Articole cu eticheta (tag): idoli

FIARA GLOBALISTĂ ne amenință acum cu PIERDEREA VIEȚII ACESTEIA, după ce ne-a SLĂBĂNOGIT prin INDUCEREA SISTEMATICĂ A UNOR IDOLI, FALSE MODELE și a “VALORILOR” BUNĂSTĂRII, DESFRÂULUI ȘI DISTRACȚIILOR. Ce am alege între vindecarea trupului și iertarea sufletului? (AUDIO, TEXT)

1. FIARA GLOBALISTĂ ne amenință acum cu PIERDEREA VIEȚII ACESTEIA, după ce ne-a SLĂBĂNOGIT prin INDUCEREA SISTEMATICĂ A UNOR IDOLI, FALSE MODELE și a “VALORILOR” BUNĂSTĂRII, DESFRÂULUI ȘI DISTRACȚIILOR. Ce am alege între vindecarea trupului și iertarea sufletului? (AUDIO, TEXT) 18-08-2021

Predica Pr. Tudor Ciocan, 1 august 2021 – Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum și începutul Postului Adormirii Maicii Domnului: „Prea cucernici părinţi şi iubiţi fraţi creștini, Contează decisiv pentru așezarea sufletelor noastre, alegerile pe care le facem în viața aceasta. …

Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. <i>NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu”</i>

2. Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu” 23-12-2020

 Pr. Dan Bădulescu – Predică la Sf. Prooroc Daniel și cei trei tineri (17 decembrie 2020): „Iubiți credincioși, Ne-am adunat în Sfânta Biserică astăzi spre prăznuirea Sfântului Prooroc Daniel și a celor trei tineri împreună cu dânsul, Anania, Azaria …

<i>Nu există lepădare DE FORMĂ și credință doar “în suflet”</i>. Părintele GHEORGHE HOLBEA despre PUTEREA CREDINȚEI MĂRTURISITE vs. IUBIREA LANȚURILOR CARE NE ȚIN LEGAȚI. <i>“Lumea aceasta în care trăim vrea să-l alunge din nou pe Dumnezeu. Și-L alungă PENTRU A PAȘTE PORCII PATIMILOR”</i> (audio, text)

3. Nu există lepădare DE FORMĂ și credință doar “în suflet”. Părintele GHEORGHE HOLBEA despre PUTEREA CREDINȚEI MĂRTURISITE vs. IUBIREA LANȚURILOR CARE NE ȚIN LEGAȚI. “Lumea aceasta în care trăim vrea să-l alunge din nou pe Dumnezeu. Și-L alungă PENTRU A PAȘTE PORCII PATIMILOR” (audio, text) 03-11-2020

 Pr. Gheorghe Holbea – Cuvant la Duminica Vindecării demonizatului din Gadara, 25 octombrie 2020: Iisus însă i-a dat drumul zicînd: Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Iubiți credincioși, așa cum vedem în istorie, …

<i>“Ce iubeste omul mai mult in aceasta lume devine dumnezeul lui”</i> – PS BENEDICT BISTRITEANUL (predica video si text): <i>“IUBIREA EXISTA ODATA CU CRUCEA. Exista putina iubire in lume tocmai pentru ca fugim de suferinta. Cand iubesti, nu poti altfel decat suferind</i>. PE NOI CINE NE VA DESPARTI DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS?”

4. “Ce iubeste omul mai mult in aceasta lume devine dumnezeul lui” – PS BENEDICT BISTRITEANUL (predica video si text): “IUBIREA EXISTA ODATA CU CRUCEA. Exista putina iubire in lume tocmai pentru ca fugim de suferinta. Cand iubesti, nu poti altfel decat suferind. PE NOI CINE NE VA DESPARTI DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS?” 18-06-2020

“Nu uitati: noi avem un Dumnezeu rastignit. Nu avem un Dumnezeu care sta pe tron si se uita, chiar si cu compatimire, la oameni, avem un Dumnezeu rastignit. Si cand va e greu, ingenuncheati in fata Crucii si spuneti-I: Doamne, …

“CU MANTUIREA NU NE PUTEM JUCA! <i>Nu putem arde tamaie si la idoli, si la sfinti”</i>. PS MACARIE DRAGOI – adevaruri dureroase despre ORTODOXIA IN LUMEA IDOLATRA DE ASTAZI: <i>“Nu am ajuns noi să trăim în vremuri în care rațiunea şi bunul simț sunt sfidate în modul cel mai strident? Cum altfel să înțelegi legile care desființează familia, care desființează diferența dintre femeie şi bărbat?”</i>

5. “CU MANTUIREA NU NE PUTEM JUCA! Nu putem arde tamaie si la idoli, si la sfinti”. PS MACARIE DRAGOI – adevaruri dureroase despre ORTODOXIA IN LUMEA IDOLATRA DE ASTAZI: “Nu am ajuns noi să trăim în vremuri în care rațiunea şi bunul simț sunt sfidate în modul cel mai strident? Cum altfel să înțelegi legile care desființează familia, care desființează diferența dintre femeie şi bărbat?” 18-03-2019

Mărturie de ortodoxie într‑o lume idolatră și iconoclastă1 În Duminica Ortodoxiei am dat cu toții o mărturie de credință prin procesiunea cu icoanele. Astfel, am împărtăşit harul, lumina şi frumusețea Ortodoxiei pe aceste meleaguri, dând o mărturie de Ortodoxie celor …

BUNĂTATEA – VIRTUTEA UITATĂ A CREȘTINILOR (conferința video de la Iași a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord). RĂCIREA IUBIRII ÎN VREMEA “VIRTUȚILOR” INDIVIDUALISMULUI: <i>eficiența, competiția, realizarea de sine, succesul…</i>. SACRIFICAREA APROAPELUI PE ALTARUL IDOLILOR LUMEȘTI

9. BUNĂTATEA – VIRTUTEA UITATĂ A CREȘTINILOR (conferința video de la Iași a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord). RĂCIREA IUBIRII ÎN VREMEA “VIRTUȚILOR” INDIVIDUALISMULUI: eficiența, competiția, realizarea de sine, succesul…. SACRIFICAREA APROAPELUI PE ALTARUL IDOLILOR LUMEȘTI 21-03-2018

Iași, 20 martie 2018. *** Avva Isidor Pelusiotul: “Rautatea si de la Dumnezeu pe oameni i-a departat, si pe unii de altii i-a dezbinat. Deci de aceasta cu toata osirdia trebuie sa fugim si sa alergam dupa fapta cea buna, …

<i>“BAT VREMURI DE PRIGOANĂ ȘI LA PORȚILE ȚĂRII NOASTRE și ni se va cere o mărturisire reală”</i>. PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, despre CUM SE FACE MĂRTURISIREA ADEVĂRATĂ A CREDINȚEI ORTODOXE, pornind de la lupta cu NOI ÎNȘINE. Pilda muceniciei Sfântului Haralambie și a trăirii Părintelui Iustin (VIDEO + TEXT)

11. “BAT VREMURI DE PRIGOANĂ ȘI LA PORȚILE ȚĂRII NOASTRE și ni se va cere o mărturisire reală”. PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, despre CUM SE FACE MĂRTURISIREA ADEVĂRATĂ A CREDINȚEI ORTODOXE, pornind de la lupta cu NOI ÎNȘINE. Pilda muceniciei Sfântului Haralambie și a trăirii Părintelui Iustin (VIDEO + TEXT) 24-02-2018

Român ortodox în Franța: Predica PS-lui Ignatie în cadrul simpozionului dedicat Părintelui Justin Pârvu (video, text): “Ceea ce a lăsat Părintele Iustin, duhul, cuvintele, trăirea lui, luați-le și trăgeți-le în interiorul inimii și veți vedea că trăindu-le din interior, ele …

O noua predica a MITROPOLITULUI NEOFIT (Cipru): <i>“Martiriul este o realitate contemporana cu noi. Se poate sa vina ceasul cel greu si deodata va trebui sa marturisim”</i>. SA CULTIVAM POCAINTA, SA CEREM CREDINTA SI RABDARE! Ce ar putea sa insemne RECUNOASTEREA IERUSALIMULUI DREPT CAPITALA A ISRAELULUI?

12. O noua predica a MITROPOLITULUI NEOFIT (Cipru): “Martiriul este o realitate contemporana cu noi. Se poate sa vina ceasul cel greu si deodata va trebui sa marturisim”. SA CULTIVAM POCAINTA, SA CEREM CREDINTA SI RABDARE! Ce ar putea sa insemne RECUNOASTEREA IERUSALIMULUI DREPT CAPITALA A ISRAELULUI? 30-12-2017

Predica Mitropolitului Neofit de Morfou cu ocazia vecerniei din 26.12.2017 din biserica Sfantul Haralambie, comunitatea Deneias: Vedeti si: *** Sfantul protomartir Stefan si mostenitorii sfantului Filumen Cipriotul si ai sfantului Evghenie Rusul (traducere partiala): Parinti si frati, evlavia refugiatilor din …

LECTIILE INTALNIRII LUI IISUS CU TANARUL BOGAT: <i>“Hristos nu a avut comportamentul cuiva care cauta cu orice pret sa-si atraga sustinatori, ci a preferat sa spuna adevarul celui din fata sa, fara niciun fel de menajamente, dar si fara a-l agasa….”</i>. REFUZUL LINGUSIRII SI AL COMPROMISULUI DUHOVNICESC, DAR SI AL INCALCARII LIBERTATII CELUILALT

13. LECTIILE INTALNIRII LUI IISUS CU TANARUL BOGAT: “Hristos nu a avut comportamentul cuiva care cauta cu orice pret sa-si atraga sustinatori, ci a preferat sa spuna adevarul celui din fata sa, fara niciun fel de menajamente, dar si fara a-l agasa….”. REFUZUL LINGUSIRII SI AL COMPROMISULUI DUHOVNICESC, DAR SI AL INCALCARII LIBERTATII CELUILALT 27-08-2017

“Nu putem sa ne strecuram si sa pacalim pe Dumnezeu, slujind banului! Suntem crestini sau inchinatori la idoli?” (VIDEO) INTRE “DUMNEZEUL DIN CAPUL NOSTRU” SI “DUMNEZEII” BUNURILOR MATERIALE DE CARE SUNTEM ATASATI Pr. Constantin Sturzu/ Ziarul de Iasi: Propovaduirea Evangheliei …

<i>“Exact ca la razboi, cand toti erau plecati, asa am ajuns si noi acum…”</i>. Omilia Protos. Ioan despre RAZBOIUL CARE NE DECIMEAZA DEJA, camataria celor care conduc lumea si INTOARCEREA LA SIMPLITATE. MAMONA sau DUMNEZEU? <i>“Timpul este bani”</i> sau TIMPUL E SANSA DE POCAINTA? (audio + text)

15. “Exact ca la razboi, cand toti erau plecati, asa am ajuns si noi acum…”. Omilia Protos. Ioan despre RAZBOIUL CARE NE DECIMEAZA DEJA, camataria celor care conduc lumea si INTOARCEREA LA SIMPLITATE. MAMONA sau DUMNEZEU? “Timpul este bani” sau TIMPUL E SANSA DE POCAINTA? (audio + text) 23-07-2016

“Iată câtă suferinţă este în lume din cauza banilor…” Protos. Ioan/ Manastirea Sihastria Putnei: Predică la Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieţii) – 10 iulie 2016 “În Evanghelia din Duminica aceasta Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune că …

Parintele Andrei Coroian: MEDITATII IN OGLINDA SFINTEI CRUCI (audio, text) – COPIII LUI DUMNEZEU SI FIII MAICII DOMNULUI: “Dumnezeu duce crucea păcatelor omului, Maica Sfântă poartă crucea umanităţii… Dumnezeu dăruieşte din ce în ce mai mult, iar omul şi-a făurit un program care L-a exclus pe Dumnezeu”

16. Parintele Andrei Coroian: MEDITATII IN OGLINDA SFINTEI CRUCI (audio, text) – COPIII LUI DUMNEZEU SI FIII MAICII DOMNULUI: “Dumnezeu duce crucea păcatelor omului, Maica Sfântă poartă crucea umanităţii… Dumnezeu dăruieşte din ce în ce mai mult, iar omul şi-a făurit un program care L-a exclus pe Dumnezeu” 13-09-2015

*** Predica Arhim. Andrei Coroian la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (7 sept. 2014): Transcriere partiala (~de la min. 23): “[…] Sfânta Cruce să ştiţi că este şi oglinda vieţii omului. M-am pus în situaţia asta şi am spus: dacă …

<i>“Grija mare la ce ne uitam si la ce auzim!… Noi trebuie sa mergem impotriva curentului”</i>. Predica audio a Protos. Ioan Buliga la Duminica a VII-a dupa Rusalii despre SLAVA DESARTA, IDOLII LAUDEI OMENESTI, “MINUNILE” MINCINOASE ALE TEHNOLOGIEI si “PROPOVADUIREA” INSELARII LUI ANTIHRIST LA TELEVIZOR

17. “Grija mare la ce ne uitam si la ce auzim!… Noi trebuie sa mergem impotriva curentului”. Predica audio a Protos. Ioan Buliga la Duminica a VII-a dupa Rusalii despre SLAVA DESARTA, IDOLII LAUDEI OMENESTI, “MINUNILE” MINCINOASE ALE TEHNOLOGIEI si “PROPOVADUIREA” INSELARII LUI ANTIHRIST LA TELEVIZOR 19-07-2015

Pentru Duminica vindecarii a doi orbi si un mut din Capernaum, va mai recomandam: *** Predica Protos. Ioan de la Manastirea Sihastria Putnei la Duminica a 7-a dupa Rusalii (2014): “În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. …

CARTURARII FATARNICI SI VADUVA SARACA. Viciile ascunse ale inimii care falsifica si fac neroditoare viata noastra crestineasca. SA NU FIM CONCESIVI FATA DE PROPRIILE PACATE “MARUNTE” CARE NE SLABESC VOINTA SI NE TOCESC SENSIBILITATEA CONSTIINTEI

18. CARTURARII FATARNICI SI VADUVA SARACA. Viciile ascunse ale inimii care falsifica si fac neroditoare viata noastra crestineasca. SA NU FIM CONCESIVI FATA DE PROPRIILE PACATE “MARUNTE” CARE NE SLABESC VOINTA SI NE TOCESC SENSIBILITATEA CONSTIINTEI 07-04-2015

“Deprinde-te sa biruiesti cele mici daca vrei sa le birui pe cele mari” Vedeti si: * SFANTUL VASILE AL KINESMEI: Lucrurile care nu-l lasă pe om să-I slujească lui Dumnezeu cu adevărat [Talcuire la Evanghelia dupa Marcu (Capitolul 12, versetele …

Puterea duhovniceasca pierduta si PATIMILE-IDOLI CARE INLOCUIESC PE DUMNEZEU IN VIATA NOASTRA. Cuv. Paisie: <b><i>“Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare”</b></i>

23. Puterea duhovniceasca pierduta si PATIMILE-IDOLI CARE INLOCUIESC PE DUMNEZEU IN VIATA NOASTRA. Cuv. Paisie: “Astazi, pe cat inteleg, exista o idolatrie mai mare” 15-07-2013

Trebuie sa ne dam seama ca in vremea de acum oame­nii atat de integri, atat de plini de credinta adanca si putere duhovniceasca, sunt din cale-afara de rari. Atunci cand te uiti la viata ta si la viata societatii contemporane, vezi cu tris­tete ca nu credinta ne da imbold si nu Dumnezeu este pen­tru noi centrul. Noi am inlocuit acest mare centru facator de viata cu alte centre.

Carti recomandate