DE CE NU ÎNCAPE ÎN NOI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU? Judecata omului – ca ALEGERE între viețuirea în ROBIA MINCIUNII și PRIMIREA CUVÂNTULUI ADEVĂRULUI (video, text). PS Benedict Bistrițeanul: “E tare dureros când vorbești și celălalt nu e disponibil sau nu înțelege nimic din ceea ce tu îi spui”

PS Benedict Bistrițeanul: „Rămâneți în cuvântul Meu!”

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Parohia Ortodoxă Posmuș, Protopopiatul Bistrița, sâmbătă, 29 mai 2021, cu prilejul sfințirii Altarului de vară:

“In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh!

Cuvantul de astazi l-as incepe de aici: in dialogul pe care il are Domnul Hristos cu carturarii, cu cei pregatiti in legea veche, le spune la un moment dat: “Cuvantul Meu nu incape in voi“. Este o constatare, dar este, mai degraba as zice, o sfasiere launtrica [o durere] care vine din partea lui Dumnezeu atunci cand il priveste pe om si ar vrea sa vorbeasca cu el, ar vrea sa ii spuna despre Imparatia Lui, ar vrea sa il invete, si omul care sta in fata Lui nu poate sa Ii primeasca cuvantul. Ca sa intelegem mai bine, as face si aceasta comparatie: cat ii e de greu unui dascal cand ar vrea sa isi invete copiii si parca intampina mereu si mereu, in primul rand, lipsa de disponibilitate si apoi parca orice le-ar spune se intoarce ca dintr-un perete in care lovesti si vine inapoi. Adica nu se primeste nimic, nu se intelege nimic si nu se schimba nimic. E tare dureros lucrul acesta, cand vorbesti si celalalt nu e disponibil sau nu intelege nimic din ceea ce tu ii spui.

Cam asa se desfasoara si fragmentul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat. Domnul Hristos le vorbeste celor din jurul Sau si ei par sa nu inteleaga nimic – sau oricum foarte putin – si acest lucru il [vedem] din reactiile si din raspunsurile pe care ei le au atunci cand Domnul Hristos le spune cate ceva despre El si despre Imparatia pe care El a adus-o. Fragmentul incepea cam asa:

Daca ramaneti intru cuvantul Meu sunteti ucenicii Mei.

Cred ca acest cuvant ar putea sa defineasca intreaga viata crestina. Daca am ramane in cuvantul lui Hristos am putea fi ucenicii Lui, urmatorii Lui. Si imi vine sa zic ca nu cred ca este in aceasta lume ceva mai important decat sa fii ucenic al Domnului. Noi ne straduim, vedeti, sa devenim dascali, IT-isti, ingineri, preoti chiar, dar in cele din urma intelegem un lucru, ca toate acestea se numara cu anii si pot sa aduca rezultate, dar aici. Insa cand esti ucenic al Domnului esti si pentru aici, dar si pentru dincolo. E prea putina investitia aceasta omeneasca fata de investitia pe care ne-o propune Dumnezeu, sa fii ucenic al lui Hristos. Si, in plus, cine isi alege aceasta cale a uceniciei lui Hristos, El ne zice in continuare ca va deveni liber. Cuvantul Lui este Adevarul si Adevarul va va face liberi! Acest cuvant este enigmatic si nici ei nu l-au inteles si noi cu dificultate il intelegem, pentru ca noua ni se pare ca adevarul este ceea ce rostim sau ceea ce facem, nu? Daca spunem sau nu spunem ceea ce este potrivit cu realul. Insa in cazul cuvantului Sau, Adevarul este mult mai mult decat atat. El Se prezinta mai intai ca Adevar, El este Adevarul. Si apoi, daca El este Adevarul, inseamna ca cel care traieste in El, cel in  are cuvantul Lui locuieste, traieste acest Adevar si nu doar cand vine vorba de a grai sau a face ceva, ci intreaga lui fiinta este in Adevar.

De ce zice ca Adevarul va va face liberi? Eu iau spre exemplificare nivelul cel mai de jos, cand ai de ascuns ceva de care ti-e rusine sau pentru care ai putea fi pedepsit. Cu cata frica traiesti in san, un an sau mai multi sau poate o viata intreaga, ca ceilalti sa nu te descopere. In primul rand, descoperindu-te, sa inteleaga ca tu esti altfel decat ei au crezut ca esti, sa inteleaga ca alta este imaginea ta decat cea pe care ti-ai aratat-o in fata lor, ca sa nu mai zic de cazul in care ai putea fi si pedepsit pentru ce ai facut. Zi si noapte, mai ales cand e ceva foarte serios, traiesti cu frica aceasta. Sa camuflezi cat mai bine, sa acoperi cat mai bine ceea ce ai facut tu. Si acum, zic mai departe, nu e vorba doar de ceea ce ai facut, ci de ceea ce esti tu. O viata intreaga ne straduim sa ascundem cine suntem, pentru ca suntem altii decat cei pe care ne stie lumea din afara. Si noi stim lucrul acesta, si ne infricosam de lucrul acesta, de aceea vrem sa il ascundem de ceilalti, pentru ca cei din jurul nostru sa aiba o imagine buna asupra noastra. Dar in acelasi timp, traind in aceasta minciuna – ca, pana la urma, aici este punctul [nevralgic] – ne chinuim un timp sau din nefericire toata viata, fara sa stim cine suntem si fara sa lasam spatiu celorlati sa ne cunoasca in felul in care noi suntem. Nu este acest lucru o viata intru libertate, ci este o viata intru robie, care nu poate sa iti aduca bucuria.

Si zice Domnul mai departe, pentru ca ei nu au inteles ceea ce le spunea Domnul si cand le vorbeste despre Adevarul care ii face liberi, El, Hristos si apoi vietuirea intru El si a ne arata asa cum suntem, ei au zis: bine, bine, dar noi nu am fost niciodata robi, pentru ca noi suntem fiii lui Avraam. Avraam este semnul credintei, al libertatii. De ce ne spui noua acest lucru? Si El Isi continua cuvantul si le zice: e vorba de o alta robie, e vorba de o alta minciuna pana la urma. Oricine savarseste pacatul este rob pacatului. Asa zice El, despre aceasta robie vorbea El si despre aceasta minciuna, pentru ca, daca adevarul ne face liberi, minciuna ne strange in catuse invizibile.

Si acum El zice: care este aceasta minciuna, in primul rand? Minciuna este pacatul, robia pacatului. De ce este minciuna si de ce este robie pacatul? Este minciuna, pentru ca noi avem impresia ca in pacat devenim fericiti, ca in pacat ne este bine, ne simtim bine si suntem aproape convinsi, chiar daca intr-un mod poate inconstient, ca asta este calea. Si la ce ma refer acum? Tot omul, atunci cand savarseste un pacat, se simte bine in aparenta pentru ca pacatul aduce dupa sine o placere. De ce mancam, mai mult, de regula? Pentru ca ne place, pentru ca ne da un sentiment de bine atunci cand mananci. De ce bem? Pentru ca ne place si parca ne face sa uitam uneori si de probleme si de dificultati. De ce facem una sau alta dintre lucrarile noastre, dintre pacatele noastre? Pentru ca in prima faza ne place si credem ca aceasta este calea. Numai ca, imediat dupa ce savarsim pacatul, simtim ca nu am facut ceea ce este bine printr-un gol launtric. Si acest gol pe care putem sa il numim mustrare de constiinta sau in orice fel am dori, acest gol launtric ne vadeste de fapt ca tot ceea ce noi am cautat nu ne face bine, ci ca, de fapt, noi  cautam altceva, Il cautam pe Hristos, dar nu ne dam seama. Mancarea este semnul foamei dupa Hristos. Bautura este semnul setei dupa Hristos. Desfranarea este semnul dragostei de care avem nevoie nu de la oameni, ci de la Hristos. Toate acestea, atunci cand se indreapta mai ales inspre Hristos, ne aduc bucurie, ne aduc libertate, ne aduc Adevarul. Cand ne indreptam inspre lume, inspre oameni, toate acestea ne aduc suferinta, ne plaseaza in minciuna si ne pun in robie. Zicem ca daca mancam sau bem suntem liberi, nu? Putem sa mancam ce vrem, putem sa bem ce vrem. Cel care bea si este legat de bautura nu mai este liber. In terminologia contemporana, in psihologie, se numeste dependenta. Dar dau exemplul bauturii pentru ca este cel mai la indemana. Dar exista dependenta de mancare, se mananca mult mai mult decat este nevoie. Exista dependenta de trup, de desfranare sub toate formele, exista dependenta de bani, necesari sau nenecesari, exista mult mai multe alte dependente. Aceste dependente insemna robie, insemna minciuna.

Dorul dupa Dumnezeu intors pe dos, la acest lucru ma refer cand zic minciuna. Sens invers, sens gresit. Pacatul in limba greaca se traduce prin ‘ratarea tintei’. De fapt, noi Il cautam pe Dumnezeu intr-un mod inconstient si ne oprim la lume pentru ca placerea pe care ne-o aduce lumea ne este mai la indemana si ne aduce bucurii mult mai rapide. Insa pe cat de rapide sunt bucuriile, pe atat de trecatoare. Investitia este inspre Dumnezeu, inspre cuvantul Sau, despre care El a zis: Sa ramaneti in cuvantul Meu. In felul acesta putem pune si niste semne de egal intre adevar, virtute si libertate si, in acelasi timp, putem pune semnul egal intre minciuna, pacat si robie. Si, cand vine vorba de robie, zice Domnul un cuvant la sfarsit foarte puternic: Daca stam intr-o robie niciodata nu vom putea intra in casa. Pentru ca robul nu sta in casa, robul sta afara. Cand suntem intru cele ale lumii, in robia lumii, in minciuna aceasta pe care ne-o propune lumea si cu sfetnicii sai, niciodata nu putem sa intram in proximitatea lui Dumnezeu, nu putem sa simtim Imparatia lui Dumnezeu, nu putem sa simtim bucuria care vine de acolo. Si nimic nu e mai trist decat sa stai afara, sa stai langa Biserica si sa nu poti intra. Sa stai in curte si sa nu te pofteasca cineva in casa, sa nu poti intra in Casa, sa stai la poarta si sa nu intri in Imparatie. Adica sa nu intelegi, sa nu poti sa primesti cuvantul lui Dumnezeu si sa nu poti sa traiesti cuvantul lui Dumnezeu in viata ta, pentru ca mereu si mereu te invarti pe dinafara, te preocupa cele din afara sau dai intelesuri simple, necorespunzatoare lui Dumnezeu, lucrurilor care te inconjoara si te tii foarte bine de ele.

De aceea le zicea Domnul lor si cred ca ne zice si noua: Cuvantul Meu nu incape in voi. Nu are loc in noi pentru ca nu suntem disponibili. Cu toate ca viata e atat de trecatoare si astazi suntem foarte puternici, iar peste o zi poate sa dea o boala sau chiar moartea. Cu toate acestea, nu intelegem – si zicem lucrul acesta, nu ca o judecata, ci ca durere, pentru ca, oricat ar vrea Domnul sa vorbeasca cu noi, nu are cu cine. Oricate s-ar intampla in lumea aceasta, noi nu intelegem. Trec pe langa noi ca si cand nu s-ar fi intamplat. Si Domnul graieste, si noi raspundem cu alte cuvinte. Domnul ne cheama in sus, noi raspundem cu cele ale noastre, cu cele pe care le avem. Nu putem sa Ii dam altceva, nu stim sa Ii dam altceva. Dar ceea ce este mai trist este ca nu ne straduim. Parca vrem sa ramanem in acelasi fel, intru ale noastre, in bucuriile si placerile noastre, care sunt atat de trecatoare si atat de dureroase. Sa nu uitam: orice placere lumeasca este insotita de durere. De aceea Domnul ne da toata lumea aceasta ca sa ne bucuram de ea, dar toate cu masura si toate ca fereastra inspre Dumnezeu. Daca, in lumea aceasta, nu vedem cele pe care Dumnezeu ni le da ca un pod, ca o fereastra inspre Dumnezeu, atunci privim in jos si nu mai stim sa privim in sus si ramanem cu cele ale pamantului. Sau daca le intelegem ca dar de la Dumnezeu si le primim cu multumire, ele ne devin sursa de viata frumoasa, sursa de libertate, sursa de Adevar, sursa de traire in Hristos.

Si Evanghelia, intr-un fel, pe ei si si pe noi ne imparte. Asta este Judecata. Nu Hristos face judecata, noi facem judecata, depinde unde ne plasam. Si zice asa: Voi sunteti fiii tatalui vostru care este tatal minciunii. Hristos il numeste pe diavol tatal minciunii. Diavolul care ne intoarce sensul dinspre cele de sus inspre cele de jos. Toate cele pe care ni le dorim sunt bune, dar daca sensul este intors pe dos, nu mai ajungem la tinta, nu mai ajungem la rezultate. Aici e problema. Suntem chemati ca prin cele de jos sa ajungem in cele de sus, iar noi mereu privim doar inspre cele de jos. Aici este minciuna si aici este inselarea tatalui minciunii. Si ii numeste: Voi sunteti fiii tatalui vostru si El se numeste pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Ei si raspund, de fapt intelegand, dar aici nerecunoscand. Si ii spun: Noi nu suntem nascuti din desfranare. Adica ce vrea sa zica: ei sunt fiii lui Dumnezeu, nu sunt si fiii diavolului, nu pot sa aiba doi tati. Vedeti, cuvantul desfranare este folosit aici in inteles mai tainic, ca daca ai doi tati cumva, sau daca provii din doua surse, asta se numeste desfranare. Ei zic: nu, noi nu suntem si din tatal pe care Tu il numesti al minciunii, diavolul, ci suntem doar de la Dumnezeu, nu suntem nascuti din desfranare. Si raspunde Domnul: Daca ati fi fiii lui Dumnezeu ati face cele ale Lui. Toti suntem fiii lui Dumnezeu, bineinteles, insa ne putem alege. A fi fiu nu este o calitate vesnica, sau… este si nu este. Si in cazul nostru, toti copiii nostri sunt copiii nostri, dar la un moment dat, noi, ca parinti am putea sa spunem: “nu mai esti fiul meu” sau ca si copii: “nu mai esti tatal meu“. Este si nu [mai] este fiu al parintelui sau. Este – pentru ca a fost nascut de tatal si de mama lui -, dar nu mai este – pentru ca nu vrea sa ii mai recunoasca pe tatal si pe mama sa, ori pentru ca parintii nu vor sa il mai recunoasca. In cazul lui Dumnezeu nu se intampla asa, ci doar invers: copiii nu Il mai recunosc pe Parintele lor. Si daca nu Il mai recunosc isi aleg alt parinte, de-al doilea. Si niciodata, sau foarte rar, parintele de-al doilea nu este ca cel dintai. Aici este Judecata: noi ne alegem Parintele. Ne alegem Parintele, in masura in care cuvantul Lui incape in noi sau noi ramanem intru El, si in felul acesta traim pe Hristos ca Adevar al vietii, dar si al mortii si al vesniciei, si suntem liberi pentru ca, singure, virtutea si trairea in Hristos poate sa ne aduca libertatea, sa nu ne mai temem de nimeni si de nimic, nici macar de moarte. Sau ne alegem cele ale lumii, adevarul intors invers si atunci traim aceasta minciuna ca robie si, in felul acesta, ne dovedim ca fii al unui alt parinte de care nu suntem foarte mandri.

Tragem niste concluzii si subliniem lucru acesta: si in ziua de astazi Domnul Hristos ne cheama la ceea ce este vrednic de crezare, adevarat si conform vietii nostre, asa cum am fost facuti de Dumnezeu. Ne cheama la o viata frumoasa, ne cheama la eliberarea din robia pacatului. Si in felul acesta ajungem la niste raspunsuri esentiale – nu la nivelul mintii, ci la nivelul vietii. Pentru ca daca Hristos este Adevarul si Adevarul ne va face liberi, intelegem de aici ca, urmandu-I Lui, stim cine suntem, uitandu-ne la El, stim ce este aceasta lume si, in felul acesta, stim sa ne plasam bine in aceasta lume, sa intelegem care este locul nostru in aceasta lume si mai stim ceva foarte impotant: sa privim inspre Imparatia lui Dumnezeu, care este investitia care nu se va lua de la noi.

Primim aceasta chemare de la Dumnezeu, astazi, savarsind Sfanta Liturghie ca sa ramanem in cuvantul lui Hristos si cerem iertare Domnului daca nu ii facem loc cuvantului Lui in noi. Si avem aceasta nadejde ca pas cu pas, calatorind cu Hristos, calatorind in cuvantul Lui, devenim si noi ucenici ai Lui, apropiati ai Lui si apoi prieteni ai Lui in Imparatia Sa. Amin!”

Legaturi: