ÎPS TEOFAN (video + text): “MARE ESTE NERĂBDAREA NOASTRĂ SĂ NE REVEDEM, participând la Sfânta Liturghie, împartășindu-ne cu Trupul și Sângele Domnului – NU DUPĂ ALTE MODALITĂȚI PE CARE NI LE INSPIRĂ UNII ȘI ALȚII, ci după rânduiala statornicită. NU SE CUVINE SĂ SCHIMBĂM RÂNDUIELILE NOASTRE ÎN BISERICĂ!”

ÎPS Teofan:

Mare este nerăbdarea noastră să ne vedem din nou la biserică/ E bine să fim puternic înrădăcinați în respectarea rânduielilor pe care le-am moștenit:

Cuvinte la Duminica vindecarii slabanogului de la Vitezda (10 mai 2020/ Paraclisul „Eclesia” – Ansamblul Mitropolitan Iași):

“… Iubiti credinciosi, care intru asteptarea venirii la biserica – nadajduim in zilele urmatoare – sunteti inca in casele dvs., participand de departe la Taina Dumnezeiestii Liturghii – cat se poate participa de departe la aceasta Sfanta Taina – randuita a fi apropriata, traita, experimentata de catre oameni față către față, nu de departe.

[…]

In constiinta crestina, Vitezda este Biserica. Slabanogul vindecat suntem noi, oamenii, purtatori de foarte multe rani trupesti si sufletesti. Iar Hristos este vindecatorul de atunci si vindecatorul de acum al bolilor noastre de tot felul. Vitezda fiind chipul, intruchiparea Bisericii, intelegem de ce slabanogul era acolo, in interiorul acestui loc numit Vitezda si de ce noi, crestinii, se cuvine sa fim, cel putin o data pe saptamana, inauntrul sfintelor noastre biserici. Pentru ca Biserica, inainte de a fi orice altceva – adunare, loc in care se savarsesc sfintele slujbe – este SPITAL DUHOVNICESC. Sfantul Ioan Gura de Aur, in puterea-i marturisitoare, exclama in timpul sau: Biserica nu este tribunal, ci este spital! […] Inainte de a fi loc de judecata a pacatelor, Biserica este loc de tamaduire. Căci in Biserică vorbim despre boli, despre rani, despre tamaduir, despre Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre, vorbim si marturisim despre medicamentul nemuririi, Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie.

De aceea, in aceasta perioada a Postului Mare si, iata, cateva alte saptamani dupa Sfintele Pasti, crestinii nu au putut in mod firesc sa mearga la spitalul duhovnicesc numit Biserica. S-au gasit cai de legatura intre Biserica – prin preot – si credinciosi – Slava lui Dumnezeu pentru ele! -, acestea insa au fost o firava mangaiere, fata de puterea, soliditatea si adancimea prezentei credinciosilor la sfanta Biserica.

Ne-am bucurat ca multe case ale crestinilor au devenit locuri mai intense de rugaciune in aceasta perioada. Avem incredintarea ca slava Dumnezeului celui preainalt s-a aratat in chip tainic si trait aievea pentru multi dintre credinciosii nostri, in aceasta perioada, la ceas de Psaltire, la ceas de ingenunchere, la miez de noapte, casele multora devenind prelungiri ale Bisericii, prelungiri ale Imparatiei cerurilor. Si nadajduim ca ele sa ramana in continuare. Dar, cu toate acestea, este o MARE DIFERENTA intre a participa omul la dumnezeiasca Liturghie in fata televizorului sau auzind sfanta slujba si participarea lui efectiva si concreta in Biserica la dumnezeiasca Liturghie. Este ca diferenta intre a privi o fotografie si a te intalni fata catre fata cu cel pe care il ai in fotografie. Este diferenta intre a vorbi la telefon cu cineva sau a-l vedea pe un ecran si a te intalni fata catre fata cu el, simtindu-i in modul cel mai concret prezenta. […] Este diferenta intre ceea ce a trait Sfantul apostol Toma in prima zi de Inviere, cand doar i s-a spus ca Hristos a inviat, si ceea ce a trait el dupa o saptamana, intalnindu-se cu Domnul Hristos, pipaindu-L pe Acesta, [vazand] mainile si coasta Sa, strapunse de cuie si de sulita.

De aceea, MARE ESTE NERABDAREA NOASTRA sa ne revedem in Biserica, participand la Sfanta Liturghie, impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Domnului – nu dupa alte modalitati pe care ni le inspira unii si altii, ci dupa randuiala care s-a statornicit in Biserica de cel putin o mie de ani si prezenta in toate bisericile ortodoxe din tara si din lume.

[…]

***

“[…] Sa ne ajute Dumnezeu sa ne intoarcem cat mai devreme in calitate de credinciosi mireni in bisericile noastre, alaturandu-ne preotilor, ca normalitatea vietii bisericesti sa fie la ea acasa, sa se arate, sa se marturiseasca, sa se reveleze. Pentru ca Biserica, in adevaratul ei sens, este alcatuita din Hristos-Domnul, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, sfintii ingeri, toti sfintii, toti crestinii ortodocsi care au plecat la Domnul si noi, cei care suntem in viata, slujitori ai Sfintelor Altare, dar si crestinii mireni de aici si de pretutindeni.

Sa ne intoarcem cat mai devreme la Sfanta si dumnezeiasca Impartasanie, sa o primim dupa modalitatea cu care Biserica ne-a obisnuit de foarte multa vreme. Pentru ca nu se cuvine, conjunctural, in raport de anumite situatii – mai grave sau mai putin grave – sa schimbam randuielile noastre in Biserica, pentru ca, daca schimbam ceva acum, ne pregatim apoi sa schimbam ceva mai mare ulterior. De aceea, e bine sa ne atasam, sa fim puternic inradacinati in repectarea randuielilor pe care le-am mostenit de la sfintii nostri inaintasi, ca si cei care vin dupa noi sa primeasca aceleasi lucruri, aceeasi modalitate de a vietui in Biserica lui Hristos – si in marile lucruri, si in micile amanunte –  in care si noi ne-am nascut in Biserica – primind de la Sfintii nostri Parinti, mari duhovnici, mari ierarhi sau parintii nostri dupa trup, felul de a merge prin Biserica lui Hristos, care sa fie acelasi, in Duh si in Adevar, pentru cei care sunt astazi, se vor naste maine si vor veni dupa noi, atata timp cat Dumnezeu tine lumea intru fiinta.”

***