“Suntem toți acum niște Lazări în mormântul carantinei” – CUVÂNT CALD CU PUTERE MULTĂ AL PS MACARIE denunțând ÎNCHIDEREA BISERICILOR ȘI CIMITIRELOR, în Sâmbăta lui Lazăr: “OAMENII AU NEVOIE DE HRISTOS ȘI DE BISERICĂ! Cineva se gândește că poate lua locul lui Dumnezeu folosindu-se de spaimele omenești, iar mulți dintre noii farisei caută să Îl oprească pe Mântuitorul Iisus Hristos să ajungă la noi”

11-04-2020 Sublinieri

Cuvântul Episcopului Macarie în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm:

„Preaiubiții mei, ne pregătim să intrăm în Ierusalimul pătimirilor Mântuitorului, însă acum ne oprim în Betania, acolo unde Domnul nostru Iisus Hristos a săvârșit cea mai mare minune de dinainte de Răstignirea Sa: învierea prietenului Său Lazăr, fratele Mariei și al Martei, cel care murise de patru zile și al cărui trup era deja în mormânt, în stare de putrefacție.

Iubite frate, iubită soră și noi suntem acum asemenea lui Lazăr, închiși în mormântul carantinei; captivi fricii, spaimei față de moartea biologică. Suntem închiși în propriile noastre case, transformate în morminte ale izolării față de celălalt și suntem captivi unei epidemii de spaimă și disperare, ventilată prin viruși reali și virtuali.

Cineva se gândește că poate lua locul lui Dumnezeu folosindu-se de fricile și spaimele omenești, iar mulți dintre noii farisei caută să Îl oprească, să Îl împiedice pe Mântuitorul Iisus Hristos să ajungă la noi, Lazării închiși în morminte.

În multe locuri, celor vii nu li se permite să îi viziteze pe cei dragi ai lor, adormiți, la morminte, în cimitire. Hristos Însuși dacă ar veni acum printre noi, ar avea interdicția să îl viziteze pe prietenul Său, iar Mironosițele surori, Marta și Maria, nu ar avea voie să îl plângă pe fratele lor Lazăr, la mormânt!

Iată, în aceste zile de pomenire creștinii nu au voie la mormintele răposaților lor, nu au voie la biserică, nu au voie la Denii, nu au voie la slujba Învierii unde să primească Sfânta Lumină! Oamenii au mare nevoie de Hristos!  Oamenii au mare nevoie de Biserică! Oamenii au nevoie de oameni! Să ne gândim la slăbănogul de la Vitezda, care era abandonat, iar atunci când a fost cercetat de Mântuitorul, bolnavul i-a spus Domnului: Doamne, nu am om! Nu am om care să aibă grijă de mine și să mă arunce în apa tămăduitoare! Însă Domnul S-a milostivit de el, l-a mângâiat și l-a făcut sănătos.

Și noi suntem întăriți, mângâiați și tămăduiți de Mântuitorul nostru în aceste vremuri de încercare. Suntem alături de el, iar dacă noi suntem alături de El și El ne este alături, așa cum a fost odinioară alături de slăbănogul de la Vitezda, de bolnavii izolați, abandonați și însingurați pe care I-a tămăduit și de prietenul Său Lazăr din Betania, chiar și atunci când moartea mușcase din el de patru zile. Hristos nu poate fi îngrădit de nicio putere de pe pământ și de sub pământ.

Este foarte încurajator cuvântul Mântuitorului spus ucenicilor la aflarea veștii îmbolnăvirii prietenului Său Lazăr din Betania: „Această boală nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu!” Așadar, și această nouă boală molipsitoare nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu! Fiindcă, orice boală pentru creștin nu este pricină de frică, nu este pricină de spaimă, nu este pricină de panică, fiindcă, adevăratul creștin nu se teme de moartea biologică, ci se gândește cum se va înfățișa înaintea lui Dumnezeu la judecată și ce răspuns va da înaintea nemitarnicului Judecător.

Mai este ceva de care aș dori să vă încredințez din toată inima mea de părinte și frate. Iată, s-a pus lacăt pe cimitire și biserici, iar aproape întreaga lume este pusă acum sub lacăt, însă, niciun lacăt nu poate fi pus de nimeni pe cuvântul Mântuitorului: „Lazăre, vino afară!”. Acest cuvânt este pentru fiecare dintre noi. De ce? Fiindcă suntem toți acum niște Lazări în mormântul carantinei, iar cuvântul Domnului: „Lazăre, vino afară!”, este viu și lucrător. Nu este o afirmație istorică de acum două mii de ani, ci este o chemare și o încredințare. Mântuitorul nostru ne cheamă să ieșim din legăturile morții și din putreziciunea mormintelor. Mântuitorul nostru ne încredințează că este mai tare decât moartea și prin cuvântul Său suntem sloboziți din stricăciune și din robia morții.

Așadar, să nu ne temem, să nu ne descurajăm, cu toții suntem ai Lui Hristos, noi Îl avem pe Hristos, Care este Singurul Biruitor al morții, Care este Singurul Stăpân al vieții, Lui trebuie să ne încredințăm, Lui trebuie să I ne închinăm, cu El trebuie să ne unim deplin în dumnezeiasca Liturghie. Lui să Îi fie slava, acum și în vecii vecilor. Amin.”

Legaturi:

PLÂNSUL LUI IISUS, DUREREA LUI DUMNEZEU. “Universul întreg a devenit un sarcofag uriaş, din cauza pierzaniei omeneşti”. PR. IOAN ISTRATI: “Virusul ăsta va pieri. Ce vor face acești saduchei când vor fi întrebați de Hristos ce-au făcut cu sufletele oamenilor?”

“S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună… ÎMPOTRIVA DOMNULUI ȘI A UNSULUI SĂU” – Gânduri din zilele tot mai apăsătoare ale înstrăinării

“In numele cui se fac toate astea?” PARINTELE HOLBEA ne ofera INDICIILE ESENTIALE de care aveam nevoie PENTRU A DEOSEBI si a DEMASCA DUHURILE in CRIZA CORONAVIRUSULUI. Cine ne aduce FRICA si ne infatiseaza, idealizant, IZOLAREA drept virtute? CINE E BINEFACATORUL CU SILA AL UMANITATII? (video)

Nou cuvant de incurajare si limpezire al MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU in mijlocul PANDEMIEI COVID-19: “Problema noastra este FRICA! Toate acestea se intampla ca sa nu avem Pasti cu pace noi, ortodocsii, CA SA NU AVEM INVIERE! ASTA E CE II ARDE… Acum a venit momentul in care va da examen credinta noastra!”

“ACUM ESTE VREMEA PREGATIRII! Fiti rabdatori, in asteptarea lui Hristos!” – MITROPOLITUL NEOFIT de Morfou indeamna la POCAINTA, RABDARE si la… adunarea de PROVIZII PE UN AN DE ZILE, in vederea incercarilor ce vor veni. “Pentru ca NE-AU GASIT SLABI, NE-AU SERVIT ACEST VIRUS si, acum, in aceasta PANICA, vor sa creeze un GUVERN MONDIAL si sa faca o lume a ne-libertatii si a urmaririi electronice”

 

***

MESAJ PUTERNIC AL PARINTELUI EPISCOP MACARIE, de Bunavestirea indoliata, “in zilele cand vestile rele ne coplesesc”: “BISERICA A DEVENIT UN CONVENABIL TAP ISPASITOR IN ACESTE VREMURI DE CERNERE. Credem cu tarie ca IMPARTASANIA din acelasi potir NU TRANSMITE INFECTIE! Portile iadului de vor lovi Biserica nu o vor putea prabusi!” (VIDEO, TEXT)/ RUGACIUNE FIERBINTE LA VREME DE MOLIMA

MESAJ CRUCIAL AL PREASFINȚITULUI MACARIE PENTRU TRECEREA ”EXAMENULUI” PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: “Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. LITURGHIA ȚINE ROMÂNIA! Liturghia ține Scandinavia! LITURGHIA ȚINE ÎNTREAGA LUME!”. SĂ ÎNMULȚIM RUGĂCIUNEA! Recomandări de rugăciuni pentru izbăvirea de boală și pentru aceste vremuri de încercare (VIDEO, TEXT, AUDIO)

PREASFINTITUL MACARIE despre reactia duhovniceasca la CRIZA CORONAVIRUSULUI – MESAJ IMPORTANT DE INCURAJARE SI INTARIRE in credinta si dragoste in ZILE DE CERNERE: “In vremuri de incercare trebuie SA STRANGEM RANDURILE. Orice s-ar intampla, noi, păstorii va suntem alaturi, va slujim si nu va abandonam!”

“SFINTELE TAINE sunt realitati, nu simboluri. Este o PROFANARE sa ne gandim sau sa ne apropiem de ele ca si cum ar fi realitati biologice obisnuite, perisabile” – Marturisirile limpezi si puternice ale unor EPISCOPI ROMÂNI (PS MACARIE, IGNATIE si IUSTIN) despre SEMNIFICATIA SI PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII, in contextul “ISPITEI de a dori sa modificam DUPA BUNUL PLAC randuiala liturgica statornicita in Biserica”

PS MACARIE: “ATUNCI INTERVINE AJUTORUL CERESC, când nu mai există speranță în soluții omenești, atunci apare salvarea CÂND TOTUL PARE PIERDUT… Ce i-a salvat pe creștinii Constantinopolului? Nu forța militară și planurile omenești, nu!, ci MAICA DOMNULUI!” (și VIDEO)

PS MACARIE despre ÎNCERCĂRILE GOLGOTEI și NOILE VREMURI DE MUCENICIE: “Purtându-ne poverile unii altora în aceste vremuri grele, trebuie SĂ NE ÎNCURAJĂM UNII PE ALȚII asemenea martirilor din vechime” (VIDEO)


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea lui Lazar, Pandemia Covid-19, Prigoana impotriva crestinilor, PS Macarie, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la ““Suntem toți acum niște Lazări în mormântul carantinei” – CUVÂNT CALD CU PUTERE MULTĂ AL PS MACARIE denunțând ÎNCHIDEREA BISERICILOR ȘI CIMITIRELOR, în Sâmbăta lui Lazăr: “OAMENII AU NEVOIE DE HRISTOS ȘI DE BISERICĂ! Cineva se gândește că poate lua locul lui Dumnezeu folosindu-se de spaimele omenești, iar mulți dintre noii farisei caută să Îl oprească pe Mântuitorul Iisus Hristos să ajungă la noi”

  1. http://vladherman.blogspot.com/2020/04/maica-din-grecia-in-vinerea-mare.html#.XpDiEVQzbDc

    Nu știu grecește și nici nu știu dacă așa va fi, dacă este reală știrea, însă o supun atenției tuturor !!! Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  2. @ Romil, din păcate, cred că dacă Vineri s-ar vindeca ultimul om bolnav de această boală, la TV o să fie “viu” încă multă vreme. Și oricum – cum spunea și Doroteea – lumea(eu cunosc și atei) începe deja să se lehămetească de covidu ăsta și mulți poartă mască numai pentru că așa cere (fărăde)legea. Doamne ajută!

  3. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei, astăzi, este primul ierarh care şi-a asumat vina pentru situaţia în care se află credincioşii care nu pot participa la slujbe, care sunt privaţi de Sf. Taine. Spune că pentru păcatele arhiereilor suferă acum credincioşii…

  4. Toata lumea este “inmormantata”. Unii sunt inghesuiti in “morminte” cu sila. Acestia sunt cei care ar dori sa mearga in biserici si la mormintele celor dragi, dar nu li se permite. Lor le striga Hristos, ca si lui Lazar, sa iasa si sa vina la El.
    Celor care stau de buna-voie in “morminte” de frica mortii, si nu-i lasa nici pe altii sa iasa la lumina, ce ar putea sa le mai spuna Domnul?

  5. @ Ana:

    Asa este. M-a uns pe inima acest lucru si in general, sensibilitatea duhovniceasca autentica a Vladicai.

  6. Am vrut să zic că o să fie “viu” coronavirusul.

  7. Pingback: "Ar fi trebuit ca bisericile sa fie deschise" - VOCI ALE NORMALITATII in Biserica noastra se ridica IMPOTRIVA FRICII, A PSIHOZEI MEDIATICE - ca parte a unui RAZBOI PSIHOLOGIC care distruge sufleteste pe cei slabi - si a ABUZURILOR in vreme de cr
  8. Pingback: EPISCOPUL MACARIE: “Tot ce se întâmplă acum cu noi este un semn că NE APROPIEM, ca obște, DE GOLGOTA SUFERINȚEI. Golgota NU ESTE SIMBOLICĂ, Golgota nu este o celebrare, ci Golgota este o realitate!” (AUDIO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  9. @Ana
    Mă bucur mult că a mărturisit acest lucru, fie măcar și în ceasul al doisprezecelea … Desigur, nu este exclusiv doar vina lor, dar poartă o mare parte din vină. Oricum Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toți, inclusiv pe arhierei !!!

    @Denis
    Se pare că ai dreptate:

    https://youtu.be/6HSuRKIHWGA

    ÎPS Teofan cere iertare, iar Patriarhia ne trimite Sfânta Lumină cu poliția … Desigur dacă va mai veni Sfânta Lumină… Deci cezarul ne-o aduce …
    Doamne ferește !!!
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  10. @ Romil:

    Mai intai ca, in general, voluntarii Bisericii cred ca vor avea rolul principal, iar Politia va ajuta numai acolo unde acestia, probabil, vor fi insuficienti sau vor lipsi. Cu siguranta in multe locuri nu va fi nimeni care sa duca lumina, fiindca pana si politistii se vor deroba (mai ales acum, sub presiunea infernala a “opiniei publice”). Vi se pare mai de perferat asa?

  11. Îmi cer iertare din start TUTUROR pentru că mi-am exprimat opinia înainte de a fi așteptat desfășurarea evenimentelor. Când intervii ,,la cald” este foarte posibil să greșești. Și am conștientizat că deși realizezi că ai dreptate (că MĂCAR în cazul de față, soluția ar fi fost de ,,totul sau nimic”), dar fiindcă cei din jurul tău nu au acest CURAJ, de a se împotrivi curentului, atunci, desigur, soluția va fi compromisul. Însă, simt că, indiferent de poziția mea, (și) acest acord a fost făcut public tocmai pentru a putea fi contestat de către #rezist(enți) și apoi președintele să-l pună din nou în discuție, ori chiar să-l anuleze pentru a putea stârni revolte în popor și a putea acuza poporul că nu vrea să fie disciplinat. FĂȚĂRNICIE la cel mai înalt nivel (de la cel prezidențial în jos). Dar ,,vai vouă cărturari și farisei (politicieni) FĂȚARNICI, că strecurați țânțarul și înghițiți cămila.” Este vremea să lucreze Domnul căci oamenii au uitat legea Lui. Eu am greșit că m-am grăbit și îmi cer iertare încă o dată TUTUROR. Nădăjduiesc să mă ierte și Domnul Iisus Hristos pentru că am acționat pripit.
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  12. Pingback: IPS TEOFAN: "Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?" - Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PĂRINTELE EPISCOP MACARIE - MÂNGAIERE ȘI ÎNTĂRIRE pentru cei care se simt claustrați, singuri, zdrobiți, înfricoșați: "Chiar dacă ți-e greu, chiar dacă te simți zdrobit, nu ești singur, frate drag, nu ești singură, surioară scumpă.
  14. Pingback: PLÂNSUL PREASFINȚITULUI MACARIE STRIGĂ LA CER împotriva CRIMELOR și NEDREPTĂȚILOR făcute lui Dumnezeu și oamenilor simpli: "CE-AȚI FĂCUT CU HRISTOS? Ce-ați făcut cu toți nevinovații acestei lumi, cu toți cei înfometați și asupriți
  15. Pingback: PASTORALA PS MACARIE la “o praznuire trista si pustie” a INVIERII (2020) – CUVANT DE EXCEPTIE, MARTURISITOR SI INDURERAT despre starea reala a Bisericii si a oamenilor in timpul IZOLARII impuse de PANDEMIA COVID-19: “Pentru aceasta
  16. Pingback: O poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFERĂ DE PANICĂ
  17. Pingback: În sfârșit, o poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFE
  18. Pingback: PANDEMIA viruseaza TEOLOGIA? Jean-Claude LARCHET isi schimba la 180 DE GRADE convingerile legate de IMPARTASANIE si se aliniaza CONFORMIST tezelor oficiale ale IZOLARII, prin care se justifica INCHIDEREA BISERICILOR. Intrebari si reflectii CRITICE la acuz
  19. Pingback: PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, MĂRTURISIRI (NE)AȘTEPTATE în PASTORALA de Paști din vremea bisericilor goale: "BISERICA NU SUNTEM DOAR NOI, SLUJITORII. Acum funcţionăm incomplet. Pe planul credinţei, PANDEMIA s-a dovedit a fi mai malefică şi
  20. Pingback: MITROPOLITUL NEOFIT (Cipru) - MARTURISIRE DESCHISA de Florii despre PRIGOANA CRESTINILOR prin INCHIDEREA BISERICILOR sub motivul pandemiei, cand tocmai in ele se afla MEDICAMENTUL SALVATOR. "Asa cum au drepturi ateii, au drepturi si credinciosii. Si
  21. Pingback: Predica ARHIMANDRITULUI ELIE din Franța despre SITUAȚIA BISERICII SUB CARANTINĂ și ÎNCHIDEREA LUI HRISTOS SUB NOI PECEȚI, ÎN TOATĂ LUMEA. “Avem nevoie de toate cele ale Bisericii ca să ne încălzim și să înfruntăm încercările care ab
  22. Pingback: PS AMBROZIE, Episcopul Giurgiului: "NU POATE NIMENI SĂ NE SPUNĂ CUM SĂ FACEM SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE! Statul în care trăim a arătat că nu are iubire față de popor și politicienii s-au cocoțat, ca întotdeauna, pe coronavirus, dar VOR AVEA
  23. Pingback: PARINTELE STARET AL MANASTIRII PUTNA vorbeste despre ispita abatuta asupra obstii manastirii - INTERNAREA FORTATA A 31 de MONAHI, ASIMPTOMATICI, declarati a fi fost "pozitivi" pentru Covid: "Scopul lor a fost INDUCEREA PANICII" - Cuvâ
  24. Pingback: IMPARATUL E GOL! Dar facem ascultare de mai-marii Bisericii. Pana la ce LIMITA? Credinciosii si SISTEMUL IMUNITAR – intre (NE)INCREDEREA IN PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU si EXCESUL DE PROTECTIE, cu sila, din partea Statului care se vrea dumnezeu
  25. Pingback: PARINTELE ELPIDIE: “FRICA este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni. Prin intermediul fricii VOR FACE PE OAMENI SĂ SE FEREASCĂ de izvoarele fericirii și mântuirii, care sunt SFINTELE TAINE, BISERICA” (video,
  26. Pingback: PS SEBASTIAN: “Ce am învățat în izolare?” – ADEVĂRURI INCOMODE DESPRE PANDEMIE și cu ce rămânem din ea. “Prea pare profitabil coronavirusul pentru păpușarii lumii, ca să-l mai declare vreodată mort! Cred că au prins gu
  27. Pingback: “AZI E JOIA MARE. Dar uite, azi, creștinii nu se mai pot împărtăși. Bisericile Tale sunt închise…” – VREMEA CERCETĂRII NOASTRE. Spovedania unui preot în numele său, al confraților săi și al credincioșilor | Cuvântul O
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate