PS BENEDICT BISTRIȚEANUL: “Nimic mai înainte de Împărăție”. CE ÎNSEAMNĂ A-I URMA LUI HRISTOS? (video, text)

PS Benedict Bistrițeanul: „Nimic mai înainte de Împărăție”

„Meditam in cateva cuvinte la Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o lecturandu-se la Sfanta Liturghie. Si acest moment relatat de Evanghelistul Luca incepe cu un fapt relativ banal. Domnul Hristos mergea pe cale, insa acest detaliu de natura geografica, sa spunem, contextualizand momentul, poate sa aiba si reverberatii mult mai semnificative. Mai inainte de orice calea, drumul este locul cel mai public, cel mai la indemana, pentru ca atunci cand cineva trece pe drum, ceilalti au toate sansele sa il observe. Lucrul acesta nu s-ar intampla cand ne aflam in curtea noastra, in casa noastra sau in alte spatii, insa pe drum este vizibilitatea maxima. Asta insemna ca Domnul Hristos Se lasa vazut, Domnul Hristos vine in intampinarea celorlalti care sunt pe drum – sau in stanga, sau in dreapta.

Si acum cel de-al doilea aspect legat de acest detaliu, si mai important, este acesta: ca Domnul este pe drum El Insusi, cel care se descrie pe Sine drept Cale, drept drum, drept sens si semnificatia vietii. El zice, in Evanghelia dupa Ioan, cap 14: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Numai cine Il vede pe Hristos pe drum si iese pe calea pe care El o propune poate sa stea in Adevar si poate sa aiba Viata. Sunt multe variantele pe care le primim in aeasta lume, variantele de viata, propunerile, ofertele. Insa niciuna din ele nu poate sa stea in fata singurei „oferte” adevarate pe care ne-o poate face cineva in aceasta lume si care este Hristos. Nimeni nu se poate proclama pe sine nici drept Adevar, nici drept Viata, cu atat mai mult nici drept Cale, sens, semnificatie, decat Domnul Hristos, Cel Care este Dumnezeu adevarat, inceputul si sfarsitul, Alfa si Omega. De aceea, orice cale pe care ne-o poate propune cineva in aceasta lume si care nu sta in consonanta cu calea lui Hristos, sau dimpotriva, vine in opozitie cu aceasta cale pe care El ne cheama, este mincinoasa, este falsa, tine cel mult de lumea aceasta, insa nu il reprezinta pe om si nu il reflecta pe om in ceea ce este el trup si suflet, creat pentru vesnicie, creat pentru Imparatia lui Dumnezeu. Noi toti suntem, intr-un fel sau altul, de-a stanga sau de-a dreapta caii. Foarte putini si foarte putin din viata suntem de fapt pe cale. Si cu toate acestea este foarte important sa stim unde sa privim, ca daca nici nu privim unde trebuie nici nu stim sensul, nu stim orientarea, nu stim incotro sa apucam, mai ales cand ofertele sunt multe si mai ales cand confuzia este atat de mare, incat nu mai stii bine incotro sa apuci, nu mai stii bine pe ce sa pui mana.

Din aceasta perspectiva, intreaga Sa viata pe pamanat – si pana la urma Scriptura in care sunt cuprinse cuvintele Lui – nu inseamna altceva decat o chemare inspre aceasta cale, o chemare sa intram si noi pe drumul cel bun sa Ii urmam Lui. Peste tot acesta este cuvantul: Cel ce vrea sa vina dupa Mine, sa Imi urmeze! A merge dupa El inseamna pur si simplu sa stai in spatele Lui. Daca El este pe acest drum, ma alatur si eu Lui sau Il urmez, sa stiu care este sensul. Si apoi, in acelasi timp, a urma Lui inseamna ca calca pe urmele Lui, inseamna a face ceea ce vezi la El, nu la altii. Ceea ce vezi la El si la oamenii care stiu sa-I urmeze. Intreaga Scriptura, si Evanghelia in mod special, este o chemare in acest sens, iar fragmentul evanghelic de astazi ne descrie de fapt trei situatii in care noi putem sa ne aflam fata de aceasta chemare a Domnului de a intra pe calea Lui.

Prima situatie este a unui personaj pe care eu l-as numi entuziast. In sensul in care, la un moment dat, ascultand cuvantul Domnului se motiveaza sa Ii urmeze si la fel ca si un copilas zice: “Doamne, vreau sa vin acum dupa tine, nu mai stau deloc, vin dupa Tine“. Numai ca aceasta decizie nu este deloc asumata, ci este provocata de o emotie puternica. Asa se intampla, cand suntem emotionati puternic suntem in stare sa promitem foarte multe lucruri si suntem in stare sa afirmam ca putem asta sau putem asta, fara de fapt sa avem resursele necesare in spate. Cum a zis si Petru la un moment dat, „daca toti te vor vinde eu sigur nu”. Era un entuziast si el, dar Domnul il trezeste la realitate, Il provoaca la un exercitiu de luciditate si zice: bine, bine, vrei sa vii, vrei sa imi urmezi oriunde voi merge, dar sa stii un lucru, ca vulpile au vizuini, pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde sa isi plece capul. Adica esti tu pregatit sa Imi urmezi Mie, avand in vedere ca… uite, si cele ale pamantului au un locusor al lor, dar Fiul Omului nu il are. Adica El este un pribeag, este un mereu calator pe care nu Il primeste nimeni si nu Isi gaseste un loc unde sa se odihneasca. Esti tu pregatit sa Imi urmezi pe calea aceasta grea? De foarte multe ori, noi consideram, atunci cand Ii urmam lui Hristos sau ne decidem sa Ii urmam, ca pornim pe o cale comoda. Nu de putine ori, atunci cand jurnalistii ii intreaba pe oameni: de ce mergeti la biserica?, ei spun: ca sa imi dobandesc liniste sau pace sau spor in casa. Or, Domnul se vede ca nu prea promite nimic din toate lucrurile acestea. Sigur, este pacea Duhului mai inainte de orice, dar in rest este o cautare permanenta, este o neliniste nesfarsita, pana cand sufletul se va odihni in Dumnezeu launtric, aici doar partial si apoi in Imparatia Lui intr-un mod desavarsit. Adica, cu alte cuvinte: sunteti voi entuziasti, dar sunteti constienti ce presupune aceasta urmare? Sunteti voi in stare sa intelegeti ca a veni dupa Mine nu inseamna confort, ci inseamna chiar destul de multe greutati si o viata deloc usoara? Nu stim ce s-a mai intamplat mai departe, dar, oricum, il trezeste la aceasta realitate: Daca vrei sa vii dupa Mine, intelege ca cel care vine dupa Mine isi ia Crucea. Nu se urca, pur si simplu, intr-o realitate ca sa-l fereasca de toate greutatile de pe pamant, dimpotriva.

O a doua situatie: de data aceasta, Domnul il cheama pe unul oarecare si zice: Urmeaza-Mi! Acesta zice: Doamne, da-mi voie mai intai sa ma duc sa ingrop pe tatal meu. Noua ni s-ar parea foarte rezonabila solicitarea lui, este firesc mai inainte de orice sa faca acest lucru. Sigur, semnificatia poate fi si alta, pentru ca, pana la urma, tatal reprezinta familia, atasamentul fata de familie si s-ar putea intampla ca familia sa te opreasca din a-I urma lui Hristos. Zice Domnul in alt loc un cuvant foarte aspru: Cine iubeste pe mama, pe tata, pe fiu sau pe fiica mai mult decat pe mine nu este vrednic de Mine. In acest sens intelegem aici, ca, atunci cand vine vorba de Imparatie, nu mai exista alte prioritati. Si nu in sensul ca Domnul neglijeaza familia – nici gand -, ci in sensul ca si dragostea de familie de acolo porneste, de la aceasta intalnire cu Hristos si Imparatia Lui. Noi nu ne putem iubi nici familia, daca nu imprumutam din dragostea lui Dumnezeu. Cate probleme nu sunt in familie si cata lipsa de dragoste in familie, ca sa nu mai zicem in lume, tocmai pentru ca nu Imparatia lui Dumnezeu este pe locul intai, ci familia? Si zic inca o data, nu ca familia nu ar fi cea mai importanta realitate, omeneste vorbind, din aceasta lume. Deci e cea de-a doua situatie in care cel chemat nu poate sa raspunda imediat, ci este inca atras foarte mult in lume din pricina acestui atasament care il opreste dinspre a primi Imparatia lui Dumnezeu, care i se ofera acum in dar prin acesta chemare de a-I urma lui Hristos.

Iar cea de-a treia situatie este din nou o chemare, iar acel oarecare om chemat ii zice mai intai: „Doamne, sa-mi randuiesc casa mea si dupa aia Ti-oi urma”. Talcuim aceasta “casa mea” atasamentul fata de lume in general, casa insemnand posesiunile, bruma de avere pe care o avem, casa insemnand increderea in cele materiale. Doamne, dupa ce imi rezolv acestea vin si Iti urmez. Si ceea ce e mai dureros in aceasta relatare este ca omul nu are ceea ce numim “intuitia prilejului”. Cand te cheama Domnul nu mai stai pe ganduri, orice s-ar intampla, pentru ca e nevoie sa avem incredere in El ca El a zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adauga voua”. Sa nu ne fie teama ca atunci cand cautam Imparatia lui Dumnezeu le-am pierde pe celelalte, ca nu le pierdem, dimpotriva. La un moment dat Apostolii, prin Petru, erau tare deznadajduiti. Erau nedumeriti mai ales in ceea ce priveste dificultatea cu care un bogat se mantuieste si Il intreaba pe Domnul in acest context: Doamne, dar noi care am lasat toate si Ti-am urmat Tie ce va fi cu noi? Si le-a zis asa: Voi cei care ati lasat toate si ati urmat Mie, insutit veti lua in aceasta lume si veti mosteni Imparatia Cerurilor. Adica si in aceasta lume Dumnezeu ne va rasplati cu darurile Lui, dar cu atat mai mult in Imparatia lui Dumnezeu. Increderea in Dumnezeu si disponibilitatea in a-I urma este binecuvantata si aduc si aceasta pace launtrica pe care noi, constient sau inconstient, ne-o dorim. Nu pacea exterioara si nici confortul material neaparat, ci, pana la urma, aceasta pace launtrica pe care nimeni nu poate sa o ia de la noi. Celelalte toate la un moment dat se vor dezlipi de noi si vom ramane doar cu ceea ce este inauntrul nostru. De aceea investitia cea mai adevarata, cea mai durabila, este cea dinauntrul nostru. In alt loc, cand era Domnul impreuna cu cele doua surori, Marta si Maria, n-a judecat-o neaparat pe Marta pentru grija pentru cele materiale, dar i-a spus un lucru adevarat: Maria si-a ales partea cea buna care nu se va lua de la ea. Celelalte, chiar si bune, dar exterioare, materiale, se vor lua de la noi la un moment sau altul. Insa ceea ce a dobandit Maria, adica aceasta lucrare launtrica, nu se va lua de la ea.

Si Evanghelia de astazi se termina cu acest cuvant, cu aceasta atentionare: nimeni din cei care punand mana pe plug se uita inapoi nu pot Ii urmeze Domnului, sau mai exact nu sunt vrednici de Imparatia lui Dumnezeu. Adica nu poti sa privesti inspre Domnul si sa te duci inainte pe drum, dar in acelasi timp sa privesti cu capul inapoi. Te impiedici, ca si in viata de zi cu zi. Ori te uiti inainte si iti asumi drumul pe care te cheama Dumnezeu, ori te uiti inapoi, dar ai toate sansele sa cazi. Si Domnul ne atentioneaza sa nu fim insensibili la chemarea pe care ne-o face Dumnezeu, pentru ca nimic in aceasta lume nu este mai pretios decat faptul ca Domnul Insusi ne cheama – si nu la gramada, ci pe fiecare in parte pe drumul nostru. Si daca ne cheama Domnul sa ne bucuram de aceast privilegiu, de aceasta manifestare vadita a dragostei Lui si sa Ii urmam fara sa mai [pregetăm], pentru ca singurul lucru care nu se va lua de la noi este aceasta lucrare de a-I urma lui Hristos, de a ne lua Crucea si a fi disponibili pentru ce ne pregateste Domnul in aceasta lume si mai ales in Imparatia Lui. Amin!”.

Legaturi: