Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati-va de superficialitate!

6-03-2014 14 minute Sublinieri

bucuria_spovedaniei_1_-_doxologia

  • Doxologia:

Protos. Hrisostom de la Putna: „Spovedania – declarații de dragoste, în esență, și vărsarea inimii în fața Celuilalt”

Există unele abordări ale Tainei  Sfintei  Spovedanii pe care noi nu luăm seamă, la care nu ne gândim. Cum ar fi dacă, de exemplu, am înlocui problema păcatelor cu cea a împăcării? Cum ar fi dacă ne-am duce la Dumnezeu ca la Cel pe care-L iubim cel mai mult și față de care ne-am cam răcit, dar dorim mai presus de orice să ne împăcăm cu El? Taina Sfintei Spovedanii  este  o  întâlnire cât se poate de reală cu Dumnezeu. Și, ca orice întâlnire, pentru a fi reușită, are nevoie numaidecât de o pregătire. Cum? Cu maximă sinceritate și onestitate și… cu o declarație de dragoste. Să-I spunem lui Dumnezeu că-L iubim. Așa ne îndeamnă protos. Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna. Vă invit să lecturați câteva cuvinte ale sfinției sale care să constituie un îndemn pentru viitoarele noastre întâlniri cu Dumnezeu.

 „Noi va trebui să ne petrecem veșnicia alături de Hristos”

În calitate de duhovnic, mă întâlnesc de multe ori la Spovedanie cu o situație destul de neplăcută, în care oamenii vin foarte timorați, foarte apăsați, și ies cumva și mai timorați. [Pe] 70-80% dintre ei îmi vine să-i chem înapoi și să-i pun să mai stea puțin în genunchi, că mi se pare mie că nu pleacă ei așa cum ar trebui să plece.

Problema este că nu venim așa cum trebuie la Spovedanie. Nu cerem ceea ce trebuie să cerem. Spovedania este una dintre cele mai intime taine; taină nu înseamnă nimic ascuns, taină înseamnă mai profund decât poate mintea noastră să perceapă la un anumit moment; dar va pricepe până la sfârșit. Taina întotdeauna invită pe om să exploreze mai mult adâncimile ei.

Noi va trebui să ne petrecem veșnicia alături de Hristos și e foarte greu să-ți petreci viața aceasta, darămite veșnicia lângă un străin. Avem o mulțime de ocazii în care am putea să strângem relația cu Dumnezeu și n-o facem, și cel mai bun prilej este Spovedania.

„La Spovedanie, duhovnicul este acolo ca prieten al Mirelui, nu ca un simplu martor”

Adeseori venim la Spovedanie ca la un tribunal și plecăm de acolo achitați și cu un sentiment de ușurare. Dar atenție: să nu ne păcălească acest sentiment, pentru că nu este cel pe care îl căutăm noi, pe care îl dorește sufletul nostru. În acel moment ne gândim: „Pfiu, bine c-am scăpat…” Acest sentiment este însoțit de multe ori de un gând parșiv, care spune că de-acum ai putea să faci cam orice. Iarăși, ești liber să faci orice. Deci nu este ușurarea de care avem nevoie.

Noi ar trebui să plecăm de la Spovedanie zburând, să simțim cum sufletul nostru revine în cele ale lui, adică în cele cerești, și nu se întâmplă lucrul acesta. De ce? Pentru că uităm ce se întâmplă la Spovedanie. Uităm că la acel moment iau parte trei persoane, nu simboluri: Hristos, duhovnicul și ucenicul. Din aceste trei persoane, una singură are dreptul și își și permite să judece. Pe toți pe care i-am întrebat mi-au răspuns că Hristos este acea persoană. Ei…, greșit. Hristos a spus de nenumărate ori că El nu a venit să judece. Și chiar dacă judecata Lui este dreaptă, nu va face lucrul acesta, ci ne-a invitat pe noi să o facem, spunând că cine se va judeca pe sine, nu va mai veni la judecată. Iar duhovnicul ar trebui să-și permită cel mai puțin să judece, pentru că el este acolo ca să-L reprezinte pe Hristos. El este acolo ca prieten al Mirelui, iar nu ca un simplu martor. Este foarte important să înțelegem acest lucru.

„Eu trebuie să scad și Acela trebuie să crească”

Prietenul Mirelui este cel care face orice ca cei doi (Mirele și mireasa/ucenicul) să se poată bucura deplin unul de celălalt. Și se străduiește spre acest lucru până când îi vede pe cei doi împreună. Mai apoi, se retrage discret, ca să se împlinească acel cuvânt spus de cel care a fost numit de Mântuitorul – prieten al Mirelui – Sfântul Ioan Botezătorul: „eu trebuie să scad și Acela trebuie să crească”.

Rămâne deci ca ucenicul să-și fie singurul judecător, însă, judecata aceasta personală pe care și-o face – să fie în cadrul cel mai intim cu putință. Judecată înseamnă să compari două elemente până ajung să aibă relația pe care ar fi trebuit s-o aibă de la început. Dacă noi venim la Dumnezeu nu ca la un judecător, și nu pentru a fi achitați, nu pentru a ne curăța cazierul, ci venim la Persoana cu care trebuie să ne petrecem veșnicia, înțelegem că e nevoie de o abordare puțin mai personală, puțin mai intimă. Și atunci, tot ceea ce se întâmplă în cadrul Spovedaniei trebuie privit ca atare.

„Spovedania – declarații de dragoste, în esență, și vărsarea inimii în fața Celuilalt”

Ceea ce voi spune eu la Spovedanie și ceea ce voi auzi la Spovedanie nu sunt și n-ar trebui să fie decât declarații de dragoste, în esență, vărsarea inimii în fața Celuilalt. Eu mă duc și îmi vărs sufletul în fața Celuilalt, mi-l ofer, așa cum este. Că este murdar, neputincios și cu lipsuri, este altceva. Dar așa cum este, pe tot îl vărs.

Ni se pare adesea că, cu cât avem mai multe păcate scrise pe listă, cu atât Spovedania va fi mai eficientă. Dar nu-i așa. Atunci când mergem la întâlnire cu cineva, ce ne  propunem noi? Oare să spunem ce avem mai rău în noi sau să descoperim ce are acela rău, ca să terminăm odată pentru totdeauna cu bănuielile? Nu. Scopul nostru este să ne împărtășim într-un mod cât mai deplin de celălalt. Eu mă duc la întâlnire cu cineva ca să mă unesc cu el, să fiu cu acel cineva. Și dacă este ceva ce lovește în prietenia aceasta a noastră, atunci acele lucruri le voi spune. De acele lucruri voi încerca să scap.

„Mai presus decât  bucuria Raiului este să-L iubești pe Dumnezeu și să fii iubit de El”

Spune  Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilii la Epistola către Romani că „mai presus decât izbăvirea de chinurile iadului,  mai presus decât bucuria  Raiului, mai presus decât toată Împărăția cerurilor este să-L iubești pe Dumnezeu și să fii iubit de El”.

RugaciuneDacă înțelegem lucrul acesta, suntem cu mulți pași înainte față de ieri. Nimic nu se poate întâmpla bun în afara unei relații; relația este aceea care salvează tot. Și Dumnezeu este Persoană reală, concretă, Care mă iubește și pe Care o iubesc. Cu cât știu să-mi exprim mai profund și mai des această iubire, cu atât sunt mai aproape de El.

Nu greșim dacă pornim de la experiențele noastre omenești. Putem să tratăm Spovedania și toată viața voastră ca o întâlnire, ca o relație cu Dumnezeu – pentru că asta va fi până la urmă: relație veșnică cu Dumnezeu, relație de iubire în care vom evolua  neîncetat. Nu simbol, ci realitate. Dumnezeu este prezent, vorbesc cu El, și nu este oricine, ci Cel care mă iubește atât de mult, încât S-ar răstigni doar pentru mine, așa spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Însă ce înseamnă El pentru mine? Ce rol are El în viața mea? N-are El niciun rol? Dă-i un rol. Adu-L în viața ta, fă-L părtaș vieții tale, că altminteri cum să te facă și El părtaș vieții Lui? Și atunci, dacă Îl vezi așa cum este, cum Se și prezintă, ca Cel care te iubește mai presus de orice, atunci vei ști și cum să-I mulțumești.

 „Împărtășania va consfinți înțelegerea pe care am făcut-o la Spovedanie”

Rugăciunile dinainte de Împărtășanie pun în balanță nevrednicia noastră și inima cu care venim la Hristos. „Știu că sunt nevrednic Doamne, dar și zidirea Ta sunt”, adică dacă mă iubești, nu mă lași așa. Iar în altă parte zicem:

„Știu că vin cu nevrednicie, dar nu vin la Tine ca un nepăsător, ci ca nu cumva fiind lipsit prea mult de Împărtășirea Ta, să fiu lipsit și de îndumnezeitoarele Tale cuvinte și să fiu prins de lupul cel înțelegător”.

La Spovedanie tocmai asta tratezi cu Dumnezeu: să treacă peste nevrednicia ta. De ce? Pentru că vă iubiți.

Tu ce ai fi în stare să-i treci cu vederea iubitei tale, soției tale, copilului tău? Ce criterii, ce limite îi pui în a se apropia de tine? De un singur lucru trebuie însă să ne asigurăm: că Îl iubim sincer pe Dumnezeu și nu mergem la El ca niște nepăsători. Și avem nevoie numaidecât de Spovedanie înainte de Împărtășanie pentru că Împărtășania va consfinți înțelegerea pe care am făcut-o la Spovedanie.

„La Spovedanie nu atât greșelile contează, cât cele bune pe care nu le-am făcut”

[…] Vă invităm să lecturați partea a doua a abordării Tainei Sfintei Spovedanii pe care ne-o propune  protos. Hrisostom Ciuciu de la Mănăstirea Putna.

„Ce s-a întâmplat, Doamne, cu noi? De ce ne-am răcit așa?”

Personal, consider că două sunt întrebările la care ar trebui să răspundă cineva înainte să vină la Spovedanie. Prima: ce crezi că te ține pe tine pe loc și nu te lasă să alergi către Dumnezeu cu brațele deschise, asemeni unui copil către tatăl lui?

A doua întrebare: dacă Hristos ar veni aici, acum, în fața ta, ce crezi că te-ar face să-ți pleci rușinat ochii în jos, fără să poți să te uiți în ochii Lui și să-I zici că-L iubești? Dacă răspundem la întrebările acestea, restul sunt detalii.

Dacă eu vreau să mă unesc cu Hristos și unirea aceasta o vreau cât mai intimă, atunci trebuie numaidecât să mă pregătesc înainte de a mă duce la întâlnire cu El. Îmi voi pleca genunchiul și prima întrebare pe care o voi pune în această întâlnire a mea dinainte de Spovedanie va fi aceasta: Ce s-a întâmplat, Doamne, cu noi? De ce ne-am răcit așa? De ce nu mai suntem cum eram? De ce nu suntem cum am vrea să fim? Eu cu Dumnezeu am discuția aceasta. […]

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că tot ceea ce face Dumnezeu nu face pentru alt motiv decât ca să ne determine pe noi să-L iubim. [….] Când îmi voi da seama că tot ce a făcut El pentru mine a făcut din dragoste, atunci cu siguranță mă voi întoarce către mine și-mi voi spune: Măi, dar oare merita Dumnezeu să-I fac una ca asta? Atâtea a făcut El pentru mine, și eu…., asta-i răsplătesc? Asta se aștepta El de la mine? Așa Îi dovedesc eu că-L iubesc?

[…]

“Comunicarea între Dumnezeu și ucenic se face prin înțelesuri, nu prin vorbe”

[….]

Chiar dacă duhovnicul nu se grăbește, încercați să separați discuțiile de Spovedanie. Mai bine discutați înainte, decât după. Și după ce primiți răspuns la întrebările pe care le puneți, începeți Spovedania. Țineți  Spovedania în inima voastră. Nu spuneți nimic la nimeni după aceea, mai ales nu din ceea ce ați auzit, ci din ceea ce ați înțeles de acolo căci comunicarea între Dumnezeu și ucenic se face prin înțelesuri, nu prin vorbe. Vrăjmașul aude ce se întâmplă acolo, dar nu înțelege și atunci caută prin orice fel de mijloace să vă întrebe ce ați înțeles, ca să afle și el. Țineți în inima voastră și ce s-a întâmplat la Spovedanie, și ce se va întâmpla după, și ce s-a întâmplat înainte – totul, căci altminteri Taina va fi murdărită, va fi coborâtă de la înălțimea ei.

“La Spovedanie nu tranșăm problema păcatelor, ci problema împăcării”

prodigal-sonSfântul Ioan Gură de Aur a spus că icoana pocăinței este pilda fiului risipitor. În această pildă nu veți găsi nicăieri, în nicio traducere, scris „iartă-mă”. Nicăieri. „Am greșit” – da, dar „iartă-mă” – nu. De ce? Nu se pune problema. Dar ce găsim scris? „Primește-mă!” E cu totul altceva. Cuvântul acesta „primește-mă” ascunde în spate faptul că noi ne bazăm pe un lucru: pe iubirea de netăgăduit și de neschimbat a Tatălui. Noi nu mergem la Spovedanie să tranșăm problema păcatelor, ci problema împăcării. Mă duc la Dumnezeu să mă împac cu El. Drept pentru care, păcatele pe care le voi spune nu vor fi acelea din îndrumarele de spovedanie. Este una din cele mai des întâlnite greșeli. Iei îndrumarul cu tine și îl ții sub cheie, bineînțeles, că n-apuci să ștergi mereu ce ai bifat acolo, să nu vadă cumva cineva ce ai scris. Și începi să citești ce ai însemnat. Acelea nu sunt păcatele tale. Cele scrise acolo respectă foarte clar și riguros titlul de pe copertă: îndrumar. Dacă nu știi cam ce este un păcat, găsești pe-acolo ceva care să-ți arate câteva lucruri. Dar nu zice: acestea sunt păcatele tale. De ce nu zice? Pentru că n-au de unde să știe ce e între tine și Dumnezeu.

Gravitatea păcatelor nu este dată de un îndrumar, ci de relația mea cu Cel cu care vreau să mă împac. O greșeală este mare doar în măsura în care ea m-a îndepărtat pe mine de Dumnezeu. În funcție de cum lovește în relația mea cu Dumnezeu, voi ști cât de grav sau mai puțin grav este acel păcat.

Există momente în care, chiar dacă stai și te chinuiești, scotocind prin minte, n-o să găsești prea multe păcate pe care să le spui: iar mă duc la Spovedanie, ce să-i mai zic? Iar îi zic că am făcut aia și aia și aia? Păi asta am zis și data trecută, serios. Adică acum două dăți i-ai spus că ai furat un ou, data trecută i-ai zis că ai furat un ou, acum îi zici că ai furat un ou – e același păcat. Dar cum furi tu același ou, nu înțeleg. Nici același ou nu e, și nici același furăcios. Și atunci nu vorbim de același păcat.

Însă se întâmplă să nu găsești păcate: Măi, parcă n-am făcut nimic. M-a păzit Dumnezeu și n-am făcut nici aia, nici aia, bineînțeles că nici pe mama n-am omorât-o, sunt cuminte, n-am făcut nimic, nici măcar o amendă, ce să-i zic eu la Spovedanie, că trebuie să-i zic ceva, nu?

 „Nu atât greșelile contează, cât cele bune pe care nu le-am făcut”

parintele-protosinghel-hrisostom_-_putnaDar dacă abordăm Taina altfel și ne punem noi în fața Persoanei iubite de care ne-am cam răcit și pe care mergem s-o împăcăm acum, veți vedeți că nu atât greșelile contează, cât cele bune pe care nu le-am făcut. Cât anume că I-am înșelat așteptările, că […] puteam să fiu mai bun și n-am fost, puteam să fiu mai mult împreună cu El și m-am cam scuzat, că am altele de făcut. Și atunci altfel mergem la Spovedanie.

E aproximativ la fel ca atunci când te întorci de la școală după ce ai luat un patru și evident că profesoara a apucat s-o înștiințeze pe mama. Și ajungi acasă și vezi pe ochii mamei că știe ce ai făcut și te întreabă cum a fost la școală. Până la urmă va trebui să-i spui. Dar ce să-i spui, doar vezi că știe? În momentul acela observi că se întâmplă ceva cu inima ta și ai o apăsare de care nu poți să scapi, apăsare pe care trebuie s-o rezolvi cu un „iartă-mă”, care vine destul de greu, dacă te gândești că mama se pregătește să te pedepsească.

Dar totuși trebuie să-i spui. Și-i spui. Și ea nu te ceartă. Nu te ceartă deloc. Te iartă fără să i-o ceri. Ei, atunci apar lacrimile pocăinței, când sentimentul vinovăției tale se întâlnește cu iertarea ei, când știi că ești vinovat, dar înțelegi că vinovăția  aceasta stă între tine și ea sau El și asta te doare cel mai mult.

Aceasta este Spovedania și nimic altceva. Și atunci când ieși de la Spovedanie, evident că ai să zbori. Astfel de ușurare căutăm. Astfel de împăcare lucrăm noi în cadrul Spovedaniei. Și toată nevoința noastră trebuie să se încadreze în efortul acesta de a strânge relația cu Dumnezeu.

Avem nevoie numaidecât să ne împrietenim cu Dumnezeu, cât mai repede și cât mai bine, altminteri vom auzi cel mai greu cuvânt pe care-l poate auzi vreun om la Judecată: acela că “nu te cunosc pe tine”. Când omul se află în fața lui Hristos, preferă să audă „luați-l, legați-l, duceți-l în focul cel mai dinafară…”, cum zice în Scriptură – decât „nu te cunosc pe tine”,și să simtă acea tristețe din vocea lui Hristos.

Dacă aceste lucruri le vom avea noi în minte, altfel vom merge la Spovedanie și, mai ales, altfel vom ieși de acolo. Să facem tot ce putem ca să ne împrietenim, ca să ne iubim mai mult și mai profund cu Dumnezeu. [] Faceți tot ce vă vine în minte ca să strângeți relația cu Dumnezeu. Orice efort înafara acestui lucru este în zadar.

Cu dragoste, pentru toți tinerii

Arhim. Melchisedec Velnic: „Iubiți-vă patria, iubiți-vă neamul, iubiți-vă rădăcinile voastre”

„Dumnezeu să vă dea sănătate și putere, iar tinerețea voastră să fie permanent cunoscătoare și înnoitoare. Așa cum spunea BotosaniSuceava-IV-06.11-0181-225x300Sfântul Vasile cel Mare, tinerețea nu este numai zbuciumată, ci și căutătoare; tinerețea permanent aleargă și dorește să cunoască, să cerceteze. Cercetați, dar nu vă vătămați. Căutați, dar luați ceea ce este bun și înnoiți-vă! Primeniți-vă mereu sufletește și să fugiți de tot ceea ce vă denigrează, de tot ceea ce vă scoate din demnitatea voastră de studenți creștini ortodocși, și din demnitatea voastră de tineri.

A fi tânăr nu înseamnă numaidecât  să fii în puterea aceasta a patimilor și a răutăților, ci a fi tânăr în ziua de astăzi înseamnă să fii aprig cu mintea, să știi să cercetezi, să știi să cauți, să știi să culegi, să te înnoiești, să te folosești pe tine, ca pe viitor să-i folosești pe ceilalți.

Țara are nevoie de voi, de puterea voastră intelectuală, de limpezimea și curăția minții voastre. România are nevoie de un tineret bine așezat, echilibrat, care să ducă mai departe frâiele. Învățați, studiați și nu plecați înafară. Dacă totuși doriți, mergeți, cercetați, acumulați și întoarceți-vă acasă. Rămâneți în țară, iubiți-vă patria, iubiți-vă neamul, iubiți-vă rădăcinile voastre și familia din care vă trageți. Să vă cunoașteți și să vă întocmiți spița neamului, căci mare lucru e să-ți știi rădăcinile, să știi istoria neamului tău, să cunoști ceea ce este al tău.

„Să nu fie un tânăr care să nu rodească, să nu dea ceva neamului, Bisericii, patriei”

Fiți echilibrați! Echilibrul, fără o morală sănătoasă, fără Dumnezeu, echilibrul fără o viață cuminte, fără Spovedanie, fără Hristos – nu există. Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a zidit biserici unde ne spovedim și ne împărtășim, unde ne botezăm, unde ne cununăm, unde ne îngrijim de cele ale sufletului, pentru că a fost conștient că fără Dumnezeu și fără Biserică, un neam, o țară piere.

Să fiți cu râvnă întotdeauna și să nu neglijați școala. Când vedeți că într-o zi că mintea voastră este obosită, să vă întrebați: de ce?  Când vedeți că nu mai puteți pătrunde tainele cărții, să vă întrebați: de ce? Și dacă simțiți că ceva este șubred, puneți punct și mergeți la duhovnic.

Să nu fie un tânăr care să nu rodească, să nu dea ceva neamului, Bisericii, patriei, căci acestea – Biserică, neam, patrie  – sunt cuvinte și altaruri sfinte ale noastre, ale tuturor.”

[…]

„Tânărul înfruntă moartea cu o luciditate eroică”

Tinerețea este generoasă, tinerețea este întotdeauna fragedă și aspiră către viitor. Tinerețea poartă în ea germenul eroismului; de aceea marii eroi au fost recrutați dintre tineri. Să ne gândim doar la Alexandru cel Mare, care între 20 și 30 de ani a creat un imperiu uriaș și o cultură solidă.

Tânărul nu se teme de moarte. O sfidează. El merge în fața morții și o înfruntă cu un fel de superbă inconștiență, dar ea nu este inconștiență, este luciditate eroică. Una din formele eroismului este viața mai grea pe care unii tineri și-o aleg. Unii se miră de faptul că mănăstirile noastre sunt pline de tineret, atât cele de bărbați, cât și cele de femei. Aceasta este vârsta la care unii tineri aleg acest fel de eroism care este eroismul duhovnicesc – viața de mănăstire, de renunțare, de abnegație și de totală dăruire lui Dumnezeu și semenilor.

Tinerii sunt cei încercați întotdeauna în cele mai grele probe intelectuale. Tinerețea este vârsta la care fiecare ins își caută un rost, își creează un ideal pe care dorește să-l ajungă mai curând sau mai târziu, se emancipează financiar, devine independent de părinți, ca un pui ce își întinde aripile și zboară pe cont propriu. Un tânăr este menit să fie și sprijin părinților săi, după ce aceștia i-au fost sprijin, crescându-l de mic copil.

„Iubiții mei, scuturați-vă de această superficialitate, de această comoditate a vieții”

Tinerețea este și vârsta la care omul se pregătește pentru o profesie pe care o îmbrățișează, în urma unor probe, care se numesc examene. Este vârsta la care își întemeiază o familie de care se va bucura.

Vine o vreme în care parcă tineretul este chemat la superficialitate, la frivolitate, la viața ușoară și lipsită de preocupări stabile și serioase. Iubiții mei tineri, scuturați-vă de această superficialitate, de această comoditate a vieții și pătrundeți în ființa voastră lăuntrică: vă va prinde bine și acum, dar mai cu seamă, vă va prinde bine mai târziu.

Atunci când vor veni bătrânețile și veți simți că vă este sfârșitul aproape, veți privi în urmă și veți constata nu ați realizat mare lucru. Dar dacă vă veți cunoaște ființa întreagă, în adâncul ei, atunci vă veți putea clădi o viață adevărată, puternică, solidă, rodnică la sfârșitul căreia vă veți putea apropia împăcați nu de neant, ci de Împărăția lui Dumnezeu, cu gândul că v-ați împlinit misiunea și v-ați trăit cu adevărat viața care trebuia trăită și care este una singură.”

***

Așadar, să  înmulțim cunoștințele, dar să ne zidim și caracterele, să cucerim lumea, dar să nu pierdem legătura cu Cerul. Dragostea să fie scutul și arma noastră. Și încă ceva: Hristos nu ne vrea fani ai Lui, ci ucenici.

 4_32_4

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Educatie, Manastirea Putna, Pagini Ortodoxe, Spovedania

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Cuvinte de invatatura catre tineri de la duhovnicii manastirii Putna: SPOVEDANIA CA VARSARE A INIMII CATRE DUMNEZEUL CARUIA I-AM INSELAT IUBIREA; DUHOVNICUL CA PRIETEN AL MIRELUI/ Parintele staret Melchisedec: Ramaneti in tara, iubiti-va neamul, scuturati-va de superficialitate!

  1. Ce abordare frumoasa a Sf. Taine,plina de nadejde si iubire!!!Interesanta!

  2. Pingback: SAMBATA SFANTULUI TEODOR (“COLIVEI”). Predica Parintelui Ioanichie Balan (audio + text): “Nu cumva sa intindeti mana in blid strain! MAI BINE SARAC SI CURAT DECAT CU CONSTIINTA DISTRUSA! Sa nu va vindeti credinta!” -
  3. Pingback: PARINTELE AMFILOHIE BRANZA – interviu in “Familia Ortodoxa”: “Daca de mii de ori te tranteste diavolul intr-un anumit pacat, tu de mii de ori vrei sa te ridici! Mai reduceti zgomotul, mai retrageti-va din agitatie…” -
  4. Pingback: Protos. Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa): LUCRAREA POCAINTEI IN VIATA NOASTRA (audio + text): “Dumnezeu e stiutorul inimilor si asta e o mangaiere mai ales pentru sufletul pacatos, pentru ca Dumnezeu intelege pe om…” -
  5. Pingback: Pomenirea românilor martiri din Bucovina de Nord ucisi in MASACRUL DE LA FANTANA ALBA la 1 aprilie 1941 (si VIDEO). Marturia exemplara a unei adolescente si povestea cutremuratoare a unui supravietuitor - Recomandari
  6. Pingback: PARINTELE IACHINT AL PUTNEI – icoana blandetii, discretiei, intelepciunii, iubirii patimitoare si rabdarii NESFARSITE. Ultimele cuvinte: “PARINTE, RABDARE! Toata viata trebuie sa avem rabdare, daca vrem sa ne mantuim“. MARTURII calde de
  7. Pingback: VLAD BOTEZ: Sa sustinem tinerii saraci din satele României!/ CELE TREI FRICI ALE DRACILOR si CELE TREI ARME DE NEBIRUIT ALE CRESTINULUI/ Cum sa (nu) ne rugam? De ce fugim de liniste? ISPITA DE A FI MEREU PREA OCUPATI/ Relatia duhovnic-ucenic si POSIBILEL
  8. Pingback: SFANTUL ANDREI, ocrotitorul românilor si ZIUA NATIONALA ca ZI A UNIRII IN JURUL LUI HRISTOS. Predici audio: PIERDEREA OMENIEI si RUSINAREA DE A FI ROMÂN. “Toti trebuie sa parcurgem cumva drumul Sfantului Apostol Andrei” -
  9. Pingback: SARUT MANA, PARINTE! -
  10. Pingback: Cuvinte pentru o neincetata SARBATOARE A SUFLETULUI de la PARINTELE MELCHISEDEC VELNIC, staretul Putnei: “Mâna lui Dumnezeu este deschisa si bratele Lui imbratiseaza pe oricine se preda Lui. Omul sa caute sincer, si nu iscoditor, iar Dumnezeu ii va
  11. Pingback: CUVANT DE LA MANASTIREA PUTNA pentru o infruntare duhovniceasca a anului 2015: CHEMAREA NUMELUI DOMNULUI – solutia mantuitoare la “valtoarea in care traim” si la “relele care vin asupra omenirii” -
  12. Pingback: ARHIM. ROMAN BRAGA – la 40 de zile de la mutarea la vesnicie. MARTURII COPLESITOARE DESPRE UN PARINTE CARE A TRAIT BUCURIA SFINTENIEI TRAIND LAUNTRIC RAIUL INCA DE AICI. Plus: ultimul sau amplu interviu testamentar | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: TAINA POCAINTEI MARTURISITE intre intelegerea ei duhovniceasca autentica si formele “deviate” de intelegere si practicare | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: DE 550 ANI, MANASTIREA PUTNA NE CHEAMA ACASA, la radacinile noastre, la pamantul stropit de sangele martirilor si lacrimile nevoitorilor… | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PARINTELE SERAFIM DE LA CEBZA – interviu in “Familia ortodoxa” despre DUHOVNICIE, pregatirea pentru Sfintele Taine, LUCRAREA LUI DUMNEZEU si SINCERITATEA CAUTARII MANTUIRII: “Oamenii nu au curajul să meargă cu adevărat pe calea
  16. Pingback: 1918 – ANUL 100. Cuvinte însuflețitoare ale starețului MELCHISEDEC AL PUTNEI: “Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!”. PĂRINTELE EPISCOP MACARIE: “”Semnele vremilor” nu sunt liniștitoare. Să ne ancorăm viețil
  17. Pingback: 2018 – ANUL 100. Cuvinte însuflețitoare ale starețului MELCHISEDEC AL PUTNEI: “Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!”. PĂRINTELE EPISCOP MACARIE: “”Semnele vremilor” nu sunt liniștitoare. Să ne ancorăm viețil
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare