PASTORALA UNITĂȚII DE NEAM PRIN ÎNTOARCEREA LA HRISTOS. Mitropolitul Moldovei, ÎPS TEOFAN, la Învierea Domnului: “Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existenţei dacă este absent Dumnezeu, dacă nu există stare de pocăinţă şi focul rugăciunii nu arde” (și VIDEO)

7-04-2018 5 minute Sublinieri

† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL IAŞILOR ŞI
MITROPOLIT AL MOLDOVEI ŞI BUCOVINEI

Iubiţilor preoţi din parohii,
cuvioşilor vieţuitori ai sfintelor mănăstiri şi
drept-credinciosului popor al lui Dumnezeu
din Arhiepiscopia Iaşilor:
har, bucurie, iertare şi ajutor
de la Dumnezeu Cel în Treime preaslăvit –
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Iubiţi fraţi preoţi,
Drept-măritori creştini,

HRISTOS A ÎNVIAT!

În această noapte de har şi de lumină ne aflăm în pridvorul bisericilor noastre pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Suntem împreună într-un număr mare, având între noi şi pe cei care nu vin la sfânta biserică decât în noaptea de Paşti sau rareori în timpul anului. Îi îmbrăţişăm pe toţi cu dragoste de frate şi le dorim a fi cât mai mult între noi pentru că facem parte din aceeaşi familie creştină şi este bine şi frumos să mergem împreună pe acelaşi drum.

Suntem aici, la sfânta biserică, pentru „a lua lumină”. Acest fapt arată că este ceva sau, mai bine spus, că este Cineva Care ne cheamă. Simţim nevoia unui răspuns, avem trebuinţă de lumină şi intuim că în lumina de Paşti descoperim pe Cineva Care ne poate călăuzi, hrăni şi ajuta.

Da, iubiţi credincioşi, este lumina lui Hristos, este Hristos Însuşi Care vine spre noi, Care ne cheamă, Care ne aşteaptă, Care ne iartă, Care ne îmbrăţişează şi Care ne iubeşte. Spre El ne îndreptăm paşii în această noapte de Înviere şi nădăjduim ca lumina Lui, El Însuşi, să rămână cu noi şi în noi pentru veşnicie.

Sărbătoarea Sfintelor Paşti este momentul potrivit pentru a cugeta la taina legăturii omului cu Dumnezeu, legătură care constituie şi fundamentul real al relaţiei dintre oameni.

Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, pentru a fi împreună cu noi, pentru a ne dărui viaţa şi slava Sa. În momentul în care primii oameni au ales să vieţuiască fără Dumnezeu şi, uneori, împotriva lui Dumnezeu, ei s-au rupt de Izvorul vieţii. Moartea a pătruns atunci în om şi în lume, un zid despărţitor aşezându-se între acesta şi Dumnezeu. Îndepărtându-se de Dumnezeu, oamenii s-au îndepărtat şi unii de alţii. Au apărut, astfel, dezbinări, lupte între fraţi, războaie şi multă ură.

Însă Dumnezeu „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”1. Aşadar, Fiul lui Dumnezeu coboară pe pământ la oamenii zidiţi de El, pentru a le oferi acestora puterea întoarcerii la Dumnezeu şi a unirii între ei. Domnul S-a întrupat, spune Părintele Dumitru Stăniloae, S-a răstignit şi a înviat ca om ca să adune pe toţi cei dezbinaţi în Sine, în infinitatea iubirii Sale faţă de Tatăl şi a Tatălui faţă de El2

Înainte de Răstignirea şi Învierea Sa, Hristos înfăţişează Tatălui, în rugăciune, dorinţa Sa cea mai arzătoare – oamenii să fie uniţi între ei: „Mă rog, spune Hristos, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (…) precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca şi ei să fie desăvârşiţi întru unime”3.

Prin vieţuirea Sa printre oameni, prin Moartea şi Învierea Sa, Hristos îl vindecă pe om, înlătură peretele despărţitor dintre om şi Dumnezeu şi dăruieşte puterea unirii între oameni. În sărbătoarea Sfintelor Paşti conştientizăm în mod deosebit acest adevăr şi exclamăm:

„Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt”4.

„Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că a înviat Hristos, Bucuria cea veşnică.”5

Iubiţi credincioşi,

Sărbătoarea Învierii Domnului a fost, de-a lungul veacurilor, moment de bucurie aleasă pentru românii ortodocşi, oriunde s-ar fi aflat ei. Graniţe nedrepte i-au ţinut despărţiţi unii de alţii, dar limba lor comună şi, îndeosebi, aceeaşi credinţă i-au menţinut în unitate de cuget. Hrăniţi din tainele credinţei în Hristos înlăuntrul aceleiaşi Biserici Ortodoxe, românii şi-au văzut împlinită dorinţa de a fi împreună într-o ţară care să-i cuprindă pe toţi.

La împlinirea a 100 de ani de la acest eveniment de mare importanţă pentru noi, se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru cele întâmplate atunci. Credinţa în Învierea lui Hristos a fost în acele momente, precum este şi astăzi, şi izvor de putere în nădejdea de împlinire a năzuinţei de unitate.

A trecut un veac de la acel moment de graţie. Unele din împlinirile de atunci s-au menţinut, altele s-au pierdut pe parcurs. Sunt încă teritorii româneşti înstrăinate, iar plecarea a milioane de români în afara ţării naşte probleme uriaşe în faţa provocării pe care o trăim cu privire la continuitatea şi unitatea neamului. Este, de asemenea, multă dezbinare între noi, iar problema naşterii de copii devine din ce în ce mai îngrijorătoare.

Dacă analizăm cu onestitate realităţile care, de-a lungul timpului, au condus la realizarea Unirii celei mari de la 1918, constatăm că aceleaşi lucruri sunt necesare astăzi pentru a depăşi dificultăţile în care ne zbatem.

Credinţa în Dumnezeu, apartenenţa la aceeaşi Biserică, naşterea de copii, oameni de stat capabili să înţeleagă mersul istoriei, capacitatea de jertfă a militarilor, a preoţilor, a învăţătorilor, a medicilor, a ţăranilor etc. au pregătit marele moment din 1918.

Astăzi aceleaşi lucruri sunt necesare. Întoarcerea la Hristos, apărarea valorilor legate de familie, asumarea condiţiei de român sunt absolut necesare pentru o vieţuire cumpătată, firească şi demnă.

Dreptmăritori creştini,

Un mare duhovnic al Bisericii noastre, Părintele Sofian Boghiu, spunea că „rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu”6. Toate planurile noastre, strădania noastră, lupta noastră, ştiinţa sau banii, armele sau diplomaţia nu duc nicăieri dacă suntem goi de Dumnezeu, goi de Înviere, goi de veşnicie. „Căutaţi, mai întâi, Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă7, ne spune Hristos.

Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existenţei dacă este absent Dumnezeu, dacă nu există stare de pocăinţă şi focul rugăciunii nu arde. Atât armonia puterilor sufleteşti din om, cât şi coeziunea din sânul familiei sau a neamului nu pot fi dobândite în afara raportării noastre la Dumnezeu, la Taina Învierii, la cultura inimii şi a minţii deschise spre suferinţa oamenilor şi spre veşnicie. Orice altă abordare este „vânare de vânt”8, pierdere de timp şi „deşertăciunea deşertăciunilor9.

În sensul celor mărturisite, se cuvine, în aceste zile de Paşti, să privim la noi înşine şi la lumea din jurul nostru şi să le vedem pe toate în lumina Învierii lui Hristos. Aşezându-ne pe noi, pe cei ce ne sunt aproape şi pe toţi oamenii în legătură cu Taina Învierii, dobândim răspuns la multe nedumeriri şi rezolvare în multe situaţii grele.

Altoiţi pe lumina Învierii, dobândim, mai înainte de toate, convingerea că moartea nu are ultimul cuvânt în existenţa noastră. „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îți este, moarte, biruinţa ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?10, se întreabă Sfântul Apostol Pavel. Iar dacă moartea nu este definitivă, totul este văzut într-o lumină care oferă sens şi adâncime pentru tot ce există: om, natură, familie, neam, univers.

Lumina Învierii lui Hristos, aşezată în centrul vieţii oamenilor, oferă acestora atât un unic centru de referinţă, precum şi calea de apropiere între ei. Cu cât creşte apropierea oamenilor de Dumnezeu, cu atât capătă consistenţă unirea între ei. În această perspectivă, toţi şi toate dobândesc folos. Familia se întăreşte, neamul rămâne unit, duşmanii se risipesc, Biserica se bucură şi Dumnezeu este întru toate slăvit.

Cu nădejdea că lumina Învierii lui Hristos cuprinde tot mai adânc şi cât mai multe suflete, vă încredinţez pe toţi binecuvântării, iertării şi iubirii lui Dumnezeu. Pruncii să vă fie mulţi şi sănătoşi, cele materiale să se înmulţească prin muncă cinstită, pământul ţării să vă ţină acasă, iar cei plecaţi să revină în ograda părintească. Rugăciunea şi lucrarea tuturor să-i cuprindă şi pe românii moldoveni din teritoriile înstrăinate. Durerea şi dorul lor să fie al tuturor pentru ca toţi să ne regăsim în aceeaşi Ţară şi aceeaşi Biserică cu voia lui Dumnezeu, la timpul potrivit.

În faţa tuturor şi a fiecăruia în parte, rostesc cu bucurie adevărul mântuitor: HRISTOS A ÎNVIAT!, aşteptând de la toţi mărturisirea şi răspunsul pascal: ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS!

Al vostru părinte şi frate întru slujirea Bisericii lui Hristos,

† TEOFAN
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Note bibliografice

1 Ioan 3, 16.
2 Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 2, Edi-tura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997, p. 263.
3 Ioan 17, 20-23.
4 „Canonul Utreniei Învierii”, cântarea a 3-a, stihira a doua, în Penticostar, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bu-cureşti, 1999, p. 16.
5 „Canonul Utreniei Învierii”, cântarea întâi, stihira a treia, în Penticostar, p. 16.
6 Pr. Sofian de la Antim, „Smerenia, poarta spre Împărăție”, în Familia Ortodoxă, nr. 9 (44)/ 2012, p. 1.
7 Matei 6, 33.
8 Ecclesiastul 1, 14.
9 Ecclesiastul 1, 2.
10 1 Corinteni 15, 54-55.

CUI DĂM VIAȚA NOASTRĂ? † Părintele Episcop Macarie – PASTORALĂ de Înviere RĂSCOLITOARE ȘI PROVOCATOARE, atingând multe probleme de dureroasă ACTUALITATE: “Trăim vremuri de restriște pentru creștini. Există o PRIGOANĂ, deocamdată în forme atenuate. SUNTEM URÂȚI PENTRU HRISTOSUL NOSTRU, pe care refuzăm să-L transformăm într-un simulacru” (și audio, video)

Pastorala Inaltpreasfințitului Teofan la Sarbatoarea Invierii Domnului, 2017, despre ATACURILE LA ADRESA FAMILIEI SI CREDINTEI, MANIFESTARILE SCHISMATICE ALE “ULTRA-ORTDOCSILOR” CARE IAU CA PRETEXT SINODUL DIN CRETA si alte “primejdii si incercari prin care trec Biserica şi Neamul”

INVIEREA LUI HRISTOS CA POGORARE IN MIJLOCUL IADULUI DIN LUMEA NOASTRA… Pastorala IPS Teofan: “Există multă moarte în noi şi în lume, dar există şi oameni ai învierii care nu şi-au plecat genunchii în faţa mulţimii de idoli aşezaţi peste tot”. CINE AUDE STRIGATUL INABUSIT AL CELOR DISPERATI, AI TINERILOR FARA SENS? (video)

RUGAMINTEA IPS IOAN SELEJAN PENTRU TINERI. “Iubiti tineri, mangaiati si stergeti lacrimile mamelor” / Cuvantul IPS Teofan din noaptea Invierii: MANTUITORUL NE-A REDAT CEL MAI PRETIOS DAR: LIBERTATEA/ Despre SFANTA LUMINA de la Mormantul Mantuitorului cu Silviu-Andrei Vladareanu (VIDEO)

Pastorala de Inviere (2014) a IPS Teofan despre OFENSIVA CULTURII MORTII din zilele noastre prin RAZBOAIELE FRATRICIDE, PERSECUTIILE IMPOTRIVA CRESTINILOR si “REVARSAREA DE PAGANATATE ASUPRA LUMII”

PAZA LUMINII IN CAUSUL INIMII: “Nu poţi să te bucuri de Învierea lui Hristos, şi cu Hristos dacă nu mergi pe calea Lui. Este o bucurie care nu este din lumea aceasta, nu este o bucurie sentimentală sau trupească – şi atunci va trebui SĂ ÎNVĂȚ SĂ TRĂIESC VIAȚĂ DUHOVNICEASCĂ”. Parintele Dionisie de la Albac despre INVIERE ca REALITATE A PROPRIEI VIETI

DECLARAȚIA DE UNIRE – Moment simbolic cu încărcătură istorică majoră la MĂNĂSTIREA PUTNA (video, text): “CEREM FERM tuturor românilor, Guvernului, Parlamentului și Președintelui României să facă tot ce este necesar pentru unirea Basarabiei cu Țara”

IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad”

“Pierim ca neam”. ROMÂNIA, PE LOCUL DOI MONDIAL LA EMIGRATIE, DUPA SIRIA. Se pregateste, deja, terenul pentru folosirea ”imigratiei” ca solutie pentru criza fortei de munca si imbatranirea populatiei/ CAZ DE AGRESIUNE SEXUALA IMPOTRIVA UNEI MINORE LA SUCEAVA. Autorul: un pakistanez imigrat…

ROMÂNIA DISPARE! “Depopularea ţării intră într-o fază şi mai avansată, mai dramatică”. “Arhitecții dezastrului și haosului” ne-au găsit si soluția: PRIMITI MIGRANTII CA SA AIBA CINE SA VA PLATEASCA PENSIILE!/ Zeci de mii de migranti africani se revarsa DILUVIAL spre ITALIA, in timp ce Merkel si Renzi fac jocuri de glezne declarative

PRESEDINTELE STATULUI PARALEL. Iohannis acopera subteranele securistice in discursul … de ZIUA NATIONALA!/ Cladirea in care traiau români emigrati in Germania, INCENDIATA INTENTIONAT/ ROMÂNIA VIITORULUI: o țară de lumea a treia, golita de români, cu copii singuri si casatorii gay?

ROMÂNIA FĂRĂ ROMÂNI: suntem a doua tara a lumii ca nivel de scadere a populatiei!/ PESTE 200 DE PRUNCI NENASCUTI UCISI IN FIECARE ZI IN 2014/ O alta TRAGEDIE sau CRIMA: Zeci de mii de copii români sunt abandonati in anii formarii lor de parintii lor plecati in strainatate: BANII NU INLOCUIESC PREZENTA! – (video) Scurtmetrajul “Calea Dunarii” de Sabin Dorohoi/ JOACA PE CALCULATOR NU E JOACA


Categorii

IPS Teofan, Pastile/ Invierea, Pastorale, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “PASTORALA UNITĂȚII DE NEAM PRIN ÎNTOARCEREA LA HRISTOS. Mitropolitul Moldovei, ÎPS TEOFAN, la Învierea Domnului: “Nu se poate vorbi de unitate pe nici un plan al existenţei dacă este absent Dumnezeu, dacă nu există stare de pocăinţă şi focul rugăciunii nu arde” (și VIDEO)

  1. Hristos a inviat!
    ” Insusi Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi desavarsit, si intreg duhul vostru, şi sufletul, si trupul sa se pazeasca fara de prihana, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.”(1 Tesaloniceni 5)

  2. Hristos a inviat!

  3. Pingback: "E VREMEA SĂ DESCHIDEM OCHII ȘI SĂ VEDEM CINE VREA SĂ NE ROBEASCĂ! Vremea este, frați și surori, a căuta să plăcem mai mult lui Dumnezeu decât oamenilor și lumii!". PS SILUAN AL ITALIEI - mesaje puternice și importante la Învierea
  4. Adevarat a inviat!

  5. Pingback: "Românie, țara mea, dar au plecat prea mulți din ea... Dacă românii tăi pleacă, dacă ei mai pleacă, rămâne țara săracă, rămâne săracă". CÂNTECUL CU UN MESAJ SFÂȘIETOR DE PROFETIC făcut cunoscut de interpretaretarea minunat
  6. Pingback: PASTORALE VII CARE INDEAMNA LA CINSTIREA FAMILIEI SI A UNITATII NATIONALE. ÎPS IRINEU POPA: "Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei"/ ÎPS SERAFIM: "Asupra poporului nostru apasă cea mai mare cruce din
  7. Pingback: ALTE PASTORALE VII DE ÎNVIERE, CARE ÎNDEAMNĂ LA CINSTIREA FAMILIEI și a UNITĂȚII NAȚIONALE (2018). ÎPS IRINEU POPA: "Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei"/ ÎPS SERAFIM: "Asupra poporului nostru
  8. Pingback: PREASFINȚITUL MACARIE – avertismente duhovnicești puternice pentru CREȘTINII DIN LUME: “Sacrificăm propriii copii, propria soție sau propriul soț noilor idoli, pentru că noi înșine căutăm altceva decât pe Hristos în viața noastr
  9. Pingback: "Uitați-vă ce se întâmplă în țară: în loc să cultivăm iubirea și bunătatea, acum punem în față răul și urâtul. Și de-aceea nu putem trăi nici Marea Unire". Președintele Academiei Române, IOAN-AUREL POP, invitat la Oslo de
  10. Pingback: “Sa fiti uniti!” – BOALA DEZBINARII vs. ROADELE UNITATII izvorate din smerenie si dragoste. MANASTIREA PUTNA, serbarile istorice in jurul Marelui Stefan Voievod si UNIREA ROMÂNILOR (video, text) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: INTERVIUL INCENDIAR DIN “FAMILIA ORTODOXA” AL PARINTELUI MELCHISEDEC, staretul manastirii PUTNA, despre ROBIA ECONOMICA, POLITICA si MORALA a poporului român de astazi si LUPTA IMPOTRIVA FAMILIEI SI A NORMALITATII: “Acum asistam la o no
  12. Pingback: PASTORALA DE PASTI (2019) a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei despre caile de a ne impartasi de COBORAREA LUI HRISTOS IN VIATA NOASTRA: "Cum putem oare iesi din acest IAD care ne cuprinde tot mai mult? Cum se poate depasi STAREA DE MOART
  13. Pingback: STRIGĂTUL DISPERAT AL UNUI ARHIEREU CARE PLÂNGE DISPARIȚIA IMINENTĂ A NEAMULUI ROMÂNESC. România înlăcrimată își strigă fiii rătăcitori prin Pastorala dureroasă de Paști a Episcopului Maramureșului, PS IUSTIN: “Oare cum să ne rugă
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare