PREDICI AUDIO pline de seva si putere duhovniceasca la DUMINICA TANARULUI BOGAT: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!”

“Daca nu-I dam lui Dumnezeu TOATA viata noastra, suntem oameni care ne mintim pe noi insine si, de fapt, nu-I dam mai nimic. Daca Dumnezeu nu este in viata mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc!”

***

Parintele Gheorghe Holbea (Bucuresti) si Parintii Nectarie si Damaschin de la Manastirea Sihastria Putnei:

“Sa ne rugam pentru tinerii care traiesc in aceste vremuri foarte grele, parintii sa se roage cu osardie pentru mantuirea copiilor lor!”

Predica Parintelui Nectarie, staretul de la Sihastria Putnei (2011)

REZUMAT:

– De ce ni se pare uneori ca Dumnezeu nu ne asculta rugaciunile?

– Vrem noi cu adevarat sa ne mantuim? Vrem fara osteneala si fara implinirea poruncilor lui Dumnezeu.

– Imparatia lui Dumnezeu se castiga cu osteneala si cu truda.

– Parintii sa se roage cu osardie pentru mantuirea copiilor lor.

– Anii tineretii sunt foarte tulburi si daca parintii nu stau ca un scut in fata valurilor vietii acesteia, multi tineri sunt inghititi si pier. Sa ne rugam pentru tinerii care traiesc in aceste vremuri foarte grele, cand credinta din lume si viata de acum nu mai sunt ca cele de acum 20 de ani, cu atat mai putin ca cele de odinioara. Peste tot se incurajeaza numai raul si pacatul. In lume, ca tanar, daca faci poruncile lui Dumnezeu, ori esti catalogat ca fanatic religios, ori se rade de tine si, din cauza mandriei, multi cedeaza.

– Sunt multe sminteli astazi, dar cel care vrea sa se mantuiasca gaseste in Biserica tot ceea ce are nevoie – in primul rand Sfintele Taine.

– “De ce-mi spui Bun? Nimeni nu este Bun decat numai Dumnezeu”: Numai Dumnezeu este cu adevarat si statornic Bun in viata aceasta.

– Nimeni sa nu se increada in faptele sale, dar nimeni sa nu deznadajduiasca.

– Noi suntem nestatornici in bine, iesim de la biserica si incepem sa facem iarasi pacatele.

– Poruncile – niste trasee pe care Dumnezeu le pune in fata noastra.

– “Sa nu ucizi”. Nu numai prin fapta trupeasca. Putem ucide si cinstea sau reputatia omului, prin vorbire de rau, defaimare – raspandind in altii prejudecati despre cel vorbit de rau. Cand vorbesti de rau pe cineva, deja incepi sa ucizi!

– Vin oamenii la spovedanie si spun ca nu au niciun pacat… dar cate pacate facem numai cu gura noastra!

– Pacatul curviei si al adulterului – a ajuns sa fie normal in ziua de astazi: tinerii traiesc impreuna multi ani, in casa parintilor lor, inaintea casatoriei, fara mustrari de constiinta, fara rusine, fara sa le mai spuna parintii nimic.

– Traim in mizerie si murdarie si consideram ca este normal.

– Dumnezeu indelung iarta si ingaduie, doar-doar s-ar trezi omul din somnul pacatului.

– “Sa nu furi”. Furam cu totii, suntem vicleni. Suntem si vicleni cand ne marturisim pacatele noastre.

– Omul se poate vindeca de orice lucru rau daca isi marturiseste cu sinceritate pacatele sale inaintea lui Dumnezeu (“Acesta sunt eu”), si nu da vina pe nimeni, nici pe societate/ pe vremuri.

– Simtim har in Biserica atunci cand ne marturisim sincer si ne ridicam din pacate. Despre spovedanie si dezlegare la duhovnic – de ce sa ne spovedim unui om?

[…]

– Tanarul nu putea sa se desprinda de avutiile pe care le avea. Fiecare dintre noi avem “avutia noastra”. Avutia asta poate insemna “parere de sine” sau chiar trufie orbitoare, mai inseamna multimea de prejudecati, de idei proprii, de vise, dorinte, planuri, inchipuiri, ambitii, incapatanari, “iubiri” sau ‘indragostiri” irationale pentru cate ceva sau cineva…

– Despre nadejdea in bogatie si milostenie. Milostenia trebuie facuta si ea cu discernamant.

– “La Dumnezeu toate sunt cu putinta”. Cand omul este departe de credinta si cineva il pomeneste la rugaciune si se roaga pentru el cu credinta, acela se poate intoarce si sa-i slujeasca lui Dumnezeu.

– Pacatul intuneca sufletul. Dupa spovedanie, harul lui Dumnezeu da puterea de a nu mai face pacatul. Numai de la Dumnezeu este “toata darea cea buna”.

– Acolo unde este credinta este si dorinta de a implini poruncile lui Dumnezeu, si primim si putere.

***

Predica Parintelui Damaschin de la Sihastria Putnei la Duminica tanarului bogat (2009)

– Dintotdeauna m-au impresionat oamenii care au stiut ce vor in viata lor, pe cei care cand se angajau sa faca ceva, il duceau pana la capat, trecand peste toate obstacolele. Sa incepi bine, sa continui bine, sa termini bine. “Ziua buna se cunoaste de dimineata”.

– Tanarul implinea poruncile lui Dumnezeu, dar avea o neimplinire, o nemultumire, cauta ce ii mai lipseste. A pus o intrebare buna: “Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?”, dar alegerea lui nu a mai fost buna.

– Talcuirile care impart oamenii in “cei obisnuiti” si “monahi”, si numai pentru acestia din urma este rezervata desavarsirea, nu sunt in intregime adevarate.

– Mantuitorul Si-a adresat Evanghelia tuturor, nu numai monahilor, in ceea ce priveste desavarsirea!

– Tanarul s-a blocat in bogatie, nu a putut sa treaca peste acest hop, peste ceea ce il stapanea pe el. De pornit a pornit bine, dar nu a avut hotararea buna.

– De ce este atat de exigent Dumnezeu cu noi, de ce vrea atat de mult de la noi?

– “Poporul acesta cu buzele ma cinsteste, dar cu inima este departe de Mine“; “Da-Mi, fiule, inima ta, ca sa-Mi fac locas in ea”.

– “Pe noi insine si unii pe altii, si toata viata noastra, lui Hristos Dumnezeu sa o dam”.

– Daca nu-I dam lui Dumnezeu TOATA viata noastra, suntem oameni care ne mintim pe noi insine si, de fapt, nu-I dam mai nimic. Daca Dumnezeu nu este in viata mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc!

– Dumnezeu nu vrea de la mine doar o prezenta de 2-3 ore in ziua de Duminica, si atat. Dumnezeu nu ne cere sa fim doar “crestini de duminica” sau, mai rau, “crestini de Craciun si de Pasti“. Viata mea de crestin nu se rezuma dar la prezenta la Biserica sau la rugaciunile mele de acasa. Viata mea de crestin nu este sau nu ar trebui sa fie deosebita de viata mea cea adevarata.

– Fariseul facea acele fapte bune cu care se lauda, nu mintea, dar… daca i se cerea ceva mai mult, ceva care sa-i atinga inlauntrul sau, nu voia sa faca. Asa si noi, avem lucruri peste care nu vrem sau nu putem (din cauza patimii) sa trecem.

– Lui Dumnezeu nu-I place sa-I dai doar “un deget”. Ori Ii dai toata inima ta si toata fiiinta ta, ori… El sta si asteapta.

– Dracul este taman invers: el nu iti cere totul, iti cere doar un deget, si apoi iti ia, treptat, totul. Ne prinde prin “placerutele” noastre, intreaga viata. Nu iti spune sa nu mergi la biserica, dar cand ajungi acolo… te pune sa-i judeci pe altii.

– S-ar putea ca si noi, cei care mergem des la biserica, sa ne consideram “bogati” duhovniceste, pentru ca facem fapte bune, dar fiindca ne incredem prea mult in “bogatiile” acestea (postul, mersul la biserica, rugaciunea, spovedania si impartasania regulata), s-ar putea sa ne spuna Dumnezeu ca nu ne cunoaste. Si, desi pare ca incepem bine, mergem bine, vedem ca pana la urma, clacam, esuam. De ce oare? Pentru ca… azi putin, maine putin, ne-am facut noua insine “dezlegari”, am facut compromisuri cu noi insine, si vrajmasul, incetul cu incetul, ne prinde putin cate putin, in fiecare zi castiga teren, si ne trezim ca ne secatuieste de vlaga. Si incepand bine, nu mai terminam bine. El asteapta, ca pe el nu-l zoreste nimeni.

– Trebuie sa tii statornic pe drumul pe care Dumnezeu ti l-a deschis in fata, sa ramai ferm, sa nu te abati nici la stanga, nici la dreapta, si sa nu faci compromisuri cu tine insuti.

– Sfintii au ajuns sfinti pentru ca au si terminat bine viata duhovniceasca, au trecut peste toate obstacolele.

– Ispita diavolului: “Nu azi, maine!”.

– Timpul lui Dumnezeu este “astazi”.

***

Predica Parintelui profesor Gheorghe Holbea la Duminica tanarului bogat (2009)

[…]

– Banul, bogatia ofera EUFORIA PUTERII.

– Care este sensul crestin al bunurilor pamantesti/materiale primite in dar de la Dumnezeu si ce atitudine trebuie sa avem fata de ele? Daruri ale iubirii lui Dumnezeu si dovezi ale purtarii Sale de grija, mijloace ale relatiei noastre de iubire si de fratietate cu semenii nostri. Dar sunt doar un adaos fata de cel mai important dar al lui Dumnezeu: Imparatia Sa.

– Darurile primite de la Dumnezeu trebuie sa le inmultim si sa le intoarcem tot la Dumnezeu, insutit, prin raportarea la aproapele. In darurile lui Dumnezeu trebuie sa vedem un prilej de crestere duhovniceasca, sa devina scara duhovniceasca, prilej de smerenie, de apropiere de ceilalti, iar nu de egoism, de mandrie, de dispret si detasare de altii. “Cei care nu au ne sunt inferiori”. Ii dispretuim pe cei carora le facem milostenia. Prin bunurile materiale ni se pare ca “suntem cineva”.

– Tentatia bogatiei pentru a hrani in noi viermele acesta al mandriei care nu este altceva decat iadul, care inseamna separare de ceilalti:  “Stii tu cine sunt eu? Stii tu ceea ce am?”

– A fi si a avea (filosoful francez Gabriel Marcel). Cei care au nu sunt, nu adauga nimic fiintei lor launtrice.

– Monahii scapa de ispita posesiunii prin votul saraciei de bunavoie. Acesta este un semn profetic al detasarii fata de toate bunurile care ne inlantuiesc in aceasta lume.

– Nimic din ceea ce savarsim nu atrage in fata lui Dumnezeu merite.

– Mantuirea noastra tine de MILA LUI DUMNEZEU. Noi, in fata lui Dumnezeu, oricate fapte bune credem ca am savarsi, “slugi netrebnice suntem” si nu avem vreodata vreun merit in fata lui Dumnezeu. La catolici se vorbeste despre “teoria meritelor si suprameritelor“. Nu exista asa ceva, exista doar o continua cautare a Imparatiei, a vietii vesnice!

– Tanarul, implinind poruncile Legii, nu se simtea multumit, nu gusta Imparatia lui Dumnezeu. “Gustati si vedeti ca bun este Domnul”. Ca sa “gusti”, trebuie sa te incrdintezi pe deplin voii lui Dumnezeu. Cum fac monahii.

– Monahii, intr-o lume care cauta bogatia cu orice pret, care cauta sa se invesniceasca si sa se mandreasca prin bogatie, monahul declara saracia de bunavoie.

– Intr-o lume atat de desfranata, in care “desfranarea este bauta ca apa“, prin toate mijloacele si canalele, monahul declara castitatea.

– Intr-o lumea in care nimeni nu mai asculta de nimeni, monahul declara ascultarea neconditionata.

– Toti suntem impatimiti, patimile par ca ne dau sensul vietii, iar prin patima avem un punct vulnerabil, prin care cel-viclean ne tintuieste in veacul acesta si prin care ni se hraneste tot ceea ce inseamna urat, “culcusire in vremelnicie”.

– Noi avem multe “cutremure” in viata noastra, dar, din pacate, nu intelegem aceasta.

– Nu avem sentimentul prezentei si al lucrarii lui Dumnezeu, constiiinta ca ne intalnim cu El in timpul sfintelor slujbe. Daca am avea acest sentiment al prezentei lui Dumnezeu, am avea mai multa rabdare si nu ne-am mai imprastia in timpul slujbelor prin alte preocupari si vorbe desarte sau judecand slujitorii si fratii.

Alte predici si meditatii la Duminica a 12-a dupa Rusalii, a Tanarului bogat:

Legaturi: