“Împăratul e gol!” – LIDIA STĂNILOAE despre PERVERTIREA COPIILOR si IPOCRIZIA “PREACINSTITILOR SPECIALISTI” in “bunastarea psihica” a copiilor, care vor sa-i emancipeze, “protejandu-i” de “traumele” RELIGIEI, dar ii expun “fara prejudecati” la toate modelele de VIOLENȚĂ, GROAZĂ ȘI VULGARITATE

12-02-2016 Sublinieri

copii_joaca_oana_nechifor-75(fotografie de Oana Nechifor – Doxologia)

Să nu speriem copiii!

Să ne străduim să redăm copiilor sentimentul miracolului. Să le redăm copilăria. Această bucurie de neuitat este ceea ce rămâne şi amintirea ei ne face mai târziu viaţa mai frumoasă. Astfel, ca să pricepem că din ea, de la această bucurie a copilăriei, creşte în noi puterea de a alege drumul adevărat către viaţa adevărată. Pentru că, să recunoaştem, surprizele nu sunt totdeauna fericite.

Din păcate abundă în jurul nostru tot ceea ce se poate numi producător de mentalităţi criminale. Ceea ce se străduiesc să facă unii care vor să scoată din viaţa copiilor tot ceea ce îi îndeamnă să stea departe de egoism, meschinărie şi instincte criminale. Da, e adevărat, „să nu speriem copiii”, ar trebui să le punem în faţa ochilor exemple de bunătate, de duioşie, de generozitate. Dar sub acest pretext unii vor să ne lepădăm de toate aceste atribute normale ale omenirii! Să ferim copiii de bine, de credinţa că există răsplată pentru faptele bune, pentru generozitate! Să-i facem să admire şi să tamâieze mizeria imoralităţii, a cruzimii, a lipsei de omenie!

Pe care alternativă o alegem, preacinstiţi specialişti în educarea minţilor nevinovate, venite pe lume cu disponibilităţi evidente pentru generozitate şi nu cu instinctul răului pe care vreţi să-l treziţi în ei? Vreţi să ferim pe viitorii oameni de a fi buni, cinstiţi, plini de solicitudine pentru ceilalţi, vreţi să-i facem oameni „moderni”, lipsiţi de „prejudecăţi”, „spirite liber cugetătoare”, unde prin libertate se înţelege cruzimea, egoismul, vulgaritatea? Îmbolnăvirea sufletească e un cancer spiritual care roade sufletele aşa cum cancerele fizice rod trupul! Unde vom ajunge astfel? Chiar nu interesează unde vom ajunge astfel? Cred că se impune a revizui această murdărie nevindecabilă, această boală a secolului, a civilizaţiei, a „modernităţii”.

rugaciunea_copilului_foto_oanaCred că trebuie să arătăm din nou copiilor icoana de unde un chip iubitor, transfigurat de lumina binelui, îi îndeamnă să se bucure, să fie generoşi, înţelepţi, înţelegători, prietenoşi şi nu scenele de groază în care se preamăreşte cruzimea, ura, plăcerea de a distruge. Să ne întrebăm ce anume îi determină pe aceşti „filantropi” să militeze pentru descompunerea morală a tinerei generaţii.

Cred că se impune a ne întoarce la însuşirea valorilor adevărate pe care le putem descoperi prin ajutorul pe care ni-l dă Domnul, care a ales dintre noi pe unii dintre slujitorii Săi binecuvântaţi, pe Sfântul Nicolae, pe Sfântul Mina si pe alţi sfinţi, exemple către care aspirăm, dăruindu-ne certitudinea că suntem cu adevărat fiii Săi, pe care ne iubeşte, aşteptând să ne străduim a dobândi prin cele ce le înfăptuim aici cele pe care ni le-a rânduit în viaţa cea veşnică, cele nepieritoare, în strălucirea Tronului Dumnezeiesc.

Intr-adevăr, lumea e plină de surprize! Intr-o lume globalizată, îndreptată exclusiv spre (…) rentabilitate, profit maximal, se mai găsesc „suflete sensibile”, cum spuneam mai sus, pe care le preocupă buna stare a copiiilor, grija ca ei să evolueze într-o atmosferă senină şi lipsită de orice spaimă. Meritul lor este cu atât mai mare cu cât cel mai mulţi dintre militanţii acestei acţiuni n-au copii, deci nu pot fi bănuiţi de interese personale! Nu, îi animă doar un „altruism” care îţi aduce lacrimi în ochi.

Kids-watching-TV-File-5424343Trăim într-o realitate care ne sperie pe toţi, nu numai pe copii. Vedem zilnic la televizor filme în care se împuşcă şi se torturează în faţa camerelor de luat vederi, cu un realism care ne face să uităm că „e numai film”. Victimele sunt spânzurate, decapitate, jupuite de vii, răstignite cu capul în jos etc, etc. Se dau adevărate lecţii de felul cum trebuie supuşi la cazne şi suprimaţi cei care contrazic această nouă „mode” de educaţie, care displac ticăloşilor, ucigaşilor de profesie, cohortelor de monştri cu chip de om, în solda unor mari maeştri ai crimei. Se filmează din toate unghiurile, se văd răni deschise, şuvoaie de sânge care murdăresc pardoseala, cadavre mutilate, sfârşind pe masa de disecţie ale unor medici legişti care le cercetează netulburaţi şi cu răbdare. Apoi, rudele decedaţilor sunt poftiţi să îi recunoască, după ce se trag diverse sertare în care leşuri înţepenite sunt expuse ordonat, ca sticlele de coca-cola în rafturile de supermarket. Unii leşină, alţii privesc cu sânge rece, mă rog, toate nuanţele, de la groază şi disperare până la indiferenţă. Curios, nici unul dintre binefăcătorii copiilor nu protestează în fata acestor scene sinistre! Deunăzi, un post de televiziune de mare audienţă a difuzat un film în care un ucigaş în serie îşi omora victimele (alese absolut la întâmplare), luând drept model felul în care afirma el că au fost ucişi apostolii: spânzuraţi, răstigniţi, cu capul în sus sau în jos, decapitaţi, jupuiţi de vii etc. Imi cer iertare pentru aceste fraze macabre, dar nedumerirea mea e extremă: Nici unul dintre binefăcători nu a protestat! Nici atunci când se consumă droguri şi bieţii adolescenţi sunt găsiţi morţi în WC-uri publice, pentru că si-au injectat supradoze?

Odinioară poveştile vorbeau de Ileana Cosânzeana, de zâne încântătoare, idealuri de frumuseţe şi generozitate, care-i ajutau pe oameni. Odinioară fiecare puşti visa să devină Făt-Frumos, să pornească la luptă împotriva zmeului şi s-o elibereze pe prinţesa răpită din ghearele lui. Şi apoi să „trăiască până la adânci bătrâneţe”, fericiţi şi iubitori. Odinioară, noţiunea de fericire era reală, fericirea era un bun pe care-l câştigai cu trudă, o răsplată pentru străduinţele de-a face bine, de a-i ajuta pe ceilalţi. Ascultam poveştile visând că rătăcim prin pădurea fermecată, unde fiecare pom, fiecare furnică sau albină ne veneau în ajutor. Toată natura ne venea în ajutor, era prietena noastră, calul năzdrăvan ne purta pe aripile lui şi ne dădea sfaturi înţelepte. Se stabilea o „ecologie” reală, ca să vorbim în limbajul timpului. Omul învăţa din fragedă pruncie că natura ne este prietenă, ne ajută, ne ocroteşte şi că noi, la rândul nostru o iubim şi o ajutăm. Se trăia în mod natural în această atmosferă de înfrăţire neostentativă, plină de căldură, în care miracolul era firesc, în care înţelegeam că viaţa este, poate fi frumoasă, o ecologie adevărată. Că balaurul, răutatea, cruzimea nu pot să învingă.

2EE94B8700000578-3339586-Problems_Many_parents_however_are_shocked_at_how_violent_the_fil-m-34_1448897047153Astăzi programele de televiziune pentru copii arată cu precădere monştri preistorici. Aceştia sunt eroii exemplari ai micilor privitori. Cu cât sunt mai înspăimântători, cu atât mai bine. Dinozauri, brontozauri, pterodactili, populează cărţile ilustrate şi fantezia copiilor. Şi rezultatul? Psihiatrii specializaţi în psihiatria infantilă se arată alarmaţi de numărul copiilor perturbaţi de viziuni înspăimântătoare, care au coşmaruri noaptea pentru că sunt atacaţi de tot felul de monştri, cărora le sunt expuşi. Ei prezintă tot felul de manifestări bolnăvicioase, spaime, nelinişti, nu mai pot învăţa, nu mai au încredere în nimeni şi se retrag într-o singurătate totală. Numărul copiilor internaţi în spitalele de psihiatrie a crescut în mod îngrijorător, spun medicii germani. Prinţesa cea frumoasă şi Făt-Frumos au pierit, nu se mai poartă. Magazinele sunt pline de jocuri pentru computere în care personaje, care vor să imite fiinţe omeneşti (în treacăt vorbind, parcă progenituri ale lui Frankenstein, a căror înfăţişare de semioameni şi semiroboţi te fac să simţi sloiuri de gheaţă pe spinare), se împuşcă pe la colţuri, într-o imitaţie de realitate sinistră, se pândesc, se lichidează cu îndemânare dând privitorilor lecţii de ceea ce trebuie să faci ca să devii un profesionist al crimei. article-1321627-0BAAF448000005DC-560_468x286Copiii vin de la şcoală (dacă sunt elevi silitori s-au dus la şcoală), îşi aruncă ghiozdanele într-un colţ, se instalează în faţa computerelor şi încep să-şi anime harnic micii monştri criminali. Nu vorbesc de progeniturile unor familii dezmembrate, asociale, nu, vorbesc de copiii unor părinţi cumsecade, pentru care familia mai are încă o semnificaţie intangibilă. Vorbesc de cazuri concrete, cunoscute. Şi, iarăşi mă mir, nici unul dintre sufletele sensibile nu protestează, nu suflă un cuvinţel. Nu mai vorbesc de scenele reale, pe care le transmite televiziunea, de accidentele catastrofale, de maşinile şi trenurile făcute praf, în rămaşiţele cărora decedează atâţia oameni, de criminalii prinşi si duşi la poliţie, ale căror fărădelegi se expun detaliat. (Fara doar şi poate televiziunea trebuie să-şi îndeplinească rolul de informator şi nimeni nu poate pretinde să se trăiască intr-o lume în care realitatea să fie ascunsă!) Dar iarăşi se pune întrebarea: oare de ce nu se ridică în asemenea cazuri vreuna dintre vocile „binefăcătorilor” copiilor?

In schimb, s-au auzit proteste la adresa unor cărţi de religie în care apărea, pare-mi-se, imaginea unei fetiţe bolnave, care nu-şi făcuse rugăciunile. Ei, da, asta zic şi eu, asta este într-adevăr o scenă de groază, de care copiii trebuie feriţi. Vederea lor, a chipurilor pe care nu se citeşte ura şi pofta de agresiune, nici vulgaritatea servită nouă zilnic prin reviste, emisiuni de televiziune etc, îi ofensează pe copii, ii sperie, e dăunătoare pentru emanciparea „europenizantă” a generaţiilor viitoare. manualul de religie de clasa a II-aConcluzie, cărţile de religie trebuie si scoase din circulaţie, fiindcă sperie copiii. Ea, religia, este vinovată că atâţia copii sunt timoraţi! Bunăstarea lor psihică este primejduită de cărţile de religie şi în general de predarea religiei, pentru că aceasta cere copiilor să nu facă rele, sa nu-şi ucidă colegii (cum s-a întâmplat acum de curând cu un băieţel de vreo doisprezece ani care l-a ucis în bătaie pe un coleg), să nu vină cu arme de foc la şcoală, unde să-i lichideze în masă pe ceilalţi elevi (fapte repetate de mai multe ori în diverse şcoli europene şi americane cu reputaţie si nu oarecare). Un cunoscut a descoperit la băieţelul lui de opt ani un cuţit uriaş. Copilul i-a explicat că are nevoie de el ca să se apere de alţi copii care îşi atacă colegii pe stradă la ieşirea din şcoală. Pentru că nimeni nu-i vede. „Te vede Dumnezeu”, aşa ni se spunea nouă. Şi ni se cerea să fim cinstiţi, politicoşi, să învăţăm şi să facem bine celorlalţi. Astăzi este de-a dreptul criminal să insinuezi că te-ar putea vedea Dumnezeu. Şi nici „politic corect”.

O tradiţie încântătoare în Germania este cea de a sărbatori în noiembrie ziua Sfântului Martin, care a fost deosebit de milostiv cu săracii, despre care se spune că şi-ar fi dăruit mantaua unui om sărman şi bolnav care tremura de frig. In amintirea acestei fapte bune, copiii de la toate grădiniţele defilează pe stradă cu lampioane şi lanterne aprinse. In fruntea procesiunii, Sfântul Martin, călare pe un cal, de preferinţă alb, îşi dăruieşte mantaua unui om sărac. Este un spectacol fermecător, copilaşii de-o şchioapă, dintre care unii de-abia pot merge, îşi ridică cu grijă lampioanele cât mai sus, astfel că toată strada străluceşte nu numai de lumină, ci şi de chipurile lor. Ei bine, în acest fericit an 2013, câteva educatoare inventive au vrut să desfiinţeze acest obicei şi să organizeze o asemenea defilare „în cinstea soarelui şi a lunii”, pretextând că i-ar supăra pe musulmani. Protestele au fost uriaşe, până şi televiziunea a luat atitudine. Iar conducătorii comunităţii musulmane an declarat că şi ei au defilat, copii fiind, în cinstea sfântului binefăcător, şi că aşa-zisa iniţiativă „de modernism şi liberalitate” este o prostie fără margini. Să fie oare libertatea un dezmăţ în care totul este permis? De Dumnezeu nu ma tem şi de oameni nu mă ruşinez”…

JUDECATA DE APOI vORONETMai avem de ce să ne mirăm? Da, te miră un singur lucru: cum de aceşti mari „binefăcători” ai omenirii, aceşti apărători ai libertăţii nu cer să se şteargă fresca de pe peretele Voroneţului. Reprezentarea iadului, cu toată complexitatea lui de reflexii murale, care spun mai mult decât oricâte cuvinte, ar trebui să dispară! Doamne, fereşte, vin copiii cu părinţii lor în vacanţă şi se sperie! Trăiască inconştienţa si naivitatea ridicolă cu care-şi închipuie că pot masca pasiunea destructivă cu ţintă atât de clară! Şi cu care speră să câştige simpatia copiilor, a celor care reprezintă viitorul, uitând că nimeni nu poate înşela simţul realităţii, care nu se numără în ani ai vârstei, ci în sensibilitate şi luciditate. Şi uitând că, în această privinţă, am putea lua cu toţii lecţii de la inocenţa copilăriei.

Nu degeaba a scris Andersen binecunoscuta lui poveste Hainele împăratului, ridicând nişte întrebări la care posibilul nostru răspuns este dureros. Ca multe alte istorii, ea este de fapt destinată nu numai copiilor, dar mai ales oamenilor mari. O cunoaştem cu toţii desigur şi în copilărie am râs cu poftă, având în faţa ochilor imaginea împăratului care se plimba gol, pentru că un aşa-zis croitor îl convinsese ca hainele cusute de el, adevărate opere de artă, pot fi văzute si admirate numai de oamenii deştepţi. In realitate ele nu existau deloc, dar toţi se prefăceau că le văd şi le admiră, pentru a nu părea proşti.

Povestirea nu are nimic de râs, ea este de fapt tragică, e realitatea tragică a mizeriei umane. Şi ca atâtea alte aspecte ale mizeriei umane, ea a prins rădăcini, o buruiană rea care înăbuşă ogorul, distrugându-i roadele. Des Kaisers neue Kleider von Hans Christian AndersenIn povestea lui Andersen un copil, care privea şi el cortegiul împărătesc de pe marginea drumului, a strigat: „Dar împăratul e gol! Nu vedeţi că n-are haine pe el?” Şi atunci, spune povestitorul, oamenii au prins curaj şi au început să murmure că, da, împăratul e dezbrăcat şi că se plimbă gol puşcă prin mijlocul mulţimii. Murmurele s-au transformat în hohote de râs: „Împăratul e gol! împăratul e gol!”

E posibil oare? Da, din păcate, istorioara este o parabolă dureroasă care descrie cu exactitate societatea noastră „în plin progres”, după cum frumos se spune. Progres? Depinde ce înţelegem prin acesta! Privim cu dispreţ spre perioadele trecute ale istoriei şi ne fălim cu ce am realizat noi, trăitorii epocii moderne. Şi uităm că vremurile trecute n-au fost numai timpurile când unii cavaleri puşi pe harţă scoteau sabia şi se luptau pentru te miri ce, ci şi vremea cand s-au clădit monumentele grandioase cu care omenirea se mândreşte. Oamenii se înghesuie să vadă catedrala din Koln, uriaşa moschee din Cordoba, deasupra căreia a fost înălţată o catedrală la fel de uriaşă, mănăstirile cu picturi exterioare din Moldova, lumina miraculoasă de la Delfi, Acropole… Numele lui Homer, Meister Eckhardt, Michelangelo sunt mereu prezente în conştiinţa noastră… Colecţiile patristice, îndreptar de viaţă pentru omenire, punte către acel Dincolo pe care-l râvnim, sunt la fel de actuale şi astăzi… In schimb, n-am auzit de nimeni care să facă un drum la Frankfurt numai pentru a admira înfiorat clădirea cu zeci de etaje a Băncii Germaniei. Am uitat că pe muntele Sinai s-au împărtăşit omenirii poruncile pe care trebuie să le respectăm. Stă scris în ele să nu ne împovărăm sufletele cu necinste, minciună, răutate, egoism. Şi am uitat că pe Golgota, însuşi Fiul lui Dumnezeu s-a rugat: „Doamne, iartă-i că nu ştiu ce fac!” Că această rugăminte, uitarea absolută de Sine, izvorâtă dintr-o dragoste infinită, ne obligă să răspundem, după puterile noastre omeneşti imperfecte, dar aspirând la îmbunătăţirea lor continuă. Am uitat că viţelul de aur a putut fi prăvălit într-o clipă. Şi am început cu uşurătate să ne închinăm la alţi şi alţi viţei de aur, la fel de uşor de dărâmat, dar pe care-i apărăm cu îndârjire, măgulindu-ne cu orbirea noastră, cu inconştienţa noastră, cu aroganţa noastră ridicolă. emperorAidoma împaratului, ne plimbăm îmbrăcaţi în „haine” care nu sunt decât goliciunea noastră, încântându-ne cu gândul că toţi ne admiră, că în sfârşit dovedim originalitate, modernitate. Şi trecem cu uşurinţă peste faptul că de fapt nu dovedim nimic, decât o lipsă totală de conţinut a gândirii, a simţirii, a omeniei, care ar trebui să fie atributul nostru fundamental. Copiem cu voluptate ceea ce ni se pare că este Occidentul, pe care-l asociem cu superficialitatea, vulgaritatea, lipsa de idei şi de inspiraţie. Uităm că Occidentul înseamnă Dante, Beethoven, Thomas More, Pasteur şi Max Planck, înseamnă seriozitate, respectarea cuvântului dat, punctualitate. Şi din păcate nu încercăm să înţelegem că hainele noastre nu ascund goliciunea şi nu reprezintă acest Occident. Privim câteva „emisiuni” inestetice şi dezmăţate, dezgustătoare, pe care nimeni nu le ia în seamă, citim câteva tomuleţe de scandal şi promiscuitate şi conchidem că asta înseamnă a fi european (termenul cel mai la modă astăzi). Şi nu pătrundem în realitatea plină de gravitate a acestei Europe, care încă mai persistă în luciditatea, în seriozitatea ei, credincioasă moştenirii ei de civilizaţie de tip creştin în care-şi are rădăcinile, care a crescut odată cu ea şi care a format-o, i-a dat legile de bază, structurând-o definitiv, oricât ar încerca unii şi alţii să o desfiinţeze. Uităm că ea se compune dintr-un ansamblu de tradiţii, de identitate şi de contribuţie necesară fiecărui popor. Continuăm să ne plimbăm inconştienţi în goliciunea noastră, pe care hainele, care de fapt nu există, n-au cum s-o ascundă, până când un copil va striga întocmai ca în poveste: „Impăratul e gol! Nu vedeţi că împăratul e gol?” […].

(din: Lidia Staniloae, La bursa adevărului, Editura Trinitas, 2014)

child-watching-violent-cartoon

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Lidia Staniloae, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la ““Împăratul e gol!” – LIDIA STĂNILOAE despre PERVERTIREA COPIILOR si IPOCRIZIA “PREACINSTITILOR SPECIALISTI” in “bunastarea psihica” a copiilor, care vor sa-i emancipeze, “protejandu-i” de “traumele” RELIGIEI, dar ii expun “fara prejudecati” la toate modelele de VIOLENȚĂ, GROAZĂ ȘI VULGARITATE

  1. Pingback: “Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: EXPLOZIVA PASTORALĂ DE CRĂCIUN a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord, DESPRE RĂZBOIUL FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA FAMILIEI ŞI AL VIEŢII şi diversele forme de RĂPIRI DE COPII din zilele noastre: “Dacă nu ne transformăm familia într-o mic
  3. Pingback: VEACUL INSELARII, VEACUL DESFRANARII. Predica Protos. Ioan Buliga (audio + text) despre PROPAGANDA EDUCATIEI SEXUALE si a SODOMIEI, inrobirea economica a tarilor si a familiilor. BUCURIILE PIERDUTE ALE COPIILOR ABANDONATI TEHNOLOGIEI. De unde sa incepem s
  4. Doamna Lidia Staniloae a trecut azi la cele vesnice. Dumnezeu sa o odihneasca! Pentru ea e o eliberare, dar cred ca multi vor regreta, mai ales in aceste vremuri, mintea ei limpede si calma si inima ei curajoasa.

  5. Pingback: LIDIA STANILOAE, fiica marelui teolog Dumitru Staniloae, a trecut la Domnul | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: DE LA IERUSALIM LA IERIHON. Vrem să locuim în duplicitatea plăcerilor sau în pacea împlinitoare a rugăciunii? PR. EMIL JURCAN despre PERVERTIREA COPIILOR si DISTRUGEREA FRUMUSETII SI A NORMALITATII: “Faceţi ce vreţi, aveţi drepturile omului
  7. Pingback: BATALIA ESTE PENTRU COPIII NOSTRI/ Bioetician american: "a avea multi copii este suspect din punct de vedere moral" / De ce vrea statul CONFISCAREA COPIIILOR si care este sensul legilor anti-familie?
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate