HRISTOS – SEMNUL CARE STÂRNEȘTE ÎMPOTRIVIRI ȘI PRICINUIEȘTE DEZBINĂRI. PS Nichifor Horia: “Să fim atenți ce alegem și cum alegem! Și să nu ne speriem. Vor fi noi dezbinări și împotriviri și SABIA ADEVĂRULUI dumnezeiesc va despărți dintre noi poate și oameni dragi” (VIDEO, TEXT)

Să fim atenți pe cine mărturisim, pe cine credem și cui urmăm!

PS Nichifor Botoșăneanul – Să ne unim unii cu alții în adevărul și iubirea lui Dumnezeu

Predică la Denia celor 12 Evanghelii, 29 aprilie 2021, Catedrala Mitropolitană din Iași:

„Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,

Încă de la prima Evanghelie am auzit repetându-se aceste cuvinte ale Mântuitorului, acest dor al lui Dumnezeu: „Ca și aceștia să fie una precum Noi. Eu în Tine, Părinte, și ei în Noi.” Și această unitate a oamenilor să fie o unitate de adevăr și de iubire. „Întru aceasta vor cunoaște că sunteți ucenicii mei dacă vă veți iubi unii pe alții. Precum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții.”

Însă într-o altă împrejurare, Mântuitorul le spune ucenicilor săi: „Nu am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie. Să nu socotiți că am venit să aduce pace pe pământ, ci sabie. Căci am venit să despart între soacră și noră, între tată și fiul lui.” Un paradox. Se bucură Dumnezeu de despărțirea oamenilor? Se bucură Dumnezeu să fie despărțită nora de soacră, tatăl de fiu? Nicidecum. Hristos S-a rugat pentru unitatea în iubire și adevăr a oamenilor. Despărțirea este roada dezbinătorului. Satana aceasta înseamnă, dezbinător. Cel ce a dezbinat în rai pe om de Dumnezeu, cel ce a despărțit pe om de Dumnezeu. Și știm ce a urmat: căderea și stricăciunea și moartea care au putere pe pământ asupra omului. Dumnezeu nu voiește dezbinarea, despărțirea omului, nici a oamenilor între ei înșiși. Dezbinarea este roada diavolului, dar și a omului care crede mai mult cuvântul diavolului și a omului care nu crede în Dumnezeu și nu-l cinstește pe Dumnezeu și nu înțelege semnele lui Dumnezeu.

Dumnezeu spunând că „N-am venit să aduc pace pe pământ” spune de fapt, iubiți credincioși, că n-am venit să anulez libertatea omului, n-am venit să zdrobesc pe om cu adevărul Meu.” Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, spune Hristos despre Sine, dar n-a venit să impună adevărul cu sila, cum de multe ori suntem gata să facem noi, chiar cu cei dragi ai noștri, să le impunem valorile noastre, crezurile noastre sau ideologii care au dus la tragedii în lume. „N-am venit să anulez această libertate, ci ca omul, în deplină libertate să creadă și să cunoască pe Dumnezeu.”

Dreptul Simeon, când L-a primit pe Pruncul Hristos în Templu, inspirat de Dumnezeu, spune că acesta este un semn care va stârni împotriviri. Și în Dumnezeu tot timpul a fost dezbinare pe pământ. Și din păcate, chiar Cuvântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu întrupat, îndurerat a văzut dezbinarea dintru început în fața Tainei Întrupării.

La Nașterea Domnului, păstorii, oameni simpli, cunosc pe Dumnezeu. Cum îl cunosc? Descoperindu-se aceasta de către îngeri, care i-a îndemnat să cânte imn de slăvire: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” Și păstorii merg să Se închine lui Hristos în peșteră. Magii, oameni înțelepți, nu precum păstorii, oameni care înțelegeau semnele vremurilor și ale timpurilor, oameni care aveau iscodirea să vadă în stele, altfel înțelegeau decât păstorii. Și ei l-au cunoscut pe Dumnezeu. Dar iată că Irod împăratul avea să ucidă pe toți pruncii de doi ani și mai jos, vrând să-L ucidă pe Hristos, gândind că Cel ce fusese născut ca Împărat are o împărăție lumească prin care l-ar putea amenința cumva și gândind că, omenește, poate să stea împotriva semnului lui Dumnezeu.

Hristos, la vârstă adultă, merge să se boteze în Iordan de către Ioan Botezătorul, recunoscut ca prooroc deopotrivă de cei drepți, de oameni atenți la ei la înșiși și la cuvântul lui Dumnezeu, cât și de oameni păcătoși, de vameși și desfrânați, care veneau să se boteze la cuvântul plin de putere al lui Ioan proorocul. Atunci când Hristos vine să Se boteze, El Însuși, Ioan, cel ce fusese recunoscut de oameni și înconjurat de oameni, se cutremură și spune: „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?”. Și Ioan mărturisește că a văzut cerurile deschise și porumbelul [Sfântului Duh] șezând de-a dreapta capului și șezând pe capul lui Hristos. Aduce această mărturie și poporul crede. Dar se găsesc acolo cărturari și farisei, cei ce ar fi trebuit să recunoască mai degrabă și mai vârtos semnul lui Dumnezeu decât decât poporul întreg. Și n-au cunoscut, și se împotrivesc și cer alte mărturii. Și-n fața semnelor pe care Hristos le face de-a lungul timpului, cărturarii și fariseii mai degrabă se poticnesc și caută să poticnească și pe alții.

Înviază Hristos Dumnezeu pe Lazăr din mormânt, Lazăr cel mort de patru zile și mulțimea se cutremură în fața acestui semn. Când Hristos intră în Ierusalim, toți deopotrivă îl întâmpină cu imn de slăvire, cu inimile vibrând de dragoste adevărată și de cinstire adevărată. Până și pruncii poartă același imn de slăvire în glasurile lor și-n mânuțele lor în care țineau de asemeni ramuri, semn al biruinței. Dar și atunci, cărturari și farisei: „Învățătorule, ceartă-ți ucenicii! / – Dacă aceștia vor tăcea, pietrele vor striga”, le grăiește Domnul. Oameni simpli au fost apostolii. Pescari: Petru, Ioan și Andrei. Putea să-și aleagă Hristos ucenici 12 fii de împărați. Și poate mai vârtos s-ar fi uitat oamenii la un asemenea semn. Nu o etichetă a lumii a căutat Hristos, ci o adâncime a inimii, a înțelegerii.

Și iată, chiar între cei 12 Apostoli a fost sabie și dezbinare și destrămare. Iuda avea să se despartă cu totul din ceata Apostolilor, crezând gândurilor lui, crezând patimii lui. Nu Dumnezeu a vrut să se despartă Iuda de apostoli. Nu Dumnezeu vrea să fie despărțire între oameni. Dar Iuda a ales să se despartă, pentru că nu-l interesa ceea ce i se părea de-acum doar un om care spală picioarele Apostolilor. Când L-a văzut pe Hristos în slavă, înviind pe Lazăr, vindecând bolnavi, Iuda a crezut că vor urma mai multe semne de cinstire, cărora le va fi și el părtaș. Dar deodată Iuda nu mai înțelege. Dumnezeu să spele picioarele ucenicilor?! Femeia aceea cumpără bunătate de mir de nard și o varsă pe picioarele lui? Face atâta risipă?! Bani care ne trebuiau la pungă!… Nu se potriveau socotelile lui Iuda. Și n-a avut adâncime de suflet să-L întrebe: „Doamne, acesta este gândul meu. Ce să fac?”. Și alege să iasă, să se despartă din adunarea Apostolilor. Dar nu oricum. Să aibă și el măcar 30 de arginți. Că de fapt asta căuta.

Până și Petru se clatină. El nu căuta arginți. Nici măcar slava pe care o căuta Iuda. Dar căuta să fie sigur că Cel pe care-l Slăvește este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Și atunci când arhiereii Îl scuipau și-L necinsteau pe Hristos, Petru, în fața smereniei lui Hristos, se cutremură și se clatină, că o vede mai degrabă ca un semn de neputință. De frică, de lașitate poate. În Dumnezeu nu poate fi neputință. Și Petru se înfricoșează, nu cumva să se fi înșelat. Și o despărțire adâncă se naște în sufletul lui. O îndoială adâncă. Nu până la capăt, ca Iuda. Și a putut să iasă din acea despărțire Petru. Și după minunea Învierii, la propovăduirea lui, 3000 de oameni odată s-au botezat și au crezut. În fața minunii Învierii mulți au crezut și s-au înfricoșat. Pietrele s-au despicat. Catapeteasma Templului s-a rupt. Multe și mari semne au fost și mulți au crezut cu adevărat în Dumnezeu.

Niciodată proporția între cei ce cred și nu cred,  între cei ce-L cinstesc pe Dumnezeu și cei ce nu-L cinstesc, nu este aceeași. Uneori e o însuflețire și o convertire adâncă care-i electrizează pe toți. Alteori o uscăciune și duhul batjocurii și al necredinței pune stăpânire. Și astăzi vedem în zilele noastre semne de împuținare a credinței, de împotrivire și de batjocură față de tot ce-i sfânt. Față de tot cuvântul firesc și clar al lui Dumnezeu. Batjocură față de ierarhia Bisericii pe care Dumnezeu a binecuvântat-o. Batjocură față de cuvântul lui Dumnezeu întărit cu semne și minuni mari. Și omul batjocoritor uneori încearcă și el să vină în templu, să vină în biserică. Aproape ca Iuda vicleanul. Poate i-ar ieși de-aici un pic de “credit” pe care să-l ia. Poate să nu pară chiar atât de rău cum vrea să fie și alege să fie.

Hristos este semnul pentru noi, semnul care a născut împotriviri. „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” precum spune Arhanghelul, iubiți credincioși! Să fim atenți ce alegem și cum alegem. Și să nu ne speriem. Vor fi și între noi dezbinări și împotriviri și sabia adevărului dumnezeiesc va despărți dintre noi poate și oameni dragi, poate și oameni adânci. Să nu fie, pe cât ne e cu putință! Să fim atenți pe cine mărturisim, pe cine credem și cui urmăm. Să nu ne speriem de cuvintele de batjocură și de ocară, de cuvinte ce stau împotriva legii lui Hristos. Știm că acestea trebuie să fie și că acestea urmează să fie încă și mai adânci și mai puternice decât acum. Dar să nu ne speriem.

Când Dumnezeu face o proorocie, o face nu ca să stăm cu inima la gură speriați, ci ca să știm că și atunci când răul pare fără ieșire și atotputernic, chiar și atunci Dumnezeu pregătește Înviere, pregătește semn slăvit, pregătește minune. Să nu ne temem. Cu noi este Dumnezeu cu adevărat! Și Dumnezeu îngăduie răul pe pământ netemându-Se de rău, ci din orice lucrare a răului scoțând roadă dreaptă și bună și scoțând din sufletul nostru necredința. Și poate din cei batjocoritori născând cinstire adevărată și întorcându-i la dreapta credință. Dar să ne temem a merge pe căile lor, a crede cuvintele lor și a ne uni cu ei în vreun fel, chiar și printr-un cuvânt de îndoială: „Poate are dreptate. Poate, într-adevăr, n-ar trebui să mai dăm atâția bani la biserici… Poate, într-adevăr, n-ar trebui să stăm așa de mulți în biserică, că ne-am putea închina și de-acasă… Poate nici n-ar fi nevoie să ne mai împărtășim. Poate nici n-ar fi nevoie să ne mai închinăm la icoane. (…)”

Să ne fie cuvântul Evangheliei de azi, iubiți credincioși, cuvânt de întărire, ca într-adevăr să ne unim unii cu alții, dar nu oricum, ci în adevărul lui Dumnezeu și-n iubirea lui Dumnezeu. Și în această unire să nu uităm că Dumnezeu este în mijlocul nostru și este nu ca Dumnezeu neputincios, ci ca Dumnezeu cel atotputernic, dar smerit. Smereniei Lui să-i urmăm și dragostei Lui, și ne vom mântui și vom fi și pentru ceilalți pricină de îmbărbătare și de încălzire a sufletului. AMIN!”

Legaturi: