PS BENEDICT la Sfantul Mare Mc. Dimitrie: “E NEVOIE SI DE GLAS PROFETIC la un moment dat si sa se spuna: ASA NU, ASA NU SE MAI POATE. Daca noi respectam pe ceilalti, si ei sunt chemati sa ne respecte pe noi! E MOMENTUL SA ALEGEM, SA NU MAI FIM CALDICEI! E nevoie de tarie in marturisirea credintei” (VIDEO, TEXT)

“A fi crestin nu inseamna a fi lipsit de atitudine, nu inseamna a suferi orice umilinta din partea tuturor cand vine vorba de credinta. Nu inseamna a te face una cu pamantul cand cineva te loveste in ceea ce ai tu mai scump…”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în ziua cinstirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, luni, 26 octombrie 2020, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din cartierul clujean Gheorgheni:

„Preacucernici parinti, iubiti frati si surori!

Sarbatoarea oricarui mucenic este semnul sau triumful dragostei, pentru ca singura realitate mai puternica decat moartea este dragostea si doar acei care inteleg dragostea si o traiesc deplin sunt capabili sa stea in fata mortii, sunt capabili sa isi marturiseasca credinta in fata mortii si sa nu se teama. Dar dragostea pe care o proclamam si dragostea pe care o sarbatorim in momentul in care facem amintire de unul sau altul dintre martirii Bisericii este una matura, este una care ne pune in fata unor alegeri serioase de durata, daca nu cumva, as zice, definitive. Ne pune in fata unor realitati si rastoarna unele ierarhii pe care omul si le-a creat in propria lui viata si dupa care se conduce, ierarhii care, insa, nu reflecta duhul Evangheliei si mesajul pe care Hristos l-a adus deodata cu Evanghelia Sa. Ma voi folosi in acest sens de cateva din cantarile de pe parcursul Vecerniei si al Utreniei care a insotit Sarbatoarea Sfantului Dimitrie, ca sa argumentez si sa sugerez aceasta gravitate si seriozitate a dragostei pe care o proclama orice mucenic atunci cand este praznuit.

La Slujba de Vecernie s-au facut trei lecturi, pe care noi le numim paremii. Voi simplifica din primele doua care socotesc ca dau nota distinctiva acestei sarbatori, in sensul celor spuse pana acum. Prima lectura a fost din Cartea Proorocului Isaia, cap. 63. Eu citez doar doua versete prin care Biserica, praznuind pe Sfantul Dimitrie, ne conduce spre acest drum al unei dragoste mature, manifestata in propovaduirea credintei si in alegeri definitive. Citim in cartea Proorocului Isaia, cap. 63, versetele 17 si 19.

“Pentru ce, Doamne, ne-ai lasat sa ratacim departe de caile Tale? Si ne-ai invartosat inimile noastre ca sa nu ne mai temem de Tine. Intoarce-te pentru robii Tai, pentru semintiile mostenirii Tale! Am ajuns ca unii peste care Tu de multa vreme nu mai stapanesti. Si care nu mai sunt chemati cu numele Tau“.

Proclama aici proorocul Isaia o realitate pe care socotesc ca si noi o traim in zilele noastre. Parca am ajuns sa fim un popor peste care nu mai stapaneste Dumnezeu, peste care nu Ii mai este recunoscuta autoritatea. Se intampla ceea ce Sfantul Evanghelist Ioan in primul sau capitol exprima: „Intru ale Sale a venit dar ai Sai nu L-au primit”. Cand nu Ii mai recunoastem autoritatea lui Dumnezeu in aceasta lume, diverse ideologii se succed si se experimenteaza, iar timpul pe care il aduc deodata cu aceasta experimentare a lor nu este deloc unul favorabil omului, cresterii lui intru cele inalte, cresterii lui pe linia pe care le-a facut Dumnezeu.

Cea de-a doua lectura este din Cartea Proorocului Ieremia, din cap. 2, versetul 7 si 11.

“Eu v-am dus in pamant roditor, ca sa va hraniti cu roadele lui si cu bunatatile lui. Voi insa ati intrat si ati spurcat pamantul Meu si mostenirea Mea ati facut-o uraciune. Fost-a oare acolo ceva de felul acesta? Schimbatu-si-a oare veun popor dumnezeii sai, desi aceia nu sunt dumnezei adevarati? Poporul meu insa si-a schimbat slava cu ceea ce nu il poate ajuta“.

Din nou deplange situatia poporului, popor care si-a schimbat pe Dumnezeu cel adevarat cu alta slava, cu alti dumnezei falsi care nu pot sa ajute. Si face si aceasta comparatie: neamurile pagane care nu au un Dumnezeu adevarat totusi nu isi schimba dumnezeii, iar noi care Il avem pe Dumnezeu adevarat Il schimbam pe ceva mult mai mic, nevrednic, nedemn de ceea ce ar fi Dumnezeu in viata noastra.

De aici intelegem acest ton de gravitate, dragoste matura, la care ma refeream la inceput. In ce sens? In sensul in care un mucenic, socotind vrednica moartea pentru credinta, ne atrage atentia, trage un semnal de alarma si ne spune ca asa nu se mai poate, ca e momentul sa alegem, ca e momentul sa ne plasam de o parte sau de alta. E momentul sa nu mai fim caldicei pentru ca, ne spune cartea Apocalipsei, pe cei caldicei Dumnezeu ii va scuipa afara. Cand esti rece ti-e frig si stii ca ai nevoie sa te imbraci, stii ca nu stai bine. Iarasi, cand esti fierbinte, esti fierbinte pentru Dumnezeu. Dar cand esti caldut nu esti nici rece, nici fierbinte, esti la mijloc, nu esti nicicum. Si atunci un martir care are aceasta tarie a credintei, isi manifesta dragostea fata de noi aratandu-ne ca nu traim bine si, prin faptul ca ne arata ca nu traim bine, acest lucru este semnul celei mai mari dragoste. Pentru ca atunci cand cineva este foarte bolnav nu ii spui sa ia [doar] o aspirina sau sau un paracetamol, daca el are o problema serioasa, il trimiti la medicul specialist si poate are nevoie de operatie sau de chimioterapie. Asa si un mucenic care traieste credinta in toata fiinta lui  – si credinta pentru el insemna si viata, dar inseamna si moarte – nu merge cu jumatati de masura. Nu ne indulceste viata, nu ne mangaie – cum ni s-ar parea noua – ci dragostea lui este una serioasa, viteaza, barbateasca. Si ne spune: Asa nu se mai poate.

E nevoie de tarie in marturisirea credintei. Pentru ca credinta pe care noi o avem se suprapune peste viata, dar se suprapune si peste moarte. Vedeti ca atat de miscatoare sunt timpurile astazi. In ce sa iti pui nadejdea? In contul de la banca pe care il ai? In pozitia sociala pe care eventual o ai sau nu o mai ai? Sau in bunurile materiale de care dispui? Toate acestea la un moment dat nu te mai pot ajuta deloc si aici se arata validitatea credintei. Singura, credinta poate sa spuna ceva in aceste momente de culme, in aceste momente in care suntem pusi la incercare, in care suntem pusi sa intelegem viata altfel decat am facut-o la vreme de pace.

Si ma voi folosi acum de troparul Sfantului Dimitrie pe care l-am cantat de mai multe ori si astazi si aseara, care exprima tocmai aceasta tarie a credintei si viata spirituala sub chipul unei lupte. Viata este o lupta, noi stim asta, dar cu atat mai mult viata spirituala este o lupta duhovniceasca, este o lupta care arata seriozitatea vietii. Cand iei viata in serios nu poti decat sa lupti, nu cu viata, ci cu lucrurile care te imping in aceasta succesiune a timpului, care se numeste viata.

“Mare aparator intru primejdii te-ai aratat, Sfinte Dimitrie!“ Mare aparator intru primejdii. De aici se intrevede si actualitatea Sfantul Dimitrie in timpurile noastre. Avem nevoie de protectie in vreme de primejdie. Cred ca cea mai vizibila traire, cel mai vizibil sentiment pe care il experiem in aceste vremuri este teama, nesiguranta, pana la angoasa. Si atunci avem nevoie de ceva sau mai degraba cineva care sa ne incurajeze, sa ne dea incredere. Sfantul Dimitrie, din acest punct de vedere se vede ca poate sa ne ajute. El este aparator, asa il numim.

Mai mult decat atat, el a surpat mandria lui Lie. Lie era un ucigas de crestini, era un om puternic pe care il foloseau stapanitorii vremelnici ai vremurilor pentru a lupta in arena cu crestinii si a face spectacol din aceasta lupta. Si ii omora pe capete. Si cand liderii doreau sa se distreze participand la aceste crime odioase il scoteau pe Lie si ii dadeau in grija cate un crestin care era intemnitat pentru credinta lui. Si, de cele mai multe ori, episodul se termina cu o crima care devenea spectacol. As zice ca aceasta parte la care ma refer acum din tropar ii reprezinta pe cei care se cred atotputernici in aceasta lume. Pe cei care cred ca pot sa conduca fara sa se mai gandeasca la alta autoritate, a lui Dumnezeu. Pe cei care au foarte multa incredere in sine, pe cei care cred ca le stiu si pe pot toate. Si de aceea Dumnezeu a ingaduit ca Dimitrie sa fie surpator al mandriei lui Lie, al increderii nestavilite in propriile puteri, pentru ca prin rugaciunile Sfantului Dimitrie, Nestor a coborat in arena si l-a ucis pe Lie, pe cel care ziceam era ucigas de crestini pentru a oferi spectacol celor care erau in jurul lui. Si apoi tot in tropar mai zicem: “l-ai facut indraznet la lupta pe Nestor”.

E nevoie si de o buna indraznire in marturisirea credintei noastre pentru ca Domnul zice: Cine nu Ma va marturisi in aceasta lume nici Eu nu voi marturisi pentru el inaintea Tatalui Meu care este in Ceruri. A fi crestin nu inseamna a fi lipsit de atitudine, nu inseamna a suferi orice umilinta din partea tuturor cand vine vorba de credinta. Nu inseamna a te face una cu pamantul cand cineva te loveste in ceea ce ai tu mai scump. Nu e nimic din toata acestea. E nevoie de o buna indraznire pentru ca credinta este cea care ne defineste pe noi si as zice si lucrul acesta: suntem atata cat credem. Daca putem crede mult suntem mari, daca credem putini suntem mai mici. Si ne invata Sfantul Dimitrie si in acest sens ca e nevoie sa ne marturisim credinta. Nu facem spectacol din marturisirea credintei, dar nici nu ne dam inapoi. In institutiile in care ne desfasuram activitatea nu ne e rusine ca suntem crestini, nu ne e rusine ca mergem duminica la biserica, nu ne e rusine ca postim, nu ne e rusine sa ne aparam Biserica, pentru ca acest lucru face parte din viata noastra, se suprapune cu viata noastra. Si exista cateva lucruri pe care totusi nimeni nu are dreptul sa nu le respecte: e vorba de mama, de familie, e vorba de credinta ta si e vorba si de neamul tau.

Vitejia pe care o dovedeste Sfantul Dimitrie am numit-o in cantarile de la strana vitejia Duhului – pentru ca buna indraznire si curajul de a sta impotriva raului care era atunci si este si in zilele noastre nu este doar o putere a omului, ci este mai degraba o armura, un invelis al Duhului Sfant. Ca sa intelegem mai bine, dau un exemplu care ne sta la indemana: Sfintii Apostoli. Inainte de Invierea lui Hristos nu s-au dovedit foarte curajosi. Sfantul Apostol Petru e primul cel care Il atentioneaza pe Domnul si Il indeamna sa nu i se intample una ca aceasta, cand era vorba de cruce, si Domnul stim ca il pune la punct: Inapoia Mea, Satano, nu cugeti cele ale lui Dumnezeu! Iar cand vine vorba de suferinta, de moarte, de cruce, apostolii se cam ascund. Se ascund in spatele usilor incuiate de frica, pentru ca atunci cand e suferinta in imediata apropiere, ba chiar si moartea, frica este cea mai evidenta traire pe care o avem. Dar dupa Rusalii, cand Duhul Sfant se coboara peste ei in Ierusalim toti devin marturisitori cum nu au fost inainte. Sfantul Apostol Petru vorbeste in public, fara frica, gandindu-se sau acceptand si aceasta posibilitate ca s-ar putea chiar sa isi piarda viata, la fel cum a pierdut-o Hristos pe cruce, pentru aceasta marturisire, pentru aceasta propovaduire a Evangheliei, dar nu il mai interesa asa ceva. Pentru ca avea aceasta armura a Duhului, avea aceasta putere de a marturisi. Si apoi toti ceilalti apostoli, pana la urma, s-au dus si au marturisit in lumea intreaga, asa cum a facut si Apostolul Andrei in tara noastra.

El, Sfantul Dimitrie, “a stricat amagirile calcatorilor de lege“. Iarasi o idee evidenta pe parcursul slujbelor dedicate acestei zile. E nevoie si de glas profetic la un moment dat si sa se spuna: asa nu, asa nu se mai poate. Daca noi respectam pe ceilalti, si ei sunt chemati sa ne respecte pe noi. E vorba de atata toleranta in aceasta lume, si e bine sa ne respectam unii pe altii, dar toleranta merge pana cand se ajunge in zona marturisirii crestine si de acolo nu mai e toleranta. Toleranti cu ceilalti care gandesc altfel, dar cand vine vorba despre marturisirea noastra crestina, nimeni nu se mai arata tolerant. Se vede ca Evanghelia lui Hristos, asa cum El Insusi ne-a facut cunoscut din timpul vietii Sale, ramane un scandal, ramane o provocare care zgandara, nu lasa lumea sa traiasca linistita. Si e scopul ei, sa nu lase sa traiasca lumea linistita in confortul orizontal pe care conditiile vremurilor noastre ni le ofera. Hristos prin Evanghelia lui nu vrea sa ne instalam confortabil in istorie, nici gand. Vrea sa ne pregatim pentru Imparatie. Pentru ca in istorie vom sta 30, 40, 50 sau 100 de ani poate, dar oricum dupa, tot se va termina aceasta istorie personala. Si atunci este nevoie de aceasta pregatire pentru Imparatie.

Mai adaug inca o idee care socotesc ca valideaza aceasta perspectiva pe care ne-o pune la indeamna Sfantul Dimitrie prin propovaduirea sa. “Ai inchipuit in madularele tale impunse fericita patima a lui Hristos“. Cineva poate sa vorbeasca la fel cum vorbeste Sfantul Dimitrie numai in situatia in care el insusi participa la jertfa lui Hristos, participa la suferinta lui Hristos. Si el a avut moarte muceniceasca, la fel ca si Hristos.

Toti cei care trec printr-o anumita experienta au dreptul sa vorbeasca despre aceasta experienta. El are dreptul sa ne incurajeze in aceasta marturisire a credintei ca parte din viata si din moartea noastra pentru ca, am zis aicea, a inchipuit in madularele lui fericita patima a lui Hristos. El a trait crucea, crucea a fost viata lui. De aceea si marturisiea lui nu exprima altceva decat adevarul si adevarul, daca este spus cu iubire este semnul manturirii, este semnul intoarcerii, este semnul Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Amin!

Legaturi: