“NU POATE SA FIE ADEVAR FARA DRAGOSTE SI NICI DRAGOSTE FARA ADEVAR! Am vazut pe multi care se cred marturisitori pentru ca urasc” – Din predica Pr. Mihai Aldea la vindecarea orbului din Ierihon (si audio)

27-01-2011 ~~Sublinieri~~

“Sa uram rautatile, barfa, judecarea si osandirea. Toate sunt lucruri care fac foarte mult rau! Ne despart de Hristos, si-i despart si pe altii de Hristos din pricina noastra. Prin judecare, osandire si barfa ne facem impingatori catre Iad ai fratilor...

Am incercat sa vorbesc in asa fel incat omul sa se simta chemat spre pocainta, spre indreptare, spre mantuire. Trebuie sa incercam sa facem acest lucru, sa lasam deoparte judecata si osandirea aproapelui”.

Fragment EXCEPTIONAL, de o mare sensibilitate, duiosie si luciditate duhovniceasca, din omilia la Duminica orbului din Ierihon a PARINTELUI MIHAI-ANDREI ALDEA (Biserica Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul, Bucuresti) – 23 ianuarie 2011

ASCULTATI ONLINE SI DESCARCATI:

Parintele MIHAI ALDEA – “Am vazut pe multi care se cred marturisitori pentru ca urasc”

“Orbul din Ierihon vedea mai bine decat cei mai multi dintre noi, pentru ca inca inainte sa se deschida ochii trupului lui, el intelesese cine este Hristos si-L iubea. Cred ca prima pricina pentru care acest orb a vrut sa poata vedea, a fost sa-L poata vedea pe Hristos. Ca dovada ca, dupa ce a vazut, nu se mai satura privindu-L pe Hristos, si a mers dupa El, slavind intruna pe Dumnezeu. Cel mai frumos lucru pe care l-a vazut orbul cand a deschis ochii a fost Iisus Hristos. Ce bine ar fi sa intelegem lucrul acesta!

De ce ne este frica de greutati, de ce ne temem de greu? De ce Apostolii se bucurau de greutati si nu se temeau? Pentru ca noi nu, iar ei da, noi nu Il iubim pe Dumnezeu, iar ei Il iubeau pe Dumnezeu! Daca si noi am izbuti sa trezim aceasta dragoste pentru Hristos, toate lucrurile s-ar vindeca si s-ar aseza foarte bine…

De multe ori v-am vorbit aici impotriva feluritelor rataciri ale televiziunilor, ale catolicilor, ale adventistilor, etc. Aceasta marturisire, va spun limpede, am facut-o si o fac din dragoste, din dragoste de Dumnezeu, din dragoste de adevar, si din dragoste fata de oameni, si fata de voi… si fata de aceia care sunt in ratacire. Trebuie sa spun acest lucru, pentru ca am vazut multi care se cred marturisitori pentru ca urasc. Ei ii urasc pe catolici, ei ii urasc pe adventisti, ei urasc pe unii sau pe altii pe motiv ca sunt rataciti, pacatosi, spurcati, s.a.m.d., ceea ce n-are nicio legatura cu Ortodoxia.

Asta e marturisire ortodoxa: eu iubesc pe catolici, iubesc pe adventisti, ii iubesc pe homosexuali, ii iubesc pe cei care lucreaza la televiziune la emisiuni anticrestine si le doresc din tot sufletul mantuirea.

Mai presus de toate Il iubesc pe Hristos! Si stiu ca Hristos a murit si pentru mine, care sunt pe buna dreptate – spunea Apostolul Pavel – cel dintai dintre pacatosi, dar pentru fiecare dintre noi, pentru noi toti. Daca intelegi acest lucru, cum poti sa nu iubesti? Poate sa nu te copleseasca dragostea? (…)

Am spus si altadata si o mai spun: nu poate sa fie adevar fara dragoste, si nu poate sa fie dragoste fara adevar. Toate ratacirile apar in felul acesta: fie se inlatura dragostea, fie se inlatura adevarul. Cand inlaturi fie adevarul, fie dragostea, cazi si din adevar si din dragoste, ramai fara amandoua! Pentru ca si adevarul si dragostea sunt de fapt un singur lucru: Dumnezeu. Si nu pot fi despartite, nu poti sa-L spinteci pe Dumnezeu, sa-L desparti in doua…

Ceea ce a facut orbul, ca L-a urmat pe Hristos, este ceea ce ar trebui sa fie in inima noastra, a tuturor, dorinta de a-L urma pe Hristos, de a fi cu Hristos pretutindeni, cum L-au urmat Apostolii pe Hristos dupa ce S-a inaltat la ceruri. Este foarte adevarat ca Hristos insusi, inainte sa se inalte zice: “Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului“ (Matei 28,20). Foarte frumos, suna minunat, dar este teorie! Il vedem pe Hristos aici cu ochii nostri? Nu-L vedem! Si atunci cum Il urmam pe Hristos daca nu-L vedem? Deschizand ochii, si rugandu-L sa ni-i deschida, rugandu-L sa ne faca sa vedem, sa nu mai fim orbi, pentru ca Hristos este de fata si-L putem vedea.

Hristos este [in] fiecare om care are nevoie de ajutor! El a spus! El a spus acest lucru: cine pe unul dintre acesti frati ai Mei mai mici ii ajuta, pe Mine M-a ajutat (Matei 25,40). Hristos este in fiecare dintre noi, si sa incepem asa cum a spus Apostolul Pavel – cel intai dintre pacatosi sunt eu – sa incepem de la noi insine, sa iesim un pic, sa zic asa, in afara noastra si sa ne uitam la noi. Ce vedem? Un om pacatos care are nevoie de ajutor, care are nevoie sa fie indrumat catre Dumnezeu, sa invete sa traiasca in Dumnezeu. Daca am putea sa gandim asa despre noi insine, cu adevarat ne-am preocupa de vindecarea patimilor si slabiciunilor noastre, neincetat. Pai de ce sa lasam un om in Iad? De pilda de ce sa ma las pe mine insumi sa ma duc in Iad, cand Hristos a murit pentru mine? Asta este o despartire a mea de Hristos dintr-odata, uitand de faptul ca eu sunt eu insumi, sa discut despre mine insumi, sa ma privesc dinafara… Oricum as lua-o, tot sunt un orb care are nevoie sa se mantuiasca, si pentru care Hristos a murit! N-am dreptul nici sa ma dispretuiesc, nici sa ma deznadajduiesc, n-am dreptul sa-mi spun mie: pentru tine nu este mantuire! La fel cum n-am dreptul sa-mi spun mie: esti perfect! Pentru ca este acelasi lucru, ca si cand as minti pe oricare alt om: pentru tine nu este mantuire, sau tu esti perfect. Aceeasi inselare este! Dar pentru acestea trebuie sa ne aducem aminte ca Hristos este cu noi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.

Si iata cum Il putem urma, foarte simplu, incercand sa ajutam pe fiecare om, cand putem cu fapta, cand nu putem cu fapta, macar cu un cuvant, cand nu putem cu un cuvant, cu o rugaciune, cu un gand bun. Urand rautatile, barfa, judecarea si osandirea. Toate sunt lucruri care fac foarte mult rau! Ne despart de Hristos, si-i despart si pe altii de Hristos din pricina noastra. Prin judecare, osandire si barfa ne facem impingatori catre Iad ai fratilor.

Vedeti, preotul are datoria sa mustre si am incercat de-a lungul vremii sa mustru si eu lucrurile rele, dar in acelasi timp am incercat in acelasi timp sa nu dau niciun nume. Chiar si cand a fost vorba de oameni care erau destul de cunoscuti, si care au facut greseli destul de mari, m-am straduit sa nu spun: cutare a facut uite asta, si asta, si uite ce dovezi. Am incercat sa vorbesc in asa fel incat omul sa se simta chemat spre pocainta, spre indreptare, spre mantuire. Trebuie sa incercam sa facem acest lucru, sa lasam deoparte judecata si osandirea aproapelui.

Vedeti ca fiecare om care pacatuieste poate sa fie un Saul. Saul a fost ucigas de oameni, a fost prigonitor a lui Hristos si al crestinilor, a dus oamenii in temnita si la moarte sa fie executati, a sprijinit uciderea Sfantului Arhidiacon Stefan, cel dintai dintre mucenicii Lui Hristos, si totusi, pe urma, a devenit Sfantul Apostol Pavel! Ce usor ar fi fost pentru noi daca eram in vremea aia sa-l judecam si sa-l osandim, sa-l facem in fel si chip, sa-l ocaram neincetat! Dar oare, l-ar fi ajutat lucrul acesta pe Saul, l-ar fi luminat, l-ar fi indreptat? Chiar daca lucrurile pe care le-am fi spus despre el ar fi fost adevarate, chiar daca era adevarat ca era ucigas, ca era prigonitor, ca era asa si pe dincolo, nu l-ar fi ajutat la nimic!

Stiti, cand s-a trezit, si a devenit Sfantul Apostol Pavel in clipa in care Hristos i-a spus: dragul meu, atata rau iti faci tie insuti prin ceea ce faci! Nu vrei sa incetezi sa te lovesti singur? I-a spus-o desigur cu alte cuvinte, a spus: “Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?” (Fapte 9,4), “Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa” (Fapte 9,5). Hristos stia ca in sufletul Apostolului Pavel e un chin cumplit, pentru ca dragostea celui care era Saul atunci pentru neamul sau si pentru Dumnezeu, era acoperita de valul minciunilor fariseice in care crescuse, si atunci el lucra din dragoste, impotriva Dragostei pe care o avea, facand rau in loc de binele pe care ar fi vrut sa-l faca.

Si acest lucru, chiar daca nu-l putem intelege logic, intr-o anumita perioada a vietii noastre, si chiar daca atunci noi, rational vorbind, suntem convinsi si declaram sus si tare ca ceea ce facem este bine, in adancuri, ne raneste si ne produce foarte multa durere.

Si lucrul acesta se vede in felurite lucruri in viata unora care pretind si sunt convinsi ca fac binele, dar de fapt fac rau, si ca urmare sunt nefericiti, nemultumiti, gata sa se manie, gata sa urasca, ceea ce nu s-ar intampla daca ar avea sufletul impacat. Cum spune Dumnezeu catre Cain: cand faci binele fata iti este senina (Facerea 4, 7). Si nu este vorba numai de fata dinafara, ci mai ales de chipul sufletului care este intr-adevar senin cand faci binele. Saul nu facea binele, si Dumnezeu vazand acest lucru asta ii si spune: “Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa” (Fapte 9,5), cat te chinuiesti, bietul de tine! Nu vrei sa te odihnesti? Este acelasi lucru pe care l-a spus si altadata: luati jugul Meu si invatati-va de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre! (Matei 11, 29).

Tot ce am spus pana acum legat de acest lucru poate sa para foarte frumos, insa nu trebuie sa uitam ca fiecare lucru are un pret. Ca sa putem trai in dragostea lui Hristos trebuie sa primim acel fel de suferinta care astazi ne este cel mai nesuferit, adica osteneala trupeasca. Prin iscusita lucrare a diavolului, societatea omeneasca din toate caile pe care putea merge progresul tehnic, cai care sunt foarte multe, societatea a ales acea cale a progresului tehnic care duce spre o intepenire a omului, trupeste vorbind in primul rand, spre o amortire a lui. Sta in scaun, sau pe fotoliu, sau pe canapea cu laptopul, sau computerul, sau telecomanda si nu se misca! Eventual [doar] mana [ca] sa ia din punga sa bage in gura, sau sa apese pe telecomanda. Maine-poimaine o sa apara posibilitatea sa schimbi programele fara sa mai misti mana pe telecmanda, numai cu ochii, si o sa scape omul si de aceasta oboseala cumplita de a apasa pe butoanele de la telecomanda. O sa-i fie si mai usor! Aceasta amortire trupeasca a omului il impiedica si sa faca binele, il impiedica sa traiasca cu adevarat, si sa fie el insusi. Daca nu esti tu insuti, daca esti pierdut in acea lume a fantasmei, a inchipuirilor, numita realitate virtuala, indiferent ca este pe televizor, pe computer sau pe altceva, mai poti sa fi bun? N-ai cum! Pentru ca tu nici macar nu esti, te prabusesti in neant, cazi in nefiinta, ca sa zicem asa! Nu mai faci nimic! Trec clipele, orele, zilele si anii, fara ca omul sa fi facut nimic! Daca omul ar avea curajul sa se intrebe: ce am facut anul asta?” Am fost la serviciu si m-am uitat la televizor, sau am atins nu stiu ce nivel la jocuri pe computer“. De multe ori nu ar sti ce sa-si raspunda, pentru ca se uita in urma si anul trece ca o fantoma, ca si cand n-ar fi fost.

Nu se cuvine sa fie asa! Ca sa ne putem aseza in dragostea aceea a lui Dumnezeu despre care v-am vorbit trebuie sa fim de accord sa luam jugul lui Hristos in spate. Sa rabdam frigul, sa rabdam arsita, sa obosim, sa transpiram, sa avem bataturi in palme… Sa facem asa cum Sfintii Apostoli au mers si au vestit, si au propovaduit au ajutat, au mangaiat, au avut grija de bolnavi!…

Daca ati bagat de seama, intr-unul din cele doua texte ale Apostolului care s-au citit astazi, se vorbeste despre niste femei care au slujit Evangheliei Lui Hristos. Stiti ce faceau acele femei? Acele femei faceau curatenie in bisericile in care se slujea, sau in casele in care se propovaduia Evanghelia si in care se invata cuvantul Lui Hristos. Se ingrijeau de hainele Apostolilor, sau de ale altor crestini, care aveau tot felul de lucruri de facut, si faceau tot felul de treburi din acestea care astazi par asa neinsemnate, ca sa fim delicati… Pentru aceasta osteneala a lor, ele sunt numite slujitoare ale Evangheliei! Chiar asta erau! Chiar daca nu ieseau ele la propovaduire in locul Apostolilor , chiar daca nu se faceau ele preotese si episcopese cum se fac unele din occident, erau adevarate slujitoare ale Evangheliei. Fiecare dintre noi nu poate sa slujeasca Evanghelia daca nu lucreaza si nu-si asuma jertfa de a-si duce crucea real.

Iubiti credinciosi, inca o data ma intorc la acest orb. Dupa ce s-a vindecat putea sa se intoarca in casa lui, sa incerce sa traiasca asa, cat mai linistit, si sa profite de pe urma faptului ca acum vedea pentru a-si asigura o viata cat mai comoda. Daca Hristos era la moda putea povesti ce i-a facut Hristos, daca Hristos nu era la moda, putea sa taca asa cum fac foarte multi, asa cum nu mai este credinta la moda, la serviciu, cum tac si uita de Hristos. El a ales insa sa se ostenesaca si sa il urmeze pe Hristos. De aceea, pana astazi vorbim despre el, pentru ca ne arata calea mantuirii.

Toate lucrurile sunt foarte limpezi in credinta, daca intr-adevar Il iubim pe Dumnezeu, si daca Il punem pe El mai presus de toate celelalte. Cautati intai Imparatia cerurilor si dreptatea Lui Dumnezeu! Daca intr-adevar facem lucrul acesta, pe urma, asa cum spune Scriptura, toate celelalte lucruri se dau. De multe ori mi se pare ca nici nu ar fi ceva de spus despre cele ale credintei, pentru ca sunt atat de limpezi pentru cel care-L iubeste pe Dumnezeu, incat nu ar avea nevoie de explicatii. Dar ce a spus Hristos: de ce nu intelegeti vorbirea Mea? A intrebat pe evreii care se maniau, si se indignau, si se scandalizau de cuvintele Lui. Zice: de ce nu intelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti da ascultare cuvintelor Mele. De ce nu puteau da ascultare? Pentru ca nu voiau, nu voiau sa-L urmeze. Ei veneau din tot felul de curiozitati, din tot felul de dorinte de judecata, de osandire, de barfa, dar nu pentru ca voiau sa-L urmeze pe Hristos. Nu erau pregatiti sa asculte, sa faca ceea ce spunea.

Sa ne rugam celor care, inaintea noastra au reusit sa-si biruiasca impietrirea sufletului, sa mijloceasca pentru noi la Dumnezeu, sa ne curatim desavarsit de aceasta impietrire, si sa fim pregatiti cu adevarat sa-l urmam pe Hristos in toate zilele vietii noastre. Amin!”

predica integrala (audio), la: FOAIE NATIONALA