IISUS – IMPARATUL NOSTRU si CELE 4 INTRARI ALE SALE IN VIATA SI IN ISTORIE. “Pana astazi, urmasii fariseilor scot sabia ca sa-L nimiceasca; daca se poate, sa-L scoata cu totul din inimile oamenilor”. Predica Pr. Boris Raduleanu la DUMINICA FLORIILOR

5-04-2015 Sublinieri

“Insusi Cel asteptat a venit!”

Ioan si Camelia Popa, Romania - Bucuresti, bis “Sfanta Treime”, fresca 2007 naos 04

“Noi lucram, furam, amagim, ne mandrim, fara sa tinem seama ca este un sfarsit, ca toti vom invia in Hristos…”

***

Pentru aceasta Sarbatoare va mai recomandam:

***

biserica-palama

Duminica Floriilor

(Ioan  XII, 1-18)

Osana, Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului”

Frati si surori crestine,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am implinit 40 de zile de nevointa, straduinta, rascolire, cercetare, de adancire a vietii si sufletelor noastre. Asa cum s-a framantat 40 de ani poporul iudeu in pustie, regretand ca n-a crezut in puterea lui Dumnezeu, prin care sa intre in Pamantul Fagaduintei, asa cum a staruit Moise 40 de zile ca sa poata vedea pe Dumnezeu in Muntele Sinai, cum a staruit proorocul Ilie 40 de zile ca sa vada pe Dumnezeu pe Muntele Horeb, cum 40 de zile a fost ispitit Iisus in pustie de diavol ca sa-L biruiasca, tot asa si noi, 40 de zile, fiecare in felul lui, am staruit sa ajungem la ziua de azi, pentru a intampina pe Iisus Hristos, ca El sa intre – ca Imparat – in viata si in sufletele noastre.

In aceste 40 de zile, noi toti ne-am rugat la sfintii care ne sunt mai apropiati, la sfintii pe care ii invocam de obicei. Dar Sfanta Biserica ne pune inainte, in chip deosebit, in perioada Postului Mare, trei sfinti pentru a-i lua ca indrumatori ai vietii noastre: Sfantul Grigorie Palama, care prin invatatura lui iscusita ne arata cum si cat putem cunoaste pe Dumnezeu, Sfantul Ioan Scararul care ne ajuta ca si noi sa ne cataram pe treptele virtutii pentru a ajunge mai aproape de Hristos si Sfanta Maria Egipteanca, marea pacatoasa, care prin pocainta a putut ajunge intocmai cu ingerii. Cu ajutorul lor si al tuturor celorlalti sfinti, am implinit cele 40 de zile si am ajuns la intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim. De maine intram in Sfanta Saptamana a Patimilor Domnului.

Voi starui pe scurt sa subliniez, pe langa evenimentul Intrarii Domnului in Ierusalimul pamantesc, inca alte trei “Intrari” ale Lui ca Imparat, in viata si in istoria noastra.

1. Prima Intrare a lui Iisus Hristos este Intruparea Sa

ARP_7300200_115-18El, Dumnezeu fiind, este Imparatul intregii creatii, este din vesnicie Imparat. Creatorul nu poate fi decat Imparat fata de creatia Sa. Dumnezeu este Imparat peste tot pamantul, spune psalmistul, Imparat vesnic, Imparatul cerului. El, “pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din cer si S-a intrupat“, avand insa adeziunea omului – Fecioara Maria.

Iisus Hristos, Imparatul cel din vesnicie, este vestit de inger la Buna Vestire, ca fiind Fiul Celui Prea Inalt, dar si Fiu al lui David, a carui Imparatie nu va avea sfarsit. Magii Il cauta intreband: “Unde este regele iudeilor, cel ce s-a nascut?“. Poporul Il numeste adeseori Fiul lui David si Iisus nu neaga aceasta denumire. El recunoaste astfel ca este Mesia, Cel preavesiti de prooroci si asteptat de tot poporul. Intrebat de Pilat: Tu esti regele iudeilor?”, El raspunde tu zici – eu sunt Imparat”, dar adauga Imparatia Mea nu este din lumea aceasta… acum, imparatia Mea nu este aici (Mt. XXVII, 11; Ioan XVIII, 33-37). La Creatie, Dumnezeu a incredintat lui Adam conducerea lumii vazute. Adam, in natura lui umana ne cuprindea pe toti, intreaga omenire. Supunandu-se satanei, Adam a trecut acestuia stapanirea lumii, iar pacatul lui s-a rasfrant asupra tuturor urmasilor sai. Satana a devenit astfel printul lumii vazute. Iisus, desi era Imparat din vesnicie, ca Dumnezeu, s-a facut Om pentru ca in natura Lui umana sa biruiasca pe satana, sa cucereasca astfel suprematia lumii si sa instaureze Imparatia lui Dumnezeu pe pamant. Iisus da lupta cu satana in calitatea Sa de Fiu al Omului.

Dar, Dumnezeu fiind, Iisus purta in Sine intreaga omenire. Prin Intrupare, El a luat natura umana neprihanita din Fecioara, ramanand Dumnezeu nelimitat, care strabate prin toate si umple toate. El n-a luat Trupul personal din Fecioara Maria si sa ramana in afara de trup in tot restul firii, ci a cuprins intreaga fire, de la Adam si pana in veac; a “uns” tot trupul cu dumnezeirea, cum spun Sfintii Parinti. Ceva mai mult, venind la Botez, la Iordan, el a luat asupra Sa, si-a impropriat si toate pacatele noastre, ale omenitatii intregi, ne-a cuprins pe toti in Sine, ca sa ne curete si sa ne mantuiasca. De aceea, luptand El cu statana, ca Fiu al Omului, s-a luptat pentru toti; biruind pe satana, l-a biruit pentru toti.

isus-din-nazaret-imparatul-iudeilorBiruinta lui Iisus impotriva satanei formeaza incoronarea lucrarii Sale pamantesti. Dar ultima biruinta a fost Crucea pe care s-a scris ca o sentinta si pecete a biruintei Lui:Iisus Hristos Imparatul Iudeilor“. Prin moartea si Invierea Sa, “capul sarpelui a fost zdrobit“. Daca Adam a cazut pentru ca nu s-a supus lui Dumnezeu, Iisus biruieste supunandu-Se Tatalui pana la moarte.

Deci, Imparatia lui Iisus in lume a luat fiinta abia dupa Invierea Sa. Abia dupa Inviere, El a spus: “Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant“. Numai atunci si-a trimis ucenicii sa boteze toate neamurile in numele Sfintei Treimi. Numai atunci Dumnezeu Tatal i-a dat toata puterea in cer si pe pamant, si nu ca Fiul Sau unic din Sfanta Treime, ci ca Celui ce este Dumnezeu-Om, Care s-a smerit si a biruit in natura Sa umana, devenind vrednic de a primi puterea deplina asupra lumii.

2. Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim

Intrarea-in-Ierusalim-88Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim este un eveniment ingradit intre marea minune a invierii lui Lazar si Saptamana Patimilor. Biserica ii acorda o mare insemnatate, socotind-o printre cele 12 sarbatori Imparatesti ale anului. Si iata de ce:

Intrarea triumfala a lui Iisus in Ierusalim este singurul moment din viata Sa pamanteasca in care El a acceptat sa fie aclamat ca Imparat. De data aceasta, chiar El singur isi pregateste intrarea conform profetiilor, ca sa fie recunoscut dupa Lege ca este Mesia, Imparatul lui Israel. De aceea, inainte de a intra in cetate, trimite doi ucenici ca sa-I aduca manzul unei asine pentru a intra calare pe el, dupa cum prevestise proorocul Zaharia:

Salta de bucurie fiica Sionului… Imparatul tau vine calare pe asina (Zah. IX, 9; Mt. XXI, 4).

Iisus voia sa precizeze El Insusi, din timpul vietii, ca este Mesia, Imparatul lumii cel asteptat, a carui imparatie nu va avea sfarsit. In vederea acestei Imparatii Dumnezeu a creat lumea; Imparatia lui Dumnezeu este cauza si scopul creatiei. Intrervenind caderea, Iisus a coborat in lume pentru a o instaura din nou. De-a lungul vietii Sale a vestit neincetat “apropierea” ei, si-a inceput chiar propovaduirea spunand: “pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor“, si-a trimis ucenicii sa vesteasca, acelasi lucru. Intrand ca Imparat in Ierusalim, Iisus anticipeaza biruinta Sa apropiata, ca si biruinta finala a omenirii intregi pe care o purta in Sine.

Poprul Il intampina pe Iisus ca pe Mesia, cu ramuri de finic. Multimile mergeau inaintea Lui, altele veneau dupa El. Isi asterneau hainele, isi asterneau prin aceastea sufletele la picioarele Lui, ca sa le curateasca si sfinteasca. Era intampinarea bucuriei. Oamenii simteau ca insusi Dumnezeu a venit pe lume, pentru a aduce salvarea si mantuirea ei. Poporul Il intampina cu strigate, repetand psalmul mesianic:

Osana! bine cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Osana intru cei de sus” (Marcu XI, 9-10; Matei XXI, 9; Luca XIX, 38).

Procession-des-rameaux-a-jerusalem-le-17-avril-2011Acest Psalm, 117, era cantat la marea Sarbatoare a Corturilor. Atunci, in ziua a 7-a a sarbatorii, se faceau procesiuni solemne cu ramuri de finic, salcii si palmieri. Agitand buchetele de ramuri verzi, se inconjura altarul, parca in intampinarea Celui ce trebuia sa vina, Mesia Cel asteptat. Se canta:

Osana, Binecuvantat Cel ce vine in numele Domnului. Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua“.

La intrarea in Ierusalim, Iisus este intampinat cu acelasi strigat. Toata cetatea s-a cutremurat. Insusi Cel asteptat a venit.

Dar daca unii L-au intampinat ca pe Imparatul, altii s-au intaratat impotriva Lui, ca si la intrarea Lui in lume. La Nastere, magii I-au adus daruri ca unui rege, pastorii I s-au inchinat ca Celui vestit de ingeri, ca Mantuitorului lumii. Irod insa a scos sabia ca sa-L ucida. La intrarea in Ierusalim, regasim tot doua categorii. Unii “Osana“, altii “rastigneste-L“. Fariseii si carturarii au hotarat rastignirea Lui, chiar inainte de a-L judeca. Desi au vazut puterea Lui Dumnezeiasca prin care L-a inviat pe Lazar, desi au vazut minunile, faptele, invatatura Lui, nimic n-a putut sa-i convinga. La farisei domina ura impotriva Lui. Trebuie nimicit. Ne incurca, ne impiedica de a ajunge sa dominam noi peste toate popoarele lumii.

Cele doua categorii le regasim pana in ziua de azi. Si pana astazi, in locul magilor, adevaratii oameni de stiinta se inspira de la adevarul adus de Dumnezeu in lume; si pana astazi in locul pastorilor, oamenii cu inima curata se inchina inaintea Lui; dar tot pana astazi in locul lui Irod si al fariseilor, urmasii lor scot sabia ca sa-L nimiceasca; daca se poate – sa-L scoata cu totul din istorie. Sa acoperi soarele ca sa nu mai straluceasca? Sa acoperi luna ca sa nu mai lumineze? Este lipsa judecatii umane, vointa rea, care nu vrea sa recunoasca existenta unui Creator si Mantuitor, dorind sa-L stearga din istorie si din inimile oamenilor.

Dar Imparatia lui Dumnezeu va veni. Momentul Intrarii Domnului in Ierusalim marcheaza venirea Ei in slava. Ea a coborat in lume dupa Inaltarea lui Iisus si Coborarea Duhului Sfant si se zideste de-a lungul timpului pana la a doua venire, la Parusie.

3. A treia Intrare a Domnului nostru Iisus Hristos este in sufletele noastre

The Narrow GateA treia Intrare a Domnului nostru Iisus Hristos este in sufletele noastre, al fiecaruia dintre noi. Iata, spune Iisus, in Apocalipsa Sfantului Ioan: “Eu stau la usa si bat (III, 20), la usa inimii fiecaruia.

Daca vei auzi si vei voi, vei deschide, si Eu, Iisus, voi intra si voi cina impreuna cu tine si tu cu Mine.

Cat de aproape este Iisus de fiecare dintre noi!Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru“, a spus El. Dar fiind inlauntrul nostru, El asteapta ca noi, de buna voie sa-I deschidem usa, pentru ca El sa se instaureze Imparat in sufletele noastre.

Iisus ne-a invatat care este binele si cum sa-I urmam, ne-a aratat calea desavarsirii pentru toti oamenii si anume calea divino-umana, cu Dumnezeu si prin Dumnezeu: Dumnezeu prin om si omul prin Dumnezeu. Aceasta este calea vietii pe care ne-a dat-o Iisus, pentru a ne intoarece la Dumnezeu Tatal, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu sa se instaureze – cu voia noastra – in noi si in lume. Iisus ne-a daruit si Adevarul abosolut din care sa scoatem adevarurile vietii noastre. Adevarul este Darul Lui, numai sa-l intelegem si sa ni-l insusim. Fara de Mine nu puteti face nimic” a spus El si asa este!

De 2000 de ani, Iisus, cu bunatatea, cu blandetea, cu intelepciunea Lui, bate la usa inimii fiecaruia, ca sa-I deschidem si sa putem spune impreuna cu Apostolul Pavel:

Nu mai sunt eu, nu mai sunt eu egoistul, nu mai sunt eu mincinosul, egolatrul, stricatul. Nu! De acum inainte Hristos este in mine, de aceea si port numele Lui de crestin.

Dar trebuie sa marturisim ca si in noi insine coexista doua cai: si da; si nu; si: Iti deschid; si: nu-Ti deschid. Stiu ca ma ajuti, dar stiu ca imi restrangi si voia mea, de om ticalos. Asa cum spune tot Apostolul Pavel: “nu fac binele pe care-l voiesc, ci fac raul pe care nu-l voiesc“. Si daca il fac, o face pacatul din mine, o face ispita satanei. Totusi eu sunt cel care raspund de faptele mele. Deci, vedeti, chiar atunci cand blandul Iisus bate la usa inimii mele, si atunci eu spun: Da, vino, Doamne, dar si: nu veni; faca-se voia Ta, dar si: eu vreau sa fac voia mea. Asta sunt eu, om. Asta suntem toti. Totusi trebuie sa luptam cu noi insine. In aceasta lupta nu suntem singuri, Iisus Hristos este cu noi. Pentru cel ce se incredinteaza Lui, toate sunt cu putinta.

Iisus isi zideste Imapratia de-a lungul istoriei prin lupta cu fortele negative, dusa prin oameni. Dumnezeu nu stapaneste lumea din afara, ci dinlauntrul ei, prin noi, oamenii. Este o lupta la care participa cei care slujesc pe Iisus si nu s-au inchinat satanei, ci au biruit prin viata lor personala, prin renasterea lor spirituala. Iisus zideste prin acestia Imparatia Sa. Este o lucrare ce se implineste in timp, in Biserica. Prin Sfanta Liturghie, Imparatia lui Dumnezeu coboara neincetat in lume. De aceea, Sfanta Liturghie si incepe prin cuvintele: “Binecuvantata este Imparatia Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh“. Impartasirea constienta cu Sfintele Taine ale lui Hristos reprezinta intrarea faptica in Imparatie.

Noi nu traim intr-o lume in care Imparat este Dumnezeu, dar noi putem cunoaste pe Imparat si Imparatia Lui in noi si in Biserica. Ne si rugam neincetat:

Vie Imparatia Ta… precum in cer, asa si pe pamant“.

4355-239110-18florii_62a9268a2dImparatia lui Dumnezeu, ca si viata de veci, incepe de aici, inainte de Invierea de obste. De fapt, trairea, in mod concomitent, a celui vesnic cu cel din timp este taina si bucuria vietii spirituale, este trairea Imparatiei lui Dumnezeu, care este Dreptate, Pace, Bucurie in Duhul Sfant. Crengutele acestea mici, verzi, pe care le purtam in ziua de astazi, sunt semnul biruintei. Cu ele Il intampinam pe Iisus, primindu-L Imparat.

4. Ultima Intrare a lui Iisus in lume este la sfarsitul istoriei

Ultima Intrare a lui Iisus in lume este la sfarsitul istoriei. Atunci va veni Fiul Omului ca Imparat biruitor, cu putere multa, intru slava Sa si toti ingerii impreuna cu El insotindu-L la a doua Lui venire, numita si Parusie. Atunci toti oamenii vor invia.

Prin biruinta personala, si Inaltarea Sa, Iisus Hristos a indrepartat pe satana din cer, dar nu l-a eliminat din creatie. Dupa Inaltare, satana a fost aruncat din cer pe pamant (Apoc. XII, 9). Toata lupta lui Iisus cu satana desfasurata in cursul vietii Sale pamantesti, este reluata si dusa de intreaga omenire. Hristos urmeaza sa biruiasca prin vointa si participarea tuturor. El ne-a cuprins pe toti in Trupul Sau cosmic, S-a jertfit, a biruit pentru toti, lasand insa ca fiecare sa-si aleaga si sa-si hotarasca viata sa. Libertatea nimanui nu este stirbita, fiecare a ramas liber sa se integreze – sau nu – in Hristos si sa castige – sau nu – Imparatia lui Dumnezeu. Daca, in timpul vietii pamantesti a lui Iisus Hristos, Imparatia lui Dumnezeu nu era in lumea aceasta, dupa Inaltare si Coborarea Duhului Sfant, ea incepe sa se zideasca in lume, pentru ca la Invierea de obste sa devina triumfatoare. In orice caz, la Imparatia lui Dumnezeu nu se poate ajunge decat prin Duhul Sfant intru Hristos. El a rascumparat si mantuit omenirea. Numai prin El poate fi biruit satana si omenirea poate cunoaste indumnezeirea prin Duhul Sfant.

Apocalipsa4Dupa cum rezulta din Apocalipsa, toata istoria reprezinta lupta oamenilor cu ei insisi si cu satana, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu, care la inceput era in germene, cat “un graunte de mustar“, sa creasca. Ea se ia cu nevointa si silinta de catre oameni, de neamuri, de lumea toata. Istoria nu este un timp care se implineste oricum, insumand un numar de vieti omenesti. Istoria este o lupta si o lucrare a intregii omeniri care trebuie sa-si decida soarta. Tot ceea ce patimeste Hristos, retraieste omenirea care creste, recapituland Trupul Lui cosmic. Inaintea sfarsitului, Iisus prevesteste razboaie, foamete, cutremure, molime. Cei ai lui Hristos vor fi prigoniti, defaimati, ucisi, dupa cum El Insusi a fost  defaimat si ucis. Altii isi reneaga credinta. Vor aparea hristosi mincinosi, iubirea de Dumnezeu va seca. Dar Evanghelia va fi vestita la toate neamurile, ca sa nu spuna nici un neam ca nu a auzit de Hristos-Dumnezeu. Atunci, se va auzi trambita si cei morti se vor scula, iar cei ce se vor gasi in viata se vor schimba. Sfarsitul va veni ca fulgerul. Noi nu putem cunoaste nici ziua, nici ceasul lui. Doar Dumnezeu Tatal il cunoaste, intrucat sfarsitul depinde si de oameni, de intoarcerea lor la Dumnezeu.

Noi, din pacate, nu tinem seama de acest mare eveniment care ne-a fost prevestit. Noi lucram, furam, amagim, ne mandrim, fara sa tinem seama ca este un sfarsit, ca toti vom invia in Hristos. Toti vom da socoteala de faptele noastre, toti vom aparea in fata Judecatii, de-a dreapta sau de-a stanga, dupa cum am fost caramizi prin care Iisus si-a zidit Imparatia sau unelte de-ale satanei prin care a fost vandut. Cele doua categorii le regasim astfel pana la sfarsit, la Judecata de Apoi.

Chiar daca Parusia se savarseste si de-a lungul istoriei, ea are loc in mod vadit la sfarsit, in eshatologie. Raportul dintre Dumnezeu si lume se va schimba atunci. Dumnezeu se va apropia de lume in asa fel incat El va deveni o realitate evidenta, nemijlocita. Nu cunoastem amanunte. Stim insa ca atunci, Adevarul, Dreptatea si Iubirea lui Dumnezeu vor fi Principiul unic al vietii, singura lege. Pe pamant se va pogorî Noul Ierusalim, in care omului ii va fi dat “a fi pururea cu Domnul“, intr-o comuniune permanenta “fata catre fata” cu El. Pamantul si cerul si intreaga faptura vor fi transfigurate intr-un cer nou si pamant nou. Intre Facator si faptura, intre Hristos si om nu va mai fi distanta, si Dumnezeu va imparati in mod vadit peste toti.

“Atunci si Fiul Insusi se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu sa fie totul intru toate”, in vecii vecilor, Amin.

(Din: Preot Boris Raduleanu, Semnificatia marilor Sarbatori crestine. Predici, vol. 1, Ed. Bonifaciu, Bucuresti, 2005)

Deutera_Parousia_3188

Alte legaturi:

***

***


Categorii

1. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intrarea Domnului in Ierusalim (Floriile), Preot Boris Raduleanu, Prigoana impotriva crestinilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “IISUS – IMPARATUL NOSTRU si CELE 4 INTRARI ALE SALE IN VIATA SI IN ISTORIE. “Pana astazi, urmasii fariseilor scot sabia ca sa-L nimiceasca; daca se poate, sa-L scoata cu totul din inimile oamenilor”. Predica Pr. Boris Raduleanu la DUMINICA FLORIILOR

  1. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM A DOMNULUI si intrarea noastra in SAPTAMANA PATIMILOR. Parintele Ioanichie Balan (audio) ne arata CUM SA NE PREGATIM PENTRU A SIMTI ADEVARATA BUCURIE A INVIERII: “Mergeti pe urmele lui Hristos!” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: INTRAREA LUI IISUS IN IERUSALIM. Citind Evanghelia de la Florii “pe dinauntru”, impreuna cu IPS Bartolomeu Anania… (si audio) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: “Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorâtor de Dumnezeu care a răstignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNĂ SI TRAGICĂ A OMULUI PENTRU A-ȘI OMORÎ IZVORUL VIEȚII. Pastorala PS Sebastian la Înviere: “DUMNEZEU DERANJEAZĂ pentru
  4. Pingback: “Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei muri atunci când mori!”– MONAHUL MOISE AGHIORITUL despre Învierea lui Lazăr, Intrarea în Ierusalim a Domnului şi RAPORTAREA NOASTRĂ INTERESATĂ LA HRISTOS: “Îl folosim pentru a petr
  5. Daca Adam a cazut pentru ca nu s-a supus lui Dumnezeu, Iisus biruieste supunandu-Se Tatalui pana la moarte.

    “Deci, Imparatia lui Iisus in lume a luat fiinta abia dupa Invierea Sa. Abia dupa Inviere, El a spus: “Datu-Mi-s-a toata puterea in cer si pe pamant“. Numai atunci si-a trimis ucenicii sa boteze toate neamurile in numele Sfintei Treimi. Numai atunci Dumnezeu Tatal i-a dat toata puterea in cer si pe pamant, si nu ca Fiul Sau unic din Sfanta Treime, ci ca Celui ce este Dumnezeu-Om, Care s-a smerit si a biruit in natura Sa umana, devenind vrednic de a primi puterea deplin…”

    Extraordinară predică, extraordinară omilie, zguduitor și, în același timp, ziditor și lămuritor cuvânt !!! Concis, dar pe deplin lămuritor… Mulțumim din toată inima !!! Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  6. “Si pana astazi, in locul magilor, adevaratii oameni de stiinta se inspira de la adevarul adus de Dumnezeu in lume; si pana astazi in locul pastorilor, oamenii cu inima curata se inchina inaintea Lui;”

    “dar tot pana astazi in locul lui Irod si al fariseilor, URMAȘII LOR scot sabia ca sa-L nimiceasca; daca se poate – sa-L scoata cu totul din istorie…dorind sa-L stearga din istorie si din inimile oamenilor.”
    Ce înseamnă aceasta ?
    “Sa acoperi soarele ca sa nu mai straluceasca? Sa acoperi luna ca sa nu mai lumineze?”
    De ce ?
    “Este lipsa judecatii umane, vointa rea, care nu vrea sa recunoasca existenta unui Creator si Mantuitor, dorind sa-L stearga din istorie si din inimile oamenilor.”
    Da, este VOINȚA REA, RĂUTATEA DUSĂ LA EXTREM…Sărmanele suflete cuprinse de această răutate, ce vor face în veșnicie ??? Mă cutremur numai la acest gând !!! Doamne ferește de asemenea deznodământ tragic !!! Ce vom putea răspunde Domnului Iisus Hristos, privindu-L răstignit pe Cruce, la teribila întrebare: “De ce mi-ai refuzat dragostea și jertfa Mea ???” Să luăm aminte, să-L rugăm pe Domnul să aibă milă de noi toți și să ne ajute să nu ajungem în această tragică stare… Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  7. Pingback: Si ieri, in Ierusalim, si azi, in toata lumea, o mana MICA, DAR GALAGIOASA, de oameni MANIPULEAZA o lume intreaga… – CEI CARE SEAMANA INTUNERICUL si INSTIGA LA RASTIGNIRE vs. “PIETRELE” CARE STRIGA, MARTURISINDU-L PE HRISTOS | Cuv
  8. Pingback: Si ieri, in Ierusalim, si azi, in toata lumea, o mana MICA, DAR GALAGIOASA, de oameni MANIPULEAZA o lume intreaga… – CEI CARE SEAMANA INTUNERICUL si INSTIGA LA RASTIGNIRE vs. “PIETRELE” CARE STRIGA, MARTURISINDU-L PE HRISTOS | Cuv
  9. Pingback: Si ieri, in Ierusalim, si azi, in toata lumea, o mana MICA, DAR GALAGIOASA, de oameni MANIPULEAZA o lume intreaga… – CEI CARE SEAMANA INTUNERICUL si INSTIGA LA RASTIGNIRE vs. “PIETRELE” CARE STRIGA, MARTURISINDU-L PE HRISTOS | Cuv
  10. Pingback: PLÂNSUL LUI IISUS, DUREREA LUI DUMNEZEU. “Universul întreg a devenit un sarcofag uriaş, din cauza pierzaniei omeneşti”. PR. IOAN ISTRATI: “Virusul ăsta va pieri. Ce vor face acești saduchei când vor fi întrebați de Hristos ce-au
  11. Pingback: PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei – CUVÂNT CURAJOS ÎN PASTORALA DE PAȘTI 2020: “Dumnezeu a murit de tot?! VA MAI ÎNVIA HRISTOS ȘI ANUL ACESTA? Păi ce, oamenii chiar au crezut că pot face orice, oricând și oricum? Sunt prea imprevizibil
  12. Pingback: Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan: HRISTOS CA ÎMPĂRAT AL VIEȚII NOASTRE, sobornicitatea Bisericii și MASELE MANIPULATE de către cei puternici ai lumii: “Nu putem să schimbăm cursul istoriei, dar putem să ne rugăm lui Dumnezeu să ne înt
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate