SEMNALE DE ALARMA de pe frontul pandemiei – “SACRIFICAREA” MEDICILOR aruncati in razboi fara arme, IMINENTUL COLAPS AL SISTEMULUI MEDICAL, CRIZA, DISPERARE, SARACIE si… SALVAREA OTRAVITA: “Criza economica fara precedent va dobori orice rezistenta. Omenirea va avea de optat intre SUPRAVIETUIRE si LIBERTATE”

31-03-2020 19 minute Sublinieri

Capital:

Legătură ciudată între criza economică din 2008 și căderea sistemului medical. Un reputat medic acuză: ”OMS-ul a acționat iresponsabil”

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, doctorul Vasile Astărăstoae, face pe blogul personal o analiză a actualei crize medicale prin care trece lumea. Reputatul medic ieșean atrage atenția asupra acțiunilor ireponsabile din aceste zile, dar și asupra cauzei care generează sufocarea sistemului medical pe care o vedem în aceste zile în majoritatea statelor.

Astărăstoae explică faptul că sursa sufocării sistemului stă chiar în precedenta criză economică, cea din 2008, după care s-a stabilit sacrificarea sistemului medical în detrimentul sistemului bancar.

Redăm analiza reputatului medic în forma sa originală. Iată ce scrie medicul, care la finalul anului trecut a fost achitat definitiv într-un dosar instrumentat de DNA Iași.

”În mass-media, cu greu își găsește loc alt subiect decât noul coronavirus. În special, numerele atrag atenția (infectați, vindecați, decedați, carantinați, izolați), ca și cum aceste numere ar conține revelații, afirmații despre viață și profeții despre viitor. O particularitate o constituie însă creșterea (din cauza măsurilor de izolare) influenței mediului virtual. În imensitatea internetului, există și o serie de „denunțători ai manipulării coroanei”, inclusiv oameni de știință educați, recunoscuți și cu experiență, care au opinii diferite de cele “oficiale” și care sunt boicotați de presă. Pe internet pot să-și exprime viziunea lor privind pandemia COVID-19. Câteva întrebări:

Este pandemia COVID-19 un pericol real sau este o manipulare?

Răspuns: În acest moment, nu știm. Poate să fie una sau alta, dar și una și alta. Nu sunt disponibile numere de încredere, numărul persoanelor infectate menționat în mod regulat este doar a celor la care a fost detectat virusul. În condițiile în care nu se face testarea peste tot și în care 80% dintre infectați sunt asimptomatici sau fac forme ușoare este clar că nu reflectă realitatea. Dar nimeni nu poate nega că există o afecțiune determinată de noul coronavirus. Este nevoie de multă ignoranță sau rea-voință să spunem, având în vedere raportările, că nu este epidemie. În același timp, este adevărat că problema nu a fost cauzată doar de virusul corona.

Dacă nu am fi testat, nu am fi observat noul virus?

Răspuns: Nu. Am fi raportat doar o creștere a infecțiilor respiratorii acute. Dar la testare avem o problemă. Wolfang Wodarg spune: “Testele, care se utilizează în prezent, nu sunt nici validate și nici specifice, virologii vor doar să câștige bani cu aceste teste”. Conform însă analizelor publicate pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății,  dar și a declarațiilor producătorilor, numeroase testări încrucișate au arătat că testele sunt specifice. Dar la fel de adevarat este că nu au urmat procedura de omologare. Și până la omologare, suspiciunile persistă. De exemplu, virusologul Christian Drosten o consiliază profesional pe Angela Merkel, dar tot el a dezvoltat în ianuarie 2020 un test pentru virusul Sars-CoV-2 achiziționat de guvernul federal.

Care este mortalitate prin noul coronavirus?

Răspuns: Nu știm. În tanatogeneză (fenomenele și cauzele care determină moartea) cauzalitatea poate fi directă, indirectă sau concuratoare. În această pandemie, regula este: dacă testul este pozitiv, atunci a murit din cauza noului coronavirus. Nimeni nu mai stă să analizeze dacă a murit cu coronavirus sau de coronavirus.

A fost pregătit OMS-ul și sistemele de sănătate să facă față pandemiei?

Aici răspunul este fără echivoc NU.

  1. Sistemele de sănătate au fost sufocate. După criza pieței financiare din 2008, fondurile publice au fost folosite pentru salvarea băncilor, în timp ce „troica” (Banca Centrală Europeană, Comisia UE și Fondul Monetar Internațional) a cerut măsuri de economii substanțiale în sectorul social și, mai ales, în cel medical. Cea mai simplă metodă a fost reducerea numărului de paturi din spital: de la 3 la 1 (conform OMS 2017). Finanțarea spitalului a fost schimbată spre rentabilitatea economică. Din 2004, în Europa, au fost introduse așa-numitele DRG-uri: companiile de asigurări de sănătate nu mai plătesc serviciile, care sunt furnizate în beneficiul bolnavilor, ci rate forfetare pentru fiecare caz în parte. Privatizarea spitalelor și înființarea grupurilor de spitale private a fost încurajată. Investițiile au fost raționalizate. În plină pandemie, medicii din Italia, Spania, Franța, dar nu numai, au reclamat condiții catastrofale de lucru. Paturile cu ventilatoare din unitățile de terapie intensivă din spitale nu au fost suficiente, astfel încât a trebuit efectuat un triaj, o selecție a bolnavilor în funcție de vârstă și de șansele de supraviețuire prin care cei mai bătrâni și bolnavi au voie să moară (Italia). Ei mor singuri, rudele nu au voie să-i vadă. Înmormântarea nu mai este permisă, militarii trebuie să ajute acum la eliminarea morților. Echipamente de protecție eficiente pentru personalul medical au fost sau insuficiente sau deloc și de aici numărul mare de infectări în rândul acestei categorii.
  2. OMS-ul a reacționat iresponsabil. A dat mesaje panicarde, care au îngrozit populația. Au recomandat aceleași măsuri, care s-au dovedit ineficiente în pandemia din 2009. Au lăudat modelul chinezesc și au impus statelor să-l urmeze, deși știau că, dată fiind cenzura și măsurile represive ale comuniștilor chinezi, cifrele raportate nu au putut fi verificate. O paranteză. Cu câteva luni înainte ca OMS să lanseze pandemia corona, Centrul pentru Securitatea Sănătății (CHS) de la Universitatea Johns Hopkins, (octombrie 2019), a creat pentru OMS un scenariu pentru o pandemie gripală la nivel mondial. Denumit „Eveniment 201” a fost realizat în colaborare cu doi parteneri puternici: Forumul Economic Mondial (WEF) și Fundația Bill & Melinda Gates. Scenariul prezintă o epidemie de corona, care a ucis 65 de milioane de oameni în întreaga lume. Scenariul este, în mod evident, elaborat pentru ca să ofere un substrat științific pentru privatizarea și restructurarea neoliberală a sistemului de sănătate global. Recomandările vizează cooperarea consolidată între guverne și companii private în parteneriate public-privat. Împreună cu organizațiile internaționale, trebuie promovate cercetările privind vaccinurile. Trebuie o cooperare cu companiile media, astfel încât în ​​cazul unei pandemii piața să poată fi inundata rapid cu mesajele și informațiile dorite (care sunt redactate de OMS), iar alte mesaje trebuie suprimate din punct de vedere tehnic.

Guvernele (cu câteva excepții) au ascultat de OMS și au încercat să limiteze viteza de răspândire a coronavirusului cu măsuri drastice fără precedent (carantină, izolare, distanță socială, interzicerea întrunirilor, închiderea magazinelor etc.). Pentru prima oară de la Decretul lui Constantin cel Mare, creștinii nu pot participa la slujbe religioase. Iacobinii, bolșevicii, ISIS au încercat, dar nu au reușit acest lucru (slujbele se țineau în clandestinitate). Viața socială s-a mutat în lumile digitale, lucru deosebit de periculos. Măsurile de combatere a coronavirsului merg mână în mână cu abolirea fără precedent a libertăților democratice – măsuri care sunt aprobate cu entuziasm de majoritatea populației. „Dacă nu ai ști despre ce este vorba, procedura din ultimele zile ar putea fi citită ca scenariul unei preluări populiste de putere”, scria istoricul René Schlott pe 16 martie în Süddeutsche Zeitung.

Rezultatul: virusul se răspândește cu viteză necontrolabilă (dovadă că în țările în care nu s-au adoptat aceste măsuri nu avem o creștere extraordinară, semnificativă statistic), personalul medical este epuizat fizic și psihic, spitalele sunt “sufocate”, economia intră în criză. Pe 18 martie, Frank Ulrich Montgomery, vicepreședintele Asociației Medicale Mondiale, a exprimat scepticism cu privire la măsuri (interviu în Bonn Anzeiger) ”Deoarece trebuie să presupunem că virusul va fi alături de noi mult timp, mă întreb când vom reveni la normal? Nu putem ține școlile și grădinițele închise la nesfârșit. În Italia, măsurile nu au ajutat niciodată, a fost o măsură de disperare politică, deoarece se crede că măsurile coercitive sunt mai eficiente decât cele generate de rațiune”.

În concluzie, în plină pandemie COVID-19, nu cunoaștem incidența, morbiditatea, mortalitatea, gravitatea, dar din frica irațională declanșăm o criză economică și socială și renunțăm cu entuziasm la drepturile fundamentale ale omului.

P.S.1. Dacă vă uitați la mortalitatea din Italia prin infecții respiratorii acute în primul trimestru al anului 2019 (ianuarie-martie) și o comparați cu cea de acum (COVID-19), nu veți găsi diferențe semnificative statistic.

P.S.2 Precizare pentru cei care supraveghează respectarea stării de urgență: cele scrise mai sus nu se referă deloc, dar deloc, la România. La noi au fost luate măsuri din timp, spitalele au fost dotate, există suficiente paturi de ATI, suficiente ventilatoare, echipamente de protecție eficiente și suficiente pentru personalul medical, conducătorii sunt înțelepți și grijulii față de noi, serviciile sociale funcționează ireproșabil și nu ne panicăm/isterizăm. Declar acestea ca să nu se înțeleagă eronat și să fiu acuzat de defetism, așa cum este definit în Codul Penal.”

***

Contramundum:

Profesor Dr. Sucharit Bhakdi scrisoare către Angela Merkel: Nu restrângeți viața publică!

Virolog decorat de guvernul german: Opriți carantina!

28/03/2020 | de Tilo Gräser

Profesorul doctor Karin Mölling s-a născut în anul 1943 și este un virolog și un cercetător al SIDA recunoscut la nivel internațional. Până în anul 2009 a fost directorul institutului de virologie medicală de la Universitatea din Zurich. În anul 2007 a primit Swiss-Award, un premiu acordat personalităților elvețiene remarcabile. În anul 2018 a primul decorația Ordinul de Merit clasa 1 a Republicii Federale Germania.

Iată cele mai importante afirmații ale prof.  Mölling:

  • Cred că ceea se întâmplă acum se întâmplă mai mult sau mai puțin în fiecare iarnă. Acum doi ani a fost ceva notabil cu gripa. Testul pentru SARS-Corona 2 nu era pe atunci cunoscut. S-ar putea ca acest virus să fi jucat un rol. Nimeni nu știe.
  • Vi se spune în fiecare dimineață câți oameni mor din cauza SARS-Corona 2. Dar nu vă spun câți oameni sunt afectați de gripă în această iarnă și câte morți a provocat… Ceva asemănător s-a întâmplat în urmă cu doi ani. Așa că lucrurile nu sunt puse în contextul care trebuie.
  • Poate că nu ar trebui să ne agităm atât împotriva ideii ca tinerii să petreacă împreună și să se infecteze unul pe altul. Trebuie cumva să ne construim o imunitate. Cum se poate întâmpla acest lucru dacă nu avem contacte unii cu alții? Tinerii duc infecția mult mai bine.
  • 20 de morți din nou, cât de îngrozitor! Știți când voi începe să mă panichez? Când vor fi 20.000. Abia atunci ne vom apropia de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani, o gripă care a trecut complet neobservată.
  • Vă spun: nimeni nu a făcut asta în urmă cu doi ani. De unde a apărut acum nevoia asta? Este doar o imitație a ceea ce s-a întâmplat în China?
  • Aceasta este frica principală: boala este prezentată ca o boală îngrozitoare. În sine boala este ca o gripă într-o iarnă normală. Este chiar mai puțin agresivă în prima săptămână.
  • Oamenii din China tușesc. Se numește tuse de Beijing. Este o tuse care apare din cauza faptului că plămânii oamenilor sunt afectați de poluarea aerului.
  • Din câte știu, testele pentru SARS-Corona 2 nu au fost validate, nu au fost cu adevărat verificate.
  • Eu nu sunt un economist. Aud doar vocea oamenilor. Cu toții spun: faceți ceva! Vreau doar să previn carantina.
  • Am fost întrebată la televizor ce cred despre bătrânii care merg la plimbare. Pot spune doar atât: da, ar trebui să o facă. Aerul proaspăt este bun pentru că diluează. Toată lumea își poate imagina acest lucru. Al doilea lucru este că apare acțiunea benefică a soarelui. Lumina ultravioletă ucide virușii. Este bine pentru copiii care se joacă afară, care fac sport afară. Este bine afară! Este cel mai bine dacă am putea sta afară!
  • Sub nicio formă carantină!

Întrebare: Doamnă profesor Mölling sunteți un virolog reputat și premiat. Ați publicat o carte despre viruși. Cum vedeți situația prezentă legată de SARS-Corona 2? Cât de periculos este acest coronavirus?

Profesor Mölling: Acest virus a dus la o pandemie, ceea ce înseamnă că este foarte contagios și este prezent în multe țări. Dar virusul nu reprezintă o cauză a unei boli severe. Există o rudă a acestui virus, Mers-Corona, în cămile. 37% dintre cămilele infectate vor muri. Există de asemenea virusul Ebola: cei care sunt infectați au o probabilitate de 90% să moară. Aceste ordine de mărime nu își au locul aici! Numărul celor infectați și rata exactă a mortalității nu sunt în întregime cunoscute. Din această cauză rata mortalității fluctuează, dar este mică.

Cred că ceea se întâmplă acum se întâmplă mai mult sau mai puțin în fiecare iarnă. Acum doi ani a fost ceva notabil cu gripa. Testul pentru SARS-Corona 2 nu era pe atunci cunoscut. S-ar putea ca acest virus să fi jucat un rol. Nimeni nu știe. Acum avem un sezon de iarnă un pic întârziat. Gripa deja se duce iar SARS-Corona 2 este în ascensiune. Rata de contagiune este foarte mare. Dar, în opinia mea, boala nu este la fel de rea ca gripa. Când am luat gripă, am crezut că voi muri. Toți cei care au avut SARS-Corona 2 îmi spun că nu aceasta a fost experiența lor.

Întrebare: Ați pledat deja, în interviurile acordate, pentru punerea lucrurilor în context. V-ați referit de asemenea la cei aproximativ 25.000 de morți din Germania din timpul gripei din 2017/2018. Cum ar trebui să înțelegem acest lucru? Cum ar trebui să punem lucrurile în context?

Profesor Mölling: Cred că lucrurile sunt decupate în așa fel încât să se transmite o anumită panică. Vi se spune în fiecare dimineața câți oameni mor din cauza SARS-Corona 2. Dar nu vă spun câți oameni sunt afectați de gripă în acea iarnă și câte morți a provocat… Ceva asemănător s-a întâmplat în urmă cu doi ani. Așa că lucrurile nu sunt puse în contextul care trebuie. Iarna aceasta gripa nu a fost foarte dură, dar aproximativ 80.000 de oameni au fost infectați. Nu ni se prezintă deloc aceste numere. Ceva asemănător s-a întâmplat în urmă cu doi ani. Lucrurile nu sunt puse în contextul care trebuie.

În fiecare săptămână cineva moare în Berlin din cauza unor bacterii multirezistente. În toată Germania mor din aceeași cauză 35.000 de oameni anual. Lucrurile astea nu se spun deloc. Cred că am mai avut astfel de situații ca cea de acum de câteva ori iar măsurile sunt exagerate.

Î: Politicieni se referă la virologi precum profesorul Christian Drosten, de exemplu, când iau astfel de măsuri precum cele implementate acum, care restrâng puternic viața publică. Totuși, dumneavoastră nu considerați aceste măsuri ca fiind echilibrate. De ce?

Profesor Mölling: Exagerează! Domnul Drosten este un foarte bun om de știință. De asemenea, el știe datele mai bine decât alții. Iar el este cel care a conceput testul. Testul ne-a făcut să ne dă seama că oamenii nu au doar gripă, ci și un alt virus. Domnul Drosten nu ia decizii. El spune: acesta ar putea fi cazul sau nu ar putea fi cazul! Și evită predicțiile. Cel puțin în faza inițială el nu a fost de acord să se închidă urgent școlile. Mai târziu, a apărut în presă că el ar fi în favoarea acestei măsuri.  Există de asemenea opinii variate în rândul virologilor. Există printre ei agitatori ai gloatei, să-i trecem cu vederea pentru moment. Institutul Robert Koch împinge lucrurile un pic cam tare. Este o autoritate de sănătate și este structurat diferit decât în știință.

Miercuri l-am auzit pe domnul Wieler de la Institutul Robert Koch spunând că se așteaptă ca zece milioane de oameni să fie infectați. Trebuie să spun: infectații nu sunt nici pe departe cea mai mare problemă. Trebuie protejați bătrânii! Și marile focare de infecție! În caz de îndoială, virologia înseamnă izolare, protejare.  Asta facem la aeroporturi. Dar nu sunt de acord, precum unii dintre colegii mei, că trebuie să luăm aceleași măsuri în viața privată, în restaurante, în familie, în grădinițe și mai presus de toate la locurile de joacă.

Aș face o distincție importantă pentru cei bătrâni. Eu mă număr de asemenea printre cei bătrâni. Sunt de părere că poate nu ar trebui să ne agităm atât împotriva ideii ca tinerii să petreacă împreună și să se infecteze unul pe altul. Trebuie cumva să ne construim o imunitate. Cum se poate întâmpla acest lucru dacă nu avem contacte unii cu alții? Tinerii duc infecția mult mai bine. Dar trebuie să-i protejăm pe bătrâni și să-i protejăm într-un fel în care poate fi analizat. Este oare normal ceea ce facem acum, să luptăm cu epidemia prin măsuri care aproape că paralizează întreaga economie mondială?

Întrebare: Înseamnă asta că grădinițele, școlile și restaurantele nu ar trebui închise, așa cum se întâmplă acum? Se vorbește acum de o carantină totală.

Profesor Mölling: Se va ajunge curând la asta. Suntem pregătiți pentru asta. Liderul din Bavaria, Soder, a afirmat deja acest lucru, joi. Cancelarul Merkel a lăsat de asemenea deschisă această posibilitate. A vorbit de un „simț al proporțiilor”. Un simț al proporțiilor este ceva diferit în opinia mea. Institutul Robert Koch furnizează cifrele. Apoi oamenii stau și ascultă: 20 de morți din nou, cât de îngrozitor! Știți când voi începe să mă panichez? Când vor fi 20.000. Abia atunci ne vom apropia de ceea ce s-a întâmplat în urmă cu doi ani, o gripă care a trecut complet neobservată.

Gripa din 2018 care a înregistrat 25.000 de morți nu a pus un moment pe gânduri presa. Spitalele au trebuit să se descurce cu un număr de 60.000 de pacienți suplimentari, care nu au reprezentat nici pentru clinici vreo problemă!

Întrebare: Dar acesta este unul din argumente. Politicienii spun: vrem să prevenim 20.000 de morți. Din acest motiv vrem să intervenim drastic în viața societății.

Profesor Mölling: Vă spun: nimeni nu a făcut asta în urmă cu doi ani. De unde a apărut acum nevoia asta? Este doar o imitație a ceea ce s-a întâmplat în China? Mă refer la ceea ce s-a petrecut în alte situații. Știu că oamenii îmi vor spune: gripa este diferită de această boală. Dar gripa este o boală foarte serioasă, să fim bine înțeleși. 25.000 de morți sunt foarte mulți și nu ne dorim acest lucru. Dar spitalele s-au descurcat. Iar acum noi ne temem că spitalele nu pot face față, că avem nevoie de mai multe ventilatoare, dar am concediat 4700 de asistente. Va fi destul de complicat deoarece producătorii nu le pot livra repede.

Vor să prelungească cât mai mult această stare. Toată speranța mea de a câștiga timp se bazează pe testele rapide de la Hoffmann-La Roche. Au cele mai rapide și bune teste. Am contribuit la dezvoltarea testului rapid  de gripă la Zurich și l-am testat pe pacienții mei. Când va veni acel test, panica se va dezamorsa rapid.

Dezvoltarea unui vaccin va dura cel puțin un an. Primul lucru de care avem nevoie este un test. Am fost cercetător al HIV și am fost implicat în astfel de lucruri. Testele rapide ajută enorm. Dacă toată lumea știe că există doar oameni neinfectați pe pământ sau în tren, atunci pot sta liniștit.

Aceasta este frica principală: boala este prezentată ca o boală îngrozitoare. În sine boala este ca o gripă într-o iarnă normală. Este chiar mai puțin agresivă în prima săptămână. Problema principală cu epidemia de Sars-Corona 2 este caracterul ei asimptomatic: oamenii nu își dau seama de ea și îi infectează pe alții.

Întrebare: Oamenii se referă mereu la exemplul Italiei, unde se spune că mortalitatea este cu mult mai mare decât media. Cum vedeți aceste lucruri?

Profesor Mölling: Ați prins bine lucrurile. Nu știm! Cifrele se presupune că sunt mai mari dar nu știm cu siguranță asta. Există doi viruși în Italia. Un ziarist de la publicația „La Repubblica” a făcut referire la viața de familie diferită din Italia, unde oamenii stau mult mai mult timp unii cu alții și în felul acesta se pot infecta unii pe alții mult mai ușor.
Poate că nici sistemul lor de sănătate nu este la fel de bine pus la punct ca al nostru. Nu știu. Lombardia este citată ca fiind una dintre cele mai rele zone industriale când vine vorba de poluarea aerului, poluare și alți parametrii. Am publicat articole despre poluarea aerului în China. În acele articole, există întotdeauna comparații între China și metroul new-yorkez și Lombardia.

Nimeni nu se întreabă: sunt cifrele eronate în Italia, sunt ei cu nouă zile înaintea noastră în epidemie? Cum știm, cât de mulți oameni sunt testați? De cât timp sunt testele la dispoziția autorităților? Te poți uita la aceste curbe de creștere și poți vedea unde ești. Suntem încă pe un trend crescător. Dar dacă numărul celor infectați este de 100 de ori mai mare, atunci rata mortalității este aceeași.

Întrebare: Cum vedeți situația din China, locul din care a pornit virusul și boala? China este dată acum ca un exemplu pentru cât de bine a fost rezolvată criza.

Profesor Mölling: Astfel de infecții, inclusiv gripa, vin adesea din China. Există anumite motive pentru care se întâmplă aceste lucruri. Virusul rezultă dintr-o combinație explozivă de viruși de la porci, păsări și animale. Nu este cazul acum, dar cu toate acestea noul virus vine din China deoarece virușii apar când avem o densitate a populației.

Ebola a rămas mereu în junglă până când a apărut mobilitatea: călătoriile, vasele, trenurile, călătoriile la piețele săptămânale și școlile. Apoi am descoperit dintr-odată Ebola în trei țări. De vină este mobilitatea. China trebuia să ia o măsură de Anul Nou, din moment ce sute de mii de oameni ar fi călătorit acolo. Era o problemă.
Există două rate ale infecțiilor: în Wuhan City este de 10 ori mai mare decât în împrejurimi. Există o diferență mare între oraș și rural. De ce? Din cauza densității populației, a poluării aerului, a densității din apartamente. În cazul Chinei, poluarea aerului nu este niciodată menționată, deoarece este produsă de industriile care există încă în oraș.

În urmă cu doi ani, când am fost la Beijing, severitatea poluării aerului depindea, de asemenea, de ora din zi și de vânt. Oamenii din China tușesc. Se numește tuse de Beijing. Este o tuse care apare din cauza faptului că plămânii oamenilor sunt afectați de poluarea aerului. Dar nu este o tuse produsă de viruși ci de particule de praf. Acesta este cu siguranță un factor, dar nu am citit despre el nicăieri. Dar am fost în China și am scris o lucrare despre asta.

Mai mult trebuie spus că sunt mii de oameni care trăiesc în zgârie nori iar aceștia sunt apropiați. Este ca un sat cu 10.000 de oameni care trăiesc într-un mic bloc. Dacă ies cu toții afară apare un risc de infecție. Dar în interior desigur că riscul de infecție este uriaș. Interioarele sunt mult mai contagioase decât aerul proaspăt de afară. Carantina în fapt poate avea un impact negativ. Nu ne putem compara cu China. Smog, densitatea populației și toate celelalte. Noi nu avem problemele acestea.

Întrebare: Așadar, carantina care este menționată din ce în ce mai des…

Profesor Mölling: Da, exact despre asta vorbesc. Este singurul lucru de care mă tem. Este greșit! Tocmai de asta m-am decis să vorbesc. Este singurul lucru pe care îl putem face pentru a băga la loc spiridușul în sticlă. Celelalte lucruri deja s-au produs, așa că de ce să mai mă preocup? Avem nevoie de aer și soare, aerul diluează virușii iar soarele cu razele ultraviolete îi ucide Dar nu carantină! Nu te infectezi pe străzi!

Altfel, sper că vor apărea testele rapide, deși sunt dificil de produs. Trebuie să treci printr-un proces de validare, să vezi dacă funcționează așa cum trebuie. Din câte știu, testele pentru SARS-Corona 2 nu au fost validate, nu au fost cu adevărat verificate. Chinezii chiar au ajustat testul. Este dificil de făcut.

Întrebare: Ați avertizat de asemenea asupra panici. Ce rol joacă media în asta?

Profesor Mölling: Cred că de vreo câțiva ani avem o situație nou. Nu așa au stat lucrurile cu SARS-Corona 1. Noutatea constă în felul în care tinerii iau unii de la alții informațiile. Asta a schimbat lumea. În acest moment toată lumea este educată virologic. Ceea ce e bine. E bine să te speli pe mâini și în viitor. A strănuta în cot este ceva ce am recomandat de acum zece ani. Toate astea sunt bune.

Dar faptul că cineva declară numărul morților și al celor infectați fără nicio referință, astăzi 16 morți, mâine alți 1000 de oameni infectați, produce frică. Ne sunt puse în față numere care înfricoșează. Dar nu sunt corelate cu alte numere, iar apoi taximetristul îmi spune că va muri dacă va trebui să-și închidă afacerea. Trebuie avut și asta în vedere. Eu nu sunt un economist. Aud doar vocea oamenilor. Cu toții spun: faceți ceva! Vreau doar să previn carantina.

Întrebare: Ce susțineți? Ce alternative aveți în vedere și ce pot face indivizii care nu vor să se alăture aceste campanii de panică?

Profesor Mölling: Am fost întrebată la televizor ce cred despre bătrânii care ies la plimbare. Pot spune doar: Da, trebuie să o facă. Aerul proaspăt este bun pentru că diluează: oricine își poate da seama de asta. În al doilea rând, este soarele. Razele ultraviolete ucid virușii. Este bine să se joace afară copii. Este bine să stea afară. Cel mai bine.

Ce mai rămâne de făcut este purtarea de măști. Virușii sunt mici și pot pătrunde în multe locuri. O mască de gură te protejează împotriva infecțiilor din stropi. De ce ar trebui să păstrezi o distanță de 1,5 metri. Doar din acest motiv.

Virusul de unul singur nu călătorește departe. Virusul stă pe stropi și pe salivă. Când mă duc la cumpărături, îmi pun eșarfa pe gură și nas, nu vorbesc prea mult, apoi mi-o dau jos – toată lumea ar trebui să facă asta. Este important să-i izolăm și să-i protejăm pe bătrâni. Apoi cât mai mult aer proaspăt și raze ultraviolete.  Mai mult, deschideți grădinițele și școlile în loc de a arunca familiile în haos. Școlile sunt cele mai bune locuri de a-i aduna și de unde afli cum se transmite lanțul infecțios. Poți controla asta și poți reacționa. Tinerii ies și mănâncă înghețată. Nu e bine. Trebuie să bea ceva fierbinte!

Dar sub nicio formă carantină! Oamenii trebuie să meargă la restaurante pe riscul propriu. Când vremea este frumoasă, nu poți ține oamenii blocați în case. Aud asta în familie: ce facem cu copiii când este vreme frumoasă? Poți face asta o săptămână, maxim două. De asemenea trebuie construită cumva imunitatea și doar prin contact poți face asta.

Întrebare: Ați scris o carte despre viruși ca fiind „superputerea vieții”. Este o putere foarte periculoasă, așa cum li se pare acum unora? Am citit recent thrillerul lui Richard Preston „Hot Zone” despre virusul Ebola. Ce sunt virușii, dacă ni-i puteți descrie pe scurt?

Profesor Mölling : Cartea este gândită altfel, nu este vorba despre mari pericole. Virușii fac parte din viața noastră, la fel ca microorganismele și bacteriile. Sunt de mai mult timp pe pământ decât noi. Virușii sunt atât de flexibili și adaptabili și atât de inovatori. Ne-au ajutat să fim ceea ce suntem. Există de la începuturile evoluției.

Ceea ce vedem acum este o evoluție pe ritm foarte rapid. Virușii sunt cele mai puternice și rapide evoluții din lumea. Sunt cea mai mare populație din lume. Numărul lor este mai mare decât al stelelor din cer sau al firelor de nisip. În principiu numărul mare al virușilor nu te face bolnav. Nu sunt decât vreo 250 de viruși care potențial te îmbolnăvesc. Boala este determinată de parametrii umani. Dacă vei închide oamenii în case, virusul nu va muri ci se va duce la căței și pisici. Întotdeauna găsește o cale de ieșire. Nu poți opri asta. Virusul nu va muri și nu va dispărea. Aceasta este estimarea mea.

Sunt virușii Zika. Există virusul febrei West Nile care se răspândește de la New York la San Francisco în cinci ani, de la o singură pasăre care a căzut moartă în New York. Virușii sunt atât de adaptabili și versatili.

Coronavirusul nu este cel mai rău, are un sistem de corecție ca oamenii, ceva de felul Tipp-Ex pentru genom. Virusul este atât de mare încât dacă s-ar schimba prea mult, s-ar autodistruge.

Virușii sunt aproape o specie, nu doar un tip. Vaccinarea nu va fi ușoară. Dar virușii ar putea fi de asemenea salvatorii noștri. Scriu în prezent o carte despre virușii care ucid bacteriile. Fac asta când se multiplică. Poate că astfel pot face o alianță cu noi pentru a lupta contra bacteriilor multirezistente. Aceasta va fi marea noastră provocare în viitor.

Interviu tradus de la https://www.rubikon.news/artikel/die-stimme-der-vernunft

***

Iulian Capsali:

SE AȘTEAPTĂ CRIZA ȘI “MÂNTUIREA”

Sunt perfect de acord cu Dana Budeanu, 99% din mass media românească este cumpărată de interesele corporațiilor BigPharma.S-a văzut clar când ne-am opus legii aberante, naziste, a vaccinării obligatorii.

Interesul lor este să escamoteze dezastrul din spitale și să umfle numărul de morți. Nu ai testați, dar ai un număr imens de morți raportat la puținii testați. Unii confirmați post-mortem!

Așa întreții spaimele care au îmbolnăvit societatea.

Iar vorba prietenilor, brusc bolnavii de cancer, diabet neglijat, leucemii, ciroză șamd, nu mai mor. Toată lumea moare de covid-19!

Atenție! Chiar dacă vor face pompieristic teste, NU AU CAPACITATEA CA SĂ LE PROCESEZE! Le vor arunca, așa cum am înțeles că au mai făcut-o, la gunoi.

Toate spitalele vor fi paralizate/dedicate coronavirus. În loc să se trateze situația cu calm, să fie luate măsuri de triere și testare, totul e făcut într-o devălmășie absolută. Sunt medici care demisionează, din cauză că nu li se oferă echipamentul necesar.

Nu sunt teste. Nouă nu ni s-au făcut teste. Mâine ies din carantină, iar protocolul, prin care STATUL SE OBLIGĂ să-mi facă teste la intrarea și la ieșirea din carantină, NU ESTE RESPECTAT.

Fiul meu, CONFIRMAT POZITIV (nr. 123) este plimbat la telefon de la DSP (care ar trebui ras cu buldozerul, fiind o cloacă de tembeli) la 112. Ieri a dat 9 apeluri.

Toată presiunea este pusă pe bieții medici de familie, care NU AU ECHIPAMENT DE PROTECȚIE, se descurcă fiecare cum poate.
Timotei (cazul oficial 123) NU FIGUREAZĂ ÎN REGISTRUL DSP-ului! Vă vine să credeți?

Din acest motiv el NU a fost controlat niciodată de poliție, spre deosebire de noi. Dar, ca și în cazul nostru, nu se respectă protocolul prin care ar trebui să fie testat. Am făcut presiuni ca măcar el să fie testat. Să sperăm că vor veni azi sau mâine.

În loc să trateze lumea alopat, cu clorochină (chinină), sau homeopat (cel puțin două remedii sunt foarte active în această epidemie, noi am ieșit din viroză cu Arsenicum Album), sunt preferate alte combinații scumpe, care în Italia se dovedesc LETALE mai ales la persoanele în vârstă (antiHIV, cortizon, antiinflamatoare).

Chinina și remediile sunt mult prea ieftine. Macron, o altă slugă Big Pharma, a acceptat tratamentul cu chinină după ce a fost amenințat de vestele galbene.

Dar “mântuirea” este așteptată de la vaccinul miracol, cu care va fi vaccinat tot globul. Prin forță, dacă e nevoie!

Toată presiunea mediatică va fi dezlănțuită pentru acceptarea vaccinului salvator al lumii, pentru un guvern mondial și o monedă unică. Totul pe un fond de criză economică fără precedent, care va doborî orice rezistență. Omenirea va avea de optat între SUPRAVIEȚUIRE și LIBERTATE. Cred că bănuiți ce vor alege oamenii care au stat acasă la referendumul pentru căsătorie/familie și au fost la vot la alt referendum, în care întrebările erau nu numai cretine, dar sfidau Constituția.

Deja au fost suprimate drepturi la care bolșevicii nu visau. Nici ISIS-ul nu a reușit închiderea bisericilor creștine. Iar mijloacele tehnologice de azi permit o dictatură planetară fără probleme. De ce credeți că statele lumii democratice sunt conduse de marionete devertebrate de tipul Macron, Merkel, Troudeau, Johannis șamd?

Întrebarea e retorică, evident.

***

Bogdan Calehari:

Si Nimicul poate ucide!

Imi replica un prieten de pe Facebook, cu ceva vreme in urma, ca avem teste pentru toata populatia (intr-adevar, au ajuns unele, aduse din Coreea de Sud, dupa 48 de ore, dar n-a fost testat nimeni nici pana acum); sau ca avem hidroxiclorochina garla in farmacii (dupa 3 zile, directorul Fabricii de medicamente din Cluj spunea ca ar fabrica-o fara probleme daca i-ar da voie guvernul).  Alt prieten e si el optimist: e bine, romanii s-au mobilizat, si daca sunt unele lipsuri, de astea au si altii. Da, altii care au avut si ei “unele lipsuri”, au acum 1000 de morti pe zi!

Astia sunt penelistii; daca la guvern era madam Dancila, si pesedistii ar fi vazut totul in roz. Pentru ca ne putem vindeca de Coronavirus, dar de yesmanie niciodata.

„Romanii s-au mobilizat” spun, deci, ai lui Orban – Ludovic nu Viktor.

Cand ar fi trebuit, si-ar trebui, sa se mobilizeze guvernantii, nu numai romanii. Au declarat stare de urgenta si carantina, au scos armata pe strazi, au interzis, au suspendat, au inchis. Au scos „declaratii pe propria raspundere”, dupa aia au scos altele – cand vom ajunge la 100 sau la 300 de morti /zi, vor scoate unele noi – ca-n Italia. Isi spun, probabil, ca si-au facut datoria. Ca au facut totul.

In timpul asta, au trecut 2 saptamani, continua criza echipamentelor de protectie in spitale si a mastilor de protectie in toata tara. Nu au facut NIMIC sa o rezolve si nu vor face NIMIC, nici de acum incolo. Ca in Franta!

Cine a citit articolul „Marturiile medicilor de la 8 spitale din Bucuresti” a aflat ca oamenii aia sunt trimisi la razboi cu piepturilor goale, asta in timp ce blindatele adasta in fata Guvernului si a Cotrocenilor, iar masinile politiei difuzeaza imnul national! “ Ne arunca in razboi fara materiale”- spun ei. La Timisoara, o doctorita, are 40 de ani, s-a imbolnavit deja si se afla in stare grava; doua doctorite de la spitalul Dimitrie Gerota, in stare critica, sunt ventilate mecanic. Vor urma si altii, asta e tragedia. Medicii care vor muri, nu vor muri de Coronavirus, vor muri de Guvern! Si Nimicul poate ucide!

De ce trebuie sa treci prin fata farmaciilor, de 2 saptamani si sa vezi acelasi afis pe usi: „Nu avem masti de protectie, nu avem dezinfectant, nu avem spirt medicinal”? (E ca si cum armata ar spune in vremuri de razboi „nu avem gloante” ) .

[…]

„S-au mobilizat romanii”!  Pe bune?! A fost cutremur, au fost inundatii si noi nu stim? Sa fim seriosi – romanii sunt tinuti in case! Nu s-au mobilizat, sunt arestati la domiciliu! Si da, s-a mobilizat Gigi Becali, numai ca el nu e prim ministru, nici macar ministru. Iar astia – presedinte, premier si ministri – in loc sa se mobilizeze ei, au mobilizat armata, in spatele careia isi freaca impotenta, la rece, in aplauzele yesmenilor!

https://pressone.ro/marturiile-medicilor-de-la-opt-spitale-din-bucuresti

***

Mirel Palada:

E de-abia începutul. Tăcerea plutește în aer, pe străzile pustii. Frica ni se cuibărește în inimi. Nesiguranța. Neputința. Incertitudinea. Angoasa.

Încă nu e ură. Încă nu e furie. Doar frică.

Peste două luni, lucrurile vor sta cu totul altfel. Acum, exponențiala e de-abia la început. De-abia a decolat de cîteva zile. Să vedeți puterea exponențialei în două săptămîni.

Spitalele vor fi pline. Ca în Italia, că ne despart două trei săptămîni față de ei. Morți cu sutele în fiecare zi. Ca în Italia. Lumea va începe să nu mai suporte. Izolarea în casă, recesiunea, pierderea locurilor de muncă. Dar mai ales experiența morții și a sărăciei care stă să explodeze.

Acum avem doar vreo două mii de pozitivi și doar vrei 40 de morți. Practic nimic. Nici nu se simte, la cîte milioane sîntem în țară: vreo 16 milioane, cu totul.

În două luni, însă după ce va trece acest vîrf pandemic de primăvară, foarte mulți români vor avea experiența personală a bolii și a morții.

Nu neapărat ei înșiși. Dar cu siguranță rude, neamuri, prieteni, colegi, cunoscuți.

Boala și moartea se vor transforma dintr-o experiență indirectă, mediată, “dincolo de sticlă”, într-una cît se poate de fizică, de personală.

Acuma e ca la Hollywood: ne uităm la televizor și vedem niște știri și niște vorbitori de vorbe care vorbesc.

În două luni, însă, la sfîrșitul lui mai, cînd vom avea spre zece mii de morți și spre suta de mii de bolnavi, probabil, vom fi din ce în ce mai mulți care să-i știm personal pe amărîții atinși de epidemie.

Care e. Ce a pățit. Cînd a început boala. Cît de grav e. Și în multe cazuri, de la cine a luat-o. Mai ales în comunitățile mici, unde toată lumea se știe cu toată lumea.

Atunci să vezi furie. Atunci să vezi cum se schimbă opinia publică dintr-o extremă în alta. Atunci să vezi emoții negative la adresa diasporenilor care au adus virusul în țară.

Au înjurat țara. Au criticat sistemul de sănătate și statul român. Iar acuma, întorși acasă, medicii nu mai sînt corupți, sînt buni. Spitalele din România nu mai sînt jalnice, sînt locul unde se străduie să-și salveze viața. Străinătatea nu mai e raiul pe pămînt, e locul de unde fug. România nu mai e țara aia de rahat, e locul de refugiu, unde din păcate au adus prăpădul.

Ne așteaptă o primăvară complicată, dragilor. Nu va fi război civil, dintr-un motiv foarte simplu. Populația nu are arme. Și românii, în general, sînt pașnici. Îndură greul cu resemnare.

Însă furia și ura la adresa celor responsabili va crește exponențial, așa cum exponențial crește zilele astea coronavirusul prin țară.

Brace yourselves. Winter is coming.

***

Ziua 34 de la primul caz de contaminare. Ziua 9 de la primul deces. Pina acum, din pacate, seamana in continuare cu Italia si Spania. Vedem. Asteptam. Stati acasa. De-abia de-acum incolo incepe escaladarea situatiei.

Este posibil ca imaginea să conţină: text
Este posibil ca imaginea să conţină: text

***

Libertatea:

La Spitalul Fundeni, bolnavilor li s-a spus că nu-și vor primi la timp tura de citostatice în carantina de COVID-19

Mesaj dur pentru autorități de la un profesor doctor: „Morții vor fi atât de mulți încât vor fi stivuiți prin biserici”

Scene triste într-un oraș din sudul Italiei. Oamenii plâng că au rămas fără bani: „Vreau să mănânc. Mama nu a luat medicamentele de o lună”

”Să fim lăsați în pace! Așa e la război!” Nu, nu e așa, domnule Streinu-Cercel

***

Stiri pe surse:

VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 30: ‘Situaţia de la Spitalul Universitar este un secret de stat’

***

 

Legaturi:

DE CE AU MURIT ATÂT DE MULȚI pacienți cu CORONAVIRUS în ITALIA?/ OPINII CRITICE ale unor experți medicali față de MĂSURILE EXTREME împotriva COVID-19. „Toate aceste măsuri conduc la AUTODISTRUGERE și sinucidere colectivă”

PAN-ISTERIA COVID-2019 – o criza provocata si un razboi psihologic, ca PAS NECESAR SPRE DICTATURA A “STATULUI GLOBAL”? Care este rolul OMS in aceasta afacere cu SANATATEA si FRICILE oamenilor? Dr. VASILE ASTARASTOAE: “Speriati de epidemie, oamenii par sa se fi resemnat cu noile intruziuni si, uneori, chiar accepta cu bucurie introducerea unui SISTEM DIABOLIC de SUPRAVEGHERE SI CONTROL”

PANICA omoara DEMOCRATIA. Epidemia de ISTERIE mai periculoasa decat cea de CORONAVIRUS. Cine si in ce scop OPERATIONALIZEAZA PSIHOZA COLECTIVA? Riscul real al provocarii unei CRIZA ECONOMICE/ Directorul general al OMS: Lumea trebuie sa se pregateasca de o ”EVENTUALA PANDEMIE”/ Profesorul VASILE ASTĂRĂSTOAE, mesaj puternic impotriva INCITARII ISTERICE la masuri POLITIENESTI

Filosoful italian Giorgio AGAMBEN despre CONTAGIUNE și NORMALIZAREA STĂRII DE URGENȚĂ

De reflectat la un punct de vedere: UN FIASCO AL SECOLULUI? În lupta contra pandemiei blocăm întreaga lume, riscând o CRIZĂ DE PROPORȚII, fără a avea date fiabile. ANALIZA lui John P.A. Ioannidis, director în cadrul Universității STANFORD

CORONAVIRUSUL ȘI AGENDA GLOBALISTĂ sau de ce „leacul” poate fi mai rău decât boala. Prin legea marțială medicală, spre reprimarea dizidenței și controlul populației?

COMBATEREA CORONAVIRUSULUI, comparată cu AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. Cum a fost găsit pretextul ideal pentru instaurarea unei DICTATURI TOTALITARE ORWELLIENE/ Memento mori și amintiri despre gripa Hong Kong din 1968

„OCHII INTUNERICULUI” sau despre STRANIA “PROFETIE” fictionala din 1996 a SCRIITORULUI AMERICAN Dean Koontz, despre un virus-arma biologica intitulat WUHAN 400

IADUL CONCENTRAȚIONAR DIN CHINA, pe cale de a fi generalizat la nivel global? CORONAVIRUSUL – oportunitate pentru instituirea STATULUI POLIȚIENESC CEL MAI DRACONIC CU PUTINȚĂ/ Directorul general al OMS apasă BUTONUL ROȘU DE PANICĂ: „Un virus poate avea consecințe mai puternice decât orice acțiune teroristă. ESTE INAMICUL PUBLIC NUMĂRUL 1 PENTRU ÎNTREAGA LUME”

Criza epidemica a coronavirusului, intre LILIECII din China si ”ULIII” care ar planui lansarea VACCINURILOR ADN experimentale. CINE SI PENTRU CE AR AVEA NEVOIE DE DECLANSAREA UNUI RAZBOI BIOLOGIC MASCAT SUB O PANDEMIE? (I)

Epidemia de coronavirus intre EXPERIMENTELE DARPA in domeniul armelor biologice si omniprezenta “vizionara” a magnatului BILL GATES – de la SIMULAREA RECENTA A UNEI PANDEMII DE… CORONAVIRUS, la PREVIZIUNILE CATASTROFICE a milioane de morti si pana la FINANTAREA DEZVOLTARII UNUI VACCIN. Nicio legatura cu preocuparile mai vechi privind… REDUCEREA POPULATIEI MONDIALE, inclusiv prin VACCINURI (si VIDEO)

CUM AR ARĂTA O LUME ÎNTREAGĂ PUSĂ SUB CARANTINĂ? Și dacă noua EPIDEMIE de CORONAVIRUS din CHINA este (și) un MARE EXPERIMENT SOCIO-POLITIC care preînchipuie și “testează” DICTATURA VIITORULUI? (si video)


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Iulian Capsali, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Razboiul impotriva populatiei, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate, Studii, oameni de stiinta, Vasile Astărăstoae, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “SEMNALE DE ALARMA de pe frontul pandemiei – “SACRIFICAREA” MEDICILOR aruncati in razboi fara arme, IMINENTUL COLAPS AL SISTEMULUI MEDICAL, CRIZA, DISPERARE, SARACIE si… SALVAREA OTRAVITA: “Criza economica fara precedent va dobori orice rezistenta. Omenirea va avea de optat intre SUPRAVIETUIRE si LIBERTATE”

  1. Pingback: Câteva gânduri și articole bune de citit… | Mărturie creștin-ortodoxă
  2. https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/managerul-spitalului-suceava-despre-cele-13-decese-raportate-luni-din-ce-am-citit-in-presa-e-posibil-sa-nu-fie-de-ieri-ci-acumulate-1284052

    Astăzi 31 martie 2020, între orele 17 și 19, va fi scoasă în procesiune racla cu Sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, însoțită de ÎPS Pimen, PS Damaschin și câțiva ieromonahi și preoți, în mașini. Orașul Suceava și câteva localități învecinate au intrat în carantină.
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  3. Este cumplit! Ce a postat Romil despre spitalul din Hunedoara si tot restul. Ruda mea medic mi a confirmat ca asta e situatia.

    Trebuie sa ne rugam pt oamenii astia! Si sa ne rugam inclusiv pt conducatori, sa ii lumineze Domnul, sa ii iertam pe toti si sa ne rugam smerit si crestineste, sa ne cerem iertare pt pacate si sa ne rugam cu durere si smerit. Mi se pare cumplit ce se intampla, inadmisibil. Eu nu am urmarit la tv nimic, imi dau seama acum de ce in Italia se petrecea aceeasi drama. Este incompetenta – sa ne rugam sa nu mai fie – este rea vointa – sa ne rugam sa fie stavilita.

    Intre timp nu pot sa nu remarc si va invit si pe voi – cum stau Bulgaria si Georgia in statistici.
    https://www.worldometers.info/coronavirus/#countries

    Ce poate fi mai clar? Ce poate fi mai miraculos? Nu vreau sa sune exaltat, dar mesajul este limpede.

  4. Scrisoarea deschisă adresată Angelei Merkel :
    http://contramundum.ro/2020/03/30/profesor/

  5. Ce-au mai hotărât decidenții statului român. După ce au cheltuit peste 200 de milioane de euro pentru cardul de sănătate, autoritățile române au renunțat la cardul de sănătate pe perioada pandemiei !!!

    https://mihaiandreialdea.org/2020/03/26/din-talhariile-politicienilor-cardul-de-sanatate/

  6. #5: vocile ignorate ale ratiunii…

  7. @Doroteea
    Exact !!!

  8. Pingback: CORONAPOCALIPSA, denunțată de alți experți dizidenți/ Studiu important în THE LANCET despre estimările privind severitatea COVID-19/ Jurnalist italian: virusul, folosit pentru dobândirea PUTERII TOTALITARE?
  9. N-am avut timp să vizionez videiclipurile cu părerile lui Ion Cristoiu, dar acum după ce am aflat părerile lui, sunt surprins că, fie nu cunoaște realitatea din România zilelor noastre deoarece trăiește în capitală, fie o cunoaște și joacă un rol în tot angrenajul conducerii actuale a României. Având în vedere că d.p.d.v al credinței pare destul de superficial, pare că ar fi prima variantă. Dar și una și alta sunt destul de periculoase pentru urmăritorii emisiunilor lui, deoarece el este (și) un formator de opinie. Oricum, în opiniile exprimate de el, sunt și lucruri bune și mai puțin bune. Printre cele bune, este faptul că nu este normal ca după 30 de ani de la evenimentele din ’89, FRICA de autorități să fie mai mare decât pe vremea Ceaușescu. Printre cele rele este faptul că le cere medicilor să ne mintă și să ne promită că o să fie bine, chiar dacă aceștia știu că nu o să fie bine. El bagă toți medicii în aceeași oală și nu are știre de medici care sunt împotriva curentului ? Nu este informat în această direcție ? N-are niciun dubiu despre ceea ce urmăresc cei care conduc destinele lumii din umbră ? Parcă nu pot să cred acest lucru, că poate fi atât de naiv în această direcție. Dacă nu știe aceste lucruri și vorbește despre cele ce se întâmplă în România zilelor noastre, chiar (și) exprimându-se critic la adresa lui L.Orban al III-lea și K.W.Iohannis, nu-i are nimeni baiul, ba chiar, să mă ierte, le face un serviciu arătând că în România este democrație. Și atunci, păcat de talanții risipiți… Dumnezeu să-l lumineze !!!
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  10. @ Romil:

    Spune destule lucruri bune, fie si asa, mai in trecere, printre randuri, dar nu doar asa. Pentru un jurnalist de azi, om lumesc, mie mi se pare ca aruna destule hint-uri (indicii), da teme corecte si bune de gandire, inclusiv unele cu bataie religioasa (minimala), ataca teme incomode, atat cat isi poate permite, evident cu un grad considerabil de autocenzura protectiva. Nu face propaganda, asta nu inseamna ca nu are si el limitele lui, pe de o parte, dar nici ca are curajul sa spuna chiar tot ce gandeste, banuieste etc. Cred ca pentru conditiile de acum este deja foarte bine si foarte mult si atat. Daca nu crezi, urmareste-i pe ceilalti ziaristi, aliniati cu totii la mantrele propagandei, unii chiar la modul cel mai isteric posibil!

    Trebuie ascultat cu atentie, eu il urmaresc aproape zilnic si ma bucur ca da dovada de mai multa intelepciune si luciditate decat, din pacate, multi dintre preotii nostri de vaza…

    In chestiunea cu „mintitul” era cu totul alta ideea, si anume sa se inceteze odata cu isterizarea populatiei, cu aruncarea in psihicul colectiv, zi de zi si minut de minut, a unor informatii, predictii, amenintari catastrofice, pentru ca aduc oamenii in disperare, in depresie. Sub diferite forme, cred ca in fiecare zi a reluat tema asta, ca oamenii sunt omorati cu zile in casele lor de acesti ciocli care apar la TV si inspaimanteaza cu anticiparile lor apocaliptice. Nu e vorba despre toti medicii, dimpotriva, a lut apararea medicilor si a spus ca este o crima sa fie obligati prin mijloace penale sau militare sa lucreze in orice conditii, daca nu mai vor, atata vreme cat nu sunt echipati corespunzator, nu li se da ceea ce trebuie etc. In seara asta a batut apropo la o posibila conspiratie ascunsa in faptul inadmisibil, absurd, ca pana si America e in criza de masti pentru populatie.. desi, teoretic, ei trebuia sa fie, in modul cel mai firesc, pregatiti oricand de un razboi bacteriologic… si brusc, fara explicatie, se gasesc la fel de descoperiti precum… românii?! Ceva e in neregula aici…

    Doamne, ajuta!

  11. @admin2
    Întrutotul de acord cu faptul că merită urmărit cu atenție deosebită, pentru că spune multor lucruri pe nume spre deosebire de marea majoritate a ziariștilor din România. Mă întrebam, fără a fi retoric, dacă știe sau nu știe ceea ce se petrece în realitate în lumea zilelor noastre. Oricum mulțumesc din toată inima pentru răspuns. Măcar nu a stat deloc pe gânduri când Iohannis & comp. au călcat în picioare pe cei în vârstă de peste 65 de ani. L-a făcut pe Iohannis cu ou și cu oțet, ceea ce într-adevăr nu-i de ici de colo. Și a taxat multe alte derapaje de-ale politicienilor români de-a lungul timpului. Personal mi-aș fi dorit să facă mai mult, dar îi mulțumesc și pentru atât cât a făcut și face. Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  12. Pingback: RAȚIUNE, NU ISTERIE. Dr. Vasile Astărăstoae despre "CALARETII APOCALIPSEI" epidemiologice si DEZVRAJIREA NUMERELOR GENERATOARE DE PSIHOZA si de reactii distructive. CU MASCA SAU FARA MASCA? "Utilizarea corectă a măștii în public core
  13. Pingback: LUAREA TEMPERATURII (asa-zisa "termoscanare" obligatorie pentru "triaj", din magazine, piete si institutii) si LIMITA ARBITRARA DE 37,3 GRADE - MASURI INUTILE, ABERANTE EPIDEMIOLOGIC, INSULTATOARE SI SERGEGATIONISTE. Opiniile unor medi
  14. Pingback: DR. VASILE ASTARASTOAE in dialog cu MARIUS TUCA si ION CRISTOIU (video, text). "Nu exista o alta dictatura mai grava decat DICTATURA POLITICO-MEDICALA, pentru ca pe o spoiala de stiinta se justifica orice masura". CE S-A GRESIT FLAGRANT IN STARE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare