“Lu­minatorul trupului este ochiul…” PARINTELE MIRON MIHAILESCU despre porunca de a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu si despre DUREREA IROSIRII

3-07-2011 Sublinieri

Vezi si:

OCHIUL – LUMINATORUL TRUPULUI SAU DESPRE VAZUL DUHOVNICESC

“Am urmarit o emisiune religioasa la T.V., la care s-a discutat despre noutatea clipei. Intr-adevar, fiecare clipa are in noi ceva specific, nou, ceva ce sclipeste atunci, proaspat si unic. E de mare importanta ce anume te inspira clipa, cum te ilumineaza. M-am dus cu gandul la diminetile in care constientizam noutatea. Dimineata, cand omul se vede viu, observa noutatea unei initiative fara precedent. Chiar daca aspectul in mare al vietii ramane acelasi, insusi faptul continuitatii este o valoare pe care o redescopar mereu: uite, imi bate inima, deci, viata nu s-a intrerupt! Cel ce mi-a dat viata mai are de lucru cu mine, ceea ce e un dar. Am beneficiat si ieri de acelasi dar, insa cel de astazi este mai valoros, chiar daca Dumnezeu n-a adaugat nimic in plus decat repetitia, insistenta Lui. Faptul ca se repeta e un plus de dar, faptul ca El continua sa-mi dea viata mai departe, ca sa o fructific cu un plus de interes, de multumire, de bucurie, dupa cum Dumnezeu mi-a dat-o cu un plus de dragoste. E o surpriza ca si azi imi da darul pe care mi l-a oferit ieri. Inseamna ca ma iubeste, are si azi un anume motiv sa ma iubeasca si eu trebuie sa-i cunosc aceasta motivatie pentru care-mi da mie clipa. In fiecare zi, cu un plus de ascultare de Dumnezeu parcurgem clipele. Plusul de dragoste il receptionam si, va­zandu-ne ca traim, Il urmam cu plusul nostru de ravna de a-L pune in valoare. Aceasta e in conformitate cu ce a spus Mantuitorul: Eu sunt atent la ce mi-a dat Tatal sa va spun voua si ma transpun in situatia lui Dumnezeu, fac si Eu mai departe totul cu un plus de incredere; depun o ravna sustinuta in a-L asculta si va cer sa aveti aceeasi ravna ca si a Mea. Aceasta s-o aveti, pentru a valorifica ceea ce vi s-a dat, Duh din Duh alimentandu-ne: Eu din Tatal, iar voi din duhul Meu, care-i de la Dumnezeu, si din care sa inmultiti voia Sa in lume. Fie­care clipa are valoare, are un anume inteles si sa nu primim cu superficialitate darul clipei de la Dumnezeu.

Intr-o alta discutie, ne-am oprit la aceste vorbe ale Mantuitorului:De nu se va naste cineva de sus, nu va putea sa vada Imparatia lui Dumnezeu. Mantuitorul repeta mult acest cuvant, pe care i l-a spus lui Nicodim. Sa va nasteti din nou. Cum? Din Duh si din apa, nea­parat! Apa ne duce la Taina Botezului, care-i aceea de-a ma lepada de mine insumi si de-a ma inlocui cu Hristos. Asa cum Nicodim n-a putut intelege de la inceput, nici noi nu ne putem dumiri usor cum sa ne nastem de sus. A si spus Mantuitorul: Ca sa se inalte la Dumne­zeu cineva, trebuie sa se coboare de la Dumnezeu. Ne pune pe ganduri. De sus” – sensul acesta e problema noastra. Cu acest sens nu ne prea impacam noi. Sa nu fac voia mea, ci a Celui care mi-a dat mie putere de a voi. Am primit puterea fara contributia mea. Autorul e mai mare decat mine. Eu doar am primit si, ce mi-a dat, sunt in situatia sa valorific in acel duh in care mi s-a dat… Cand pun in miscare gandurile, e cazul sa gandesc ca Dumnezeu. Eu trebuie sa fac saltul acesta, de la mine la Dumnezeu. Pe mine sa ma depasesc si, mai presus de mine, sa ma urc la izvorul de gandire dumne­zeiesc. Puterea de-a face sa o folosesc insusindu-mi gandul Celui ce mi-a dat puterea de a voi. Sa ma urc continuu, nu spatial, ci in sensul importantei pe care o dau unui gand, constientizand ca gandesc cu Taina care m-a adus in viata... Ma inalt, voit, la a tine seama ca eu voiesc cu puterea Celui ce mi-a dat puterea de a voi. Sa devina un simt natural acela de a urca intotdeauna. Sa deprind duhul meu a urca la Dumnezeu. Cand gandesc, deja sa accept Duhul lui Dumnezeu, din toate punctele de vedere, in locul intelegerii mele despre bine. Sa renunt la parerea mea si sa iau din plin duhul intelegerii absolute a binelui.

Semnificatia cuvantului: „sus” im­plica un efort. Legea gravitatiei ne trage in jos si impotriva ei trebuie sa facem salturi, asa incat sa ne des­prindem de noi si sa ajungem acolo de unde am pornit initial, adica din lumea lui Dumnezeu. Ca sa ma nasc din nou si sa pornesc cu Taina, care nu-i a mea ci a lui Dumnezeu, e necesar un efort. A voi cum vreau eu e usor, fiindca voia mea se mentine in virtutea inertiei, dar sa fac voia altuia presupune o maxima incordare, un efort. Mantuitorul face apel la acest efort de duh, pe care trebluie sa-l intelegem bine. Binele, in adancul lui, nu-l pot face decat daca ma cufund in punctul de ve­dere al Celui ce este binele insusi. Daca omul gandeste cu adevarat, atunci nu mai este o problema pentru el sa faca efortul acesta. El isi da seama, daca-i intelept, de valoarea Duhului binelui, pe care-l are Dumnezeu, apreciaza si, apreciind, socoteste de la sine inteles sa nu mai faca voia sa ci pe a Lui, care e desavarsita. Am gustul desavarsirii de la El si acest gust ma trimite sa ma integrez in Duhul lui Dumnezeu, ca sa realizez per­fectiunea [desavarsirea]. Alta cale nu e! Daca inteleg aceasta, nu-mi mai pare greu sa ma depasesc, o fac cu entuziasm: Ju­gul Meu e bun, daca Ma intelegeti pe Mine. Nu mai este o greutate. Il ascult pe Tatal si, stiind valoarea gandului Sau, nu mai consider sa fac altceva decat ce-mi da Tatal. Cunoscandu-L pe Tatal, cat e de minunat, Il ascult din plin si ascultarea nu mai este o cazna pentru ca spiritul binelui Ma convinge. Duhul trebuie sa ne convinga, prin pipaitul ratiunii binelui de la Dumnezeu, si acesta are o asemenea valoare, incat nu ne mai facem o problema din greutatea de a ne depasi; Spiritul binelui e atat de convingator, incat nu mai intrevedem alta cale. Mantuitorul propune sa avem acest rationament: de nu se va naste cineva de sus, nu va putea stapani (trai) viata, in adevarata ei frumusete. Sa fii stapan pe toate si sa le faci pe toate in Duhul binelui lui Dum­nezeu! Sa castigi gustul inspiratiei duhovnicesti, gustul gandirii lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu e atat de minunat! Cu Duhul Tatalui Meu va spun sa ascultati.

Omul este menit sa devina intru totul dumneze­iesc, in tot ce are de facut. De aceea este oranduita in Duminica de azi cunoscuta pericopa evanghelica:

Lu­minatorul trupului e ochiul. De va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult! (Matei 6, 22-23).

Se foloseste cuvantul trup, in sens de viata. Luminatorul vietii este ochiul si acest ochi e ca o lumina orbitoare, ce nu te mai lasa sa vezi altceva, te acapareaza. Daca spiritul e asa, adica dumnezeiesc, atunci viata ta e o minune; ii intelegi toate frumusetile. Care-i Duhul bucuriei de a vedea? Mi Se arata in toate, asa cum I Se arata lui Dumnezeu. Ce bine ca vad! Nici un ascunzis nu exista. E o satisfactie coplesitoare, cand vad ca vad totul si ca vad bine, cu ochiul, cu duhul, cu intelegerea dumnezeiasca a valorilor vietii, vazand cu Dumnezeu tot ce e de vazut in viata. De drag sa traiesti, cand vezi cu ochiul lui Dumnezeu in locul ochiului tau! Daca traiesti in maniera si in optica dumnezeiasca nu ti se pare greu, pentru ca tu insuti vezi cat e de minunat. Iti faci din Dumnezeu ochi. Mantuitorul a promis ca ne da acest ochi – ni se da pe Sine Insusi – ca sa vedem viata.

Parinte, dragostea cu care M-ai iubit, Eu ma angajez sa ajunga a fi si in oameni. Felul in care Ma vezi Tu pe Mine, sa-l aiba si ei. Pentru aceasta raman in oameni, sa le fiu ochi al Tau, cu care Tu Ma vezi pe Mine ca viata a lor. Eu stiu ce frumuseti vede Tatal Meu in viata voastra. V-a dat-o ca sa va bucurati de ea. El a pus ceva de mare pret in viata, pentru a va bucura, si Eu stiu ce a pus. Tatal asteapta sa vedeti si voi ce a pus… Parinte – a promis Mantuitorul inainte de moarte – cum M-ai iubit Tu pe Mine (Eu stiu ca Ma iubesti si ca in Mine Ţi-ai pus gandul Tau despre viata), asa voi avea grija sa iubeasca si ei, sa vada valoarea vietii ca Tine, spre a se bucura de ea. Eu voi fi in ei ochi, care vede bunatatea, dragostea Ta.

Luminatorul trupului e ochiul“. Asteapta sa vedem viata cu ochii Lui. Sa ne ducem mai departe cu aceasta cutremuratoare indrumare, din partea lui Dumnezeu, de a privi viata cu ochii Lui. Daca lumina din voi e intuneric, atunci nu mai e nimic. E un nimic mai greu chiar decat nimicul. Daca in locul luminii, care sunt Eu ca vedere a lui Dumnezeu, folositi altceva, atunci nici nu ma pot gandi ce fel de intuneric si paguba exista in voi. Zice Mantuitorul: Cum de acceptati intunericul in locul luminii? In amiaza-mare au strigat: „Rastigniti-L!”… Rastigniti lumina noastra! Ce nenorocire e acolo unde, in locul luminii, se instaureaza intunericul refuzului de a ne conduce dupa Duhul lui Dumnezeu! Daca lumina nu o apreciati, desi e atat de limpede, de stralucitoare si de explicita, cum va fi oare intelegerea voastra dupa care va conduceti fara Mine, daca a Mea, care e atat de evidenta, nu o vedeti? Cum va fi a voastra? Dupa ce uraciune va veti conduce voi? Sunt tanguirile lui Dumnezeu. Tanguirea aceasta o remarcam in cuvintele Mantuitorului: Nu stiu de ce nu veniti la Mine. Ce gasiti voi mai bun fata de ce va ofer Eu? Eu v-am dat posibilitatea sa vedeti, si nu o folositi. Veti muri in pacatele voastre. Nu va alegeti cu nimic, daca va insusiti intune­ricul in locul luminii. In locul Meu va luati pe voi diriguitori ai vietii. Ce fel de intuneric e acela cand refu­zati lumina si o schimbati cu intunericul din voi?

Sa ni se puna la inima si sa intelegem duhul clipei, caci e un mesaj de sus al noutatii celei de bine, pe care trebuie s-o prindem vie, asa cum apare ea atunci cand o auzim, avandu-si o ratiune: „numai aceas­ta e de spus!” Fiecare clipa are ceva al ei, unic, o taina pe care o traim numai atunci. Dumnezeu, prin scanteia de viata pe care ne-o da, are de spus ceva. Sa-i prindem sclipirea ochilor cu care se uita la noi in fiecare clipa, si sa ne tinem de sclipirea aceea. In acest scop e nevoie de rugaciunea inimii, neincetata, ca sa prindem scanteia de fiecare clipa a privirii cu care ne priveste si ne sus­tine viata, si sa-L bucuram, dovedindu-I ca apreciem iubirea. Iubiti-ma pe Mine si atunci Tatal Meu, Care vede pentru ce Ma iubiti pe Mine, va va face totul. Tatal in Mine vede binele vostru si pentru acest bine va face orice, daca il primiti asa cum vi-l da El. Nici nu va trebui sa-L rog Eu pe Tatal, caci, din initiativa Lui, El se va ocupa de fiecare. Omul, deci, este intru totul dumnezeiesc. E concluzia cu care trebuie sa pornim de la Sfanta Liturghie, duminical, atunci cand se lamuresc din nou problemele vietii. Numai traind dumnezeieste se cheama ca traim.

Am subliniat aici cuvantul Lui de la inceput, al rugaciunii de la Cina cea de Taina: Preaslaveste Parinte, pe Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa Te preaslaveasca pe Tine. A tinut sa-I marturiseasca Tatalui care e duhul Lui, si il roaga: Preaslaveste pe Fiul Tau. De ce S-a exprimat asa? Sa incercam sa ne punem in locul Man­tuitorului, ca sa-L putem intelege si sa gandim de pe pozitia Lui. A sosit ceasul sa dovedesc ca Te-am ascul­tat pe Tine. Prin ce sa dovedesc? Prin aceea ca Ma da­ruiesc lor intreg, pentru a Te exprima pe Tine, Care esti atat de minunat intru dragostea Ta. Dragostea Ta le-o dau lor, sa se umple, ca Mine, de intelegerea fru­musetii ei. Fa sa se vada ca Fiul Tau, Caruia i-ai in­credintat binele oamenilor, a exprimat intocmai gandul Tau. Ce minunat e sa asculte cineva de Dumnezeu! Eu am dovedit acest fapt. Ce minunata e viata, cand expri­ma vointa lui Dumnezeu! Vreau sa vada oamenii ca am exprimat frumosul si binele Tau in intregimea lor si sa priveasca in Mine cum straluceste bunatatea Ta, in sinea. ei. Ce scumpa e bunatatea Ta! Era dorinta Lui, inainte de moarte – precum e si a noastra – ca, atunci cand ne apropiem de finalul vietii, sa putem constata ca ne-am implinit misiunea de a exprima, prin toate cele savarsite de noi, voia Lui. Nu stiu cum ne apropiem de moarte, daca nu suntem siguri ca am oglindit prin fap­tele noastre Duhul binelui dumnezeiesc, pe Care L-am avut in noi si cu care am fi putut aprecia valoarea vietii.

Sa se vada ce minunat Te-am infatisat pe Tine prin insasi viata Mea. Cat de frumos ii sta unei vieti, care Te exprima pe Tine, Parinte! Cat de frumos ii sta Fiului, Care Te copiaza intru bunatatea Ta. Preasla­veste pe Fiul, ca si El la randul Lui sa Te preaslaveas­ca, adica sa poata arata cat de minunat Tu, Care ai pus in El minunea vietii s-o traiasca in oameni. Si Tu, Parinte, sa stralucesti pentru bunatatea intru care ai dat oamenilor viata, pentru ca, atat Eu cat si ei, sa putem vedea stralucirea Ta. Vedeti ce ganduri ni le descopera, ca, sa gandim si noi ca El?!

Fii ai luminii suntem. Sa ne nastem, deci, din Duhul Lui, din lumina, ca sa vedem ce e de vazut. Si ce e de vazut? Numai ce ne-a aratat Tatal. A vedea este a-ti confunda punctul tau de vedere cu al lui Dumnezeu. Oricine face rele uraste lumina si nu doreste sa vina la lumina, ca sa nu se vadeasca faptele lui urate. In adancul nostru avem o cerinta puternica a inimii de a im­plini numai voia lui Dumnezeu, dar ne prefacem ca am uitat-o. Cand savarsim ceva rau, avem grija sa nu ne vada nimeni. De ce? Spune si Mantuitorul: Ideea de a face bine o aveti de la Dumnezeu. Fara sa va dati seama va tradati ca aveti ideea binelui, dar o refuzati. Menirea duhului vostru e de a pipai binele, altfel nu v-ati ascunde. Ni se spune in Scriptura ca Adam si Eva s-au ascuns. „Unde sunteti?“. Ei au raspuns: „Aici, prin tufe“. Se rusinau vazandu-se goi. Nu goliciunea trupului ii stanjenea, caci de cine sa le fi fost rusine? Doar erau singuri. Prin insasi firea lor curata de la inceput si-au vazut golirea de har in urma pacatului si s-au rusinat. Cand ne-am dez­bracat de ceea ce ne-a dat Dumnezeu, isi spune cuvantul un simt anume din noi, prin care ne vedem slutenia si ne e rusine de propria noastra fapta. Mantuitorul atrage atentia: Insusi faptul ca va e rusine porunceste sa nu mai gresiti, sa nu mai faceti raul. Raul trebuie starpit neaparat. Cel care lucreaza adevarul, vine la lumina sa se vada ca faptele lui in Dumnezeu sunt lucrate. Faptul ca ne e rusine cand facem rau trebuie sa ne de­termine sa nu-l mai facem.

Vorbind acum pe alt canal de intelegere, este bi­ne de stiut ca atunci cand faci binele nu incerci sa te afirmi, nu te arati ca si cum ar fi ceva de la tine, vreun me­rit de-al tau. Dar nu-i mai putin adevarat, ca nu poate sa ramana nevazuta o cetate. Lumina nu se pune sub obroc, ea trebuie sa straluceasca, sa umple lumea si viata. Sau, omul cand iubeste ar vrea sa-l vada lumea intreaga cum iubeste… el vrea sa arate tuturor frumusetea binelui.

Am provocat pe un credincios – un prieten – sa ma asculte in ce priveste fumatul. L-am intrebat:

“Ti-e drag de mine ca mi-e drag de Dumnezeu? De te-as ruga sa faci ceva pentru mine, respectiv, de dragul lui Dumnezeu, ai face?

S-a legat ca va face.

Uite, din clipa asta te supun la o proba: sa nu mai pui mana pe tigara. Stiu ca este foarte greu pentru un fumator. Iti cer lucrul acesta nu fiindca ar fi pacat, ci pentru faptul in sine, ca-i o desertaciune, de care, de dragul lui Dumne­zeul, te-ai putea debarasa, mai ales ca nu-ti foloseste la nimica si nici pe Dumnezeu nu-L oglindeste. Ca este otravitor pentru sanatate, asta e altceva. Dar gestul in sine, de-a te juca cu ceva inutil, e nelalocul lui“.

A zis:

Voi incerca“.

Nu asa, dragul meu, ci de-a dreptul nu mai fa ceea ce-ai facut pana acum! De dragul lui Dum­nezeu nu spui: „sa incerc”, caci Dumnezeu nu incearca, sa ne iubeasca, dragostea Lui e sigura, e valoarea absoluta. N-ai ce mai cerceta si incerca“…

Bine” – a raspuns el, iar eu l-am lasat si nu l-am mai intrebat nimic, stiindu-l destul de indaratnic. Dupa o saptamana, a venit si mi-a spus: „Sa stiti ca asa am facut si merge. Voi face tot asa si de acum incolo. M-am bucurat, cu un fel de retinere totusi, sa nu patesc asa cum am patit cu un altul, caruia i-am propus acelasi efort: bietul, s-a la­sat, cat s-a lasat, pana cand, intr-o zi, mi-a spus necajit:

Parinte, l-a adus dracul pe unul cu o roata de tutun si, vazand roata de tutun, nu m-am mai putut abtine“.

Insa omul de care va spusesem s-a tinut de cuvant si nu mai fumeaza deloc. Acum e randul meu sa ma tin de el, sa nu-si incalce promisiunea facuta si sa dovedeasca astfel ca omul, daca vrea, poate sa faca ceva de dragul lui Dumnezeu. In tinerete am luptat mult cu problema fumatului. Le spuneam:

De ce nu poti, in Postul Mare, pentru Sfanta Impartasanie, sa lasi fumatul? Cum poti fi vrednic de Sfanta Impartasanie daca o pui in cumpana cu placerea ta?“.

Mi-a raspuns atunci un om de vaza: „Pai daca e asa, Parinte, afla ca nu mai vin la Biserica!“. M-am lamurit ca trebuie sa tac si sa caut pe viitor o alta cale de convingere. Insa, ma intreb si azi, ca si atunci, ce puteam sa le dau mai de valoare decat aceasta cumpana? Sfanta Impartasanie, de care depinde viata ta vesnica, o pui pe cantar alaturi de placerea ta marunta? Si, referitor la lucrul acesta, ma gandesc iarasi la cuvintele Mantuitorului: Daca lumina din voi e intuneric, cat de amarnica va fi viata voastra intr-o asa intunecime! Ce inselator lucru este acel ceva, dupa care v-ati condus refuzand ochiul lui Dumnezeu in lo­cul ochiului vostru.

As vrea sa ne oprim putin la evangheliile din timpul saptamanii, care tintesc la tema Duminicii de azi, despre lumina luminatorului. Ele, toate, ne pregatesc, ne deschid ochiul intelegerii necesare Duminica, ziua care, cu deosebire, s-a randuit impartasirii cu Tai­nele lui Hristos:

Evanghelia de luni:

Vazand multimile, I s-a fa­cut mila de ele ca erau necajite si ratacite ca niste oi care nu au pastor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerisul e mult, dar lucratorii sunt putini. Rugati, deci, pe Dom­nul secerisului, ca sa scoata lucratori la seceris (Matei 9, 36-38).

Si in cea de marti:

Chemandu-i la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Sai, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca sa scoata si sa tamaduiasca orice boala si orice neputinta… Pe acestia i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor si zicand: in calea paganilor sa nu mergeti si in vreo cetate de samarineni sa nu intrati. Ci mai degraba mergeti catre oile cele pierdute ale casei lui Israel… Sa nu aveti nici aur, nici arginti, nici bani in cingatorile voastre; nici traista pe drum, nici doua haine, nici toiag… in orice cetate sau sat veti intra, cercetati cine este in el vrednic si acolo ramaneti pana ce veti iesi. Si intrand in casa, urati-i, zicand: pace casei acesteia… Iar de nu este vrednica, pacea voastra intoarca-se la voi. Cine nu va va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, iesind din casa sau din cetatea aceea, scuturati praful de pe picioarele voastre. Adevarat graiesc voua, mai usor va fi pamantului Sodomei si Gomorei, in ziua judecatii, decat cetatii aces­teia” (Matei 10,1-15).

Transpare limpede legatura cu „luminatorul trupului este ochiul” – tema Duminicii de azi. E vorba tot de lumina. Ma opresc asupra acestor versete: „I s-a facut mila de ele“. „Secerisul e mult, dar lucratori pu­tini. Rugati pe Domnul secerisului…” (Matei 9, 36-38). Aceste versete cuprind intentia evangheliilor saptama­nii trecute, pregatitoare pentru Duminica ochiului – lu­minator al trupului. Prin mine, Insusi Mantuitorul va spune acest cuvant pe viu, in momentul de fata. Sa ne punem in locul Lui si sa intelegem de ce a vorbit asa! Multimile erau dragostea lui Dumnezeu. In ce consta paguba scuturarii graului nesecerat? Intr-o multime de valori nevalorificate. Cum vedea El valoarea oamenilor uitandu-Se cu ochii lui Dumnezeu, ochii dragostei! Cate valori, care ar putea sa se bucure de viata, traiesc degeaba, din nestiinta! Omul e o valoare in masura in care isi insuseste lumina cunoasterii lui Dumnezeu si vede viata in lumina aceasta. Asa cum in fiecare bob este o valoare, tot asa in fiecare om e o posibilitate de a-L intelege pe Dumnezeu, in frumusetea dragostei Lui. Cate posibilitati de bine se irosesc!

Trebuie sa recoltam, adica trebuie sa indumnezeim aceasta multime de oameni cu voia si gandirea dumnezeiasca, pentru ca fiecare sa vada adevaratul bun al lui Dumnezeu. Ce-i un om? Este o valoare, o posibilitate de a vedea nemar­ginirea bunatatii lui Dumnezeu. Numai intr-un singur om, cate posibilitati sunt de a oglindi pe Dumnezeu! Fiecare detine sansa de a fi dumnezeiesc, bucurandu-se de frumusetea vietii. Mantuitorul tanjea dupa bucuria vietii, dorea ca ea sa fie a lor. Voi fi in ei, Parinte, ca sa-Ţi vada bunatatea Ta. Credea ca vederea dumnezeiasca trebuie sa fie in toti, pentru ca in toti sa existe o bucurie ca a Lui. De fiecare bob [care se iroseste, n.n.] e pacat. In el este un ochi al lui Dumnezeu. In acest scop, si-a ales Mantuitorul doisprezece ucenici, dupa cuvantul Sau: Ne trebu­ie lucratori multi, sa lumineze totul, multi si buni pro­povaduitori, ca sa lamureasca si sa nu ramana unul neluminat. Pe acestia si i-a ales dandu-le instructiuni precise: Sa va duceti spre cei ce se pierd, fiind in peri­col de a trai viata fara a-si cunoaste valoarea. Propo­vaduiti ca s-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu. De ce, catre cei ai casei lui Israel? Intai sa facem apel la cei de care suntem siguri ca primesc si, prin acestia vor primi si ceilalti. Nu pierdeti vremea; poate in casele lor sunt oameni mai disponibili decat in casele celor­lalti. Daca nu va primesc, nu stati acolo sa va certati, ci mergeti mai departe. Dar vai de ei, mai bine va fi de cei din Sodoma si Gomora in ziua judecatii, caci aceia nu au stiut ce stiti voi.

Evanghelia de miercuri:

„Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii. Feriti-va de oameni, caci va vor da pe mana sinedristilor si in sinagogile lor va vor bate cu biciul… Iar cand va vor da pe voi in mana lor, nu va ingrijiti cum sau ce veti vorbi, caci se va da voua in ceasul acela ce sa vorbiti. Fiindca nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste intru voi… Va da frate pe frate la moarte… si veti fi urati de toti pentru numele Meu; iar cel ce va rabda pana in sfarsit, acela se va mantui (Matei 18, 17-22).

Pentru munca aceasta, de a smulge intunericul din ei, veti avea de patimit. Ei va vor trata din intunericul inimii lor fara dragoste. Unii vor intelege, altii nu. Sa nu va deruteze. Sa nu credeti ca sunteti singuri in lumea aceasta. Tatal Meu va trimite — prin Mine — si are El grija de voi. Sa aveti lumina cea adevarata, sa nu va sminteasca durerile, chinurile, relele, orbindu-va si impiedicandu-va sa nu mai vedeti scopul. Daca va trimi­te, stie El de ce o face, aveti incredere. Pregatiti-va ca, negresit, sa iasa biruitoare lumina si sa ajunga in ochii oamenilor. Sa izbuteasca Dumnezeu sa Se instaleze in locul inimii omenesti, ca vazator al valorii vietii.

In continuare, pe aceeasi linie sunt si evanghe­liile de joi si vineri. Zice, in cea de joi:

Oricine va mar­turisi pentru Mine inaintea oamenilor, marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu, Care este in ceruri. Iar de cel ce se va lepada de Mine inaintea oamenilor si Eu ma voi lepada de el inaintea Tatalui Meu, Care este in Ceruri (Matei 19, 32-33).

Oricine va marturisi...” Mantuitorul ne descopera aici valoarea recunoasterii Lui ca adevar al vietii in lume si cat de mult dorea sa fie recunoscut de noi ca lumina a vietii: Vorbind despre Mine ca despre lumina vietii de la Dumnezeu, Ii veti aduce bu­curie Tatalui Meu. Cand va vedea ca apreciati ce v-am spus Eu si Il marturisiti ca pe un iubitor de oameni, va avea grija sa-Si arate multumirea. Mantuitorul ne asigura ca va marturisi El pentru noi: Veniti, binecuvantatii Pa­rintelui Meu! Ne va da in vileag, in fata intregii lumi, pe toti cei care am vorbit despre dragostea Lui, traind-o aievea si dovedind-o pretutindeni. Primind inima Lui in inima noastra si micsorand-o pe a noastra pentru a putea sa creasca a Lui in noi (conform lectiilor de smerenie inva­tate de la Sfantul Ioan Botezatorul si Sfantul Apostol Pavel), vom putea trai bucuria Lui de a ne vedea iubind ca El si vom cunoaste adevarata odihna a sufletului.

Evanghelia de vineri:

Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine… Si cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine… Cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Matei 18, 37-40).

Ni se cere sa punem totul in cumpana, valorificand lumina dragostei lui Dumnezeu ca viata.

Evanghelia de sambata:

Oricine aude cuvintele Mele si le indeplineste asemana-se-va barbatului inte­lept ce si-a cladit casa pe stanca. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip” (Ma­tei 7, 24-27).

Temeiul gandirii noastre dumnezeiesti, sa fie El. Barbatul intelept stie ca gandirea lui Dumnezeu este insasi esenta vietii, si argumentatia Lui o pune ca pe temelia unei case. Casa e petrecerea, in dragoste, a mai multor oameni; ea sta pentru ca e rezemata pe insasi stanca dumnezeirii, care-i inima noastra iubitoare.

Iata cum toate evangheliile saptamanii ne ajuta sa intelegem Evanghelia din Duminica aceasta aochiu­lui luminator, care nu este altul decat Hristos in noi.

Trebuie sa mai spunem ceva foarte important: cu toata insuflatia divina la care citirea Sfintelor Evanghelii ne face partasi, numai Sfanta Taina a Impartasaniei cu Trupul si Sangele Domnului ne poate aduce deplina intelegere, lumina cunostintei traite de Hristos in noi si de noi in El, tainica amestecare cu Lumina insasi.

Uniti cu Hristos, vom trai bucuria Lui, pacea Lui dumnezeiasca, dar si durerea Lui in fata irosirii de catre om a tuturor valorilor, intre care cea mai de pret este chiar El. Vom vedea cu Hristos, vom suferi cu El si nu ne vom dori nimic mai mult decat sa facem laolalta cu El ceva pentru ca toata irosirea aceasta sa ia sfarsit in noi si in ceilalti asemenea noua. Vom intelege ca pana la sfarsitul lumii acesteia, acest „ceva” e iubi­rea ca a Lui, rastignita, iubirea pana la jertfa suprema. „Porunca Mea aceasta este: sa va iubiti unul pe altul asa cum Eu v-am iubit pe voi” (Ioan 15, 12); si „mai mare iubire decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa-l pune pentru prietenii sai” (Ioan 15, 13).

Pana la sfarsitul lumii acesteia, izvorul adeva­rat, neamagitor si vesnic al pacii si al bucuriei nu va fi altul decat daruirea totala fata de semenii nostri in numele lui Hristos.

Jertfa fara temei in Hristos e un bine irositor al mantuirii, fiindca mantuirea fara Mantuitorul nu exista. Daca ochiul tau e destul de luminat, daca vederea ti-e destul de limpede ca sa intelegi acest adevar, atunci tot trupul tau va fi luminat de lumina neapusa a Imparatiei Cerurilor“.

(Preot Miron Mihăilescu, Vorbeşte Dumnezeu, Editura Christiana, Bucuresti, 2003)

Legaturi:

***


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica despre grijile vietii, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Miron Mihailescu, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la ““Lu­minatorul trupului este ochiul…” PARINTELE MIRON MIHAILESCU despre porunca de a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu si despre DUREREA IROSIRII

  1. 24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.
    25. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
    26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
    27. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.
    28. Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.
    29. Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=7

  2. Plinatatea duhovniceasca a sintezei de fata este luminatoare pentru orice om care doreste cu adevarat sa urmeze intru cele voite de Domnul !
    Dumnezeu sa ne ajute sa pasim pe aceasta singura adevarata cale, catre Lumina Lina !

  3. Dispreţul !. Doamne ce otravă !!.
    Ce hidoșenie !!. Ce rău !!.
    Trufie din trufia celui
    Căzut pe veci din cerul Tău

    Și rău ce n’are vindecare
    Decât prin chinul răstignirii,
    În pocăinţa ce renaște
    În “eu” lucrarea mântuirii.

    Căci prin dispreţ sporim puterea
    Iubirii egosite’n eu,
    Care ucide modestia
    Și dragostea de Dumnezeu.

    Privind să nu vedem lumina ,
    Şi auzind să osândim
    Și să’ngropăm într-u necinste ,
    Ce se cădea ca să iubim .

    Să aruncăm fără de frică ,
    Valori imense la gunoi ,
    Și din smerenie să facem
    Prin defăimare, un gunoi.

    Să facem “eu-l” nostru idol
    Şi tot ce nu-i convine, rău.
    Să-i apărăm supremaţia
    Prin tot ce ne dictează-n “eu”.

    Să anulăm orice valoare
    Ori să o coborâm sub noi
    Să ne’arătăm noi cei mai vrednici
    Cei mai deștepţi, cei mai…eroi.

    Dar nu prin fapte fără vorbe,
    Ci-n vorbele defăimatoare
    În clevetiri și-n argumente
    Ce numai astfel au valoare

    Dispreţul stinge-n noi lumina,
    Spre’a nu primi ce-i drept si sfânt.
    Și-a anula orice valoare
    În jur, în semeni și în gând.

    Spre-adovedi că cel din preajmă
    E mult mai rău, mai necinstit
    Ori mai corupt, ori i’un fanatic
    Ori i’un om șters, ori i’un smintit,

    Că nu-i curat, că nu-i valoare…
    (Când faptele ne dau de gol)
    Că-i pocăit, din neputinţă
    Că-i slab, că-i prost, că-i mototol…

    Și punem în lucrare râvna
    Talentul și deșteptăciunea
    Să lămurim cât mai credibil
    Și să convingem toată lumea.

    Din adevărul nostru facem
    Supremul vieţii, raţiunea
    Știinţa,calea și menirea
    Ce trebuie s-o aibă lumea.

    Din cel smerit, dacă vorbește
    Direct sau aluziv spre noi,
    Facem un adversar nevredic
    Un decazut, ori un…gunoi.

    Și socotim o biruinţă
    Când toată cinstea i’am distrus
    Și când doar noi avem crezare
    Și ne vedem cei mai de sus.

    Ce mai înseamnă Adevărul
    Rostit în public și trăit
    De’un ortodox fără de nume ?
    Ce mai înseamnă’a fi smerit ?

    Cine-l ascultă , cine-l crede
    Şi vede ce-i adevărat ,
    Azi când dispreţul stinge duhul ,
    Şi tot ce-i sfânt şi ce-i curat ?

    Ispita, ochiul, simţământul,
    Lumea modernă, instruirea
    Hrănesc și înmulţesc dispreţul
    Care domină omenirea.

    Cuvântul Tău azi este public
    Ori defăimat ori ocolit,
    Ori folosit spre înșelare
    Ori foarte fin răstălmacit.

    Mulţi vrem dovezi foarte concrete
    Ca să Te credem. Vrem minuni
    Că nu-i minune Adevărul
    Când viaţa noastră-i in minciuni.

    Din zori de zi în miez de noapte
    Ne înșelăm și ne miţim,
    Trăind actoricește viaţa
    Și toate le dispreţuim.

    În noi nu stă nici preţ de-o clipă
    Dreptatea sfântă și Adevărul
    Fiindcă de mici minţim în toate
    Și-l credem pe înșeltorul.

    El ne’a facut să-i fim asemeni
    Să înșelăm și să minţim
    Să vieţuim numai în “ego”
    Și restul să dispreţuim.

    Să ne uităm la cel de alături ,
    Cu ochii fără de lumină ,
    Și să-l vedem doar un nevrednic.
    Un… plin de “ego” și de vină.

    Să-i defăimăm cinstea și crezul
    Şi osteneala asumată ,
    Din egoismul ce ne ţine
    Robiţi și-n viaţa înșelată,

    Aşa cum n-au văzut lumina
    Şi Adevăru-Ţi sfânt Iisus,
    Acei ce te-au întins pe cruce
    Dispreţuindu-Te Iisus .

  4. L-am cunoscut pe parintele Miron,am avut binecuvantarea sa ma spovedesc la dansul. Era plin de iubire,plin de sfintenie si de smerenie.O singura intalnire cu dansul era suficienta….

  5. Dispreţul !. Doamne ce otravă !!.
    Ce hidoșenie !!. Ce rău !!.
    Trufie din trufia celui
    Căzut pe veci din cerul Tău

    Și rău ce n’are vindecare
    Decât prin chinul răstignirii,
    În pocăinţa ce renaște
    În “eu” lucrarea mântuirii.

    Căci prin dispreţ sporim puterea
    Iubirii egosite’n eu,
    Care ucide modestia
    Și dragostea de Dumnezeu.

    Privind să nu vedem lumina ,
    Şi auzind să osândim
    Și să’ngropăm într-u necinste ,
    Ce se cădea ca să iubim .

    Să aruncăm în defăimare
    (Valori și semeni) și-n… gunoi ,
    Dacă ne zgândără orgoliu
    Ori sunt mai preţuiţi ca noi.

    Să facem “eu-l” nostru idol
    Şi tot ce nu-i convine, rău.
    Să-i apărăm supremaţia
    Prin tot ce ne dictează-n “eu”.

    Să anulăm orice valoare
    Ori să o coborâm sub noi
    Spre-a ne-arăta noi cei mai vrednici
    Cei mai deștepţi, cei mai…eroi.

    Dar nu prin faptele de cinste
    Ci-n vorbele defăimatoare
    În clevetiri și-n argumente
    Ce numai astfel au valoare.

    Dispreţul stinge-n noi lumina,
    Spre’a nu primi ce-i drept, ce-i sfânt.
    Și-ai anula tot ce convinge
    În jur, în semeni și în gând.

    Spre-adovedi că cel din preajmă
    E mult mai rău, mai necinstit
    Ori mai corupt, ori i’un fanatic
    Ori i’un om șters, ori i’un smintit,

    Că nu-i curat, că nu-i valoare…
    (Când faptele ne dau de gol)
    Că-i pocăit, din neputinţă
    Că-i slab, că-i prost, că-i mototol…

    Și punem în lucrare râvna
    Talentul și deșteptăciunea
    Să lămurim cât mai credibil
    Și să convingem toată lumea.

    Din adevărul nostru facem
    Supremul vieţii, raţiunea
    Știinţa,calea și menirea
    Ce trebuie s-o aibă lumea.

    Din cel smerit, dacă vorbește
    Direct sau aluziv spre noi,
    Facem un adversar nevredic
    Un decazut, ori un…gunoi.

    Și socotim o biruinţă
    Când toată cinstea i’am distrus
    Și când doar noi avem crezare
    Și ne vedem cei mai de sus.

    Ce mai înseamnă Adevărul
    Rostit în public și trăit
    De ortodocșii fără nume ?
    Ce mai înseamnă’a fi smerit ?

    Cine mai crede Adevărul
    Şi-l mai trăiește cum ai spus
    Azi când dispreţul stinge duhul ,
    Şi defăimează tot, Iisus ?

    Ispita, ochiul, simţământul,
    Lumea modernă, instruirea
    Hrănesc și înmulţesc dispreţul
    Care domină omenirea.

    Cuvântul Tău azi este-n public
    Ori defăimat ori ocolit,
    Ori folosit spre înșelare
    Ori foarte fin răstălmacit.

    Mulţi vrem dovezi foarte concrete
    Ca să Te credem. Vrem minuni
    Că Adevărul nu-i minune
    În viaţa plină de minciuni.

    Din zori de zi în miez de noapte
    Ne înșelăm și ne miţim,
    Trăind actoricește’n lume
    Și toate le dispreţuim.

    În noi nu stă nici preţ de-o clipă
    Dreptatea sfântă și Adevărul
    Fiindcă de mici minţim în toate
    Urmândul pe înșeltorul.

    El ne’a facut să-i fim asemeni
    Să înșelăm și să minţim
    Să vieţuim numai în “ego”
    Iar restul să dispreţuim.

    Să ne uităm la cel de alături ,
    Cu ochii fără de lumină ,
    Și să-l vedem doar un nevrednic.
    Un… plin de “ego” și de vină.

    Să-i defăimăm cinstea și crezul
    Şi osteneala asumată ,
    Din egoismul ce ne aduce
    Robia’i, viaţa-i înșelată,

    Așa cum n-au văzut lumina
    Şi Adevărul ce l’ai spus
    Acei ce te-au întins pe cruce
    Din ură și dispreţ Iisus .

  6. @ Nicolae Mirean:

    Noi va rugam mult sa continuati. In versuri sau in “proza”, oricum ar fi, numai va rugam sa nu puneti punct. Va multumim!

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » GANDUL CEL BUN, GANDUL CEL RAU. Cuviosul Paisie despre cum interpretam si cum infruntam duhovniceste diferitele situatii ale vietii; cum sa nu ne smintim?
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “Cel ce se invata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu… Multe se judeca numai din banuiala” » Război întru Cuvânt
  9. Pingback: Vindecarea fiului lunatec. "O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi...?" Mustrarea durerii lui Dumnezeu si conditia crestinului in lume
  10. Pingback: NERECUNOSTINTA SI OPORTUNISM. Cat iubim si cat ne amagim cu inchipuiri si surogate? PANA CAND NE VA MAI RABDA DUMNEZEU? (update)
  11. Pingback: SCHIMBAREA LA FATA. Sfantul Teofan Zavoratul ne dezvaluie intelesul marii sarbatori. SLAVA LA CARE SUNTEM CHEMATI -
  12. Pingback: SUFLETUL – MIREASA LUI HRISTOS. “Dumnezeu pandeste fiecare miscare a inimilor noastre impietrite…Orice clipa poate sa ne fie ultima; de ce sa mai amanam atunci pocainta?!” -
  13. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI BOTEZ? -
  14. Pingback: PACATUL FUMATULUI -
  15. Pingback: SCOALA ORTODOXIEI PENTRU INCEPATORI. Staretul Ilarion de la Troekurovo: “Grabiti-va sa va lasati de fumat. Va rog, nu faceti datorii! TREBUIE SA VA INSTRAINATI DE SMINTELILE LUMII. Sa nu stati niciodata degeaba” -
  16. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  17. Pingback: Parintele Miron Mihailescu: CUM SA TE ROGI NEINCETAT? CUM DEVENIM NOI INSINE? POTENTIALUL DE SUBLIM DIN NOI. “Mântuitorul nu promite uşurinţă, confort, înţelegere din partea oamenilor; promite, însă, că va fi cu noi” | Cuvântul Ortod
  18. Pingback: VINDECAREA CELOR 10 LEPROSI. Despre recunostinta si indreptatire | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: TRADITIA DUHULUI SFANT vs. INFILTRARILE DUHULUI LUMESC si PATIMILOR OMENESTI IN BISERICA. Ion Minoiu despre invatatura Cuviosului Dionisie privitoare la slujbele si randuiala Bisericii (si VIDEO): “Fără ascultarea duhovnicească, până și un Sin
  20. Pingback: “LUMINATORUL TRUPULUI ESTE OCHIUL” – Predica Sf. Luca al Crimeei despre lumina si intunericul duhovnicesc | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Din scrisorile recent publicate ale SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL: “Lucrul de mirare în viaţa duhovnicească este că omul biruieşte atunci când este biruit, în vreme ce biruinţele lumeşti sunt pline de izbânda omului celui vechi…”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate