Eli, Eli, lama sabahtani? – Trairile Mantuitorului Iisus Hristos pe Cruce. SINGURATATE, PARASIRE, INCREDINTARE, MOARTE PENTRU NOI. “Dumnezeu are nevoie de tine, de mine, de noi toti, pentru ca, prin prezenta noastra, oamenii sa simta prezenta lui Dumnezeu”. Cuvinte cu putere multa de la PS DAMASCHIN DORNEANUL si Arhim. Benedict Vesa (VIDEO, TEXT)

29-04-2019 Sublinieri

Chiar daca ne aflam in zilele luminate ale Invierii, credem pe de o parte, ca nu exista o perioada mai buna decat aceasta pentru a reveni, a starui si a aprofunda tema cruciala, peste care se trece poate prea usor, a Patimirilor si Rastignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Iar pe de alta parte, ca pastrarea (sau recuperarea) bucuriei autentice a Invierii nu este posibila cu adevarat decat prin constientizarea, trairea si actualizarea permanenta a Tainei Crucii.

Asa cum ne invata toti Parintii, cine isi inchipuie ca poata alege sa “decupeze” exclusiv Invierea si sa dea la o parte Patimirea, Rastignirea si Moartea Mantuitorului se amageste si rataceste… Avem mare si urgenta nevoie sa ne adancim in intelegerea duhovniceasca a evenimentelor cutremuratoare ale Saptamanii Mari, de unde sa dobandim trezvie si insuflare tare pentru viata launtrica, dar si putere pentru a ramane cu adevarat (nu fortat sau artificial) in Bucuria Pastilor, in duhul drept al Invierii. Drept urmare, vom incerca in aceasta perioada sa ajutam, din punct de vedere duhovnicesc, la ingemanarea si intrepatrunderea celor doi versanti ai vietii noastre in Hristos.

HRISTOS A INVIAT!

***

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit? – PS DAMASCHIN DORNEANUL

Extras din documentarul Trinitas TV: Cele din urmă cuvinte ale Iubirii răstignite”

Eli, Eli, lama sabahtani?

Preasfintitul DAMASCHIN DORNEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor:

“Cuvintele Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit? nu sunt cuvinte usor de inteles. Cum poate Dumnezeu-Tatal sa-Si paraseasca Fiul? Iisus Insusi a spus: Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui... Eu si Tatal una suntem… Cum poate Fiul sa se simta parasit de Dumnezeu-Tatal? Si totusi, aceste cuvinte nu sunt o simpla metafora, nu e numai un verset dintr-un psalm (Ps. 21, 1), ci ele exprima o realitate. Care realitate? Doar o suferinta fizica? Nu, mult mai mult decat atat. Este un sentiment cumplit al abandonului.

Iisus Hristos a fost si este si Dumnezeu adevarat, dar si Om adevarat, Om deplin. El Si-a asumat umanitatea in integralitatea ei. Ca atare, pe Sfanta Cruce El a gustat moartea pana in cea din urma fibra a ei, moartea deplina, moartea ca separare de Dumnezeu, moartea ca abandon, moartea ca parasire. Numai asa moartea a fost gustata pe deplin. Si aceasta este moartea – despartirea de Dumnezeu. De fapt, acum a murit Iisus. Moartea fizica a venit dupa aceea. Sf. Ap. Pavel zice ca El, Iisus, a gustat moartea pentru noi toti. De fapt, intr-un fel, toate sentimentele de parasire pe care le resimte omul atunci cand pacatuieste in fata lui Dumnezeu si sufletul lui moare, Iisus le-a cuprins si le-a trait in propria sa umanitate. El a gustat moartea pentru noi, toti, suma tuturor mortilor, tuturor oamenilor de la inceputul veacurilor si pana la sfarsitul acestei lumi.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit? Sunt cuvinte grele, dar, de la acel moment in care a rostit aceste cuvinte, moartea a murit. Si de atunci nici un om nu va mai muri singur. Si de atunci, sfarsitul vietii nu mai este moartea, ci viata este sfarsitul mortii. Si orice moarte cu Dumnezeu este, de fapt, un inceput al vietii.

Si mai avem o datorie noi. Dumnezeu are nevoie de noi pentru ca niciun om sa nu se mai simta singur si parasit. Stiu, atunci cand cineva este bucuros, mai repede suntem partasi la bucuria lui. Dar oamenii au nevoie de noi sa nu se simta parasiti atunci cand au trecut printr-un esec, atunci cand se simt inutili, atunci cand sunt tristi, atunci cand sunt parasiti. Dumnezeu are nevoie de tine, de mine, de noi toti, pentru ca, prin prezenta noastra, oamenii sa simta prezenta lui Dumnezeu si niciodata nimeni sa nu mai spuna Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai parasit?.

***

Cuvânt Arhim. Benedict Vesa – Crucea, mijloc de tămăduire al omului – 25 aprilie 2019:

Cuvântul de învățătură al Preacuviosului Părinte Arhim. lect. Benedict Vesa, secretar eparhial și cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă, rostit la finalul Deniei celor 12 Evanghelii, oficiată joi seara, 25 aprilie 2019, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca:

(…) Care este masura dragostei maxime ne spune chiar El: atunci cand cineva este capabil sa-si dea viata pentru tine. In felul acesta se valideaza Intruparea, se dovedeste o realitate serioasa si totalizanta. Hristos vine si se face unul dintre noi. Se face eu, se face om, in asa fel incat sa traiasca cu mine intreaga conditie umana.

Crucea inseamna dragostea si smerenia lui Dumnezeu care se coboara si se intalneste mai ales cu smerenia omului, la care se adauga atata dragoste cat este el capabil sa ofere. Hristos se identifica cu conditia umana si ne arata calea.

Crucea, in felul acesta, devine un itinerariu taumaturgic, devine un itinerariu care ne vindeca. Va aduceti aminte din alte circumstante cum Hristos Insusi se identifica pe cruce cu sarpele ridicat de Moise in pustie pe care toti privindu-l, se vindecau de moarte, se vindecau de otrava pe care o primeau de la serpii veninosi si primeau viata. Crucea devine itinerariu taumaturgic si, in sensul acesta, as vrea sa identific cele cateva etape pe care le-am ascultat in aceasta seara in asa fel incat sa devina etape pentru noi in vindecarea pe care o presupune urmarea crucii lui Hristos, pentru ca asa zice El, vindecarea noastra se face doar urmand crucea Lui: Cel ce vrea sa vina dupa mine, sa se lepede de sine insusi si sa-si ia crucea.

Nu exista vindecare in afara de cruce.

Aceste etape le-as evidentia in felul urmator, incepand cu conditia pe care ne-o arata Domnul Hristos traind patima Sa. Este tradat de cei apropiati. Este parasit de cei apropiati, in Ghetsimani, fara ca ei sa intuiasca momentul. Ai in viata cateva momente pe care Ti le da Dumnezeu atat de intense, incat, pierzandu-le, s-ar putea sa nu te mai intalnesti cu esentialul niciodata. Si ei n-au intuit aceste momente. Mai mult decat atat, este tagaduit de Petru si nu doar de el, ci si de ceilalti ucenici. Pentru ca au insistat evanghelistii ca, in momentul in care Hristos a fost rastignit, ucenicii au fugit si s-au ascuns.

Cine dintre noi, dintre dvs, care sunteti aici, n-a trait, macar odata, toate aceste sentimente: sa fie tradat de cei apropiati, sa fie parasit in momentele de maxima importanta, cand ti se pare ca esti pus sa alegi intre viata si moarte si sa fi parasit tocmai atunci, cand credeai ca vor fi langa tine. Sau cine dintre noi n-a trait niciodata tagada sau lepadarea celor de langa noi in ceea ce ne priveste? Si acum Hristos, traind toate aceste lucruri, ne arata cine este omul. Ecce homo, iata omul! Asta suntem, asta e omul in urma pacatului! Si el traieste toata aceasta conditie. Si acum vin cele patru etape pe care le-am identificat in sensul acestei vindecari pe care ne-o propune „metodologia” crucii.

Primul pas este ceea ce simtim noi cand ne intalnim cu suferinta. Ca om adevarat, i se adreseaza Tatalui si Ii spune: treaca de la Mine paharul acesta. Care dintre noi ne dorim suferinta? Care dintre noi se urca pe cruce de bunavoie? Mai greu se intampla acest lucru. Prima reactie in fata suferintei este tocmai aceasta: Doamne, scapa-ma! Vreau sa ma eliberez de aceasta suferinta. Insa vine ce-a de-a doua, importanta, care urmeaza in contextul a ceea ce spune si Sf. Ap. Pavel ca L-am rugat pe Domnul sa-mi ia povara de trei ori si mi-a zis: destul iti este harul Meu.

Si atunci, ce-a de-a doua etapa este urmatoarea: Daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, faca-se voia Ta! Prima oara ii cerem lui Dumnezeu, Doamne, scapa-ma!, iar daca Dumnezeu decide ca este mai bine pentru noi sa trecem prin suferinta, ce-a de-a doua etapa esentiala este: Daca nu se poate altfel, atunci fie voia Ta pentru ca Tu stii mult mai bine decat noi. Nu cerem suferinta, dar o acceptam atunci cand Dumnezeu o ingaduie asupra noastra.

Ce-a de-a doua etapa importanta: se uita Hristos la cei care-L condamna, la fiii iubiti care devenisera ilegitimi si spune: iarta-le, ca nu stiu ce fac. Iertarea in momentul de suferinta este ce-al doilea pas important: sa-i iertam pe cei care eventual ne fac rau, pentru ca iertandu-i pe cei care ne fac rau, ne vindecam noi launtric din suferinta pe care o ingaduie Dumnezeu asupra noastra. Daca ei ne fac rau, asta inseamna ca se intampla cu ingaduinta lui Dumnezeu, pentru ca daca Dumnezeu ar vrea altminteri, ar ridica de pe noi aceasta napasta care vine furioasa si care aduce atata durere. Iertarea, asadar, este conditie pentru vindecare.

Cel de-al treilea moment esential este cel de parasire, de singuratate. Omul se simte singur in suferinta. Nu atat suferinta este mare, cat singuratatea pe care o aduce si o presupune suferinta. Zice Domnul Hristos adresandu-Se Tatalui ca Om desavarsit care simte conditia umana: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit?

Zic din nou: care dintre cei care suntem in biserica in aceasta seara n-a simtit nici macar odata singuratatea in aceasta viata? Cand simtim singuratatea, ne aducem aminte ca inainte de orice Hristos a fost Cel care a simtit-o. Rostind aceasta invocatie catre Dumnezeu Tatal, Domnul Hristos citeaza psalmul 21 care este profetic si vorbeste despre El Insusi. Citeaza doar primul verset: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, ia aminte, pentru ce M-ai parasit? Si apoi urmeaza mai multe versete, dintre care va citez cele care exprima conditia suferintei umane si conditia suferintei proprii a Domnului Hristos. Primele sunt acestea: Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului. Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând... Aceasta este durerea care vine din exterior, de la ceilalti. In continuare, vorbeste despre durerea care vine din interior: Ca apa m-am vărsat şi s-au risipit toate oasele mele. Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topeşte în mijlocul pântecelui meu. Exprima o stare launtrica apasatoare, aproape de deznadejde. Si acum, doua versete cu referire concreta la ce s-a intamplat cu Domnul Hristos: Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar ei priveau şi se uitau la mine.

Domnul Hristos descopera in aceasta invocare pacatul ca separare de Dumnezeu. Nu e o incalcare a unei legi prin care noi primim o pedeapsa. Tot pacatul ne aduce vadirea distantei dintre noi si Dumnezeu, creste distanta dintre noi si Dumnezeu si, in consecinta, creste singuratatea. De aici incepe iadul. Hristos, prin aceste cuvinte, exprima sentimentul acut al pacatului, exprima strigatul omenirii suferinde de la inceput si pana la sfarsit, de la Adam si pana la ultimul om care va trai in aceasta lumeDumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? Si intunericul care insoteste acel strigat de la ceasul al saselea pana la ceasul al noualea exprima aceasta singuratate, aceasta parasire a omului care traieste pacatul ca separare cumplita de Dumnezeu.

Si apoi vine finalul, foarte important, care rezolva aceasta ecuatie care pare fara sfarsit. In ciuda suferintei parca absurde si de nesuportat, vine urmatorul pas. Anume, Domnul Hristos Il striga pe Tatal si Ii spune: Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu. Atunci cand nu mai ai nadejde, atunci cand esti departe de Dumnezeu si de toti ceilalti, sa nu deznadajduiesti in ciuda oricaror evidente si sa te arunci in bratele Lui Dumnezeu, asa cum face un copil in bratele parintelui. Si-mi place sa invoc mereu aceasta comparatie. Atunci cand un copil sufera de ceva, isi rezolva orice problema aruncandu-se in bratele mamei si ale tatalui. Nu face calcule logice, nu asteapta, ci, pur si simplu, instinctiv, launtric, se duce in bratele parintelui si se rezolva totul. Atunci cand nu mai ai nadejde, cand simti ca intunericul te copleseste, cand nu mai este lumina, abandoneaza-te, ca sa folosesc un limbaj psihologic, incredinteaza-te bratelor lui Dumnezeu, care sunt capabile sa te stranga si sa-ti ofere siguranta de care ai nevoie. Increderea este forma practica a credintei, este materializarea nadejdii. In clipa in care te incredintezi cuiva, te incredintezi lui Dumnezeu, gandul devine realitate, credinta devine realitate, credinta devine nadejde ca fapt concret.

In aceasta incredintare gasim samanta Invierii. Samanta a Invierii care proclama ca iubirea este mai tare decat moartea. Moartea lui Hristos inseamna garantia si validarea dragostei lui Dumnezeu, pentru ca El moare pentru noi. Si chiar El spune ca nu exista dovada mai mare a dragostei decat ca cineva sa fie capabil, si nu doar sa fie capabil, sa faca lucrul acesta: sa moara pentru tine. Hristos moare pentru noi nu la general, Hristos moare pentru fiecare in parte, pentru cel care se simte vrednic de moartea lui Hristos, si pentru cel care se simte, mai ales, nevrednic. Hristos devine launtrul nostru cel mai adanc. Si, in felul acesta, intelegand crucea mea ca suprapusa pe crucea lui Hristos, inteleg ca suferinta mea are un sens. Doar in momentul in care crucea mea o suprapun peste crucea lui Hristos, crucea capata un sens si, in consecinta, poate sa fie purtata.

Mesajul din aceasta seara acesta as vrea sa fie. Un mesaj optimist, dincolo de tristetea care inconjoara acest moment. Pentru ca rastignirea si moartea lui Hristos inseamna dovada vadita a dragostei pe care Dumnezeu o are pentru mine.

Noi avem aceasta sansa sa nu ne numaram printre cei care striga: Rastigneste-L, Rastigneste-L!, ci sa ne amestecam printre cei care i s-au adresat Domnului, de-a lungul timpului, spunandu-i: Doamne, iarta-ne pe noi, rastignitii care Te rastignim.

Ne punem la poalele crucii lui Hristos si zicem urmatoarele:

Mai departe nu m-aş duce / Dă-te, dă-te doar puţin mai / într-o parte. Fă-mi şi mie / loc pe cruce. 

 

Legaturi:

Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?

CE SA FACEM ATUNCI CAND NE SIMTIM INCERCATI LA MAXIMUM? Poruncile = spovedania lui Dumnezeu; incercarile = dovada prieteniei si increderii lui Hristos in noi

VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau

RASTIGNIREA DOMNULUI. Meditatie zdrobitoare la patimile lui Hristos. Talcuirea celor 7 cuvinte rostite pe Cruce de Mantuitorul

PS DAMASCHIN LUCHIAN, cu realism si sensibilitate, despre CREDINȚĂ și NECREDINȚĂ, NĂDEJDE și DEZNĂDEJDE, DRAGOSTE și TRĂDARE: “Dacă Dumnezeu are încredere în mine, hai să dau şi eu încredere semenului meu. ÎN FAȚA UNUI OM DEZNĂDĂJDUIT NU VENIȚI CU RETORICĂ, ÎMBRĂȚIȘAȚI-L!” (video, text)

“Purtaţi-vă sarcinile unii altora!”. PREASFINȚITUL DAMASCHIN DORNEANUL, pentru “Familia ortodoxă”, despre ETAPELE IUBIRII APROAPELUI CARE NE-A RĂNIT, lupta cu rutina și pentru (re)dobândirea Duhului, “SENSIBILITATEA” HARULUI, NEVOIA DE ADÂNCIRE A POCĂINȚEI și roadele acestei lucrări: “Să ne pocăim şi pentru cele pe care noi înşine le-am lucrat împotriva familiei”

PARINTELE EPISCOP MACARIE – cuvant mangaietor despre purtarea-impreuna a Crucii: CALEA IMPREUNA-PATIMIRII CU HRISTOS SI CU FRATELE AFLAT IN SUFERINTA: “Dacă un apropiat se plânge că-i e greu, primul nostru impuls nu e să împreună pătimim cu el, ci să-l moralizăm asemenea prietenilor lui Iov” (VIDEO, TEXT)

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie

SA NE SLUJIM UNII PE ALTII! “Maica Domnului ne invata sa fim in toata vremea in slujire… Hristos ne imprumuta mainile Sale milostive si slujitoare ca noi insine sa fim milostivi si slujitori, asemenea Lui”. PREDICA PS MACARIE la Manastirea Sihastria Putnei, de IZVORUL TAMADUIRII (audio+text)

DUMNEZEU VREA SĂ LUCREZE PRIN OM. “Noi toți suntem una. Suntem făcuți unii pentru ceilalți, nu suntem insule, ne mântuim sau ne pierdem împreună”. EGOISMUL CARE RĂSTIGNEȘTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOȚI? Preasfințitul Macarie: “Noi suntem legați unii de alții într-o REȚEA NEVĂZUTĂ, dar adevărată și lucrătoare. TOT CEEA CE FACEM ÎI INFLUENȚEAZĂ PE CEILALȚI”

PRIETENII PARALITICULUI. Înalta chemare de a ne fi BRANCARDIERI DUHOVNICEȘTI unii altora, aducând bucurie în Cer: “Suntem chemaţi a fi prezenţa lui Dumnezeu în această lume, mădularele trupului Fiului Său”

“IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastignita”

Sa intelegem mai profund cum a fost PATIMIREA si MOARTEA PE CRUCE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. De ce si cum a suferit Fiul lui Dumnezeu si care este semnificatia infricosatoarei Rastigniri a Mantuitorului?

“DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…”

“Săvârşitu-s-a, împlinitu-s-a!” – IATĂ OMUL, IATĂ DUMNEZEUL CARE “NE-A IUBIT PÂNĂ LA SFÂRȘIT”!

Vinerea Patimilor. ASTAZI HRISTOS PATIMESTE SI MOARE PENTRU NOI

PATIMILE LUI HRISTOS si riscul atenuarii pana la refuz al asumarii intelesului Crucii

Arhimandritul Sofronie despre “SCANDALUL” UMILINTEI LUI HRISTOS, arma biruintei vesnice

Crucea e Totul. IATA, VIATA TA! RAMAI AICI, OMULE!/ “Durerea mai asurzitoare decat cerurile a Dumnezeului care nu poate sa salveze pe cei ce nu vor asta”/ GUSTAND DIN RASTIGNIRE IMPREUNA CU IISUS SI CU BISERICA SA BATJOCORITA, GUSTAM DIN IMPARATIE INCA DE AICI!

INALTAREA SFINTEI CRUCI. Predici sensibile si insufletitoare de la Manastirile PUTNA si SIHASTRIA PUTNEI. “Nu esti singur atunci cand iti duci crucea! Eu nu vreau sa te las singur! Un singur lucru cer de la tine: cheama-Ma!”/ URMAREA LUI HRISTOS sau LUAREA CRUCII IN IUBIREA APROAPELUI

CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI: “Oricine e îndurerat şi plânge, Hristos plânge cu el!“. HRISTOS SUFERA IN NOI

SARBATOAREA CELUI SINGUR, TRIST SI LEPADAT… Cuvinte duhovnicesti zguduitoare la INTRAREA IN IERUSALIM si intrarea in SAPTAMANA PATIMILOR LUI HRISTOS. “Daca nu exista in noi trairea si trecerea prin aceste PATIMIRI, nu vom putea niciodata sa gustam din ceea ce este cu adevarat INVIEREA. O vom trata SUPERFICIAL si vom pierde tocmai esentialul”. CUM IL RASTIGNIM SI NOI PE DOMNUL?

SĂPTĂMÂNA MARE – hotarul judecăţii noastre. SCANDALUL CRUCII ÎN VIAŢA NOASTRĂ şi ALTOIREA NOASTRĂ LA TAINA PĂTIMIRII DOMNULUI: “Atâta vreme cât omul rămâne izolat în dreptăţile lui, nu are nicio legătură cu Hristos cel Răstignit”

IATA MIRELE… RASTIGNIT! Inceputul SAPTAMANII MARI a SFINTELOR PATIMIRI ALE DOMNULUI NOSTRU. “In saptamana aceasta, toata mintea sa se indrepte catre Crucea lui Hristos! In saptamana aceasta, inimile sa fie fierbinti si deschise!”. “Esti invitat ca in aceasta saptamana a Sfintelor Patimiri SI TU, FRATE SI SORA, sa randuiesti ceva SCHIMBARE IN VIATA TA” (audio, video, text)

PREASFINȚITUL MACARIE: “Putem zăvorî bucuria Învierii în inima noastră doar dacă nu părăsim drumul dureros al răstignirii”

INVIEREA LUI HRISTOS si cum poate fi ea inteleasa si traita in duh si adevar: “BUCURIA INVIERII este ceva pe care noi o putem trai doar daca invatam mai intai TRAGEDIA CRUCII. Noi stim ca Imparatia lui Dumnezeu este a noastra DOAR DACA IL URMAM!”

Fara CRUCE nu e posibila INVIEREA! Unde Il gasim langa noi pe HRISTOS Cel rastignit si Inviat?

“In zilele noastre atat de viclene, in care criza ii ingenuncheaza pe multi, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE INVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI HRISTOS IN INIMA, invingand moartea din noi in fiecare zi

CUM BIRUIM ISPITELE SUFLETEȘTI DE PAȘTI? “Îmi este atât de greu, totul mă doare, dar… HRISTOS A ÎNVIAT! Şi trebuie să depășesc această amărăciune, durere, compătimire de sine și să mă alătur acestei bucurii comune care astăzi ne este dată de Dumnezeu”. ATENȚIE LA PRIMEJDIA RELAXĂRII DUHOVNICEȘTI!

PARINTELE TEOFAN de la Nera: “INVIEREA nu poate fi inteleasa decat cu un «CUGET DE OM NEBUN». Vacanta de Pasti pentru multi este un concediu din care Dumnezeu a fost ‘concediat’“ si prin care SE ADANCESC IN MOARTE

DRUMUL SPRE EMAUS talcuit de parintele Rafail. LUCA, CLEOPA si… STRAINUL. “Putem compara perioada noastra cu ultimele zile ale lui Hristos pe pamant”

Arhimandritul Sofronie: CE ESTE PACATUL?

INCREDEREA IN HRISTOS

“ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!”


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Arhimandrit Benedict Vesa, Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Damaschin Dorneanul, Saptamana Mare, VIDEO, Vinerea Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate