NOII GUVERNANTI AI LUMII (articolul saptamanii – Matei Visniec)

2-02-2012 5 minute Sublinieri

bankersdees1

Matei Visniec in rfi.ro: Noii guvernanți ai lumii

Mai multe evenimente recente au relansat reflecția în jurul apariției unor noi sfere ale puterii, în paralel cu structurile tradiționale ale democrației. Globalizarea, fenomen mai vechi, influența crescândă a agențiilor de rating, apariția unei tehnocrații planetare, venirea la putere a islamiștilor prin metode “democratice” în unele țări arabe, toate acestea deci, dar și alte evenimente îi fac pe mulți jurnaliști, eseiști, filozofi și așa mai departe să-și pună multe întrebări.

Este cazul în Franța, cu doi ziariști, Christophe Deloire și Christophe Dubois, care publică o carte incitantă, cu titlul Circus politicus”, expresie care vine din limba latină și de la vechii romani. O dovadă de fapt că această comparație, între circ și politică, nu este nouă… Cei doi ziariști francezi îndrăznesc să ancheteze însă în privința noilor “guvernanți” ai lumii, cei pe care nimeni nu-i alege și uneori nimeni nu-i cunoaște, cei care nu au nici un mandat electiv și nici obligația de a da socoteală maselor largi de cetățeni, dar care, prin influența lor, ne modifică viața. Că sunt bancheri sau funcționari internaționali, că sunt eminențe cenușii sau grupuri de influență, că sunt indivizi aflați în fruntea unor imperii mediatice sau a unor multinaționale, ei formează o “nouă putere planetară transversală și mai ales una care scapă oricărui control democratic”.

Sociologul francez Pierre Bourdieu a teoretizat în unele din scrierile sale conceptul de “guvern invizibil“. Sunt câțiva ani buni de atunci, pentru că Bourdieu a murit în 2002, dar formula lansată de el este confirmată de realitate. Într-un articol intitulat “Cultura este în pericol”, sociologul francez spunea următoarele:

Pierre_bourdieuMarile firme multinaționale și consiliile lor de administrație internaționale, marile organizații internaționale Organizația Mondială a Comerțului, FMI-ul sau Banca Mondială, cu multiple subdiviziuni, comisiile și comitetele de tehnocrați nealeși, puțin cunoscuți de marele public, pe scurt, tot acest guvern mondial care s-a constituit în ultimii ani și a cărui putere se exercită asupra guvernelor naționale reprezintă o instanță aproape invizibilă”.

Revista L’Express dedică în ultimul său număr un întreg dosar acestor “noi stăpâni ai lumii”, precum și cărții “Circus politicus” de care aminteam mai sus. Fără să cădem în teoria complotului, scrie L’Express, merită să ne întrebăm, cum o fac și cei doi ziariști, dacă nu cumva cenaclurile internaționale, cercurile de influență, instituțiile financiare și alte asemenea instanțe nu formează acum o putere planetară opacă, chiar secretă”…

În cartea lor, Christope Dubois și Christophe Deloire îl citează pe președintele american, Dwight Eisenhower, care își exprima temerea, încă din 1961, că în America s-a format un anume lobby militaro-industrial de natură să amenințe într-o bună zi libertatea și democrația.

Cartea celor doi jurnaliști este o anchetă privind “distrugerea lentă a democrației” de către forțe aproape invizibile, sub ochii noștri și într-un mod… firesc, ca și cum nu s-ar întâmpla nimic. Aflăm din ancheta celor doi, de exemplu, că miliardarul David Rockfeller avea acum mulți ani drept obiectiv secret să impună puterea finanțelor în Statele Unite, dar și în întreaga lume, prin rochefelerideclanșarea unei crize mondiale, de natură să oblige apoi toate popoarele să accepte o nouă ordine mondială.

Nu e greu de observat că astăzi Europa, precum și alte continente traversează o criză economică mondială și că ieșirea din ea se face după rețete impuse de Fondul Monetar Internațional sau de alte instanțe bancare.

Oare sunt pe cale, anumite grupuri, să neutralizeze treptat democrația, prin impunerea viziunii pe care o au ei asupra lumii? După încercarea de spălare pe creier exercitată de comuniști și care nu a reușit, să se fi lăsat întreaga planetă (și mai ales est-europenii) spălată pe creier de doctrina ultra-liberală? Oare dezordinea economică de astăzi este consecința unui plan subtil destinat decapitării democrației? Iată tot atâtea întrebări lansare de această carte-șoc de 464 de pagini, apărută la Editura Albin Michel…

Indiferent de răspunsurile posibile, democrația merită să ne batem totuși pentru ea. Popoarele care răsuflă însă ușurate, după ce au reușit să scape de dictatură și să proclame democrația trebuie să mai știe un lucru: democrația e ca atunci când un cuplu are un copil unic la care ține ca la ochii din cap și care trebuie îngrijit zi de zi. Democrația este ca un copil bolnăvicios, pe care nu-l poți crește dacă nu-i dai timp, educație, încredere. Trebuie să-l înveți să nu fure, să nu scuipe, să fie politicos, dar și să gândească cu capul lui, să nu se lase păcălit și nici emoționat de șarlatani, să iubească munca și să aibă încredere în sine. Sarcină uriașă, deci, pentru cei care cred în democrație.

Matei_visniec

Nota noastra:

Iata o gandire si o atitudine care, la noi, este automat expediata in zona “teoriei conspiratiei”  si a “stangismelor”. Asta pentru ca, probabil mai mult ca in oricare alta tara europeana, s-a reusit spalarea pe creier postcomunista despre intangibilitatea si infailibitatea institutiiilor eurocrate (Uniunea Europeana, Comisia Europeana etc.) si globocrate (FMI, BM etc.).

In alta ordine de idei, asa cum am mai aratat, este inca o dovada ca efectiv nu este nevoie (ba chiar este gresit) sa recurgem la tot felul de scenarii simpliste, fantasmagorice si rigide pentru a gasi raspunsuri pe care mass-media mainstream nu le are cu privire la evenimentele contemporane, teorii pline de elemente bizare, falsuri istorice in care marea majoritate a oamenilor obisnuiti (dar necredinciosi) sunt vazuti, de fapt, ca niste satanisti spurcati de care, in principiu, ne e greata, revoltandu-ne ideea ca suntem contemporani cu ei si gasind, astfel, mereu, cauza tuturor relelor in afara noastra. E o atitudine complet necrestina, fiind opusul indemnului evanghelic iubitii pe vrajmasii vostri. Ura si trufia nu pot vindeca niciodata relele acestei lumi si, procedand astfel, nu facem altceva decat sa uitam voluntar de propriile noastre pacate si faradelegi care atarna mai greu decat ale ateilor si ale paganilor, fiind pacate ale unora care cunosc adevarul si au cale directa la deplinatatea harului.

Tot la fel de necesar este sa intelegem limitele acestor viziuni care, desi arata rolul acestor cercuri in care “se discuta despre viitorul lumii“, sunt, totusi, cel putin in parte, marcate ideologic, accentuand prea mult explicatiile de tip social-economic si trecand cu vederea, aproape complet, cauzele si dimensiunea spirituala a fenomenului … “guvernului invizibil”.

Va invitam sa (re)cititi materialele de mai jos pentru a avea o perspectiva completata si, de asemenea, pentru a fi constienti asupra deznodamantului acestor evolutii:

*

Legaturi:

SI:

 

Desigur ca aceasta prezentare a lucrurilor, cum este cea de mai sus, trebuie racordata la profetiile Bisericii despre vremurile noastre. Mai ales ca si ele sufera de partialitate si niciodata nu pot da o explicatie totala istoriei omenirii. Ba, mai mult, atunci cand sunt folosite in mod holistic – ca si cum ar explica total lumea – atunci ele devin ideologii nocive (teoriile despre elite, de pilda, foarte obisnuite pentru altermondialistii de stanga, sau teoriile despre guvernul mondial si banca mondiala, foarte obisnuite pentru anarho-capitalisti).


Multi observa ca se intampla si se pregatesc nenorociri in lume, insa foarte putini le raporteaza la profetiile Bisericii si mult mai putini le studiaza in mod temeinic, analitic. Majoritatea sunt tentati sa le raporteze la teoriile conspiratiei, aceste povesti de cinema de proasta calitate. Acestea sunt insa emise tocmai pentru a canaliza pe cei care sunt mai sensibili la ce se intampla pe plan social-politic intr-o directie falsa, diversionista, cum am aratat si aici:

 

 

Ideea de baza pe care trebuie sa o retinem este ca intotdeauna se pot demonta, cu logica sanatoasa, cu argumente de bun simt si cu o cercetare cat de cat fundamentata, toate bazaconiile vandute prin propaganda oficiala si media mainstream:

 

 

Acest lucru este cunoscut de oficiali si tocmai acest gen de critica deranjeaza, iar nu asa-zisele si foarte “gustatele” teorii ale conspiratiei, usor de respins, de ridiculizat si aruncat in derizoriu sau chiar intr-o culpabilizare de tip penal in forma in care acestea circula, de regula, pe internet sau in publicatii.

 

A se revedea si:

 

Vezi si:

 

Despre eurocratie a se vedea, mai ales:


Categorii

Articolele saptamanii, Criza mondiala, Masonerie, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “NOII GUVERNANTI AI LUMII (articolul saptamanii – Matei Visniec)

  1. Un articol f bun, cu concluzii pe masura. Nu e nevoie de tot felul de indicii obscure, conspirationiste, despre existenta si planurile guvernului din umbra. Poate fi reperat si apeland la simpla observare onesta si lucida a evenimentelor. Si tot increderea in valorile chiar democratice ne apara de acest guvern. Trebuie sa avem incredere in puterea noastra, teoriile conspirationiste mai mult inhiba si dau apa la moara. Dar cine nazuieste la mai mult, la libertate (duhovniceasca), trebuie sa-si asume si riscurile si eforturile necesare. Atata vreme cat suntem paralizati de frica, ignoranta, lipsa de reactie, frustrare sau zel infocat patimas, suntem victime sigure nu doar pe plan economic, social sau politic, ci chiar pe plan duhovnicesc, care e cel mai important si singurul care conteaza.

  2. “După încercarea de spălare pe creier exercitată de comuniști și care nu a reușit, să se fi lăsat întreaga planetă (și mai ales est-europenii) spălată pe creier de doctrina ultra-liberală?”-Hmm,mie(dar cine sint eu…)mi se pare o gluma…acramara?Adica nu a reusit in totalitate?A reusit 50,80% sau deloc?Sau nu tocmai de aia majoritatea populatiei e azi intr-atita de plasticata si asa se explica ca nu mai simte nici cind o tai,sa nu mai zicem de micile intepaturi…Eu iau aceasta fraza tocmai ca pe o dovada de cit de bine si-a facut treaba masina de spalat comunista si noul model `ultra liberal` scos de aceiasi fabrica…De unde atita uimire naiva?!…Apoi de partea cu democratia sau cu `doftrinele`,ce sa mai…In rest,salutabil!

  3. Pingback: Traian Basescu ne arata CAT DE BUNA ESTE CRIZA pentru… formarea STATELOR UNITE ALE EUROPEI. Cedarea de suveranitate este INSUFICIENTA! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Se spune in articol : “…în privința noilor “guvernanți” ai lumii, cei pe care nimeni nu-i alege și uneori nimeni nu-i cunoaște, cei care nu au nici un mandat electiv și nici obligația de a da socoteală maselor largi de cetățeni, dar care, prin influența lor, ne modifică viața…”

    Ba da, si pe acestia noi ii “alegem”, pentru ca ei se afla, finantand campaniile electorale, in spatele alesilor nostri !!!
    Dar de ce vrem noi in campanie electorala bere si mici gratis ? De ce vrem shwo-uri muzicale, de ce vrem “distractie” cu artificii si chiolhanuri ??
    De ce nu alegem noi candidatii dupa cat de crestini sunt ei, in fapte nu la televizor…
    De ce nu-i alegem dupa cat de modesti sunt ei in comportament, dar bogati in intentii crestine si umane ?
    Nuu, noi vrem sa aiba “charisma” (nu harisma), vrem sa vorbeasca mult si cu tupeu, vrem sa injure si sa barfeasca…
    Pai atunci sa nu ne miram ca Big Brother ii finanteaza pe alesii nostri…
    Fiindca Big Brother are nevoie de toti “zombie” pe care-i poate supune pentru o ciosvarta de friptura, o bere, un sac de faina, o revista porno sau o crema de infrumusetare…

    Noi alegem supunerea fata de “guvernul din umbra”, pentru ca nu vrem sa taiem voile sufletesti (mandria) si trupesti (pofta)…

    Degeaba dam tot timpul vina pe altii. Vina este in noi !!!

  5. @Hrisanti
    La obiect…Sunt de acord cu tine.As completa cu faptul de necontestat ca preotii ar putea juca un rol de unire si de constientizare in cadru social unde activeaza,spre un raspuns in interesul celor de jos.Insa daca noi(preotii) nu actionam unit,pentru ca nu suntem uniti,de aceea nici poporul nu este unit.Daca noi suntem marginalizati si neascultati,pe de o parte,dar si cozi de topor si spalati pe creier(unii dintre noi) pe de alta parte,la ce sa te mai astepti.Bineanteles ca ierarhii au o si mai mare vina,care ar merita comentata,dar ma opresc aici…

    Eu vad iesirea din criza aceasta morala numai pornind de la Biserica,si in primul rand de la slujitorii ei.Dar nu se va intampla nimic bun,pt.ca la nivel uman,in Biserica se poate vorbi de un sistem care este profund corupt. Ierarhii sunt manipulati sau manipuleaza la randul lor,in adunarile eparhiale,in consiliile eparhiale,si mai ales in permanentele consiliilor eparhiale in favoarea unor interese care numai duhovnicesti nu sunt.

    Imi pare rau sa vin cu aceasta nota pesimista,dar cine intelege ce am vrut sa spun va vedea o alta fata a realitatii,deloc placuta.
    Mantuire va doresc tuturor!

  6. pr Victor Agache,
    ceea ce ne-ati spus noi doar intuim. Cum altfel ar fi putut sta lucrurile privind la situatia generala a tarii? Este, pana la urma, expresia starii noastre sufletesti. Iar de suflet e chemata a se ingriji Biserica (si) prin preotii ei. Reprezentatii ei insa, au “importat” mai mult duh lumesc decat au exportat duh “bisericesc” si de aici rezulta deficitul nostru de “cont curent duhovnicesc”, sau, “economia” noastra duhovniceasca a inregistrat o “crestere negativa”. Masurile de redresare constau in injectii de capital duhovnicesc in societate prin chiar intermediul autoritatii care tezaurizeaza azeasta bogatie: Biserica. Este singurul gen de capital al carui exces nu duce la inflatie, nu provoaca dezechilibre, nu creeaza crize si duce la mantuirea noastra.

  7. @pr.Victor Agache

    Sarut mana, parinte,

    Ceea ce spuneti imi aduce aminte de o idee expusa de episcopul Kalistos Ware in cartea sa ” Ortodoxia, Biserica celor 7 sinoade ecumenice”, si anume ca poate Dumnezeu a ingaduit sa cada Bizantul din cauza coruptiei si venalitatii instalate in Biserica Crestina, odata ce a fost recunoscuta si “asimilata” ca institutie a statului…

  8. Pingback: Rezultatele recensamantului 2011, criza demografica a Romaniei si CORUL BOCITOARELOR IPOCRITE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Vaclav Klaus: EURO ESTE O CATASTROFA/ “Va modernizati voi sau va modernizam noi?”/ Italia: val de sinucideri in randul MICILOR PATRONI falimentari din cauza CRIZEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Comisarul European de Interne, Neelie Kroes, promotor al DIRECTIVEI BIG BROTHER SI ACTELOR CU CIP, MEMBRU AL BILDERBERG [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: DOCTRINA SOCULUI: documentar VIDEO. De ce NEOLIBERALISMUL si SOCIALISMUL sunt doua fete ale aceleiasi FILOSOFII MASONICE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: INCEPUTUL VANZARII ROMANIEI. Desecretizarea scrisorii din 1990 a guvernatorului BNR Mugur Isarescu catre FEDERAL RESERVE (SUA) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: PLANUL PENTRU O NOUA ORDINE MONDIALA prin strategia ”HAOSULUI CONSTRUCTIV”. Imperativul energetic si subminarea suveranitatilor nationale. CE CAUTA AMERICANUL IN SIRIA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: LIMBAJUL ORWELLIAN AL NOII ORDINI MONDIALE: jefuirea se numeste “austeritate”, dominarea colonialista “reforme structurale” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Demostene Andronescu despre UNIUNEA EUROPEANA CA PRELUNGIRE TOTALITARA “SOFT” A COMUNISMULUI BOLSEVIC. Si despre colonizarea euro-americana, prin instrumente ca FMI si Banca Mondiala -
  16. Pingback: AGENDA GOOGLE-BILDERBERG. Despre CONSPIRATII si "teoria conspiratiei" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: Doamna GALINA RADULEANU in “Familia ortodoxa” – invataminte esentiale din inchisoare, valabile si pentru zilele noastre: LUPTA PENTRU DISTRUGEREA INTIMITATII E MAI PREZENTA CA ORICAND, DAR CU METODE MAI PERFIDE! -
  18. Pingback: Care este sensul MEGA-SCANDALURILOR MICROSOFT si EADS? Prin anticoruptie la antidemocratie sau cum dispare POLITICUL din Romania. CINE NU E DE ACORD CU DIRECTIVELE OBLIGATORII N-ARE DECAT SA DEVINA EXTREMIST - Recomandari
  19. Pingback: Casatoriile homosexuale: instrument al “INGINERIEI” GLOBALISMULUI FASCIST pentru INROBIREA omenirii? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare