PS MACARIE, in conferinta de la Cluj, “Lacrimile pocaintei si sinceritatea inimii” (VIDEO): “Deseori NE AMAGIM SINGURI, refuzam sa primim harul lui Dumnezeu si NE DROGAM CU SUROGATE, iar toate aceste FALSE MANGAIERI atrofiaza in om nevoia de Dumnezeu”
Conferința PS Macarie, „Lacrimile pocăinței și sinceritatea inimii”, Cluj-Napoca, 11 aprilie 2019:
Transcrierea unui mic fragment din prima parte a conferintei:
“[…] In cantarile liturgice de la Duminica iertarii avem acest stih patrunzator despre starea lui Adam dupa ce a fost alungat din Rai.
Tot din acest tezaur nesecat al cantarilor bisericesti, in randuiala schimei celei mari, exista un tropar care inchipuie pocainta fiului risipitor:
Dupa cuvantul Sfintilor Parinti ai Bisericii, pocainta este si al doilea botez, sau botezul lacrimilor, cum gasim si in acest tropar din randuiala schimei celei mari.
Schima cea mare o primesc multi dintre calugari, care isi asuma cu si mai multa acrivie, cu si mai multa nevointa trairea vietii monahale. In Sfantul Munte Athos doar schima mare se ofera, cu o randuiala. La noi in Biserica Ortodoxa Romana dar si in Biserica Rusiei, din cate stiu, mai intai se primeste schima mica si pentru cei care doresc sa ajunga la imbunatatire si isi asuma si mai multa nevointa, primesc schima mare. Aceasta randuiala presupune si un vesmant mai deosebit, un fel de epitrahil sau un sort pe care sunt cusute crucea si toate obiectele cu care a fost chinuit Mantuitorul nostru, Iisus Hristos. Si indeosebi sunt imprimate, sunt cusute, cuvintele Sf Apostol Pavel:
“M-am rastignit impreuna cu Hristos si nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine“.
Asadar, asa cum se spune si in acest tropar din randuiala primirii schimei celei mari la monahi, pocainta este izvorul cel tainic al nasterii celei de a doua sau botezul lacrimilor. Este dorul dupa raiul pierdut sau comuniunea cu Dumnezeu fiindca atunci cand suntem departati de Hristos, noul Adam, ne regasim in vechiul Adam si cadem prada veninului amar al indepartarii de Mantuitorul Iisus Hristos.
Cum putem oare ajunge la aceste lacrimi ale pocaintei intru sinceritatea inimii? Sau ce ne impiedica mai mult pentru a dobandi aceasta stare? Psalmistul, in psalmul 76, ne spune intr-un loc:
Ce inseamna aceasta? Inseamna ca deseori ne amagim singuri, refuzam sa primim harul lui Dumnezeu si ne drogam de foarte multe ori cu surogate care compenseaza aceasta stare [de lipsa] a impreuna-comuniunii noastre cu Dumnezeu. Toate aceste mangaieri surogat, aceste false mangaieri, atrofiaza in om nevoia de Dumnezeu, nevoia de a se uni cu Dumnezeu.
Un obstacol in calea sinceritatii inimii noastre este atunci cand ne mintim pe noi insine. Exista un dialog in Fratii Karamazov intre staretul Zosima si batranul Karamazov. Stiti cu totii ca Dostoievski a fost foarte apropiat de staretul Ambrozie de la Optina, l-a avut duhovnic si l-a avut ca model atunci cand a scris acest roman, Fratii Karamazov, de fapt figura starelului Zosima din romanul Fratii Karamazov este figura parintelui sau duhovnicesc, a Sfantului Ambrozie, staretul Optinei. Asadar, staretul Zosima din acest roman, cunoscand falsitatea batranului Karamazov ii spune acestuia:
“Nu te minti singur! Cel care se minte pe sine si isi pleaca urechea la propriile minciuni ajunge sa nu mai deosebeasca adevarul nici in el, nici in jurul lui si sa nu mai aiba respect nici pentru sine nici pentru lumea cealalta. Iar daca nu respecta pe nimeni nici nu poate iubi pe cineva. Si astfel, neiubind pe nimeni, ca sa se afle in treaba, sau ca sa-si omoare uratul, se lasa in voia patimilor si a ispitelor trupesti si stapanit de metehne, ce deosebire mai poate fi intre el si un animal?“.
Si toate astea, numai si numai fiindca se minte si pe sine insusi si pe altii ii minte. Daca ne mintim pe noi insine, mintea noastra se intuneca si ajunge la ceea e Sfantul Maxim Marturisitorul numeste ‘laborator de ganduri rele‘. Minciuna de sine poate capata multe forme, dar ea, in esenta, este legata de o negare a propriei pacatosenii. Cand se intampla acest lucru? De fapt, atunci cand noi nu suntem orientati catre Dumnezeu, atunci cand noi nu ne plangem pacatele cu plans de pocainta, atunci cand noi nu ne marturisim pacatele, atunci cand nu ne luam in serios propria noastra mantuire. Trebuie sa fim sinceri, asa cum v-am spus, mai intai cu noi insine, fiindca propria noastra constiinta, intotdeauna graieste adevarul.
In momentele grele, in momentele de incercare, cand nu avem un povatuitor alaturi, nu avem cui sa-i cerem sfatul si trebuie sa gasim o solutie rapida, Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun sa ne intrebam propria noastra constiinta, sa ne rugam cu ardoare si sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne intrebam propria noastra constiinta. Si atuncea sigur ca gasim un raspuns si raspunsul este bun. Dar aceasta trebuie sa facem doar atunci cand nu avem un parinte duhovnicesc alaturi, cand omul lui Dumnezeu, care ne poate da un raspuns de la Dumnezeu nu este alaturi de noi. Raspunsul, sigur, ne vine in mod deosebit de la parintele care ne indruma, care ne conduce pe calea mantuirii, dar si de la oamenii cu frica de Dumnezeu, de la cei imbunatatiti. Eu insumi am fost pus de multe ori in situatii delicate, neavand la indemana un parinte duhovnicesc, am zis sa-i intreb pe cei de langa mine, mult mai imbunatatiti si am primit raspuns de la Dumnezeu prin acestia. Fiindca cei imbunatatiti au o inima sincera, o inima larg deschisa inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor.
Aceasta sinceritate a inimii pe care o cautam si la noi insine si la altii, la cei de langa noi, nu este o simpla emotie sau o induiosare fireasca. Aceasta induiosare de multe ori nu este de la Duhul Sfant. Ne induiosam emotional de multe ori, in anumite imprejurari, ne curg lacrimi din ochi, insa la prima impotrivire pe care o resimtim rabufnim de manie, rabufnim de resentiment si atunci este vadit ca nu de la Duhul Sfant ne-am strapuns inima sau nu de la Duhul Sfant a fost strapunsa inima celor de langa noi. Aceasta strapungere a inimii inseamna o constientizare profunda a starii noastre cazute dar si o largire a inimii, care devine matura, devine dupa chipul si asemanarea lui Hristos: cuprinzatoare fata de toti, deopotriva si fata de prieteni si fata de dusmani. Aceasta deschidere, aceasta largire a inimii o poate face doar Duhul Sfant.
Prin strapungerea inimii noi dobandim duhul infierii, dupa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Galateni in capitolul 4, versetul 6. Redobandim aceasta stare de fii, redobandim aceasta stare de frati, dupa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel “pentru ca sunteti fii, Dumnezeu a trimis pe duhul Fiului Sau in inimile voastre, care striga Avva, Parinte!“. Redobandim aceasta stare de fii, redobandim aceasta stare de frati, caci avem un Tata care este al nostru, este al tuturor. Nu este doar al meu, ci este si al celui de langa mine, este al tuturor. Sigur, este o mare ispita sa fim acaparati de egoism, de egocentrism si sa tinem seama doar de parerea noastra si sa nu fim cu inima larga, cu inima sincera fata de Hristos, cuprinzandu-i pe toti din jurul nostru.
[…]”
Legaturi:
Ortodoxia confortabila si inchipuita sau DESPRE ISPITELE GENERATIILOR RASFATATE
Imi cer iertare, acesta era link-ul corect:
https://corortodox.blogspot.com/2019/04/nahul-moise-aghioritul-despre.html
Da, da, da … Din păcate, din mândrie (și fiicele mândriei : slava deșartă, iubirea de sine – părerea de sine, mila de sine, cruțarea de sine, îngâmfarea de sine, bizuirea pe sine, AMĂGIREA de sine, etc.) pierdem oportunitatea de a lucra împreună cu Domnul la mântuirea sufletelor noastre. Părintele Rafail Noica ne oferă în linkul de mai jos câteva sfaturi de mare ajutor.
https://youtu.be/xQJP_fE0Uj0
Iertare și Doamne ajută tuturor !!!
ÎPS Andrei: „Cei ce au lumina sufletului îl văd pe Dumnezeu în toate, pentru că este teribil să fii orb sufletește.”
https://www.mitropolia-clujului.ro/ips-andrei-cei-ce-au-lumina-sufletului-il-vad-pe-dumnezeu-in-toate/
ÎPS Andrei – Evenimentele concrete stimulează pocăința noastră
https://www.youtube.com/watch?v=Gff2HBs6aqY
http://www.mitropolia-ro.de/index.php/stiri-din-2019/1532-ps-episcop-macarie-suntem-deposedati-jefuiti-tocmai-de-acest-timp-al-pocaintei-fara-de-care-viata-launtrica-nu-poate-exista