Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”

27-04-2010 Sublinieri

Daca vrem cu adevarat sa fim bine placuti lui Dumnezeu si sa ne imprietenim cu prietenia cea prea fericita, sa infatisam mintea noastra goala lui Dumnezeu, netarand cu ea din veacul acesta de acum nici mestesug, nici gand, nici nascocire mincinoasa (sofisma), nici aparare, chiar de am fi invatat toata intelepciunea lumii. Caci Dumnezeu se intoarce de catre cei ce se apropie de El plini de parere mare despre ei insisi si ingrasati pana la umflare de slava desarta. (Caci bine au infatisat unii dintre talcuitori parerea desarta despre sine ca una ce ingrasa si umfla).

*

Cum am putea rapune pacatul, care a pus stapanire pe noi? E trebuinta de sila. Caci barbatul, zice, osteneste intru nevointe si alunga cu sila pierzania de la el, ravnind intotdeauna sa se inalte spre sfintenia gandurilor sale. Iar a departa sila prin sila nu-i oprit de legi. Daca deci punem la lucru sila vreunei straduinte, chiar foarte slabe, si sezand in Ierusalim, adica in rugaciune neincetata si in celelalte virtuti, asteptam apoi puterea care ne vine de sus, va veni la noi o sila puternica, ce nu mai lucreaza ca sila noastra slaba, ci este o sila ce nu poate fi aratata fi aratata prin buze trupesti. Ea va birui cu marea ei putere si va infrange obisnuinta cea rea si rautatea dracilor. Va birui si pornirea spre mai rau a sufletelor noastre, precum va birui si miscarile necuvenite ale trupului. ”Si s-a facut, zice, sunet din cer, ca de vijelie ce vine cu putere”, ca sa alunge cu sila pacatul ce ne sileste puterea spre mai rau.

*

Vrajmasul sta la panda ca un leu in culcusul sau si ne intinde pe ascuns curse si laţuri de ganduri necurate si necredincioase. Dar si noi, daca nu dormim, putem sa-i punem curse si laţuri, inca mai mari si mai infricosate. Caci rugaciunea, cantarea, privegherea, smerenia, slujirea aproapelui, mila, multumirea si ascultarea cuvintelor dumnezeiesti, i se fac vrajmasului curse, laturi, franghii si gropi in care cade.

*

Precum este un pahar al caderii si o cupa a maniei, asa este si un pahar al neputintei pe care, luandu-l Domnul de la noi la vremea potrivita, il da in mainile vrajmasilor nostri ca de aici inainte nu noi, ci dracii sa slabeasca si sa cada.

*

Precum pentru lucrurile din afara sunt zarafi, tesatori, vanatori, oameni de razboi si mestesugari, asa si pentru cele dinauntru cugeta ca sunt intre ganduri unele care se ocupa cu jocurile de noroc, altele otravesc, altele talharesc, altele vaneaza, altele murdaresc, altele omoara si asa mai departe. Tuturor trebuie sa le interzicem scurt intrarea, prin impotrivire evlavioasa si rugaciune, si mai ales celor ce murdaresc, ca sa nu spurce locul cel sfant si sa intineze pe omul lui Dumnezeu.

*

Nu numai cu limba este furat Domnul spre mantuire, precum a facut talharul care a strigat de pe cruce, ci si cu gandul.

Caci zicea in sine cea cu curgere de sange: de ma voi atinge chiar si numai de marginea hainelor Lui, ma voi mantui”;

iar sluga lui Avraam graia lui Dumnezeu despre Rebeca in gand.

*

Aproape pacatul insusi impinge pe cel ce se caieste spre Dumnezeu, dandu-i un fel de simtire a putorii, a poverii si a nebuniei lui. Dar pe cel ce nu vrea sa se aplece spre pocainta nu-l impinge spre Dumnezeu, ci tinandu-l mai degraba in puterea sa, il leaga cu lanturi de nedezlegat, facand mai tari si mai napraznice poftele pierzaniei.

*

Pazeste-te de otravurile Isabelei, intre care se gasesc mai ales gandurile de mandrie si de slava desarta. Iar pe acestea vei putea sa le birui, cu harul lui Dumnezeu, numai umilind sufletul si injosindu-l, si, aruncandu-te inaintea Domnului, si chemandu-L sa te ajute si cunoscand ca darurile ce le primesti sunt ceresti. De aceea zice: “Nimenea nu poate lua nimic de nu ii va fi dat lui din cer”.

Zice legea: ”Iar de vor fi marturisite si nu-l va pierde pe el, va ispasi platind”. Se intampla uneori la vreun ospat ca sare inainte gandul slavei desarte, vrand sa vorbeasca fara vreme. Dar gandurile ingeresti se vor impotrivi, cerandu-ti sa inabusi gandul iubitor de vorbarie si nelalocul lui. Daca deci nu-l vei inabusi prin tacerea cea buna, ci-l vei lasa sa iasa afara, dupa ce te vei fi umplut de fumul mandriei, vei plati gloaba, fiind predat de judecata fie unui pacat mare, fie unor dureri grele trupesti, fie loviturilor indesate ale fratilor, fie osandei din veacul viitor. Caci si pentru cuvantul fara rost si iubitor de slava desarta vom da socoteala, din pricina lipsei de disciplina a limbii. De aceea trebuie sa ne pazim limba cu trezvie.

*

Petru primeste intai cheile, apoi e lasat sa cada si sa se lepede, ca sa i se intelepteasca cugetul prin cadere. Deci si tu de vei cadea in tot felul de ganduri dupa ce-ai primit cheia cunostintei,nu te mira, ci slaveste pe singurul intelept, pe Domnul nostru, care infraneaza prin diferite stramtorari parerea de sine ce se inalta pe sine pentru cunostinta dumnezeiasca. Caci ispitele sunt un frau, care poate sa infraneze mandria omului, prin purtarea de grija a lui Dumnezeu.

*

Daca Domnul ia adeseori de la noi cele bune, cum a luat bogatia lui Iov (caci Domnul a dat, Domnul a luat), desigur, va lua din mana noastra si relele pe care ni le-a adaos Cel vesnic. Caci “de la Domnul, zice, sunt si cele rele si cele bune”. Si cel ce ne aduce cele rele, acelasi ne va aduce bucuria vesnica impreuna cu slava vesnica. Caci, “precum privegheam, zice Domnul, ca sa va surp si sa va necajesc, asa voi priveghea ca sa va zidesc si nu va voi surpa, va voi sadi si nu va voi smulge”. Sa taca deci proverbul poporal care zice: “Daca e rau, nu e bine”. Caci Domnul, care a intors lucrurile spre mai rau, poate desigur, sa le schimbe iarasi, pe neasteptate, spre si mai multa slava. (Ieremia, 31, 28).

*

Cel ce porneste impotriva dracilor, fie prin infranare, fie prin rugaciune, fie prin orice virtute, mai tare si mai cu ravna, va primi si de la ei lovituri tot mai grele, pana ce se va descuraja vazand osanda mortii spirituale (inteligibile) in sufletul sau, incat sa ajunga sa zica: ”Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia”, caci sunt silit sa ma supun fara voie legilor vrajmasilor?

*

Nu degeaba s-a scris ca ziceau unii dintre ei: ”Sculati-va si sa mergem la poporul cel intarit intru nadejde si linistit”; sau iarasi: ”Veniti sa ne suim si sa vorbim cu ei o limba de gand (inteligibila) vicleana, si-i vom intoarce pe ei de la adevar spre noi”. Caci cumplitii draci obisnuiesc in toata vremea vietii sa-si ascuta sulitele ispitelor impotriva celor ce si-au ales viata de liniste. Si mai furios lupta ei impotriva celor mai cuviosi si mai cinstitori de Dumnezeu, impingandu-i spre pacatul cu fapta prin razboaie greu de rabdat, doar vor putea astfel sa-i desfaca pe cei razboiti de credinta in Hristos, de rugaciune si de buna nadejde.

‘Dar noi, cum zice David, nu ne vom departa de la Tine, pana ce nu te vei milostivi spre noi si nu se vor departa de la noi cei ce vreau sa ne inghita pe noi; nu ne vom departa de la Tine, pana ce nu vei porunci sa fuga de la noi cei ce ne ispitesc pe noi si nu vom fi facuti iarasi vii prin rabdare si prin nepatimire ferma”.

Caci mijloc de ispitire este viata omului si adeseori ni se gateste de catre conducatorul luptei vreme randuita spre a cadea sub picioarele celor de alt neam. Dar e propriu sufletului mare si viteaz sa nu deznadajduiasca in nenorociri.

*

Daca dracul e asa de tare, ca chiar daca nu vrea omul, il schimba si-l duce spre pierzania sa, scotandu-l din starea cea buna a firii, cu cat nu va fi mai tare Ingerul, care primeste la vremea hotarata porunca de la Dumnezeu sa intoarca spre bine toata dispozitia omului? Daca vantul cel foarte rece de la Miazanoapte a fost asa de tare ca a putut sa faca firea moale a apei vartoasa ca pe a pietrelor, ce nu va putea face vantul cel foarte cald de la Miazazi? Daca aerul cel foarte rece le face pe toate sa se retraga din calea lui (caci ”cine va sta in fata gerului”), cum nu va intoarce caldura toate spre sine? Sa credem deci ca mai curand sau mai tarziu carbunele rece si negru al cugetarii noastre se va face fierbinte si luminos, prin atingerea focului atotdumnezeiesc.

*

Am auzit pe unii frati care sunt neincetat bolnavi cu trupul si nu pot sa se foloseasca de post, zicand catre mine: Cum putem sa ne izbavim de diavoli si de patimi, fara post? Acestora trebuie sa li se spuna: Nu numai prin infranare de la mancari, ci si prin strigarea inimii veti putea zdrobi si izgoni gandurile rele si pe cei ce le strecoara. ‘Strigat-am catre Domnul, zice, intru necazul meu si m-ai auzit”; si iarasi s-a scris: ”Din pantecele iadului ai auzit strigarea mea si glasul meu”; si ‘‘sa se ridice din stricaciune viata mea”. De aceea ”pana ce va trece faradelegea”, adica tulburarea pacatului, ”striga-voi, zice, catre Dumnezeu cel prea inalt”, ca daruindu-mi cea mai mare binefacere, sa nimiceasca cu puterea Lui insasi momeala pacatului si sa surpe idolii cugetarii patimase si sa goleasca de idoli Atena noastra ocupata de idoli. Daca deci n-ai primit darul infranarii, cunoaste ca Domnul vrea sa te asculte prin rugaciune si nadejde cand te rogi. Deci cunoscand judecata lui Dumnezeu, nu te descuraja pentru neputinta nevointei. Ci mai degraba staruieste in lucrarea izbavirii de vrajmasi prin rugaciune si rabdare, impreunata cu multumire. Deci de va vor alunga gandurile neputintei si ale suferintei din cetatea postirii, fugiti in alta, adica in rugaciune si multumire.

*

Zice Faraon, rugandu-se: ”Sa ia Dumnezeu de pe mine moartea aceasta”. Si a fost ascultat. Asemenea si dracii, rugand pe Domnul ca sa nu fie trimisi in adanc, au primit implinirea cererii. Cu cat mai vartos nu va fi ascultat crestinul, rugandu-se sa primeasca slobozenie de moarte mintala (inteligibila, spirituala)?

*

“Fericiti cei ce nu m-au vazut si au crezut” (Ioan 20, 29), precum fericiti cei ce la retragerea harului, neafland mangaiere in ei, ci mai degraba vazand prelungirea necazurilor si un intuneric adanc, nu deznadajduiesc, ci stau intariti in credinta, socotind ca vor vedea pe Cel nevazut si staruind cu barbatie.

*

Loviturile ce ni le da vrajmasul fie pe vazute, fie pe nevazute, adeseori le simtim si le vedem. Dar chinurile si durerile ce le sufera el de la noi, cand devenim uneori virtuosi, sau ne caim pentru greseli, sau rabdam indelung si rezistam in necazuri, sau ne rugam si implinim cu ravna toate celelalte prin care el e chinuit, pedepsit, fara sa se tanguie, lovit, – toate acestea, dupa iconomia dumnezeiasca noi nu le vedem, ca sa nu ne mandrim si molesim. Caci ”drept este inaintea lui Dumnezeu sa rasplateasca cu necaz celor ce ne necajesc pe noi’‘.

Se cuvine sa stie monahul ce este neputinta, dupa cuvantul: “Miluieste-ma pe mine, ca neputincios sunt” (Ps. 6, 2); si ce este caderea (apostazia) de la Dumnezeu, care este boala diavolului si a ingerilor lui.

*

Precum unirea cu focul face fierul cu neputinta de pipait, asa rugaciunile dese fac mintea mai puternica in razboiul impotriva vrajmasului. De aceea se silesc cu toata puterea sa ne insufle o anumita neplacere pentru staruirea in rugaciune, stiind-o pe aceasta mintii aparatoare, iar lor vatamatoare.

*

David a pretuit ravna celor ce au iesit impreuna cu el din Sichelag impotriva celor de alt neam, desi slabind au ramas la raul Bosor. Caci intorcandu-se la ei dupa biruinta asupra barbarilor si auzind pe cei ce ziceau ca nu trebuie sa se dea parte din prazi celor ce au sezut, din pricina slabirii, la parau, iar acestia rusinandu-se si negraind nimic, i-a aparat prea bunul David, zicand ca au stat ca sa pazeasca uneltele. De aceea le-a dat o parte egala cu cea data luptatorilor viteji si curajosi. Ia seama deci daca la fratele care a aratat la inceput caldura, iar mai pe urma a slabit putin, se afla uneltele mantuirii: credinta, smerenia si plansul, rabdarea, nadejdea, indelunga rabdare si celelalte? Daca vreunul slabut in ale vietuirii (slabut dupa mod), sade si staruie langa ele in asteptarea lui Hristos, primeste dupa cuviinta un oarecare dar vesnic.

*

Daca trunchiul imbatranit in pamant si in piatra inverzeste cand e udat de ape ca si o mladita de curand sadita, e firesc ca si noi, cei inviorati prin puterea Sfantului Duh, sa odraslim din nou nestricaciunea pe care am primit-o dupa fire si sa aducem rod de seceris ca mladita de curand sadita, chiar daca ne-am cufundat in omul cel vechi.

*

Dumnezeu nu deznadajduieste de mantuirea noastra. Caci sufletelor care s-au descurajat de ele insele, pentru multimea covarsitoare a ispitelor si a pacatelor, si au zis: ”S-a pierdut nadejdea noastra, ne-am omorat”, le-a grait: ”Veti trai si veti cunoaste ca eu sunt Domnul!” Iar catre sufletul care nu pricepea cum va putea sa nasca pe Hristos prin virtuti marete, i-a zis: Duhul Sfant va veni peste tine”. Iar unde este Duhul Sfant de fata, sa nu cauti inlantuirea si legea firii si a obiceiului. Caci Duhul cel Sfant si inchinat este atotputernic si pe cele nefacute ti le face tie, ca sa te minunezi. Dar si mintea biruita mai inainte o face acum biruitoare. Căci Mangaietorul care vine de sus peste noi, pentru milostivirea Lui, e mai presus de toate si te aseaza mai presus de toate miscarile firesti si patimile dracesti.

*

Nevoieste-te sa pastrezi nepatata stralucirea luminii din puterea carmuitoare a sufletului. Caci de ai inceput sa privesti cu patima, te-a intunecat Domnul si a trimis zabranic peste obrazul tau si lumina ochilor tai nu mai este cu tine. Dar chiar daca s-ar intampla acestea, nici atunci sa nu descurajezi si sa nu slabesti. Ci sa te rogi, impreuna cu sfantul David: ‘Trimite lumina Ta si adevarul Tau, mie celui mahnit, mantuirea fetei mele si Dumnezeul meu”. Caci ”trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului”.

*

Fericit cel ce mananca si bea in viata aceasta fara sa se sature, rugaciuni si psalmi, ziua si noaptea si se intareste pe sine cu slavita cetire a Scripturii. Caci aceasta impartasire va da sufletului o bucurie nemicsorata in veacul ce va sa vie.

*

Asigura-te din toata puterea sa nu cazi. Caci nu se cuvine luptatorului puternic sa cada. Dar daca ti s-ar intampla sa cazi, ridica-te indata si stai iarasi la lupta cea buna. Chiar daca ti s-ar intampla aceasta de zeci de mii de ori, prin retragerea harului, de zeci de mii de ori sa faci si aceea, adica sa te ridici pana la sfarsitul tau. Caci s-a scris:‘De sapte ori de va cadea dreptul, adica toata viata, de sapte ori se va ridica”. Pana ce tii arma sfintei schime cu lacrimi si cu rugaciune catre Dumnezeu, te socotesti intre cei ce stau, chiar daca ai cazut de multe ori. Pana ce ramai intre monahi, primesti ca un ostas viteaz ranile in fata si ele iti aduc mai degraba lauda, ca nici ranit fiind n-ai suferit sa cedezi sau sa te lepezi. Dar daca vei iesi dintre monahi, vei fi ranit pe la spate, ca un fugar si ca un fricos, ca unul ce ai dezertat din randuri si esti lipsit de curaj.

*

Mai cumplit lucru este a deznadajdui decat a pacatui. Iuda tradatorul, fiind mic la suflet si neincercat in lupte si de aceea deznadajduind, a venit la el vrajmasul si i-a pus cureaua in jurul gatului. Dar Petru, piatra cea tare, suferind o cadere infricosata, fiindca era cercat in lupte, n-a slabit, nici n-a deznadajduit, descurajandu-se, ci ridicandu-se indata a adus lacrimi amare din inima mahnita si smerita, si vrajmasul nostru, vazand acestea, a sarit ca ars la fata de o vapaie mare si a fugit departe, vaitandu-se cumplit.

*

Un rege israelitean oarecare a biruit neamul celor ce locuiesc in pesteri si pe alti barbari cu psalmi, cu imne si cu cantari duhovnicesti prin cuvinte si organele lui David. Ai si tu, ca barbarii ce locuiesc in pesteri, pe dracii care patrund in simturile si madularele tale ti-ti muncesc trupul cu fierbinteala si te fac sa privesti, sa asculti si sa mirosi cu patima, sa graiesti cuvinte necuviincioase, sa ai ”ochi plin de desfranare”, si sa fii inauntru si in afara zapacit ca o babilonie. Deci sileste-te si tu sa nimicesti pe barbarii din pesteri, care iti lucreaza cele rele, cu credinta mare, cu psalmi, cu imne si cu cantari duhovnicesti.

*

Precum voieste Domnul ca om prin om sa se mantuiasca, asa se sarguieste Satana ca om prin om sa se piarda. De aceea nu te lipi de barbatul dispretuitor, viclean si limbut, ca sa nu mergi cu el la munci. Caci de abia dobandeste cineva mantuirea stand in preajma celui drept. Dar daca traieste cu cel viclean, va cadea in valuri, cum se umple cineva de lepra, fara sa bage de seama. Si cine va avea mila de cel ce s-a apropiat voios de balaur? Fugi deci de cei neinfranati la limba, de cei porniti spre sfada si de cei ce tulbura cu madularele dinauntru si din afara.

*

Un singur cuvant bun l-a facut pe talharul scelerat de odinioara curat si sfant si l-a dus in rai; si un singur cuvant necuvenit i-a inchis lui Moise pamantul fagaduintei. Deci sa nu socotim mica mancarimea de limba.Caci barfitorii si flecarii isi inchid lor insisi Imparatia cerurilor. Barbatul limbut, chiar daca merge drept in unele privinte, dar in aceea nu merge drept, ci mai degraba stramb si-l vor vana relele ca sa-l piarda. Drept a zis deci un oarecare barbat intelept ca mai bine este a cadea de pe o inaltime de pamant, decat de pe limba. Sa credem de aceea lui Iacob Apostolul, care scrie: ‘‘Sa fie tot omul grabnic la auzire si zabavnic la graire”.

*

Aducandu-ti aminte de caderile tale, nu pregeta de a-ti lovi pieptul, ca prin astfel de rani sa-ti scobesti inima impietrita si sa afli aurul vamesului, si te vei bucura foarte de bogatia ascunsa.

*

Focul rugaciunilor catre Dumnezeu si sfanta meditatie a cuvintelor Duhului sa arda pururi pe altarul sufletului tau.

(va urma)

(extrase din Filocalia, vol. 4)

Cititi si:

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Filocalie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

64 Commentarii la “Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: TACEREA CEA BINE GRAITOARE: “Lumea a obosit de vorbe multe, mari, opace, prefăcute, de lemn… Avem nevoie de odihna tăcerii celei de aur, de ascultarea cea de mult preţ, de folosirea cuvinte­lor necesare. PREDICA TUNĂTOARE A NĂSCĂTOAREI
  2. Pingback: Mare este caderea omului! Oamenii au devenit mai primejdiosi decat dracii… ARMA CLEVETIRII MINCINOASE. Pana unde merge acceptarea calomniilor? | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  4. Pingback: DUHUL GRĂIRII ÎN DEȘERT… NU MI-L DA MIE! – Când are valoare TĂCEREA, când este de folos CUVÂNTUL? “În lucrul cu care se laudă omul, în acela Dumnezeu îngăduie să cadă, pentru a se ruşina şi a învăţa smerenia” | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate