GIGANTII INTERNETULUI: NOILE PUTERI COLONIALISTE/ Cum am devenit IOBAGII NOILOR TEHNOLOGII/ Retelele sociale si razboiul pentru controlul mintii umane/ TOTALITARISMUL DIGITAL si CARCERA VIRTUALA/ ROMÂNII: FRUNTASI LA FOLOSIREA FACEBOOK-ului
Sunt Facebook si Google noile puteri colonialiste?
traducere dupa zerohedge de B.D. pentru cuvantul-ortodox.ro
“Pentru a se califica drept puteri colonialiste, Facebook si Google trebuie sa limiteze optiunile si puterea utilizatorilor, pedepsindu-i sau fortandu-i pe cei care opun rezistenta.”
Am fost uimit recent de o fraza dintr-un eseu despre publicitate si social media, Tu esti produsul – dupa cum arata Taplin, aceasta remarca “a aratat fara sa vrea un adevar nerostit pana acum: Facebook si Google sunt noile puteri colonialiste”.
Dupa cum probabil ati remarcat, dominatia Facebook si a Google in publicitatea online se afla acum in centrul atentiei pentru o varietate de motive: posibilitatea ca alegerile din SUA sa fi fost influentate de catre agentii altor guverne prin achizitionarea de reclama pe Facebook; ingrijorari anti-trust; eventuala reducere la tacere a unor voci incomode de catre acesti giganti ai publicitatii online sub pretextul limitarii “fake news” si, bineinteles, problemele continue cu privire la fraudarea click-urilor si subperformanta reclamelor digitale.
Fraza care rezuma cel mai bine aceasta situatie este: “Atunci cand un serviciu online este gratuit, tu nu reprezinti clientul – tu reprezinti produsul“.
Cu alte cuvinte, daca nu platesti pentru un serviciu sau continut, atunci informatiile despre tine (culese de Google, Facebook si ceilalti), timpul petrecut online (atentia) si continutul pe care il creezi si il incarci gratuit (cum ar fi filmele cu pisica ta) reprezinta produse vandute catre advertiseri.
Caracterizarea celor doi giganti dominanti in industria publicitatii online drept puteri colonialiste este interesanta pe mai multe fronturi. Pentru a va face o idee cu privire la cateva dintre probleme, va recomand citirea a doua eseuri: Un serb pe plantatia Google si Contextul pierdut: cum am ajuns aici?
Recomand totodata si urmarirea acestui film despre arhivarea informatiei digitale a indivizilor – incluzand meta-date, precum detaliile despre comportamentul, tranzactiile, postarile etc extrase din markerii de identitate ai acestora (nume, numere de cont, etc)
Bantuit de informatie – Maciej Ceglowski (via CFB)
Caracteristicile principale ale colonialismului sunt 1) lipsa posibilitatii de alegere si 2) lipsa puterii: puterea colonialista impune o dictatura, fie formal, fie informal, care reduce optiunile rezidentilor si le limiteaza puterea de a ocoli sau inlocui regimul colonialist.
In clasica Economie de Plantatie a colonialismului fatis – subiect despre care am discutat de numeroase ori aici -, rezidentilor li se elimina orice alta alternativa in afara de cea a lucra pe plantatie si a-si cumpara produsele de la magazinul acesteia. Aceasta constrangere nu trebuie sa fie neaparat directa; regimul colonialist isi poate lasa rezidentii fara putere si optiuni prin crearea imposibilitatii de a trai fara cash, de exemplu, oferindu-le mai apoi o sursa de munca platita: plantatia.
Odata ce cash-ul a devenit necesar vietii, este introdus creditul – dar numai daca iti faci cumparaturile de la magazinul companiei.
Am scris extensiv si despre modelul neo-colonialist in care corporatiile si bancile aduc modelul de exploatare colonialist in tara gazda, inrobind populatia domestica prin dependenta de credit.
Bine ati venit in Neocolonialism, tarani exploatati! (21 oct 2016)
Grecia si jocul final al exploatarii neocolonialiste (19 feb 2015)
UE, neofeudalismul si modelul de financiarizare neocolonialist (24 mai 2012)
Acest model este folosit si in tarile in curs de dezvoltare, unde a inlocuit vechiul colonialism direct cu o versiune noua si imbunatatita, bazata pe credit.
Pentru a se califica drept puteri colonialiste, Google si Facebook trebuie sa limiteze optiunile si puterea utilizatorilor, pedepsindu-i sau obligandu-i pe cei care li se opun sau le pun la indoiala puterea. Fiind corporatiile dominante in domeniile cautarii online, social media si al publicitatii digitale, Google si Facebook isi limiteaza utilizatorii prin insusi faptul ca sunt esentiale gratie dominantei de care se bucura.
Cat despre pedepsirea utilizatorilor: posibilitatea acestora de a face aceasta este faptul cel mai ingrijorator. Acoperirea pentru reducerea la tacere sau interzicerea criticilor este opaca: nerespectarea liniilor directoare. Deci cine poate spune ca utilizatorii care au criticat sau au pus la indoiala politicile Facebook si Google nu sunt amutiti precum fraudatorii de click-uri, furnizorii de “fake news”, etc? Companiile decid cine este redus la tacere, iar posibilitatea de recurs este inexistenta.
Posibilitatile Orwelliene sunt suficient de reale.
Mai jos puteti gasi un grafic despre publicitatea digitala:
Si despre dominanta Google/Facebook:
Iobagii tehnologiei
Dacă, în România, discuția despre evoluția tehnologiei se învârte cu precădere în jurul întrebării generatoare de status social – “Oare ce smartphone/smart TV să-mi mai iau?“, în lume (worldwide, cum se spune) dezbaterea referitoare la aceste dispozitive inteligente se poartă inclusiv la nivel filosofic. Date fiind enormele cantități de informații personale culese de aceste device-uri (despre care am scris pe larg aici), specialiștii în cibernetică și în etică au început să se întrebe dacă telefoanele mobile ne aparțin cu adevărat.
Să luăm următorul exemplu, propus de profesorul de drept Joshua A.T. Fairfield, de la Universitatea din Washington:Ai un telefon Samsung Galaxy.
Google controlează sistemul de operare, iar Google Apps fac ca telefoanele Android să funcționeze optim. Google licențiază Samsung-ul să opereze ce modificări dorește asupra interfeței Android și îți subcontractează dreptul de a-ți folosi propriul telefon. Samsung încheie diverse contracte cu furnizori de software, al căror interes este să adune informații despre tine și să le folosească în interesul lor.
Sursa: theconversation.com
Nu noi controlăm dispozitivele pe care le cumpărăm. În majoritatea cazurilor, companiile producătoare se comportă în continuare ca și când ar fi proprietarii acestor obiecte. În articolul citat mai sus, profesorul Fairfield vorbește despre felul în care internetul lucrurilor (Internet of Things − IoT) ne va schimba percepția asupra proprietății. El pornește de la exemple de obiecte inteligente care au devenit celebre pentru modul în care și-au exploatat utilizatorii, de la Wevibe la Roomba sau Fitbit.
În Europa medievală, scrie Fairfield, regele deținea aproape toate lucrurile: pământul, apele, pădurile, animalele din pădure și, mai presus de toate, viețile supușilor săi. Proprietățile celorlalți depindeau de relația cu regele. Să ne amintim cum începe povestea lui Robin Hood: cu un copil, cât pe ce să fie pedepsit de oamenii șerifului fiindcă braconase o căprioară din pădurea Sherwood − aflată în proprietatea regelui, dar unde regele nu călcase niciodată. De-a lungul secolelor, economiile occidentale și sistemele lor juridice au evoluat înspre un aranjament comercial de tipul: indivizii și companiile particulare pot cumpăra și vinde obiecte, unelte, chiar servicii. În afara unor reglementări din domeniul mediului sau al sănătății, proprietatea înseamnă că deținătorul nu mai dă socoteală nimănui cu privire la bunul său. Asta înseamnă, de pildă, că un producător de mașini care a vândut un automobil nu îl poate opri pe proprietar să și-l vopsească într-o culoare țipătoare sau să-l ducă la reparat în ce service dorește.
“Expansiunea IoT (internetul tuturor lucrurilor) ne poate duce înapoi înspre un model feudal unde nu mai deținem ceea ce folosim în mod curent. În varianta secolului XXI, companiile se folosesc de legile privind proprietatea intelectuală − care protejează ideile și patentele de invenții − pentru a controla obiectele fizice pe care consumatorii cred că le dețin.
O persoană achiziționează o cutiuță simpatică plină de chestii electronice, care ar putea fi un smartphone. Dar ceea ce cumpără este, de fapt, licența de a folosi software-ul dinăuntru. Ceea ce plătim e un fel de redevență către compania producătoare, care deține în continuare softul și, deci, îl și controlează. E ca și când un dealer auto care îți vinde o mașină pretinde că motorul acesteia îi aparține în continuare.”
Profesorul Fairfield, în articolul din theconversation.com
*Cele mai multe dintre telefoanele mobile pe care le cumpărăm au la bază un sistem prestabilit de rate, un leasing, exact ca în cazul mașinilor. Abonamentele includ nu doar racordarea la rețea și oferta de telecomunicații, ci și folosirea device-ului, chiria obiectului.Cât va dura, oare, până când aceleași criterii vor fi aplicate caselor inteligente, televizoarelor inteligente din sufrageriile noastre sau mașinilor autonome? […]/ integral pe pressone.ro
Un fost angajat de top al Google “dă din casă”: Scopul suprem al reţelelor sociale este să câştige pentru cât mai mult timp atenţia utilizatorilor şi să le provoace acestora cele mai revoltătoare reacţii
Tristan Harris, fost etician de design pentru Google a vorbit în cadrul unei conferinţe TED despre competiţia în care se află website-urile şi reţelele sociale precum Facebook, Instagram, Snapchat, pentru a ne capta atenţia pentru cât mai mult timp. Tehnicile folosite de aceştia sunt ieşite din comun, iar oamenii sunt persuadaţi tot mai mult clipă de clipă, prin fiecare „posibilitate” nouă oferită de o aplicaţie.
„Când vorbim despre tehnologie, o privim de parcă este un cer albastru şi infinit spre care putem ţinti în orice direcţie. Dar vreau să vă spun că merge într-o direcţie foarte specifică. Există un scop ascuns în spatele întregii tehnologii care ne este oferită, iar acel scop vine ca o cursă crâncenă între giganţii din social media pentru atenţia noastră. Orice site, orice politician, orice campanie, ştiri, sporturi, jocuri, tot ce urmărim are un singur scop: un procentaj cât mai mare din atenţia noastră”.
Harris menţionează că fiecare notificare pe care o vezi îţi ocupă un loc în minte şi îţi fură atenţia. Eşti programat să ai gânduri pe care nu le-ai fi avut în mod voluntar. „Chiar dacă închizi notificarea fără să te uiţi la ea, o frântură din mintea ta păstrează curiozitatea legată de conţinutul acesteia”.
Acesta explică singurul mod de a obţine cât mai multă atenţia, acela fiind studiul asupra psihologiei umane. Există foarte multe tehnici folosite de marile reţele pentru a-şi păstra utilizatorii activi.
„Dacă eşti Youtube, spre exemplu, foloseşti Autoplay şi astfel oamenii ascultă de multe ori şi următoarea melodie. Dacă eşti Netflix şi vezi asta, te gândeşti că îţi scade cota de piaţă, aşa că foloseşti funcţia de Autoplay pentru a le arăta clienţilor următorul episod chiar când s-a terminat cel pe care îl vizionează. Iar dacă eşti Facebook, te gândeşti că lucrurile astea îţi scad toate cotele de piaţă şi decizi să foloseşti Autoplay pentru toate materialele video din News feed chiar fără ca utilizatorul să acceseze acele materiale”.
În Statele Unite, Snapchat este cea mai utilizată aplicaţie pentru copii şi adolescenţi, care o anumită particularitate, accea de a le arăta utilizatorilor câte zile la rând şi-au transmis două persoane imagini prin aplicaţie.
Astfel, ei le-au oferit oamenilor ceva fictiv, ce nu doresc să piardă. Ceva doar al lor. „Este demonstrat că atunci când pleacă în vacanţe, copiii le dau parola lor de Snapchat prietenilor pentru a le menţine fluxul de conversaţie constant. Ajung chiar şi în ziua 150, sau 200 şi nu vor să piardă performanţa. Adolescenţii ajung să-şi trimită toată ziua poze cu pereţi, tavane, flori, sau orice altceva, doar pentru a-şi păstra recordul. Nici măcar nu este o conversaţie reală”.
Mulţi părinţi compară fenomenul cu bârfitul la telefon pe care îl practicau ei acum 20 de ani, însă Harris spune că nu este o comparaţie bună. „Atunci nu existau între voi 100 de oameni care stăteau în faţa ecranelor, care cunoşteau la perfecţie psihologia umană şi făceau tot posibilul să creeze o legătură artificială între voi. Acum există”.
Dacă toate aceste dezvăluiri stârnesc revoltă, specialistul spune că asta este chiar mai profitabil pentru reţelele sociale. „Cu atât mai bine, pentru că oamenii revoltaţi vor să împartă această revoltă şi în faţa altor oameni. Nu spun că o face cu intenţie, dar dacă Facebook ar avea de ales între a-ţi arăta un News feed calm şi unul cu nuanţe scandaloase, va alege să ţi-l arate pe cel de-al doilea”.
Tristan Harris sugerează trei schimbări radicale necesare în privinţa tehnologiei şi a societăţii. „În primul rând, trebuie să conştientizăm că suntem uşor de persuadat. Odată ce înţelegi că în mintea ta pot fi induse gânduri care nu îţi aparţin, va fi mai uşor să te protejezi. Este o altă perioadă a istoriei umane, precum un iluminism al conştiinţei de sine”.
În al doilea rând, după 3 ani ca etician de design Google, Harris susţine că singura cale de a fi persuasiv într-un mod etic este ca scopul celui care convinge să fie acelaşi cu scopul celui convins. „Asta implică schimbări majore precum cele necesare în modelul de afaceri al advertisingului”
În al treilea rând avem nevoie de o schimbare a modului cum ne este insuflat să ne petrecem timpul de către reţelele sociale. „În acest moment sunt foarte muţi oameni care au propriile lor gânduri, interese şi scopuri, dar Facebook pune la un loc milioane de oameni şi îi împinge spre aceleaşi sfere de interese. Trebuie să avem direcţii personalizate pentru fiecare persoană încât timpul pentrecut online să fie consumat în cel mai eficient mod posibil, personalizat pe felul meu de a fi şi pe interesele mele personale”.
„Poate în loc să ne facem griji cu privire la un viitor în care suntem controlaţi de inteligenţa artificială, ar trebui să ne facem griji pentru un prezent în care suntem conduşi de tehnologia deja de înaltă calitate”.
Totalitarismul digital
Ioan Buduca/ Cotidianul.ro
După ce au apărut ziarele, a fost posibilă manipularea în masă, prin propagandă ideologică. După ce au apărut televiziunile, propaganda prin ideologie s-a transformat în propagandă de tip publicitar (prea puțin mai contau ideile).
Acum, ne pregătim să înlocuim ultimele efecte ideologice cu primele efecte pur digitale: nimeni nu va putea scăpa de consecințele unor „informații“ de neverificat.
Începutul acestui totalitarism digital a fost făcut când s-a răspândit global „informația“ că Irakul lui Saddam Hussein ar deține arme de distrugere în masă.
Schimbările tehnologice în materia comunicării interumane s-au derulat rapid, de la Guttenberg până la apariția computerului și, apoi, și mai rapid, după ce produsele digitale de comunicare au început să se dezvolte și să se diversifice.
Pe vremea ziarelor, puțini se îndoiau că redactorii angajați nu și-ar verifica informațiile pe care le făceau publice. Ba chiar, o lege deontologică obliga la verificarea informației din cel puțin trei surse diferite. Propaganda ținea de domeniul opiniei, nu de domeniul informației. Mai târziu, odată cu propaganda de tip publicitar, nu mai contau opiniile, ci efectele reclamei.
Acum, propaganda se poate așeza în domeniul informației, căci în mentalul public nu mai există intuiția verificării a ceea ce considerăm a fi știre (sau simplă informație), ceea ce este o degradare a discernământului. Dacă această intuiție ar mai exista, n-ar mai exista exercițiul ca atare al verificării informației.
În cazul Irakului lui Saddam Hussein, cine putea verifica informația privind armele de distrugere în masă? Doar marile servicii de informații. S-a întâmplat așa? MI6 a pretins că a verificat-o (da, are astfel de arme!), a comunicat-o CIA, iar CIA l-a convins pe Bill Clinton că Saddam este un pericol ce trebuie anihilat. Acum știm că lucrurile s-au derulat invers: Clinton l-a rugat pe Tonny Blair să-i servească un raport de confirmare asupra armelor de distrugere în masă ale Irakului, pentru că CIA nu avea această confirmare. Tony Blair a convins MI6 să scrie un astfel de raport și să și-l asume.
Raportul a fost trimis la CIA și directorul CIA l-a luat de bun. Apoi, după război, SUA au recunoscut că Irakul nu deținea astfel de arme. Media digitală răspândise însă informația falsă până în cele mai mici unghere ale globului.
Este lumea de azi sub riscul de a fi manipulată grav prin fake-news? Simplul fapt că o anumită informație nu circulă (este ocultată circulația ei) poate fi mai grav decât un fake-news de felul celei despre Irakul lui Saddam Hussein. De pildă, informația că un guvern precum cel al SUA este (era) obedient față de interesul multinaționalelor mai abitir decât față de interesul național, adevăr ocultat care a fost dezocultat, într-un fel de Donald Trump. Totalitarismul digital ar putea fi instalat în plan global prin jocul unor fake-news contra altor fake-news. El este însă deja instalat prin informația care nu este lăsată să circule. Digitalul acestui totalitarism constă în barajele pe care le pui în circulația liberă a informației reale, verificate.
Există o listă a „informațiilor“ esențiale care nu sunt puse în circulație? Nu veți găsi această listă pe agenda celor care și-au făcut o misiune din descifrarea conspirațiilor reale sau imaginare. Ea cuprinde secrete de stat despre resurse minerale care ajung în portofoliul cumpărătorilor de astfel de secrete, vânzarea drepturilor de autor pentru licența unor invenții revoluționare. De pildă, nu mult circulata știre despre armele lui Saddam a fost cauza celui de-al doilea război din Irak, ci necirculata informație că dictatorul nu mai vindea petrol decât pe euroi.
Viaţa în vremea Internetului
Oana Stoica/ Dilema Veche
Privacy Settings, scenariul: creație colectivă, text și regie: Radu-Andrei Horghidan, scenografie: Monica Turcu, coregrafie: Elena Anghel, cu: Vlad Matei Ajder, Ionuţ Alexandru Moldoveanu, Elena Ghinea, Elena Anghel, Oana Mogoş, Răzvan Clopoţel, Ştefan Aleksandru Forir, So-cial Act Theatre & Teatrul „Fani Tardini“, Galați.
„Ne aflam în zorii unei măreţe renaşteri a umilirii în public. După o picoteală de 180 de ani (pedepsele aplicate în public au dispărut în Marea Britanie prin 1837, iar în SUA, în 1839), revenise în forţă. Atunci cînd foloseam ruşinea, stăpîneam o unealtă inimaginabil de puternică. O unealtă coercitivă, care nu ţinea cont de graniţe, ale cărei viteză şi influenţă creşteau văzînd cu ochii. Ierarhiile începeau să se niveleze. Cei reduşi la tăcere îşi puteau face vocea auzită. Într-un fel, era o democratizare a dreptăţii“, scrie Jon Robson în Umilirea publică în epoca Internetului (Editura ART), o carte care explorează modul în care reţelele sociale devin „călăii“ vieţii personale, pornind de la cazuri de furturi de identitate pe Internet. Într-una din serile din programul său „Poveşti la Replika“ (în fiecare luni, din martie pînă in iunie, sînt prezentate cărţi, spectacole, filme înrudite tematic), Centrul Educaţional Replika din Bucureşti a combinat prezentarea cărţii lui Jon Robson cu spectacolul Privacy Settings, produs de Social Act Theatre din Galaţi în colaborare cu Teatrul „Fani Tardini“.
În Privacy Settings, un tînăr intelectual, întors acasă (în Galaţi) după studiile în Capitală, îşi configurează viaţa după standardele locale (o relaţie anostă care va duce la căsătorie, un serviciu neinteresant, prieteni cu care nu are prea multe în comun etc.). Nemulţumirea dă în clocot într-o seară, la un pahar în plus cu prietenii, cînd antieroul nostru spune tot ce are pe suflet în timp ce unul dintre amici îl filmează şi postează înregistrarea pe Facebook. De aici porneşte spectacolul în radiografierea modului în care Internetul devine ghilotina contemporană. Căci în 24 de ore, omul care-şi pierduse minţile (adică masca socială) la beţie va pierde tot: va fi executat „moral“ de întreaga comunitate, în faţa căreia a fost umilit şi pe care a umilit-o cu sinceritatea sa (pierde serviciu, casă, logodnică, prieteni, familie), astfel încît, în lipsa a tot ce-i umplea existenţa, fie şi nesatisfăcător, nu-i rămîne decît să facă un gest fatal.
Spectacolul pune în discuţie mai multe aspecte ale acestei gafe virtuale – prietenii au postat filmul pe Facebook nu din răutate sau din cine ştie ce calcule meschine, ci din cea mai banală prostie (lipsa de responsabilitate – ba chiar neînţelegerea conceptului de responsabilitate – este una dintre urmările prăbuşirii educaţiei elementare la nivel de masă). Una dintre problemele ridicate este rolul de judecător al Internetului, în special al reţelelor sociale: cruzimea pe care o îmbracă reacţia publică faţă de oameni care au greşit (sau aşa cred internauţii) arată că mediul online este un spaţiu al urii. Descătuşarea furiei în mediul virtual are uneori consecinţe negative în viaţa reală.
Un alt subiect vizează alteritatea Internetului, măştile pe care le impune, faptul că identitatea virtuală este un avatar al persoanei, o variantă mai bună/frumoasă/interesantă, un eu îmbunătăţit (după criteriile proprii şi/sau generale). Reţelele sociale îndeamnă la falsitate, la adaptarea individului la o normă impusă de societate, forţează ajustarea personalităţii, se transformă într-o „carceră“ virtuală. Greşeala fatală a eroului din Privacy Settings este că spune ceea ce crede: despre banalitatea conservatoare a iubitei, despre serviciul nedorit şi afacerile dubioase ale patronilor cu primăria, despre familia ca povară şi, în general, despre mortificarea sa într-un orăşel de provincie. Fiecare ţintă a sincerităţii sale se consideră „umilită“ public şi suportă consecinţele pentru ca apoi să se întoarcă împotriva „vinovatului“. […]/ integral pe dilemaveche.ro
Romanii si Facebook – Cati intra zilnic pe retea si cum ne comparam cu alte tari din regiune
Peste noua milioane de romani intra cel putin o data pe luna pe Facebook si 7,2 milioane deschid zilnic reteaua de socializare, arata cele mai noi date prezentate de companie. Romania este a doua piata ca marime in regiune pentru retea, dupa Polonia si la capitolul utilizatori care intra zilnic de pe mobil. Raportat la numarul de utilizatori de internet, Romania sta cel mai bine la ponderea celor care au si cont de Facebook.
In regiunea noastra Facebook are cinci piete importante: Polonia, Romania, Ungaria, Grecia si Cehia. In aceste cinci tari cu o populatie totala de 90 milioane de locuitori exista peste 60 de milioane de “internauti” si aproape 40 de milioane au cont de Facebook si intra macar o data pe luna in retea.
Polonia, tara de 38 de milioane de locuitori, este cea mai mare piata din regiune si locul unde Facebook are un birou regional de unde sunt coordonate 28 de tari. In Polonia sunt 15 milioane de utilizatori care intra macar o data pe luna pe Facebook, iar in Romania sunt 9,2 milioane. Grecia, Ungaria si Cehia, tari mai mici, au in jur de 5 milioane de utilizatori. Datele au fost prezentate la o conferinta de presa organizata de companie la Varsovia.
Romania sta foarte bine la raportul dintre cei care au cont de Facebook si cei care folosesc internetul. Peste 80% dintre internautii romani au cont de Facebook, in timp ce in Polonia si Cehia ponderea este de sub 60%.
India si SUA, cu peste 240 milioane de utilizatori, sunt tarile cu cea mai puternica prezenta a Facebook, in timp ce Brazi[l]ia si Indonezia au in intervalul 120-140 milioane useri. Patru tari au intre 50 si 100 de milioane de useri conform statista.com: Mexic, Filipine, Vietnam si Thailanda.
In iulie, Facebook avea in lume 2 miliarde de utilizatori care intra macar o data pe luna, dintre ei 65% intrand zilnic. In cele cinci tari din regiune ponderea este de 80%, in Romania fiind 77%.
Cand este vorba de internet, Romania sta cel mai bine la viteza conexiunilor, insa stam cel mai rau la rata de penetrare. La noi este de 58%, in Grecia este de 65%, in Polonia este de 72%, in Ungaria este de 80%, iar in Cehia, 88%.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Imperialismul este bun, aducator de civilizatie si proogres. Comunistii au compromis conceptul de imperiu.”
Mihai Razvan (austro) Ungureanu, profesor la Univcersitatea din Bucuresti, invitat de Sever Voinescu.
Emisiunea s-a numit Europa imperiilor (Europa Cristiana).si s-a difuzat pe 15.09.2017. Se gaeste si pe youtube.
http://trinitastv.ro/emisiuni/europa-christiana
Doamne, Doamne…!
Omul este profund confuz, nu ar trebui lasat sa mai vorbeasca in spatial public fara o erata consistenta.
Nu am rezistat sa-i ascult ineptiile pana la capat. Probabil ca dupa dansul grecii din antichitate erau promotorii colonialismului si Imperiul Britanic i-a civilizat pe chinezi.
apropo de Privacy Settings – exista o institutie in Romania ale carei ‘maruntaie’ nu stiu cum functioneaza, dar ale carei productii nu contenesc sa ma surprinda mereu placut, in pofida degradarii generale, si anume: teatrul. Suntem si ramanem efectiv f tari la capitolul asta, iar tinerii actori/regizori sunt ff buni!
„Este demonstrat că atunci când pleacă în vacanţe, copiii le dau parola lor de Snapchat prietenilor pentru a le menţine fluxul de conversaţie constant. Ajung chiar şi în ziua 150, sau 200 şi nu vor să piardă performanţa. Adolescenţii ajung să-şi trimită toată ziua poze cu pereţi, tavane, flori, sau orice altceva, doar pentru a-şi păstra recordul. Nici măcar nu este o conversaţie reală”.
Mulţi părinţi compară fenomenul cu bârfitul la telefon pe care îl practicau ei acum 20 de ani, însă Harris spune că nu este o comparaţie bună. „Atunci nu existau între voi 100 de oameni care stăteau în faţa ecranelor, care cunoşteau la perfecţie psihologia umană şi făceau tot posibilul să creeze o legătură artificială între voi. Acum există”.
Iar o supar pe Doroteea cu crudul adevar!
@nimeni
Vrei sa ma superi, dar nu izbutesti! 🙂 Tu doar te necajesti degeaba. Dar ce pot sa ti fac… Suspectez ca de fapt chiar iti place! :))
@nimeni:
Vezi ca am ridicat manusa. Pregateste-te de razboiul nervilor.
Deci. Ce-avem noi aici…?
https://www.fastcompany.com/3062475/your-guide-to-generation-z-the-frugal-brand-wary-determined-anti-millen
Sa ‘spicuim’ nitelus:
‘Millennials came of age during a time of economic expansion and were shocked to find a diminished, unwelcoming job market after college; generation Z has been shaped by the recession and is prepared to fight hard to create a stable future for themselves.’
‘Marketers have been carefully studying generation Z for many years now, observing their preferences as children and teenagers, and finding that they have a very different relationship with companies than their elders. “Compared to any generation that has come before, they are less trusting of brands,” says Emerson Spartz, CEO of the digital media company Dose. “They have the strongest bullshit filter because they’ve grown up in an era where information was available at all times.”
‘Spartz believes that because generation Z grew up amid the Occupy Wall Street movement, which portrayed big banking and corporate greed as public enemy No. 1, this has further aggravated their distrust of the behemoths. “Some of the anti-establishment sentiment has penetrated this generation,” he says. “Big brands are the establishment and having a recognizable animal on the top right-hand corner of your shirt signals that you are part of the establishment.”’
‘CAREFUL SPENDERS
Generation Z doesn’t just stand out in terms of how they relate to brands; they’re also spending their money differently. Today’s teens and college students grew up hearing horror stories about how many millennials ended up living at home after college, sitting on a mountain of debt. So they tend to be financially cautious.’
But while generation Z is realistic about the challenges ahead, 89% of them remain optimistic about their futures, which is higher than any other generation on record. “Part of this has to do with the natural optimism of youth,” Ohl says. “But I also think it is important that they watched their parents come through the most recent financial crisis.”
Ia, fii atent!
And when it comes to technology, gen Z tends to be savvy about their approach to consuming electronics, resisting the allure of snatching up the latest, priciest products when there is a constant stream of new, inexpensive options. “Technological innovation is no longer an exciting, celebrated thing, as much as it is an expectation,” says Sam Paschel, chief commercial officer of the headphone brand Skullcandy, which targets younger consumers. “Generation Z relates to technology as a tool, as opposed to an obsession.”
Sa-ti explic: intre analistii de piata si psihologi, fii sigur ca cei dintai sunt cei mai realisti. De ce? Pt ca se bazeaza SI pe psihologi si, spre deosebire de cei din urma, nu se ocupa prin forta profesiei doar de patologia psihicului uman, nu sunt ingropati doar in angoase, anxietati, obsesii si depresii. In plus, fiind vorba de bani, multi-multi bani in joc, nu-si permit luxul divagatiilor si piruetelor intelectuale, studiile lor sunt de un realism feroce. Nu e vorba aici de a fi optimisti sau pesimisti, ci de a fi pur si simplu…realisti. Ca mama de Z, aplic fara ezitare stampila de atestare pe cele de mai sus, nu pe studiile unor psihologi pe care excesul de munca ii face mai depresivi decat propria clientela! 🙂
@Doroteea
Iti dau si perechea manusii.
Trebuie intai sa intelegem fenomenul la nivel psihologic ca sa avem vreo sansa sa vorbim aceiasi limba, romana sau engleza, nu conteaza.
Fragmentul din articol postat de mine se refera de fapt la FOMO, boala de care sufera 56% dintre utilizatorii de social media.
FOMO, care este un acronim pentru Fear of Missing Out (“Teama de a nu ramane pe dinafara”), desemneaza teama persoanelor active pe retelele de socializare, ce evita sa ia o pauza de la mediul online, pentru a nu rata ceva din ce se intampla in lume. Pentru persoanele care sufera de acest sindrom, avalansa de update-uri, mailuri si mesaje care se aduna in momentul in care nu se uita pe conturile personale vreme de cateva zile, poate fi de-a dreptul deprimanta.
Un sondaj recent realizat de MyLife.com arata ca 56% dintre oameni sunt speriati sa nu cumva sa rateze evenimente, stiri si alte update-uri importante la care nu au acces daca nu se conecteaza la retelele de socializare.
51% dintre respondenti spun ca viziteaza mult mai frecvent aceste site-uri, decat o faceau in urma cu doi ani. Un alt detaliu interesant este ca 27% dintre ei vor sa fie la curent cu noutatile inca de la prima ora a diminetii, verificarea retelelor de socializare fiind primul lucru pe care il fac atunci cand se trezesc.
http://incont.stirileprotv.ro/social-media/fomo-boala-de-care-sufera-56-dintre-utilizatorii-de-social-media.html
Are Smartphones Ruining Generation Z?
Teens who spend more time on smartphones are less happy & more depressed, and those who spend more time with friends in person are happier.
https://scenesmedia.com/2017/09/smartphones-ruining-generation-z/
Less Work, Less Sex, Less Happiness: We’re Losing Generation Z to the Smartphone
http://fortune.com/2017/08/06/generation-z-smartphone-depression/
@nimeni
:))) Esti intr adevar incredibil!@@ Nu stiu cum din tonele de condeiuri dedicate temei ai ales o exact pe Twenge, unul dintre cei mai criticati autori in domeniu…
O sa iti trimit linkuri, poti cauta si singur, ea e cea care a dezvoltat pana la supralicitare conceptul de narcisism in psihologie, o reputata plangacioasa si o ilustrare perfecta a prototipului psihologului contaminat de boala pacientului, de care iti vorbeam. Vezi ca si al doilea (sau primul, nu mai retin…) link indicat de tine tot pe ea o citeaza!
In rest, crede ma, ai sa fii surprins sa constati (daca intr adevar te intereseaza fenomenul) o realitate cat se poate de neasteptata: cei mai dependenti de imaginea lor sociala si de contul de fb, cei mai numerosi purtatori ale simptomelor descrise de tine mai sus (nu intamplator, fara vreo referire la o generatie anume) nu sunt nici y-ii nici z-ii, ci….noi, x-ii sau chiar, ce sa vezi, baby-boomersii!
Daca milenialii au crescut cu retelele de socializare asa cum creste pestele in acvariu, iar z-ii deja s au plictisit de cele clasice (tip fb) si exploreaza variantele mai ‘creative’, x-ii si bb-ii au cazut in schimb din plin in capcana afirmarii on-line in plina criza a varstei mijlocii, cu consecintele de rigoare descrise de tine mai sus. Ei sunt cei mai supusi experientelor de dependenta de postari si de feed-back etc etc.. Pt y (mai putin) si z (mai ales) retelele demult nu mai sunt simple platforme de exhibare de sine. Fb-ul nu e deloc popular printre z-i . Xii in schimb si mai ales bb-ii isi traiesc plenar mid-life crisis pe fb. Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant, verifica tu insuti si o sa mi dai dreptate.
In rest, o sa ti trimit linkuri cu madam Twenge. Dar crede ma, daca tu nu trolezi pe aici (cum de multe ori, fara suparare, te suspectez) faptul ca ai ales o tocmai pe ea ar trebui sa ti dea serios de gandit. Nu e ok sa cauti cu lupa nodul in papura, la un mom dat incepe sa ti faca rau chiar tie. Sigur, exista deseuri, exista excremente si mai rau, chiar noi le producem. Dar daca stam mereu doar cu nasul in toaleta sau in tomberoane riscam sa nu mai vedem stelele si sa se si prinda mirosul de noi, iar apoi nu intelegem de ce suntem tristi si nimic nu ne mai consoleaza. Viata are multe daruri, iar a ne purta crucea nu presupune automat a ignora frumusetea sadita de Domnul in fiecare din creaturile si formele Sale de creatie, si a contempla in schimb cu lupa maruntaiele bolii si ale raului.
Nu se pune probl de a intelege fenomenul altfel decat psihologic, abordarea psihologica e ipoteza de lucru in toate analizele generationale.
Problema e sa nu absolutizam anumite trasaturi psihologice, confundand partea cu intregul si aplicand pripit o eticheta pe un recipient din al carui continut complex noi nu am identificat decat un ingredient.
http://www.psycritic.com/2013/08/what-jean-twenge-gets-wrong-about-narcissism.html
http://www.nytimes.com/2013/08/06/science/seeing-narcissists-everywhere.html
https://www.theguardian.com/technology/2017/aug/13/are-smartphones-really-making-our-children-sad
https://www.thenational.ae/arts-culture/books/book-review-jean-twenge-s-latest-spotlights-dangers-of-being-a-part-of-the-smartphone-generation-1.622251
‘It all combines to create a smotheringly dark picture, until you take a deep breath and actually spend some time with teenage members of iGen.
They doubt and worry, yes, as every generation has since the dawn of the species, but they also laugh and clown around, and they assess and multi-task with a speed and casual efficiency their grandparents only saw in air traffic controllers and New York City switchboard operators.
‘Even Twenge’s own charts and numbers, read with optimism, tend to indicate that members of iGen are generally far more socially aware, far less given to prejudice, and far, far sharper than their parents.’
@Doroteea
Eu vad zilnic o multime de tineri cu varste intre 10 si 30 ani (Gen Y si Z) cu nasul in smartphone: in metrou, pe strada, in parc, la terase. Tu vezi asa ceva, sau nu ai timp sa te uiti in jur pentru ca stai cu ochii in smartphone?
Nu are prea mare relevanta faptul ca gen Z folosesc Snapchat in loc de Facebook.
“Pragmatismul” gen Z este o gluma proasta in conditiile in care nu au nici un fel de abilitati practice, nu stiu sa bata un cui, sa vopseasca sau sa repare ceva. Scoala nu-i mai pregateste pentru a face ceva practic. In scoala generala nu mai sunt ore de “atelier” cum erau pe vremea mea, elevii nu mai lucreaza la chimie cu substante chimice, eprubete si spirtiere, cu faceam eu inca din scoala generala si nici scoli profesionale nu mai exista.
“We are the first true digital natives,” said Hannah Payne, an 18-year-old U.C.L.A. student and lifestyle blogger. “I can almost simultaneously create a document, edit it, post a photo on Instagram and talk on the phone, all from the user-friendly interface of my iPhone.”
“Generation Z takes in information instantaneously,” she said, “and loses interest just as fast.”
“America becomes more multicultural on a daily basis,” said Anthony Richard Jr., a 17-year-old in Gretna, La. “It’s exponential compared to previous generations.”
This vision of a generation with wired brains, making their way in an ethnic-stew society of the future, makes them sound like the replicants from “Blade Runner.”
“I definitely think growing up in a time of hardship, global conflict and economic troubles has affected my future,” said Seimi Park, a 17-year-old high school senior in Virginia Beach, who always dreamed of a career in fashion, but has recently shifted her sights to law, because it seems safer.
“This applies to all my friends,” she said. “I think I can speak for my generation when I say that our optimism has long ago been replaced with pragmatism.”
https://www.nytimes.com/2015/09/20/fashion/move-over-millennials-here-comes-generation-z.html?mcubz=0
Sunt atat de confuzi ca nu au habar ce inseamna pragmatism.
http://marturieathonita.ro/unde-este-hristos-acolo-este-bucurie-adevarata/#more-14538
@nimeni
si ce inseamna pragmatism dupa tine? Arta de a bate cuie? 🙂
@Doroteea
Şcoala de pragmatism. Elevii Colegiului Tehnic Energetic ‘Regele Ferdinand I’ îşi asigură locul de muncă încă de pe băncile şcolii
http://www.liceulenergetic.ro/%E2%80%A2scoala-de-pragmatism-elevii-colegiului-tehnic-energetic-regele-ferdinand-i-isi-asigura-locul-de-munca-inca-de-pe-bancile-scolii-foto/
Şcolile de meserii, ”ruşinea” tinerilor români. Doar 20% din tinerii români se înscriu la şcoala profesională, comparativ cu Germania, unde procentul este de 70%
http://www.mediafax.ro/economic/jobinromania-scolile-de-meserii-rusinea-tinerilor-romani-18-000-de-tineri-sub-25-de-ani-in-somaj-15603288
Rețeta pragmatismului german
Ca german venit acum 14 ani în ţară, Christian von Albrichsfeld, CEO Continental Automotive România, a avut timp să observe evoluţia şi să extragă esenţialul atât din cerinţele companiilor, cât şi din cele ale angajaţilor de valoare: „educaţia este foarte teoretică, de tipul celei care transmite cunoștințe, dar nu îi învață pe tineri să rezolve o situație, o problemă”, a spus von Albrichsfeld, care în 2012 a iniţiat un program de sprijin al școlilor profesionale în Transilvania, pentru care colaborează cu autoritățile.
Continental susţine în prezent proiectul Şcolii Profesionale în parteneriat cu instituţii de învăţământ din Timişoara, Braşov, Carei şi din Sibiu. Compania nu face acest lucru fără a beneficia de pe urma lui –găsește astfel candidați specializaţi pe domeniile în care are nevoie.
http://www.forbes.ro/articles/reteta-pragmatismului-german-25811
@nimeni:
citez din articolul postat de tine:
1. apropo de pragmatism:
‘That point is not lost on marketers. In an era of emoji and six-second Vine videos, “we tell our advertising partners that if they don’t communicate in five words and a big picture, they will not reach this generation,” said Dan Schawbel, the managing partner of Millennial Branding, a New York consultancy.’ (asta numesc eu pragmatism, capacitatea de eficientizare maxima a resurselor cu minim de consum. Pragmatismul nu se confunda cu indemanarea manuala :), cu atat mai putin intr-o lume care are tot mai putin nevoie de ea… Daca ai sti cati insi perfect indemanatici, care stiu sa iti repare o teava si sa iti bata temeinic 5 cuie si care si-au irosit in mod trist viata cunosc… In plus, indemanarea si capacitatea de a rezolva problemele fizic-materiale se invata in primul rand ACASA, tine de capacitatea si abilitatea parintilor de a-i implica pe copii in responsabilitatile casnice curente, de a-i face constienti ca au si ei micile lor obligatii curente in casa in care traiesc, si de a-i implica in executarea acestor mici sarcini practice intr-un mod care sa le faca placere, tinand cont de nevoia lor psiho-biologica de joc, de creativitatea lor naturala, inca nealterata. Nu sunt vinovati copiii pt erorile noastre in educatie);
2. apropo de retelele de socializare si nevoia de validare si diferenta dintre fb si snapchat sau vine (adica diferenta dintre exhibitie si creativitate):
‘While the millennial generation infamously pioneered the Facebook beer-bong selfie, many in Generation Z have embraced later, anonymous social media platforms like Secret or Whisper, as well as Snapchat, where any incriminating images disappear almost instantly, said Dan Gould, a trend consultant for Sparks & Honey, an advertising agency in New York.
As far as privacy, they are aware of their personal brand, and have seen older Gen Y-ers screw up by posting too openly,” Mr. Gould said. That point was driven home in a 2013 Mashable article titled “I’m 13 and None of My Friends Use Facebook,” in which Ruby Karp, a New York teenager, wrote: “Let’s say I get invited to a party and there’s underage drinking. I’m not drinking, but someone pulls out a camera. Even if I’m not carrying a red Solo cup, I could be photographed behind a girl doing shots.”
That analogy only goes so far for a generation predisposed to making Vine videos of themselves doing cartwheels over their cats.
3. apropo de responsabilitate, asezare, intemeierea unei familii, securitate si (din nou) pragmatism:
`But the parents of Generation Z teenagers play an equally powerful role in shaping their collective outlook. Millennials, who are often painted, however unfairly, as narcissistic brats who expect the boss to fetch them coffee, were largely raised by baby boomers, who, according to many, are the most iconoclastic, self-absorbed and grandiose generation in history. Think: Steve Jobs.
By contrast, Generation Z tends to be the product of Generation X, a relatively small, jaded generation that came of age in the post-Watergate, post-Vietnam funk of the 1970s, when horizons seemed limited. Those former latchkey kids, who grew up on Nirvana records and slasher movies, have tried to give their children the safe, secure childhood that they never had, said Neil Howe, an economist and the co-author of more than a dozen books about American generations.“You see the mommy blogs by Generation X-ers, and safety is a huge concern: the stainless-steel sippy cups that are BPA-free, the side-impact baby carriages, the home preparation of baby food,” said Mr. Howe, who runs Saeculum Research, a Virginia-based social trends consultancy.
That sober sensibility goes beyond career, it seems. According to a survey of risky behavior by the Centers for Disease Control and Prevention, the percentage of high school students who had had at least one drink of alcohol in their lives declined to about 66 percent in 2013, from about 82 percent in 1991. The number who reported never or rarely wearing a seatbelt in a car driven by someone else declined to about 8 percent, compared with about 26 percent in 1991.
Put it all together — the privacy, the caution, the focus on sensible careers — and Generation Z starts to look less like the brash millennials and more like their grandparents (or, in some cases great-grandparents), Mr. Howe said.
“The parallels with the Silent Generation are obvious,” Mr. Howe said. “There has been a recession, jobs are hard to get, you can’t take risks. You’ve got to be careful what you put on Facebook. You don’t want to taint your record.”
Those children of the New Deal, epitomized by the low-key Warren Buffett, “didn’t want to change the system, they wanted to work within the system,” Mr. Howe said. “They were the men in the gray flannel suits. They got married early, had kids early. Their first question in job interviews was about pension plans.”
Which leads to a final point worth mentioning about the Silent Generation. As Mr. Howe pointed out, it was not just the most career-focused generation in history. It was also, he said, the richest.`
Deci, n-am inteles, care e problema ta cu copilasii astia de fapt?
Ca stau cu nasul in telefon in metrouri? Si ce? E mai bine sa isi plimbe privirea pe pereti sau pe fetele calatorilor de pe randul opus si sa le zboare gandurile aiurea? De cand ma stiu mi-am luat o carte sau un ziar in mijloacele de transport in comun, si nimeni nu se indigna. Nu inteleg sincer care e problema sa citesti de pe un dispozitiv electronic sau de hartie in timp ce te poarta metroul de colo-colo! Da, e altceva cand dispozitivul respectiv tine loc de companie atunci cand esti in mijlocul unui grup, intr-o conversatie. Dar eu nu am vazut asta la tineri, cand sunt in grup discuta, ies afara, cu bicicletele, la fotbal, cu skate-ul etc.. Iar daca stau cu nasul in telefon in mijlocul unui grup plicticos de adulti critici si inacriti… ce sa zic…ii inteleg perfect! 🙂
@Doroteea
1. Exemplul pe care l-ai dat nu se cheama pragmatism, ci superficialitate si incapacitate de a analiza detalii semnificative. Termenul consacrat este “paint with a broad brush”, iar metoda este utilizata cu succes de multi ani de propaganda pentru manipularea maselor cu nivel educational si capacitati cognitive reduse.
Americanii inteleg cu totul altceva prin pragmatism, anume experienta practica sau “scoala vietii”, cum am zice noi.
Pragmatism is a typical American school of philosophy. It is intimately related with the American life and mind. It is the product of practical experiences of life. It arises out of actual living. It does not believe in fixed and eternal values.
http://www.yourarticlelibrary.com/education/pragmatism-in-education-study-notes/69152/
@nimeni
si 2 ? 🙂
(apropo: parintii si educatia de aks au un loc in ecuatia asta dupa tine, sau pustimea asta e vinovata a priori, ontologic, escatologic mai bine zis? 🙂
Acum am vazut primul raspuns..
Ti-am zis ca Romania nu e un exemplu elocvent in totalitate. Educatia a fost teoretica la noi DINTOTDEAUNA. Eu am fost socata, literalmente socata (ca sa nu zic traumatizata!) de diferentele dintre realitatea justitiei romanesti si ce invatasem eu pe bancile facultatii, cand in anul III m-am angajat intr-un birou de avocatura. Dupa cum numai cand am facut cursuri in strainatate am realizat ce inseamna de fapt educatia pragmatica cum spui tu. Deci racila asta, a invatatului mult, teoretic si inutil este una veche in invatamantul romanesc si nu e vina copiilor care sunt victimele ei. Scolile profesionale au fost sistematic distruse nu de acesti copii, ci de generatia noastra (nu stiu ce esti tu, eu fac parte din gen. X, deci as spune mai degraba ca de generatia baby boomers, X-ii abia acum izbutesc sa se afirme cu adevarat pt ca intr-adevar n-au prea avut loc sa respire in voie de bb acestia din urma fiind, dupa mine, una dintre cele mai catastrofale generatii, iar daca vrei sa cauti vinovati, acolo uita-te mai degraba, ei au creat societatea in care traim!)
Repet: Ro, ca ne place sau nu, este o societate bolnava, nereprezentativa decat intr-o masura mai mult sau mai putin limitata. Este tot atat de adevarat insa ca cei care au reusit sa isi mentina creierii, etica si spiritul viu cat de cat intacte in aceasta tara – da, aia sunt cu adevarat niste supravietuitori! Iar cei care se mai si lupta cu sistemul, aia sunt eroi, pur si simplu. Deci da, este o categorie de romani (redusa numeric cred eu, greu vizibila si sistematic blocata in evolutia ei de catre acest popor semi-sinucigas) care merita tot respectul nostru! Cat despre pustime, slava Cerului, globalizarea le-a permis sa aiba contact si cu alte realitati, cu alte societati cu adevarat pragmatice, cum spui tu. Pt ca pragmatismul – aici suntem de acord – si eu il consider o calitate extraordinara, iar adevaratul pragmatism conduce intotdeauna la moralitate (da, asta e una profunda, asa e, am ajuns la ea dupa o matura chibzuinta :))) ). De NOI depinde ca acesti copii care au sansa sa ia contact si cu alte societati, sa culeaga si de aici si de acolo doar ce e bun si sa-si pastreze credinta intacta!
@Doroteea
În Decalog (porunca a V-a) este scris: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.“ (Exodul 20:12). Sfântul apostol Pavel redă porunca a V-a cu cuvintele: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – „ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ.” (Efeseni 6:2-3).
Parintii au ajuns sa se zbata sa fie pe placul copiilor, sa nu le mai impuna disciplina si sa nu le mai dea repere etice, morale, culturale. Parintii sunt considerati depasiti de catre adolescenti (si chiar sunt) si au cam fost scosi din ecuatie de catre “sistem”, iar copii au ajuns proprietatea sistemului care le furnizeaza placeri facile si circoteca gratuita.
Escatologic, a venit vremea secerisului si a cernerii.
Spicuiri din istoria prescurii
Mai întâi Tatăl a lucrat din destul țarina de pământ, prin oamenii Săi.
La vremea potrivită a trimis în țarină pe Însuși Fiul Său.
Acesta venind a învățat pe toți cu putere multă, asudând și sângerând: cum să sădească, apoi, cum să secere, apoi, cum să facă prescură – întru slava și bucuria Tatălui și pentru Mântuirea lumii.
Însă, nu tot pământul s-a lăsat lucrat.
Abia a patra parte arată rod; și aceea întreit deosebindu-se, după măsurile rodirii.
Fiul Însuși, Cel Preacurat – din primul grâu a făcut prima Prescură pentru Sfânta Jertfă.
Pe oamenii Săi i-a rânduit la același lucru, apoi S-a întors la Tatăl să pregătească împreună Ospățul bucuriei celei veșnice.
Au mers dar, neam după neam, să ducă sămânța pe întinderile de pământ, să secere și să adune în jitnițe grâul cel preadorit de Tatăl. Au mers și alții, răi, și au semănat în țarină neghină.
Dar grâul crește de-acum, din boabele care se jertfesc.
Apoi se străduiește să răsară încet-încet.
Apoi îndură frig și ploi și arșițe.
Îndură păsările și fiarele care îl mănâncă și furtunile care îl trântesc în noroi.
Și neghina care crește printre spice.
Când ajunge, în timp, la coacere, vin secerătorii și îl taie din rădăcinile lui înfipte în pământ, cu un tăiș ascuțit.
Apoi se strânge, snopi-snopi. Iar neghina se aruncă în foc.
Când ajunge pe vatră este bătut mult și tare, până cade tot grâul pe jos.
Se vântură încoace și-n colo.
Se vântură până toată pleava și neghina rămasă se curăță din grâu.
Apoi, se adună grâul și se bagă în moară, unde se sfărâmă din nou și din nou, până din boabe nu mai rămâne nimic.
De acum toate boabele sunt una – făină.
Făina aceasta se așează deoparte, până când vine vremea de-a se lua la cernut.
Se cerne, se cerne, se cerne – cu sită deasă.
Făina curată se frământă apoi îndelungat.
Se dospește, se frământă iar, până e pregătit aluatul pentru coacere.
În cuptor încins ca focul se coace, la urmă.
Și abia când, prin Duhul, toată această înfricoșată și îndelungată lucrare se săvârșește, se alătură prescura vinului stors din vie și se duce ca dar pe Sfânta Masă înaintea Preasfintei Treimi, precum Vinul și Prescura Cea Dintâi, pentru bucuria Tatălui și pentru Mântuirea lumii.
Abia acum înțeleg și se bucură nesfârșit împreună cu Tatăl: și pământul și grâul și via și lucrătorii, văzând că i-a refăcut astfel din materie în oameni veșnici și Fii ai Tatălui lor.
@nimeni
Subscriu comentariului de la punctul 19.
Cristina, @nimeni
Respectul se castiga, nu se pretinde:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/concentrate-duhovnicesti-de-la-parintele-porfirie-%E2%80%A02-decembrie-1991-hristos-nu-vrea-langa-el-oameni-grosolani-ci-delicati/
In text, daca cititi pana la capat (merita si introducerea!) o sa gasiti si despre legatura dintre starea copiilor si cea a parintilor. “Deveniti sfinti si copiii vostri se vor sfinti”. Copiii nu sunt doar niste trupuri carora le asiguram hrana si adapost, ci niste suflete in primul rand, si inca unele f gingase, care sunt ca o plastilina in mainile noastre. Cu varsta aceasta plastilina se intareste, dar in formele modelate de noi.
Apropo de diferenta dintre VT si NT (si aviz celor care absorbiti de primul il cam uita pe al doilea desi NT nuanteaza grozav lucrurile): in NT ni se reaminteste si de uriasa raspundere a NOASTRA fata de copii. Pt ca inainte de cinstirea lor, primii care raspundem in fata Domnului pt ei suntem noi, ca noua ne au fost incredintati. Cum spune par. Porfirie: starea copiilor reflecta pe cea a patintilor. Copiii sunt oglinda noastra, si nu doar a ceea ce afisam sau ne credem, ci a ceea ce suntem in adanc. Ei ne semnaleaza ce tr sa schimbam in noi asa cum putine altele din jur o fac.
Ma uimeste de fiecare data cand vad cat de usor ne amintim de poruncile Domnului cand e vorba de ALTII, dar nu de noi!
Un fragment si mai relevant:
https://doxologia.ro/cresterea-copiilor/educatia-copiilor-sensul-vietii-parintilor-sfaturi-duhovnicesti-ale-sfantului
In cartile despre par. Porfirie sunt si exemple; despre un baiat, de pilda, care incepuse sa isi loveasca mama careia parintele – sa nu uitam, mare vazator cu duhul si considerat cel mai mare sfant contemporan! – i a spus ca s a ajuns aici din vina ei. Asta era conceptia parintelui despre relatia parinti-copii, nu aceea facila a citarii instantanee a poruncii 5 din decalog.
@Doroteea
Am senzatia ca nu ai inteles comentariul meu la porunca a V-a: parintii nu cauta respectul copiilor, ci iubirea lor si de aceea le fac toate poftele. Este oarecum explicabil: in general cauti respectul cuiva pe care il apreciezi pentru un motiv oarecare, comunitate de valori, cunostiinte sau statut socio-profesional.
Problema este ca parintii nu mai indraznesc sa impuna disciplina copiilor ca sa nu-i antagonizeze. Disciplina inseamna sa faci ceea ce trebuie facut, chiar daca nu iti doresti asta. Ori asta inseamna ca ai un sistem de valori care pune pe plan secund dorintele tale, inclusiv dorinta de a fi iubit/apreciat.
Disciplina este izvorul succesului.
– Eschil
Obedienţa este mama succesului şi este căsătorită cu siguranţa.
– Eschil
Am văzut oameni de nimic din părinţi nobili şi copii buni din părinţi răi.
– Euridipe
Eu inca vad ce a vazut Euripide acum 2400 de ani. Rautatea parintilor poate autodisciplina copii, iar bunatatea lor ii poate duce spre decadenta.
@nimeni
Cand parerile unor tragedieni pagani intra in conflict cu cele ale unui sfant crestin facator de minuni, vazator cu duhulsi care a trait bucuria Raiului inca de pe pamant, ghici pe cine o sa aleg?
Copiii arata ce e ASCUNS in noi, nu ceea ce e la vedere. Ne arata cine suntem cu adevarat, nu cine ne prefacem sau chiar credem ca suntem. Sfintii vazatori cu duhul se uita in adancul inimilor, nu la comportamentul exterior. Pt ca dupa inimi vom fi judecati. Poti avea o inima inraita si un comportament corect.
Bun, dar daca parintii nu mai stiu sa educe si cauta doar iubirea copiilor, cum spui tu, ce sens are sa citezi decalogul, pt ca inseamna ca nu e vina copiilor ci a parintilor ca i au format asa, nu? Faptul ca vii cu citatul respectiv si te mahnesti ca copiii nu i mai cinstesc pe parinti inseamna ca pretinzi asta, acea cinste.
Disciplina impusa samavolnic copiilor e CRIMA. Le mutileaza sufletele, chiar daca nu i omoara. Cuvintele cheie in educatie sunt BLANDETEA si FERMITATEA. Si, pt un crestin, RUGACIUNEA. Disciplina in sine, detasata de blandetea care vine din iubire si din intelegerea fragilitatii sufletelor celor mici, repet, e crima.
Iar eu te sfatuiesc sa citesti f atent ce spune par. Porfirie. Pt ca sa fiu in locul tau problemele noii generatiei ar fi ultimele pe agenda mea. Supararea (pe tine sau pe altii, mai conteaza?) care naste ura si ura care roade sufletul ar trebui sa fie principalele tale tinte in momentul de fata si dusmanii cu care sa te rafuiesti. Cum? Prin cultivarea tenace a ceea ce li se opune. Pt ca niciodata la Dumnezeu nu e prea tarziu pt vindecare. Iar vindecarea pt cine are rabdare si credinta este TOTALA si inlocuieste deznadejdea cu bucurie, si ura cu iubire si intelegere.
@nimeni:
Am raspuns in primul comentariu la aia cu parintii nobili si copiii de nimic. Ca din parinti rai se pot naste si forma copii buni nu ma mira.
Disciplina e poate izvorul succesului, dar nu si al mantuirii. Si ofiterii SS erau disciplinati.
Obedienta o fi mama securitatii, dar chiar crezi ca e si cea a succesului? Si da, mai stim cate ceva despre mentaliatea asta, ca doar mielul bland suge de la 2 oi si capul plecat sabia nu l taie…dar nici cerul nu l vede, cum preciza vrednicul de pomenire Iustin Parvu.
Copii moștenesc o parte mare din părinții , cealaltă parte din bunici , străbuni …
Oglindesc neamul , spița lui ..
Bunătatea , mila , iubirea … se moștenesc , dar si se obțin ( se si pot pierde) prin mila Domnului si rugăciunile părinților , care întăresc casele fiilor .
Putere mare are rugăciunea MAMEI . Asta o știu din cercare . Restul cred ca știm toți , nu am zis nimic nou , ma aflu si io pe ici colo
Ce frumos i coment 20 … parca i de la sat …
Nu vreau sa sugerez ca cresterea copiilor este ceva usor. Din contra, aduce multe provocari, iar Mama (asa e, Petru, de acord cu observatia ta de la #28, Mama si rugaciunile parintilor sunt o CHEIE) are un rol esential. Aici ajung la un subiect f delicat, pt ca din observatiile mele problema acestui neam sta mai mult in femei decat in barbati, iar atitudinea femeilor s-a rasfrant negativ si asupra copiilor si asupra barbatilor. Nu voi dezvolta acum subiectul ca sa nu deviez.
Echilibrarea relatiei dintre obedienta/securitate, pe de-o parte, si nevoia legitima a copilului de a experimenta si de a se bucura, alegand in acest scop uneori placerea imediata unei satisfactii mai solide dar tardive pe care nici nu are cum sa o intrevada in lipsa unei experiente de viata – accept ca nu este o sarcina usoara pt un parinte…mai ales in Romania unde frecvent am vazut mame care prefera sa interzica scurt si fara explicatii un comportament care le-ar da de furca dar care pt copil este necesart pana la un punct a experimenta si a intelege ‘pe pielea lui’. ‘Dreptul de a face greseli’ il numesc psihologii (cei straini, desigur), pt ca e mai comod pt noi sa le impunem copiilor un comportament pe care propria experienta ne-a invatat ca e util, decat sa consumam din propriul timp si propria energie pentru a le permite sa experimenteze ‘controlat’, sub supravegherea noastra atenta.
Da, nu e o sarcina usoara cresterea copiilor, si nu doar din punctul asta de vedere, dar sa nu ne mire rezultatele daca nu o luam cat se poate de in serios si nu intelegem ca si pt asta e nevoie de instruire, pt ca un astfel de talent nu il gasesti nativ, pe toate drumurile.
Iar cine crede ca e o slabiciune sa le arati copiilor ca sunt iubiti si sa incerci din rasputeri sa ii intelegi se inseala!
@nimeni
scuze ca insist, dar recitesc ce scrii incercand sa pricep din ce unghi privesti tu lucrurile…
Daca ne referim la cazurile despre care spui tu – copiii rasfatati de parinti – n as fi asa sigura ca intotdeauna (pt ca nu vreau sa risc generalizari) nevoia parintilor de a fi iubiti de copiii lor e problema. In astfel de situatii de regula, din experienta mea cel putin, cauzele sunt fie nevoia de a da copilului o afectiune/intelegere care tie ti a lipsit si a carei lipsa ai simtit o atat de acut incat acum risti compensarea prin exces, fie un soi de orgoliu reflectat asupra copilului ca intr o oglinda, copilul fiind un fel de confirmare vie a propriei valori; il rasfeti asa cum crezi ca ai merita tu ..sau ceva de genul…
Oricum ar fi, nu mi se pare ca asta e probl no. 1 a copiilor din jurul nostru, cat mai degraba neglijarea, solutia facila de a i lasa in fata cu un device in mana, la care se adauga lipsa efortului de a vedea lucrurile din perspectiva lor cu consecinta pretentiei unei intelepciuni premature.
N am nimic impotriva disciplinei, dar daca nu stii CUM sa o impui ea va intoarce copilul impotriva ta pe buna dreptate, pt ca i ai refuzat dreptul de a intelege DE CE, i ai sufocat propria constiinta si ratiune impunandu i un produs al experientei tale. Viata a demonstrat in multiple randuri aceasta reactie de fuga a copiilor tinuti din scurt, a caror fire a fost inghesuita intr o matritza care nu i reprezenta pe ei, ci pe parinti, sau care nu le a permis propria experienta, sau carora (mai ales asta!) li s au impus niste atitudini pt ei de neinteles, fara ca parintii sa se oboseasca sa umple golul conceptual, valoric, dintre sensul privarii de placere si sensul placerii in sine, care pt copil are toata logica din lume. Copiii acestia traiesc intr un soi de deriva logica si, in plus, sunt tratati fara respect, pt ca ei nu sunt niste legume lipsite de capacit de a intelege, cum cred multi parinti, dar ei simt ca asa sunt priviti de vreme ce nu li se acorda nicio explicatie. Or cum poate respecta cineva care a crescut fara respect?
Atitudinea asta se manifesta in cele mai mici lycruri. De ex, a impune copilului sa manance cand nu i e foame. Pe mine m a invatat o doctorita f desteapta cum sa procedez cd fi miu nu vroia sa manance. Nu l fortam, dar nici nu i dadeam in compensare ceva nesanatos sau nehranitor. Ii spuneam ‘mama, asta avem, cand ti se face foame imi spui’ si cu asta basta (avand grija desigur sa i pregatesc ceva hranitor, gustos si acceptabil pt gustul lui, nu ceva nedigerabil pt el). Toate problemele au incetat ca prin farmec. Mi s a parut genial ca forma de disciplina imbinata cu respect.
Deci e complicat cu copiii, iar sfaturile si cartile chiar ajuta. Iar daca au crescut si culegem roadele amare, tot nu tr disperat, cu rugaciune si credinta Domnul ne va ajuta sa vedem unde am gresit si sa ne scoata in cale oamenii/informatia care sa ne ajute. Am in familie un caz in care dupa ani de suferinte psihologice si probleme determinate de atitudinea gresita a paribtilor lycrurile au inceput sa mearga minunat, cei implicati sa inteleaga si sa se ierte pe sine si reciproc si, in sfarsit, familia sa devina o sursa de pace si bucurie. Pt ca starea familiei e primul test al vredniciei noastre.
Ar trebui să scriu o suprapsihiatrie, care să arate ce se întâmplă dacă se dezechilibrează domeniile de deasupra: religia, filosofia, cultura, literatura… Toate sunt acum în criză. Orice ziar e plin de lamentaţii, iar exemplele ultramoderne care se dau te îngrozesc. La Paris este Târgul Internaţional de Artă Contemporană. Am vorbit cu cineva şi i-am spus: du-te te rog şi spune-mi şi mie ce e acolo. Sunt curios unde au mai ajuns artiştii. „Fii serios, nu dau eu 10 euro pe tâmpeniile ăstora.” Iată unde s-a ajuns.
Am văzut un film îngrozitor, „În mintea lui Malcovich”. Îngrozitor pentru că am văzut ce tip de imaginaţie pot avea americanii şi ce cred ei că se poate face în materie de psihologie. Total absurd. Îmi pare rău să spun asta pentru că îl apreciez pe actorul John Cusack. Criza, dezechilibrul intră, după părerea mea, în această noţiune de americanizare, cu tot ce decurge din ea: îngenuncherea Europei, pierderea spiritualităţii, secularizarea religiei… Toate sunt într-o integrală simplă, de profund dezechilibru. Dacă ai echilibru, eşti mulţumit, chiar dacă asta pare, din afară, cam auster. Trăim o epocă în care toată lumea foloseşte sintagma europeană „să comunicăm”. Aşa cum este înţeles, îndemnul poate duce la dezechilibre.
Trebuie, desigur, să ne uităm la toate ca să fim informaţi, dar trebuie să aspirăm la echilibru, mai ales în educaţie, unde sunt grave carenţe. Copiii încep dezechilibrul încă de mici. E foarte greu azi să mai predai franceză, să spunem, pentru că ei au în cap, chipurile, engleza. Dar au o engleză din jocurile şi luptele din filmele care circulă. Fenomenul este foarte grav.
Excesul aparent (după părerea mea lumea este foarte rece) de afectivitate – peste tot auzi, pe stradă, la telefon, „te iubesc”, „vă iubesc” – este un factor de dezechilibru. Toată lumea te iubeşte şi tu mori pentru că eşti singur, pentru că nu are cine să te ajute în situaţiile dificile… şi atunci ce rost are acest „vă iubesc”?
Idealul este o problemă pe termen lung şi cere rezistenţă. Eu predau acum, de vreo două cursuri, poezia „If” a lui Rudyard Kipling, ca să le explic studenţilor că normalitatea nu este o ştampilă. Trebuie să lupţi pentru fiecare condiţie ca să exişti.
Structura înseamnă să-ţi păstrezi capul sus când ceilalţi şi l-au pierdut. Acesta este testul. A fi tare, cum vor toţi acum. Capacitatea de rezistenţă. Poţi obţine funcţii cât de importate, în academie, în parlament… acestea sunt lucruri pe care ţi le poate oferi societatea. Dar ce pot oferi ştiinţele spirituale te ajută să supravieţuieşti.
Cerul de deasupra noastră nu ni-l ia nimeni, iar pentru rest este nevoie de ordine în gândire. Pentru ea, trebuie să-ţi refulezi, într-o oarecare măsură, afectivitatea. Dacă toată ziua spui „te iubesc”, „nu mai pot după tine”, „mă omor”… ordinea dispare.
Omul de azi se plicteseşte, vrea mereu ceva nou. Din această dorinţă de nou cu orice preţ iese tot zbuciumul.
Problema în România este cea a persoanei care nu se poate realiza. Există un coeficient foarte mare de ratare. Şi nu din vina proprie, sau a familiei, ci din cauza celor care te înconjoară.
Persecuţie nu înseamnă numai intrarea la închisoare, ci şi împiedicarea cuiva care are potenţial să ajungă ceea ce ar fi putut fi, iar în societatea românească, ea îmbracă forme subtile, perverse.
http://www.cotidianul.ro/prof-dr-aurel-romila-nu-suntem-nebuni-suntem-semi-iresponsabili-127231/
Cum zice fratele Lucian, subscriu:
Persecuţie nu înseamnă numai intrarea la închisoare, ci şi împiedicarea cuiva care are potenţial să ajungă ceea ce ar fi putut fi, iar în societatea românească, ea îmbracă forme subtile, perverse.
“Persecuţie nu înseamnă numai intrarea la închisoare, ci şi împiedicarea cuiva care are potenţial să ajungă ceea ce ar fi putut fi, iar în societatea românească, ea îmbracă forme subtile, perverse.”
Subscriu, post-scriptum. Dar trebuie mânat mult mai la adânc pe temele acestea.
Populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi).
Dacă socoţi societatea ca o fracţie, atunci o să observi la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară.
Când personalitatea nu poate înflori, când e traumatizată, apar bolile psihice şi intervine ratarea. Ratarea e punctul în jurul căruia se învârte totul. E discrepanţa între ceea ce am putea deveni şi ceea ce ajungem să devenim în societatea de azi. Destinele sunt neîmplinite, ratate, curmate prematur, fiindcă deasupra noastră tronează nişte incapabili care ne pun piedici. Suntem condamnaţi la ratare de nişte psihopaţi.
Dacă vii şi le vorbeşti oamenilor de normalitate, bun simţ, armonie, transcendenţă, spirit, te vor acuza că ai citit prea multe broşuri. Performanţa se măsoară azi doar în putere, bani şi sex. Trăiesc tragic această soartă a poporului român. N-o să iau mitraliera să fac circ, precum Vadim. Dar nu pot să nu mă întristez.
Mintea şi inima trebuie antrenate tot timpul, echilibrul, normalitatea trebuie recucerite permanent, nu sunt o ştampilă valabilă veşnic.
Credinţa e de foarte mare ajutor. De fiecare dată când simt un pic de deschidere la pacienţii mei necredincioşi, le propun pariul lui Pascal: dacă tu crezi şi Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic. Dar dacă crezi şi există, câştigi totul! Dincolo de asta, însă, psihiatrii trebuie să fie foarte atenţi când vine vorba de excesul de religiozitate, fiindcă poate fi simptomul unui dezechilibru psihic.
Despre Dumnezeu e mai bine să taci.
Când desfăşori o activitate superioară, singurătatea devine chiar o condiţie.
Aurel Romila
@nimeni (#32)
eu cand vorbesc de ‘iubire’ nu o confund cu dependenta de celalalt si nici cu adorarea lui nesanatoasa, de care vb prof. Romila. De acord, iubirea nu e sentimentul acela facil si abundent declarat in unele productii cinematografice. Desi, cand o simti, uneori iti vine si sa o declari! 🙂
Iubirea la care ma refer se manifesta in primul rand prin capacitatea de a l intelege pe celalalt, identitatea si nevoile lui specifice acestei identitati, diferite de a ta, si de a onora aceasta identitate, aceasta diferenta. ‘Nevoile’ de care vorbesc nu sunt cele care vin din slabiciuni – desi si acelea trebuie intelese si abordate grijuliu – ci din unicitatea lui. Principala greseala a parintilor , dupa mine, este ca nu respecta identitatea copiilor lor, voi sa i transforme in ceea ce ei nu sunt. Iar a respecta identitatea NU, nu inseamna a i face toate poftele. Si nici a depinde bolnavicios de persoana iubita, oricare ar fi ea, pt ca si identitatea NOASTRA trebuie respectata, nu e sanatos ‘sa te pierzi in celalalt’, sa traiesti doar prin si pt el.
Sunt distinctii fine pe care nu le poti stapani decat daca iubesti cu adevarat.
In rest, sunt de acord cu prof. Romila in celebra sa alocutiune (dezbatuta la un mom dat si pe aici din cate retin..). Descrie f bine societ romaneasca.
Din fericire, incep sa cred ca aceasta societate traieste in aceste zile un reviriment tacut, dar intens. Sigur, vocali sunt ca de obicei cainii, dar caravana incepe sa se miste si s ar putea sa treaca peste sau pe langa ei. Doamne ajuta! (am sarit de la una la alta ca iedul 😛 )
Iar a respecta identitatea NU, nu inseamna a i face toate poftele. Si nici a depinde bolnavicios de persoana iubita, oricare ar fi ea, pt ca si identitatea NOASTRA trebuie respectata, nu e sanatos ‘sa te pierzi in celalalt’, sa traiesti doar prin si pt el.
Pilda fiului risipitor .. Tatăl l a crescut , educat , etc , si i a respectat alegerea , știind ca alegerea lui i va aduce depărtare de El , iar la final moartea . Totuși educația Tatălui și-a spus cuvântul si fiul sa reîntors . Contează mult sămânța buna sădită in copii , mai exact sa înțeleagă ca “ iubirea e unica vecie data noua “ . Desăvârșirea acestei iubiri este sa poți zice ca ap Pavel “ nu mai trăiesc eu , ci Hristos trăiește in mine “ .
Ma aflam si io sa zic ceva ..
În epoca contemporană asisităm la un fenomen curios: pervertirea sexelor. Feminismul se exprimă nu atât prin matriarhat cât printr-un, new trend (tendinţă) către android. Femeile se drapează în bărbaţi (dezodorizaţi) şi vor să conducă (sunt manager). Poartă pantaloni, părul scurt, joacă fotbal, bat pe toată lumea, una două divorţează: bărbatul se feminizează, stă acasă, creşte copii, gospodăreşte, acompaniază şefa în vacanţe, devine pasiv şi sexual, este învins în divorţuri; pe când ele împart dreptatea, fac sex după capul lor, vor orgasm durabil, sunt supermame care condamnă cadrele didactice sau medicale, conduc maşini şi chiar şi state. Ele vor. Ei sunt parapsihologi, comunică la distanţă; ele sunt astrologe şi ştiu cum să câştigi când pierzi. Ei bermude, cocalari, ele dive, supermini cu barbă!
Aurel Romila
Petru:
Corect. Iubirea inseamna inclusiv respectul libertatii alegerii celuilalt, chiar si alegerea de a te exclude, chiar si alegerea de a gresi. De fapt aceasta libertate este baza noastra existentiala, a oamenilor. Tatal l-a asteptat pe fiu cu iubire si compasiune, nu a ramas frustrat bombanind in barba despre nerecunostinta noii generatii. :)) (acu’ sper sa nu se inteleaga ca trebuie sa ne lasam pustimea sa greseasca necontrolat..off..)
@nimeni
Draga m, stiu ca ma provoci. Si iti iese!:) Demult n-am mai ras asa bine ca la textul de mai sus @@ Zi si tu, ce e mai amuzant decat un barbat plangandu-se de femei ca ‘fac sex dupa capul lor’?? Fie el si mare academician, de fapt asta e cu atat mai comic! Stii vorba aia: look who’s talking!! :)))