CAT DE FERMI SI DE STATORNICI SUNTEM IN HOTARAREA DE A NE SCHIMBA VIATA SI A PLACEA LUI DUMNEZEU? Ce facem cand intampinam piedici din partea celor din jur, chiar a “casnicilor” nostri? Ce inseamna o adevarata pocainta, iar nu doar declarativa? CUVANT DE MARE FOLOS AL PARINTELUI DAMASCHIN DE LA SIHASTRIA PUTNEI (audio + text)

24-01-2017 Sublinieri

chemarea-lui-zaheu

Va mai recomandam:

***

arhim-damaschin_w1000_h662_q100

Predica Parintelui Damaschin Luchian (Manastirea Sihastria Putnei) la Duminica lui Zaheu Vamesul – 2015:

 

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Fraţilor şi surorilor,

E mare lucru dacă învăţăm şi dacă ne deprindem şi dacă urmăm exemplul acesta bun, a vieţui în ritmul calendarului. Cei care sunteţi mai familiarizaţi cu cele ale Bisericii şi cu sărbătorile, cu posturile, cu praznicele împărăteşti cele mari, cu sărbătorile de pe la mănăstiri, sunteţi deja obişnuiţi cu acest mod de a ne trăi viaţa nu doar după un ritm strict omenesc, cu somn noaptea şi cu lucru ziua, cu mâncare de trei ori pe zi, cu punem în pământ primăvara şi culegem toamna, bune foarte toate, dar Dumnezeu vrea de la noi să trăim pe un plan mai sus decât acesta strict omenesc. Şi, de aceea, Biserica ne ajută punându-ne în faţă un ritm al ei, un ritm al slujbelor, un ritm al sărbătorilor celor mari; şi este mare lucru să cunoaştem aceste sărbători şi să fim familiarizaţi cu acest ritm pe care ni-l propune Biserica în fiecare an. De pildă, se ştie că între 25 decembrie şi 7 ianuarie este un grup de sărbători numite sărbătorile de iarnă, precedate, bineînţeles, de Postul Crăciunului, şi anticipate aceste sărbători prin cântările la strană. După ce se încheie acest ciclu cu sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, intrăm, să zicem, într-un ritm normal. Următoarea etapă importantă din viaţa Bisericii se apropie anul acesta puţin mai devreme: Postul Mare sau Postul Paştilor, care depinde, ca început, dacă este mai aproape de sărbătorile de iarnă sau ceva mai departe, în funcţie de cum cade sărbătoarea Sfintei Învieri. Ei bine, intervalul acesta dintre sfârşitul sărbătorilor de iarnă şi începutul Postului Mare cuprinde în el câteva duminici în care Biserica ne pune la îndemână nişte lucruri cu înţelepciune alese. Evangheliile care se citesc în acest interval nu sunt alese aleatoriu, nu sunt luate ca să umplem un gol.

De aceea şi Evanghelia care s-a citit astăzi, Evanghelia întâlnirii Mântuitorului Iisus Hristos cu Zaheu vameşul a fost pusă aici pentru a ne pregăti pentru perioada care începe, perioada Postului Mare. Nu ştiu dacă aţi fost cu luare-aminte sau dacă vă aduceţi aminte, dar în prima duminică după Botez, ultimele cuvinte ale Sfintei Evanghelii, dar, de fapt, primele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, atunci când, după Botezul Său şi după perioada de 40 de zile în pustie, a ieşit la propovăduire, au fost acestea: Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!

Deci aşa s-au încheiat sărbătorile de iarnă, cu cuvântul acesta al Mântuitorului, prim, cel cu care El a ieşit la propovăduire. N-a spus nimic altceva, decât Pocăiţi-vă, oamenilor! De ce? De ce e nevoie de pocăinţă? Pentru că Împărăţia Cerurilor vi s-a pregătit şi Dumnezeu vrea să v-o dea vouă, dar nu putem intra acolo fără de pocăinţă. Iar perioada Postului Mare, care va începe îndată, este o perioadă prin excelenţă de pocăinţă. Toata perioada Postului Mare, prin tot ce facem în această perioadă: prin spovedanie mai atentă, de mai multe ori – unii se spovedesc în Postul Mare de două ori şi bine este, la început şi la sfârşit – printr-o rânduială de postire mai aspră, printr-o rânduială de rugăciune mai intensă. Intensificăm pocăinţa.

Iar Evanghelia de astăzi, a întâlnirii Domnului cu Zaheu vameşul, pusă între sfârşitul sărbătorilor de iarnă, cu acel cuvânt al Mântuitorului cu care Şi-a început misiunea, şi începutul perioadei de pregătire pentru sărbătoarea Sfintei Învieri, perioada de pocăinţă, această Evanghelie vrea să ne ajute, să înceapă să ne înveţe cum se face pocăinţa. Asta este tema, printre multe alte lucruri pe care le putem desprinde din Evanghelia de astăzi; câteva lucruri despre ce înseamnă şi cum ar trebui să facem o pocăinţă autentică, adevărată, care să ducă la o finalitate pe care o vrea Dumnezeu, nu doar să ne facem că ne pocăim.

Ce este pocăinţa? Greu lucru să zicem în deplinătatea cuvântului ce înseamnă pocăinţa. Dar, după mărturia Părinţilor, pe scurt, pocăinţa este întoarcerea omului, schimbarea omului de la rău spre bine. De la cele pe care ne insuflă vrăjmaşul să le facem la cele pe care Dumnezeu ne învaţă să le facem. Pocăinţa este o schimbare de viaţă, dar, mai înainte de a fi o schimbare de viaţă, este o schimbare de atitudine. Este o schimbare de minte, de a privi lucrurile. Pocăinţa ne învaţă să privim altfel viaţa.

Şi aş vrea ca măcar cu două lucruri să mergem de la Sfânta Slujbă acasă în legătură cu pocăinţa, cred că am fi foarte câştigaţi. 8fb29eecba97Primul dintre ele: atunci când ne hotărâm să ne schimbăm viaţa, atunci când ne hotărâm să ne întoarcem cu mai multă putere spre Dumnezeu, atunci când ne punem în inima noastră să facem voia lui Dumnezeu, nimic din lumea aceasta, nici oameni, nici opinii ale celor din jurul nostru, niciun lucru n-ar trebui să ne împiedice. Aşa de fermi ar trebui să fim atunci când luăm o hotărâre atât de importantă până la urmă nu pentru destinul nostru pământesc, ci pentru destinul nostru veşnic. Şi învăţăm acest lucru din Evanghelia de astăzi, şi de la Zaheu şi de la Mântuitorul. Zaheu, când a vrut să-şi schimbe viaţa, nu era mulţumit de felul în care era el. El nu s-a urcat în sicomor sau în acel copac, auzind că vine Mântuitorul, doar din simpla curiozitate. El auzise despre acest Iisus din Nazaret Care Se apropia de Ierihon, cetatea în care era el mai-mare peste vameşi, auzise că este un Om deosebit şi că schimbă vieţi. Deci s-a urcat acolo fiindcă voia o schimbare a vieţii lui şi nimic nu l-a oprit ca să facă ceva pentru a putea să-şi schimbe viaţa. E penibil pentru un om care are o funcţie importantă să se comporte într-un mod neadecvat principiilor general acceptate de vieţuire. Ia închipuiţi-vă dumneavoastră că l-aţi vedea pe primar, pe premier, că se urcă într-un copac când trece un alai pe acolo, prin faţă; ar râde toată lumea de dânsul. Zaheu era mai-marele vameşilor, era un om cu o funcţie foarte importantă în cetatea Ierihonului. Şi, totuşi, fiind el mic de statură nu s-a sfiit să se urce într-un copac pentru a putea atrage atenţia Mântuitorului. Nu s-a gândit la ce-o să spună oamenii despre cum se comportă el atunci când obiectivul lui era de maximă importanţă pentru viaţa lui.

În Vechiul Testament este un episod similar cu atitudinea lui Zaheu vameşul: d080e4df81c20996485eeba3fba9c199David proorocul, după ce a ajuns rege, printre primele lui obiective pe care şi le-a propus a fost şi acela de a aduce în cetatea lui, în reşedinţa lui, Chivotul Legii care era, de o bucată de vreme, în casa unui om. Şi când a adus într-o procesiune Chivotul Legii în cetate, David, de bucurie că se întoarce Chivotul Legii, care a fost în Cortul Mărturiei în timpul peregrinării în pustiu, că se întoarce la locul unde este destinat să fie, un loc important, un loc cu cinste, de bucurie, David împăratul sălta şi juca în faţa Chivotului în acel alai, aşa era atunci obiceiul, cu instrumente muzicale, iar Micol, fiica lui, râdea de el şi de atitudinea lui. Dar pe el nu-l interesa, datorită bucuriei nu s-a mai cenzurat tocmai pentru a da curs intenţiei lui de a-L slăvi pe Dumnezeu prin tot ce se poate face în momentul respectiv. Acel joc sacru era mai important pentru el ca formă de cinstire a lui Dumnezeu decât ceea ce spun oamenii.

La fel, Domnul nostru Iisus Hristos n-a fost atât de interesat de ce spune lumea, când obiectivul Lui, venind în Ierihon, era acesta de a salva un suflet, care este mai presus decât orice în lumea aceasta. Nu s-a uitat c-or să-L arate cu degetul; n-a luat aminte la cuvintele oamenilor care ziceau: <Ăsta-i prooroc?! Acesta-i trimis de la Dumnezeu Cel Sfânt, curat, Acesta Care stă şi mănâncă cu vameşii, Care stă de vorbă cu păcătoşii, Care primeşte să-I sărute picioarele desfrânatele?! Acesta e prooroc de la Dumnezeu?!> Dar Domnul nu S-a uitat la ce spun oamenii, la opinia publică, pentru că obiectivul Lui principal era să salveze sufletul acestui om în care a văzut o licărire, o strălucire a harului, în care a văzut o dorinţă sinceră să-şi schimbe viaţa.

Și vă zic lucrurile acestea pentru că noi suntem tentaţi nu de puţine ori să fim influențați de oameni sau de împrejurări care să ne perturbe de la scopurile noastre principale pentru că nu suntem fermi, nu suntem statornici în hotărârile noastre, nu avem o bărbăţie care să-I placă lui Dumnezeu. Atunci când iei o hotărâre de a-ţi schimba viaţa, atunci când vrei cu tot dinadinsul să-I placi lui Dumnezeu, să faci voia Lui şi nu voia ta sau voia lumii sau voia diavolului, atunci vei întâmpina nu puţină rezistenţă, uneori chiar de la cei din familie, piedici le poate pune cineva chiar foarte apropiat ţie Duşmanii omului sunt casnicii lui. Câţi copii de după ’90, citind ceva sau aflând la ora de religie ceva, au dorit să înceapă să meargă la biserică sau să postească, dar părinţii i-au oprit, aparent pentru binele lor, să nu slăbească postind sau să doarmă mai mult duminică dimineaţa.

Uneori, în familie, dacă soţia vrea să postească sau să păstreze curăţia sau să meargă la biserică, soţul se împotriveşte: <Te-ai făcut mironosiţă? M-am căsătorit cu tine să fii soţia mea, nu maică de mănăstire!> Şi atunci soţul, cel care ar trebui să fie alături de soţie şi împreună să meargă pe calea aceasta, îi este piedică în a se apropia mai mult de Dumnezeu, în a face voia Lui. Uneori, când luăm hotărârea aceasta de a fi cu Dumnezeu, cei care ne sunt prieteni în sensul general al cuvântului, ne pot împiedica; preferăm să-L trădăm pe Dumnezeu, preferăm să călcăm porunca lui Dumnezeu, numai şi numai ca nu cumva cineva dintre cei din jurul nostru să spună ceva rău despre noi. Să nu ne stricăm cu oamenii, dar să ne stricăm cu Dumnezeu.

Cine ia hotărârea de a-şi schimba viaţa, în sensul de a se pune pe calea cea bună – a-ţi schimba viaţa asta înseamnă, nu a face ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun; înseamnă să fii pe calea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, să trăim frumos, cinstit, ca să câştigă Împărăţia cea veşnică, doar pentru asta trăim – uneori va fi evitat, ironizat la serviciu, batjocorit, privit cu superioritate, defăimat, dat deoparte dintr-un colectiv, dintr-un mediu. Ni le asumăm pe toate acestea de dragul lui Hristos? Este pentru noi mai important să ascultăm de Dumnezeu sau să ascultăm de oameni? Sf. Ap. Pavel a zis: Cei ce doresc să trăiască cucernic vor fi prigoniţi.

Deci bine ar fi să învăţăm din întâmplarea aceasta, din întâlnirea aceasta reală, adevărată. Ceea ce s-a citit astăzi nu este o plăsmuire a Sf. Evanghelist Luca, ci a existat un timp în istorie când Mântuitorul S-a întâlnit cu acest om, cu Zaheu vameşul. Să învăţăm din această întâmplare, din felul cum s-au comportat Zaheu şi Mântuitorul, să învăţăm să fim mai statornici în hotărârile noastre, să nu ne intereseze aşa mult ce spun alţii despre noi atunci când suntem ferm convinşi că ceea ce facem facem spre slava lui Dumnezeu şi că suntem în voia Lui.

Adevărul este că uneori, poate chiar de mai multe ori, şi noi suntem cam responsabili de această atitudine a oamenilor care ne dau la o parte, pentru că nu ne trăim credinţa aşa cum s-ar cuveni. Dacă suntem îngâmfaţi, dacă ne considerăm superiori celorlalţi, dacă îi defăimăm pe cei care nu postesc sau nu se roagă, dacă ne comportăm urât faţă de ei şi-i privim de sus, atunci nu ne ajută Dumnezeu şi cu atât mai mult suntem daţi la o parte. Dar, dacă învăţăm să trăim viaţa în Hristos, convinşi fiind că acesta este modul adevărat, bun, frumos, cinstit de a ne trăi viaţa, atunci avem o bucurie lăuntrică şi pe această bucurie o transmitem celorlalţi, numai în acest fel suntem făclii în lume. Oamenii se uită la noi doar după cele din afară, ci şi după cele pe care le avem înlăuntrul nostru – doar atunci suntem adevăraţi mărturisitori ai Domnului nostru Iisus Hristos şi ai vieţuirii celei adevărate. Dacă ne schimbăm doar felul de a fi din exteriori şi înăuntru nu simţim acest fel nou, bun, de a fi, cu îngăduinţă, cu răbdare, cu mai puţină critică, cu mai puţină arătare cu degetul, cu mai puţină judecată, cu smerenie, nu cu îngâmfare şi cu simţământ de superioritate… atunci din păcate, suntem o contra-mărturie şi, când Dumnezeu ar vrea prin noi să Se slăvească în mijlocul oamenilor, oamenii se uită la noi ca la nişte exponenţi ai vieţii Bisericii, dar văd în noi ceea ce nu ar trebui! Deci să ne cercetăm cu foarte multă luare-aminte şi să vedem nu cumva felul meu de a fi, de a gândi, de a mă comporta îi face pe cei din jur să mă îndepărteze sau să fie ironici?

Al doilea lucru pe care îl învățăm azi: pocăinţa cea adevărată întotdeauna trebuie să fie însoţită de semne foarte concrete de pocăinţă. Aţi văzut la Zaheu: el s-a bucurat enorm de mult că Domnul Hristos a acceptat şi S-a autoinvitat să-i fie musafir. Toată lumea îl ura, căci el lua mai mult decât trebuia pentru buzunarul lui. Toată lumea îl ignora şi îl vorbea de rău ca pe cineva care s-a îmbogăţit pe nedrept, furând, înşelând, trecând peste cadavre. Nimeni nu-l privea cu ochi buni. Şi Domnul, vrând să-l câştige, să-i câştige sufletul intrând în casa lui, i-a schimbat viaţa. Şi Zaheu, când a luat hotărârea aceasta de a-şi schimba viaţa, a făcut lucruri concrete, n-a rămas numai la a declara. Jumătate din averea lui – care nu era puţină – a dat-o celor săraci, celor nevoiaşi. Mai mult, a zis: Dacă am nedreptăţit pe cineva – și pe câţi n-a nedreptăţit el!; lua biruri de la toţi din Ierihon – de patru ori le dau înapoi suma cu care i-am înşelat. Deci, aţi văzut că pocăinţa lui, schimbarea lui a fost o schimbare transpusă în fapte de pocăinţă. De aceea este important și pentru noi să nu ne rezumăm la o pocăinţă declarativă!

Se întâmplă nu de puţine ori ca oamenii să spună: <Eu sunt păcătos, sunt nevrednic. Eu n-am făcut nimic bun. Eu am făcut toate păcatele de pe lumea asta.> Foarte bine; şi? Mai departe? E lucru bun că recunoşti, dar faci ceva ca să te schimbi? Ce-ai schimbat tu în viaţa ta când vrei să te pocăieşti, în felul de a gândi, în felul de a vorbi, în felul de a făptui? Se vede o schimbare în viaţa ta? Dacă mai înainte, să spunem, mintea ta zbura pe toate lucrurile şi gândea toate necurăţiile şi judeca şi ura pe alţii, inima ta era cuprinsă de răzbunare, de dorinţa de a face răul, când vrei să te pocăieşti faci ceva să schimbi felul acesta de a fi? Spui în mintea ta, când îţi vine un gând urât, un gând necurat, un gând spurcat, de judecată, spui: <Doamne, iartă-mă, nu e bine ce gândesc. Doamne Iisuse Hristoase, vreau să mă schimb, nu lăsa să mă cuprindă gândurile acestea!> Dacă în viaţa când nu eram aproape de Dumnezeu, dar şi acum, dacă încă sesizăm rămăşiţe ale omului celui vechi şi vorbim vrute şi nevrute şi judecăm în stânga şi în dreapta şi criticăm şi suntem nemulţumiţi, […] îmi schimb eu felul acesta? Pun eu, cum zice Scriptura: Pune, Doamne, strajă gurii mele? Ce înseamnă să pui strajă? O santinelă, un paznic. Când stă un paznic la uşă nu lasă pe tot omul să intre acolo, ci întreabă: <Ai legitimaţie? Eşti autorizat să intri în clădirea aceasta?> Asta înseamnă cuvintele pe care noi în fiecare seară la vecernie le cântăm sau le citim: Pune, Doamne, strajă gurii mele. Nu lăsa să iasă orice din gură şi să intre prin urechi orice în mintea şi în fiinţa mea, pentru că din inima omului ies gândurile cele rele şi un gând rău care iese din mine pe gură face rău în jur. Dacă este adevărat că un gând rău numai rămas în minte influenţează în rău pe cei din jur şi zic specialiştii şi oamenii duhovniceşti mai înainte au spus că influenţează toată lumea un gând rău al unui om! Dacă gândul meu rău produce, cum se zice în limbaj omenesc, secular, o energie negativă care influențează negativ toată lumea, dar şi invers? Invers, un gând bun, o rugăciune făcută, un simţământ de pocăinţă în faţa lui Dumnezeu, ajută în jurul meu enorm de mulţi oameni! Şi, dacă mulţi oameni se mântuiesc, este tocmai pentru că poate o dată sau de câteva ori în viaţă au făcut o rugăciune puternică şi acea rugăciune cine ştie pe cine a ajutat! sau am fost în biserică atunci când ne-am rugat pentru cineva sau pentru ceva anume și am spus şi noi cu inima frântă un Doamne, miluieşte! şi acela a ajutat şi s-a scris acolo, în cartea vieţii noastre. Deci schimbă noi ceva în felul nostru de a vorbi? O să luăm noi hotărârea aceasta când începe Postul Mare să limităm a cunoaşte toate ştirile, să lăsăm televizorul, tableta, internetul, să învăţăm să mai tăcem, să nu vorbim atât de mult cu oamenii, căci de obicei, când vorbim cu oamenii, judecăm şi cârtim şi clevetim. Ci să învățăm să vorbim mai mult cu Dumnezeu! Schimbăm noi ceva? Se vede pocăinţa noastră în ceva, aşa cum s-a văzut la Zaheu? Se vede pocăinţa noastră în ce facem? Dacă cineva ne-ar compara – dar nu noi, că noi suntem foarte îngăduitori! – cum ne comportam înainte de a veni la Biserică şi cum ne comportăm acum, vede ceva diferit? Vede o schimbare în felul nostru de a vieţui, de a ne comporta cu cei din jur, ce facem acum, când suntem convinşi că aceasta este calea cea adevărată şi vrem să ne pocăim, e diferit de ceea ce făceam înainte?

Astfel de caractere iubeşte Dumnezeu. O pocăinţă care se limitează la a ne plânge păcatele,  când ne plângem de milă că a făcut păcatele respective şi nu luăm o hotărâre fermă, nu-i o pocăinţă care să-I placă lui Dumnezeu! Nouă, de fapt, nu ne pare rău că am păcătuit şi că L-am întristat pe Dumnezeu, ci ne pare rău că ne-am schimbat imaginea despre noi. Omul care este ferm convins că a greşit, omul acela se spovedeşte foarte frumos; nu le scaldă când îşi spune păcatele la spovedanie, cu sinceritate şi cu părere de rău le spune pe nume.

Omul care vrea să se întoarcă la Dumnezeu întâi se mărturiseşte curat, fără ocolişuri, fără ascunzişuri, şi vrea să-şi schimbe viaţa. Dacă Dumnezeu vede un astfel de om îi spune: <Da, ai căzut. Ridică-te acum. Îndreaptă-ţi ochii spre cer, nu te mai uita spre pământ.> Cum a zis şi Sf. Ap. Pavel: uitând cele dinapoia noastră, nemaiţinând seama de cele ce am făcut înainte, <Doamne, eu vreau să fiu cu Tine, vreau să-mi schimb viaţa, vreau de acum să fiu al Tău, vreau să rup cu păcatul sunt conştient că este nespus de greu, dar eu m-am hotărât pentru aceasta. Nu mai vreau să trăiesc în felul cum am trăit până acum. Vreau să fiu cu Tine.>

Înainte să ne fie privirea! Nu pe jos şi prin urmă. Cu Dumnezeu să fim. Ai Lui suntem. Ne declarăm că suntem de acum fii ai lui Dumnezeu şi că vrem să fim de acum numai şi numai cu El. Cum a făcut Zaheu vameşul: el, când a luat hotărârea că vrea să se îndrepte, când a făcut fapte ca să se îndrepte, când n-a mai luat în seamă nimic din ceea ce spuneau cei din jur a fost pentru că nimic nu-l mai clintea din inima lui. Zaheu vameşul n-a mai făcut faptele de corupţie pe care le-a făcut înainte, n-a mai înşelat, el, din momentul în care Hristos a intrat în casa lui, din momentul în care Hristos intră în casa sufletului nostru, hai să ni-L facem Stăpân, hai să nu-L scoatem afară iarăşi şi iarăşi şi iarăşi.

Să punem aceste gânduri în inimile noastre şi, dacă mai avem aproape o lună până începe Postul Mare, să nu uităm lucrurile acestea de la Zaheu vameşul şi, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu hotărârea noastră fermă, bărbătească, să încercăm să le punem în aplicare în perioada Postului Mare, ca apoi, deprinzându-ne cu ele, toată viaţa noastră să fie o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Amin”.

%cf%87%cf%87

Legaturi:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Damaschin Luchian, Pocainta, Zaheu vamesul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “CAT DE FERMI SI DE STATORNICI SUNTEM IN HOTARAREA DE A NE SCHIMBA VIATA SI A PLACEA LUI DUMNEZEU? Ce facem cand intampinam piedici din partea celor din jur, chiar a “casnicilor” nostri? Ce inseamna o adevarata pocainta, iar nu doar declarativa? CUVANT DE MARE FOLOS AL PARINTELUI DAMASCHIN DE LA SIHASTRIA PUTNEI (audio + text)

  1. Pingback: SPARGEREA TAVANULUI | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Cuviosul Moise Aghioritul despre ADEVARATA POCAINTA, TAINA SPOVEDANIEI, DUHOVNIC, ROSTUL CANOANELOR SI NEVOIA DE DISCERNAMANT IN CALAUZIRE. “Spovedania nu se face ca sa ne mearga bine, pentru ca asa e obiceiul, de frica sa nu ne pedep­seasca Dumnez
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate