ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA BISERICA HAGIU DIN BUCURESTI A PLANS PENTRU NOI: “Nu lasa, Maicuta, sa pierim!”/ ASTEPTAND INVIEREA IN INCHISORILE CASELOR, IN MIJLOCUL UNUI RAZBOI CARE NE DEPASESTE. Ce e de facut? ”Asteapta pe Domnul!”

8-04-2020 3 minute Sublinieri

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Biserica Hagiu, din București, a plâns cu lacrimi de mir

Părintele Cristian Grama a realizat o filmare prin care le-a arătat credincioșilor minunea, în plină pandemie de coronavirus.

În țara noastră, sunt între 60 și 200 de icoane făcătoare de minuni, iar biserica din Capitală are una dintre ele.

Biserica Hagiu, care este încă de pe vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu, se află pe strada Traian din Capitală, iar hramul principal al ei este Adormirea Maicii Domnului.

În interiorul bisericii se află și o parte din moaștele Sfântului Grigore DEcapolitul de la Mănăstirea Bistrița – Vâlcea, iar de curând s-a făcut o nouă axioniță în filigran și sculptură în stejar în care s-a încastrat vechea icoană a Maicii Domnului.

***

Vineri seară, in data de 3. 04.2020, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Biserica Hagiu, din București, a plans cu lacrimi de mir, in timpul Deniei Acatistului Bunei Vestiri!

O minune, dar in același timp ne dă un semn, pentru a ne întoarce către Dumnezeu !!

„Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor tale.”

***

Anonim (fb):

CINE NU SUFERA, NU IUBESTE!

Ganduri razlete din mijlocul noptii, dupa rugaciune… Nadajduiesc sa ajute pe unii frati

„Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine…”

1. Dumnezeul nostru e viu si e atotputernic! Daca ingaduie ca nu doar LUMEA INTREAGA, ci chiar si BISERICA Sa de pretutindeni (sa vedem daca vor rezista pana la sfarsit fratii nostri georgieni si bulgari, fiindca ma tem ca presiunile si la ei vor deveni insuportabil de mari zilele astea!) sa fie efectiv INGENUNCHEATE, inseamna ca… nu se poate altfel. De ce? Nu stiu! Dar imaginea este ca Hristos Se lasa rastignit inca o data, acum in chipul Bisericii si al Lumii. Dar rastignirea Sa stim ca e mantuitoare.

DOMNUL ARE PUTERE DEPLINA sa NU ingaduie Satanei sa se atinga de Biserica Sa, cel putin la modul asta la care se intampla acum lucrurile. Poate gresesc, dar asa simt acum, ca daca totusi nimeni sau aproape nimeni nu rezista tavalugului de acum, inseamna ca El Se goleste din nou de Sine, ca in Ghetsimani si ca pe Golgota si, pana la o vreme, LASA LOC INTUNERICULUI sa biruiasca.

Stiu, e infricosator, dar cred ca…

2. … tot El are si o mana tare pusa peste noi, fiindca stie cel mai bine ca nu avem de ales si atunci Se obliga pe Sine sa ne dea MAI MULT HAR decat de obicei, sa ne acopere mai mult, sa compenseze tainic lipsa…Tainelor, a slujbelor si sa ne mangaie intristarea sufletului. Cu o conditie: SA CEREM STARUITOR! Sa nu Il parasim, sa Ii ramanem fideli si sa ne rugam MAI INTENS!

3. SUNTEM IN INCHISOARE, dar o inchisoare totusi mai usoara, pe masura noastra. Slava lui Dumnezeu! Dar daca stam aici inchisi si patimim, ne framantam, ne zbuciumam, ne zdrobim, daca suspinam si tanjim de dor – toate PENTRU NUMELE LUI, nu ne va ramane dator! VA VENI LA NOI! Daca suntem pregatiti sa ne impartasim, NE VA IMPARTASI EL, NEVAZUT. Am aceasta incredintare. Daca ne facem vrednici de a primi Lumina, tocmai prin plansul nostru dupa El, o vom primi in inimi cum n-am primit-o, poate, decat in primii nostri ani de credinta, in perioada harului dintai! Ne vom intalni cu El cand nici nu gandim, ca mironositele! Trebuie doar sa stam asteptandu-L si pandindu-I venirea, exact ca Fecioarele intelepte. Cred ca acea parabola a Saptamanii Mari este profetica mai cu seama legat de ceea ce traim noi azi. Acum e timpul sa ne umplem candelele. PRIVEGHEATI SI VA RUGATI!

4. Problema Invierii nu are nicio legatura cu factorul politic – presedinte sau guvern -, asa ca orice cearta sau orice petitie/memoriu adresate in acea directie cred ca sunt cu destinatar gresit. Ne suparam degeaba si ne certam cu ei. Nu ne puteam astepta sa fie niste eroi, totusi… (Sigur, premierul Bulgariei are deja cununa in cer, sa-l tina Maica Domnului sanatos si demn, dar nu toti au binecuvantarea asta, e ceva rarisim in aceste timpuri!)

Alte probleme – ce (nu) au facut cu spitalele, cu medicii, cu materialele necesare, cu organizarea, cu minciunile, ce (nu) fac cu economia, cu tunurile pe care le dau, cu abuzurile Politiei si cu hotiile criminale… acelea da, le punem pe buna dreptate in carca lor. Dar legat de Inviere, cred ca RAZBOIUL E MULT PREA MARE si firele duc sus, sus (sau mai degraba jos, jos, de tot, cel mai jos).

5. Ce se intampla acum e un RAZBOI GIGANTIC, care ne depaseste. Nu e ceva omenesc. Probabil doar la inceputul razboaielor mondiale si la instaurarea comunismului sa se mai fi simtit lucrurile asa in lume… Avea parintele Proclu o vorba care abia pentru cele de acum se potriveste cu adevarat: ”Toti dracii din iad au iesit pe fata pamantului!”. Nu e de gluma. E sufocant. Trebuie sa ne detasam cat putem mai mult de cele ale intunericului, sa mai facem pauze de la stiri si de la tot ce ne tulbura si ne deznadajduieste. Sa privim mai des la Hristos si sa vorbim cu El, cu Maica Sa. Si cu oamenii lui Dumnezeu, daca putem – de la distanta.

6. Nu va razvratiti impotriva ierarhiei, nu ii judecati pe arhierei sau pe preoti pentru lipsa de curaj martiric. Nu stiu cine ar rezista in locul lor! Mahniti-va si suparati-va doar daca daca marturisesc stramb, in alt duh, daca incep sa deformeze invatatura ortodoxa si daca se pun in slujba Cezarului cu exces de zel – asta e chiar grav si nu le-o cere nimeni deocamdata. Din pacate, se intampla frecvent. Dar altfel nu va suparati pe ei ca nu sunt eroi. Poate nu e momentul INCA.

7. Cine zice ca in nebunia aceasta nu e niciun pic de prigoana a lui Hristos, ca nu are legatura cu duhurile, cu Dumnezeu, ca e doar un virus urat, ucigas si atat… chiar nu stie ce zice sau se minte pe sine. Iar cine se osteneste sa mai si justifice aceasta lucrare a faradelegii, sa ii faca propaganda, sa spuna raului bine si anormalului normal, sa inoveze in Ortodoxie ca sa fie pe placul lumii de acum, sa predice „epidemiologie” iar nu duhovnicie sau, cel mai rau, sa propovaduiasca anti-evanghelia FRICII… acela intra in partasie cu duhurile rele si se departeaza de harul lui Dumnezeu. Fara cainta, daca se persista in aceasta, se ajunge la forme de indracire, precum deja se pot vedea. Fereasca-ne Domnul!

8. E SANATOS si E NORMAL sa va doara sufletul si sa va intristati ca nu puteti merge la Biserica si nu va puteti bucura de Denii si mai ales de Inviere, ca nu va puteti impartasi din potir! CINE NU SUFERA ACUM este fie foarte induhovnicit sau acoperit in chip minunat de har (nu exclud, dar e rar), fie (cei mai multi) e necredincios sau neiubitor de Biserica si nu il doare inima sa-si vada mama umilita, siluita, mutilata. CINE NU SUFERA NU IUBESTE! Sau, mai e o varianta, a fost smintit de propaganda mincinoasa a unor amăgitori, si-a orbit discernamantul si si-a impietrit inima – dar asa ramane fara har si cel mult traieste intr-o inchipuire, pana cand se va cai.

Dar e o ispita sa ramanem intr-o stare sterila de revolta si de tulburare din aceasta cauza, atata vreme cat… nu se poate face nimic. Nu e al nostru a duce aceasta lupta mare! Al nostru este a plange si a ne tangui pana cand Il vom vedea din nou pe Domnul!

”Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul”.

Legaturi:

PS MACARIE: “ATUNCI INTERVINE AJUTORUL CERESC, când nu mai există speranță în soluții omenești, atunci apare salvarea CÂND TOTUL PARE PIERDUT… Ce i-a salvat pe creștinii Constantinopolului? Nu forța militară și planurile omenești, nu!, ci MAICA DOMNULUI!” (și VIDEO)

Fiți alături de Bucovina! PROCESIUNI CU SFINTELE MOASTE LA SUCEAVA SI MANASTIREA PUTNA (si video). Indemnurile PS DAMASCHIN DORNEANUL si PARINTELUI STARET MELCHISEDEC: “Chemați și voi în rugăciune pe Maica Domnului, pe toți sfinții și pe sfinții care ocrotesc Bucovina. NU VĂ PIERDEȚI NĂDEJDEA!”

SFINTELE MOASTE ALE CUVIOSILOR DIMITRIE CEL NOU de la Bucuresti si PARASCHEVA de la Iasi au fost scoase in PROCESIUNI ISTORICE, pentru IZBAVIREA DE MOLIMA/ Declaratia ferma a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei: “BISERICA ESTE SPITAL! Această boală nu poate fi tratată exclusiv cu mijloace omeneşti” (si VIDEO)

IPS TEODOSIE, Sorin Lavric, Silviu Biriș – APELURI LA DESCHIDEREA BISERICILOR CEL PUȚIN PENTRU INVIERE. Presedintele Iohannis cere deja românilor să inteleaga ca nu pot merge la Biserica de Paste (VIDEO). BISERICA GEORGIEI NU INCHIDE BISERICILE: “Hrana spirituala este la fel de necesara ca cea fizica”. BISERICA GRECIEI SOCHEAZA, MUTAND SERBAREA INVIERII INAINTE DE INALTARE, IN MIJLOCUL SAPTAMANII/ In ce conditii se va putea lua Sfanta Lumina de la Ierusalim in acest an?

“Ce fac de Paste? Stau acasa, ies in prag si plang impreuna cu vecinii mei! Pentru ca ASA E PIESA, ASA E SCENARIUL!” – Voci lucide si curajoase de ACTORI IN VREMEA PANDEMIEI GROAZEI. Carmen Tanase: “VOM RAMANE CU TRAUME MARI SI FARA BANI. Frica este mult mai periculoasa decat orice boala”/ FLORIN ZAMFIRESCU: “Odata anumite libertati pierdute si lumea invatata cu asta, lucrurile ar putea ramane asa”

ÎNTREBĂRI GRAVE și MEDITAȚII TRISTE în ZILELE BISERICILOR GOALE și a perspectivei trăirii Paștilor… fără Înviere. “De ce ar mai veni? De ce ne-ar mai crede? Îl luăm în derâdere. Ne folosim de El doar când ne e greu. Îi batjocorim pe cei care cred. Și-a dat seama de mult că jucăm la cacealma…”

“AM PRIMIT CANON DE LA DUMNEZEU! Greu canon! Insa trebuie sa il luam ca o cruce a mantuirii”/ “SA RIDICAM ACEST CANON intr-un duh de pocainta adanca, CA PE UN MEDICAMENT AMAR, DAR CURATITOR” – IPS TEOFAN, PREASFINTITUL MACARIE, teologul grec TSELENGIDIS si Parintele SAVATIE – incredintari tainice si chemari la INTELEGEREA si INFRUNTAREA DUHOVNICEASCA a acestor zile de necaz (si VIDEO)

Predica MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU din prima duminica de dupa inchiderea bisericilor si in Cipru: “Iata acum ocazia SA DEVENIM BISERICA DE ACASA! SA NE RUGAM IMPREUNA! De ce avem nevoie, azi si maine si in viitorul apropiat, este MINUNEA. Aceasta boala va trece, ALTA VA VENI, alte probleme MAI MARI DECAT BOALA VOR VENI, dar am impresia ca această FRICA nu va trece usor din inimile oamenilor”


Categorii

1. DIVERSE, Pagini Ortodoxe, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Sarbatori, comemorari, sfinti, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA BISERICA HAGIU DIN BUCURESTI A PLANS PENTRU NOI: “Nu lasa, Maicuta, sa pierim!”/ ASTEPTAND INVIEREA IN INCHISORILE CASELOR, IN MIJLOCUL UNUI RAZBOI CARE NE DEPASESTE. Ce e de facut? ”Asteapta pe Domnul!”

  1. Pingback: S-a hotarat: DE FLORII si de PASTI, credinciosii raman arestati in case/ IN STAREA DE URGENTA ESTE INTERZIS A MAI SPERA? IPS Teodosie Tomitanul inca se roaga pentru o minune (VIDEO), iar "teologii ordonantelor militare" insulta inteligenta credi
  2. Ieri am primit și eu o poză cu icoana Maicii Domnului de la Nicula/Gherla care plânge de câteva zile; deci nu este de glumă, avem nevoie mare de pocăință și rugăciune. Și curaj, cine îl are. Dar numai cu discernământ. Văd pe multe saituri, mai ales la comentatori, îndemnuri de a-i înjura pe ierarhi la grămadă, văd bravadă ieftină, ce ar face ei dacă …. Chiar dacă comportamentul ierarhilor noștri lasă de dorit, începând chiar de sus, încă nu este momentul de a întreprinde nimic, nici nepomenire, nici înjurături, nici… În definitiv, pe toți clericii cred că i-ar ajuta mai mult rugăciunile noastre și evtl chiar ajutorul cu fapta, unde este posibil, decât critica.

  3. Pingback: S-a hotarat: DE FLORII si de PASTI, credinciosii raman arestati in case/ IN STAREA DE URGENTA ESTE INTERZIS A MAI SPERA? IPS Teodosie al Tomisului inca se roaga pentru o minune (VIDEO), iar "teologii ordonantelor militare" insulta inteligenta cr
  4. Pingback: PĂRINTELE EPISCOP MACARIE - MÂNGAIERE ȘI ÎNTĂRIRE pentru cei care se simt claustrați, singuri, zdrobiți, înfricoșați: "Chiar dacă ți-e greu, chiar dacă te simți zdrobit, nu ești singur, frate drag, nu ești singură, surioară scumpă.
  5. Pingback: De ce plang icoanele? LA CE FOLOSESC MINUNILE, DACA NU NE SCHIMBAM VIATA? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare