“NU POATE SA FIE ADEVAR FARA DRAGOSTE SI NICI DRAGOSTE FARA ADEVAR! Am vazut pe multi care se cred marturisitori pentru ca urasc” – Din predica Pr. Mihai Aldea la vindecarea orbului din Ierihon (si audio)
“Sa uram rautatile, barfa, judecarea si osandirea. Toate sunt lucruri care fac foarte mult rau! Ne despart de Hristos, si-i despart si pe altii de Hristos din pricina noastra. Prin judecare, osandire si barfa ne facem impingatori catre Iad ai fratilor...
Am incercat sa vorbesc in asa fel incat omul sa se simta chemat spre pocainta, spre indreptare, spre mantuire. Trebuie sa incercam sa facem acest lucru, sa lasam deoparte judecata si osandirea aproapelui”.
Fragment EXCEPTIONAL, de o mare sensibilitate, duiosie si luciditate duhovniceasca, din omilia la Duminica orbului din Ierihon a PARINTELUI MIHAI-ANDREI ALDEA (Biserica Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul, Bucuresti) – 23 ianuarie 2011
ASCULTATI ONLINE SI DESCARCATI:
Parintele MIHAI ALDEA – “Am vazut pe multi care se cred marturisitori pentru ca urasc”
“Orbul din Ierihon vedea mai bine decat cei mai multi dintre noi, pentru ca inca inainte sa se deschida ochii trupului lui, el intelesese cine este Hristos si-L iubea. Cred ca prima pricina pentru care acest orb a vrut sa poata vedea, a fost sa-L poata vedea pe Hristos. Ca dovada ca, dupa ce a vazut, nu se mai satura privindu-L pe Hristos, si a mers dupa El, slavind intruna pe Dumnezeu. Cel mai frumos lucru pe care l-a vazut orbul cand a deschis ochii a fost Iisus Hristos. Ce bine ar fi sa intelegem lucrul acesta!
De ce ne este frica de greutati, de ce ne temem de greu? De ce Apostolii se bucurau de greutati si nu se temeau? Pentru ca noi nu, iar ei da, noi nu Il iubim pe Dumnezeu, iar ei Il iubeau pe Dumnezeu! Daca si noi am izbuti sa trezim aceasta dragoste pentru Hristos, toate lucrurile s-ar vindeca si s-ar aseza foarte bine…
De multe ori v-am vorbit aici impotriva feluritelor rataciri ale televiziunilor, ale catolicilor, ale adventistilor, etc. Aceasta marturisire, va spun limpede, am facut-o si o fac din dragoste, din dragoste de Dumnezeu, din dragoste de a
devar, si din dragoste fata de oameni, si fata de voi… si fata de aceia care sunt in ratacire. Trebuie sa spun acest lucru, pentru ca am vazut multi care se cred marturisitori pentru ca urasc. Ei ii urasc pe catolici, ei ii urasc pe adventisti, ei urasc pe unii sau pe altii pe motiv ca sunt rataciti, pacatosi, spurcati, s.a.m.d., ceea ce n-are nicio legatura cu Ortodoxia.
Asta e marturisire ortodoxa: eu iubesc pe catolici, iubesc pe adventisti, ii iubesc pe homosexuali, ii iubesc pe cei care lucreaza la televiziune la emisiuni anticrestine si le doresc din tot sufletul mantuirea.
Mai presus de toate Il iubesc pe Hristos! Si stiu ca Hristos a murit si pentru mine, care sunt pe buna dreptate – spunea Apostolul Pavel – cel dintai dintre pacatosi, dar pentru fiecare dintre noi, pentru noi toti. Daca intelegi acest lucru, cum poti sa nu iubesti? Poate sa nu te copleseasca dragostea? (…)
Am spus si altadata si o mai spun: nu poate sa fie adevar fara dragoste, si nu poate sa fie dragoste fara adevar. Toate ratacirile apar in felul acesta: fie se inlatura dragostea, fie se inlatura adevarul. Cand inlaturi fie adevarul, fie dragostea, cazi si din adevar si din dragoste, ramai fara amandoua! Pentru ca si adevarul si dragostea sunt de fapt un singur lucru: Dumnezeu. Si nu pot fi despartite, nu poti sa-L spinteci pe Dumnezeu, sa-L desparti in doua…
Ceea ce a facut orbul, ca L-a urmat pe Hristos, este ceea ce ar trebui sa fie in inima noastra, a tuturor, dorinta de a-L urma pe Hristos, de a fi cu Hristos pretutindeni, cum L-au urmat Apostolii pe Hristos dupa ce S-a inaltat la ceruri. Este foarte adevarat ca Hristos insusi, inainte sa se inalte zice: “Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacului“ (Matei 28,20). Foarte frumos, suna minunat, dar este teorie! Il vedem pe Hristos aici cu ochii nostri? Nu-L vedem! Si atunci cum Il urmam pe Hristos daca nu-L vedem? Deschizand ochii, si rugandu-L sa ni-i deschida, rugandu-L sa ne faca sa vedem, sa nu mai fim orbi, pentru ca Hristos este de fata si-L putem vedea.
Hristos este [in] fiecare om care are nevoie de ajutor! El a spus! El a spus acest lucru: cine pe unul dintre acesti frati ai Mei mai mici ii ajuta, pe Mine M-a ajutat (Matei 25,40). Hristos este in fiecare dintre noi, si sa incepem asa cum a spus Apostolul Pavel – cel intai dintre pacatosi sunt eu – sa incepem de la noi insine, sa iesim un pic, sa zic asa, in afara noastra si sa ne uitam la noi. Ce vedem? Un om pacatos care are nevoie de ajutor, care are nevoie sa fie indrumat catre Dumnezeu, sa invete sa traiasca in Dumnezeu. Daca am putea sa gandim asa despre noi insine, cu adevarat ne-am preocupa de vindecarea patimilor si slabiciunilor noastre, neincetat. Pai de ce sa lasam un om in Iad? De pilda de ce sa ma las pe mine insumi sa ma duc in Iad, cand Hristos a murit pentru mine? Asta este o despartire a mea de Hristos dintr-odata, uitand de faptul ca eu sunt eu insumi, sa discut despre mine insumi, sa ma privesc dinafara… Oricum as lua-o, tot sunt un orb care are nevoie sa se mantuiasca, si pentru care Hristos a murit! N-am dreptul nici sa ma dispretuiesc, nici sa ma deznadajduiesc, n-am dreptul sa-mi spun mie: pentru tine nu este mantuire! La fel cum n-am dreptul sa-mi spun mie: esti perfect! Pentru ca este acelasi lucru, ca si cand as minti pe oricare alt om: pentru tine nu este mantuire, sau tu esti perfect. Aceeasi inselare este! Dar pentru acestea trebuie sa ne aducem aminte ca Hristos este cu noi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.
Si iata cum Il putem urma, foarte simplu, incercand sa ajutam pe fiecare om, cand putem cu fapta, cand nu putem cu fapta, macar cu un cuvant, cand nu putem cu un cuvant, cu o rugaciune, cu un gand bun. Urand rautatile, barfa, judecarea si osandirea. Toate sunt lucruri care fac foarte mult rau! Ne despart de Hristos, si-i despart si pe altii de Hristos din pricina noastra. Prin judecare, osandire si barfa ne facem impingatori catre Iad ai fratilor.
Vedeti, preotul are datoria sa mustre si am incercat de-a lungul vremii sa mustru si eu lucrurile rele, dar in acelasi timp am incercat in acelasi timp sa nu dau niciun nume. Chiar si cand a fost vorba de oameni care erau destul de cunoscuti, si care au facut greseli destul de mari, m-am straduit sa nu spun: cutare a facut uite asta, si asta, si uite ce dovezi. Am incercat sa vorbesc in asa fel incat omul sa se simta chemat spre pocainta, spre indreptare, spre mantuire. Trebuie sa incercam sa facem acest lucru, sa lasam deoparte judecata si osandirea aproapelui.
Vedeti ca fiecare om care pacatuieste poate sa fie un Saul. Saul a fost ucigas de oameni, a fost prigonitor a lui Hristos si al crestinilor, a dus oamenii in temnita si la moarte sa fie executati, a sprijinit uciderea Sfantului Arhidiacon Stefan, cel dintai dintre mucenicii Lui Hristos, si totusi, pe urma, a devenit Sfantul Apostol Pavel! Ce usor ar fi fost pentru noi daca eram in vremea aia sa-l judecam si sa-l osandim, sa-l facem in fel si chip, sa-l ocaram neincetat! Dar oare, l-ar fi ajutat lucrul acesta pe Saul, l-ar fi luminat, l-ar fi indreptat? Chiar daca lucrurile pe care le-am fi spus despre el ar fi fost adevarate, chiar daca era adevarat ca era ucigas, ca era prigonitor, ca era asa si pe dincolo, nu l-ar fi ajutat la nimic! 
Stiti, cand s-a trezit, si a devenit Sfantul Apostol Pavel in clipa in care Hristos i-a spus: dragul meu, atata rau iti faci tie insuti prin ceea ce faci! Nu vrei sa incetezi sa te lovesti singur? I-a spus-o desigur cu alte cuvinte, a spus: “Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?” (Fapte 9,4), “Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa” (Fapte 9,5). Hristos stia ca in sufletul Apostolului Pavel e un chin cumplit, pentru ca dragostea celui care era Saul atunci pentru neamul sau si pentru Dumnezeu, era acoperita de valul minciunilor fariseice in care crescuse, si atunci el lucra din dragoste, impotriva Dragostei pe care o avea, facand rau in loc de binele pe care ar fi vrut sa-l faca.
Si acest lucru, chiar daca nu-l putem intelege logic, intr-o anumita perioada a vietii noastre, si chiar daca atunci noi, rational vorbind, suntem convinsi si declaram sus si tare ca ceea ce facem este bine, in adancuri, ne raneste si ne produce foarte multa durere.
Si lucrul acesta se vede in felurite lucruri in viata unora care pretind si sunt convinsi ca fac binele, dar de fapt fac rau, si ca urmare sunt nefericiti, nemultumiti, gata sa se manie, gata sa urasca, ceea ce nu s-ar intampla daca ar avea sufletul impacat. Cum spune Dumnezeu catre Cain: cand faci binele fata iti este senina (Facerea 4, 7). Si nu este vorba numai de fata dinafara, ci mai ales de chipul sufletului care este intr-adevar senin cand faci binele. Saul nu facea binele, si Dumnezeu vazand acest lucru asta ii si spune: “Greu iti este sa izbesti cu piciorul in tepusa” (Fapte 9,5), cat te chinuiesti, bietul de tine! Nu vrei sa te odihnesti? Este acelasi lucru pe care l-a spus si altadata: luati jugul Meu si invatati-va de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre! (Matei 11, 29).
Tot ce am spus pana acum legat de acest lucru poate sa para foarte frumos, insa nu trebuie sa uitam ca fiecare lucru are un pret. Ca sa putem trai in dragostea lui Hristos trebuie sa primim acel fel de suferinta care astazi ne este cel mai nesuferit, adica osteneala trupeasca. Prin iscusita lucrare a diavolului, societatea omeneasca din toate caile pe care putea merge progresul tehnic, cai care sunt foarte multe, societatea a ales acea cale a progresului tehnic care duce spre o intepenire a omului, trupeste vorbind in primul rand, spre o amortire a lui. Sta in scaun, sau pe fotoliu, sau pe canapea cu laptopul, sau computerul, sau telecomanda si nu se misca! Eventual [doar] mana [ca] sa ia din punga sa bage in gura, sau sa apese pe telecomanda. Maine-poimaine o sa apara posibilitatea sa schimbi programele fara sa mai misti mana pe telecmanda, numai cu ochii, si o sa scape omul si de aceasta oboseala cumplita de a apasa pe butoanele de la telecomanda. O sa-i fie si mai usor! Aceasta amortire trupeasca a omului il impiedica si sa faca binele, il impiedica sa traiasca cu adevarat, si sa fie el insusi. Daca nu esti tu insuti, daca esti pierdut in acea lume a fantasmei, a inchipuirilor, numita realitate virtuala, indiferent ca este pe televizor, pe computer sau pe altceva, mai poti sa fi bun? N-ai cum! Pentru ca tu nici macar nu esti, te prabusesti in neant, cazi in nefiinta, ca sa zicem asa! Nu mai faci nimic! Trec clipele, orele, zilele si anii, fara ca omul sa fi facut nimic! Daca omul ar avea curajul sa se intrebe: ce am facut anul asta?” Am fost la serviciu si m-am uitat la televizor, sau am atins nu stiu ce nivel la jocuri pe computer“. De multe ori nu ar sti ce sa-si raspunda, pentru ca se uita in urma si anul trece ca o fantoma, ca si cand n-ar fi fost.
Nu se cuvine sa fie asa! Ca sa ne putem aseza in dragostea aceea a lui Dumnezeu despre care v-am vorbit trebuie sa fim de accord sa luam jugul lui Hristos in spate. Sa rabdam frigul, sa rabdam arsita, sa obosim, sa transpiram, sa avem bataturi in palme… Sa facem asa cum Sfintii Apostoli au mers si au vestit, si au propovaduit au ajutat, au mangaiat, au avut grija de bolnavi!…
Daca ati bagat de seama, intr-unul din cele doua texte ale Apostolului care s-au citit astazi, se vorbeste despre niste femei care au slujit Evangheliei Lui Hristos. Stiti ce faceau acele femei? Acele femei faceau curatenie in bisericile in care se slujea, sau in casele in care se propovaduia Evanghelia si in care se invata cuvantul Lui Hristos. Se ingrijeau de hainele Apostolilor, sau de ale altor crestini, care aveau tot felul de lucruri de facut, si faceau tot felul de treburi din acestea care astazi par asa neinsemnate, ca sa fim delicati… Pentru aceasta osteneala a lor, ele sunt numite slujitoare ale Evangheliei! Chiar asta erau! Chiar daca nu ieseau ele la propovaduire in locul Apostolilor , chiar daca nu se faceau ele preotese si episcopese cum se fac unele din occident, erau adevarate slujitoare ale Evangheliei. Fiecare dintre noi nu poate sa slujeasca Evanghelia daca nu lucreaza si nu-si asuma jertfa de a-si duce crucea real.
Iubiti credinciosi, inca o data ma intorc la acest orb. Dupa ce s-a vindecat putea sa se intoarca in casa lui, sa incerce sa traiasca asa, cat mai linistit, si sa profite de pe urma faptului ca acum vedea pentru a-si asigura o viata cat mai comoda. Daca Hristos era la moda putea povesti ce i-a facut Hristos, daca Hristos nu era la moda, putea sa taca asa cum fac foarte multi, asa cum nu mai este credinta la moda, la serviciu, cum tac si uita de Hristos. El a ales insa sa se ostenesaca si sa il urmeze pe Hristos. De aceea, pana astazi vorbim despre el, pentru ca ne arata calea mantuirii.
Toate lucrurile sunt foarte limpezi in credinta, daca intr-adevar Il iubim pe Dumnezeu, si daca Il punem pe El mai presus de toate celelalte. Cautati intai Imparatia cerurilor si dreptatea Lui Dumnezeu! Daca intr-adevar facem lucrul acesta, pe urma, asa cum spune Scriptura, toate celelalte lucruri se dau. De multe ori mi se pare ca nici nu ar fi ceva de spus despre cele ale credintei, pentru ca sunt atat de limpezi pentru cel care-L iubeste pe Dumnezeu, incat nu ar avea nevoie de explicatii. Dar ce a spus Hristos: de ce nu intelegeti vorbirea Mea? A intrebat pe evreii care se maniau, si se indignau, si se scandalizau de cuvintele Lui. Zice: de ce nu intelegeti vorbirea Mea? Pentru ca nu puteti da ascultare cuvintelor Mele. De ce nu puteau da ascultare? Pentru ca nu voiau, nu voiau sa-L urmeze. Ei veneau din tot felul de curiozitati, din tot felul de dorinte de judecata, de osandire, de barfa, dar nu pentru ca voiau sa-L urmeze pe Hristos. Nu erau pregatiti sa asculte, sa faca ceea ce spunea.
Sa ne rugam celor care, inaintea noastra au reusit sa-si biruiasca impietrirea sufletului, sa mijloceasca pentru noi la Dumnezeu, sa ne curatim desavarsit de aceasta impietrire, si sa fim pregatiti cu adevarat sa-l urmam pe Hristos in toate zilele vietii noastre. Amin!”
predica integrala (audio), la: FOAIE NATIONALA
De acelasi parinte:
- Predica Parintelui Aldea la Duminica dupa Botezul Domnului DESPRE LUMINA ADUSA DE HRISTOS FATA CU MINCIUNA SINCRETISMULUI, GLOBALIZARII SI RELATIVISMULUI RELIGIOS
- “SUS SA AVEM INIMILE!” – PREDICI INTERESANTE LA ULTIMA DUMINICA SI LA PRAZNICUL SF.AP. ANDREI – Parintii Holbea, Hrisostom (Putna) si Aldea (audio)
- Parintele Mihai Aldea catre un frate stilist – extrase dintr-un mesaj din care putem invata toti
***
Legaturi:
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR despre MILA, despre ATITUDINEA FATA DE CEI CAZUTI IN RATACIRE si despre cei care ii dau ANATEMA pe altii: “Desi suntem cazuti atat de jos, nu ne mai dam seama ca suntem in cele mai mai mari pacate”
- Unde greseste Parintele Mihai Valica si cum e folosit de altii PRETEXTUL zilei Duminicii din calendar pentru a mai crea un scandal diversionist
- SA NE REAMINTIM DUHUL ADEVARATEI MARTURISIRI, CA SA NU CADEM IN INSELARE
- UNA DIN BOLILE CRESTINULUI POSTMODERN: SEMANAREA CU VOLUPTATE A SMINTELII OTRAVITOARE AVAND CHIPUL “MARTURISIRII ADEVARULUI”: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?”
- PARINTELE ARHIMANDRIT NICHIFOR HORIA – Cuvant duhovnicesc cu putere multa despre PILDA SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL: “Sa traim poruncile lui Hristos, marturisind cu insasi viata noastra adevarul acestei trairi”
- SFANTUL MAXIM MARTURISITORUL sau ce inseamna cu adevarat sa marturisesti credinta
- MARTURISIRE SI SENSIBILITATE. Sfantul Maxim despre dragostea adevarata, defaimare si tradarea prietenilor
- MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si clevetitorii care Il rastignesc din nou pe Domnul
- PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”
- Despre cei ce otravesc Biserica cu ponegriri si agita spiritele cu gand de osanda
- Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
- Sfantul Siluan si marturisirea intru iubire a credintei in fata eterodocsilor
- “Sau vei avea si tu o inima de fier? Dar in rai nu e nevoie de fier…”
- CE VALOARE AU SINCERITATEA SI ADEVARUL FARA DISCERNAMANT? Cuviosul Paisie ne invata cum sa facem binele, cum sa-i indreptam pe altii si cum sa marturisim
- CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
- Fanatism sau relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
- CRESTINISMUL: CAUZA A INTOLERANTEI? Care este diferenta intre marturisire si FANATISM?
- PARINTELE SAVATIE DESPRE TRUFIA CARE NE DEZBINA SI DESPRE FOLOSIREA DUHOVNICILOR CA BUZDUGAN
- VLADICA AVERCHIE TAUSHEV (34 de ani de la adormire) DESPRE CUM POT APOSTAZIA INSISI CEI CARE SE CRED LUPTATORI PENTRU “ORTODOXIA ADEVARATA”. BIRUINTA CEREASCA
- Intre marturisire si razbunare
- PARINTELE SOFIAN ne scoate din placerile si grijile desarte cu un cuvant de foc smuls din focul “Rugului aprins” si cu o intrebare fundamentala: SUNTEM CU ADEVARAT CONSTIENTI DE ZIUA JUDECATII?
- ORTODOXIA = Smerenie si Dragoste
- ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
*
- De ce nu Îl putem asculta pe Dumnezeu?
- FARISEUL
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)
- Duminica femeii garbove: intre libertatea Duhului si piedicile meschine ale procedurismului
- Omilia Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA FEMEII GARBOVE, despre fatarnicie si pacatul judecarii aproapelui si a arhiereilor
- Orbirea sufleteasca – minciuna din noi
- “Oare si noi suntem orbi?” – DESPRE SMERENIE SI PARERE DE SINE LA DUMINICA ORBULUI
- PARINTELE NICOLAE STEINHARDT: “Doamne, sa vad!”
- Vindecarea orbului din Ierihon: DISPERAREA – SCOALA RUGACIUNII ADEVARATE
*
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE IN “JUNGLA ZELOTISMULUI”
- Cuv. Seraphim Rose: “Cerule! Ce se intampla cu oamenii?…” – PUR SI SIMPLU ACTUAL! (I)
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI. Pur si simplu actual
- “O ASTFEL DE „CORECTITUDINE” VA PRODUCE MEREU NUMAI SCHISME si in cele din urma ajuta numai miscarea ecumenica…”
- Parintele Serafim Rose – singuratate si indoieli pe calea cea stramta, imparateasca
- FERICITUL SERAPHIM ROSE despre Ortodoxia milei lucratoare si a durerii inimii VS. “super-ortodoxia” celor cu inimile reci si inraite
- CUVIOSUL SERAFIM ROSE – “UN OM AL INIMII”
- Ravna fara socotinta sau boala “supercorectitudinii”
- Cuviosul Serafim Rose despre ispitele nou-convertitilor sau cum se poate pierde harul la cei ravnitori
- CUVIOSUL SERAPHIM ROSE: NU PUTEM CITA CANOANE UNUI OM CARE SE INEACA. Supercorectii, Patriarhia Moscovei si cazul dramatic al pr. Dimitrie Dudko
- CUVIOSUL SERAFIM ROSE DESPRE SEMNUL RACIRII INIMII. Cum “ajuta” galceava teoretica a calendarului la denaturarea credintei
- CUM INCEPE INSELAREA SAU IN CE FEL ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE HRISTOS?
***
- IUBIREA DE VRAJMASI – PORUNCA “IMPOSIBILA”
- Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?
- MILA CA MARTURISIRE A LUI HRISTOS
- Care e sensul poruncii lui Hristos: „IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?
- “Fratele meu este viata mea”
***
- SUPREMA DECLARATIE DE DRAGOSTE
- “Indrazneste sa intelegi ca Eu, Dumnezeu, te iubesc!”
- SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
- ASA A IUBIT DUMNEZEU LUMEA…
- “El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat”
- CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?
- Duminica Fiului Risipitor si descoperirea marii taine: CUM NE IUBESTE DUMNEZEUL NOSTRU?
- Cuvant al Parintelui Ioan Buliga la Duminica Fiului Risipitor: “DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?”
- Dumnezeu Isi seamana in noi Sangele: noi ce semanam?
- CRUCEA CARE ODIHNESTE
- Crucea lui Hristos, mangaierea noastra
- Ne mai aude Dumnezeu daca am pacatuit?
- “Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem!”
- DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Frumos ca ati transcris.
Doamne ajuta!
http://blog.patermihail.ro/ortodoxia-smerenie-si-dragoste-2
Amin, Parinte!
“Doamne, cela ce ai facut cele de deasupra crugului ceresc si ai zidit Biserica, Tu pe mine ma intareste intru dragostea Ta; ca Tu esti marginea doririlor si credinciosilor intarire, unule Iubitorule de oameni.”
… si toata rugaciunea frumusetii intocmirii sfintei cantari…
Intr-adevar, azi totul este cat se poate de facil si de comod. Suntem inconjurati de echipamente cu o diversitate de optiuni care ne usureaza viata dar din pacate ne debiliteaza fizic, mental si sufleteste. Cei ce traiesc la oras aproape ca sunt rupti total de viata in mijlocul naturii pe care ne-a harazit-o Dumnezeu. Aceasta in sine este un lucru cumplit.
!
Cu tot respectul ! fata de predica ~ cuvintele de invatatura si folos ! ale parintele Mihai Aldea….Dar…as vrea sa-mi exprim si eu o parere ~ consideratie personala legata de :
” “Sa uram rautatile, barfa, judecarea si osandirea. Toate sunt lucruri care fac foarte mult rau! Ne despart de Hristos, si-i despart si pe altii de Hristos din pricina noastra. Prin judecare, osandire si barfa ne facem impingatori catre Iad ai fratilor…”
Am spus mai ca sentimentul urii imi este total strain ,ca simtire ~ traire….Totusi…in limbajul curent se mai intampla sa mai folosesc cuvantul…fara valoarea ~ conotatia reala…in sensul de a exprima ceva ce-mi displace…nu agreez …adica : “…urasc sa fac…cutare lucru…urasc ploaia mocaneasca…extremismul…rautatea…etc…”…
Si totusi ! as vrea sa-mi scot si ! “din limbaj” ! ( nu numai din inima…) acest cuvant…mi-e teama ca…folosindu-l in diverse ocazii…chiar justificat ( cum ar fi : “urasc rautatea…barfa…judecarea…osandirea…iadul…etc…”) sa nu-mi intre – treptat.. fara sa-mi dau seama – …si in suflet….
Prefer sa ignor…sa ma delimitez de toate “acele” lucruri..fapte care nu-mi plac…iar in ocaziile in care nu pot aplica aceste atitudini…sa opun rautati1…osandirii…etc…blandetea…rabdarea…SMERENIA ! – stiut fiind ca aceasta e cea mai eficace~puternica arma ! impotriva vrajmasului – generator al tuturor relelor… ; a-i raspunde ~ (a afirma) cu “ura”( fie ca si conotatie semantica ) la ura pe care el o raspandeste si o intretine…nu mi se pare potrivit…crestineste…
( “Parintele MIHAI ALDEA – “Am vazut multi care se cred marturisitori pentru ca urasc” )
Consider ca insusi cuvantul “ura” exprimat( nu mai vorbesc de sentiment)…fata de…”ceva” ( nu numai catre cineva)…poate genera rau…si chiar duce la fanatism…extremism…Cu timpul,poate produce asta..nsusi prin rostirea lui…si a rezonantei…in sine…dar si propagate…
Iisus Hristos nu a propavaduit ura ( sub nici o forma ! ) ci…IUBIREA ! ~ DRAGOSTEA ! SMERENIA ! …rabdarea…blandetea…De aceea a si spus…”sa ne iubim vrajmasii” ~ (dar sa nu facem ca ei)…( Oh !…n-am ajuns inca…la “performanta” asta…dar imi doresc ! si…inca lucrez…)
Am mai spus : IISUS HRISTOS este MODELUL meu SUPREM !!!
Sper sa nu se supere nimeni…pentru ca nici Mantuitorul nu se supara cand era intrebat…i se puneau diferite probleme…si,uneori, era chiar contrazis…Pai…daca nu ne raportam la EL !…atunci…la cine ? si…despre ce vorbim…?
Repet : Este MODELUL meu !…de INIMA BUNA !!!
Nu incerc nici macar subtil…sa generez vreo polemica…~ sa provoc…ci…am exprimat ce gandesc…
Va rog…iertati-ma !…
Doamne ! iti multumim !…iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
( greseala de tastare – rectificare :
paragraful 3 : “Am mai spus…” )
!
Sau…mai scurt…sintetizat : Nu se raspunde cu “ura” la…”ura” ci…cu SMERENIE !
Asta e parerea – dar si principiul meu , dupa care ma calauzesc…
Iertati-ma !
DOAMNE ! iti multumim ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Ce frumos ne invata parintele ca dragostea si adevarul merg impreuna, ca “nu poate sa fie adevar fara dragoste, si nu poate sa fie dragoste fara adevar.[…] Cand inlaturi fie adevarul, fie dragostea, cazi si din adevar si din dragoste, ramai fara amandoua! Pentru ca si adevarul si dragostea sunt de fapt un singur lucru: Dumnezeu.“.
Margaritar de pret, pe care l-as pune alaturi de un altul, cules de la Parintle Daniil Sasoev care spunea ca “blândeţea este legată în acelaşi timp cu curajul, pentru că blândeţea fără Dumnezeu este laşitate, iar cu Dumnezeu aceasta este curaj”.
Si tot alaturi l-as adauga si pe cel cules de la Parintele Boris Raduleanu :“este necesar totodata sa aratam ca smerenia trebuie legata de intelepciune. Ele nu pot fi despartite. Daca le desparti gresesti. Intelepciunea fara smerenie duce la mandrie, iar smerenia fara intelepciune poate duce la unele defecte, chiar la prostie“.
Iata dar, ca virtutile merg impreuna alcatuind un tot, iar acest tot este Domnul. Si cum ar putea fi altfel caci insusi Domnul este virtutea, asa cum spunem si in Psalmul 17: “Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea.” (Psalmi 17,1). Si cum oare, lucarnd virtutea, si umplandu-te de Domnul, “poate sa nu te copleseasca dragostea?”
Extraordinar spus… foarte frumos. La aceste cuvinte daca ar lua aminte cat mai multi, ce bine ar fi… Sa “uram” pacatul si nu pe pacatos.
Ecumenismul este (in cel mai bun caz) un exemplu de dragoste fara adevar, iar extremismul, zelotismul, stilismul, un exemplu de adevar fara dragoste.
“Asta e marturisire ortodoxa: eu iubesc pe catolici, iubesc pe adventisti, ii iubesc pe homosexuali, ii iubesc pe cei care lucreaza la televiziune la emisiuni anticrestine si le doresc din tot sufletul mantuirea.”
Ei! Mai usor cu ‘iubirea’ pentru cei enuntati mai sus…sa-i INTELEGI pentru pacatul, erezia, ticalosia in care zac, pentru sminteala provocata, pentru invartosarea inimii lor, pentru ratiunea si simtirea care o pun in slujba altcuiva, pentru orbirea lor…. dar chiar sa-i iubesc, mi se pare prea mult!
Hmm….macar sa nu-i urasc si e suficient! Sa-i ‘accepti’ ca pe-o pecingine incercand sa nu le faci rau dar ‘sa urasti si camasa de pe ei’ – parca asa spunea Ap.Pavel, nu? daca si-ar face rau lor insile intru ascuns dand frau liber patimilor de mai sus din slabiciune, neputinta… e UNA! dar cand trambitezi si improsti ca ceea ce faci tu e bine si indemni prin exemplu si pe altii….parca lasi si iubirea si intelegerea si mila!
Poate n-ati avut de-a face cu un mucar (pocait), cu un bionenergoterapeurt (vrajitor modern), cu vrajitori sadea (ghicit in toate cele…)sau oricare din specimenele de mai sus…ca sa va convingeti cata cerbicie au, cat dispret nutresc pentru prostii de ortodocsi, pentru ‘normalii’ d.p.d.v. sexual samd…
@ Magda:
Si pentru aceia iubirea ia forma milei si a durerii pentru caderea si sminteala lor. Iubirea cea poruncita nu este un sentiment firesc, ci un dar care se dobandeste prin har si in urma nevointei. Da, sa incepem prin a nu uri. Iubirea nu inseamna justificarea pacatelor lor, nadajduim ca ati inteles totusi ce a vrut sa spuna pr. Aldea.
Frumoase cuvinte, multumim admin. ca ne aduce aminte ceea ce de multe ori uitam.
@Magda
Intradevar Magda asa cum spunea si pr Papacioc, “daca nu putem iubii, macar sa nu uram” este si aceasta un inceput. Teoretic multi cunoastem ca trebuie sa-i iubim pe toti oamenii dar sa uram pacatul si erezia. Eu marturisesc ca nu o am (iubirea de aproapele). Se vorbeste mult astazi despre iubire insa sunt putini cei ce cu adevarat ajung la ea (in simtire) pt. ca ea presupune intai curatirea de propriile patimi. Doamne ajuta-mi mie pacatoasa sa pun inceput bun.
Magda !
“Ei! Mai usor cu ‘iubirea’ pentru cei enuntati mai sus…sa-i INTELEGI pentru pacatul, erezia, ticalosia in care zac, pentru sminteala provocata, pentru invartosarea inimii lor, pentru ratiunea si simtirea care o pun in slujba altcuiva, pentru orbirea lor…. dar chiar sa-i iubesc, mi se pare prea mult!
Da…toti acestia : “catolici…adventisti…eretici…homosexuali…etc…sunt si ei oameni ~ semeni ai nostri, care…fiind mai slabi…au cedat mai usor ispitei…si poate ca si mediul…circumstantele…nu au fost dintre cele mai favorabile…De aceea, trebuie sa-i intelegi…sa-ti fie mila de…”orbirea” lor…de pacatul in care (inconstient)traiesc si…sa incerci sa-i ajuti…sa-i iubesti…si…poate…dragostea~iubirea ta sincera~fireasca…sa-i determine sa se indrepte…Daca nu simti…nu poti…macar ! roaga-te pentru ei ! Cata vreme…traiesc pe pamant…..mai exista o sansa ! ..chiar si-n ultimul ceas…Poate ca de aceea si Dumnezeu ii rabda…ingaduie…Are rabdare…ii asteapta…si le da sansa intoarcerii…fie si cu ajutorul veunui…”samaritean”…
Ce-ti spun tie…e valabil in mare parte si pentru mine…Poate ca, nu am precizat suficient de clar : eu ma delimitez…ignor…dupa ce…”am incercat”…ramanandu-mi apoi doar…rugaciunea sincera…din inima ! pentru ei…
Doar…audu-ti aminte !!! de…Mantuitorul – Domnul nostru Iisus Hristos !!! de…poruncile…sfaturile…pildele…si de intreaga viata si atitudinea Sa…de la inceput…pana la sfarsit…
Ti se pare…”prea mult” ?…sau…”suficient”…? De parca Mantuitorul…ar fi dimensionat “iubirea”…”dragostea”…mila…si ar fi pus niste “clauze”…
Sunt multe “PILDE”…! ; Nu le-ai citit…? nu le-ai inteles…? Te intreb simplu…fara malitiozitate : Tu…nu te raportezi…la El…? Nu-ti doresti…ca om…in lume ~ printre oameni…sa fii ca EL…?
Intr-adevar…Mantuirea nu se castiga usor…! numai cu cateva vorbe frumoase…mestesugit alese si imbinate…si cateva fapte bune….si …”virtutea” – ca nu urasti…Trebuie multa nevointa…renuntari…rugaciune…smerenie…traire~simtire-mila-INIMA BUNA !
Cum bine spune si Admin : Iubirea nu poate fi “poruncita”…impusa…ea “se dobandeste prin har si in urma nevointei”….vine…izvoraste din interior…prin Binecuvantare…
Offfffffff ! cat de mult mai am…pana…Departe….!
Te rog : iarta-ma !
Doamne ! iti multumim ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
!
Daca ar fi dupa mine…as scoate din DEX…verbul ” a uri” …sau…cel putin din comunicarea ~ convorbirile duhovnicesti…pentru a nu avea ..”rezonanta”…efect “subliminal”…”retard”…
Dar…ce depinde de mine : imi propun sa scot din exprimarile…limbajul propriu…comunicarea curenta…”acest” cuvant…
DOAMNE ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Marturisirea Parintelui coleg Mihai Aldea este extraordinara, cu adevarat ACEASTA ESTE GANDIREA SFINTILOR PARINTI!
Dragostea fata de papistas, pagan, satanist, criminal este cea care trebuie sa ne anime, sa ne scoatem pe noi din iad si prin dragostea noastra sa ii ajutam si pe altii atat cat primesc, dar cu dragoste!
Daca pornim cu gandul ca si papistasul si ereticul e om, creatia lui Dumnezeu, si pentru el a murit Hristos, si lui Hristos ii pare rau ca papistasul e papistas, ca paganul e pagan. Daca vin cu dragoste, atunci el va urma pe calea mea, pentru ca va vedea Lumina pe care nu a vazut-o la paistasii lui!
Parintele Paisie spune ca daca noi Crestinii Ortodocsi am avea fapte de crestini Ortodocsi ereticii ar veni la Ortodoxie, chiar fara predica noastra!
@ Magda
Cine ne-a invatat sa-l uram pe pacatos ? Dumnezeu ne invata sa uram pacatul, nu pe pacatos.
De unde pana unde aceste limite pe care ni le stabilim singuri ? (“macar sa nu-l urasc si este suficient”).
Nu, nu este suficient. Este un INCEPUT, in cel mai bun caz, dar un inceput care ar trebui sa ne spuna MULTE despre impietrirea cu care incepem sa ne apropiem de Hristos.
Hristos ii ura pe pacatosi ? Ii ura pe eretici ?
Nu. Nu numai ca nu ii ura, dar ii mai dadea si drept pilda de dreapta purtare, tocmai pentru a-i rusina pe cei care se faleau cu faptul ca detin teoretic dreapta credinta, fara a avea insa si trairea dreptei credinte. A se vedea in acest sens pilda samarineanului milostiv (samarinenii erau o secta eretica a Vechiului Testament).
Pe mulţi i-am auzit vorbind despre dragoste pentru cei rătăciţi dar pe foarte puţini i-am văzut să înţeleagă dragostea care ni se cere. Ni s-a spus să iubim pe păcătos (omul) şi să urâm păcatul. Aceasta-i calea. Căci cei căzuţi între tâlhari sunt de două feluri. Unii care, căzuţi din neatenţie în mrejele tâlharilor se fac asemenea lor îndulcindu-se de faptele acestora căutând să-i tragă şi pe alţii în turma lor şi alţii despre care a spus şi Mântuitorul că “a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort”.
Plecarea tâlharilor înseamnă încetarea înfrăţirii întru fărădelegi a omului cu tâlharii. Acesta-i începutul cel bun. Pe cel căzut şi care se luptă cu păcatul, să nu-l răneşti nici cu privirea şi să-l iubeşti şi să nu-i socoteşti nimic din cele ce a făcut vreodată căci între tâlhari a fost şi între cei vii vrea să vină.
Însă pe cel ce s-a făcut aidoma lor şi se va ridica împotriva Legii şi a Adevărului să-l ai ca pe satana. Să nu-l hărăţeşti dar nici să nu-l îngădui în casa ta, în familia ta căci smintitor te-ai făcut şi pentru el şi pentru alţii. Dragostea aceasta este dragoste diavolească fără discernământ, fără veghere. Căci dacă am cerceta mai în adâncul sufletului nu am afla ascunsă decât o mare mândrie, părerea că noi suntem îngeri atât de plini de dragoste încât I-am putea da lecţii însuşi Mântuitorului.
Nu se cuvine a amesteca omul cu păcatul căci tot omul este zidirea Lui Dumnezeu iar păcatul este de la diavol. Când iubeşti conglomeratul om-păcat ÎNSEAMNĂ CĂ IUBEŞTI PE OM PENTRU CĂ ESTE ÎN PĂCAT şi atunci te vei vădi ca ucenic al celui pierzător de suflete.
Iubirea pentru un păcătos nu este acea în care l-ai strânge la piept cu duioşie ci durerea din suflet că nu-l poţi strânge … Aceasta-i iubirea cea adevărată, ortodoxă, în lumea aceasta (cu valorile ei)… durerea, tristeţea, mâhnirea. Căci dacă-l iubesti cu adevărat nu-l vei îmbrăţişa … Altul este cel bucuros care-l ia în braţele lui…
Cealaltă iubire am văzut-o la toate ereziile.
Marian !
Zici : Când iubeşti conglomeratul om-păcat ÎNSEAMNĂ CĂ IUBEŞTI PE OM PENTRU CĂ ESTE ÎN PĂCAT şi atunci te vei vădi ca ucenic al celui pierzător de suflete.”
Mmmm…cam facila si lapidara concluzia…
Trebuie sa ai intelegere…mila…fata de cel…”orbit” , cazut…Trebuie mai intai sa dai Slava lui Dumnezeu ! ca…n-ai cazut si tu in capcana…si sa-l iubesti ! nu pentru ca se afla in pacat….ci sa-l iubesti ca este un semen de-al tau ! si ca…din neatentie…din slabiciune…a cazut…Iubirea face minuni ! si..aratandu-i-o…facandu-l s-o simta…sunt sanse de indreptare…Dumnezeu…vazand dragostea,mila,rugaciunea si intentia ta buna…cu siguranta ca se va milostivi…
Eu…asa cred…
DOAMNE ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Marian !
Dar…de “pilda”…in care Mantuitorul o apara,o ocroteste si o mangaie pe…”acea” femeie pacatoasa…in care arunacau toti cu pietre….ce spui..? A stat deoparte…mahnit…trist…si…nu a intervenit…? Adica…nu s-a “amestecat cu pacatul” ?
Sau…aceasta…nu e o pilda …de urmat…?
Sau…atunci cand fariseii…comentau-carteau-acuzau ca…Mantuitorul intra si sta la masa… cu pacatosii…?
Cred ca…discutam…comentam…facem tot felul de dizertatii…interpretari…dar…uitam de unde s-a plecat…si de unde a inceput ! si…ce avem de urmat !
Explica-mi,te rog,…poate…nu inteleg eu bine…
Te rog : iarta-ma !
DOAMNE ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Mihaela, cred ca Marian se refera la cei care pacatuiesc prin erezie si a avut in vedere si urmatoarele pasaje din Noul Testament:
“iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames.” (Matei 18:17)
“De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te,” (Tit 3:10)
“Oricine se abate si nu ramane in invatatura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce ramane in invatatura Lui, acela are si pe Tatal si pe Fiul.
Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: Bun venit!
Caci cel ce-i zice: Bun venit! se face partas la faptele lui cele rele.” (2 Ioan 1:9-11)
(…)
Da,mai este mult pana departe ! Sunt de acord cu Marian,nu inteleg cum sa iubesc pe cei care sunt DOVEDITI eretici de catre sfinti,care este continutul acestei iubiri ? Ce anume iubim ? Faptele ? Este clar ca nu.Credinta si sufletul ereticului ? Nu,doar ne pare rau de inselarea sa.Atunci ce mai ramane ? Daca un eretic sau pagan este cazut,are nevoie de ajutor,nu este al meu sa-i cercetez credinta si pacatele,IL AJUT,nu pot sa-l las.Iubirea de care se vorbeste mai sus eu (inca) nu pot s-o “pipai”,insa am mila pentru orice OM aflat in durere si aceasta mila devine fapta,in situatia explicata.
Iubirea de care vorbiti eu o vad “fara obiect”, pana in momentul cand acesti oameni nu-si vin in fire.Ereticii nu ne asculta pe noi ,de vreme ce nu asculta de Biserica lui Dumnezeu de aproape 1000 de ani.
M-am mirat de pozitia foarte intransigenta a unor
mari Parinti si duhovnici ai nostri, vis-a-vis de eretici si mi-a trebuit mult timp pana s-o inteleg cum se cade.Eu nu fac aici apologia urii si a incrancenarii,dar nici nu pot folosi acest mare,mare cuvant-IUBIRE fata de eretici ,cu siguranta,dar fara sa-l inteleg.Poate gresesc,insa SINCER, asa simt.
@ GeluS:
Si aceia nu sunt, oare, suflete, de care sa ne fie mila, ca se chinuie, ratacindu-se si se pierd? Intransigenta este mai ales catre erezie si catre cei care fac propaganda agresiva ereziei, dar si oricarui pacat, pana la urma, care devine “sistem”, “ideologie”. Porunca iubirii chiar este fara limita. Nu trebuie sa te asculte cineva ca sa ai datoria sa-l iubesti. Trebuie sa-i doresti pocainta si mantuirea. Parintele Mihai a dat exemplul lui Saul… Orice alta indreptatire a incrancenarii pe motive “drepte” deschide larg calea catre fanatismul de tip zelotist. Ale carui roade le cam stim, le cam vedem. Daca nu chiar le simtim, suferindu-le, unii dintre noi, pe pielea noastra…
Cititi, va rugam:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/30/ce-inseamna-sa-i-iubim-pe-vrajmasii-bisericii-si-cum-o-putem-face/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/07/21/sau-vei-avea-si-tu-o-inima-de-fier-dar-in-rai-nu-e-nevoie-de-fier/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/24/sfantul-siluan-si-marturisirea-intru-iubire-a-credintei-in-fata-eterodocsilor/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/04/12/fericitul-seraphim-rose-despre-ortodoxia-milei-lucratoare-si-a-durerii-inimii-vs-super-ortodoxia-celor-cu-inimile-reci-si-inraite-merita-recitit/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/15/dreptatea-adevarata-si-zelul-cel-nebun-de-la-avva-isaac-sirul/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/12/26/ravna-pentru-adevar-dar-si-iubire-de-vrajmasi-si-duh-de-nerautate-pilda-sf-mc-si-arhid-stefan-despre-marturisirea-autentica-a-credintei/
!!!!
Admin !
…imi cam…citesti gandurile….:))))
GeluS !
Punctual :
1. In primul rand…! intorce-te un pic….in urma…si raporteaza-te la Hristos !
2. ” …ce anume iubim…” ? – “iubim orice seman al nostru…inclusiv ! vrajmasii ” ! ( “porunca”…nu ? ) E doar problema ta ce faci…ce alegi…sau ce poti…
3. Zici : … : “… Daca un eretic sau pagan este cazut,are nevoie de ajutor,nu este al meu sa-i cercetez credinta si pacatele,IL AJUT,nu pot sa-l las.Iubirea de care se vorbeste mai sus eu (inca) nu pot s-o “pipai”,insa am mila pentru orice OM aflat in durere si aceasta mila devine fapta,in situatia explicata.”
Inseamna ca… – iarta-ma ! nu realizezi : daca ai mila..de orice om !…inseamna ca ai si iubire duhovniceasca…!
4. “Biserica lui Dumnezeu”…e formata din “noi” – oamenii…si…nu de…”edificiul” in sine… ;de : invataturile…atitudinea …credinta si propavaduirea noastra…!
5. Cu riscul de a fi interpretata “ecumenista”…”ratacita”~”eretica “…etc…pot sa spun ca…il iubesc “la nebunie” pe Hristos ! pe Preasfnata Maica Sa ! , pe TOTI Sfintii ! si..se intelege…Sfanta Treime ! dar…ii iubesc pe Toti oamenii ~ semenii mei !…cu pacatele lor ~ ca si ale mele ( de care ma caiesc si ma rusinez…)… Pentru ca…am inteles de mult ca…tot ce am : parinti ( unul …)…copii..prieteni…caini…lucruri efemere…dela EL SUNT !!! Iar eu…ce sunt…? un nimeni…un nimic…dar …inzestrata ~ binecuvantata cu o constiinta…cu care …pot sa discern…sa aleg !
6 . Toti gresim … – din pacate…
Dupa opinia mea…are adreptate Admin ! : ” Porunca iubirii chiar este fara limita.”…!
7. Sa-ti ierte Dumnezeu pacatele…si sa te ajute…
DOAMNE ! iti multumim ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
Mirela !
Dar…lasa-l pe Marian sa explice !…la ce se refera..sau…ma rog , iarta-ma !…eram curioasa sa aflu raspunsul ~ parerea lui…
Se spune : ” …crestinismul va sfarsi…cum a inceput…”…hai sa ne intoarcem un pic la “inceputuri”…la ce ne-a propavaduit Iisus Hristos si la ce pilde ne-a lasat !…dizertatii..interpretari…filozofie…e destula…
Iarta-ma ! pentru gandirea rudimentara…dar…asa simt…
DOAMNE ! iti multumim ! iarta-ne…si…ajuta-ne…
Sa avem inima buna ! si…Dreapta Credinta !
@Lucian si altii…
Potrivit “Dumnezeu ne invata sa uram pacatul, nu pe pacatos”, arata iubirea dumnezeiasca spre cei pacatosi si ne cere si noua acelasi lucru din cel putin doua pricini de care sunt constienta:
1. toti cadem in pacat, unii in unul de nu stiu ce fel/gen, altii…in altul…asa ca, sa nu ridicam piatra ca nu suntem curati/imaculati; constientizarea in sine a faptului ca esti pacatos/ticalos, gustul/mustul pacatului PRIM care te stapaneste dintotdeauna (cu forta/tarie…pe langa multe altele) te-ar ‘duce’ mai mult sau mai putin la vederea ‘barnei’ din propriul ochi DAR si a ‘paiului’ din ochii celuilalt ori, vice-versa;
2. iertarea celorlalti si ‘iubirea’ (cine poate…) in ‘contul’ iertarii continue a datoriilor tale – asa cum iti iarta tie Dumnezeu necontenit…pana la sfarsit, cu toate ca nu percep ca pe o negutatorie treaba asta ci, ca un act de recunostinta;
Ei bine, sa stiti ca STIU prea bine lucrurile astea! Insa, nu sunt ipocrita sa ma dau iubitoare de astfel de oameni daca nu simt asta fata de ei! FAta de cei apropiati (neam, familie, prieteni, cunoscuti) mai e cum mai e…datorita sentimentelor nutrite fata de ei poate cuprinde mila, intelegere, samd… dar fata de ditamai ierarhii, teologii, oamenii de cultura sau altii….
In al doilea rand, pun o intrebare pe care am mai pus-o aici…pe site, la o situatie asemanatoare: daca trebuie sa urasti pacatul pe care-l stapaneste, nu pe pacatos…la judecata – atat particulara, dar mai ales finala – pentru care motiv ar mai fi judecat pacatosul iar nu pacatul?!
Pai pacatul nu este virus gripal sa-l tratezi cu vaccin si sa-l starpesti bine merci…este o stare bolnavicioasa a sufletului in care se complace pacatosul si din care nu vrea (altii nu pot…) sa iasa (ca ii place prea mult, ca prin deprindere s-a facut a doua natura, ca are mintea si inima atat de invartosate incat nici nu vrea sa auda de indreptare…); ca sa n-o mai lungesc… el/ea sunt vrednici de judecata, IAR nu pacatul!
Dumnezeu ne cere o inima aplecata spre iubire, cerandu-ne sa apelam la mila si ajutorul Lui – prin rugaciune – pentru indreptarea cat mai sunt in viata, a unor astfel de oameni! EL ne cere sa ne purtam unii altora neputintele si chiar merge mai departe ‘fiti dara desavarsiti (in mila, iubire…)…’; E! Grea porunca! La fel ca si cea cu iubirea vrajmasilor!
Si ca sa inchei – ca mult am mai trancanit – dovada starii lumii de azi cine o face? Oamenii – stapaniti de pacate care mai de care – isi fac siesi viata IAD si o fac si celorlalti! Mi-e rusine de specia umana!
Multumesc,admin,voi citi aceste articole,insa inainte de a le citi,pot sa spun ca sunt unul din multii pacatosi,nu am nici-o indoiala,insa este sigur ca inima mea nu este nici de fier si nici rece si nici inraita,chiar daca nu este destelenita de patimi.Si nu sunt nici tipul care poseda zelul cel nebun.
Pentru cineva pe care-l iubesti,esti in stare sa-ti pui viata,voi sunteti in stare sa faceti asta pentru cei pe care ziceti ca-i iubiti ? Altfel ramane doar unul din multele discursuri,frumoase si hei-rupiste.
Si mai este ceva.Treaba asta cu a nu judeca cred ca este o speculatie foarte abila a pacaliciului.Acum cativa ani,veneam de la Sf.Slujba a Invierii Domnului si i-am atras atentia unei cunostinte aflate in prag de divort,sa n-o faca,mai ales c-o mai facuse deja.”Ei,vezi cum judeci ?” a fost replica sa.Nu m-a ascultat si acum nu este deloc bine.
In ultimii ani aud frecvent expresia asta,cum se incearca a se atrage atentia omeneste,prieteneste,crestineste unui frate asupra unui lucru care nu este bun,imediat urmeaza replica cu “judecata”.
Deci,sa fim copii la rautate,dar nu la discernamant.
“Iubirea pentru un păcătos nu este acea în care l-ai strânge la piept cu duioşie ci durerea din suflet că nu-l poţi strânge … Aceasta-i iubirea cea adevărată, ortodoxă, în lumea aceasta (cu valorile ei)… durerea, tristeţea, mâhnirea.”
Mult, mult adevar in spusele acestea!
Numai cine are prieteni dragi sau rude ratacite la alte credinte poate intelege acest lucru!
Practic nu cred ca se mai poate iubi in vremea noastra fara sa suferim. Si mai cred ca aceasta suferinta ne apropie de Iisus Hristos! Si acesta suferinta pentru cei ai nostri rataciti poate fi mantuitoare. Pentru ca naste rugaciune din rarunchi cu nadejdea ca Dumnezeu care singur ESTE Iubire si Adevar nu a mintit cand a zis ca a venit la noi ca sa mantuiasca pe cei pacatosi.
@Magda:
La Judecata suntem judecati toti, nu doar… unii. Si de Cine suntem judecati? De Hristos, Cunoscatorul de inimi Cel Bun. Asadar, nimeni nu poate lua locul Lui si judeca in locul Lui. De aceea unii parinti chiar spuneau ca cei care osandesc pe aproapele lor se aseamana lui antihrist, deoarece iau locul lui Hristos. De aceea, a transforma marturisirea credintei (pentru a ne intoarce la predica parintelui) in pricina de osandire necrutatoare, dispretuitoare, hulitoare fata de aproapele (multi nu stiu ca hula nu se aduce doar lui Dumnezeu si sfintilor, ci si aproapelui), sub pretextul ”vigilentei” este cea mai proasta pregatire pentru antihrist, caci cu o astfel de stare launtrica nimeni nu il va putea recunoaste pe inselator, ci se vor lasa amagiti de el.
Suntem judecati de Hristos tocmai pentru doar El poate sa faca judecata cu dreptate dar si cu mila. Cum spunea un alt parinte, judecata Domnului trece prin inima Maicii Domnului (in icoana Deisis Dreptul Judecator are la dreapta pe Maica Sa iar la stanga pe prietenul Sau, Sf. Ioan Botezatorul). Doar El cunoaste deplin circumstantele launtrice si exterioare in care un om s-a format, a facut alegerile vietii sale, a luat un drum sau altul. Te asigur ca oricat am sti despre un om, intotdeauna vom avea o cunoastere superficiala, intotdeauna nu vom sti totul, nu vom sti cu trebuie. Tocmai de aceea, cum bine ai spus, avem o intelegere mai mare catre cei din familie sau apropiati – deoarece stim mai multe, sunt mai aproape de noi. Daca am avea ruda un ierarh, am intelege ca de multe ori nici macar nu este un ditamai, ci ca a ajuns acolo in anumite circumstante, ca nu are nici putere, ca abia isi vede capul de griji etc. Asadar, tocmai de aceea porunca ne spune sa iubim aproapele – ca e nevoie sa ni-l facem aproape pe tot omul, sa il privim si cu mila, nu doar cu discernamant (de altfel…cine nu are mila nu prea are inca discernamant). Iar fata de cei care intr-adevar sunt ticalosi invederati, sa spunem, care prin actiunile lor fac un rau imens altor oameni sau chiar unor categorii de oameni, tot suntem datori cu mila si fata e aceia – chiar daca trebuie mare zdrobire de inima, tocmai pentru a nu cadea in superficiala vorba aruncata (fara niciun efort duhovnicesc, ci doar stereotipic) in care invocam dragostea lui Dumnezeu doar ca sa ramanem in continuare indiferenti sau opaci la ce se intampla in jurul nostru. Dar trebuie mila si pentru aceia, macar amintindu-ne de vorba aceea taraneasca si dreapta, care spune ca “asa ceva nu doresc nici dusmanilor mei”. Asa ceva fiind chinurile iadului…
P. Mihai Aldea: Asta e marturisire ortodoxa: eu iubesc pe catolici, iubesc pe adventisti, ii iubesc pe homosexuali, ii iubesc pe cei care lucreaza la televiziune la emisiuni anticrestine si le doresc din tot sufletul mantuirea.Mai presus de toate Il iubesc pe Hristos!
Am vazut ca destul de multi au comentat pe baza acestui pasaj din predica, intrebandu-se cum este posibil sa-i iubesti pe toti acesti oameni cu pacate evidente, cand insasi in Evanghelie gasim cuvinte care ne indeamna sa ne indepartam de ei.
Ei bine, prea putin am vazut ca se acorda atentie chiar partii subliniate: “Mai presus de toate Il iubesc pe Hristos!”. Pai daca mai presus de toate Il iubesc pe Hristos, inseamna ca raman in adevar, caci daca cu adevarat Il iubesc, inseamna ca si Il ascult, si ca ma silesc, asa cum pot, sa-I implinesc porunca.
Si daca am iubire, inseamna si ca fac faptele pe care iubirea mi le cere, si aici ar fi bine ca sa nu ne rezumam doar la cele pe care am putea sa le caracterizam cu usurinta astfel, ci sa extindem spectrul. De exemplu, si a mustra parinteste tot ca fapta de iubire se poate socoti.
GeluS :
Iubirea de care se vorbeste mai sus eu (inca) nu pot s-o “pipai”,insa am mila pentru orice OM aflat in durere si aceasta mila devine fapta,in situatia explicata. Iubirea de care vorbiti eu o vad “fara obiect”, pana in momentul cand acesti oameni nu-si vin in fire.
Nu poti astepta ca acei oameni sa-si vina in fire, si pe urma sa poti “pipai” iubirea pe care crezi ca esti dator sa o ai fata de ei. E ca si cum ai spune unui bolnav ca astepti sa se faca sanatos, ca apoi sa poti sa-l iubesti. Dar si asa, ce-ti garanteaza tie ca vei avea iubire fata de el? Si mai apoi stiind ca nu cel sanatos are nevoie de doctor ci cel bolnav, tot asa intelegem ca Hristos a venit in lume si pentru ei. Vedem foarte bine din Evanghelie ca El nu s-a rusinat sa stea cu vamesii si cu pacatosii, ca a intrat in casa fariseului, ca a vindecat sluga sutasului, ca a cerut sa bea apa canaaneencei…
Ereticii nu ne asculta pe noi ,de vreme ce nu asculta de Biserica lui Dumnezeu de aproape 1000 de ani.
Nu de noi trebuie sa asculte! E ca si cum unui orb ii vorbesti de lumina, si tot ii vorbesti, si el tot orb ramane. Chiar din Evanghelia asupra caruia s-a facut predica de fata, dar nu numai, intelegem ca Hristos i-a deschis ochii orbului si intelegem ca dragostea poate sa le deschida ochii, dar totusi acea dragoste nedespartita de adevar!
Magda:
Ei bine, sa stiti ca STIU prea bine lucrurile astea! Insa, nu sunt ipocrita sa ma dau iubitoare de astfel de oameni daca nu simt asta fata de ei! Fata de cei apropiati (neam, familie, prieteni, cunoscuti) mai e cum mai e…datorita sentimentelor nutrite fata de ei poate cuprinde mila, intelegere, samd… dar fata de ditamai ierarhii, teologii, oamenii de cultura sau altii….
Iubirea despre care vorbesti este o iubire fireasca, pe care o au si cei care nu sunt neaparat crestini. Si este drept sa recunosti ca daca nu ai iubire fata de ceilalti nici nu trebuie sa spui ca iubesti pe toata lumea, doar de dragul de a iubi, sau pentru ca tu esti nimeni si restul iti sunt cadou. Dar… pentru crestini iubirea este o porunca! Adica trebuie sa incerci si sa o agonisesti. Si o agonisesti daca o lucrezi, porinind de la cei care sunt “fratele” tau, aproapele tau, si de poti, sa ajungi si la vrasmasul tau. Deci este si o crestere in iubirea adevarata.
daca trebuie sa urasti pacatul pe care-l stapaneste, nu pe pacatos…la judecata – atat particulara, dar mai ales finala – pentru care motiv ar mai fi judecat pacatosul iar nu pacatul?!
Pentru ca pacatosul fiind inzestrat cu libertate, ca orice om creeat de Dumnezeu, s-a invoit cu pacatul! Deci a fost liber, si a voit sa faca pacatul, iar pacatul cuprinde sufletul omului si il recomanda pentru iad. Si atunci cum sa te impaci cu lucrul acesta? Este clar ca lupta trebuie dusa cu pacatele, si trebuie sa ai durere de inima pentru cei care sunt slabi si nu pot sa lupte cu ele. De altfel, si pentru noi trebuie sa avem aceasta durere, si care este de fapt un inceput bun de pocainta.
Pai pacatul nu este virus gripal sa-l tratezi cu vaccin si sa-l starpesti bine merci…
Intr-un anume fel pacatul se poate compara si cu virusul gripal, deoarece poti sa te molipsesti de el, chiar si pe nebagate de seama, caci tot ce bagi in suflet lucreaza in suflet, si poti sa te trezesti odata ca faci niste lucruri, sau ai o greutate sufleteasca pe care nu prea sti sa ti-o explici…
GeluS:
Pentru cineva pe care-l iubesti,esti in stare sa-ti pui viata,voi sunteti in stare sa faceti asta pentru cei pe care ziceti ca-i iubiti? Altfel ramane doar unul din multele discursuri,frumoase si hei-rupiste.
Sa nu uitam aici si discernamantul!!! Nu suntem legati prin porunca dumnezeiasca sa facem asa ceva. De exemplu daca spui ca il iubesti pe un eretic asta inseamna sa-ti dai viata pentru el? Nu! Sau nu intotdeauna, atata timp cat a-ti da viata pentru el presupune de fapt sa-L marturisesti pe Hristos!
Si poate ca aici ar trebui sa ne amintim porunca noua pe care a dat-o Hristos ucenicilor sai, la Cina cea de Taina: “Sa va iubiti unul pe altul asa cum Eu v-am iubit!” Adica Hristos ne-a iubit atat de mult incat a bienvoit sa suporte tot calvarul crucii si Rastignirea. Dar, aceasta porunca, cea mai mare, de remarcat, este data ucenicilor sai, si este deci o porunca pentru toti cei care sunt frati de aceiasi credinta. In schimb iubirea pentru aproapele se masoara cu iubirea de sine, adica spus este: “Sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”.
Cat despre cazuri concrete, ar fi poate mai bine sa fim mai modesti in a-i intreba pe alti cu ce masura iubesc, cand nu se stie daca noi insine am fi in stare sa ne punem viata, nu pentru un eretic, ci pentru cel care ne este chiar ruda de sange.
In ultimii ani aud frecvent expresia asta,cum se incearca a se atrage atentia omeneste,prieteneste,crestineste unui frate asupra unui lucru care nu este bun,imediat urmeaza replica cu “judecata”.
Da, depinde si cum ii atragi atentia.Si mai apoi, pe buna dreptate, atunci cand dai un sfat altuia trebuie sa fi tu in primul rand gata sa dai dovada ca il impliesti. Si nu este exclus ca sa ajunga ziua sa fi tu pus in situatia aceluia, caruia ii dadeai preteneste un sfat, si sa vezi ca mult mai usor e sa stai pe margine si sa dai sfaturi decat sa fi tu in acea situatie. Pe de alta parte e drept ca si cel care da replica cu “judecata” poate sa se ascunda, sau sa se “dezvinovateasca” astfel. Asadar e bine sa spui omului ce ai de spus, cu multa atentie, ca sa ai constiinta impacata, si pe urma nu doar sa te opresti la in a-i spune (mai poti sa te rogi pentru el, de exp.)…