CURSUL DE SUPRAVIETUIRE ORTODOXA AL CUVIOSULUI SERAPHIM ROSE sau cum sa evitam fenomenul “maimutarelii duhovnicesti”

3-09-2010 Sublinieri

„O mare primejdie a vremurilor noastre şi a mişcării celor ce vin la Ortodoxie este ceea ce am putea numi, într-un limbaj mai puţin academic, fenomenul «maimuţoilor duhovniceşti» – oameni care sunt ortodocşi în exterior, ba chiar se şi mândresc pentru că sunt foarte corecţi în ortodoxia lor, însă în adâncurile lor nu sunt schimbaţi cu adevărat, nu sporesc în ortodoxie, rămânând în mare măsură tributari lumii moderne, care îşi are rădăcinile în anticreştinism. Pentru că nu sporesc, aceştia nu văd cât de profund este conflictul dintre adevărata Ortodoxie şi lumea pe care ei nu au lăsat-o în urmă. În opoziţie cu aceasta, o convertire la adevărata Ortodoxie trebuie să fie totală; trebuie să schimbe tot ceea ce faci, felul cum priveşti lucrurile, cum valorizezi tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Altfel, ortodoxia nu va fi decât o altă sectă, deosebindu-se doar în exterior de alte secte precum a mormonilor, de pildă. (…) Poziţia noastră poate fi deosebit de precară, chiar dacă adoptăm postura de «ortodox fundamentalist» care stă în colţul lui, zicând: «Asta cred şi orice altceva este rău». Este o poziţie cât se poate de nerealistă, pentru că trebuie să ai contact cu lumea: copiii voştri merg la şcoală, voi citiţi ziare, vă întâlniţi cu oameni ce cred lucruri diferite sau chiar cu ortodocşi care nu ştiu prea bine ce cred. Dacă nu sunteţi conştienţi de ceea ce se petrece, ortodoxia voastră va fi molipsită, fără ca măcar să băgaţi de seamă, de tot felul de idei moderne. Veţi ajunge să mergeţi la biserică duminica, iar restul săptămânii să trăiţi după standarde diferite, ceea ce este un adevărat dezastru…“.

Un curs de supravieţuire ortodoxă

Principala trăsătură caracteristică a gândirii ortodoxe este aceea că ea nu urmăreşte să aranjeze concepte separate în funcţie de cerinţele credinţei, ci mai curând să înalţe raţiunea însăşi deasupra nivelului obişnuit să caute să înalţe însăşi obârşia înţelegerii, înseşi mijloacele gândirii, până la a se învoi bucuros cu credinţa. (Ivan Kireievski)

In vara anului 1975, ca să le dea închinătorilor o temelie ortodoxă, părinţii au ţinut un curs de trei săptămâni, pe care l-au numit „Academia Teologică Noul Valaam”, după aşezământul făcut de Sf. Gherman în Alaska. Cursul a fost urmat de patru tineri aflaţi la vârsta studenţiei, toţi convertiţi. Tocmai de aceea Părintele Gherman a ţinut un cuvânt inaugural în care îi îndemnă să nu devină „convertiţi nebuni”, ci să primească Ortodoxia în chip deplin.

In săptămânile ce au urmat, Părintele Gherman a vorbit despre teologia pastorală şi despre literatură „foarte desluşit”, după cum nota Părintele Serafim într-o scrisoare; iar Părintele Serafim a ţinut o serie de prelegeri aprofundate referitoare la evoluţia gândirii occidentale de la Marea Schismă până în prezent. La cererea obştii din Etna, prelegerile Părintelui Serafim au fost înregistrate, totalizând peste şaptesprezece ore de înregistrare. Pentru toate aceste întâlniri, Părintele Serafim alcătuise planuri detaliate, punând ordine în vasta cercetare istorică şi filosofică pe care o făcuse pentru “Împărăţia omului şi împărăţia lui Dumnezeu”. Erau roadele cercetărilor sale timpurii, dar şi ale bogatei sale experienţe de creştin ortodox. Acum era mult mai bine pregătit pentru a-şi înfăţişa cunoştinţele într-un mod care să aibă o aplicabilitate practică în viaţa contemporanilor săi. El şi-a numit ciclul de prelegeri „Curs de supravieţuire”, datorită credinţei sale că, pentru a supravieţui în calitate de creştini ortodocşi în zilele acestea, oamenii trebuie să înţeleagă apostazia, să ştie de ce epoca modernă este aşa cum este. Pentru a se putea păzi, omul trebuie să cunoască strategiile vrăjmaşului său. Părintele Serafim îşi mai numea prelegerile „curs de autoapărare ortodoxă”.

Unul dintre studenţii Părintelui Serafim îşi aduce aminte că a urmat acest curs la puţină vreme după botezul său:

„Zi de zi, ucenicii şi închinătorii se adunau «Camera Ţarului». Când Părintele Serafim începea să predea, fiecare îi sorbea aproape instinctiv cuvintele de pe buze. Nu era deloc pedant sau ostentativ în prezentare. Vorbea pe înţelesul tuturor, rar, cu multă chibzuinţă.

Una dintre activităţile adiacente ale studiului nostru a fost aceea de a citi lucrări seculare. Am fost îndreptaţi spre Biblioteca Publică din Shasta spre a cerceta mai multe cărţi. Ele erau manualele noastre”.

In introducerea la cursul său, Părintele Serafim afirma:

„O mare primejdie a vremurilor noastre şi a mişcării celor ce vin la Ortodoxie este ceea ce am putea numi, într-un limbaj mai puţin academic, fenomenul «maimuţoilor duhovniceştoameni care sunt ortodocşi în exterior, ba chiar se şi mândresc pentru că sunt foarte corecţi în ortodoxia lor, însă în adâncurile lor nu sunt schimbaţi cu adevărat, nu sporesc în ortodoxie, rămânând în mare măsură tributari lumii moderne, care îşi are rădăcinile în anticreştinism. Pentru că nu sporesc, aceştia nu văd cât de profund este conflictul dintre adevărata Ortodoxie şi lumea pe care ei nu au lăsat-o în urmă. În opoziţie cu aceasta, o convertire la adevărata Ortodoxie trebuie să fie totală; trebuie să schimbe tot ceea ce faci, felul cum priveşti lucrurile, cum valorizezi tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Altfel, ortodoxia nu va fi decât o altă sectă, deosebindu-se doar în exterior de alte secte precum a mormonilor, de pildă. Dacă privim atent sectele, ele sunt toate la acelaşi nivel; toate sunt parcă unidimensionale şi lipsite de profunzime; ele se deosebesc doar prin dogmele diferite. Dacă ortodoxia este doar una din acestea, atunci ea nu este adevărul, ci doar o sectă între multe altele. Dar Ortodoxia este tocmai Adevărul, care ar trebui să ne schimbe total viaţa. Aşadar, pentru a dobândi această perspectivă ortodoxă totală trebuie să ne educăm mereu, mergând tot mai adânc şi mai larg…

Cursul acesta se va concentra asupra celor mai importante mişcări şi asupra celor mai importanţi autori care au contribuit la formarea mentalităţii noastre de astăzi. Fireşte, putem fi ortodocşi şi fără a conştientiza toate aceste lucruri, însă suntem în mare primejdie, căci curentele de gândire care ne înconjoară şi care s-au format de-a lungul ultimelor opt-nouă veacuri ne afectează direct, iar noi nu ştim cum să le răspundem dacă nu ştim unde au dreptate, unde greşesc şi de unde au apărut. Poziţia noastră poate fi deosebit de precară, chiar dacă adoptăm postura de «ortodox fundamentalist» care stă în colţul lui, zicând: «Asta cred şi orice altceva este rău». Este o poziţie cât se poate de nerealistă, pentru că trebuie să ai contact cu lumea: copiii voştri merg la şcoală, voi citiţi ziare, vă întâlniţi cu oameni ce cred lucruri diferite sau chiar cu ortodocşi care nu ştiu prea bine ce cred. Dacă nu sunteţi conştienţi de ceea ce se petrece, ortodoxia voastră va fi molipsită, fără ca măcar să băgaţi de seamă, de tot felul de idei moderne. Veţi ajunge să mergeţi la biserică duminica, iar restul săptămânii să trăiţi după standarde diferite, ceea ce este un adevărat dezastru… Pentru a evita aceasta, trebuie să urmăm sfatul Sfântului Vasile [cel Mare] şi să începem să învăţăm a lua din lumea din jur înţelepciune, atunci când există înţelepciune, iar atunci când este prostie, să ştim de ce este prostie“.

Pentru a-şi aduce elevii la o înţelegere ortodoxă a civilizaţiei moderne apusene, Părintele Serafim se întemeia pe opera unui precursor în acest domeniu, anume Ivan V. Kireievski , un filosof rus din veacul al XIX-lea. Iată ce spunea el despre Kireievski:

„Fiind el însuşi odinioară un fiu al Apusului, plecat în Germania ca să studieze cu cei mai înaintaţi filosofi, Hegel şi Schelling, Kireievski a fost cu totul pătruns de duhul apusean, iar apoi s-a convertit total la Ortodoxie. Astfel, el a putut să vadă că aceste două lucruri nu pot sta laolaltă. Voia să afle de ce sunt atât de deosebite şi ce răspuns primeşte omul în sufletul său, ce ar trebui să aleagă?”

Mai mult decât un simplu gânditor, Kireievski a fost un transmiţător al tradiţiei ortodoxe vii, el fiind legat direct de moştenirea Fericitului Paisie Velicikovski: era un ucenic apropiat al Stareţului Macarie de la Optina, iar soţia lui primise îndrumare duhovnicească de la Sf. Serafim din Sarov. Împreună cu Stareţul Macarie, el a editat mai multe volume cu scrierile Sfinţilor Părinţi. După cum remarca Părintele Serafim, Kireievski a aflat principiile filosofiei sale la Sfinţii Părinţi,

„nu prin simpla tipărire a textelor lor, ci prin receptarea creativă a învăţăturii lor şi prin aplicarea ei la viaţa de astăzi. Aceasta este «filosofia întregului», pe care [Ivan] Konţevici o găseşte a fi cea mai importantă parte a gândirii lui Kireievski, însă care a fost atât de puţin apreciată până în prezent”.

Citând pe larg din filosofia lui Kireievski, Părintele Serafim înfăţişa apostazia modernă, începând de la Schisma Romei până la a deveni o caracteristică definitorie a cugetului apusean: convingerea că raţionalismul exterior cântăreşte mai mult decât esenţa lăuntrică a lucrurilor. Câtă vreme Roma mai era o parte a Bisericii Universale, această trăsătură culturală, adică întemeierea pe logica silogistică, a fost ţinută într-un anume echilibru; dar când Roma s-a rupt, această trăsătură a dat naştere unui întreg sistem de erori, pricinuind o orbire generală faţă de adevărurile aflate dincolo de sfera logicii.

„Pentru noi este cât se poate de limpede”, scria Kireievski, „pricina pentru care teologii occidentali, cu toată scrupulozitatea lor logică, nu au putut vedea unitatea Bisericii altfel decât prin unitatea exterioară a episcopatului... Aceasta explică totodată de ce au putut acorda un merit esenţial faptelor exterioare ale omului; de ce, atunci când un suflet era pregătit lăuntric, dar nu avea suficiente fapte exterioare, nu au putut concepe nici un al mijloc de mântuire a sa decât o perioadă anume de purgatoriu; şi în sfârşit, de ce au putut să pună în seama anumitor oameni chiar un prisos de fapte exterioare meritorii şi să dea acest merit celor ce nu aveau suficiente fapte exterioare (adică întregul sistemul latin al indulgenţelor şi al faptelor prisositoare ale sfinţilor).

Părintele Serafim presupunea că de-a lungul istoriei diavolul încercase felurite instrumente, felurite mentalităţi culturale, prin intermediul cărora să plăsmuiască apostazia. S-a întâmplat ca mentalitatea romană să fie cea care a funcţionat:

„Odată desprinsă de Ortodoxie şi liberă să se dezvolte după propriile-i principii, ea a devenit obârşia unei întregi filosofii noi care avea puterea de a copleşi întreaga lume până în zilele noastre”.

Schimbările cele mai importante au avut loc în Evul Mediu, care, aşa cum sublinia Părintele Serafim, a fost un fenomen ce a avut loc doar în Apus. Toate celelalte civilizaţii – fie creştine, precum cea bizantină sau rusă, fie necreştine, precum cea chineză sau cea indiană – au avut doar două perioade: cea veche, când civilizaţiile erau guvernate de propriile lor concepţii despre lume; şi cea modernă, când s-au văzut copleşite de Occident.

În cadrul scolasticismului medieval, învăţătura creştină a fost „sistematizată” şi subordonată logicii. După cum observa Părintele Serafim,

„logicitatea devine întâiul test al adevărului, iar izvoarele vii ale credinţei, secundare. Sub această înrâurire, omul apusean pierde legătura vie cu adevărul. Creştinismul este redus la un sistem, la un nivel omenesc… Este o încercare de a face prin eforturi omeneşti ceva mai bun decât creştinismul. Dovezile existenţei lui Dumnezeu formulate de către Anselm sunt un exemplu în acest sens – el este «mai deştept» decât vechii Sfinţi Părinţi”.

“Biserica Romei”, scria Kireievski, „a căzut din adevăr numai pentru că a dorit să introducă în credinţă dogme noi, necunoscute Tradiţiei Bisericii şi zămislite de concluziile întâmplătoare ale logicii occidentale. De aici s-a dezvoltat filosofia scolastică în cadrul Credinţei, apoi a avut loc reformarea credinţei, iar în final s-a ajuns la filosofia din afara credinţei. Primii raţionalişti au fost scolasticii; şi am putea spune că Europa veacului al XlX-lea a încheiat ciclul de dezvoltare început în veacul al IX-lea”.

Acesta era firul principal pe care Părintele Serafim avea să-l urmeze în prelegerile sale. Il urmărea prin Evul Mediu până în Renaştere, cu exaltarea omului ca măsură a tuturor lucrurilor şi substituirea metodei scolastice cu „metoda ştiinţifică”; apoi în perioada „iluministă”, cu încrederea sa naivă în progresul nelimitat al raţiunii omeneşti. Spre sfârşitul Iluminismului, raţionalismul ajunge într-o fundătură, o dată cu devastatoarele critici ale lui Hume şi Kant, care arătau că „raţiunea pură” nu poate exista prin sine: orice „adevăr” este subiectiv. Detronându-L treptat, de-a lungul veacurilor, pe Dumnezeu şi punând în loc raţiunea umană, omul apusean nu mai are acum nimic în afară de sine însuşi. Nu mai are repere absolute; totul este relativ. Aceasta a condus la apariţia feluritelor filosofii existenţialiste şi nihiliste ce au dat formă epocii moderne. Părintele Serafim numea epoca noastră, cea de după Iluminism, „epoca revoluţionară”.

Insă Părintele Serafim urmărea şi alte fire. în Evul Mediu, atunci când creştinismul a început să fie redus la un nivel exterior, omenesc, în mod inevitabil împărăţia lui Dumnezeu a început a fi văzută în termeni lumeşti hiliaşti. La mai puţin de un secol după Schismă, abatele romano-catolic Gioachino da Fiore a început să predice venirea pe pământ a „Celei de a treia Epoci a Sfântului Duh”, iar învăţătura lui a stat la temelia unor mişcări franciscane timpurii. În timpul Reformei protestante, hiliasmul a fost îmbrăţişat de anumite secte milenariste fanatice, precum anabaptiştii din Munster (Germania), care au instituit obşti comune, au abolit proprietatea privată şi şi-au impus ideile prin teroare, omorând pe oricine îşi exprima dezacordul şi lăsând cadavrele în văzul tuturor, ca un avertisment. Anabaptiştii din Munster şi-au numit oraşul „Noul Ierusalim” şi pretindeau că trăiesc „în epoca a treia”, epoca biruinţei sfinţilor.

În timpul „Iluminismului” aşteptările hiliaste s-au despărţit de credinţa în Dumnezeu: ideea de teocraţie a fost înlocuită de socialism. Părintele Serafim a vorbit pe larg despre hiliasmul secular al veacului al XVIII-lea, despre „prorocii” socialismului utopic: Robert Owen (care a încercat să înfiinţeze o comunitate model a „ordinii, curăţeniei şi echilibrului”, voind să desfiinţeze familia), Charles Fourier (care chema la libera dezvoltare a naturii umane prin îngăduirea fără restricţii a tuturor patimilor, ceea ce, spunea el, ar fi dus la un fantastic paradis pe pământ, în care omul ar fi trăit până la 144 de ani), ca şi Comte şi Saint-Simon (care şi-au luat ca ideal francmasoneria, anticipând răsăritul unei noi ere, când se vor desfiinţa toate barierele dintre religii şi naţionalităţi).

În veacul al XIX-lea, aşteptările hiliaste s-au manifestat sub forma comunismului lui Marx şi Engels care, după cum nota Părintele Serafim, „se autointitula ştiinţific, însă nu era decât o utopie”. De asemenea, şi în secolul al XX-lea s-au încercat planuri milenariste – amintind de anabaptismul munsterit – mai întâi de către Lenin, iar apoi de către Hitler, care, de altfel, îşi numea regimul „un Reich (o împărăţie) de o mie de ani”.

Un alt fir de legătură cu istoria apostaziei este căutarea unei monarhii universale, în notele sale, Părintele Serafim scria:

„Veacul al XIII-lea a fost martorul teoriei monarhiei universale a Papei, aceea că toate ţinuturile aparţin Papei, ca reprezentant al lui Hristos pe pământ, iar acesta îl dă proprietarilor de pământ în arendă. Această concepţie a culminat cu jubileul a 1300 de ani ţinut la Roma, când Papa Bonifaciu al VIII-lea s-a aşezat pe tronul lui Constantin, purtând sabia, coroana şi sceptrul şi a strigat cu glas mare: «Eu sunt Cezar, eu sunt Împărat». Nu a fost vorba de o întâmplare oarecare, ci indiciul a ceva profund înrădăcinat în întreaga gândire modernă: căutarea unui monarh universal, care va fi Antihrist”.

De vreme ce „Epoca revoluţionară” este cea în care ne aflăm noi acum, Părintele Serafim i-a dedicat acesteia mult mai mult timp decât celor anterioare. A ţinut o prelegere întreagă închinată Revoluţiei Franceze, arătându-i rădăcinile în filosofia lui Voltaire şi Rousseau, cu influenţe din francmasonerie şi în societatea secretă illuminati.

Într-o altă prelegere a vorbit despre reacţiile conservatoare la distrugerea vechii rânduieli: în Apus, Joseph de Maistre, Donoso Cortes etc; iar în Rusia: Nicolae I, Alexandru al 111-lea, Constantin Pobedonosţev şi Fiodor Dostoievski. Apoi o altă prelegere se ocupa de filosofii revoluţionari Mihail Bakunin şi Pierre-Joseph Proudhon, precum şi de mişcările revoluţionare din veacul al XX-lea.

Secţiunea finală a cursului Părintelui Serafim, asemenea capitolelor finale din Împărăţia omului şi împărăţia lui Dumnezeu, aborda subiectul „noii religii”. Aici vorbea despre filosofiile izvorâte din „noul subiectivism“, după fundătura raţiunii Iluminismului, precum şi despre filosofia „religioasă” modernă a evoluţiei şi despre purtătorii de cuvânt „creştini” ai săi. În sfârşit, Părintele Serafim arăta şi alte simptome ale nihilismului şi hiliasmului (numindu-le pe amândouă „tema centrală a epocii moderne”): declinul de la umanism la sub-umanism în artă şi în arhitectură; amplificarea fenomenelor spiritualiste; şi “prorociile” hiliaste ale lui Teilhard de Chardin, Nicolai Fiodorov, Nicolai Berdiaev şi Henry Miller.

Paginile precedente, fiind doar un scurt rezumat plin de generalizări, nu pot da seamă de îngrijită şi foarte amănunţita combinare a ideilor şi filosofiilor, a evenimentelor istorice şi figurilor politice realizată de Pr. Serafim in cursul său. Multe din temele atinse de Pr. Serafim nu au fost nici măcar menţionate, precum: transformările artei, ale Vieţilor Sfinţilor şi chiar ale conceptului de sfinţenie de-a lungul Evului Mediu; renaşterea păgânismului, astrologiei, alchimiei, vrăjitoriei şi superstiţiilor, precum şi apariţia conceptului de faimă personală în timpul Renaşterii; naşterea ştiinţei moderne în „mistica” Renaşterii şi ascensiunea ei ulterioară, în timpul perioadei iluministe, în „lumea-maşină” a lui Newton şi Descartes.

Cursul Părintelui Serafim avea la bază toate cercetările necesare pentru orice curs universitar, dar oferea totuşi ceva ce nu se putea dobândi în nici o universitate.

„In universităţile de astăzi”, spunea Părintele Serafim studenţilor săi, „dai de oameni foarte bine pregătiţi, adevărate enciclopedii ambulante, însă nu există o unitate în cunoaştere, nu există un sens. In acest caz este mai bine să o iei încet, conştient de cât de multe nu ştii, decât să aduni învăţătură doar de dragul de a învăţa. Toată această învăţare trebuie să aibă un ţel…

In zilele noastre, însuşi principiul unei astfel de educaţii s-a pierdut aproape cu totul. Universitatea nu mai este locul unde să mergi pentru a dobândi acest tip de învăţătură, căci totul este fragmentat, împărţit în diferite secţiuni. Insăşi ideea de cunoaştere coerentă este socotită superstiţie medievală, înapoiere; astfel că ajungi specialist într-un domeniu particular, cu un punct de vedere îngust, fără a şti care este scopul lucrurilor. Unii dintre marii bărbaţi de la Jordanville, acum plecaţi dintre noi, aveau cheia, aveau acest principiu al învăţării. Ar trebui să ne străduim a învăţa de la ei necesitatea de a avea un punct de vedere, de a face ca toată învăţătura noastră să aibă un centru. Iar centrul acela, desigur, este Ortodoxia, al cărei ţel este mântuirea sufletului”.

Pentru un creştin ortodox din universităţile de astăzi, a învăţa din acest punct de vedere este ceva ce ţine de „supravieţuire”. De exemplu, un student lipsit de o înţelegere ortodoxă a istoriei se va afla păgubit dacă profesorii sau colegii îi vor spune că „civilizaţia creştină” este de vină pentru criza ecologică actuală. El nu va avea de unde să ştie că nu creştinătatea însăşi, ci apostazia apuseană de la creştinism – începând cu încrederea absolută în logica umană şi sfârşind cu perspectiva mecanicistă a lui Descartes – a pricinuit exploatarea naturii din epoca modernă. Părintele Serafim explica studenţilor săi că

„ştiinţa modernă s-a născut [în perioada Renaşterii] din experimentele alchimiştilor platonişti, ale astrologilor şi magicienilor. Duhul aflat în spatele noii concepţii ştiinţifice asupra lumii era unul faustic, duhul magiei, care rămâne tonul de temei al ştiinţei contemporane. In fapt, descoperirea energiei atomice i-ar fi încântat pe alchimiştii Renaşterii: era exact puterea pe care o căutau. Telul ştiinţei moderne este puterea asupra naturii. Descartes, cel care a formulat concepţia mecanicistă despre lume, spunea că omul va ajunge «stăpânul şi posesorul naturii». Şi trebuie notat că în aceasta avem de a face cu o credinţă religioasă, care ia locul credinţei creştine”.

La încheierea şcolii de vară, Părintele Serafim consemna:

„Cei patru studenţi ai Academiei Teologice Noul Valaam predică la schit, pe marginea unor pericope evanghelice alese pentru ei. Se ţin ultimele ore, iar după-amiază examenele finale, pe Uvertura 1812. Cursurile… au avut un vădit efect benefic asupra tuturor; dar urmează aplicarea cunoştinţelor în viaţă”.

Într-o scrisoare adresată lui Alexei Young, care tocmai scrisese un articol despre Kireievski pentru revista Nikodemos, Părintele Serafim vorbea mai în amănunt despre reacţia studenţilor faţă de curs:

“Îţi trimit alăturat articolul despre Kireievski – excelent! Exact ceea ce trebuia! L-am citit astă-noapte la «Academia Teologică Noul Valaam» (numele şcolii noastre de vară); a venit ca cea mai potrivită încheiere la lunga mea serie de prelegeri […] închinate principalului curent de gândire occidental, de la Francisc la Teilhard. Apropo, Teilhard – pentru prezentarea căruia atn citit aproape în întregime articolul nostru din «Evoluţionismul creştin» – a fost primit cu un adevărat dezgust de către toţi, ca o căpetenie a rătăcirilor gândirii apusene. Prelegerea cu cel mai mare succes a fost, probabil, cea despre conservatorismul secolului XIX, ai cărui eroi au fost Nicolae, Dostoievski şi Constantin Pobedonosţev. Studenţii par a fi foarte câştigaţi, mai ales Cristopher, pentru care perioada petrecută la noi pare a fi un substitut al educaţiei universitare – se simte foarte insuflat acum. Şi mie mi-a prins bine, pentru că mi-am putut pune gândurile în ordine” .

«Academia Teologică Noul Valaam» a mai avut loc în vara anului 1977 şi apoi în fiecare vară. Audienţa a crescut an de an, însă cursurile erau mai scurte, cam jumătate din cele de la început. Aspectul ironic – începând cu numele sonor de „academie”, cu „examenele” de absolvire şi cu diplomele tipărite, asemănătoare cu cele oficiale – se datora exclusiv Părintele Gherman. Însă iată că, ceea ce părea a fi la început doar o joacă, în final s-a dovedit a avea o reală semnificaţie. În timpul vieţii Părintelui Serafim, cel puţin zece oameni (majoritatea convertiţi) au fost hirotoniţi fără vreo altă pregătire teologică oficială decât cea primită la „Academie”. Arhiepiscopul Antonie, care cerea acte doveditoare referitoare la pregătirea teologică a clerului din eparhia sa, lua cât se poate de în serios diplomele Academiei.

La sfârşitul fiecărei sesiuni, părinţii subliniau faptul că diplomele primite însemnau nu sfârşitul educaţiei ortodoxe a studenţilor, ci de-abia începutul. De-a lungul întregii lor vieţi trebuiau să construiască pe temelia celor dobândite, înapoindu-le sub forma activităţii creştine. Mulţi dintre închinătorii, care veniseră la schit iară să aibă habar de ortodoxie, dobândeau încredere să iasă şi să facă multe pe câmpul de seceriş al lucrării misionare.

După adormirea Părintelui Serafim, Academia a dat încă sute de absolvenţi, iar dintre aceştia peste patruzeci sunt acum clerici ortodocşi. însă poate că efectele cu cea mai lungă bătaie ale celei dintâi „şcoli de vară” din 1975 vor apărea prin lectura notelor şi transcrierilor casetelor înregistrate după «cursul de supravieţuire» al Părintelui Serafim, care sunt în curs de pregătire pentru publicare.

Chiar transcrierile provizorii, sub formă de manuscris, au stârnit deja o reacţie incredibilă din partea celor care au avut norocul de a le citi.

Poate că Părintele Serafim nu şi-a dat seama că prelegerile sale pot avea o asemenea influenţă. Dacă reacţia celor ce le-au văzut în premieră este un indiciu, atunci acest exerciţiu estival de „punere în ordine a gândurilor” pentru educarea a patru tineri studenţi ar putea fi una dintre cele mai semnificative realizări ale vieţii Părintelui Serafim”.

(din Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” de Ierom. Damaschin, Editura Sophia, Bucuresti, 2005)

Cititi si:

***


Categorii

Crestinul in lume, Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “CURSUL DE SUPRAVIETUIRE ORTODOXA AL CUVIOSULUI SERAPHIM ROSE sau cum sa evitam fenomenul “maimutarelii duhovnicesti”

  1. Sper ca aceste transcrieri sa fie editate cit mai curind. Am dat o cautare dar nu am gasit.

  2. @ Daciana:

    Care transcrieri?

  3. Doamne ajuta

    Cred ca afirmatia
    “[…] notelor şi transcrierilor casetelor înregistrate după «cursul de supravieţuire» al Părintelui Serafim, care sunt în curs de pregătire pentru publicare” facuta in 2005 (anul aparitiei cartii din care s-a facut extrasul de mai sus) este deja depasita. Ma gandesc ca in ultimii 5 ani s-a reusit tiparirea acestor transcrieri.

  4. @ Aurel:

    Ah, da… am inteles acum. Da, ar fi fost cazul, credem. In limba romana este cert ca nu au aparut.

  5. Multumesc, Aurel, exact asta am vrut sa spun. Rau m-am mai exprimat.
    O sa vad ce informatii gasesc. Daca aflu ceva, revin. E greu de descoperit daca a aparut deja in limba engleza si cu ce titlu. Mai caut…

  6. Doamne, ajuta !

    Vocea Sfantului Ioan Maximovici si a Fericitului Serafim Rose :

    http://www.deathtotheworld.com/media/index.html

  7. Cita nevoie este de o astfel de Academie ca sa putem intelege,in sfirsit,unde ne aflam pe drumul cautarilor, noi cei ce ne zicem crestini dar nu stim aproape nimic de Biserica noastra ,Credinta noastra si aproape ne rusinam cind alti ne zic ca este retrograda sau frina in calea dezvoltarii. De-am cunoaste frumusetea,adincimile,subtirimile si le-am pune in practica multi ne-ar privi”cu jind” fascinati de vejnica prospetime a invataturilor ei.

  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Marturiile despre Ortodoxie ale unui convertit de la baptism, Dr. Clark Carlton: CUM SA TRAIESTI O VIATA ORTODOXA INTR-O LUME SECULARA?
  9. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE (2 septembrie) - MODEL DE MARTURISIRE "POZITIVA" A CREDINTEI, IN DUHUL AUTENTIC ORTODOX
  10. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII? - N. E. Pestov (II). Ferirea copiilor de ispitele lumii
  11. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE DESPRE EDUCATIA ORTODOXA A COPIILOR (VIDEO). Cum putem lupta cu ispitele lumii si cum putem trai ortodox in vremurile din urma?
  12. Pingback: PARINTELE SERAFIM ROSE – UN OM AL INIMII – 30 ani de la plecarea sa in patria cereasca († 2 septembrie 1982) -
  13. Pingback: Parintele Serafim Rose: FORMAREA SUFLETELOR TINERE. “Daca nu vei deprinde simtaminte firesti, atunci toate scrierile ortodoxe nu-ti vor fi de niciun folos”. CUM E AFECTATA VIATA DUHOVNICEASCA DE NEVOILE PSIHOLOGICE SI DE IMATURITATEA EMOTIONAL
  14. Pingback: Parintele Serafim Rose despre “reformismul” liturgic al pr. Al. Schmemann si TEOLOGIA ACADEMICA INFLUENTATA DE MODA APUSEANA SI DE DUHUL LUMESC -
  15. Pingback: Critica Parintelui Mihail Pomazansky la “TEOLOGIA LITURGICA” A PR. ALEXANDER SCHMEMANN -
  16. Pingback: PARINTELE STANILOAE despre ORTODOXIE versus catolicism si protestantism: “Biserica Ortodoxa n-a stirbit adevarul coborat de sus, n-a diluat vinul ceresc cu apa sfatoseniilor omenesti” -
  17. Pingback: PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…
  18. Pingback: EDUCATIA ORTODOXA si LUMEA CONTEMPORANA. Cum sa imunizam copiii pentru intrarea in “minunata lume noua”, anti-crestina, de astazi? -
  19. Pingback: ACATISTUL Cuviosului Serafim Rose din Platina, “candela stralucitoare a lui Hristos ce lumineaza vremurile din urma” (2 septembrie) -
  20. Pingback: Ce inseamna ANTIHRIST si de ce aproape intreaga lume i se va inchina? PARINTELE SERAFIM ROSE despre ispita agatarii de lucruri EXTERIOARE, a PATIMII “CORECTITUDINII” si despre inselarea MODELOR DUHOVNICESTI, a “SPIRITUALITATII CONFORTABI
  21. Pingback: Vladica Hierotheos Vlachos alaturi de IPS Serafim de Pireu: LUMEA S-A SATURAT DE VERBALISM TEOLOGIC, E NEVOIE DE OAMENI ARZAND DE CREDINTA VIE! -
  22. Pingback: Pomenirea unui profetic sfant contemporan, CUVIOSUL SERAFIM CEL NOU, DE LA PLATINA: “ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM. Poate ca acestia sunt ultimii cativa ani in care mai putem continua sa raspandim liberi cuvantul” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Fericitul Parinte SERAPHIM ROSE de la PLATINA si “CUVANTUL ORTODOX” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate