VAMESUL SI FARISEUL sau o inima care plange. PREDICA PARINTELUI GHEORGHE CALCIU (si audio)
“Umilinta este primul lucru pe care trebuie sa-l facem. Ne umilim in fata lui Dumnezeu pentru ca stim ca savarsim fapte rele in fiecare zi: cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul. Aproape in fiecare minut. Si nu exagerez cand spun ca in fiecare minut facem o fapta rea. Gandim ceva rau, chiar daca nu facem fapta, totusi gandim. Iar gandul, spune Sfantul Apostol Iacov, odrasleste fapta cea rea care, odata savarsita, introduce pacatul in noi.
In acelasi timp, de multe ori suntem ispititi ca si fariseul sa facem cateva fapte pentru ochii lumii si nu pentru Dumnezeu. Cel care face fapta pentru ochii lumii va avea o atitudine vizibila, ca si fariseii. Cand posteau se imbracau in sac, isi puneau cenusa in cap, aveau fata trista si nebarbierita, ca sa se arate tuturor ca postesc. Si spune Mantuitorul: pentru lume postesc! Isi vor lua rasplata in lumea aceasta! In Cer nu mai au nici o plata! Daca faceau o fapta buna, ieseau la rascrucea drumurilor, puneau sa sune din trambite si veneau saracii ca sa primeasca bani sau mancare.
Adeseori si noi suntem tentati sa facem lucrul acesta. De altfel toata literatura, indeosebi cea de azi, vorbeste despre lume ca un teatru. Toti ne comportam ca niste actori pe scena. Una este viata noastra intima si alta este viata cu care ne expunem in fata lumii. Acesta este fariseismul. Asa de general este fariseismul nostru, incat numai cand intram in biserica ne dam seama cine suntem, cat de pacatosi suntem.
Daca te-ai patruns de rugaciune, de cuvintele Mantuitorului, cand intri in biserica te simti deodata coplesit de propriul tau pacat, iti dai seama ca toate faptele tale le-ai facut pentru lume si nu pentru Dumnezeu. De aceea macar la biserica sa nu venim pentru lume. Daca veniti in biserica, faceti aceasta pentru Dumnezeu! Nu stati ca fariseii! Nu va comparati cu cel pe care-l socotiti pacatos. Poate ca cel pacatos face mai bine decat tine, caci se pocaieste. Ci asemenea vamesului bateti-va cu pumnul in piept si strigati: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!” (Luca 18,13).
Rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!” de aici are luat textul: „Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!“. Spun Sfintii Parinti si cei care practica rugaciunea inimii sau rugaciunea isihasta, ca aceasta este cea mai completa rugaciune. Ea te aseaza in raportul real cu Dumnezeu.
Oricum ai fi si orice ai face in lumea aceasta, esti pacatos. Totdeauna diavolul te asalteaza si tu nu poti sa rezisti, pentru ca diavolul e numai duh, iar noi suntem trup si suflet. El te asalteaza cu ispite, cu tot felul de imagini, cu mirosul, cu gustul, cu pipaitul, cu imaginatia, cu nebunia. El te asalteaza in toate chipurile si daca gaseste inima ta deschisa pentru ispite, atunci pune stapanire pe tine si te demonizeaza. Numai asa alungam pe diavol din inima noastra, spunand: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!“. Accentuezi cuvantul pacatos, pentru ca stii ca esti pacatos. Suntem pacatosi prin nastere, pentru ca mostenim pacatul stramosesc. Psalmul 50 spune „ca intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea“. Suntem pacatosi prin faptul ca adeseori gandim raul in inima noastra impotriva aproapelui si impotriva tuturor. Suntem pacatosi pentru ca de multe ori depasim gandirea si intram in verbalitate si spunem prin cuvinte lucruri rele, care jignesc si ranesc si savarsim pacatul barfei. Multe sunt caile prin care pacatul intra in sufletul nostru. Iar singurul nostru scut impotriva pacatului este sa spunem: „Doamne, Iisuse Hristoase, milostiv fii mie, pacatosul!“.
Noi suntem oameni supusi pacatului. Fie ca esti arhiereu, preot, om de rand, intelectual, muncitor sau un gunoi al societatii, toti pacatuim intr-un fel sau altul. Evanghelia ni l-a aratat pe fariseu, care nu avea o asezare a marturisirii si a inimii, ci credea ca el a facut numai bine in viata lui. Dar el de fapt n-a avut o legatura reala cu Dumnezeu. Inima lui nu s-a miscat, ci era ca un mecanism care spunea: „Acum fa bine! Acum da milostenie! Acum du-te in templu! Acum da zeciuiala!“. Avea un mecanism, nu era o inima vie. Pe cand a vamesului era o inima vie, care macar plangea! O inima care plange este o inima pe care Dumnezeu o iubeste.
Incercati sa plangeti! Incercati sa va pocaiti!
Suntem pacatosi, pacatuim in fiecare clipa, pacatele noastre sunt nenumarate, dar exista o posibilitate de a fi iertati. Dumnezeu ne-a lasat pocainta”.
(transcriere partiala, extrasa din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009)
PREDICA INTEGRALA AUDIO:
Predici si talcuiri pentru Duminica (Evanghelia) vamesului si fariseului:
- INCEPE PERIOADA TRIODULUI: “Usile pocaintei deschide-mi mie, Datatorule de viata!”
- VAMESUL SI FARISEUL. Predicile Sfantului Luca al Crimeei. “Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului!”
- FARISEUL SI VAMESUL, bolnavii din spitalul nevazut al lumii – OMILIA SF. NICOLAE VELIMIROVICI
- CUM E POSIBILA MANTUIREA NOASTRA IN VEACUL ACESTA LAUDAROS?
- CUVANT DUHOVNICESC CU PUTERE AL PR. MIHAI ALDEA: “Trebuie sa lasam deschise portile pocaintei pentru oricine si sa fim sinceri cu noi insine”
- Vamesul-Fariseu – sau cum ne pre-facem in farisei crezand ca suntem vamesi
- VAMESUL SI FARISEUL DIN INCHISORILE COMUNISTE. Ce putem invata pentru viata si vremurile noastre?
- FARISEUL (1)
- BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)
- Sa ne temem de fatarnicie!
- Parintele Savatie ne invata sa incepem prin a fi sinceri cu Dumnezeu
- SFANTUL PETRU DAMASCHIN DESPRE RABDARE, IMPRASTIERE, MANDRIE, MULTUMIRE SI SFATUIRE: “Cel ce nu vrea sa se smereasca ramane in intuneric…”
Legaturi tematice:
- Ce e pocainta? CEEA CE NE STRICA PETRECEREA CU MASTI IN CARE NE COMPLACEM ZI DE ZI…
- CUM NE PUTEM MINTI SI CUM NE PUTEM RATA SALVAREA PRIN POCAINTA?
- Duminica dupa Botezul Domnului. PRIMUL CUVANT: POCAITI-VA!
- Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste
- Cuviosul Paisie Aghioritul: Toata cheia aici este – SA SE POCAIASCA LUMEA!
- Cuviosul Paisie despre pierderea simtamantului pocaintei la crestinii de azi
- Sfantul Siluan Athonitul catre Chiril Sevici (Cuviosul Serghie de mai tarziu): “DU-TE SI SPUNE OAMENILOR CAT SE POATE DE DES: POCAITI-VA!”
- Botezul Domnului si INNOIREA VIETII NOASTRE PRIN BOTEZUL POCAINTEI
- Alte aspecte din invatatura Parintilor despre POCAINTA CA VIATA IN HRISTOS
- Sfaturi practice de la Sfantul si Marele Vasile pentru a aduce ROADE VREDNICE DE POCAINTA
- Sfintii Parinti NE CHEAMA LA POCAINTA SI LA PLANS
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
***
- PACATUL TRUFIEI versus LEPADAREA DE SINE. Ce inseamna a fi caldicel
- Parintele Sofronie despre PATIMA STAPANIRII SI A INJOSIRII CELORLATI
- SFANTUL IOAN SCARARUL: “Unde s-a intamplat o cadere, acolo s-a salasluit mai inainte mandria”
- Eu, eu, eu…
- PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!”
- Smerenia paruta este odrasla a mandriei
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL: “CU MANDRIA LUCIFERICA OMUL SE POATE INDRACI”
- SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul
- Avva Dorotei: NU TREBUIE A SE INCREDE CINEVA IN INTELEPCIUNEA SA
- Arhimandritul georgian Lazar Abasidze: „TRUFIEI II PLACE SA-I INVETE PE ALTII”
Pericopa evanghelica: Luca 18, 2- 8
2. Zicând: Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina.
3. Şi era, în cetatea aceea, o văduvă, care venea la el, zicând: Fă-mi dreptate faţă de potrivnicul meu.
4. Şi un timp n-a voit, dar după acestea a zis întru sine: Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez,
5. Totuşi, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate, ca să nu vină mereu să mă supere.
6. Şi a zis Domnul: Auziţi ce spune judecătorul cel nedrept?
7. Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung?
8. Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?
Pericopa apostolica: II Timotei 2, 11- 19
11. Vrednic de crezare este cuvântul: căci dacă am murit împreună cu El, vom şi învia împreună cu El.
12. Dacă rămânem întru El, vom şi împărăţi împreună cu El; de-L vom tăgădui, şi El ne va tăgădui pe noi.
13. Dacă nu-I suntem credincioşi, El rămâne credincios, căci nu poate să Se tăgăduiască pe Sine însuşi.
14. Aminteşte-le acestea şi îndeamnă stăruitor înaintea lui Dumnezeu să nu se certe pe cuvinte, ceea ce la nimic nu foloseşte, decât la pierzarea ascultătorilor.
15. Sileşte-te să te arăţi încercat, înaintea lui Dumnezeu lucrător cu faţa curată, drept învăţând cuvântul adevărului.
16. Iar de deşartele vorbiri lumeşti fereşte-te, căci ele vor spori nelegiuirea tot mai mult.
17. Cuvântul lor va roade ca o cangrenă. Dintre ei sunt Imeneu şi Filet,
18. Care au rătăcit de la adevăr, zicând că învierea s-a şi petrecut, şi răstoarnă credinţa unora.
19.Dar temelia cea tare a lui Dumnezeu stă neclintită, având pecetea aceasta: “Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi”; şi “să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului”.
II Corinteni 9, 6- 11
6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,
9. Precum este scris: “Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac”.
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre,
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.
„Frumusețea chipului smereniei răspândește și asupra celorlalte mădulare multă frumusețe. De-ai amesteca mii de culori nu vei reuși să faci o frumusețe ca aceasta. Dacă vrei să-i vezi și ochii, vezi-i că sunt încondeiați minunat cu bunăcuviință și cu cumințenie, sunt atât de frumoși și pătrunzători încât Îl văd chiar pe Domnul…Gura smereniei este înțelepciune și pricepere, cunoaște cântările cele duhovnicești, inima ei este iscusită în cercetarea Scripturilor, în păzirea adevăratelor învățături, în milostenie, în bunătate. După cum nu-i cu putință să trăiești fără inimă, tot așa nu-i cu putință să te mântui cândva fără această inimă duhovnicească. Din ea se nasc toate cele bune. Smerenia are și mâini și picioare: faptele cele bune. Are și suflet: dreapta credință. Are și piept de aur mai tare decât diamentul: bărbăția. Îi e ușor să sfărâme orice, dar pieptul ei nimic nu-l poate sfârâmă. În sfârșit, duhul smereniei, care este în cap și în imnimă este dragostea”. (Omilii la Matei XLVII, III).
„Să ne sârguim să gustăm din slava celor de sus. Iar cel ce a gustat din ea va disprețui toată slava pământească” (Sfântul Ioan Scărarul, Scara XXI, 22).
„Creștinul trebuie să fie ca o pungă învechită plină cu mărgăritate” (Sfântul Macarie cel Mare).
„Dumnezeu smerește mai întâi și apoi ridică. Diavolul, pe de altă parte, îl ridică mai întâi pe om și apoi îl răstoarnă și îl umilește” (Părintele Iosif Trifa).
„Nu te mândri dar niciodată față de nimeni, nici față de cel mai are păcătos! Adeseori smerenia mântuie pe cel cu multe și mari păcate. Nu socoti niciodată că tu ești mântuit iar celălalt pierdut. Niciodată! Dacă tu cu gura ta hotărăști că ești mântuit, vei fi osândit de hotărârea lui Dumnezeu….
Dacă ți se pare că ai făcut vreun bine nu socoti numai acest bine, uitând cu știință celelalte păcate; nici nu te mândri cu faptele bune săvârșite astăzi, iertându-te singur de faptele rele făcute ieri, ci, când ai de gând să te lauzi cu o faptă bună săvârșită acum, adu-ți aminte de fapta rea săvârșită de mai de demult și atunci vei pune capăt mândiei nesăbuite…
Să-ți fie dar deprinse cu smerenia și înfățișarea și haina și mersul și statul și hrana și așternutul și casa și toate lucrurile din casă. Cuvântul și vorba cu vecinii să-ți fie mai degrabă măsurate decât îngâmfate. Nu întrebuința vorbe umflate și meșteșugite, nici nu folosi glas afectat…Nu fi mândru și grav în vorbirile tale, ci îndepărtează orice lăudăroșenie. Fii îndatoritor cu prietenii, răbdător cu cei care te supără, milostiv cu cei de jos. Mângâie pe cei năpăstuiți, cercetează pe cei bolnavi; nu privi de sus pe nimeni; vorbește cu blândețe, răspunde cu bucurie celui ce te întreabă; fii binevoitor cu toată lumea; când vorbești nu te lăuda și nici nu pune pe alții să te laude; nu primi cuvinte necuviincioase; ascunde pe cât poți însușirile și faptele tale cele bune; când păcătuiești învinovățește-te și nu aștepta mustrările altora…Nu fii aspru când dojenești, nici grabnic și pătimaș când mustri, că și aceasta este tot mândrie. Nu osândi pe alții pentru toate fleacurile, ca și când tu ai fi cu desăvârșire drept. Privește cu ochi înțelegători pe cei care greșesc și ridică-i duhovnicește din păcatul lor. Așa cum îndeamnă apostolul, luând seama să nu cazi și tu în ispită…
Pe scurt urmărește atât de mult smerenia ca și cum ai fi îndrăgostit de ea. Îndrăgește-o și te va slăvi! Așa vei merge cu bine pe calea care duce la slava cea adevărată, slava îngerilor, slava cea de la Dumnezeu. Hristos te va mărturisi înaintea îngerilor că ești ucenic al Lui și te va slăvi dacă ești următor al smereniei Lui, Care a spus: Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Sfântul Vasile cel Mare, Omilia XX, Despre smerenie).
Inaltimea trairii crestine, cu puteri de dincolo de natura umana, se arata in noul statut cerut dreptului din Vechiul Testament, de a se ridica la desavarsire, la indumnezeire, adica la iubirea jertfelnica, prin care sa poata primi pe vames si sa intre intr-o relatie cu el, pentru mantuirea tuturor.
Numai jertfa de sine a dreptului, bazata pe puterea INVIERII, poate acoperi cu iubire slabiciunile lasate in firea vamesului de multele lui patimi.
De aceea este atat de paradoxala pedagogia iconomica a mantuirii , prin care tot dreptului, care deja se jertfea , i se cere o jertfa si mai mare, pentru ca astfel se apropie mai mult de Dumnezeu, adica de modelul de chenoza si de JERTFA a lui Hristos, iar acestei jertfe a dreptului i se impartaseste din puterea mantuitoare a INVIERII, prin modelul careia este salvat si vamesul.
Iar fariseul arata neputinta firii umane de a intelege aceasta noua putere de jertfa care i se cere, pentru ca nu vrea sa primeasca iubirea noua daruita prin Hristos TUTUROR, adica si vamesilor care nu se mai puteau ridica singuri din patimi, si trebuiau ajutati de jertfa lui Dumnezeu si a fariseilor.
Paradoxul neputintei dreptului, a fariseului, de a se jertfi pe sine mai mult, desi el primise mai mult si avea de unde sa dea , ne inalta la alt paradox , cel al comparatiei intre indreptatirea primita de vames dupa rugaciunea lui de pocainta, considerata mai mare fata de indreptatirea de dupa rugaciunea de multumire a fariseului, pentru ca de fapt prezenta lui HRISTOS redefinea standardele pacatului pentru drepti , de la calcarea legii prin fapte la “tot ce nu vine din incredintare este pacat”, adica de la inaltimea revelatiei Noului Testament, a jertfei ce duce la INVIERE.