“NU POATE SA FIE ADEVAR FARA DRAGOSTE SI NICI DRAGOSTE FARA ADEVAR! Am vazut pe multi care se cred marturisitori pentru ca urasc” – Din predica Pr. Mihai Aldea la vindecarea orbului din Ierihon (si audio)
“Sa uram rautatile, barfa, judecarea si osandirea. Toate sunt lucruri care fac foarte mult rau! Ne despart de Hristos, si-i despart si pe altii de Hristos din pricina noastra. Prin judecare, osandire si barfa ne facem impingatori catre Iad ai fratilor...
Am incercat sa vorbesc in asa fel incat omul sa se simta chemat spre pocainta, spre indreptare, spre mantuire. Trebuie sa incercam sa facem acest lucru, sa lasam deoparte judecata si osandirea aproapelui”.
Fragment EXCEPTIONAL, de o mare sensibilitate, duiosie si luciditate duhovniceasca, din omilia la Duminica orbului din Ierihon a PARINTELUI MIHAI-ANDREI ALDEA (Biserica Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul, Bucuresti) – 23 ianuarie 2011
ASCULTATI ONLINE SI DESCARCATI:
Parintele MIHAI ALDEA – “Am vazut pe multi care se cred marturisitori pentru ca urasc”
“Orbul din Ierihon vedea mai bine decat cei mai multi dintre noi, pentru ca inca inainte sa se deschida ochii trupului lui, el intelesese cine este Hristos si-L iubea. Cred ca prima pricina pentru care acest orb a vrut sa poata vedea, a fost sa-L poata vedea pe Hristos. Ca dovada ca, dupa ce a vazut, nu se mai satura privindu-L pe Hristos, si a mers dupa El, slavind intruna pe Dumnezeu. Cel mai frumos lucru pe care l-a vazut orbul cand a deschis ochii a fost Iisus Hristos. Ce bine ar fi sa intelegem lucrul acesta!
De ce ne este frica de greutati, de ce ne temem de greu? De ce Apostolii se bucurau de greutati si nu se temeau? Pentru ca noi nu, iar ei da, noi nu Il iubim pe Dumnezeu, iar ei Il iubeau pe Dumnezeu! Daca si noi am izbuti sa trezim aceasta dragoste pentru Hristos, toate lucrurile s-ar vindeca si s-ar aseza foarte bine…
De multe ori v-am vorbit aici impotriva feluritelor rataciri ale televiziunilor, ale catolicilor, ale adventistilor, etc. Aceasta marturisire, va spun limpede, am facut-o si o fac din dragoste, din dragoste de Dumnezeu, din dragoste de a
devar, si din dragoste fata de oameni, si fata de voi… si fata de aceia care sunt in ratacire. Trebuie sa spun acest lucru, pentru ca am vazut multi care se cred marturisitori pentru ca urasc. Ei ii urasc pe catolici, ei ii urasc pe adventisti, ei urasc pe unii sau pe altii pe motiv ca sunt rataciti, pacatosi, spurcati, s.a.m.d., ceea ce n-are nicio legatura cu Ortodoxia.
Asta e marturisire ortodoxa: eu iubesc pe catolici, iubesc pe adventisti, ii iubesc pe homosexuali, ii iubesc pe cei care lucreaza la televiziune la emisiuni anticrestine si le doresc din tot sufletul mantuirea.
Mai presus de toate Il iubesc pe Hristos! Si stiu ca Hristos a murit si pentru mine, care sunt pe buna dreptate – spunea Apostolul Pavel – cel dintai dintre pacatosi, dar pentru fiecare dintre noi, pentru noi toti. Daca intelegi acest lucru, cum poti sa nu iubesti? Poate sa nu te copleseasca dragostea? (…)
Am spus si altadata si o mai spun: nu poate sa fie adevar fara dragoste, si nu poate sa fie dragoste fara adevar. Toate ratacirile apar in felul acesta: fie se inlatura dragostea, fie se inlatura adevarul. Cand inlaturi fie adevarul, fie dragostea, cazi si din adevar si din dragoste, ramai fara amandoua! Pentru ca si adevarul si dragostea sunt de fapt un singur lucru: Dumnezeu. Si nu pot fi despartite, nu poti sa-L spinteci pe Dumnezeu, sa-L desparti in doua…
Ceea ce a facut orbul, ca L-a urmat pe Hristos, este ceea ce ar trebui sa fie in inima noastra, a tuturor, dorinta de a-L urma pe Hristos, de a fi cu Hristos pretutindeni, cum L-au urmat Apostolii pe Hristos dupa ce S-a inaltat la ceruri. Este foarte adevarat ca Hristos insusi, inainte sa se inalte zice: “Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului“ (Matei 28,20). Foarte frumos, suna minunat, dar este teorie! Il vedem pe Hristos aici cu ochii nostri? Nu-L vedem! Si atunci cum Il urmam pe Hristos daca nu-L vedem? Deschizand ochii, si rugandu-L sa ni-i deschida, rugandu-L sa ne faca sa vedem, sa nu mai fim orbi, pentru ca Hristos este de fata si-L putem vedea.
Hristos este [in] fiecare om care are nevoie de ajutor! El a spus! El a spus acest lucru: cine pe unul dintre acesti frati ai Mei mai mici ii ajuta, pe Mine M-a ajutat (Matei 25,40). Hristos este in fiecare dintre noi, si sa incepem asa cum a spus Apostolul Pavel – cel intai dintre pacatosi sunt eu – sa incepem de la noi insine, sa iesim un pic, sa zic asa, in afara noastra si sa ne uitam la noi. Ce vedem? Un om pacatos care are nevoie de ajutor, care are nevoie sa fie indrumat catre Dumnezeu, sa invete sa traiasca in Dumnezeu. Daca am putea sa gandim asa despre noi insine, cu adevarat ne-am preocupa de vindecarea patimilor si slabiciunilor noastre, neincetat. Pai de ce sa lasam un om in Iad? De pilda de ce sa ma las pe mine insumi sa ma duc in Iad, cand Hristos a murit pentru mine? Asta este o despartire a mea de Hristos dintr-odata, uitand de faptul ca eu sunt eu insumi, sa discut despre mine insumi, sa ma privesc dinafara… Oricum as lua-o, tot sunt un orb care are nevoie sa se mantuiasca, si pentru care Hristos a murit! N-am dreptul nici sa ma dispretuiesc, nici sa ma deznadajduiesc, n-am dreptul sa-mi spun mie: pentru tine nu este mantuire! La fel cum n-am dreptul sa-mi spun mie: esti perfect! Pentru ca este acelasi lucru, ca si cand as minti pe oricare alt om: pentru tine nu este mantuire, sau tu esti perfect. Aceeasi inselare este! Dar pentru acestea trebuie sa ne aducem aminte ca Hristos este cu noi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.
Si iata cum Il putem urma, foarte simplu, incercand sa ajutam pe fiecare om, cand putem cu fapta, cand nu putem cu fapta, macar cu un cuvant, cand nu putem cu un cuvant, cu o rugaciune, cu un gand bun. Urand rautatile, barfa, judecarea si osandirea. Toate sunt lucruri care fac foarte mult rau! Ne despart de Hristos, si-i despart si pe altii de Hristos din pricina noastra. Prin judecare, osandire si barfa ne facem impingatori catre Iad ai fratilor.
Vedeti, preotul are datoria sa mustre si am incercat de-a lungul vremii sa mustru si eu lucrurile rele, dar in acelasi timp am incercat in acelasi timp sa nu dau niciun nume. Chiar si cand a fost vorba de oameni care erau destul de cunoscuti, si care au facut greseli destul de mari, m-am straduit sa nu spun: cutare a facut uite asta, si asta, si uite ce dovezi. Am incercat sa vorbesc in asa fel incat omul sa se simta chemat spre pocainta, spre indreptare, spre mantuire. Trebuie sa incercam sa facem acest lucru, sa lasam deoparte judecata si osandirea aproapelui.
Vedeti ca fiecare om care pacatuieste poate sa fie un Saul. Saul a fost ucigas de oameni, a fost prigonitor a lui Hristos si al crestinilor, a dus oamenii in temnita si la moarte sa fie executati, a sprijinit uciderea Sfantului Arhidiacon Stefan, cel dintai dintre mucenicii Lui Hristos, si totusi, pe urma, a devenit Sfantul Apostol Pavel! Ce usor ar fi fost pentru noi daca eram in vremea aia sa-l judecam si sa-l osandim, sa-l facem in fel si chip, sa-l ocaram neincetat! Dar oare, l-ar fi ajutat lucrul acesta pe Saul, l-ar fi luminat, l-ar fi indreptat? Chiar daca lucrurile pe care le-am fi spus despre el ar fi fost adevarate, chiar daca era adevarat ca era ucigas, ca era prigonitor, ca era asa si pe dincolo, nu l-ar fi ajutat la nimic! 
Stiti, cand s-a trezit, si a devenit Sfantul Apostol Pavel in clipa in care Hristos i-a spus: dragul meu, atata rau iti faci tie insuti prin ceea ce faci! Nu vrei sa incetezi sa te lovesti singur? I-a spus-o desigur cu alte cuvinte, a spus: “Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?” (Fapte 9,4), “Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa” (Fapte 9,5). Hristos stia ca in sufletul Apostolului Pavel e un chin cumplit, pentru ca dragostea celui care era Saul atunci pentru neamul sau si pentru Dumnezeu, era acoperita de valul minciunilor fariseice in care crescuse, si atunci el lucra din dragoste, impotriva Dragostei pe care o avea, facand rau in loc de binele pe care ar fi vrut sa-l faca.
Si acest lucru, chiar daca nu-l putem intelege logic, intr-o anumita perioada a vietii noastre, si chiar daca atunci noi, rational vorbind, suntem convinsi si declaram sus si tare ca ceea ce facem este bine, in adancuri, ne raneste si ne produce foarte multa durere.
Si lucrul acesta se vede in felurite lucruri in viata unora care pretind si sunt convinsi ca fac binele, dar de fapt fac rau, si ca urmare sunt nefericiti, nemultumiti, gata sa se manie, gata sa urasca, ceea ce nu s-ar intampla daca ar avea sufletul impacat. Cum spune Dumnezeu catre Cain: cand faci binele fata iti este senina (Facerea 4, 7). Si nu este vorba numai de fata dinafara, ci mai ales de chipul sufletului care este intr-adevar senin cand faci binele. Saul nu facea binele, si Dumnezeu vazand acest lucru asta ii si spune: “Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa” (Fapte 9,5), cat te chinuiesti, bietul de tine! Nu vrei sa te odihnesti? Este acelasi lucru pe care l-a spus si altadata: luati jugul Meu si invatati-va de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre! (Matei 11, 29).
Tot ce am spus pana acum legat de acest lucru poate sa para foarte frumos, insa nu trebuie sa uitam ca fiecare lucru are un pret. Ca sa putem trai in dragostea lui Hristos trebuie sa primim acel fel de suferinta care astazi ne este cel mai nesuferit, adica osteneala trupeasca. Prin iscusita lucrare a diavolului, societatea omeneasca din toate caile pe care putea merge progresul tehnic, cai care sunt foarte multe, societatea a ales acea cale a progresului tehnic care duce spre o intepenire a omului, trupeste vorbind in primul rand, spre o amortire a lui. Sta in scaun, sau pe fotoliu, sau pe canapea cu laptopul, sau computerul, sau telecomanda si nu se misca! Eventual [doar] mana [ca] sa ia din punga sa bage in gura, sau sa apese pe telecomanda. Maine-poimaine o sa apara posibilitatea sa schimbi programele fara sa mai misti mana pe telecmanda, numai cu ochii, si o sa scape omul si de aceasta oboseala cumplita de a apasa pe butoanele de la telecomanda. O sa-i fie si mai usor! Aceasta amortire trupeasca a omului il impiedica si sa faca binele, il impiedica sa traiasca cu adevarat, si sa fie el insusi. Daca nu esti tu insuti, daca esti pierdut in acea lume a fantasmei, a inchipuirilor, numita realitate virtuala, indiferent ca este pe televizor, pe computer sau pe altceva, mai poti sa fi bun? N-ai cum! Pentru ca tu nici macar nu esti, te prabusesti in neant, cazi in nefiinta, ca sa zicem asa! Nu mai faci nimic! Trec clipele, orele, zilele si anii, fara ca omul sa fi facut nimic! Daca omul ar avea curajul sa se intrebe: ce am facut anul asta?” Am fost la serviciu si m-am uitat la televizor, sau am atins nu stiu ce nivel la jocuri pe computer“. De multe ori nu ar sti ce sa-si raspunda, pentru ca se uita in urma si anul trece ca o fantoma, ca si cand n-ar fi fost.
Nu se cuvine sa fie asa! Ca sa ne putem aseza in dragostea aceea a lui Dumnezeu despre care v-am vorbit trebuie sa fim de accord sa luam jugul lui Hristos in spate. Sa rabdam frigul, sa rabdam arsita, sa obosim, sa transpiram, sa avem bataturi in palme… Sa facem asa cum Sfintii Apostoli au mers si au vestit, si au propovaduit au ajutat, au mangaiat, au avut grija de bolnavi!…
Daca ati bagat de seama, intr-unul din cele doua texte ale Apostolului care s-au citit astazi, se vorbeste despre niste femei care au slujit Evangheliei Lui Hristos. Stiti ce faceau acele femei? Acele femei faceau curatenie in bisericile in care se slujea, sau in casele in care se propovaduia Evanghelia si in care se invata cuvantul Lui Hristos. Se ingrijeau de hainele Apostolilor, sau de ale altor crestini, care aveau tot felul de lucruri de facut, si faceau tot felul de treburi din acestea care astazi par asa neinsemnate, ca sa fim delicati… Pentru aceasta osteneala a lor, ele sunt numite slujitoare ale Evangheliei! Chiar asta erau! Chiar daca nu ieseau ele la propovaduire in locul Apostolilor , chiar daca nu se faceau ele preotese si episcopese cum se fac unele din occident, erau adevarate slujitoare ale Evangheliei. Fiecare dintre noi nu poate sa slujeasca Evanghelia daca nu lucreaza si nu-si asuma jertfa de a-si duce crucea real.
Iubiti credinciosi, inca o data ma intorc la acest orb. Dupa ce s-a vindecat putea sa se intoarca in casa lui, sa incerce sa traiasca asa, cat mai linistit, si sa profite de pe urma faptului ca acum vedea pentru a-si asigura o viata cat mai comoda. Daca Hristos era la moda putea povesti ce i-a facut Hristos, daca Hristos nu era la moda, putea sa taca asa cum fac foarte multi, asa cum nu mai este credinta la moda, la serviciu, cum tac si uita de Hristos. El a ales insa sa se ostenesaca si sa il urmeze pe Hristos. De aceea, pana astazi vorbim despre el, pentru ca ne arata calea mantuirii.
Toate lucrurile sunt foarte limpezi in credinta, daca intr-adevar Il iubim pe Dumnezeu, si daca Il punem pe El mai presus de toate celelalte. Cautati intai Imparatia cerurilor si dreptatea Lui Dumnezeu! Daca intr-adevar facem lucrul acesta, pe urma, asa cum spune Scriptura, toate celelalte lucruri se dau. De multe ori mi se pare ca nici nu ar fi ceva de spus despre cele ale credintei, pentru ca sunt atat de limpezi pentru cel care-L iubeste pe Dumnezeu, incat nu ar avea nevoie de explicatii. Dar ce a spus Hristos: de ce nu intelegeti vorbirea Mea? A intrebat pe evreii care se maniau, si se indignau, si se scandalizau de cuvintele Lui. Zice: de ce nu intelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti da ascultare cuvintelor Mele. De ce nu puteau da ascultare? Pentru ca nu voiau, nu voiau sa-L urmeze. Ei veneau din tot felul de curiozitati, din tot felul de dorinte de judecata, de osandire, de barfa, dar nu pentru ca voiau sa-L urmeze pe Hristos. Nu erau pregatiti sa asculte, sa faca ceea ce spunea.
Sa ne rugam celor care, inaintea noastra au reusit sa-si biruiasca impietrirea sufletului, sa mijloceasca pentru noi la Dumnezeu, sa ne curatim desavarsit de aceasta impietrire, si sa fim pregatiti cu adevarat sa-l urmam pe Hristos in toate zilele vietii noastre. Amin!”
predica integrala (audio), la: FOAIE NATIONALA
De acelasi parinte:
- Predica Parintelui Aldea la Duminica dupa Botezul Domnului DESPRE LUMINA ADUSA DE HRISTOS FATA CU MINCIUNA SINCRETISMULUI, GLOBALIZARII SI RELATIVISMULUI RELIGIOS
- “SUS SA AVEM INIMILE!” – PREDICI INTERESANTE LA ULTIMA DUMINICA SI LA PRAZNICUL SF.AP. ANDREI – Parintii Holbea, Hrisostom (Putna) si Aldea (audio)
- Parintele Mihai Aldea catre un frate stilist – extrase dintr-un mesaj din care putem invata toti
***
Legaturi:
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR despre MILA, despre ATITUDINEA FATA DE CEI CAZUTI IN RATACIRE si despre cei care ii dau ANATEMA pe altii: “Desi suntem cazuti atat de jos, nu ne mai dam seama ca suntem in cele mai mai mari pacate”
- Unde greseste Parintele Mihai Valica si cum e folosit de altii PRETEXTUL zilei Duminicii din calendar pentru a mai crea un scandal diversionist
- SA NE REAMINTIM DUHUL ADEVARATEI MARTURISIRI, CA SA NU CADEM IN INSELARE
- UNA DIN BOLILE CRESTINULUI POSTMODERN: SEMANAREA CU VOLUPTATE A SMINTELII OTRAVITOARE AVAND CHIPUL “MARTURISIRII ADEVARULUI”: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?”
- PARINTELE ARHIMANDRIT NICHIFOR HORIA – Cuvant duhovnicesc cu putere multa despre PILDA SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL: “Sa traim poruncile lui Hristos, marturisind cu insasi viata noastra adevarul acestei trairi”
- SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL sau ce inseamna cu adevarat sa marturisesti credinta
- MARTURISIRE SI SENSIBILITATE. Sfantul Maxim despre dragostea adevarata, defaimare si tradarea prietenilor
- MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si clevetitorii care Il rastignesc din nou pe Domnul
- PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”
- Despre cei ce otravesc Biserica cu ponegriri si agita spiritele cu gand de osanda
- Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
- Sfantul Siluan si marturisirea intru iubire a credintei in fata eterodocsilor
- “Sau vei avea si tu o inima de fier? Dar in rai nu e nevoie de fier…”
- CE VALOARE AU SINCERITATEA SI ADEVARUL FARA DISCERNAMANT? Cuviosul Paisie ne invata cum sa facem binele, cum sa-i indreptam pe altii si cum sa marturisim
- CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
- Fanatism sau relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
- CRESTINISMUL: CAUZA A INTOLERANTEI? Care este diferenta intre marturisire si FANATISM?
- PARINTELE SAVATIE DESPRE TRUFIA CARE NE DEZBINA SI DESPRE FOLOSIREA DUHOVNICILOR CA BUZDUGAN
- VLADICA AVERCHIE TAUSHEV (34 de ani de la adormire) DESPRE CUM POT APOSTAZIA INSISI CEI CARE SE CRED LUPTATORI PENTRU “ORTODOXIA ADEVARATA”. BIRUINTA CEREASCA
- Intre marturisire si razbunare
- PARINTELE SOFIAN ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul “Rugului aprins” si cu o intrebare fundamentala: SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?
- ORTODOXIA = Smerenie si Dragoste
- ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
*
- De ce nu Îl putem asculta pe Dumnezeu?
- FARISEUL
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)
- Duminica femeii garbove: intre libertatea Duhului si piedicile meschine ale procedurismului
- Omilia Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA FEMEII GARBOVE, despre fatarnicie si pacatul judecarii aproapelui si a arhiereilor
- Orbirea sufleteasca – minciuna din noi
- “Oare si noi suntem orbi?” – DESPRE SMERENIE SI PARERE DE SINE LA DUMINICA ORBULUI
- PARINTELE NICOLAE STEINHARDT: “Doamne, sa vad!”
- Vindecarea orbului din Ierihon: DISPERAREA – SCOALA RUGACIUNII ADEVARATE
*
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
- Cuv. Seraphim Rose: “Cerule! Ce se intampla cu oamenii?…” – PUR SI SIMPLU ACTUAL! (I)
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI. Pur si simplu actual
- “O ASTFEL DE „CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”
- Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe calea cea stramta, imparateasca
- FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. “super-ortodoxia” celor cu inimile reci si inraite
- CUVIOSUL SERAFIM ROSE – “UN OM AL INIMII”
- Ravna fara socotinta sau boala “supercorectitudinii”
- Cuviosul Serafim Rose despre ispitele nou-convertitilor sau cum se poate pierde harul la cei ravnitori
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE: NU PUTEM CITA CANOANE UNUI OM CARE SE INEACA. Supercorectii, Patriarhia Moscovei si cazul dramatic al pr. Dimitrie Dudko
- CUVIOSUL SERAFIM ROSE DESPRE SEMNUL RACIRII INIMII. Cum “ajuta” galceava teoretica a calendarului la denaturarea credintei
- CUM INCEPE INSELAREA SAU IN CE FEL ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE HRISTOS?
***
- IUBIREA DE VRAJMASI – PORUNCA “IMPOSIBILA”
- Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?
- MILA CA MARTURISIRE A LUI HRISTOS
- Care e sensul poruncii lui Hristos: „IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?
- “Fratele meu este viata mea”
***
- SUPREMA DECLARATIE DE DRAGOSTE
- “Indrazneste sa intelegi ca Eu, Dumnezeu, te iubesc!”
- SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
- ASA A IUBIT DUMNEZEU LUMEA…
- “El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat”
- CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?
- Duminica Fiului Risipitor si descoperirea marii taine: CUM NE IUBESTE DUMNEZEUL NOSTRU?
- Cuvant al Parintelui Ioan Buliga la Duminica Fiului Risipitor: “DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?”
- Dumnezeu Isi seamana in noi Sangele: noi ce semanam?
- CRUCEA CARE ODIHNESTE
- Crucea lui Hristos, mangaierea noastra
- Ne mai aude Dumnezeu daca am pacatuit?
- “Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem!”
- DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE
Doneaza pentru filmul "Scrum"
@ AnaR:
Asa este! Dar niciodata nu s-a putut iubi CU ADEVARAT, cu iubirea DUHOVNICEASCA, altminteri decat cu suferinta si cu nevointa…
PARINTELE DUMITRU STANILOAE: “Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el?“
@ GeluS:
Frate, noi nu am pretins nimic ca putem face noi, ca am ajuns la nu stiu ce masuri de iubire. Vai de capul nostru… Dar ultimul lucru pe care-l voim este sa producem simple discursuri frumoase! Daca e vorba de asa, de maine nici nu mai scriem nimic, daca asta se intelege si asa se interpreteaza ceea ce publicam, atunci chiar ca nu mai merita vreun efort.
Singurul lucru pe care incercam sa-l tinem cat mai strans la piept, ca pe o comoara, este A NU MICSORA cuvantul lui Dumnezeu, a nu-l “ajusta” la masurile noastre, a nu “taia” Evanghelia si Revelatia, pana la urma, in functie de patul procustian al inimii sau al intelegerii noastre, inevitabil, pitice. Suntem datori, si in privinta aceasta (de fapt, in primul rand, aici, unde este esenta Evangheliei), ca si in toate celelalte porunci, sa mentinem stacheta sus, acolo unde ne-a lasat-o Hristos si sa n-o reducem pentru a ne odihni patimile, cum spunea Cuviosul Paisie. Asta este tot.
Chiar daca nu reusim sa postim noi cum trebuie, avem datoria sa pazim Posturile sfinte, asa cum ni s-au dat; chiar daca obosim si nu intelegem totul la sfintele slujbe, avem obligatia sa nu le scurtam; chiar daca suntem departe de a pricepe si a trai inaltimea dogmelor dumnezeiesti, suntem datori sa le pastram si sa le marturisim cu sfintenie. Astazi poate nu reusesc nimic, dar maine, cu putina straduinta si mai ales cu un strop de smerire a eului, a mintii proprii, poate ma voi apropia cu un pas de cele poruncite. Pe cand daca le-am anulat, daca le-am desfiintat, daca le-am ridiculizat ca fiind “teorie”, atunci mi-am anulat mie insumi sansa de a mai raspunde Cuvantului lui Dumnezeu si de a-mi implini chemarea, m-am condamnat la o viata limitata la ceea ce deja sunt si am respins insasi Taina si finalitatea Intruparii si Rastignirii Fiului lui Dumnezeu pentru mine… Drumul de o mie de mile incepe cu primul pas. Dar daca nu am orizontul celor o mie de mile in fata, voi sta mereu pe loc sau o voi lua pe alte drumuri… Fiindca in crestinism, legea duhovniceasca este ca daca stai pe loc, de fapt cazi.
Deci chiar daca nu am ajuns la acea masura, cel putin sa o marturisim si asa, prin umilinta si durere ca suntem atat de mici si atat de departe, sa avem sansa de a castiga o picatura din harul dumnezeiesc. Caci numai de acolo ne vine puterea de a iubi, nicidecum din firea noastra. Ca nu ni se poruncesc cele ale firii! Trebuie sa ne smerim si sa ne imblanzim inimile ca Dumnezeu sa-si poata revarsa acolo potirul Sau! Iar asta nu e poezie!
Faceti, va rugam sin suflet, “exercitiile” esentiale recomandate de parintele Aldea aici, recititi-le atent, rabdator, nu intr-o stare de graba, de nervozitate, fara idei preconcepute, incercand sa auziti cuvintele si cu inima, nu numai cu ratiunea sfredelitoare. La fel va rugam si pentru cuvintele Sfantului Siluan Athonitul, ale lui Valeriu Gafencu, ale Batranului Selafiil din Tomsk, ale Parintelui Rafail Noica sau ale Cuv. Serafim Rose, “omul inimii”, ori ale Sfintilor Ioan Gura de Aur si Isaac Sirul, la care am facut sau la care vom face trimitere. Sunt cuvinte care si transmit, in duh, ceea ce exprima, nu sunt simple vorbe! Dar ramane numai sa le putem si noi primi…
Cu “judecarea” folosita doar ca baston de dat in cap, ai dreptate, si noi ne izbim tot timpul de acest gen de pretext ipocrit. Cum este in exemplul tau. Insa nu mereu este asa. De multe ori chiar e vorba de judecata in sensul oprit de Evanghelie, si la noi. Si de ce? sau cand? Atunci cand se vede limpede ca nu din durere si nu in duhul lui Hristos facem “marturisirea”. Am spus deja: ar trebui sa cunoastem cu toti acest fel de exemple, unii chiar fiind victimele unor astfel de binevoitori, care nu indreptarea noastra au cautat-o (precum fratia ta cu divortul acelei cunostinte), ci demolarea noastra. Si uneori si pe motive profund nedrepte, grosolane, fariseice. Urmariti campaniile constante de executie de pe alte bloguri si veti intelege mai bine…
In incheiere, va rugam inca o data sa revenim la cuvantul parintelui. Personal, sunt trist ca am ajuns sa-l despicam asa… Am pierdut deja Taina de acolo, puterea vietii din el. “Duhul sa nu-l stingeti…” 🙁
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/11/13/duminica-samarineanului-milostiv-parintele-rafail-noica-despre-dogma-neclntita-dumnezeu-este-dragoste/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/02/ne-mai-stim-chemarea-adevarata-o-mai-luam-in-serios/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/07/11/cuv-sofronie-saharov-dragostea-eu-nu-am-dobandit-o-si-cum-as-putea-fi-eu-linistit/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/10/03/care-e-sensul-poruncii-lui-hristos-%E2%80%9Eiubiti-pe-vrajmasii-vostri/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/07/10/cuviosul-sofronie-%e2%80%a011-iulie-1993-despre-orbirea-omului-contemporan-in-afara-smereniei-sau-fara-smerenie-nu-este-si-nici-nu-poate-fi-iubire/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/04/22/dulceata-si-durere-duhovniceasca-de-la-avva-selafiil-lumea-aceasta-e-bolnava-si-are-nevoie-de-iubire/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/11/parintele-miron-mihailescu-inima-arsa-de-duhul-adevarului-care-incendia-constiintele/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/06/20/maica-siluana-vlad-cine-sunt-eu-si-unde-incepe-intalnirea-cu-dumnezeu/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/06/11/sfantul-valeriu-gafencu-catre-surorile-lui-si-catre-noi-toti/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/06/21/sfantul-valeriu-gafencu-fericirea-cea-mai-mare/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/06/23/noi-fragmente-din-scrisorile-cuviosului-valeriu-gafencu/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/18/valeriu-gafencu-o-lumina/
…comentator fiind si inca unul gangav cu inima…m-a intristat ca se darama frumoasa lucrare de cuvant a Parintelui Aldea…pe care admin-ii o recomanda ca fiind de exceptie, de folos duhovnicesc, hrana duhului, seminte pentru moara mintii…
Cum citesti?!
Daca nu pricepi (dintr-odata) ce ar putea fi bucurie acolo, nici nu trece mai departe sau mai rau sa-ti raspunzi singur la intrebarile multe care s-au starnit in sufletul tau!
Asa va zic si acum : ce ati intrat sa vedeti ?! S-a scris ca e adevar si dragoste impreuna !
Cuvantul despartitor…curatator …va lucra dupa cum veti primi aceasta, fara sa i se poata reprosa lui asezarea cu inima a celor care-l lasa sau nu sa-si indeplineasca scopul…
@Mihaela
Am dat doar pasaje din Noul Testament, care si ele trebuie luate in considerare. Nici o interpretare/filozofie nu am facut.
@ Magda si Gelu:
Nadajduiesc sa nu fie spre suparare ultimele noastre mesaje. Nici noi nu suntem suparati pe voi, dar sa incercam sa nu dam prea usor la o parte sau sa risipim puterea harului din aceste cuvinte ale predicii. Sa nu citim/ascultam cerebral si pe diagonala si sa avem rabdare sa patrunda si in noi mireasma Duhului din cuvant… Cu dialectica nu vom reusi niciodata. Iertati-ne, va rugam!
@admini ,
poate ca aceasta tema , a iubirii aproapelui , ar trebui sa o aduceti mai des si mai amplu in discutie ( chiar daca comentariile vor fi aprige , totul este sa fie sincere , altfel riscam sa fim doar buni teoreticieni ) . Sunt absolut convins ca cei mai multi dintre noi , aici schiopatam al mai abitir . Suntem impotmoliti iremediabil la porunca a doua , a iubirii aproapelui , nu pentru ca n-am sti cine este aproapele , nu pentru ca n-am fi disponibili sa il iubim , nu pentru ca ne-ar lipsi modalitatile , oportunitatile de a o face , ci pentru ca …suntem stangaci , nu asa cum este stangacia incepatorului ci asa cum este cea a mincinosului prins cu ocaua mica , pentru ca nu este o manifestare naturala in acest moment pentru noi ci gest artificial , mecanic , impus . De ce ? Pentru ca inca mai avem enorm de mult de lucrat la prima porunca : inca nu-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima , cu tot sufletul şi cu tot cugetul . Inca nu ne-am incredintat complet Lui , inca suntem sub influenta ego-ului nostru , noi , cei care inca nu putem iubi neconditionat fiinta din fata noastra-creatie a aceluiasi Ziditor , fiu ratacit si pierdut dupa care Tatal Ceresc suspina si-l asteapta si se bucura pentru revenirea lui , suflet pentru care Hristos a suferit aceeasi rastignire ca si pentru mine .
Doamne , ajuta-ne !
Mirela !
Te rog : iarta-ma ! Nu m-am referit la tine…Spuneam in general…( inclusiv pentru mine…! )
Foarte bine a reliefat Admin in acest text :
“Toate lucrurile sunt foarte limpezi in credinta, daca intr-adevar Il iubim pe Dumnezeu, si daca Il punem pe El mai presus de toate celelalte. “…
“… De multe ori mi se pare ca nici nu ar fi ceva de spus despre cele ale credintei, pentru ca sunt atat de limpezi pentru cel care-L iubeste pe Dumnezeu, incat nu ar avea nevoie de explicatii.”…
( asta am simtit si eu…si asta am incercat sa zic…)
“Sa ne rugam celor care, inaintea noastra au reusit sa-si biruiasca impietrirea sufletului, sa mijloceasca pentru noi la Dumnezeu, sa ne curatim desavarsit de aceasta impietrire, si sa fim pregatiti cu adevarat sa-l urmam pe Hristos in toate zilele vietii noastre. Amin!”
Minunat indemn !
DOAMNE ! iti multumim ! iarta-ne…si..ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Legea ca nedesavarsita, zice: ”Ia aminte la tine insuti” (Deuteronom 4,9), iar Domnul, cel mai presus de desavarsire a poruncit sa-l indreptam pe aproapele nostru zicand: ”De-ti va gresi fratele tau ..” (Matei 18,15). Daca mustrarea ta, mai bine zis, aducerea aminte indreptata spre el e curata si smerita, sa nu ocolesti sa implinesti porunca Domnului, iar de n-ai ajuns inca la aceasta masura, implineste macar masura legii. (Evanghelia lui Hristos e legea iubirii aproapelui, e legea depasirii de sine. Ea cere numai sa nu se faca rau celorlalti, ci sa li se faca bine. Ea a patruns la ultima cunoastere a omului aratandu-ne ca el nu se poate mantui decat punandu-si viata sa pentru mantuirea aproapelui. Legea Evangheliei talmaceste legea cea mai adanca a insasi fiintei omenesti, talcuind ceea ce omul insusi experiaza ca aspiratia cea mai adanca a lui si ca singura care il face fericit. Ea corespunde unei etape mai avansate a omenescului. Fericirea nu e decat prelungirea eterna a acestei fericiri reale la care poate ajunge omul de aici. Fericirea nu este de fapt in noi, ci in altii si in ultima analiza in Cel Care i-a facut si ii sustine pe toti ca sa se scufunde, unificandu-se fara confundare, unii in altii. Dar aproapele nu poate fi mantuit de noi fara vointa lui, de aceea trebuie trezit la constiinta pacatoseniei lui cand greseste. Noi il ajutam trezindu-l la responsabilitatea lui personala, dar trebuie sa o facem cu iubire necoborindu-l iarasi la starea de obiect si necultivind iarasi inchiderea noastra in noi prin mandria unei mustrari aspre si dispretuitoare. Fericirea comuniunii vesnice va fi o comuniune intre persoane ce se iubesc si se respecta ca egale. Ne scufundam unii in altii ca persoane in persoane, fara sa ne contopim.
Am citit azi fragmentul asta din Filocalie si am ramas asa pe ganduri…
In primul rand vreau sa va linistesc,n-am nici un fel de intentie ca sa daram
frumosul cuvant al Parintelui Aldea.Mi-am exprimat aceste nedumeriri pe care le am eu,iar cand m-am adresat cu “voi”,m-am referit la ceilalti,care sunt asemenea mie,adica mireni,nu m-am referit la cei care trudesc pentru acest focar de credinta si invatatura ortodoxa si nu m-am referit nici la preoti si ierarhi.Poate ca de vina sunt si cuvintele,de multe ori nu gasesc cuvintele cele mai potrivite pentru a explica mai bine ce am pe suflet.
Si totusi,”…si ne iarta noua gresalele nostre,precum si noi iertam GRESITILOR nostri…”.Deci daca iubirea este iubirea pentru Dumnezeu si fratii de aceeasi credinta si apoi iubirea fata de aproapele care se masoara cu iubirea fata de sine(cum invata C.O.),atunci iertarea gresitilor nostri se raporteaza la iertarea tuturor greselilor lor fata de noi,insa greselile pe care acestia le savarsesc fata de Dumnezeu(hulele,batjocura si celelalte)avem noi(mirenii,cei din popor) porunca de a le ierta ?
V-am mai scris mai demult,pe mine m-au durut,intristat si chiar infuriat batjocurile aduse Lui Hristos Dumnezeu PORCESTE si cele care se fac de “invatatii” acestui veac,subtil si cu viclenie.Nu ca Domnul ar avea nevoie sa-L ajutam noi,insa parca ascultand acestea si tacand,simt ca ceva nu este in regula,mai ales ca se face atata discutie de iubirea fata de cei care nu numai ca fac ceea ce fac,dar vor in ultima instanta,sa fim si noi la fel ca ei ! Asta este intentia lor ! Cetatea ortodoxiei este asaltata de aceste forte care vor sa ne cucereasca si supuna la modul lor de viata si noi ce facem ? Discutam atata despre iubire acestora ? Sa ma lumineze Domnul,caci eu sunt prea prost ca sa inteleg aceasta lucrare inalta de iubire a lor…
Citind fragmentul adus de Mihaela Pop:
Evanghelia lui Hristos e legea iubirii aproapelui, e legea depasirii de sine. Ea cere numai sa nu se faca rau celorlalti, ci sa li se faca bine. Ea a patruns la ultima cunoastere a omului aratandu-ne ca el nu se poate mantui decat punandu-si viata sa pentru mantuirea aproapelui.
…am ramas si eu pe ganduri, insistand mai ales asupra partii pe care am subliniat-o, mai ales in urma discutiilor avute aici, si in special legate de marturisirea iubirii fata de aproapele cu insasi viata…
Si am inteles ca trebuie sa facem distinctia intre “a-ti pune viata pentru aproapele” si “a-ti da viata pentru aproapele“. Caci stim foarte bien ca mantuirea noastra atarna de aproapele, si asta inseamna sa-ti pui viata pentru el, adica sa ti-o pui in slujba lui, dar cu dragoste si ramanand in adevar.
Cat “a-ti da viata pentru aproapele”, aceasta nu este pentru oricine, si in forma ei adevarata nu poate sa vina decat ca un dar si cu intarire dumnezeiasca, caci altfel se poate prezenta ca o ispitire, ca o neghiobie ce poate lua si forma sinuciderii.
@gelus ,
Mihaela Pop scrie : ”Ia aminte la tine insuti” . Foarte simplu dar atat de complet . Fiecare din nou are o latura pacatoasa , fiecare din noi greseste si prin pocainta curata , primeste iertare . Fiecare din noi s-a aflat , candva , in cealalta tabara , a hulitorilor de Dumnezeu , a nelegiuitilor . Bunul Dumnezeu ne-a oferit sansa sa ne indreptam si unii am profitat de ea , altii inca suntem in ceata iar altii inca hulesc . Atata timp cat inca nu a batut de ceasul al unsprezecelea , mai este timp pentru fiecare sa se intoarca la Tatal si sa-si planga pacatele . EL NE VREA PE TOTI , si ne iubeste la fel pe toti , ba poate mai mult pe cei ce sunt inca in pacate pentru ca pentru ei suspina mai mult , de ei duce mai mult dor . Cum am putea sa fim noi in voia Tatalui daca noi ii uram pe cei pe care El ii iubeste ?
Nu ti s-a intamplat niciodata “sa ti se puna pata ” pe cineva si sa-ti fie antipatic fara ca macar sa-ti fi facut ceva , fara sa-ti fi vorbit . Apoi , printr-un concurs de imprejurari afli ca aveti un bun prieten comun . Asa-i ca din acel moment l-ai privit altfel pe omul acela ? Asa si cu Tatal : toti suntem ai lui , unii constientizam , altii inca nu , altii poate niciodata dar Imparatia va fi mai saraca fara fiecare din cei asemenea noua . Domnul slavei si al iubirii de oameni lacrimeaza pentru toti si pentru fiecare .
Doamne ,ajuta-ne !
Asadar, tocmai de aceea porunca ne spune sa iubim aproapele – ca e nevoie sa ni-l facem aproape pe tot omul, sa il privim si cu mila, nu doar cu discernamant (de altfel…cine nu are mila nu prea are inca discernamant).
Asa este, foarte frumos ati explicat… =D>
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/03/cuviosul-paisie-omul-duhovnicesc-este-tot-o-durere-pentru-ceilalti/
Cateva cuvinte despre iubire de aproapele, de la Cuv. Paisie Aghioritul:
Sfintele Canoane, invatatura si exemplul Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe, ne invata sa fugim de eretici si sa nu avem partasie cu ei in absolut nimic. Domnul ne-a poruncit sa-i iubim pe vrajmasi. Si pe eretici sa ii iubim (dar de la distanta) dar sa nu le primim dragostea, sa nu iubim si sa nu indreptatim si duhul care ii mana, sa ne rugam pentru ei spre indreptarea lor.
Gelu, esti revoltat si pe buna dreptate te scandalizeaza acesti eretici, dar gandeste-te ca unii dintre sfinti (Cuv.Paisie inclusiv) care s-au rugat pentru….cel rau pentru ca acesta sa se intoarca, era vorba de acea iubire cu durere (pe care unii nu o inteleg)… In sensul acesta era vorba de iubire, nu in sensul de partasie, incuviintare.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/17/cat-de-dulce-trebuie-sa-fie-rautatea-cea-veche/
Taina mântuirii constă în a se răstigni omul pe sine (omorârea eu-lui) din dragoste pentru ceilalţi. Şi aici vine partea cea grea care mi-a fost căutare mulţi ani… Până unde se întinde dragostea? Şi am aflat răspuns… “El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.
Şi s-a văzut despărţirea dragostei:
-O dragoste nebună, fără îndoială, FĂRĂ JUDECATĂ, fără întrebări, fără ispitiri CARE ESTE NUMAI PENTRU BUNUL DUMNEZEU, în care inima se bucură şi-I cântă Lui. Şi am înţeles că pentru dragostea Lui merită să trăiesc, pentru dragostea Lui merită să mor, pentru dragostea Lui trebuie să lupt împotriva păcatului (păcatul este a doua răstignire a Mântuitorului);
– şi cealaltă, veghetoare, care îşi află măsura în mântuirea celuilalt.
Omul trebuie privit ca două părţi: una, zidirea Lui Dumnezeu şi cealaltă zidirea omului prin libertatea sa. Înşelarea vine de la acoperirea cu dragostea fără discernământ a celor 2 părţi. Căci cine va iubi zidirea Lui Dumnezeu şi va lucra pentru zidirea inimii curate a aproapelui şi a înnoirii Duhului drept în aproapele va vădi dragostea dumnezeiască. Cine vă iubi omul cel vechi (hulitor al Cuvântului Lui Dumnezeu şi, pentru neamuri, şi al Tatălui) se face pe sine nu numai învăţător al Mântuitorului ci şi hulitor al răstignirii Lui.
Iubirea pentru aproapele ne arată STAREA NOASTRĂ DE PĂCAT ÎN CARE ODIHNIM. de aceea ereticii spun cu convingere şi seninătate căci ei iubesc pe toată lumea. Măsura dragostei pentru aproapele când acesta Îl răstigneste pe Mântuitorul ne vădeşte (invers proporţional) măsura dragostei noastre pentru Mântuitorul. De aceea sfinţii Părinţi, aşa cum bine spunea şi GeluS, sunt atât de categorici împotriva ereticilor (sfântul Nicolae şi-a sfinţit palmele când l-a pălmuit pe arie nebunul).
Şi mi-a zis Domnul să-l iubesc pe cel de lângă mine ca pe mine însumi…
Şi când durerea pe care am simţit-o în inimă pentru păcatele mele o voi simţi şi pentru păcatele aproapelui atunci îl iubesc cu adevărat. Şi din dragoste pentru el, atâta timp cât rămâne în păcat nu am voie să-i mărturisesc dragoste (căci aş mărturisi nedragoste pentru Bunul Dumnezeu) ci am datoria de a-l mustra prin îndepărtarea de el. Nu vedeţi cum tânjesc astăzi toţi cei rătăciţi în erezii şi vor să se lipească de ortodoxie? Dacă sfinţii noştri Părinţi nu ar fi rămas statornici în credinţă ci i-ar fi iubit pe hulitori, mai aveam astăzi comoara aceasta a ortodoxiei? Dragostea nu înseamnă să-i odihnim pe cei ce fac păcatul. Căci în Rai nu vor intra cei ce fac neorânduieli.
Şi parcă aud întrebarea: Pentru tine, ţi-ai vrut mântuirea? Da Doamne! Şi ce ai făcut? Am cerut ajutor de la Tine şi m-am nevoit în lupta împotriva patimilor şi a păcatelor mele! Şi pentru celălalt de ce n-ai iubit lupta? Ce poruncă ţi-am dat? Să iubesti pe aproapele ca pe tine însuţi. Mântuirea lui nu te-a interesat? Ba mai mult l-ai mângâiat în păcatul lui în loc să-l mustri, ai rămas lângă el nearătându-i că poate pierde măcar dragostea ta dacă persistă în păcat (căci pe a Mea nu a vrut-o). Ce-ai făcut cu talantul minţii pe care ţi-am dat-o? N-ai vrut să vezi dragostea luciferică în care ai căzut crezându-te purtător de dragoste dumnezeiască iar în străfundul inimii tale te fericeai de o aşa curăţie a inimii şi înduhovnicire înălţându-te pe tine deasupra tuturor păcătoşilor de care-ţi era milă făcându-te pe tine înger de lumină, tu, ce-ţi doreai doar mântuirea ta. De ce n-ai iubit defăimarea ta în Numele Meu? Ţi-a fost mai dragă slava deşartă în care alunecai când păcătoşii te fericeau decât ocara pentru Mine şi poruncile Mele?
Şi încet, încet se vădeşte inima celui ce iubeşte fără judecată pe om – o inimă goală de dorinţa mântuirii celuilalt. O inimă ce nu iubeste lupta.
Iubiţi-i pe cei ce vă urăsc. Când te va urî un păcătos te va iubi Bunul Dumnezeu.
Şi un pic şi despre prima poruncă..
Cine va iubi pe tatăl său şi mama sa mai mult decât pe Bunul Dumnezeu acela nu este vrednic de El. Ce taină este aici? Şi aici îi văd pe cei ce ne spun să-i iubim pe eretici cum vor răspunde: Doamne, am văzut pe cei care scuipau pe Crucea Ta şi i-am iubit, am văzut oameni care scuipau pe sfinte icoanele Tale, ale Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi pe care Tu i-ai proslăvit în faţa noastră, a oamenilor, cu neputrezirea şi cu izvoare de mir şi i-am iubit şi am strigat în faţa lumii că-i iubesc şi am cerut să-i iubească toţi în Numele Tău căci aşa ai lăsat poruncă… (Şi oare Bunul Dumnezeu nu va zice: Făţarnicule nu ţi-am dat Eu prima poruncă “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău?” Şi tu în numele iubirii te-ai ridicat împotriva Mea împreună cu cei ce Mă urăsc şi Mă răstignesc odihnindu-ţi conştiinţa în loc să plângi?
Şi pentru Mihaela:
“Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”. Aici e omorârea sinelui, e răstignirea… Mântuitorul nu a spus iubiţi pe vrăjmaşii Mei şi ai Tatălui Meu …
Păcatele se împart în două mari categorii: păcatele către interiorul omului, către sine şi cele către exteriorul omului (către oameni şi Bunul Dumnezeu). Pentru primele se cuvine a nu vorbi niciodată unii despre ale altora. Şi aici este şi Maria Magdalena şi vameşul şi noi toţi la care Mântuitorul le-a luat şi ne ia apărarea căci nimeni nu ştie patimile şi luptele celorlalţi. Celelalte se nasc doar din mândrie, răutate şi invidie şi pentru acestea nici Bunul Dumnezeu nu a avut cuvinte de iertare.
Mâhnire fraţilor pentru eretici iar nu iubire. Amin.
Iubirea o traim ca Eros, Filia sau Agape ? Fiind om sufletesc si nu duhovnicesc, nivelul meu este al erosului si al filiei.
Liturghia insa ne indeamna sa `AGAPE` unii pe altii ca intr`un gand sa marturisim. Cu aceeasi `Agape` ne indeamna sa ne apropiem de Impartasanie.
Ma tem ca atingerea nivelului `Agape` trece prin despatimire. Prima treapta e `saracia cu duhul`…greu de gasit astazi printre atatia intelectuali
Cred ca deja am raspuns, inclusiv prin linkuri, si cred ca deja se vede pozitia noastra de pe site. Nu se pune problema de a TOLERA sau a INCUVIINTA raul, nedreptatea, abuzul, batjocura, hula, etc. Acestea trebuie denuntate. Cui nu-i starnesc durerea si revolta cea buna, din durere, pentru cei ce sufera de pe urma lor, pentru cei smintiti si vatamati, acela nu este crestin, se amageste. Aceste lucruri nu sunt in contradictie. Vedeti si extrasele noastre din cartea “Zeul tolerantei”. Nu putem re-relua totul aici. Insa gasim raspunsurile la toate nelamuririle, daca vrem sa cautam.
Pentru cine se ruga Mantuitorul pe Cruce? Dar Sfantul Stefan, primul mucenic, sub ploaia de pietre care l-au urcat la cer? Dar mucenicii nostri din inchisori?
Sfintii Parinti lamuresc foarte bine toate aceste aspecte inclusiv din punct de vedere teoretic. Sa avem rabdare si staruinta in a citi, a cerceta si a intelege ceea ce inca nu ni s-a descoperit acum.
Iertati-ne neputintele, va rugam!
Inca o data, indemnam sa reascultam si sa recitim predica p. Aldea! Multumim! mult!
@ Marian:
Citeste-l pe Sfantul Siluan sau pe Cuviosul Sofronie, ori pe Sfantul Isaac, ori pe Cuviosul Paisie, ori pe Fericitul Valeriu, ori… pe majoritatea sfintilor…. nu-ti dau dreptate. Da, e vorba si de vrajmasii Bisericii si ai lui Dumnezeu. Mahnirea aceea de care zici pentru dusmanii credintei vine tot din iubire, ca nu are de unde … daca este sa vina. Daca nu e iubire, nu e nici mahnire, nici dorinta de mantuire. Iubirea poruncita in Noul legamant este iubirea cea NOUA, a harului, este iubirea pentru “Adamul intreg”, pentru umanitatea intreaga, nu doar pentru frati, prieteni si rude, “ca acestea si paganii le fac”. Iubirea este UNA. Omul este chemat sa fie iubire, precum Dumnezeu este, dar (noi) prin impartasire dupa har, nu prin fiinta. Iubirea nu alege, iubirea este sau nu este, sau este intr-un anumit grad… si de acolo nu mai este. Discernamantul insa alege modul de manifestare a iubirii, in functie de situatie. Ca sa nu ajungem sa cadem in inselare si sa incurcam borcanele…
Nu putem inventa o alta Evanghelie, sau o alta Predanie, mai coborata la masurile noastre. Nu avem acest drept. Avem dreptul insa sa recunoastem ca nu putem singuri nici macar sa ne iubim crestineste, duhovniceste, nici macar fratele, sora, sotul/sotia, copilul, etc. Daramite pe vrajmasi… Macar sa ne smerim.
Iertati-ne, fratilor. Nu mai avem ragazul si puterea de a mai modera acest subiect. Nici nu stim daca este de folos sa o tinem asa.
Am văzut homosexuali care-şi duceau năpasta în tăcere şi mi-a fost milă de ei. Apoi i-am văzut fălindu-se cu păcatul lor strigându-şi dreptul la libertate sexuală. Şi mi-au dat o strângere de inimă. I-am văzut mai apoi la parade batjocorind buna cuviinţă a celorlalţi şi cerându-şi dreptul la una din cele 7 taine ale Bisericii Lui Hristos şi m-a cuprins sila.
Am văzut iehovişti care băteau din uşă în uşă cu copii după ei răspândind blasfemiile lor. Am văzut semnul hulitorilor apostolului Petru pe scaunul papal (crucea răsturnată) şi nu-mi venea a crede. Am auzit răspunsul papei la întrebarea unui copil despre extratereştri şi am amuţit. Am văzut eretici care sunt vorbitori “în limbi” şi m-am cutremurat. Am aflat că preoţi creştini fac rugăciuni cu spatele la Mântuitorul şi cu faţa la credincioşi cerând închinare de la supuşi şi n-am mai avut ce spune. Doar pentru primii am simţit că mi se rupe inima (căci erau smeriţi). Pentru toţi ceilalţi n-am simţit decât o rană mare în inimă ce se adânceşte pe zi ce trece. Iubiţi-i voi căci eu nu mai am decât o dorinţă mare de a plânge pentru păcatele lor.
Pai frate, asta inseamna sa-i iubesti (in sens crestin, nu lumesc, nu firesc!); si daca nu vrei sa o numesti asa… tot iubire se cheama 🙂 Slava lui Dumnezeu!
Iubirea noastră, dominată
De egoism şi de cel rău,
Se vrea a fi desăvârşită
Lejer şi fără Dumnezeu.
Dorim rapid şi fără truda
Desăvârşit’a pocăinţei,
Să purtăm laurii iubirii
Şi bucuriile credinţe.
Trupescul a pus stăpânire,
Prin instruire, pe cuvânt
Şi numai cu puterea miniţii
Ne lămurim azi ce e sfânt.
Mintea vorbeşte sus şi tare
De Adevărul de credinţă
Fără’al cunoaşte din trăire
Şi-al dobândi prin pocăinţă.
Inima rece şi lipsită
De vâlvătăile trăirii
Confundă sacru cu profanul
Şi surogatele iubirii.
Valorile credinţei astăzi
Nu prea mai par adevărate,
Cînd nu sfinţenia-i în frunte
Ci titluri mari şi… doctorate.
Fără dobânda pocăinţei
Vorbim cu toţii de Iisus,
Şi nu mai ştim cine ne’nşelă
Şi cine-i sincer în Iisus.
Ne suspectăm unii pe alţii
De erezii şi de’nşelare,
Findcă ACUM ORTODOXIA
NU SE ÎNVAŢĂ DIN LUCRARE.
Totu-i înalt, profund şi vrednic
Şi-n studii de academie,
Dar răul creşte’nloc să scadă
Când crezul e doar teorie.
Zelul mental tăios şi rece
Loveşte fără de cruţare,
Cerând dreptatea ortodoxă
Fără vre-o urmă de iertare.
Mulţi râvnitori aprinşi şi aprigi
Care se văd pătrunşi de har,
Şi’ndreptăţiţi să osândeacă
Îşi fac ei înşişi alt altar.
Lăuntru nostru însă spune
Ceia ce noi nu am fi spus,
Prin tot ce suntem şi ce facem
Şi cine suntem în Iisus.
Ne ştiu vecinii, ne ştiu fraţii,
Ne ştiu colegii, conştiinţa,
Ne duşmanii ce ni-i facem
Că-n ei ne arătăm credinţa.
Sfiţii părinţi’şi ardeau lăuntru
Cerând cu lacrimi Duhul Sfânt
Şi ani de’a rându-n pocăintă
Verificau orice cuvânt.
Î-şi răstigneau şi trup şi suflet
Prin cea mai aspră pocăinţă
Spre’a-şi face inima curată
Cerând iubire şi credinţă.
Căci stiau bine că prin cruce
Se poate ajunge la iubire,
Prin tainele sfintei biserici
Şi numai prin despătimire.
Iubirea cea adevărată
E dar divin, nepreţuit,
Şi nimeni dintere noi pe lume
N-o dobândeşte gratuit.
De nu ne curăţim lăuntru
Prin taina sfântului altar,
Prin pocăinţ’a devărată,
Iubirea noastă nu-i din Har.
De nu urmăm smeriţi şi sinceri
Cuvântul sfinţilor părinţi,
Nu dobândim sfânta iubire
Oricât am fi de străluciţi.
Dumnezeu este Iubire!
Dumnezeu iubeste pe cel mai mare pacatos,mult mai mult decat il iubeste cel mai mare Sfant pe Dumnezeu!-spunea un parinte.
Iubirea de vrajmasi,este porunca de la Dumnezeu!
Daca nu reusim sa ii iubim.macar sa ii compatimim!
Sa ii toleram,caci mai mare este pacea decat dreptatea!
Prin lucrarea lui Dumnezeu,ei pot ajunge in rai mai repede decat noi,caci nimeni nu e sigur de mantuirea sa. Sf Antonie Cel Mare,in timp ce sufletul sau trecea prin vami si diavolii il fericeau ca a scapat de ei,le-a zis:”pana nu ma vad la picioarele Domnului Iisus,nu cred ca am scapat de voi!”
“Calea de mijloc este Calea Imparateasca”-spunea P.Serafim Rosse.
Drept Judecator este numai DUMNEZEU!
Slavit sa fie numele Lui in veci!
soram !
AMIN !
DOAMNE ! iti multumim ! iarta-ne…si ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si… Dreapta Credinta !
@Soram
Parintele Nicolae Steinhardt spunea astfel :
“Daca nu putem fi buni , SA INCERCAM SA FIM POLITICOSI!”
Doamne ajuta.
Noi credem ca mult face rugaciunea.
Incercati, sfatuindu-va cu parintele duhovnic, sa faceti o rugaciune pentru intreg ,,Adamul”
Lucrati cu intelepciune.
si
Sa aveti pace in inima.
http://www.sinaxa.net
PREDICA DESPRE BEATIFICAREA LUI IOAN PAUL AL DOI-LEA A PARINTELUI MIHAI ALDEA:
http://foaienationala.ro/predica-pr-mihaiandrei-aldea-16-ianuarie-2011-pilda-celor-10-leprosi-beatificarea-lui-ioan-paul-al-2lea.html