Ce deznodamant ar avea scenariul Armaghedon in cazul Greciei?

16-06-2011 9 minute Sublinieri

Bloomberg si Bussines Insider comenteaza ca criza in care se afla Grecia ar putea deveni o Lehman Brothers a spatiului euro. Acest scenariu – cel mai radical – al falimentului de stat este numit de analistii economici scenariul Armaghedon. Ce inseamna asta?

Lehman Brothers a fost una din cele mai mari banci ale lumii care a dat faliment, in mod neasteptat, in septembrie 2008, moment decisiv ce a marcat declansarea crizei financiare ce a cuprins intreaga lume. Pe atunci, pe logica too big to fail, asteptarea era ca SUA sa intervina si sa sprijine financiar banca, tocmai pentru a impedica o astfel de eventualitate. SUA n-a facut-o, banca s-a prabusit, criza s-a declansat, si iata ca suntem in 2011 in fata unor transformari decisive ale intregului sistem financiar si economic al lumii. Intre timp, dupa momentul Lehman, care a functionat ca o piesa de domino pentru caderea altor mari banci, statele au intervenit masiv si au finantat din greu, cu bani publici, bancile, uneori chiar procedand la nationalizari sau semi-nationalizari – daca va mai amintiti materialele si analizele dedicate pe acest site fenomenului. A fost un moment de ”rascruce” pentru sistemul financiar, caracterizat prin doua tendinte: costurile crizei, provocata de banci, au fost ”socializate”, adica au fost puse pe umerii contribuabililor, iar nationalizarea nu a facut decat sa stranga si mai tare cardasia stat-banci, complexul stat-marea finanta. Dar tendintele au ramas la nivelul finantarilor si al rostogolirii reciproce a deficitului de credit: de la banci la stat si de la stat la banci.

Iar acum asistam la un alt moment de rascruce o data cu episodul Grecia (si, probabil, si cu ”episodul” SUA). De aceasta data, statele sunt in criza profunda (criza datoriilor suverane). Si  sunt semnale tot mai puternice ca urmatorul “pachet de salvare” de la UE ar intarzia – adica, asa cum SUA a lasat Lehman sa falimenteze, asa e posibil sa lase UE (respectiv BCE) Grecia sa falimenteze (conform surselor citate, deja se zvoneste ca un acord european asupra Greciei este amanat pentru iulie sau chiar pentru septembrie. In asteptarea ajutorului european, FMI s-a oferit “generos” sa amane deznodamantul falimentului grecesc). Cu presiuni mari venite din partea institutiilor supra-nationale, fie statale (UE), fie financiare (FMI, BM), statele sunt tot mai mult inghesuite, pe de o parte, de o situatie obiectiva creata de conditiile economice si financiare ale crizei (si ale deficitelor bugetare), pe de alta parte, de complexul de lovituri sub centura alcatuit din ratingurile agentiilor de profil, notele date de FMI, semnalele emise de Banca Centrala Europeana. Dar pana acum niciun stat nu a dat faliment. Adica pana acum nu am asistat la un moment Lehman Brothers in zona statelor. Au existat ”planuri de salvare”, adevarate sintagme ale noului-limbaj care, in realitate, ar insemna planuri de ingropare”. Deoarece aceste ”planuri de salvare” ”rezolva” criza statelor prin alte imprumuturi care duc la crize sociale, haos, revolte etc. Adica tot ce inseamna ”austeritatea.” Asadar, o ”rezolvare” care, pe de o parte indatoreaza si mai mult statul si care, pe de alta, il conditioneaza pana la a isi pierde complet suveranitatea.

Falimentul unui stat ar fi, pana la urma, declansarea unui alt proces de tip domino care ar antrena nu doar falimentul altor state nationale (Portugalia, Spania, Bulgaria, Romania, Italia sunt cele mai vehiculate pentru spatiul european) ci si probleme sistemului bancar. Standard and Poor’s a degradat deja ratingurile bancilor grecesti, cu expunere mare in zona europeana vecina Greciei, bancile germane si franceze sunt foarte prezente in tara elena… Asadar, o dubla reactie in lant, mult mai puternica decat cea provocata de caderea Lehman Brothers in 2008. Si care ar fi atunci posibilul deznodamant unei astfel de situatii?

1. Singurul rezonabil pare a fi “revolutionarea” intregului sistem financiar si statal european. Cu statele falimentare si bancile falimentare, singurii piloni care ar mentine sandramaua ar fi, ati ghicit, “salvatorii” de serviciu: Uniunea Europeana (prin BCE) si FMI. Adica “plasa de siguranta” de care se face vorbire in aceasta perioada la Banca Centrala Europeana. Plus bancile “nationale” ale tarilor in cauza, care deja pot fi privite ca filiale ale Bancii Europene. Adica re-formatarea intregului sistem financiar astfel incat sa asistam la o europenizare a sistemului financiar. Europenizare in loc de nationalizare – adica procesul prin care nu vor mai exista state nationale si banci particulare, ci doar filiale ale colosului euro.

Daca ar fi sa facem speculatii ce par, in acest moment, de domeniul SF-ului, UE ar putea profita de haosul in care un default al Greciei ar arunca statele si bancile europene pentru a incerca sa dea o lovitura “populista” sistemului bancar, “reformandu-l”, chipurile, intr-o maniera care sa duca la o si mai mare putere europeana. Desigur, bancile sunt deja in mainile lor, asa cum o demonstreaza toate presiunile Comisiei Europene si ale FMI exercitate asupra celor care se gandesc sa se atinga de ele dar cu siguranta haosul de pe pietele financiare este numai bun pentru instaurarea unei ordini totalitare europene.

Acest deznodamant poate fi aplicat treptat, in urma degradarii continue a situatiei din Grecia, sau brusc, ca o “terapie de soc”. Poate  in urma unor tulburari sociale, anarhie si haos, sau poate pentru a le preintampina. Este demna de retinut, in acest sens, remarca unui analist economic citat mai jos: manifestantii din Grecia nu sunt doar anti-guvern, ci sunt anti-sistem, ceea ce creeaza premisele unei revolutii. E posibil insa ca varianta falimentului sa intarzie. Si, deocamdata, sa fie doar vanturata pe piata mediatica, pentru a tulbura apele si agita spiritele. Sau… a le pregati.

2. E posibil insa si ca scenariul Lehman Brothers la nivelul statelor membre UE sa nu se repete, cel putin la nivel formal. Ci sa fie folosit ca o sperietoare (nu doar mediatica), ca un fel de propunere mafiota facuta cu pistolul la tampla: iti facem o oferta pe care nu o poti refuza. Acesta este, de altfel, patternul de actiune al UE pana in prezent si pastrat, deocamdata, si in cazul Greciei: ajutorul oferit de FMI este acordat pentru, zice-se, evitarea default-ului insa pentru un ajutor european mai “substantial” se asteapta ca masurile de austeritate sa fie aplicate mai drastic decat pana acum. Oricum nu toate statele sunt pretabile unui astfel de scenariu. Franta si Germania, de pilda, nu au intrat niciodata in vizorul unor astfel de predictii, oricat de catastrofice au fost. Asadar, intrarea in default sa fie un permanent santaj institutional prin care Uniunea Europeana sa isi impuna suveranitatea asupra statelor nationale, sa le deposedeze de resurse si de spatiu de manevra, si sa impuna in “zona de ocupatie” modelul austeritatii.

In ambele variante, finalitatea ar fi aceeasi: o super-Uniune Europeana cu actori de prim rang (Franta, Germania, Marea Britanie) si o zona limitrofa de aplicare a experimentului austeritatii.

Ieri am văzut o mega-manifestaţie în Grecia. Cu toate că televiziunile au transmis numai imagini de la Atena, situaţia a fost explozivă cam prin toată Grecia. Aceasta a contribuit la disperarea politicienilor, iar punctul culminant a fost declaraţia lui Papandreu care s-a arătat dispus să demisioneze pentru a da şansă unui guvern de uniune naţională. În condiţiile în care simpla prezenţă în Parlament te poate transforma într-o ţintă a furiei populaţiei, e clar că nimeni nu prea e dispus să preia acum frâiele conducerii ţării.

Ceea ce nu a înţeles mai nimeni e faptul că grecii manifestează împotriva întregii clase politice. Nu cred că ne înşelăm dacă spunem că am asistat la una din ultimele manifestaţii înregistrate legal acolo. Ţara este un butoi cu pulbere şi, întrucât populaţia este anti sistem, putem spune că suntem în pragul unei revoluţii. Dacă le spui grecilor că riscă să fie eliminaţi din UE, vor spune că asta îşi doresc, dacă le spui că e posibil ca ţara să se prăbuşească zgomotos îţi vor spune că deja e prăbuşită. De altfel, sentimentul că s-a ajuns într-o fundătură este cel mai periculos element care riscă să transforme Grecia într-o zonă de foc. (…)

Riscul căruia suntem expuşi e unul sistemic. Confirmarea acestui lucru s-ar putea vedea într-o eventuală declasificare a României care ar putea fi operată în perioada imediat următoare. Ce înseamnă aceasta? Personal cred că suntem în pragul instituirii codului roşu. Nu trebuie decât să ne uităm atent la ceea ce se întâmplă în Grecia şi, în funcţie de gravitate să ne protejăm. Poate că deocamdată lucrurile nu par grave, dar e bine să fim cu picioarele pe pământ.

  • Hotnews:

BCE: Criza din Grecia este principala amenintare pentru stabilitatea financiara a zonei euro

Extinderea crizei datoriilor din Grecia in sectorul bancar din zona euro reprezinta cel mai mare risc la adresa stabilitatii financiare a regiunii, potrivit Bloomberg care citeaza reprezentanti ai Banciii Centrale Europene (BCE). “Grecia poate avea un efect de contagiune. Din acest motiv suntem impotriva oricarei restructurari prin reevaluarea in scadere a datoriilor Greciei sau a oricarei implicari a sectorului privat care ar putea sa conduca la un eveniment de credit sau de rating”, a declarat Vitor Constancio, vicepresedinte BCE.

Criza datoriilor din zona euro s-a acutizat, in conditiile in care estimarile investitorilor ca Grecia nu va putea sa isi plateasca datoriile s-au inmultit. Riscul ca bancile din zona euro care detin obligatiuni suverane elene sa inregistreze pierderi a urcat, dupa ce Standard & Poor’s a retrogradat luni ratingul Greciei la “CCC”, cel mai redus nivel din lume. Zona euro se confrunta cu o situatie foarte dificila, din cauza interconectarii dintre criza datoriilor suverane si a situatiei din sectorul bancar. Din cauza implicatiilor foarte periculoase ale restructurarii datoriilor suverane pentru tara debitoare, inclusiv pentru sectorul sau bancar, este necesara o imbunatatire hotarata a indicatorilor fundamentali”, arata institutia financiara.

Oficial BCE: Fondul european de finantare de urgenta ar trebui dublat, la 1.500 miliarde de euro

Fondul european de finantare de urgenta ar trebui dublat, la 1.500 miliarde de euro, daca politicienii vor ca investitorii din sectorul privat sa participe la al doilea program de salvare a Greciei, a declarat un membru al consiliului guvernatorilor al Bancii Centrale Europene (BCE) citat de Reuters. Lipsa de incredere de pe pietele financiare a dus randamentele obligatiunilor de stat ale Greciei, Irlandei si Portugaliei la cele mai ridicate niveluri de la introducerea monedei euro in 1999, pe fondul incertitudinilor cu privire la al doilea pachet de finantare de urgenta pentru Grecia si a contributiei pe care o va avea sectorul privat.

Nout Wellink, membru al consiliului guvernatorilor BCE, a declarat pentru cotidianul olandez Het Financieele ca un nou pachet de asistenta financiara destinat Greciei ar fi inconjurat de atat de multe incertitudini si riscuri incat dublarea fondului european de finantare de urgenta ar fi necesara, avand in vedere ca trebuie luat in considerare si riscul de contagiune pentru Irlanda si Portugalia.“Daca iei in calcul aceste riscuri, trebuie sa construiesti o plasa de siguranta. Daca nu merge bine, trebuie sa dai socoteala pentru multe lucruri. Daca agentiile de rating vad o rostogolire a datoriilor Greciei drept o incapacitate de plata partiala, va avea loc o contagiune catre alte tari de la periferia zonei euro”, a spus el.

“Sunt deschis catre orice varianta care nu are consecinte in piata, insa stiu ca patinam pe gheata foarte subtire. Daca risti sa se rupa gheata, atunci ai nevoie de o plasa de siguranta foarte mare. Ar trebui sa ajunga la 1.500 miliarde de euro si ar trebui sa fie o flexibilitate mai mare in ceea ce priveste modul in care sunt cheltuiti, a continuat Nout Wellink, care este si guvernatorul bancii centrale din Olanda.

FMI ar putea plati rapid urmatoarea transa din imprumutul pentru Grecia, pentru a da timp UE sa finalizeze al doilea pachet de sprijin financiar

Fondul Monetar International (FMI) ar putea plati rapid urmatoarea transa din ajutorul financiar oferit Greciei, pentru a acorda Uniunii Europene o perioada suplimentara de timp pentru a putea finaliza al doilea pachet de sprijin destinat statului elen, potrivit Reuters care citeaza surse europene. “Situatia este clara: daca exista un angajament ferm din partea europenilor ca vor face tot posibilul pentru a sprijini Grecia, atunci FMI va plati banii. Si va pot spune ca va exista un astfel de angajament”, a declarat sursa citata.

FMI a anuntat anterior ca va plati noi transe din imprumutul acordat Greciei numai dupa finalizarea unui plan care sa garanteze acoperirea nevoilor de finantare ale Greciei pe anul viitor. Zhu Min, consilier special al directorului general al FMI, a declarat la Paris ca Fondul este profund ingrijorat de recentele tulburari de pe scena politica din Grecia, insa pregatit sa ajute aceasta tara daca guvernul va convinge parlamentul sa aprobe noile masuri de austeritate.

La inceputul acestei saptamani, ministrii de finante din zona euro nu au reusit sa ajunga la un acord in ceea ce priveste modul in care vor fi implicati investitorii privati in al doilea pachet de sprijin financiar ce va fi acordat Greciei. Inalti oficiali europeni au spus ca este putin probabila incheierea unui acord la summitul liderilor europeni de saptamana viitoare si aceasta decizie ar putea fi intarziata pana la mijlocul lunii iulie sau chiar mai tarziu.​

(…) Nu am date exacte si recente dar nu cred ca s-a ajuns la o inversare a situatiei si anume ca bancile grecesti din Romania si Bulgaria sa aiba un asemenea excedent de lichiditate incat sa isi finanteze banca mama. Aduc in sprijinul acestui argument si ultimele declaratii din 10 Iunie ale Vice Guvernatorului BNR Cristian Popa care spunea, printre altele, ca nu observa intrari sau iesiri de capital semnificative in bancile grecesti si ca finantarea acestora este in proportie de 35% asigurata de bancile mama, 70% din aceste finantari fiind mai lungi de un an. Ceea ce dl Popa nu a mentionat dar este observabil empiric este ca bancile grecesti si-au redus in mod tacit expunerea in Romania prin reducerea drastica a creditarii in special in sectorul corporatist. Aceasta actiune este consistenta cu dorinta de a reduce capitalul pe care il au investit in afara Greciei si reprezinta clar o incalcare a fondului, chiar daca nu a formei, Initiativei de la Viena. (…)

Revenind la scenarii, in opinia mea, finantarea bancilor grecesti din Romania este deja in continua reducere de mai bine de un an de zile si a ajuns in prezent la suma de 4.1-4.2 miliarde de euro (conform BNR) ceea ce nu reprezinta un risc sistemic. Aceasta suma corespunde cu o cota de piata  in scadere dramatica, de 17%.  Deci pericolul este de fapt taierea totala si brusca si a acestei finantari si/sau incercarea de a expatria capital din Romania in Grecia. Aceasta ultima varianta, desi ilegala si putin probabila, trebuie atent monitorizata de catre BNR pentru ca in timpuri tulburi oamenii si institutiile pot reactiona imprevizibil – este suficient sa ne amintim de falimentul Bancii Turco-Romana din 2000. Cel mai probabil scenariu de urgenta insa este situatia in care finantarea bancilor grecesti din Romania este anulata peste noapte si aceste institutii sunt practic abandonate de catre proprietarii lor. In acest caz, sustine BNR, exista suficiente active de buna calitate (in special titluri de stat) care pot fi folosite drept garantie la BNR pentru accesarea lichiditatii de urgenta in termeni favorabili. Sa nu avem iluzii insa, o astfel de evolutie inseamna nationalizarea de facto a acestor banci. (…) Cu toate riscurile aferente, cel mai evident fiind inrautatirea riscului suveran si respectiv scumpirea finantarilor externe, BNR trebuie sa fie pregatita sa faca acest pas.

Violențe pe stradă și măcel pe piața banilor. Nu este o noutate când e vorba de Grecia, doar că reprezentările grafice sunt mai îngrijorătoare ca niciodată. În cazul violențelor, nu intensitatea e de natură să îngrijoreze ci faptul că nemulțumiți nu mai sunt doar anarho-comuniștii și bugetarii ci cam toată lumea. În cazul banilor, dobânzile pe piața secundară la obligațiunile pe doi ani au ajuns la peste 28% și se îndreaptă vertiginos spre următorul prag al devastării psihologice: 30%.

Prima consecință este desigur slăbirea euro, însă efectele se propagă mult mai departe, pe căi nebănuite, potrivit Reuters. Trei bănci franțuzești – Credit Agricole, Societe Generale și BNP Paribas – au expuneri directe de peste 30 de miliarde de euro față de datoria suverană grecească. Numai că majoritatea banilor sunt împrumutați de pe piețele financiare americane. Asta confirmă bănuiala că monedele cele mai vulnerabile la criza suverană a datoriilor nu sunt obligatoriu cele în care s-au făcut împrumuturile ci cele care au fost cel mai intens tipărite în anii de creștere. Băncile și guvernele încă negociază cine să-și asume o eventuală pierdere, însă adevărul este că pierderea deja se produce. Dacă un creditor își vinde astăzi titlul cu valoare fixă, trebuie să facă un discount de aproape 30%, pentru că acesta este randamentul pretins de eventualii cumpărători. Asemenea dobânzi își permit să ceară doar cei mai feroce dintre cămătari, statul – când un contribuabil întârzie cu impozitele (deși nu plătește nimic când el însuși întârzie) sau o bună parte a băncilor pentru creditele descoperit de cont, după expirarea perioadei.

În practica financiară firească, astfel de dobânzi pot însemna două lucruri: Fie împrumutatul “a găsit aur” și își permite să risipească o bună parte din profituri, fie este într-o spirală către fundul prăpastiei financiare. Vestea proastă este că nici guvernul grec, nici firmele românești și nici împrumutații n-au anunțat vreo astfel de descoperire.

Legaturi:

3. Criza economica a dus la intarirea accelerata a puterii institutiilor supranationale ale UE, instaurandu-se un mecanism de guvernanta economica pan-europeana. Statele membre au inceput sa cedeze unul dupa altul, sub povara datoriilor suverane:


Categorii

Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Opinii, analize, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

35 Commentarii la “Ce deznodamant ar avea scenariul Armaghedon in cazul Greciei?

  1. Pingback: “Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti”. Impactul în România « N-am cuvinte…
  2. A iesit si Greenshpan la rampa:

    “Fostul preşedinte al Federal Reserve, Alan Greenspan, a declarat vineri că intrarea Greciei în incapacitate de plată este ‘aproape sigură’ iar acest lucru ar putea arunca economia americană în recesiune, transmite Bloomberg.”

    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/alan-greenspan-falimentul-greciei-este-aproape-sigur-148644.html

  3. intr-un articol de pe :

    http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/cum-ar-putea-fi-salvata-atena-dezastru

    apare la un moment dat o fraza care spune totul despre cruzimea realitatii zilelor noastre :
    ” Şi chiar dacă “demosul”, adică poporul grec, iese în stradă şi se simte umilit şi trădat, deposedat de suveranitate şi de demnitate, nimic nu e de făcut. ”
    Vom mai citi/auzi aceasta formulare si in cazul altora , poate si al nostru . Cat sarcasm in expresia ” nimic nu e de facut ” !

    Doamne , ajuta -ne !

  4. @fane:

    din aceeasi categorie face parte si acest mesaj:
    Unfortunately it appears that the average Greek, does not view things the same way.

    At least in the view of this Greek elite, austerity is achievable, and it’s the masses that don’t want to end the corruption and tax evasion –– that’s a view which, incidentally, puts him in line with much of theinternational community outside Greece.

    Read more: http://www.businessinsider.com/greek-portfolio-manager-explains-why-greece-cant-reform-2011-6#ixzz1PXXJswvX

    Cam ca la noi, nu? ”Modernizare” cu forta, caci poporul nu vrea austeritate si nu vrea reforme…

  5. exact , frate admin .

    Vreau insa sa mai semnalez o problema pe care am observat-o in ultimele zile , si care este comuna , atat in problema greaca dar si in problema regionalizarii Romaniei : am rasfoit o multime de site-uri/blog-uri/publicatii , inclusiv comentariile , pentru a-mi face cat de cat o idee despre conceptia celor care publica articole sau comentarii . Daca in cazul Greciei am crezut la inceput ca este vorba despre un comportament al omului aflat ” in afara ariei de influenta ” si , deci , ma gandeam ca parerile erau influentate de acest lucru , cand am trecut la problema regionalizarii mi-am dat seama ca balanta este destul de echilibrata , adica exista si oameni cat de cat obisnuiti ( la unii chiar se vede ca au citit , sunt informati , nu niste simpli spalati de creier ) care gandesc cam la fel cu elitele ( locale sau internationale ) . Asa ca , sa nu ne miram , daca primele contre le vom primi chiar … de la ai nostri .

  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » “PREVIZIUNILE” FMI: SUA ESTE BINE, PERICOLUL VINE DE LA MICILE TARI DIN PERIFERIA ZONEI EURO/ Despre minciuna ”revolutiei creditelor” facuta de BNR si cum joaca banca nationala in favoarea multinationalelor!
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » (update) Suspansul auto-intretinut al “falimentului” grec si asemanarile cu Romania/ PROTESTE SERIOASE ANTI-AUSTERITATE IN GRECIA SI SPANIA
  8. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Money.ro crede ca ECONOMIA GLOBALA E IN PRAGUL UNUI NOI DEZASTRU
  9. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Tragedia greaca: CUPRINSI DE PANICA, OAMENII ISI RETRAG BANII DIN BANCI. Papandreou obtine de votul de incredere, Spania e aratata cu degetul de FMI
  10. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Comisia Europeana analizeaza posibilitatea de A ADMINISTRA DIRECT FONDURILE EUROPENE DIN… ROMANIA, GRECIA SI BULGARIA. Vreo legatura cu URGENTA REGIONALIZARII?
  11. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ilie Serbanescu: Imi pare rau de Grecia si de insulele ei, dar de Romania mi se rupe inima!… SAU DESPRE NOUL VAL AL AUSTERITATII CE NE ASTEAPTA
  12. Pingback: Razboi întru Cuvânt » George Soros despre iesirea Greciei din zona Euro. Ce vrea de fapt sa spuna miliardarul?
  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ilie Serbanescu despre “fatidicul” 2013, anul in care se vor aduna toate (VIDEO)/ O.C.D.E. NE SPERIE CU “5 SOCURI MAJORE” PENTRU VIITOR
  14. Pingback: Razboi întru Cuvânt » (Video) Proteste violente in Atena si greva generala impotriva austeritatii
  15. Pingback: Razboi întru Cuvânt » J-C Trichet (seful BCE) indeamna liderii politici sa revitalizeze viziunea Europei integrate… in austeritate, insistand pentru Ministerul de Finante European
  16. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Urmareste LIVE imagini de la protestele de strada din Grecia (Atena)
  17. Pingback: Razboi întru Cuvânt » J-C Junker, seful EUROGRUP: SUVERANITATEA GRECIEI VA FI MASIV LIMITATA/ Standard and Poor’s preseaza pentru declararea falimentului Greciei/ DOSARUL FALIMENTELOR NATIONALE
  18. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Mugur Isarescu despre o noua ordine financiara mondiala: CONTROLUL GLOBAL PE FONDUL ”CRIZEI” DE BANI
  19. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Adevaratul MARE PERICOL si cursa in care cad inclusiv patriotii sinceri: “SA VINA UN GUVERN EUROPEAN SAU MONDIAL SA NE SCAPE DE BASESCU!…”
  20. Pingback: Razboi întru Cuvânt » (update) CARE-I SENSUL CRIZEI ITALIENE? Soros iarasi iese la rampa pentru a sustine ca unica solutie la criza datoriilor eurozonei este “uniunea fiscala europeana”
  21. Pingback: (video) Jose Manuel Barroso, seful Comisiei Europene: NE INDREPTAM CATRE UN SISTEM FEDERAL EUROPEAN. Ministrul german Wolfgang Schäuble pledeaza pentru PIERDEREA PARTIALA A SUVERANITATII DE CATRE TARILE ”PROBLEMA” ALE UE
  22. Pingback: SE TRECE LA FAPTE: Nicolas Sarkozy (Franta) si Angela Merkel (Germania) vor un GUVERN EUROPEAN CONDUS DE VON ROMPUY
  23. Pingback: ”PROFETII SUPREMI” de la FMI prezic FALIMENTUL GRECIEI pana la sfarsitul anului. China nu mai vrea sa fie nici ea "salvatorul" Greciei
  24. Pingback: (update) GRECIA PROGRAMATA LA FALIMENT IN OCTOMBRIE. Deznodamantul anticipat al crizei?
  25. Pingback: The Guardian: GRECIA ESTE SANTAJATA DE TROICA FMI-BCE-CE. Roubini sfatuieste Grecia sa urmeze calea... Argentinei
  26. Pingback: Roubini dixit: CRIZA POATE GENERA UN RAZBOI!/ Uniunea Europeana sau... AL PATRULEA REICH?
  27. Pingback: BANCA CENTRALA MONDIALA: un posibil scenariu pentru criza zonei euro
  28. Pingback: Scenarii catastrofice despre iesirea Greciei din EURO: ”STARE DE RAZBOI”, ”INCEPUT AL DEZASTRULUI”/ Merkel a ajuns la vorba lui Papandreou: vrea REFERENDUM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  29. Pingback: Comisia Europeana propune UNIUNE BANCARA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  30. Pingback: Eurocratii pregatesc o NOUA ORDINE EUROPEANA. Soros tine aproape - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  31. Pingback: CONSPIRATIA EURO, cea mai ampla din istorie? Cum au ajuns STATELE UNITE ALE EUROPEI “SINGURA ALTERNATIVA” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  32. Pingback: ALEGERI GRECIA. Catre Drachmageddon? VOT PE MUCHIE PE CUTIT: Conservatorii ar conduce in exit-polluri, RADICALII de la Syriza, COMUNISTII si NAZISTII ar avea procente apreciabile - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  33. Pingback: Nu NATIONALISMUL conduce la razboi, ci ambitia de a crea un IMPERIU EUROPEAN si dorinta de UNIFICARE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  34. Pingback: Presedintele Traian Basescu, sef de stat national care asuma "cedarea masiva de suveranitate": ESTE NECESARA CREAREA STATELOR UNITE ALE EUROPEI! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare