Sfantul Teofan Zavoratul: CE PACE POATE FI INTRE CRESTIN SI LUME?

10-01-2012 Sublinieri

Ce spun Domnul şi apostolii despre lume

V-am vorbit deja de câteva ori împotriva lumii şi a ataşamentului faţă de ea. Fiind încredinţat că iubiţi adevărul şi sunteţi gata să îl urmaţi oricât de amar ar fi el, cred că nu sunteţi sătui de cuvintele mele. Stau şi mă gândesc însă: nu cumva socotiţi că aceste sentinţe aspre împotriva lumii sunt părerea mea personală despre lume şi despre iubirea faţă de ea? Nu credeţi, oare, că lumea nu este chiar atât de potrivnică lui Hristos şi viaţa lumească — vieţii creştine, încât să nu fie nici o posibilitate de a le îmbina şi, trăind lumeşte, să trăim totodată şi creştineşte? Cel puţin acum circulă părerea aceasta, că înstrăinarea strictă de lume şi de tot ce este lumesc ţine de o simplitate mioapă sau de o râvnă lipsită de discernământ şi de o melancolie mohorâtă, şi că, dimpotrivă, valoarea veacului şi a educaţiei de acum constă tocmai în faptul că astăzi oamenii se pricep să îmbine creştinismul cu iubirea lumii,  privind cu compătimire la acei sărmani nerozi care, pentru a se mântui şi a plăcea lui Dumnezeu, se lipsesc de cutare sau cutare bunătăţi şi mângâieri ale lumii.

Nu mă apuc să intru în dispută cu asemenea filosofi. Şi acum merg pe principiul de a nu spune nimic de la mine însumi, ci numai de a  aduna laolaltă toate cele spuse în cuvântul lui Dumnezeu împotriva lumii şi a iubirii de lume. Intorcându-se către sine, fiecare va găsi în conştiinţa sa, fără îndoială, îndemnul sever de a lua aminte fără cârtire la tot ce porunceşte Domnul, în ciuda tuturor părerilor care circulă şi a tuturor simţămintelor şi împotrivirilor care apar din inima noastră împotriva acestor porunci. Ce spun limpede şi precis Domnul şi Sfinţii Lui Apostoli, aceea este lege pentru noi.

Cum vorbeşte despre lume Domnul? Voi ştiţi deja că Domnul, Care a fost atât de îngăduitor faţă de cei păcătoşi şi neputincioşi, Care a luat toate păcatele noastre asupra Sa, Care a numit jugul Său „bun” şi „uşor” şi îi mustra pe învăţătorii iudei pentru că îi împovărau pe oameni cu asprimi de prisos – un asemenea Domn bineînţeles că nu S-ar fi apucat să pună asupra următorilor Săi greutatea înstrăinării de lume dacă iubirea faţă de lume ar putea fi îmbinată cu urmarea Lui. Şi totuşi, ia uitaţi ce spune El!

In ce raport Se pune Mântuitorul faţă de lume? Eu, zice, nu sunt din lumea aceasta, şi repetă asta nu o dată (In 8, 23; 17) (14-16):

Eu nu sunt din lumea aceasta, şi împărăţia Mea nu este din lumea aceasta (In 8, 23; 18, 36).

Impărăţia lui Hristos se întocmeşte în lume şi din oamenii lumii, dar pe ruinele împărăţiei stăpânitorului lumii.

De aceea, Domnul spune:

Eu M-am pogorât din cer ca să îl leg pe cel tare, ca să stric lucrurile diavolului! (In 6,38; Mc. 3- 27; 1 In 3,8)

întrucât asta s-a săvârşit prin moartea pe cruce, înainte de patimă iată ce osândă a rostit asupra lumii:

acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară (In 12, 31).

Vedeţi ce opoziţie? Şi atunci, cum vreţi să fiţi cu Hristos făcând totodată pe placul lumii?

Ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos şi Veliar? (II Cor. 6,14-15)

Poate că Domnul a fost atât de aspru faţă de lume în ce-L privea pe El însuşi, în Persoana Sa? Dar el nu a făcut nici un rabat în această privinţă pentru ucenicii Săi, care erau nevoiţi să trăiască în lume, printre iubitorii acesteia. Şi aceştia, zice, nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume (In 17,14). De aceea, mângâindu-i, altundeva adaugă:

dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe Mine mai înainte M-a urât. Dacă aţi fi fost din lume, lumea ar fi iubit ce este al său; dar întrucât nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăşte pe voi lumea (In 15,18-19).

Dar cum vreţi voi şi să fiţi ai lui Hristos şi să fiţi în pace cu lumea?

Oare nu a făgăduit Domnul, măcar pe viitor, vreo pace cu lumea? Oare nu am apucat noi acea fericită vreme şi oare nu putem, iubind lumea în tihnă, să credem că plăcem Domnului şi ne mântuim sufletul? Nu, nu asta ni s-a făgăduit. Eu, zice, vă voi trimite vouă alt Mângâietor, pe Care lumea nu poate să-L primească (In 14, 16-17), adică un Duh cu desăvârşire potrivnic duhului lumii. Şi venind, va vădi lumea şi de păcat, şi de dreptate, şi de judecată (In 16,8). Ca atare, vrajbă statornică va fi întotdeauna între voi şi lume, şi drept urmare în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, pentru că Eu am biruit lumea (In 16,33). Şi atunci, cum vreţi să trăiţi în pace cu lumea şi să fiţi ai Domnului, de vreme ce Duhul Domnului, Cel dat următorilor Lui, nu poate fi nicidecum împăcat cu lumea?

Aşadar vedeţi că în învăţătura Domnului nu este nici un pic de îngăduinţă faţă de lume?

Puteţi fi dinainte încredinţaţi că nu veţi întâlni vreo îngăduinţă faţă de ea nici în spusele Sfinţilor Apostoli. Luaţi-l pe Ioan, care respira dragoste, şi pe dreptul Iacov, care strălucea cu dreptatea. Ce spun aceştia? Şi unul, şi celălalt zic într-un glas: nu iubiţi lumea!

Nu iubiţi lumea, spune Apostolul loan, nici cele ce sunt în lume! Dacă iubeşte cineva lumea, nu este dragostea Tatălui întru dânsul: pentru că tot ce este în lume – pofta trupului, şi pofta ochilor, şi trufia vieţii – nu este de la Tatăl, ci de la lumea aceasta. Şi lumea trece, şi pofta ei – iar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac (I In 2, 15-17).

Au nu ştiţi, zice Apostolul Iacov, iubirea acestei lumi este duşmănie faţă de Dumnezeu? Pentru că cine vrea să fie prieten lumii este vrăjmaş al lui Dumnezeu.

Cât de cumplit!

Sau credeţi, continuă el, că în deşert zice Scriptura: spre zavistie pofteşte Duhul Care sălăşluieşte în noi? (Iac. 4, 4-5)

Adică Duhul Acesta este atât de gelos, încât nu poate nicidecum îngădui ca noi să aparţinem câtuşi de puţin lumii, cere devotament deplin faţă de Domnul.

Uitaţi-vă în continuare ce spun ceilalţi Apostoli:

iar noi nu am primit duhul acestei lumi, ci Duhul, Care e de la Dumnezeu (I Cor. 2/12).

Mai înainte, adică atunci când nu eram creştini, eram robiţi stihiilor lumii (Gal. 4, 3) şi umblam potrivit veacului lumii acesteia (Efes. 2, 2), după predania omenească (Col. 2, 8), adică obiceiurilor lumeşti. Pe când acum, adică după ce L-am primit pe Hristos, am murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii (Col. 2, 20), acum lumea faţă de voi s-a răstignit, şi voi — faţă de lume (Gal. 6, 14), adică ea este moartă pentru voi şi voi trebuie să fiţi morţi pentru ea:

Ca atare, păziţi-vă fară pată din partea lumii (Iac. 1,27), fugiţi de întinăciunile lumii (II Pt. 2, 20) şi de stricăciunea poftei celei din lume (II Pt, 1,4) şi, lepădând fărădelegea şi poftele lumeşti, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie în veacul cel de acum (Tit 2,12). Lumea toată în cel rău zace (I In 5,19) şi urăşte binele cel adevărat. Ca atare, să nu vă miraţi că vă urăşte pe voi lumea (1 In 3,13).

Mai degrabă fiţi senini, primind harul, prin care tot cel născut de la Dumnezeu biruie lumea,

şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. Cine este cel ce biruie lumea, fară numai cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu? (I In 5,4-5)

Credinţa în Hristos este adică atât de strâns legată cu biruinţa asupra lumii, încât acolo unde este ea nu este lumea, lumea a fost bruită;  şi, prin urmare, viceversa: unde este lumea, acolo nu-i credinţă, nu este Hristos şi nici creştinism.

Iată că nici Apostolii nu arată nici o cruţare faţă de lume! Nici Domnul, nici Apostolii… Şi atunci, ai cui ucenici sunt cei care vor să îmbine iubirea de lume cu iubirea de Hristos, care aşa învaţă şi aşa vor să trăiască? O să vă spun eu ai cui, şi o să vă spun folosind cuvintele apostolice. Apostolul Ioan zice:

nu daţi crezare oricărui duh, pentru că mulţi proroci mincinoşi au intrat în lume… Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume şi lumea îi ascultă (I In 4, 1, 5),

adică aceşti proroci mincinoşi – învăţători mincinoşi – apără lumea pentru că ei înşişi sunt de la lume, nu de la Hristos. Aşadar nici cei ce îi ascultă, nici cei ce îi urmează nu sunt ai lui Hristos, ci sunt tot de la lume. Şi nu se va împlini oare în mijlocul nostru ceea ce a prezis Apostolul Pavel:

căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura cea sănătoasă, ci, dornici să-şi desfăteze auzul, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr, şi se vor abate către basme (II Tim. 4,3-4)?

Vedeţi ce osândă aspră nu doar asupra lumii, ci şi asupra apărătorilor iubirii faţă de lume?

Aşadar, cine vrea, n-are decât să fie atât de viclean, încât să iubească lumea nutrind nădejdea mincinoasă de a nu se împotrivi prin aceasta duhului lui Hristos! Voi însă nu vă lăsaţi atraşi şi nu urmaţi unora ca aceştia! Insuşi gândul de a vicleni în acest fel dă în vileag lipsa duhului lui Hristos, care dă în vileag lumea. Este oare potrivit să ne gândim la o unire între lume şi Hristos atunci când, din primele zile ale arătării Mântuitorului în lume, aceasta s-a ridicat împotriva Lui şi prin cârmuiri, şi prin viclenie, şi prin răutate? Oare nu se dă de înţeles prin aceasta că, într-adevăr, creştinii nici nu trebuie să se gândească a trăi împăcaţi cu lumea, care este atât de duşmănoasă faţă de Domnul lor? Aşa a şi fost dintotdeauna. După Domnul şi după Sfinţii Apostoli, toţi cei ce au crezut şi au slujit cu adevărat Domnului au mers împotriva lumii şi a duhului ei, şi pentru asta au fost ţinta săgeţilor lumii – au avut de suferit şi au fost prigoniţi. Toţi cei ce vor a vieţui cu credinţă bună în lume vor fi prigoniţi (II Tim. 3,12). Şi atunci, de care înţelegere poate să fie vorba aici?

Presupun că acum toţi veţi fi de acord cu faptul că, dezaprobând lumea, nu vă expun o părere a mea particulară. Domnul şi Sfinţii Apostoli au condamnat-o în cuvinte limpezi şi exacte, care nu admit nici o răstălmăcire. Cine este de la Dumnezeu, ascultă de noi, zice Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu (I In 4, 6). După aceasta, nu mai avem de ce să ne deosebim în părerile despre lume.

Dar poate că avem concepţii diferite despre ceea ce înseamnă lumea?! Intr-adevăr, cuvântul „lume” poate fi înţeles în mai multe feluri, şi nu este de mirare dacă între concepţiile acestea se vor găsi unele potrivit cărora viaţa lumească nu va părea atât de hotărât potrivnică duhului lui Hristos... în atare caz, unii ar putea spune: „Şi eu ştiu că lumea este potrivnică lui Hristos şi că omul credincios trebuie să o lepede; însă eu nu socot că ceea ce numeşti tu «lume» ţine într-adevăr de lume. Spune-mi: care este lumea aceea pe care au osândit-o Domnul şi Sfinţii Apostoli, în care trăind pierim şi de care trebuie să se lepede toţi cei ce doresc să se mântuiască şi să placă lui Dumnezeu?

După cum vedeţi, o întrebare cât se poate de firească, dar nu şi simplă, şi la care nu se poate răspunde în două vorbe. Mă voi strădui să fac asta cu alt prilej, iar între timp vă poftesc să judecaţi puţin şi singuri. Intr-adevăr, poate că e destul să definim cu exactitate ce este lumea şi ce este lumescul pentru a le întoarce spatele, şi că un lucrul sau altul se admite în viaţă doar pentru că nu este socotit lumesc.

Aşadar daţi-vă puţină osteneală pentru a clarifica această problemă. La vremea potrivită vă voi veni şi eu în ajutor cu cuvântul meu, pentru ca împreună să sporim în cunoaşterea adevărului creştinismului, spre mântuirea noastră şi spre slava lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat. Amin!”

*

Ce este lumea
dupa Sfantul Isaac Sirul

“La sfarsitul cuvantului trecut s-a pus intrebarea: Ce este lumea?, intrebare ce a ramas fara raspuns. Celor ce doresc sa afle rezolvarea acestei probleme le propunem ceea ce spune in aceasta privinta Sfantul Isaac Sirul.

Cand auzim despre departarea de lume, despre parasirea lumii, despre curatirea de tot ce este in lume, trebuie de la inceput sa intelegem si sa aflam – nu dupa conceptiile populare, ci dupa cele pur rationale – ce inseamna insasi denumirea de lume, ce diferenta de nuanta acopera ea, si atunci vei fi in stare sa afli cat de departe este sufletul tau de lume si ce este amestecat in el din lume.

Cuvantul lume este un substantiv colectiv, care cuprinde ca inteles toate patimile pe care le-am insirat. Daca omul nu a aflat mai inainte ce este lumea, nu va ajunge sa stie cu ce madulare este departe de lume si cu ce madulare este legat de ea. Multi sunt cei care cu doua-trei madulare s-au rupt de lume, si s-au lepadat de impartasirea prin ele cu lumea, si au crezut despre sine ca s-au instrainat de lume in vietuirea lor, pentru ca nu au priceput si n-au vazut cu intelepciune ca doar cu doua madulare au murit lumii, iar celelalte madulare ale lor traiesc in trup lumii. De altfel, acestia nu au putut sa isi dea seama nici de patimile din ei – si intrucat nu si-au dat seama de ele, nici nu s-au ingrijit sa le vindece.

La o cercetare teoretica, lume se numeste si ansamblul care cuprinde patimile luate in parte. Si cand vrem sa dam o denumire generala patimilor, le numim „lume”, iar cand vrem sa le deosebim, le numim „patimi“. Patimile sunt parti ale curgerii succesive a lumii, si unde inceteaza patimile, acolo lumea s-a oprit in succesiunea sa. Si patimile sunt urmatoarele: atasamentul fata de bogatie, de adunarea unor lucruri; desfatarea trupeasca, de unde vine patima insotirii trupesti; dorinta de cinstiri, din care vine invidia; dorinta de a dispune de altii ca un mai-mare; ingamfarea cu stralucirea puterii si autoritatii; dorinta de a te gati si de a placea; cautarea slavei omenesti, care se face pricina a ranchiunei; frica pentru trup.

Acolo unde patimile acestea isi inceteaza curgerea, lumea a murit; si pe masura ce incep sa lipseasca acolo unele dintre aceste parti, lumea ramane in afara, nemailucrand cu acele parti ale alcatuirii sale – precum si despre sfinti a zis cineva ca fiind ei inca vii, au devenit morti, fiindca traind in trup nu traiau dupa legea trupului. Si tu ia seama cu care din aceste parti traiesti; atunci vei afla cu care parti traiesti si cu care ai murit fata de lume. Cand vei afla deplin ce este lumea, atunci din deosebirea tuturor acestora vei afla deplin si cu ce esti legat de lume, si cu ce te-ai rupt de ea.

Mai pe scurt, lumea este vietuirea trupeasca si cugetarea trupului. Dupa insusi faptul ca omul s-a smuls din aceasta se cunoaste ca a iesit din lume. Si instrainarea de lume se cunoaste dupa aceste doua semne: dupa vietuirea cu totul aleasa si dupa conceptiile deosebite de cele trupesti”.

(Din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Stiinta rugaciunii”, Editura Sophia, 2008)

Cititi si:

Legaturi tematice:


Categorii

Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Isaac Sirul, Sfantul Teofan Zavoratul, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

49 Commentarii la “Sfantul Teofan Zavoratul: CE PACE POATE FI INTRE CRESTIN SI LUME?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Cred ca unele dintre patimile lumesti (mai fine) care totusi se agata de noi cu multa tarie pot fi explicate cu ajutorul termenilor de sentimentalism, romantism si teatralism.

    De fapt, acestea sunt poate mai degraba niste simptome ale unor patimi mai adanci, ce tin de insasi esenta trairii duhovnicesti. Din nefericire, nu pot recomanda un articol competent despre acest subiect, ci voi oferi o sinteza personala.

    Dupa definitiile din dictionar, sentimentalismul este tendinta de a exagera rolul si valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv. Romantismul este inclinarea spre lirism, spre individualism, spre visare, spre melancolie. Teatralismul este tendinta catre manifestari emotive spectaculare. (desigur, ele se pot si intrepatrunde in diferite proportii si nuante)

    In sfera duhovniceasca acestea pot fi observate daca ne luam “nu dupa conceptiile populare, ci dupa cele pur rationale” (articolul de mai sus). Trebuie sa existe un echilibru intre partea rationala si cea emotionala, intre minte si inima. Daca ne folosim de ratiune cu bagare de seama, atunci deviatiile emotionale se vadesc foarte clar si pot fi corectate. Dar o alta mare problema este atunci cand traim numai dupa ratiune si desconsideram total emotiile (dragostea, mila, ingaduinta) — atunci cred ca ne lovim de boala super-corectitudinii, sau a falsei corectitudini, sau a dreptatii lumii acesteia, care in final duce la impietrirea inimii (sigur, si ea o emotie, daca mai poate fi considerata)

    In esenta lor aceste perturbari tin de patimi trupesti, printre care putem include si patimi mentale (rationale si imaginare). Acestea din urma sunt poate mult mai intalnite azi, decat altadata, si sunt mai putin luate in serios sau chiar nebagate in seama cu desavarsire. In ziua de azi, omul are multe desfatari de ales printre care si diferitele hobbiuri, setea de informatie, de tehnologie, de filozofie, de arta, de natura, de teologie, etc. Nu ca aceste domenii ar fi neaparat rele in ele insele, dar felul in care sunt intrebuintate (peste necesar) si dependenta pe care o pot produce le fac foarte periculoase si des intalnite in acest ‘secol al informatiei’ (cel mai adesea devastatoare am putea spune). Foarte usor se amageste crestinul crezand ca este ‘ok’ sa mai mearga la o discoteca, la un teatru, pe munte, sa colectioneze fotografii, sa acumuleze cunostinte, sa se joace pe calculator, sa invete teologie, etc., dar fara sa-si dea seama daca acestea ii definesc pur si simplu existenta si o limiteaza aproape total la acele activitati. Inabusit fiind, omul uita de fapt sa mai inainteze catre Cer cu toata dorirea, uita sa se mai intrebe daca exista ‘mai mult decat atat’, daca nu oare sfintenia este tinta finala. Si toate acestea se intampla cu atata nebagare de seama tocmai in aceste vremuri in care insusi sfarsitul pare ca bate necontenit la usa.

    Trebuie sa ne amintim ca lupta noastra este cu varajmasii nevazuti, iar acestia sunt foarte abili in crearea de ispite in variate combinatii si nuante, iar amestecarea raului cu binele este poate cea mai puternica arma a intunericului; nici nu ne putem imagina magnitudinea acestui razboi nevazut, iar daca Dumnezeu nu ar limita lucrarea demonilor am fi total sub controlul lor fara sa ne dam seama. Din pacate, intr-o oarecare masura, asa si stau lucrurile; trebuie intotdeauna sa ramanem deschisi posibilitatii ca suntem mai rau decat credem si decat ne putea da seama noi insine. Deci sa cerem intotdeauna sfat si sa ne rugam ca Harul Duhului Sfant sa ne lumineze si sa ne calauzeasca. Sa ne straduim sa ramanem treji si smeriti. Ortodoxia este calea cea stramta, cea incomoda, dar si cea simpla, si jugul “bun” si “usor”.

  2. foarte bun articolul si nemaipomenita postarea lui “Ioan C”,ce viziune fina ,patrunzatoare si elocventa ai.

  3. Un articol intr-adevar bun dar usor confuz. Comentariul lui Ioan C foarte pertinent. Ma intreb daca e asa gresit sa fi om. Sa-ti iubesti aproapele neconditional. Aproapele facand parte din lumea asta ar intra in contradictie cu multe din cele spuse mai sus. Din una din invataturile parintelui Arsenie Boca am concluzionat ca: nu poti fi mai bun cu cei din jur daca nu esti bun cu tine; cum ii poti ierta pe cei din jurul tau daca tie insusi nu-ti poti ierta greselile; s.a.m.d. Probleme se pun la pacate mai mari, caci om fara de pacat nu exista. Prin insasi definitia omului este cu pacat, caci din pacate nu suntem perfecti. Iar perfectiunea nu are ce cauta printre oameni. Probabil trebuie sa existe un echilibru intre spiritul de a crea si de a distruge din noi toti, de a fi buni sau rai etc. Iar mereu trebuie sa incline in permanenta balanta binelui din noi. Daca nu am mai avea repere, la ce ne-am mai fi raportat?

  4. @ IoanLC:

    Chiar ati citit mai mult decat titlul si eventual inca putin pe diagoanala? Iertati-ne, dar numai asa puteati intelege atat de gresit. Explicatiile despre ce inseamna “lumea” (in niciun caz “aproapele’!) sunt tocmai in cuvantul, deloc confuz, al SFANTULUI Teofan Zavoratul.

  5. Ce o fi atat de greu de inteles?
    Numai Harul poate vorbi inimilor noastre, altfel totul ramane cuvant inchegat in pojghita ratiunii.Da, asta trebuie sa fie…

  6. Foarte binevenita precizarea din final: lumea este vietuirea trupeasca.
    Multi crestini confunda lumea cu persoanele din jurul lor si nu numai. Constat ca, pe masura ce ispitele se inmultesc (in familie, Biserica, societate), tot mai des pacatuim calcand porunca iubirii de aproapele. Iata cum ne pacaleste vrajmasul diavol.

    Da, nu poate fi pace intre crestin si vietuirea trupeasca. Nu degeaba ii sfatuia Parintele Moise pe greci (si pe noi in egala masura) sa se lepede de comfort.

    Si pentru ca noi nu vrem sa renuntam de bunavoie, incearca El, Preasfantul sa ne “smulga” ingaduind tot felul de nenorociri (crize economice, razboaie, cutremure).

  7. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul,”Doamne şi Stăpânul vieţii mele”, desparte parcă apele şi devine tot mai actuală.La început, ne prezintă patru “duhuri” pe care ar trebui să le respingem: “trândăvia”,”grija de multe”, “iubirea de stăpânire” şi “grăirea în deşert”.
    Spre “duhul trândăviei” suntem obsesiv îndemnaţi de o societate de consum, care pare să nu-şi dorească altceva decât să ne facă viaţa comodă.În trândăvia noastră,ca să nu ne plictisim, ni se seveşte neîncetat”grija de multe”,alimentată de nelipsita “criză”.”Iubirea de stăpânire” ni se prezintă ca absolut necesară într-o (întro!)lume care vrea să promoveze valorile (valorile ei). “Grăirea în deşert” e în toate: clevetim când trândăvim, când vrem să stăpânim sau cu gândul la “grija zilei de mâine”. Aceste preocupări nu sunt ele esenţiale şi pentru lumea noastră?
    Sfântul Efrem vorbea apoi despre cele patru virtuţi pe care ar trebui să ni le dorim: “curăţia”,”gândul smerit”,”răbdarea” şi “dragosta”.
    Acestea par cele mai supărătoare pentru societatea contemporană. Se atacă ideea de vieţuire în “curăţie”,ca semn de înapoiere, îngrădire a libertăţii de exprimare…”Gândul smerit” este văzut ca laşitate şi incultură. În secolul vitezei “răbdarea” este catalogată drept boală şi indiferenţă crasă. Dacă nu te agiţi,nu te răspândeşti până la uitarea de sine,înseamnă că nu eşti “competitiv”. Despre “dragoste”, ce să mai spunem?!
    De pe Sfânta Cruce, Mântuitorul ne priveşte cu blândeţe…

  8. Pericopa evanghelica: Marcu 11, 23- 26

    23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
    24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
    25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
    26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.

    Luca 4, 1- 15

    1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
    2. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.
    3. Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine.
    4. Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
    5. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii.
    6. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc;
    7. Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
    8. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”.
    9. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos;
    10. Căci scris este: “Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească”;
    11. Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău.
    12. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: “Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
    13. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme.
    14. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea.
    15. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.

    Pericopa apostolica: Efeseni 3, 8- 21

    8. Mie, celui mai mic decât toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta, ca să binevestesc neamurilor bogăţia lui Hristos, de nepătruns,
    9. Şi să descopăr tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos,
    10. Pentru ca înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică, începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri,
    11. După sfatul cel din veci, pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru,
    12. Întru Care avem, prin credinţa în El, îndrăzneală şi apropiere de Dumnezeu, cu deplină încredere.
    13. De aceea, vă rog să nu vă pierdeţi cumpătul, din pricina necazurilor mele pentru voi; ele sunt slava voastră.
    14. Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos,
    15. Din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ,
    16. Să vă dăruiască, după bogăţia slavei Sale, ca să fiţi puternic întăriţi, prin Duhul Său, în omul dinăuntru,
    17. Şi Hristos să Se sălăşluiască, prin credinţă, în inimile voastre, înrădăcinaţi şi întemeiaţi fiind în iubire,
    18. Ca să puteţi înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea,
    19. Şi să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.
    20. Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi,
    21. Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!

  9. @IoanLC

    Cred ca termeni precum “lume”, “patimi”, “pocainta”,”rai”,”iad”, etc., trebuie studiati mai indeaproape pentru a intelege cat mai exact ce inseamna. De multe ori cuvintele ne joaca feste, uneori pentru ca nu suntem deloc familiarizati, alteori pentru ca ne este greu sa le intelegem, alteori pentru ca au capatat un alt inteles sau o alta valoare de-a lungul timpului. Multe din cuvintele sfintilor apartin de alte timpuri si culturi, iar cand comparam sau combinam invataturi din diferiti sfinti ne putem confrunta cu o serie de dificultati. Trebuie atentie. Dar poate cel mai important este sa intelegem Duhul in care ele sunt scrise, ce anume doresc ele sa ne comunice in adancimea lucrurilor referitor la Mantuire.

    De asemenea, si eu cred ca trebuie sa incercam sa citim cat mai bine articolul la care vrem sa postam. Nimic de condamnat, dar sansele de a nu fi pertinenti sunt de obicei foarte mari atunci cand nu citim articolul. Evident, in caz de vreo necesitate extrema putem posta, dar altfel mai bine nu postam deloc.

  10. Mândria, lumea, instruirea
    Îmi cer să fiu politicos
    Şi plin de bune maniere.
    Care nu sunt pentr-u Hristos.

    Belşugul meu de cunoştinţe
    M’arată vrednic în cuvânt.
    Dar…,câte le trăiesc în “ego” ?
    Şi…, cât tăiesc în Duhul Sfânt ?

    Evlavia-mi foarte adâncă
    (Deşi-o simt că este vie),
    Cât e crescută de orgoliu
    Şi rafinată de mândrie ?

    Mă simt mereu plin de credinţă.
    Pin de bun simţ şi de lumină.
    De grija mântuirii mele
    Şi de imaginea-mi creştină.

    Mă simt pătruns de-o râvnă sfântă
    Şi iubirea lui Hristos,
    Gata oricâd să’nvăţ pe alţii,
    Cum se trăieşte ortodox.

    Da, sunt pătruns de toate acestea
    Şi-s sincer în credinţa mea.
    Dar…, nu suport nici o mustrare
    Şi…, nu prea pot sincer ierta.

    Nu pot primi fără revoltă
    Şi făr’o cruntă suferinţă,
    Nici o remarcă ce-mi vădeşte
    (Cumva)vre’un minus în credinţă.

    Lăuntru mi se răscoleşte.
    Şi’aduc rapid justificare,
    Că “respectivul” se înşeală,
    Că-i fals, că este în eroare.

    Aduc puhoi de argumente,
    Texte patristitice, citate,
    Spuse tăios, cu sârg şi râvnă
    Să dovedesc că am dreptate.

    Dar unde-i pacea din lăuntru ?
    Şi cum mă socotesc smerit,
    Dacă nu simt că cel ce arde,
    I’orgoliu, ce mi-a fost rănit ?

    Că nu mai am nici echilibru,
    Nici bunul simţ, nici maniere,
    Când “eu”- mi urlă înlăuntru
    Şi-i împlinesc tot ce î-mi cere ?

    Tot ce e’n lume’n maniere,
    Şi-n codul portului frumos,
    Lumea o face din mândrie
    Nu c-a s’asculte de Hristos.

    Dacă am bune maniere,
    Le am. Le manifest prin “eu”.
    Şi toate’naltele’i canoane
    S’în “ego”, nu-s în Dumnezeu.

    Ortodoxia Lui cea vie,
    Se împlineşte prin răbdare
    Şi prin smerenia iubirii,
    Trăite adânc şi-n ascultare.

    Creştinul ce-şi trăieşte crezul
    Nu este doar politicos,
    (Că nu-şi vrea bune maniere
    Ci vrea şi’ascută de Hristos).

    Pentru Hristos (nu pentru ego)
    Este şi vrednic şi cistit,
    Şi la Hristos se raporteză
    Ca să trăiască’n duh. (Smerit).

    Orgoliu răscolit mi’arată,
    Cât am ajuns de…, credincios.
    C’adânca mea ortodoxie,
    M’arată doar…, politicos,

    M’arată public plin de râvnă,
    Cinstit, cu bune maniere,
    Dar…, plin de “ego pesonalitate”
    Dacă orgoliu meu, o cere.

    Evlvia de nu s’arată
    Prin ce’am răbdat pentru Hristos
    Este doar “ego” ce se’nalţă
    Prin maniere şi frumos.

  11. @nicolae mirean

    Chiar speram sa postezi aici. Cumva posturile mele anterioare ar putea da de banuit ca nu poate exista arta, lirism, etc. 🙂

  12. Dragă frate, nevrednicile mele cuvinte, sunt doar umile comentarii fără pretenţii lirice. Spun aceasta pentru că versificările acestea sunt făcute fără acele scopuri şi ţinte.

    Spusele frăţiei tale timit la o atentă analiză (eu aş prefera supravegere). Noi ne conturăm convingerile din lecturare şi mulţi îndrăznim să comentăm sfinţii care şi le-au câştigat din nevoinţă. Când spun aceasta nu
    am în vedere comentariul frăţiei tale ci pe mine însumi în primul rând . Ortodoxia sfinţilor a fost cea a faptelor reale în interior. Cea de acum este cu precădere a vorbelor, a faptelor exterioare. O ortodoxie strălucitoare, deşteaptă, cu interpretări atrăgătoare, adaptate cu talent şi pricepere, tot mai
    populară, mai artistică…, dar tot mai neputincioasă în interior, mai virtuală, mai neînstare să vadă şi mai ales să lucreze înlăuntru. Iertaţi-mi îndrăznela.

  13. @IoanC
    Frate,imi explici si mie ce este gresit in a merge pe munte sau in a face fotografii sau mersul la teatru?

  14. ….sau mersul la teatru?

    Sf Ioan Gura de Aur in omiliile sale atinge oarecum acest subiect; dintre Sfintii si Parintii contemporani:

    Sf Ioan de Kronstadt era impotriva mersului la teatru

    Pr Serafim Rose era pentru mersul la teatru pentru ca oamenii acestui secol sunt asa de decazuti,
    asa ca mersul la teatru poate ii va sensibiliza (o etapa pregatitoare (premergatoare) pentru viata duhovniceasca)

    In cartea ‘Marele Post’ Pr Alexander Schmemann scrie ca in vremea copilariei sale toate teatrele
    din Rusia erau inchise in timpul postului mare si apreciaza aceasta masura ca fiind benefica vietii
    duhovnicesti.

  15. Fraţilor, să nu sărim pe bietul creştin cu întrbări care lovesc precum sabia şi care prin ton şi mesaj sunt deja sentinţe. Nimeni nu este desăvârşit sau în stare să dea răspuns desăvarşit la toate. Numai Dumnezeu, ne poate răspunde fiecăruia fără greşeală, pentru că ne cunoaşte desăvarşit. Orice întrebare are desigur şi un răspuns, dar care răspuns niciodată nu este acelaşi pentru toţi şi valabil întru totul pentru fiecare, pentru că nu suntem la fel, nu simţim şi nu trăim la fel, nu avem aceleşi daruri şi nici aceleaşi patimi nu ne domină. Nu suntem clone. Fiecare trăieşte binele şi răul în felul său. Fratele Ioan a spus ceia ce a văzut prin sine, ce simte, ce înţelege şi i se potriveşte cel mai bine lui şi care poate ajuta celor care simt cumva asemenea lui.Nu a decretat o dogmă, nu a impus o ascultare ci dimpotrivă a avut teama că prin spusele sale va fi socotit exclusivist. Comentariul adresat mie o dovedeşte. Cred cu tărie că nu putem aduce “Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu,” dacă nu avem între noi, “bunăvoire”. Iertaţi îndrăzneala.
    .

  16. @ “bandit mistic”

    De acord cu Traian P. Multumiri lui Nicolae Mirean pentru interventia cu care ma si identific.

    Nu este ‘gresit’. Dar problema nu cred ca se pune intre ‘corect’ si ‘gresit’, ci intre bine si rau, intre deosebirea duhurilor. Pana la urma de ce ne ducem la teatru sau pe munte? Ce anume ne place? Cu ce ne folosim duhovniceste? Este compatibila trairea de la teatru cu cea ortodoxa? Dar eu nu urmaream o eliminare a acestor activitati, ci urmaream o cercetare de sine mai amanuntita ca sa determinam daca nu cumva lucreaza patimi fine in noi, daca nu mersul la teatru sau pe munte este un fel de dependenta care ne tine prinsi intr-un anume fel de a fi, de a gandi, chiar si daca nu o facem prea des.

    Auzisem ca Pr. Serafim Rose asculta muzica clasica la un moment dat din viata lui. Dar dupa un timp asculta numai ‘muzica Cerului’. El numea muzica clasica muzica sufletului, iar pe cea a Cerului muzica duhului. Duhul este partea superioara a sufletului. Este partea prin care ne unim efectiv cu Dumnezeu, si El ne daruieste lucrurile asa cum El le vede si cum trebuie sa fie. Dar numai prin Invatatura si Traditia Ortodoxa putem patrunde in cele ale Duhului. Nu ca Duhul nu ar lucra peste tot, dar in alte parti poate ca El sa fie mai ‘limitat’ de cele lumesti, mai ‘timid’ din pricina confuziei din sufletele noastre si a varstei noastre duhovnicesti relativ tinere, la inceput de drum.

    Ma iertati! Sunt constient ca ce spun nu este desavarsit. Nadajduiesc doar ca cineva se poate folosi cat de putin acolo unde traseele noastre duhovnicesti se intersecteaza si acolo unde nu gresesc.

  17. Pingback: LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia? -
  18. Pingback: DIN SCRISORILE LUI GHERON IOSIF: “Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele sale, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui” -
  19. Pingback: TAINA BOTEZULUI SI TAINA SPOVEDANIEI, AL DOILEA BOTEZ. Este normal sa pacatuim? Cum scapam de complexe si de sentimentele de vinovatie? -
  20. Pingback: PENTRU CE TRAIM? CUM MOARE SUFLETUL, CUM SE PIERDE DUHUL SFANT? “Acolo unde se afla Duhul Sfant, acolo se iveste si lupta cea grea” -
  21. Pingback: VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON. Predicile Parintelui Cleopa si Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINTA CARE LUCREAZA SI STRIGA LA CER IN CIUDA CELOR MULTI… CARE IMPIEDICA BINELE SI ITI PUN CALUS IN GURA -
  22. Pingback: SFANTUL EFREM SIRUL: Cuvant catre cei ce in fiecare zi pacatuiesc si in fiecare zi se pocaiesc -
  23. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CUM TREBUIE SA STAM IN BISERICA SI CUM SA DOBANDIM ASEZAREA LAUNTRICA? -
  24. Pingback: PREDICI LA DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Intre sfintenie si urgie. Roadele Duhului si roadele pacatului. “FITI SFINTI, PRECUM EU, DOMNUL, SUNT SFANT! -
  25. Pingback: DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Predica Sfantului Ignatie Briancianinov despre MARTURISIREA SI PRIGONIREA CRESTINULUI IN LUME -
  26. Pingback: Predania ortodoxa, apostolica despre NECESITATEA LEPADARII DE LUME (de patimi) PENTRU TOTI CEI CARE CAUTA MANTUIREA: “Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi” -
  27. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul despre RAZBOIUL SI PACEA CRESTINILOR. “Fericirea vesnica sta ascunsa in suferinta trecatoare rabdata cu umilinta si nadejde” -
  28. Pingback: ALEGEREA DUHOVNICULUI, pericolul aparentelor inselatoare, “PACEA” SUPERFICIALITATII IMPATIMITE si usuratatea dezlegarii neroditoare la impartasanie -
  29. Pingback: PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU – conferinta de la Bucuresti (II), raspunsuri la intrebari (audio + text): BINECUVANTAREA DURERII INIMII si SCOALA LITURGHIEI -
  30. Pingback: SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL – sfaturi intelepte despre INSELARE si IMPARTASANIE -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate