Interviu cu Mitropolitul Nicolae de Messoghia: SUNTEM CONDUSI CATRE O CATASTROFA NATIONALA. CEL MAI RAU E CA NU APAR SEMNE CA NE-AM TREZI!

27-02-2012 4 minute Sublinieri

nicolae messoghia

“In loc sa ne hranim de la sanul Bisericii, noi o muscam”

Reportaj de Dimitris Rizouli

Unul dintre cei mai activi mitropoliti ai Bisericii Greciei, Mitropolitul Messoghiei, kir Nikolaos (care a studiat la Harvard si MIT, a fost colaborator in cadrul NASA si a renuntat la toate si a devenit calugar) isi deschide inima catre “Kiriakatiki Dimocratia” si sustine ca suntem condusi catre o catastrofa nationala.

Vede ca foarte posibila o explozie sociala, subliniaza ca Biserica trebuie sa-si goleasca conturile si rezervele, iar referitor la arestarea egumenului Efrem declara ca a fost o lovitura impotriva Bisericii si o injunghiere a justitiei.

Societatea fierbe

– Preasfintite, tara trece prin momente grele si poporul si-a pierdut rabdarea. Va este teama de o posibila explozie sociala?

Cine nu se teme? Atata timp cat am pierdut ca popor orice fundament duhovnicesc, cum se poate controla deznadeajdea, sentimentul nedreptatii, foamea si toate celelalte care rezulta de aici?

– Sunteti dezamagit de traiectoria si evolutiile din tara, dar de pozitia Europei?

– Nu sunt placute aceste evolutii. Cred ca ne indreptam catre o catastrofa nationala. Nu ma asteptam la ceva mai bun din partea Europei.

Cel mai rau e ca nu apar semne ca ne-am trezi.

– Ati fost de partea poporului cu putere atunci cand s-au impus noile taxe din partea DEI (n.n. compania publica de electricitate elena) Atunci anumite persoane v-au acuzat de interventie politica. Ce le raspundeti?

– Sa citeasca cu atentia declaratia noastra, sa gandeasca cu calm si sa incerce sa perceapa cu sinceritate situatia de astazi.

– Anumiti oameni politici (in primul rand dl Niko Sifounakis) din cand in cand v-au atacat dur. Va amaraste aceasta atitudine?

– Nimeni nu ma amaraste in afara propriei mele persoane. Oamenii au dreptul sa fie in dezacord, dar nu si sa denatureze cu rautate adevarul.

Rolul Bisericii

– Poporul cauta sprijin in Biserica. Cu toate ca se face o lucrare sociala imensa, se aud voci care spun ca Biserica trebuie sa faca mai mult. Sunteti de acord?

– Biserica trebuie mereu sa faca tot ce se poate face, sa-si goleasca conturile si rezervele, sa se ofere in slujba poporului cu toata puterea ei, mereu sa functioneze la “limita maxima”. Acolo Il gaseste pe Dumnezeu.

Se intalneste insa adesea o situatie absurda in privinta pretentiilor acelora care stau impotriva bisericii. Sunt cei care vorbesc de proprietati si bogatii.mitropolitul nicolae Este foarte nedrept sa aiba loc o lucrare asa de mare, sa fie imbratisata atata lume si unii sa insiste in a raspandi rautati.

– Are si Biserica o vina pentru criza prezenta?

– Desigur ca toti avem. Daca noi, Biserica, am fi fost mai aproape de mesajul si misiunea noastra, cat de diferite ar fi fost lucrurile! Totusi pe de alta parte, cu ce e vinovata Biserica pentru toate alegerile inacceptabile pe care le-au facut politicienii in ultimii ani?

Persecutia pe care o primeste biserica nu este straina de aceasta criza. Eu vad vina noastra nu in ceea ce am facut, ci in ceea ce nu am facut.

– In Mitropolia voastra prin ce mijloace ii ajutati pe cei ce au nevoi si ce va cer credinciosii?

– Principala cerere a oamenilor este pentru gasirea locurilor de munca. Putini sunt cei care cauta altceva. Sunt si multi care, cu multa demnitate, ne impartasesc greutatile lor. Ceea ce facem noi ca Biserica este sa incercam sa stam aproape si, pe cat putem, sa ridicam impreuna greutatile lor.

– Care sunt responsabilitatile celor care ne conduc?

– Cred ca sunt mari. Ceea ce ne trebuie acum este insa compasiune, eroism, intoarcere la bazele noastre duhovnicesti si prudenta. Consider ca am fost condusi in prezenta situatie tragica deoarece am distrus educatia, am refuzat valorile si traditiile noastre, L-am pierdut pe Dumnezeu si credinta noastra, ne-am stricat limba si Istoria noastra, traim fara demnitate nationala.

Cine e vinovat ca treimea traditie-tara-familie si ingemanata Ortodoxie-Elada au ajuns sa aiba conotatii negative in limbajul nostru de zi cu zi?  Toate acestea sunt rezultatele unor anumite alegeri politice.

– Recenta scrisoare a Arhiepiscopului catre primul ministru v-a multumit?

– O asteptam si cu adevarat m-a odihnit. A avut elementele unui cuvant profetic. A spus adevaruri clare. Aceasta este misiunea Bisericii, nu sa rezolve problemele de zi cu zi. Aceasta este responsabilitatea reprezentantilor nostri politici. Misiunea ei este sa marturiseasca adevarul si sa arate drumul catre Dumnezeu.

– Tara, in afara saraciei, sufera si de depresie. Cum poate ajuta Biserica pentru invierea psihologica a poporului nostru ?

– Atunci cand bucuria sufletului nostru este Dumnezeu poate sa existe tristete, niciodata insa depresie. Va imaginati vreodata ca un martir sa cada prada depresiei deoarece este prigonit? Ceea ce ofera Biserica este Dumnezeul cel viu. Rugaciunea catre Acesta este ca respiratia. Asa ajuta Biserica.

– Exista speranta pentru viitor?

– Sigur ca exista. Daca ramanem ancorati in credinta noastra si in traditia noastra, si daca ne vor lovi, vom invia. Si daca ne vor distruge, ne vom reface.

– Credeti ca Biserica are nevoie de reinnoire?

– Biserica inseamna continua innoire. “Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”.  Daca exista aceasta reinnoire, atunci Biserica in deplina siguranta creeaza un echilibru intre indrazneala discursului contemporan si respectul pentru traditia sa de-a lungul timpului.

– Se spune in cercurile bisericesti ca atunci cand se va pune problema veti fi pe lista candidatilor pentru tronul Arhiepiscopal. Adevarat?

– Imi doresc ca atunci cand se va pune aceasta problema sa ma gasesc intr-o asemenea situatie astfel incat nimeni sa nu se preocupe de mine.

“Prin arestarea lui Efrem au incercat sa loveasca in Biserica si sa injunghie Justitia”

– Cum apreciati intamplarea arestarii egumenului Efrem?

– Un egumen aghiorit in inchisoare! Nevinovat, dar periculos! Deoarece a spus o judecatoare ca are tendinte spre delincventa. L-au inchis nu datorita rezultatelor investigatiei, ci datorita unei sentinte pusa pe… psihograma sa (adica pe baza unor alegatii subiective, nu pe baza unor probe – n.n.). E cu putinta asa ceva? Dovada adevaratei noastre crize. Au incercat sa loveasca Biserica si sa injunghie Justitia.

– Sustinerea Sfantului Sinod pentru egumen a dat nastere unor turbulente si reactii ale Mitropolitului Hrisostom. Cum judecati reactia sa?

– Nu as vrea sa judec un episcop, cu atat mai mult intr-un ziar lumesc. Sa traga fiecare singur concluziile.

– Daca anumiti arhierei va vor propune ca urmatorul Arhiepiscop, veti accepta?

– Deoarece dumneavoastra puneti intrebari gresite, credeti ca si ierarhii trebuie sa faca propuneri gresite? In Biserica cea mai buna pozitie nu este a primului, ci a celui din urma. Fericiti cei ce inteleg acest lucru.

– Imi amintesc cate presiuni s-au facut pentru a accepta pozitia de Mitropolit. Acum, dupa ce au trecut destui ani, sunt momente in care credeti ca ar fi fost mai bine sa fi refuzat?

– Nimeni nu m-a presat. Nu are nevoie de noi nici Dumnezeu, nici Biserica. Si iarasi, nu este cel mai important lucru in viata unui cleric sa devina mitropolit. Nici una din fericiri nu spune “Fericiti Mitropolitii”, ci spune “fericiti cei saraci cu duhul” si “fericiti cei prigoniti”. Dar daca ma lupt pentru intaietate ma pregatesc pentru ultimul loc. Asa nadajduiesc sa-L vad pe Dumnezeu,”caci acestia vor vedea pe Dumnezeu”. Poate in cealalta viata.

“Pe Dumnezeu nu-L vom descoperi in experimentul de la CERN, ci inauntrul nostru”

– In afara de arhiereu sunteti si om de stiinta. Stiinta este in conflict cu credinta in Dumnezeu?

– Om de stiinta am fost, nu mai sunt. Acum sunt un simplu ucenic al lui Hristos. Dar cu toata inima.

Mie stiinta mi-a facut numai bine. Ii multumesc mult lui Dumnezeu pentru acest dar. Ii multumesc mai mult insa pentru ca mi-a daruit binecuvantarea credintei, a preotiei si a vietii monahale.

mitr nicolaeCat priveste conflictul, este ca si cum m-ati intreba daca poate un avion sa se ciocneasca cu o racheta spatiala. Primul se misca in atmosfera joasa, al doilea in spatiu, liber fata de actiunea gravitatiei.

– Marele experiment de la CERN cauta “particula lui Dumnezeu” (n.n Bossonul Higgs – supranumit si particula lui Dumnezeu). Este vorba de orgoliu sau revolutie stiintifica?

– Ce spuneti? Daca exista, de ce sa nu o gasim? Problema care se pune nu este sa gasim la CERN particula lui Dumnezeu. Noi incercam sa gasim inlauntrul nostru pe Insusi Dumnezeu.

Daca prima este revolutie stiintifica, a doua este explozie duhovniceasca. Buna prima, cea mai mareata a doua.

– Arderea celor morti, propunerea pentru interzicerea simbolurilor crestine, degradarea predarii religiei in scoala si alte astfel de actiuni sau intentii credeti ca se incadreaza intr-un plan mai larg impotriva credintei si a Bisericii?

– Consider ca se incadreaza in cauzele mai adanci care stau la baza crizei duhovnicesti a poporului nostru. Pentru ca in loc sa ne hranim de la sanul Bisericii, noi o muscam.

Traducere pentru razbointrucuvant de E.P.

[preluarea este permisa numai in conditiile mentionate in nota din subsolul postarii]

Legaturi:

***

*


Categorii

Grecia, Mitropolitul Nikolaos Mesogaias, Parintele Efrem (Vatoped), Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “Interviu cu Mitropolitul Nicolae de Messoghia: SUNTEM CONDUSI CATRE O CATASTROFA NATIONALA. CEL MAI RAU E CA NU APAR SEMNE CA NE-AM TREZI!

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare