VAMESUL SI FARISEUL sau o inima care plange. PREDICA PARINTELUI GHEORGHE CALCIU (si audio)

“Umilinta este primul lucru pe care trebuie sa-l facem. Ne umilim in fata lui Dumnezeu pentru ca stim ca savarsim fapte rele in fiecare zi: cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul. Aproape in fiecare minut. Si nu exagerez cand spun ca in fiecare minut facem o fapta rea. Gandim ceva rau, chiar daca nu facem fapta, totusi gandim. Iar gandul, spune Sfantul Apostol Iacov, odrasleste fapta cea rea care, odata savarsita, introduce pacatul in noi.

In acelasi timp, de multe ori suntem ispititi ca si fariseul sa facem cateva fapte pentru ochii lumii si nu pentru Dumnezeu. Cel care face fapta pentru ochii lumii va avea o atitudine vizibila, ca si fariseii. Cand posteau se imbracau in sac, isi puneau cenusa in cap, aveau fata trista si nebarbierita, ca sa se arate tuturor ca postesc. Si spune Mantuitorul: pentru lume postesc! Isi vor lua rasplata in lumea aceasta! In Cer nu mai au nici o plata! Daca faceau o fapta buna, ieseau la rascrucea drumurilor, puneau sa sune din trambite si veneau saracii ca sa primeasca bani sau mancare.

Adeseori si noi suntem tentati sa facem lucrul acesta. De altfel toata literatura, indeosebi cea de azi, vorbeste despre lume ca un teatru. Toti ne comportam ca niste actori pe scena. Una este viata noastra intima si alta este viata cu care ne expunem in fata lumii. Acesta este fariseismul. Asa de general este fariseismul nostru, incat numai cand intram in biserica ne dam seama cine suntem, cat de pacatosi suntem.

Daca te-ai patruns de rugaciune, de cuvintele Mantuitorului, cand intri in biserica te simti deodata coplesit de propriul tau pacat, iti dai seama ca toate faptele tale le-ai facut pentru lume si nu pentru Dumnezeu. De aceea macar la biserica sa nu venim pentru lume. Daca veniti in biserica, faceti aceasta pentru Dumnezeu! Nu stati ca fariseii! Nu va comparati cu cel pe care-l socotiti pacatos. Poate ca cel pacatos face mai bine decat tine, caci se pocaieste. Ci asemenea vamesului bateti-va cu pumnul in piept si strigati: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!” (Luca 18,13).

Rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!” de aici are luat textul: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!“. Spun Sfintii Parinti si cei care practica rugaciunea inimii sau rugaciunea isihasta, ca aceasta este cea mai completa rugaciune. Ea te aseaza in raportul real cu Dumnezeu.

Oricum ai fi si orice ai face in lumea aceasta, esti pacatos. Totdeauna diavolul te asalteaza si tu nu poti sa rezisti, pentru ca diavolul e numai duh, iar noi suntem trup si suflet. El te asalteaza cu ispite, cu tot felul de imagini, cu mirosul, cu gustul, cu pipaitul, cu imaginatia, cu nebunia. El te asalteaza in toate chipurile si daca gaseste inima ta deschisa pentru ispite, atunci pune stapanire pe tine si te demonizeaza. Numai asa alungam pe diavol din inima noastra, spunand: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!“. Accentuezi cuvantul pacatos, pentru ca stii ca esti pacatos. Suntem pacatosi prin nastere, pentru ca mostenim pacatul stramosesc. Psalmul 50 spune „ca intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea“. Suntem pacatosi prin faptul ca adeseori gandim raul in inima noastra impotriva aproapelui si impotriva tuturor. Suntem pacatosi pentru ca de multe ori depasim gandirea si intram in verbalitate si spunem prin cuvinte lucruri rele, care jignesc si ranesc si savarsim pacatul barfei. Multe sunt caile prin care pacatul intra in sufletul nostru. Iar singurul nostru scut impotriva pacatului este sa spunem: „Doamne, Iisuse Hristoase, milostiv fii mie, pacatosul!“.

Noi suntem oameni supusi pacatului. Fie ca esti arhiereu, preot, om de rand, intelectual, muncitor sau un gunoi al societatii, toti pacatuim intr-un fel sau altul. Evanghelia ni l-a aratat pe fariseu, care nu avea o asezare a marturisirii si a inimii, ci credea ca el a facut numai bine in viata lui. Dar el de fapt n-a avut o legatura reala cu Dumnezeu. Inima lui nu s-a miscat, ci era ca un mecanism care spunea: „Acum fa bine! Acum da milostenie! Acum du-te in templu! Acum da zeciuiala!“. Avea un mecanism, nu era o inima vie. Pe cand a vamesului era o inima vie, care macar plangea! O inima care plange este o inima pe care Dumnezeu o iubeste.

Incercati sa plangeti! Incercati sa va pocaiti!

Suntem pacatosi, pacatuim in fiecare clipa, pacatele noastre sunt nenumarate, dar exista o posibilitate de a fi iertati. Dumnezeu ne-a lasat pocainta”.

(transcriere partiala, extrasa din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009)

Predici si talcuiri pentru Duminica (Evanghelia) vamesului si fariseului:

Legaturi tematice: