PRIMIȚI CU VACCINUL? Emisiunea IN PREMIERA despre motivele reale ale scaderii increderii in vaccinuri: MINCIUNILE INTERESATE ALE OFICIALITATILOR (Video)/ Realitatea din spatele statisticilor manipulate de MS: CAZURILE DE RUJEOLA AU FOST MAI NUMEROASE IN ANII DE ACOPERIRE VACCINALA!/ Vasile Astarastoae despre DEZINFORMAREA PRIN OMISIUNE practicata in cazul CAMPANIEI PENTRU LEGEA VACCINARII OBLIGATORII

ÎN PREMIERĂ cu Carmen Avram: PRIMIȚI CU VACCINUL?

• Antena3: În Premieră: Primiți cu vaccinul? Adevărurile nespuse despre vaccinare

Trei copii morți de rujeolă și sute de cazuri de îmbolnăviri. Toți minori nevaccinați. Se întâmplă chiar acum în România, o țară care nu are numai o criză perpetuă de vaccinuri, ci și o amplă mișcare anti-imunizare. Atât de amplă încât am ajuns pe primul loc în Europa la neîncrederea în vaccinare și suntem la limita de risc. Adică în orice moment, o epidemie de boli contagioase și periculoase poate scăpa de sub control și produce ravagii printre copii și adulți.

Cum s-a ajuns aici? Din inconștiența statului, din lipsa de informare, din refuzul unor medici de a admite că pot apărea reacții adverse severe după injectare, din felul în care cumpărăm vaccinuri și, mai ales, din interesele obscure pentru care a fost sacrificat Institutul Cantacuzino.

Speculația a ajuns mai puternică decât informația

Vaccinare la 1 zi, 3 zile, 2 luni, 4 luni 11 luni, 1 an, 4 ani, 6 ani și 14 ani. Așa arată schema recomandată de medicii români, schema de la care tot mai mulți părinți au început să se abată. Printre principalele motive ale acestui fenomen se numără ieșirile publice tot mai dese ale unor mame care și-au povestit experiența cu bebelușii lor.

Astfel, România are în prezent un procent tot mai mare de mame care au hotărât să aleagă singure pentru copilul lor.

Cazul lui Valentin, fiul Mihaelei Smardioșean: ”Copilul meu mirosea a medicamente, nu a bebe!”

Minciuna – unul dintre principalele motive care au dus la prăbușirea încrederii și la declanșarea mișcării antivaccinare în România.

Produsul care i-a distrus copilăria lui Valentin fusese importat din Danemarca și a făcut, în 2012, un număr record de victime în rândul bebelușilor. Cu toate acestea, statistica oficială arăta că stăm bine. Reacțiile adverse se încadrau în acel procent de 1 la suta din numărul de vaccinați, așa cum scrie și în prospect. Mama: ”Nu erau lăsați doctorii să pună diagnosticul corect”.

Alexandra Oberschi, președintele Asociației Juriștilor pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților, se opune ferm unei inițiative care încearcă să facă legea vaccinării obligatorii.

”Nu urmăresc statisticile oficiale pe motiv că nu le consider reale. Noi suntem în legătură cu mii de părinți care raportează efecte adverse: imediate, ușoare, medii, grave și foarte grave, care ajung chiar și la deces. (…) Noi dorim să se ajungă cu investigațiile până la capăt”, a spus Alexandra Oberschi.

În tot acest timp, directorul Centrului Național de Supraveghere a Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, susține că în aproape 30 de ani de carieră nu a întâlnit niciun caz de deces din cauza vaccinării.

Modul de administrare – O cauză posibilă pentru reacțiile adverse la vaccinare

Modul de administrare al unui vaccin poate să difere în funcție de proveninență și generație. La noi, în 2012, BCG-ul danez s-a administrat în unele cazuri la fel ca precedentul, deși era diferit. Și, peste toate, a intervenit și inconștiența statului pentru că, atunci când numărul bebelușilor vaccinați a ajuns la 115, a întrerupt campania de vaccinare. Pentru a o reporni, după șase luni.

• Radu Iliescu: Statistici şi vaccinuri

Motto: “Există trei tipuri de minciuni: minciunile, minciunile grosolane şi statisticile.” (Mark Twain sau Disraeli)
“Statisticile sunt precum bikini: dau ceva idei, dar ascund esenţialul.” (Coluche)

Cineva spunea că Dumnezeu i-a dat omului limbajului pentru a-şi putea ascunde gândurile. Ei bine, omul acela probabil că n-a văzut în viaţa lui nicio statistică. În lucrarea colectivă O artă medie, eseu asupra utilizărilor sociale ale fotografiei (1965), Cap. 2 – Definiţia socială a fotografiei, Pierre Bourdieu face o observaţie neaşteptată: fotografia fixează un aspect al realului care nu este niciodată altceva decât rezultatul unei selecţii arbitrare. Nu ar fi o problemă, numai că fotografia are o pretenţie interesantă, aceea de a fi adevărată. Or, în momentul în care între realitatea globală şi fotografie intervine un decupaj, realitatea suferă. Iar decupajul nu este niciodată ingenuu, pentru că nu este rodul unei întâmplări, ci al unei decizii constiente. Cineva care are o cultură anume, o viziune asupra lumii, o filosofie, decide care parte din realitate este semnificativă şi care nu. Poziţionarea camerei într-o anumită direcţie constituie în sine o minciună insesizabilă dar teribil de frecventă, minciuna prin omisiune.

Probabil că vă întrebaţi ce anume caută în acest text referirea la fotografia lui Pierre Bourdieu. Ei bine, înlocuiţi cuvântul fotografie cu statistică. Reflecţiile rămân în picioare. Vacciniştii pretind nici mai mult nici mai puţin că eficacitatea vaccinurilor este demonstrată statistic. Greşesc din multe puncte de vedere. Întâi de toate că cifrele şi corelaţiile lor nu dovedesc niciodată absolut nimic. Pentru a dovedi ceva ai nevoie de idei, argumente şi retorică. Or, acestea nu ţin şi nu vor ţine niciodată de statistică. Haideţi să dăm un exemplu la limita vulgarităţii: indubitabil se poate constata statistic că procentul infarctului miocardic în populaţie creşte proporţional cu numărul stâlpilor de electricitate; trebuie cumva să deducem de aici că maladiile cardiovasculare sunt provocate de reţeaua de distribuţie a curentului electric? Aici este problema, pentru a stabili o relaţie de tip cauză-efect trebuie mai mult decât date, trebuie meta-date (cum le numeşte Joel Best în Damned Lies and Statistics).

Iar partea şi mai interesantă este că meta-data (ideea) vine înaintea statisticii, ba chiar decide ce câmpuri vor figura în tabelul cu date. Pretenţia statisticilor de a da seama despre realitate este jugulată de faptul că în spatele lor stă cineva care decide ce anume este relevant din realitate şi ce nu. Întotdeauna decizia este condiţionată de o idee prefabricată care, hocus-pocus, “reiese” ulterior din cifre. E ca un truc făcut de un prestidigitator, trebuie să fii deştept cu premeditare să nu pici în plasa “omului de ştiinţă” care-ţi întinde sobru statisticile spre consultare. Şi n-ar fi rău să ştim puţin cum se poate minţi cu statistica în mână. Iar eu vă spun dintr-un început: alegeţi un punct de vedere care să poată fi demonstrat statistic şi vă găsesc specialistul care să vă construiască statistica imbatabilă!

În lucrarea sa, How to Lie with Statistics, Darrel Huff explică unele metode clasice prin care se poate truca un tabel cu date (presupunem că datele sunt ingenue, în realitatea şi acestea pot fi trucate grosier, lucru deloc rar):

a) se omit datele care deranjează – versiunea cea mai comodă, cu consum intelectual minim spre zero. Dacă vreau să arăt cât de mult câştig, menţionez salariul brut şi nu net, dacă vreau să anunţ că am o epidemie de rujeolă, spun că în România s-au înregistrat 675 de cazuri confirmate în primele opt luni ale lui 2016, în timp ce în 2015 au fost doar 7 cazuri confirmate. Atat, numai cifrele astea două, şi avem o epidemie de toată frumuseţea. O să vedem imediat ce cifre au fost omise, şi cum se dă totul peste cap.

b) se schimbă formula de calcul după bunul plac: medie, mediană, quantila. Genul de tertip la care ar trebui să fim atenţi atunci când se dau cifre legate de salariul mediu din România, de exemplu. Uneori, “mediu” nu înseamnă nici pe departe media aritmetică între cel mai mic şi cel mai mare. Salariul “mediu” în România nu este nici pe departe media între salariul minim pe economie şi salariul lui Mugur Isărescu.

c) se schimbă datele după cum bate vântul: dacă eşantionul nu este mulţumitor, se introduce un criteriu suplimentar de selecţie şi toată statistica va arăta altfel. Este binecunoscută formula după care se calculează coşul de bunuri şi servicii de bază, pornind de la care se ajunge la costul vieţii. Ei bine, întrucât acest din urmă parametru creştea prea mult, pentru a se atenua impactul inflaţiei asupra publicului s-a recurs la o serie de schimbări pornind de la meta-data următoare: atunci când un consumator nu mai are acces la un produs din cauza preţului prea mare, va apela la un substitut pe care şi-l va putea permite. În felul acesta se temperează escaladarea costului vieţii de câţiva ani încoace. Să ştiţi că de fiecare dată când un politician vă aruncă în faţă că trăiţi destul de bine raportat la anii trecuţi, el consultă o statistică ce presupune că mâncaţi crenvurşti în loc de salam săsesc şi beţi Adria în loc de sucuri naturale din fructe.

d) se face un sondaj: cu asta intrăm în manipularea de top, pentru că sondajele se fac la comanda şi spre satisfacţia clientului;

e) se modifică scala graficului, adăugându-se sau scoţându-se efecte de perspectivă. Chiar asta a făcut Ministerul Sănătăţii (ştiu, e newspeak) prin comunicatul din data de 21.09.2016.

Caz clasic de minciună statistică, pe care îl vom analiza în continuare.Dar mai întâi să vedem ce anume ne-a servit MS ca argument pentru vaccinarea industrială care se coace cu noua lege.

E adevărat? Este. Avem o epidemie? Răspuns: avem nişte cifre. De la ce cifră în sus avem o epidemie, asta nu reiese dintr-o statistică, oricare ar fi ea, pentru că este vorba despre o meta-dată. MS a modificat scala graficului, concentrându-se pe ultimii doi ani, şi avem o creştere cu adevărat alarmantă, de 9642,85%. Consultând datele puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică din România, prin intermediul statisticilor sale anuale, suntem în măsură să lărgim un pic statistica:

Interesant, nu? Adică avem epidemie în 2016, iar MS condamnă campaniile antivaccinare. Păi, cum se face că în 2011-2012, când numărul de cazuri a fost de 8-12 de ori mai mare ca acum, adică apocalipsa prin rujeolă, MS n-a scos niciun sunet de bucium? S-ar putea să găsim răspunsul dacă mai extindem puţin statisticile. Drept pentru care facem apel tot la rapoartele anuale puse cu atâta generozitate la dispoziţia publicului de INSP:

Şi mai interesant, nu? Notăm în treacăt că o statistică mai complexă este una mai apropiată de realitate (pe care nu o poate nicicum înlocui). Invers, cu cât lucrurile sunt prezentate mai simplu, cu atâta probabilitatea de a fi minţiţi creşte. De exemplu, eu văd că în anii în care au fost în medie de peste 10 ori mai multe cazuri de îmbolnavire, vaccinarea a fost în jur de 95%, de unde mă văd îndreptăţit să deduc fie că vaccinurile nu pot împiedica răspândirea bolii, fie chiar o produc. De fapt, nu deduc, mă prefac numai, pentru că ştiam asta dinainte de a vedea cifrele. Însă în mod cert motivul pentru care MS n-a ieşit la înaintare împotriva dizidenţilor antivaccinişti în 2011-2012 este unul simplu: vaccinarea duduia.

Mai văd însă ceva în acest tabel (sunt conştient că vorbesc de parcă m-aş uita pe fundul unei ceşcuţe goale de cafea, dar nu e nicio diferenţă): o ciclicitate a răspândirii bolii contagioase cu creştere şi descreştere într-un interval de 4 ani. Desigur, dacă aş dispune de statistici pe ultima sută de ani ar fi chiar mai bine, numai că nu dau de ele. Iar în cazul acesta precis, aş mai vrea să am la dispoziţie inclusiv cifre pe judeţe/regiuni, cu corelaţia cazurilor de îmbolnăvire şi a ratei de acoperire vaccinală. Ba chiar aş vrea să cunosc starea generală a celor care s-au îmbolnăvit, dacă au fost hrăniţi suficient de mult şi suficient de bine, dacă au avut parte de mişcare şi de soare, dacă au avut un climat familial echilibrat şi au fost sau nu iubiţi. Oh, tocmai am ieşit din statistici, tocmai vreau să ştiu unde loveşte boala şi unde nu, vreau să ştiu dacă cei care au murit de rujeolă nu cumva erau deja într-o stare precară, dacă nu cumva diagnosticul vine pe fond de mizerie gravă, sau stres insuportabil, sau malnutriţie severă. Alo, MS, se poate?

Închei cu întrebarea, pe care ar trebui să ne-o adresăm fiecare din noi: de ce suntem aşa de uşor de minţit cu statistici? Răspunsurile sunt multiple, începând cu constatarea că, în civilizaţia noastră adevărul nu mai este demult o idee, ci o cifră. Adevărurile din vechime, eterne şi imuabile, au fost evacuate tocmai pentru că nu au dimensiune aritmetică. Apoi, de vină suntem noi, care ne lăsăm legănaţi cu o falsă cunoaştere în loc să ne asumăm, în numeroase privinţe, o sănătoasă incertitudine radicală. Avem fantasme legate de controlul realităţii pe care statisticile le satisfac în mod mulţumitor. Avem o inabilitate crasă de raportare la real pe care o pansăm cu cifre oarbe. Undeva, în istoria modernităţii, am pierdut pur şi simplu buna definiţie a verbului “a înţelege”.

• Vasile Astarastoae:

Poate fi presa echivalată cu terorismul?

Suveranul Pontif Francisc I a avut o întâlnire cu ziariștii în care le-a atras atenția că atunci când difuzează informațiile trebuie să se gândească la impactul acestora pentru că o informație falsă are același efect ca actele de terorism. La o astfel de afirmație, într-o Europă seculară și anticreștină, mă așteptam să fie o adevărată furtună în presă și în mediul virtual. Surpriză. Informația a fost difuzată, iar comentariile au fost foarte puține, ca să nu spun deloc. De ce? Poate pentru că afirmațiile Papei reflectau o realitate? Poate fi presa echivalată cu terorismul?

Am meditat și în această notiță mă voi referi la știrile și comentariile referitoare la sistemul de sănătate și la actul medical. În orice manual de Jurnalism se spune că o comunicare trebuie să se bazeze pe o informație corectă, dar și accesibilă publicului căreia i se adresează. Corecta transmitere și receptare a informațiilor în sistemele de sănătate constituie un mijloc de protecție a intereselor pacienților. Cu o condiție: informația să fie exactă, onestă și inteligibilă. Astfel, corecta transmitere și recepție a informațiilor medicale devine o problemă socială prin impactul politic și economic – resursele mobilizate trebuie să fie decise în ultimă instanță de cetățeni; prin impactul social – informația impune un anumit comportament atât medicilor, cât și pacienților; și impact etic – necesitatea înlăturării conflictelor de interese, a falsei reclame etc.

În analiza mesajelor transmise trebuie să ținem cont de faptul că putem fi dezinformați prin prezentarea jurnalistică cu teatralitate și senzațional, dar și prin prezentarea trunchiată și interpretată a informațiilor. Am în vedere reaua-credință – orgoliul, medicilor și al cercetătorilor, interese financiare sau politice, concurența neloială etc., dar și buna-credință – minimalizarea riscurilor în intenția de a ușura suferința bolnavilor, apelul la generozitatea publică, insistându-se pe anumite aspecte etc. Indiferent de buna sau reaua-credință pot să apară conflicte etice legate de transmiterea informațiilor în sistemele de sănătate.

Ele sunt determinate de:

1. Absența în lumea politică, științifică și medicală a unei voințe reale de informare a publicului (deseori de teama deformării rezultatelor) versus dorința publicului de a se comunica rezultate de preferința cât mai senzaționale.
2. Caracterul științific al informației versus lipsa de experiență științifică a celui care mediatizează informația.
3. Necesitatea controlului calității informației versus libertatea și independența presei.
4. Obiectivitatea informației versus interesele materiale sau politice ale unor terți care pot sta în spatele presei.

Dacă cercetăm presa românească, observăm că toate aceste conflicte etice apar și că nu există niciun mecanism de reziliere a lor. Există o adevărata disociere schizofrenică între lumea cunoscătorilor și presă.Verifică presa informațiile din sfera medicală? Nu am să exemplific cu modul în care este reflectat malpraxisul de către presa, ci am să iau un alt exemplu la modă în acest moment.

Exemplul dezbaterii privind vaccinările.

Observăm de-a lungul timpului, din partea autorităților, un dispreț suveran față de informarea corectă a populației. El există ca o formă a dictaturii sănătății publice. Informațiile sunt date trunchiat și fără a se examina conflictele etice care pot să apară. Astfel de dezbateri când au fost începute au fost jugulate imediat.

Îmi aduc aminte despre situația legată de gripa porcină care a fost un episod la nivel mondial. S-au construit de către OMS scenarii apocaliptice în care existau sute de milioane de decese. În scenariul pentru România, prezentat de autorități, se spunea că se prognozează, în absența vaccinării, aproximativ 2 milioane de decese. Mai mult, ministerul Sănătății a amenințat doctorii care nu se vaccinează cu desfacerea contractului de muncă. În acel moment la o conferință de Bioetică mi-am permis să pun la îndoială aceste date și faptul că ne aflam în fața unei pandemii deoarece criteriile de clasificare au fost modificate la începutul acestui episod. Aceste afirmații, care au fost preluate de presa națională și internațională, m-au transformat într-un adevărat “dușman al poporului”. Nu vreau să spun ce etichete mi s-au pus. Mai mult, am fost considerat un dușman al vaccinărilor deși opțiunea mea clară și fermă a fost și este pro-vaccinare. Dar pro-vaccinare voluntară cu informarea corectă, privind beneficiile și riscurile vaccinării și respectând libertatea și dreptul persoanei de a avea o opțiune. Am suportat aceste etichete o lună de zile. După care au apărut date privind conflictul de interese (ca să nu spun corupția) existent la experții care au făcut scenariile și care au modificat criteriile pentru pandemie. Numai unul dintre ei primise un grant de 6,2 milioane lire sterline de la o firmă de medicamente care întâmplător comercializă un asemenea vaccin. În final, numărul de decese în lume a fost mult mai mic decât la pandemiile de gripă”obișnuită”. La fel și în România.

Vaccinarea HPV a fost un adevărat eșec cu o pierdere financiară importantă pentru statul român. Nu numai că pacientele și părinții din grupul țintă nu aveau informațiile corecte, dar nici medicii nu au fost informați cu privire la reacțiile adverse și la eficacitatea acestei vaccinări. Mai mult, din dorința de economie, promovarea a fost suportată de firmele care produceau vaccinul. Îmi amintesc de un videoclip pe care l-am reclamat la CNA și care a fost retras în care se practica dezinformarea: o mamă cu cancer de col uterin care își i-a rămas-bun de la fiica sa, spunându-i ca ea nu s-a vaccinat și de aceea nu s-a vindecat de cancer de col uterin. Aceasta în condiția în care nici în momentul de față nu se știe dacă infecția cu Human Pappiloma Virus este forma inițială a cancerului sau este favorizată de forme inițiale de cancer.

Și în final, modul în care “epidemia” de rujeolă este utilizată pentru a pregăti opinia publică să accepte o lege a vaccinării obligatorii. Ministerul Sănătății ne prezintă un număr de focare epidemice și declară că avem epidemie de rujeolă. Ce omită să spună Ministerul Sănătății? Omite să spună ca aceste focare au avut vârful în lunile ianuarie – aprilie. Omite să spună că în lunile iulie și august numărul de cazuri a fost nesemnificativ. Omite să spună că până în luna august inclusiv au fost recuperate vaccinările la 573 de copii cu vârsta între 1 și 15 ani. Omite să spună că la cele 2 cazuri confirmate de deces nu era recomandată vaccinarea cu ROR. Omite să spună că acei copii care s-au îmbolnăvit nu au putut să fie vaccinați pentru că nu erau în țară, pentru că nu erau pe lista niciunui medic de familie sau aveau contraindicații medicale. Cu alte cuvinte o populație vulnerabilă, săracă, care nu avea nici o legătură cu refuzul de a se vaccina. Și mai uită să spună ca în județul Bistrița, unde a fost unul dintre cele mai mari focare, rata de vaccinare a populației țintă era peste 95% – care este un rezultat excelent (conform declarației făcute de prefectul de Bistrița). Și compară cu situația de anul trecut deși se știe că evoluția este ciclică, multianuală.

Această dezinformare prin omisiune are drept rezultat neîncrederea populației în programe benefice pentru protecția sănătății. Eu cred că o corectă și onestă informare a medicilor și a pacienților, chiar dacă este mai dificilă și cere un efort mai mare, ar avea un rezultat spectaculos pentru că ar reclădi încrederea în politicile publice.

Deci informațiile trebuie să fie corecte, accesibile și făcute cu onestitate. Observăm acest lucru în presa românească? Verifica presa informațiile?

Poate fi presa echivalată cu terorismul? (II)

În prima parte am prezentat modalitățile în care cu bună-credință informațiile din sistemul de sănătate pot fi distorsionate și pot duce la decizii greșite. Cum am promis, voi continua în această notiță în care mă voi referi la modul în care presa impune un anumit comportament publicului.

Cercetările, privind impactul presei asupra comportamentului uman, au început de prin anii 1960. Astfel, de atunci s-a considerat că presa este unul dintre factorii care pot influența comportamentul.

Citez doar câteva din cercetările de atunci:

• în 1968 – 8 articole din presa de la Toronto au fost corelate cu 56 cazuri de sinucidere;
• în 1971 – 30 articole din presă au fost corelate cu 3265 sinucideri.

În Detroit, după o grevă a ziariștilor care a durat 265 de zile și în care niciun ziar nu a fost publicat, s-a constatat o scădere a ratei sinuciderilor și crimelor cu 40% datorată lipsei știrilor din ziare. Aceasta a determinat inițierea unui studiu de către Senatul SUA, privind relația mass-media – devianța comportamentală. Studiul care avea 2048 pagini a relevat că

• 8 din 10 programe TV au scene de violență;
• 1 episod de violență la 2 minute (sâmbăta și duminica)
• în SUA se vizionează 20.000 scene violente/an și 11.000 scene de omor; în Anglia – 4 scene de violență/oră; în Franța – 2126 scene de violență/săptămână

Prin urmare, au apărut o serie de reguli legale și deontologice privind presa. De exemplu: organele de supraveghere a posturilor de televiziune (CNA). Apoi, astfel de studii au devenit o raritate pentru că nu au mai fost finanțate sau au fost respinse la publicare. Însă între timp a apărut noua mass-medie care a încorporat vechea mass-medie: de la scrisori și vechile ziare și reviste, radio, televizor la publicații online, email-uri, bloguri, Facebook… În zilele noastre există o abordare specifică privind știrile. Știrile nu trebuie să reflecte realitatea, ci trebuie să se vândă. Știrea care se vinde are următoarele caracteristici: noutate; impact; proximitate; amploare; proeminență; unicitate; conflictualitate; interes uman.

Mai putem vorbi despre bună-credință? Pentru știrile din domeniul medical exemplul care este relevant este modalitatea în care prin mediatizarea excesivă și deseori nefundamentată s-a creat starea de neîncredere în sistemul public de sănătate care a determinat un comportament specific atât medicilor, cât și pacienților. În momentul în care mă uit la notițele pe care le-am scris (Între democrație și dictatură – studiu de caz: Politica privind vaccinarile; Poate fi respectat jurământul lui Hipocrate în România?; Nedumeriri; De ce sunt medicamentele scumpe în România sau cum buna-credință nu poate acoperi ignoranța; Studiile clinice în România;Ce nu s-a spus despre fertilizarea in vitro; Un spital demonizat. Spitalul de Arşi din Bucureşti; Ar putea relaţia medic – pacient supravieţui nevoilor moderne?; Despre gărzile suplimentare în spitalele publice; Cât ne costă cultura conflictuală în Sănătate?; Este malpraxisul principala problemă a sistemului de sănătate românesc?) și compar cu modul în care au fost tratate atât de oficialități, cât și de presă acele cazuri observ că există o discrepanță majoră între problemele pe care le ridică publicul pe peretele meu și interesele presei și ale oficialităților.

Cât timp oficialitățile și presa încurajează cultura conflictuală, nu trebuie să ne mire faptul că se induce și se manifestă comportamentul agresiv, intolerant și dezumanizat. Nu pot să cred că în sistemul de sănătate românesc nu există decât știri negative. Existența unei prăpăstii între lumea medicală și lumea pacienților are rezultate dramatice. Mai ales pentru pacienți. Pe de o parte bolnavi care nu se mai internează pentru că au citit în presă că spitalul ucide, pe de altă parte bolnavi dirijați către unități medicale din afara țării de către oficialități (uneori în instituții sub nivelul celor din România) sau persoane care nu se vaccinează datorită neinformării corecte etc. Cine răspunde pentru aceste victime? Dacă analizăm aceste situații nu suntem tentați să comparam presa cu terorismul?

Cine își asumă responsabilitatea pentru aceasta realitate? Ce interese sunt în spate? În acest moment și din cauza știrilor din presă unii pacienți sunt agresivi și privesc către medici ca la posibili infractori, iar unii medici nu mai au compasiune și dorință de comunicare și privesc la pacienți ca la posibili delatori. Fiți sinceri, nu cred că nu aveți măcar un astfel de exemplu personal.

De aceea consider că atât presa, cât și lumea medicala trebuie să se aplece asupra acestei probleme majore și să găsească o cale de a acoperi aceasta prăpastie. Primul lucru care trebuie făcut este un dialog sincer, onest și tolerant.

P.S.1: Echipa domnului Tolontan a devenit din specialistă în sport, specialistă în sistemul de sănătate. Am însă o nedumerire: pot să am încredere într-o postare în care “un renumit medic microbiolog” sub protecția anonimatului dă o serie de declarații cel puțin îndoielnice?! Dacă este atât de renumit, de ce nu își spune identitatea? După cum vedeți eu îmi asum ceea ce spun, acceptând riscul ca uneori cei care nu sunt de acord cu mine să mă combată (unii folosind etichetări vulgare și nu argumente). Sau altădată spune că se bazează pe spusele unui “medic excentric”. Aceasta este informare corectă și profesionalism? Ceea ce m-a mâhnit cel mai mult a fost declarația unei doamne/domnișoare, nu i-am reținut numele, din echipa domnului Tolontan care referitor la tragedia din familia Condrea a spus că nu are niciun fel de mustrări de conștiință cu privire la soarta copilului acestuia. Poate sunt eu prea sentimental și ea are dreptate.

P.S.2: Domnul Tolontan face dovada “competenței” sale în momentul în care vorbește în direct, la televizor, despre mortalitatea evitabilă și dovedește că nu cunoaște nimic, nimic, dar absolut nimic despre acest concept.