UN STAREȚ DIN SFÂNTUL MUNTE despre ÎNȘELĂCIUNEA VACCINULUI și vremurile pe care le trăim: “Se pare că lucrurile se îndreaptă exact spre un Guvern unic mondial”
Arhim. Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos: Vaccinul este o înșelăciune
Extras din cuvântul rostit în data de 7 ianuarie 2021, de Arhim. Partenie, Starețul Sf. Mănăstiri a Sfântului Pavel, din Sfântul Munte Athos:
Arhim. Partenie se roagă lui Dumnezeu și Maicii Domnului să ne acopere și să ne ajute pe toți, acum, la început de An Nou și să se liniștească lumea de aceste încercări care sunt și care vor mai veni asupra ei.
Deși spune despre Sfinția Sa că nu este învățat sau cu multe cărți citite, totuși, fiind în Sfântul Munte Athos de atâta vreme, cu experiența viețuirii monahale de acolo și din cele ce aude că se zic și din ce spun cei care se pricep și cu care a mai vorbit (Sfinția Sa fiind de fapt foarte cunoscut și apreciat în Sfântul Munte Athos și în lumea ortodoxă, ca un Stareț și părinte foarte duhovnicesc), le vorbește acum, cu dragoste și cu credința pe care o are, monahilor și celor care vor să îl asculte și îi îndeamnă pe toți să rămână statornici în credința în Dumnezeu și în mărturisirea lui Iisus Hristos, ca Domn și Mântuitor al nostru.
Referitor la vaccin, Arhim. Partenie spune că este o înșelăciune, că Sfinția Sa nu și-l va face și nici nu da binecuvântare niciunuia dintre ucenicii săi să și-l facă, pentru că se potrivește prea mult cu cele spuse în Apocalipsa, în capitolul 13, unde se vorbește despre pecetluire și despre faptul că cei care nu se pecetluiesc nu vor mai putea să facă nimic, nici să cumpere, nici să vândă. Deși nu se întâmpla chiar la fel, dar nu se poate să nu vezi asemănările cu cele spuse acolo.
Este și o mare batjocură felul în care, înainte de a ți se face acest vaccin, ești pus să semnezi o declarație că ți-l faci pe propria ta răspundere. Adică, cei care l-au produs sunt scutiți de orice răspundere prin această declarație, care este o adevărata batjocură la adresa noastră.
Chiar dacă nu suntem categorici, și cei care doresc să își facă vaccinul pot să îl facă, Părintele nu dă binecuvântare cuiva să îl facă.
O să vedem ce se va mai întâmpla și care vor fi urmările asupra celor care se vaccinează. Dar sunt foarte multe semne de întrebare care se ascund în spatele vaccinului și pandemiei. E drept că sunt și foarte mulți oameni care se tem de moarte și doresc să se vaccineze, dar Arhim. Partenie nu se teme și nu ar trebui să ne temem nici noi. Poate veni boala, în 4-5 zile se poate întâmpla chiar să plece din lumea acesta, dar atunci este ca o îngăduință și binecuvântare care vine de la Dumnezeu și care va fi spre mântuirea lui.
Și Cuviosul Paisie Aghioritul, din dragoste de oameni și din solidaritate față de ei, s-a rugat să îi dea Dumnezeu și lui un cancer și chiar a murit de cancer, dar a rămas până la sfârșit statornic în credința sa.
Acum sunt atât de multe lucruri care se întâmplă contra Legii lui Dumnezeu și a celor 10 porunci. Și la nivelul Uniunii Europene, și la nivel mondial. Și nu e de mirare că au loc atâtea nenorociri în lume. Spune în Legea lui Dumnezeu să nu furi, ei legalizează furtul. Spune să nu mărturisești mincinos, ei legalizează minciuna. Spune să crezi în Dumnezeu, ei legalizează necredința. Spune să nu fi desfrânat, ei legalizează homosexualitatea.
Din păcate, se pare că lucrurile se îndreaptă exact într-acolo unde se spunea, spre un Guvern unic mondial, spre o moneda unică și toate celelalte. Să facă fiecare ce dorește. Dar noi vom rămâne statornici în credința noastră în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Singurul Dumnezeu Adevărat, pe Care Îl mărturisim și pe El Îl rugăm să ne poarte de grijă și să ne dăruiască un an mai liniștit, să ne ocrotească cu puterea Sa de boală și de toate încercările care vin asupra noastră, dar și să ne ajute să rămânem statornici în credință.
Legaturi:
***
Bine ca mai sunt pe lume Parinti Cuviosi care ne mangaie cu cuvantul lor…
Sa spunem si noi : “Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea!”
Despre înșelăciunea prin acest vaccin se vorbește și în acest videoclip:
https://youtu.be/Lxk1DiiVIeA
La adăpostul pandemiei, se pregătește instaurarea orânduirii sclavagiste în cel mai adevărat sens al cuvântului.
Am fost avertizați in Apocalipsă, capitolul 13, să nu ne pecetluim cu 666 pe mâna sau pe frunte. Hydrogelul din vaccin este un cip care se solidifică după injectare și care poate fi dirijat oriunde în corp. Un alt ingredient dubios este luciferaza care are rol de marker identitar. Așa că ne putem trezi cu un cod de bare luminos pe frunte ori pe mâna. Chiar și cei care primesc bani că să ne convingă să ne vaccinam vor avea de suferit, împreună cu descendenții lor!
Ar trebui să respingem aceste vaccinuri în primul rând din motive religioase. Cu un creier care va funcționa ca un telefon, cum vom tine legătura cu Dumnezeu?