI DE PLANS? -
  11. Pingback: MARTURII DESPRE SFANTUL PARINTE SOFRONIE – 20 de ani de la nasterea in Cer a unui adevarat “staret” purtator de Duh al secolului XX -
  12. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE RUGACIUNE. Pr. Marian Vild si Pr. Gheorghe Oprea ne introduc in tainitele unei carti-eveniment (VIDEO, Libraria Sophia) -
  13. Pingback: Iata ca a sosit si POSTUL CRACIUNULUI…. Ce trebuie sa facem? -
  14. Pingback: POCAINTA – inceputul propovaduirii Domnului. AVVA EFREM FILOTHEITUL despre POCAINTA si MARTURISIRE: “Lacrimile spala greseala, oricat de rea, de murdara, de dusmanoasa, de urata si de varsatoare de sange ar fi fost” -
  15. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (V). Pocainta sincera pentru propriile pacate. INDRUMAR DUHOVNICESC PENTRU CERCETAREA DE SINE de la Parintele Valentin Mordasov -
  16. Pingback: Parintele Teofan Munteanu in Familia ortodoxa despre LUCRAREA RUGACIUNII in vremea “firescului caderii” generale, PRIGOANA si PIEIREA NEAMULUI: “Suntem putini, suntem ‘turma mica’. Si vom deveni si mai putini” -
  17. Pingback: INDREPTAR DE SPOVEDANIE alcatuit de Valeriu Gafencu. CARE SUNT PACATELE SI URMARILE LOR? -
  18. Pingback: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (I): ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA: “Rari sant sufletele care au destula barbatie pentru a iesi de pe cararile batute ale multimilor…“. MANA NEVAZUTA A DUMNEZ
  19. Pingback: IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Pa
  20. Pingback: ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA (II): “Calea crestinului este rastignirea… A trai crestineste este cu neputinta; crestineste este cu putinta numai a muri… aceasta este acea CALE INGUSTA ce duce la viata”
  21. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  22. Pingback: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (IV): ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre SUFERINTELE SI FERICIRILE DUHULUI: “Este oare cu putinta… fara o mare lupta cu propriile patimi, fara un plans zdrobitor, fara multime de scarbe, fara o arzato
  23. Pingback: Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima
  24. Pingback: Arhimandritul Sofronie de la Essex: DE LA ETICA LA FIINTIALITATE -
  25. Pingback: CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la Parintele Sofronie | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text) | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: Parintele Teofan Munteanu in Familia ortodoxa despre LUCRAREA RUGACIUNII in vremea “firescului caderii” generale, PRIGOANA si PIEIREA NEAMULUI: “Suntem putini, suntem ‘turma mica’. Si vom deveni si mai putini” | Cuvânt
  29. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  30. Pingback: ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate