DEMONTAREA MITULUI “REVOLUTIEI GAZELOR DE SIST” DIN SUA. Cine sta in spatele BULEI SPECULATIVE a gazelor de sist si cum s-a impus FRACTURAREA HIDRAULICA?
WALL STREET, ROCKEFELLER, CIA & FRIENDS sau REGIZORI SI ACTORI IN PIESA “INDEPENDENTEI ENERGETICE” A SUA
INCA UN MIT DEMOLAT: SIGURANTA FRACTURARII HIDRAULICE PRACTICATA IN SUA
BULA GAZELOR DE SIST IN SUA
Autor: F. William Engdahl
Sursa: GlobalResearch.ca
Intr-un moment in care lumea priveste cu invidie amestecata cu entuziasm inspre recenta explozie (n.tr. boom) a exploatarilor de gaze de sist in SUA, cand tari precum China, Polonia, Franta si Marea Britanie se pregatesc sa-si lanseze propriile incursiuni in lumea exploatarilor de gaz neconventional, sperand astfel intr-o rezolvare a propriilor probleme energetice, sus-numita explozie din SUA se arata a fi fost o bula gigantica care incepe deja sa se dezumfle. Carpe diem!
America – Noua Arabie Saudita?
Daca ar fi sa credem recentele reportaje media ale Washington-ului si ale industriei gazifere americane, Statele Unite sunt pe cale sa devina “noua Arabie Saudita”. Ni se spune ca SUA este pe cale de a ajunge intr-un mod miraculos la auto-suficienta energetica. Nu mai este nevoie ca economia americana sa depinda de gazele si petrolul de inalt risc din zonele instabile politic ale Orientului Mijlociu sau ale tarilor africane. Consilierul in domeniul energiei al Administratiei Obama, Heather Zichal, si-a mutat atentia dinspre comertul cu certificate de emisii de carbon, inspre promovarea revolutiei gazelor de sist.
In adresarea catre Congres din ianuarie 2012, presedintele Obama a sustinut ca, in mare parte datorita gazelor de sist, “SUA au o rezerva de gaze naturale care le vor ajunge pentru 100 de ani”.
Experti renumiti in domeniul energetic precum Daniel Yergin, cercetator la Cambridge, au laudat in fata Congresului presupusele beneficii ale exploatarii de sist intr-un mod aproape poetic: “Statele Unite se afla in mijlocul unei ‘revolutii neconventionale a gazelor si petrolului’ care, din ce in ce mai aparent, se intinde chiar dincolo de obtinerea energiei.” Yergin nu a explicat ce intelege prin aceasta expresie. Insa a sustinut ca “industria a creat 1.7 milioane de locuri de munca – o realizare remarcabila, avand in vedere relativa noutate a tehnologiei. Numarul ar putea creste la 3 milioane pana in 2020.” Numere foarte impresionante.
Acesta a mai sugerat ca industria americana de exploatari de sist reprezinta o dimensiune geopolitica majora:
“extinderea exporturilor de energie va adauga o noua dimensiune influentei americane in lume... Gazele de sist au crescut de la 2% productie domestica acum un deceniu la 37%, preturile scazand dramatic. Productia americana de petrol, in loc sa-si continue lungul declin, a crescut dramatic – cu aproape 38% din 2008. Numai cresterea din 2008 este deja echivalenta intregii productiei a Nigeriei, cea de-a saptea mare producatoare din OPEC... Lumea vorbeste despre potentialul impact geopolitic al exploatarii gazelor de sist. Impactul este deja aici…”
In previziunile energetice pentru 2030, publicate in 2012, directorul executiv al BP, Bob Dudley, a lansat o proiectie la fel de optimista in ce priveste rolul gazelor de sist in transformarea Americii de Nord intr-o regiune independenta energetic fata de Orientul Mijlociu. BP a previzionat ca o crestere in furnizarea de petrol si gaze de sist – “impreuna cu alte surse de combustibil” -, vor face emisfera de vest auto-suficienta energetic pana in 2030. Intr-o dezvoltare cu implicatii geopolitice enorme, o buna parte din lume, incluzand Americile de Nord si de Sud, isi vor vedea dependenta de importurile de petrol din tari potential volatile din Orientul Mijlociu sau din alta parte disparand.
Exista doar o singura problema cu toate predictiile unei superputeri energetice americane revitalizate care isi revarsa gazele de sist asupra intregii lumi. Sunt bazate pe o bula, o specula a afaceristilor de pe Wall Street. In realitate, devine din ce in ce mai clar ca revolutia exploatarilor de sist este o umflare pe termen scurt a balonului energetic, o noua schema Ponzi, construita cu atentie pentru a ajuta aceleasi banci de pe Wall Street si a prietenilor lor “analisti de piata”, multi dintre cei responsabili pentru bula “dot.com” din anii 2000 si, mai spectaculos, a bulei imobiliare din 2002 – 2007. O privire mai atenta la performanta actuala a exploatarii de sist si a costurilor sale este instructiva.
Portita Halliburton
Unul dintre motivele pentru care auzim foarte putine despre castigurile in scadere ale exploatarilor de petrol si gaze de sist este pentru ca explozia este atat de recenta, ajungand la proportii semnificative abia in 2009-2010. Datele exploatarilor pe termen lung a unui numar semnificativ de puturi de gaze de sist au inceput sa iasa la lumina abia recent. Alt motiv este acela ca Wall Street si corporatiile petroliere au dezvoltat interese majore in pastrarea mitului revolutionar. Insa, in ciuda tuturor eforturilor lor, datele ce ies la lumina, in cea mai mare parte dinspre specialistii industriei, sunt alarmante.
Gazele de sist au patruns recent pe piata energetica a SUA prin folosirea catorva tehnici combinate dezvoltate, printre altele, de batrana companie a lui Dick Cheney, Halliburton Inc. In urma cu ceva ani, Halliburton a combinat unele metode noi de foraj orizontal cu injectarea de chimicale si fracturarea hidraulica a rocilor de sist, care contin adeseori volume de gaze naturale. Pana la schimbarile din ultimii ani, gazele de sist erau considerate nerentabile. Gratie metodei de extractie, gazul de sist este numit neconventional si este extras prin metode total diferite fata de cel conventional.
Departamentul de Energie al SUA defineste petrolul si gazul conventionale ca fiind “produse prin forajul intr-o formatiune geologica in care rezervorul si caracteristicile fluide permit gazului natural si petrolului sa se ridice la suprafata”. Invers, producerea neconventionala de hidrocarburi nu respecta aceste criterii, fie pentru ca formatiunile geologice prezinta un nivel redus de porozitate si permeabilitate, fie pentru ca fluidele au o densitate apropiata sau chiar mai mare decat cea a apei, astfel incat nu pot fi produse, transportate si rafinate prin metode conventionale. Astfel, prin definitie, gazul si petrolul neconventionale sunt mult mai costisitoare si dificil de extras decat cele conventionale, ele devenind atractive in momentul in care pretul petrolului a depasit suma de 100$ per baril la inceputul lui 2008.
Pentru extragerea gazului neconventional, este formata o fractura hidraulica prin pomparea fluidului de fracturare in put cu o presiune suficient de mare pentru a produce spargerea rocilor de sist. Lichidul de fracturare, al carui continut precis reprezinta un secret al companiei si este de obicei extrem de toxic, isi continua drumul in roca, extinzand spartura. Smecheria consta in prevenirea inchiderii fracturii si astfel a opririi curgerii de gaz in put. Deoarece intr-un put obisnuit volumul de lichid consta in milioane de galoane (n.tr. 1 gal = 3.79 l) de apa, apa amestecata cu diverse chimicale toxice, are loc scurgerea sau pierderea de fluid din canalul de fracturare in rocile permeabile din jur. Daca nu este controlata adecvat, acea scurgere poate depasi 70% din volumul injectat, conducand la deteriorarea matricii formatiunii, interactiuni adverse intre formatiune si fluid, sau geometrie de fracturare alterata ce rezulta in scaderea eficientiei de productie.
Fracturarea hidraulica a devenit recent metoda preferata in Statele Unite de extractie a resurselor de gaz si petrol neconventional. In America de Nord, unii estimeaza ca in viitor fracturarea hidraulica va reprezenta aproape 70% din extractia de gaze naturale.
De ce am descoperit abia acum bula exploatarilor de sist? Multumiti-i fostului vice-presedinte Dick Cheney si prietenilor sai. Adevaratul motiv pentru recenta explozie de fracturari hidraulice din Statele Unite a fost promovarea legislatiei in 2005 de catre Congresul American prin care fracturarea hidraulica era scutita de orice fel de supraveghere regulatorie din partea Agentiei de Protectie a Mediului (APM). Industria gazului si a petrolului este singura industrie din SUA careia i se permite de catre APM injectarea de materiale periculoase – neverificate – direct in sau adiacent rezervelor subterane de apa potabila.
Legea din 2005 este cunoscuta drept “Portita Halliburton”. Aceasta deoarece a fost introdusa in urma lobby-ului masiv din parte companiei producatoare a chimicalelor folosite in lichidul de fracturare hidraulica – Halliburton, compania lui Dick Cheney. Cand a devenit vice presedinte la inceputul lui 2001, Cheney a obtinut imediat responsabilitatea prezidentiala pentru crearea unei strategii energetice nationale comprehensive. In afara de studierea potentialului petrolier al Irakului, dupa cum au dezvaluit documentele ulterioare, echipa lui Cheney s-a folosit de forta politica considerabila a acestuia si de banii de lobby ai industriei pentru a-si castiga scutirea de supravegherea APM.
In timpul mandatului lui Cheney ca vice presedinte, acesta s-a asigurat ca APM va da mana libera expansiunii exploatarilor gazelor de sist.
In 2004, APM a publicat un studiu asupra efectelor asupra mediului a fracturarii hidraulice. Studiul a fost numit “defectuos din punct de vedere stiintific” de catre purtatorul de cuvant al APM, Weston Wilson. In martie 2005, Inspectorul General al APM, Nikki Tinsley a gasit suficiente dovezi de manipulare gresita a studiului astfel incat sa justifice plangerile lui Wilson. Proiectul de Fezabilitate a Gazului si Petrolului a produs o recenzie a studiului APM care a descoperit ca APM a eliminat informatii din schitele initiale ce sugerau ca fracturarea fara supraveghere regulatorie reprezinta o amenintare pentru sanatatea umana si ca Agentia nu a inclus datele ce sugerau ca “fluidele folosite pot reprezenta o amenintare la adresa apei potabile pentru mult timp dupa ce operatiunile de fracturare au luat sfarsit”. Sub presiune politica, raportul a fost ignorat. Fracturarea a inaintat nestingherita.
Portita Halliburton nu este o problema minora. Procesul de fracturarea hidraulica pentru extractia gazului implica volume uluitoare de apa si unele dintre cele mai toxice chimicale cunoscute. Apa este esentiala pentru exploatarea gazelor de sist. Fracturarea hidraulica foloseste intre 4.5 si 13 milioane de litri de apa per put, proiectele mari ajungand pana la 19 milioane de litri. Apa aditionala este folosita la refracturarea puturilor; aceasta se poate efectua de mai multe ori. Un put obisnuit necesita intre 12 si 32 de milioane de litri de-a lungul vietii sale. Regiuni fermiere intregi din Pennsylvania si alte state unde se foloseste fracturarea hidraulica au raportat ca sursele lor de apa au devenit atat de toxice, incat nu mai pot fi consumate. In unele cazuri, gazul fracturat urca in case prin intermediul robinetelor.
In timpul scandalului BP Deepwater Horizon al scurgerii de petrol in Golful Mexic, Administratia Obama si Departamentul de Energie au creat o Comisie Consultativa a Gazelor de Sist, aparent pentru examinarea acuzatiilor crescande de pericol biologic al practicilor exploatarii de sist. Raportul, publicat in noiembrie 2011, nu poate fi numit decat o “varuire” a pericolelor si beneficiilor gazelor de sist.
Comisia a fost condusa de fostul director CIA, John M. Deutch. Deutch nu este nici el netru. Face parte din consiliul administrativ al companiei Cheniere Energy. Proiectul Sabine Pass al sus-numitei companii reprezinta unul dintre singurele doua proiecte SUA de exportare a gazelor de sist catre piata externa.
Deutch mai face parte si din consiliul administrativ al Citigroup, una dintre bancile lumii cele mai active in industria energetica, legata de familia Rockefeller. De asemenea, face parte si din consiliul administrativ al Schlumberger care, impreuna cu Halliburton, este una dintre companiile de varf ce se ocupa cu fracturarea hidraulica. De fapt, dintre cei 7 membri ai comisiei, 6 aveau legaturi cu industria energetica, incluzandu-l pe Daniel Yergin, el insusi membru al Consiliului Petrolier National. Deci nu reprezinta nicio surpriza faptul ca raportul lui Deutch a numit gazele de sist “cea mai buna stire in domeniul energetic din ultimii 50 de ani”.
Gazele de sist: impotriva acelor de ceasornic
Fara nicio supraveghere regulatorie, sustinuta de Administratia Obama, industria americana a gazelor si petrolului a adoptat rapid fracturarea hidraulica, folosindu-se de preturile mari pentru castiguri de miliarde de dolari.
Conform informatiilor oficiale ale Departamentului de Energie, extractia de gaze de sist a crescut de mai bine de 4 ori din 2007 pana in 2011, reprezentand 40% din extractia de gaze naturale din anul acela. In 2002, gazele de sist reprezentau 3% din total.
Aici intervine paradoxul “revolutiei gazelor de sist“. Din zilele razboaielor petroliere de acum mai bine de un secol, au fost create mai multe initiative industriale pentru a preveni prabusirea pretului din cauza supra-productiei. In anii ’30 au fost descoperite enormele campuri petrolifere din estul Texas-ului, ducand la prabusirea pretului. Texas, al carei Comisii de Cai Ferate (CCF) primise puteri regulatorii nu numai asupra cailor ferate si asupra productiei de petrol si gaze in ce era atunci cea mai importanta regiune producatoare de petrol din lume, a fost chemat sa arbitreze razboaile petroliere. Aceasta a dus la crearea unor limite de productie zilnica atat de incununate de succes, incat OPEC s-a modelat mai tarziu dupa experienta CCF.
Astazi, cu deregularizarea federala a industriei gazelor si petrolului, controlul exploatarii este absent si fiecare dintre producatorii de gaz de sist, de la BP la Chesapeake Energy, Anadarko Petroleum, Chevron, Encana si altii se lupta pentru extractie maxima pe teritoriile lor.
Motivul pentru extractia la viteza maxima spune multe. Gazul de sist, spre deosebire de cel conventional, este epuizat incomparabil mai rapid datorita localizarii geologice. Acesta se imprastie si devine imposibil de extras fara forarea unor noi si costisitoare puturi.
Cresterea rapida a volumului de gaze de sist dintr-o data pe piata a rezultat intr-o colaps devastator al pretului acestuia. In 2005, cand Cheney a obtinut scutirea si a inceput bula exploatarilor de sist, pretul era de 14$ per mia de metri cubi. In februarie 2011, acesta ajunsese la 3.88$. Pretul actual se invarte in jurul a 3.5$ per mie de mc.
Arthur Berman, un geolog veteran in domeniul petrolier specializat in evaluarea puturilor, a publicat un raport pornind de la datele existente despre puturile din principalele zone de exploatare din SUA de la inceputul bulei, concluziile sale fiind ca un dus rece. Descoperirile sale arata catre o noua schema Ponzi care s-ar putea traduce intr-o captura colosala de gaz in urmatoarele luni sau, in cel mai fericit caz, in urmatorii 2-3 ani. Gazel de sist nu reprezinta nici pe departe “revolutia energetica” ce le va oferi consumatorilor americani si lumii intregi gaz pentru urmatoarea suta de ani.
Berman scrisese inca din 2011:
“Faptele arata ca majoritatea puturilor nu sunt fezabile la preturile actuale si necesita preturi cel putin intre 8-9$. Previziunile noastre sunt de 4 – 4.55$ pentru 2012. Este deci posibil ca unii producatori sa nu reuseasca sa-si mentina ritmul de productie. Ratele de declin arata ca o incetinire a forajului de catre oricare dintre marii producatori ar arata o insecuritate a aprovizionarii.” […]
Concluzia lui Berman si a altora ca el, este aceea ca jucatorii principali ai industriei si bancherii lor din Wall Street, sustinatori ai bulei exploatarilor de sist au umflat grosolan cifrele referitoare la volumul de gaze recuperabile si deci, implicit, si a duratei exploatarii. Dupa spusele sale,
“Rezervele si economia depind de ratele de recuperare estimate, bazate pe profiluri de declin hiperbolice care prezic decenii de productie comerciala. Cu doar cativa ani de productie in spate, in majoritatea scenariilor modelul nu s-a dovedit a fi corect, putand fi mult prea optimist. Analiza noastra cu privire la trendurile de declin a puturilor de gaze de sist arata ca rata de recuperare estimata per put are o valoare de aproximativ doua ori mai mica decat cea prezentata de operatori.”
Pe scurt, producatorii au construit iluzia ca exploatarile lor neconventionale si din ce in ce mai costisitoare de gaze de sist vor dura cateva decenii.
Bazandu-si analiza pe date actuale din cateva platouri de exploatare majora din SUA, Berman a ajuns la concluzia ca puturile de gaze de sist inregistreaza o scadere exponentiala a volumului de productie si sunt predispuse catre o epuizare mult mai rapida decat cea preconizata. Oare acesta este motivul pentru care producatorii americani, cu o expunere de miliarde de dolari in domeniul terenurilor achizitionate in perioada de varf a preturilor, au incercat recent aproape disperat sa-si vanda proprietatile unor investitori straini naivi?
Trei decenii de extractie de gaze naturale arata ca profiturile sunt marginale in cazul rezervoarelor cu permeabilitate redusa. Rezervoarele de sist au permeabilitatea de cateva ordini de magnitudine mai redusa decat in cazurile clasice. Atunci de ce analistii accepta orbeste ca in cazul gazelor de sist situatia ar fi alta? Raspunsul sta in ratele initiale de productie, care au fost mari. Din pacate, aceste rate initiale se traduc in puturi cu o durata de viata mai scazuta si costuri aditionale asociate restimularii. Cei care se asteapta la costuri pe termen lung mai reduse in cazul gazelor de sist decat in cazul celorlalte gaze neconventionale vor fi dezamagiti… costul de productie real al gazelor de sist este mai mare decat poate fi sustinut de preturile actuale, iar rezervele per put sunt de aproximativ doua ori mai mici decat sustin operatorii.
De aici reiese de ce o industrie sofisticata precum cea a petrolului din Statele Unite a produs cu disperare la viteza maxima, intr-un joc periculos ce a creat bazele propriului faliment – producatorii se zbat sa scape de activele din ce in ce mai neprofitabile inainte ca bula sa se sparga. Sustinatorii financiari din Wall Street au creat o schema Ponzi cu miliarde de dolari in joc, foarte asemanatoare fraudei recente din domeniul imobiliar.
O suta de ani de gaze?
Deci de unde a obtinut cineva cifra care sa-l convinga pe presedinte ca America are o rezerva de gaze pentru 100 de ani? Aici intervin minciunile si manipularea statisticilor. SUA nu au rezerve de gaz natural din surse neconventionale care sa le ajunga 100 de ani. Cifra a luat nastere din estomparea intentionata de catre cineva a diferentelor intre ceea ce in industrie se numeste resursa si ceea ce este numit rezerva.
O resursa de gaze sau petrol reprezinta totalitatea gazelor sau petrolului gasite in crusta pamantului in acumularile naturale, fie descoperite sau nedescoperite, fie recuperabile sau irecuperabile. Este estimarea totala, indiferent daca gazul sau petrolul este recuperabil comercial. Reprezinta totodata si cea mai putin interesanta cifra pentru extractie.
Pe de alta parte, gazul sau petrolul “recuperabil” se refera la volumul estimat ce poate fi exploatat comercial printr-un proiect specific fezabil din punct de vedere tehnic, un plan de foraj, un program de fracturare etc. Industria separa resursele in trei categorii: rezerve, care sunt descoperite si recuperabile comercial; resurse contingente, care sunt descoperite si potential recuperabile, dar nefezabile din punct de vedere economic; si resurse potentiale, care sunt nedescoperit si doar potential recuperabile.
Comitetul Gazelor Potentiale (PGC), standardul in evaluarea resurselor de gaze a SUA, foloseste trei categorii de resurse recuperabile tehnic, incluzand gazele de sist: probabile, posibile si speculative.
Examinand cu atentie datele, este clar ca presedintele impreuna cu echipa sa au luat in considerare totalul celor trei categorii ale PGC si l-au impartit la consumul anual la nivel de 2010 pentru a obtine o cifra de 90 – 100 de ani de gaze. In mod convenabil, ce nu se spune este ca o buna parte din totalul respectiv se regaseste in acumulari mult prea mici pentru a fi rentabile, sunt inaccesibile forajului sau la adancimi prea mari.
Intr-o alta analiza, Arthur Berman arata ca daca ar fi sa facem niste presupuneri mai conservatoare si mai realiste, precum face PGC in evaluarea sa detaliata, tinand cont si de experienta, atunci Statele Unite au rezerve potentiale de gaz pentru doar 11 ani si jumatate la rata actuala de consum. Daca includem si rezervele dovedite, mai obtinem inca 11 ani si jumatate. Merita mentionat ca rezervele dovedite le includ si pe cele inca neexploatate care ar putea sau nu fi procesate in functie de situatia economica, deci pana si 23 de ani reprezinta o estimare optimista. Daca va creste consumul, rezervele for fi epuizate in mai putin de 23 de ani.
28,3 miliarde mc
Estimarile difera si ele foarte mult in ceea ce priveste resursele recuperabile de gaze de sist. Departamentul de Energie al SUA foloseste un calcul foarte generos in privinta eficientei de recuperare a gazelor de sist de 13% versus doar 7% in alte estimari mai conservatoare, in contrast cu 75-80% in cazul gazelor conventionale. Acest calcul generos permite Departamentului de Energie sa previzioneze un volum de 13,6 trilioane de metri cubi de gaze de sist pentru SUA. In august 2011, Studiul Geologic al Ministerului de Interne a lansat o estimare mult mai realista de doar 2,4 trilioane de metri cubi recuperabili in Pennsylvania si New York. Estimarile precedente ale Departamentului de energie mentionau un volum de aproape 5 ori mai ridicat, de 11,6 trilioane de metri cubi.
Scenariile exploatarilor de sist inregistreaza rate de declin neobisnuit de de ridicate, cu pante foarte abrupte, o combinatie ce contribuie la eficiente de recuperare foarte mici.
Luand in considerare ratele de declin a puturilor anormal de rapide si eficientele de recuperare scazute, nu reprezinta nicio surpriza faptul ca odata ce euforia a trecut, producatorii de gaze de sist s-au regasit asezati pe o bomba financiara cu ceas si au inceput sa-si vanda activele cat de repede puteau catre investitorii neavizati.
Intr-o analiza foarte recenta a rezultatelor extractiei de gaze de sist pe perioada a cativa ani, David Hughes observa:
“Productia de gaze de sist a crescut exploziv pentru a atinge aproximativ 40% din productia de gaze naturale a SUA. Cu toate acestea, productia a planat incepand cu decembrie 2011; 80% din productia de gaze de sist provine din cinci platouri, cateva dintre acestea fiind in declin. Ratele foarte ridicate de declin a puturilor necesita infuzii continue de capital – aproximativ 42 de miliarde de dolari pe an pentru a fora mai mult de 7000 de puturi – pentru a mentine productia. Comparativ, valoarea gazului de sist produs in 2012 a fost de doar 32.5 miliarde. […] Totodata, impactul grav asupra mediului a condus la moratorii in New York si Maryland si la proteste in alte state. Cresterea productiei de gaze de sist a fost compensata de scaderi in productia de gaze conventionale, rezultand intr-o crestere generala modesta. Mai mult, viabilitatea economica a multor platouri este chestionabila in contextul economic actual.”
Daca aceste estimate sunt cat de cat apropiate de realitate, SUA au rezerve de gaz de sist care sa le ajunga pe o perioada de la 11 pana la 23 de ani, iar rezerve de petrol neconventional pentru aproximativ o decada inainte ca productia sa inregistreze un declin abrupt. Presupusa “independenta energetica” a SUA este un non-sens.
Explozia forajelor care a rezultat din recent supraabundenta a gazelor de sist a fost motivata in parte de contractele de inchiriere cu proprietarii terenurilor. Aceste contracte stipuleaza ca producatorul este obligat sa inceapa un foraj sustinut pentru 3-5 ani, sau sa renunte definitiv. In Statele Unite, proprietarii de terenuri precum fermierii detin drepturile asupra mineralelor de subsol si le pot inchiria companiilor petroliere. Compania este atunci supusa unei presiuni enorme de a-si asigura rezervele de gaze, pentru a sustine pretul actiunilor la bursa de unde s-a imprumutat puternic pentru a fora.
Presiunea “foreaza sau pierzi totul” a condus companiile catre cautarea celor mai bogate regiuni, pentru a putea inregistra cresteri spectaculoase. Aceste regiuni sunt apoi date ca exemplu “tipic” pentru intregul platou.
Cu toate aceste, dupa cum arata Hughes,
“Platourile cu productivitate sporita nu sunt omniprezente, iar regiunile cu potential maxim sunt relativ mici. Sase dintre cele 30 de platouri de sist insumeaza 88% din productie. Ratele de declin individuale ale puturilor sunt ridicate, variind intre 79 si 95% dupa 3 ani. Desi unele puturi pot fi foarte productive, acestea reprezinta un procent mic din total.”
Una dintre estimarile referitoare la declinul gazelor de sist sugereaza ca punctul culminant va fi atins inainte de sfarsitul deceniului, poate in patru ani, urmat de un declin rapid al volumului.
Declinul total extrem de rapid necesita ca intre 30 si 50% din productie sa fie inlocuita anual cu noi foraje – sindromul clasic al cainelui care-si fugareste propria coada. Aceasta se traduce intr-un capital anual de 42 de miliarde de dolari doar pentru a mentine productia curenta. Comparativ, toata productia de gaze de sist a SUA in 2012 a valorat aproximativ 32.5 miliarde de dolari. Aceasta inseamna o pierdere neta de 10 miliarde de dolari numai anul trecut.
Mai rau, Hughes arata ca infuzia de capital pentru a compensa declinul va creste in mod necesar odata cu trecerea timpului, pe masura ce regiunile bogate sunt epuizate si forajul se muta catre cele mai sarace. Calitatea medie a putului (raportata la productivitatea initiala) a scazut cu aproape 20 de procente in Haynesville, cel mai productiv platou din SUA. […]
In acest context, nu este surprinzator faptul ca jucatorii de pe piata gazelor de sist au inceput sa-si reevalueze rezervele si, pusi in fata unui pret de vanzare injumatatit intre iulie 2011 si iulie 2012, sunt fortati sa admita ca pe termen lung perspectivele nu sunt pozitive. Deoarece creditele bancare sunt in general legate de rezervele companiei, reevaluarile au un efect de domino, insemnand ca producatorii sunt fortati sa-si renegocieze contractele de credit sau sa-si vanda o parte din active pentru a face rost de bani.
Incepand cu august 2012, multi producatori importanti din Statele Unite au fost fortati sa anunte devaluari ale activelor asociate gazelor de sist. BP a anuntat o devaluare de 4.8 miliarde de dolari, incluzand o reducere de mai bine de 1 miliard a valorii activelor asociate gazelor de sist. Grupul englez BG Group a publicat o devaluare de 1.3 miliarde iar Encana, un operator important din Canada, a inregistrat o devaluare de 1.7 miliarde de dolari, cu avertismentul ca, in cazul in care pretul gazului nu-si revine, mai multe vor continua.
Gigantul minier australian BHP Billiton este unul dintre cei mai grav loviti de bula americana a gazelor de sist, datorita intrarii sale intarziate si in forta. In mai 2012 acesta a anuntat ca ia in considerare devaluarea activelor pe care le-a cumparat in punctul culminant al exploziei exploatarilor de sist din 2011, cand compania a platit 4,75 miliarde pentru achizitionarea unor proiecte de la Chesapeake Energy si 15,1 miliarde pentru achizitionarea Petrohawk Energy.
Insa de departe cel mai puternic lovit este fostul superstar al gazelor de sist, Chesapeake Energy din statul Oklahoma.
Chesapeake Energy – urmatorul Enron?
Compania care exemplifica cel mai bine spargere bulei exploatarilor de sist este mult laudatul jucator principal, Chesapeake Energy. In august 2012 s-au raspandit zvonurile cu privire la declararea falimentului de catre companie. Aceasta ar fi fost umilitor pentru cel de-al doilea producator ca marime din tara. Mai mult, un asemenea faliment ar fi dat de gandit lumii intregi cu privire la tam-tam-ul din spatele promovarii “revolutiei gazelor de sist” pe care promotorii din Wall Street o foloseau pentru a castiga miliarde si a-si acoperi pierderile din sectorul imobiliar.
In mai 2012, Bill Powers din cadrul Powers Energy Investor, scria despre Chesapeake (CHK, dupa simbolul de bursa):
“Pe parcursul anului trecut, insa, modelul de afaceri al CHK s-a defectat. Actiunile companiei continua sa scada pentru a 52-a saptamana consecutiv, iar compania duce lipsa de fonduri – adica ramane fara bani. Desi a reusit sa-si instraineze o parte din activul Utica catre compania franceza Total – ceea ce este remarcabil avand in vedere erorile de contabilitate care au condus la castiguri semnificativ mai reduse pentru Total in cadrul asocierii dintre cele doua companii pe activul Barnett – CHK a ramas fara alte optiuni.”
Powers estima un deficit de 3 miliarde de dolari pentru companie in 2012. Acest deficit se suprapune peste deja uriasa datorie a companiei de 11,1 miliarde.
Powers mai adauga:
“Cand datoriile extra-bilantiere sunt adaugate celor bilantiere, reiese ce CHK are obligatii financiare de 20.5 miliarde de dolari. Avand in vedere un asemenea nivel de indatorare, datoria CHK este ratificata drept junk si va ramane asa in viitorul apropiat. Atunci cand cel de-al doilea producator ca marime de gaze naturale din SUA si totodata si cel mai nesabuit distrugator de capital al investitorilor paraseste aproape complet scena exploatarilor de sist, putem spune ca bula pretului gazelor este pe cale de a se sparge. CHK nu a facut profit din forajul puturilor de sist – si nici ceilalti competitori ai sai – iar acum banii s-au terminat.”
Actionarii suparati au fortat o zguduitura a consiliului administrativ al Chesapeake in septembrie anul trecut, dupa ce un reportaj al Reuters a dezvaluit ca Directorul Executiv Aubrey McClendon imprumutase sume mari fara a anunta in totalitate consiliul ori investitorii. McClendon s-a vazut nevoit sa demisioneze din functia de presedinte al companiei pe care o fondase in momentul in care au aparut informatii ca acesta imprumutase 1,1 miliarde in ultimii 3 ani. In mai 2013, guvernul american a anuntat ca investigheaza compania si pe seful acesteia, Aubrey McClendon, lansand citatii pentru depunere de marturie. Printre alte puncte, investigatia vizeaza si programul controversat prin care McClendon obtine o parte din actiuni pentru fiecare put pe care Chesapeake il foreaza.
Compania este in mijlocul unei vanzari majore de active de aproximativ 6.9 miliarde pentru a-si micsora datoriile, incluzand platouri gazifere si petroliere intinse pe 970 000 de hectare. Trebuie sa investeasca puternic in forajul de noi puturi pentru a creste productia, daca doreste sa evite falimentul. […]
Mult laudata revolutie americana a gazelor de sist se prabuseste impreuna cu pretul actiunilor Chesapeake si a celorlalti jucatori principali.
Vezi AICI materialul original cu NOTELE de subsol.
F. William Engdahl este autorul Mituri, minciuni si razboaiele petroului. Poate fi contactat pe siteul sau: www.williamengdahl.com
– traducere pentru razbointrucuvant.ro de B.D. Preluarea nu se poate face decat cu acordul nostru explicit –
- Autoritatile locale din BARLAD boicoteaza PROTESTUL IMPOTRIVA GAZELOR DE SIST? Propaganda pro-exploatare la foc continuu
- Mai bine mai tarziu decat niciodata, o parte a media a descoperit, in fine, ca ROMANII SPUN NU GAZELOR DE SIST. Autoritatile ii duc cu zaharelul… (video) Exploatarea sisturilor, INTERZISA intr-o comuna din VASLUI
- FITIONESTI. Case daramate si fantani secate de la SONDA DE PROSPECTIUNI pentru gaze (VIDEO)/ Proclamatia-protest de la Barlad: SUNTEM COBAII CHEVRON!
- Protopopul Vasile Lăiu: “NOI NU MAI AVEM VOIE LA NIMIC IN TARA ASTA, IN CURAND NICI SA RESPIRAM, AM AJUNS SA NE VINDEM DE TOT”/ Primul-ministru PONTA DEZINFORMEAZA pe tema fractionarii hidraulice
- PROTOPOPUL VASILE LĂIU: “Prefer sa mor cu fruntea sus decat cu capul in noroiul Chevron-ului”/ CUM A OCULTAT MASS-MEDIA PROTESTELE MASIVE DE LA BARLAD. Unele autoritati locale au interzis fractionarea hidraulica
- MITING ANTI-GAZE DE SIST LA BARLAD. Chevron va incepe explorarea anul acesta
- BAILE FELIX IN PERICOL din cauza gazelor de sist (VIDEO)
- Gazele de sist: PUSTIIREA MOLDOVEI?
- JAFUL RESURSELOR NATURALE: faza pe rusi. GAZPROM implicata (si) in exploatarea GAZELOR de SIST romanesti?
- Episcopia Husilor se DELIMITEAZA de preotii care se opun EXPLOATARII GAZELOR DE SIST, dar nici nu ii opreste sa participe la ACTIUNI DE PROTEST
- Acordurile cu Chevron pentru GAZELE de SIST, ILEGALE? Companiile straine au LIBER la EXPORTUL gazelor noastre
- JAFUL RESURSELOR NATURALE: faza pe rusi. GAZPROM implicata (si) in exploatarea GAZELOR de SIST romanesti?
- Avize in serie pentru EXPLORAREA GAZELOR DE SIST in Vaslui si Baile Felix
- Ponta cu arme si bagaje de partea CORPORATIILOR STRAINE: SUSTIN GAZELE DE SIST/ La Vaslui s-a dat deja LIBER LA EXPLORARE pentru CHEVRON!
- GUVERNUL PONTA DA DRUMUL GAZELOR DE SIST. Spre americani…
- Parlamentul European deschide usa EXPLOATARILOR GAZELOR DE SIST. Cum au votat EUROPARLAMENTARII ROMANI rezolutiile referitoare la noul ”aur energetic”
- Chevron si ExxonMobile fac LOBBY la Bruxelles pentru “dezlegare” la EXPLOATARILE GAZELOR DE SIST
***
- Fracturare hidraulica: RISC DE CONTAMINARE a surselor de apa prin exploatarea gazelor de sist (studiu)
- RAZBOIUL GAZELOR DE SIST. Proteste la Costinesti, raport oficial despre CUTREMURELE “hidraulice”, BOALA OLANDEZA si abdicarea de la SUVERANITATE
- GAZELE DE SIST sau Romania in TENTACULELE LUI ROCKEFFELER. Raspunsul Chevron la protestul de la Barlad: ROMANII NU AU INTELES BINEFACERILE EXPLOATARII!
- Ce lasa CHEVRON in urma exploatarilor sale: cazul DEZASTRULUI din Ecuador (documentar VIDEO)
- Chevron, gazele de sist si MASACRUL ECOLOGIC de la Barlad. CUM S-AU IMPARTIT RESURSELE ROMANESTI DE HIDROCARBURI GIGANTILOR ENERGETICI MONDIALI
- CHEVRON va incepe EXPLOATAREA gazelor de sist in Dobrogea. Procedura induce CUTREMURE si POLUARE
- Efectele DEVASTATOARE ale exploatarilor GAZELOR DE SIST
- GASLAND: Documentar despre EFECTELE NOCIVE ALE FRACTIONARII HIDRAULICE folosita in exploatarea gazelor de sist (Video – subtitrare)
Bun asa.
Romanii nu trebuie decat sa reziste, fie tentatiilor, fie argumentelor “contondente”. Nu trebuie decat sa castigam timp, sa ii amanam pe “baetzii destepti”, sa ii ducem cu vorba cand e necesar, sau sa le punem ferm mana in pept, altminterea.
Cu un pic de informare corecta in satele si localitatile afectate de isteria noului vest salbatec…se rezolva. Zic.
In maxim 2 ani, daca nu chiar mai devreme, bula gazelor de sist si iluzia independentei energetice pe care o poarta ca pre un stindard se vor prabusi de la sine. Cu sgomot mare de sonde in colaps si falimente mai rasunatoare decat explozia gazului in sine.
“BP a previzionat ca o crestere in furnizarea de petrol si gaze de sist – “impreuna cu alte surse de combustibil” -, vor face emisfera de vest auto-suficienta energetic pana in 2030. Intr-o dezvoltare cu implicatii geopolitice enorme, o buna parte din lume, incluzand Americile de Nord si de Sud, isi vor vedea dependenta de importurile de petrol din tari potential volatile din Orientul Mijlociu sau din alta parte disparand.”
….in timp ce armata recucerea Kuweitul,cucerea Irakul,Libia ( tari cu mari zacaminte de petrol ),cu perspective de cucerire a Iranului( uriase zacaminte de petrol si gaze naturale ),nici Siria nefiind straina de anumite conducte energetice,care dezvoltate,ar fi suparat pe Marii Fraktali,ba chiar si Siberia fiind in vizorul lor,exact noua Arabia Saudita vor ajunge,mai degraba o dictatura ca aceea.