Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA

“Inainte de a vorbi de o impartasanie frecventa trebuie sa vorbim de o spovedanie frecventa… Spovedania nu este un tribunal, ci este un spital… Nu exista vreun pacat de care sa nu fim capabili“.

“Trebuie sa fim fara masti. Spovedania asta inseamna: lasam mastile de-o parte. Ne aratam lui Dumnezeu asa cum suntem, in nuditatea noastra si in uratenia noastra”.

“Roman Ortodox in Franta”:

Convorbiri duhovnicesti cu PS Marc Nemteanul

(fragment)

– Cum sa ne pregatim pentru Sfanta Impartasanie?

– Este o intrebare buna, dar cred ca trebuie sa plecam de la inceput. Adica, mai intai: Trebuie sa ne impartasim? Ne impartasim o data pe an, sau cand? Stiti, ca exista si o traditie care spune ca trebuie sa ne impartasim de patru ori pe an in timpul posturilor. A face asta este un minim. Traditia Bisericii ne invita sa ne impartasim destul de frecvent, dar aceasta impartasire necesita o pregatire, in mod evident. Adica primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne spovedim in mod frecvent. Si deci, inainte de a vorbi de o impartasanie frecventa trebuie sa vorbim de o spovedanie frecventa. Spovedania este una din modalitati pentru pregatirea pentru impartasanie.

Ce este Spovedania? Spovedania nu este faptul de a spune o lista de pacate pe care am citit-o undeva, si stiti, facem o cruce in dreptul celor pe care le-am facut si pe urma o dam preotului, ca un fel de aparat care va va spune rezultatul: “Pe tine nu te las sa te impartasesti, pe tine te las, ...” Deci asta nu merge asa, nu are cu nimic de-a face [cu o adevarata pregatire]. Spovedania este constiinta ca ne-am indepartat de Dumnezeu, si este constiinta ca ceea ce am facut ne-a indepartat de Dumnezeu.

Acuma vedeti ca intrebarea este: cum ne pregatim pentru Spovedanie? Va dau un exemplu. O casa care a fost abandonata, timp de 10 ani sau 20 de ani, si e plina de praf si de atatia paianjeni care s-au instalat. Acum intrati in casa si aprindeti un chibrit. Timpul cat tine chibritul aprins veti putea vedea un pic de dezordine. Daca aprindeti o lumanare claritatea va fi mai importanta si veti putea vedea in mod precis in ce constata dezordinea. Daca aprindeti becul, in mod normal detaliile apar. Daca intr-o zi cu soare deschideti larg ferestrele si prin ele trece o raza de lumina, aveti cu totii experienta vederii particulelor de praf, care se vad in lumina soarelui. Aceasta este spovedania. Cu cat ne spovedim [mai mult] cu atat vom avea constiinta a ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu.

Va amintiti ca in rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, spunem in timpul Postului Mare: “Da-mi sa vad greselile mele“. Dar nu este ceva morbid pentru ca suntem coplesiti de ceea ce am vazut. “Da-mi sa vad greselile mele” nu inseamna asta. Cerem vederea pacatelor pentru ca avem constiinta ca suntem indepartati de Dumnezeu. Si in acelasi timp voi depune pacatele pe care le vad, in timpul spovedaniei, precum o greutate, in fata Lui, avand in acelasi timp constiinta acestei iubiri care sterge toate pacatele. Pacatul nostru – si sunt sfinti care au spus asta – in fata lui Dumnezeu este precum o picatura de apa pe o placa incinsa. Ea este absorbita de a aceasta caldura [a iubirii lui Dumnezeu]. […]

Trebuie deja sa avem aceasta constiinta. Putem spune: “Doamne am pierdut timp, iata cum am facut asta, iata cum am pierdut timp“. Toate acestea le depunem in fata Domnului si aceasta spovedanie pe care nu am facut-o de mult timp ne va permite sa foram in adancul nostru, in subteranul inimii noastre, si a aduce la suprafata ceea ce am vrut sa ascundem, cateodata de mult timp. Si le depunem in fata lui Hristos. Nu este preotul cel care da iertarea pacatelor, ci este Hristos. Preotul, episcopul este un martor.

O spovedanie poate sa dureze ani, si poate sa fie aceeasi spovedanie, dar vom fora incetul cu incetul si vom curata si ne vom vindeca. De ce? Pentru ca nu suntem judecati! Spovedania nu este un tribunal, ci este un spital. Domnul nu vrea moartea pacatosului. Ceea ce vrea in primul rand este sa avem constiinta modului in care ne-am indepartat de Dumnezeu, si aceasta constiinta soseste incetul cu incetul.

Va voi vorbi acum de o Parabola, pe care o cunoasteti bine, si care consista in felul cum ne pregatim le Spovedanie. Va aminitit de acel rege care invita prietenii sai la masa. Iar prietenii refuza avand pretexte bune. Unul s-a insurat, altul si-a cumparat pamant. Regele in mod evident este Dumnezeu. Palatul unde face invitatia este Imparatia Cerurilor catre care toti suntem chemati. Si mai apoi, cum este intristat ca prietenii sai nu vin, isi trimite mesagerii: ingerii, apostolii, discipolii, episcopii, preotii, pentru a strange pe toata lumea, adica pe noi toti, toti care sunt pe drumuri, toti care sunt la cumpene (intersectii), care sunt urati, care sunt prost imbracati, care sunt vlaguiti, si care in fond nu sunt demni de a intra in palat. Ce sunt acesti oameni? Suntem noi care suntem deformati de pacat, dar El ne cheama sa intram in palat. E ceva incredibil.

Scuzati-ma, intru acum intr-o realitate de ultim moment. Stiti ca regina Angliei a sarbatorit 60 de ani de cand are tronul. Presupun ca invitatii la palatul regal din Buckingham sunt triati ca prin sita, compatibili cu regele si regina care invita. Aici insa este invers: Regele invita pe cei care sunt incompatibili, prin originea lor, prin starea lor. E incredibil! Aceasta este invitatia la impartasanie.

Cunoasteti urmarea din Evanghelie. In sala mai este inca loc. “Haideti, chemati si pe altii“, spune regele. Sala se umlpe si regele se plimba si deodata vede pe unul pe care il intreaba: “Tu, prietenul meu, de ce nu ai imbracaminte de nunta? De ce nu esti ca ceilalti? Haide, afara!“ Acuma e bizar: nu numai ca ii forteaza pe oameni sa vina, dar odata ce sunt acolo il trimite pe unul afara. De ce? Ei bine pentru ca acesta nu avea constiinta locului de unde venea. Credea ca e normal.

Masa Imparateasca este Impartasania. Regele face din noi egalii sai cand ne invita la masa, cand ne invita sa ne impartasim. Regina Angliei invita oameni care sunt din aceeasi lume. Dumnezeu face din fiecare dintre noi egalii Sai cand ne cere sa venim sa ne impartasim. Dumnezeu, cel ce a creat cerul si pamantul, a lumii vizibile si invizibile [ne face egalii Lui]. Ceva incredibil! Noi, specii de viermi de pamant, pacatosi, devenim din momentul in care ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, devenim asemenea Lui. Iar cel care este trimis afara, este cel care gandeste: “vin asa, e normal“. El n-avea constiinta nebuniei, acestui lucru incredibil, ca el, care era acum cateva momente inainte mizerabil, putind, de neatins, devine acum egalul lui Dumnezeu. Credea ca este normal. Deci, neavand constiinta bolii lui – vorbim de pacat acum – nu putea avea recunostinta. Cineva care n-are constiinta bolii lui, nu poate fi recunoscator medicului care il vindeca.

Deci iata cum ajungem la Impartasanie, cu: “Cred, Doamne, si marturisesc, ca Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, care ai venit in lume -[…] – pentru a mantui pe cei pacatosi, dintre care primul sunt eu“. Nu este un cuvant asa, un fel de hiperbola ecleziala. Cum spune Sfantul Pavel, noi avem constiinta de unde venim, marturisind “eu sunt primul dinte pacatosi“.

Nu este niciun pacat in lume de care sa nu fiu capabil. Poate ca nu am ucis. N-am ucis, dar intr-o zi sau alta am dispretuit sau osandit pe cineva, iar aceasta este o ucidere spirituala. Cand dispretuim pe cineva, nu vrem sa-l vedem, il ignoram, e transparent. Asta e ca n-avem curajul sa-i trimitem un glont in cap ca sa nu-l mai vedem. Dispretul este deja un gand de moarte.

Nu exista vreun pacat de care sa nu fim capabili.

Doamne sunt capabil de orice, de toate pacatele, dar Tu esti cel care ma cheama. Nu ma chemi pentru ca sunt fara de pacat.

Cand preotul da sfanta impartasanie, nu spune: “robul lui Dumnezeu, sau roaba lui Dumnezeu se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului pentru ca este fara pacate, pentru viata vesnica“, ci zice “pentru iertarea pacatelor si viata de veci“. Nu pentru ca suntem fara de pacat. Nu! Ci pentru iertarea pacatelor.

Deci spovedania este legata de impartasanie. Spovedania este o modalitate de vindecare, dar nu ne impartasim pentru ca suntem fara pacat, nu!

Sunt unii care, daca ar putea, s-ar spovedi trei minute inainte de impartasanie, astfel incat sa nu aibe probleme intr-un mod material, dar aici nu este o problema de timp. Conditia noastra umana este pacatoasa. Si asta este extraordinar, ca Dumnezeu nu cheama oameni perfecti, nu vrea moartea pacatosilor, ci vrea ca ei sa se converteasca si sa aibe viata [vesnica]. Convertirea inseamna faptul de a fi constient ca eu sunt cel care era afara, acela care este incapabil sa fie egalul Regelui, si Regele ma face egalul Lui. Aceasta este pregatirea pentru Impartasanie.

Deci ceea ce va sfatuiesc este de a va spovedi cat mai des posibil.

Inainte sa ma duc la Manastirea Sihastria ma spovedeam destul de regulat. Sa zicem o data cam la o luna. La Manastirea Sihastria, mi-au spus ca este o data pe saptamana. Ce voi spune? Ei, ceea ce este extraordinar, e ca incetul cu incetul aceasta constiinta a inceput sa se adanceasca. Analizam, si ne aducem aminte de anumite lucruri. Parintele Sofronie, discipolul Sfantului Siluan ne vorbeste de miscari ale inimii noastre, care alunga Duhul Sfant. Miscari ale inimii noastre! Cred ca toti avem experienta de avea fata de cineva altceva decat miscari ale inimii. Avem cateodata o astfel de ura, iar aceasta va impiedica Sfantul Duh sa intre in inima noastra, si trebuie sa o curatam, dar o simpla miscare a inimii impotriva cuiva trebuie depusa in fata lui Hristos. Deci aceasta inseamna ca, cu timpul, trebuie sa fim foarte ateniti la viata noastra spirituala, foarte atenti la gandurile noastre.

Pazirea gandurilor – aceasta, de asemeni este in inima spiritualitatii ortodoxe. Pazirea gandurilor vom spune ca este imposibil sa o facem. V-ati gandit vreodata la maniera in care pacatele ajung in noi? Ei bine credem ca ajung doar asa… Ei nu! [Pacatul] incepe in minte. Este o sugestie. Fie acceptam aceasta sugestie, fie o refuzam. Pentru a refuza putem spune rugaciunea: “Doamne nu vreau asta!“. Orice fel de ganduri care nu vin de la Dumnezeu, dar care sunt din punct de vedere spiriutal o tentativa a celui rau de a intra in inima noastra [trebuie refuzata]. Inima noastra e precum o fortareata, si daca nu este pazita, cel viclean arunca in ea cu proiectile. Aceste proiectile sunt gandurile. Daca acceptam aceste ganduri, ele se dezvolta si atunci ajungem la pacat. Stiti ce spune Domnul, vorbind despre adulter. Cel care doreste femeia fratelui sau, fara sa comita deja adulterul, el deja l-a comis totusi. In fata lui Dumnezeu el este vinovat de adulter. Dar acesta este doar un exemplu. Pot avea loc altele de genul asta. Gandul de placere, care nu este drept in fata lui Dumnezeu, ei bine, daca acceptam acest gand, incetul cu incetul vom vedea ce placere poate sa ne dea. Si asta se poate face intr-un sfert de secunda. Si imediat apoi, daca am avea posibilitatea am indeplini pacatul. Si nu vorbesc numai despre adulter, ci poate sa fie orice altceva, orice dorinta de posedare, pentru oameni, pentru bunuri, pentru lucruri, nu conteaza. Deci trebuie sa fim foarte atenti la gandurile noastre. Asta este un fel de igiena spirituala de care ne vorbesc Sfintii Parinti. Este o intreaga traditie a Bisericii [care vorbeste despre aceasta].

Stiti Scara, a Sfantului Ioan Scararul. Vorbim de discernamant in ea, si Sfantul ne aduce invataturi asupra sufletului nostru. Nu l-am asteptat pe Freud pentru a descifra gandurile nostre, sa vedem unde sa ascunde orgoliul, mandria in noi. Pentru ca mandria este cel mai rau dintre lucruri si toti suntem atinsi de ea, dar trebuie vazut unde se ascunde. Stiti, cateodata facem anumite lucruri pentru ca sunt bune, dar in fond aceasta actiune este deja poluata prin faptul ca avem constiinta ca este o fapta buna. Si am imaginat tot beneficiul pe care putem sa-l avem daca facem acea actiune. Acesta este mandria, iar fapta cea buna nu are nicio valoare pentru ca este acoperita de acest film, aceasta pelicula de orgoliu. Sfantul Ioan Scararul ne permite sa discernem acest lucru in noi, si cum putem lupta impotriva acesteia. Deci, vedeti toata aceasta este o pregatire pentru spovedanie.

Trebuie sa ne cunoastem. Prin viata spirituala vom ajunge sa ne cunoastem mai bine. Cand spunem “Da-mi sa vad pacatele mele” este o cunoastere pe care o cerem lui Dumnezeu. E incredibil, caci este o cunostinta negativa, dar care devine pozitiva [deoarece] cu cat avem constiinta indepartarii noastre, suntem bulversati de cadoul incredibil care ne este facut, […] cu atat suntem [mai] iubiti de Dumnezeu.
O alta fraza foarte cunoscuta este cea pe care Sfantul Siluan a primit-o: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui“. Ce inseamna? Tine-ti mintea in iad, in iadul pacatelor tale, in indepartarea ta de Dumnezeu, dar nu deznadajdui, pentru ca tu esti “nebuneste” iubit de Dumnezeu. Este un scriitor [Paul Evdokimov, n.n.] care a scris o carte “Iubirea nebuna a lui Dumnezeu“. Suntem iubiti nebuneste de Dumnezeu. Pe de o parte tinem aceasta constiinta a pacatului care ne-a indepartat de Dumnezeu si, in acelasi timp, sa avem aceasta constiinta a dragostei nebune a lui Dumnezeu. Daca am constiinta pacatului fara dragostea nebuna a lui Dumnezeu cad in deznadejde, iar la capatul deznadejdii este sinuciderea. Daca am constiinta dragostei lui Dumnezeu fara a avea constiinta pacatului nu pot avea cu adevarat constiinta dragostei lui Dumnezeu, caci nu stiu de unde vine si unde se situeaza vindecarea mea, daca nu am constiinta bolii mele. Trebuie sa fie cele doua in acelasi timp.

Stiti, credinta noastra nu este paradoxala, este antinomica. Doua lucruri care sunt in logica umana absolut incompatibile pot exista impreuna. Constiinta pacatului, care este infernul nostru, si ne-deznadajduirea pentru ca exista dragostea lui Dumnezeu. Hristos este Dumnezeu adevarat si om adevarat. E incompatibil: fie suntem dumnezeu, fie suntem om; dar El este Dumnezeu adevarat si om adevarat. Maria este Maica si Fecioara. In mod normal fie suntem maica, fie fecioara. Vedeti logica este mult diferita in Biserica. Logica lui Dumnezeu nu este aceeasi cu cea omeneasca.

Deci trebuie sa avem constiinta acestui fapt de unde venim, si in acelasi timp a bucuriei de a fi vindecati. Asta este foarte important. Si nu putem avea constiinta vindecarii noastre daca nu avem constiinta bolii noastre.

Deci sa revenim un pic. Trebuie sa aveti un ritm regulat de spovedanie, care poate fi crescut daca aveti ceva care s-a intamplat. Spovedania nu trebuie sa tina trei ore. Trebuie sa o pregatiti inainte si daca va spovediti destul de des veti vedea ca se petrece destul de repede. Si daca aveti ceva sa spuneti preotului, spuneti, poate inainte de Sfanta Liturghie.

Mai este de asemeni postul, postul euharistic, adica dinainte de Impartasanie. Eu nu pot sa va sfatuiesc pentru cei care se impartasesc in mod frecvent sa tina post trei zile inainte. Cand eram la Sihastria pentru unii se cerea ca sa posteasca trei zile inainte, dar preotii care slujeau Sfanta Liturghie martea, joia, sambata si duminica – si cateodata era acelasi -, ei bine, daca trebuia sa posteasca trei zile inainte, inseamna ca-si petrecea viata in post.

Trebuie sa postim asa cum ne cere Biserica, dar trebuie sa ne pregatim si prin postul euharistic. Daca de exemplu ne impartasim duminica dimineata, ei bine, trebuie sa postim sambata seara. Adica sambata seara luam o masa de post. In mod evident, postul nu este in mod unic masa pe care o luam, ci este o maniera de viata. Daca imi petrec noaptea in discoteca – exagerez aici – dar [daca imi petrec timpul] in divertisment si sa fiu acolo unde nu trebuie sa fiu, cum voi putea sa fiu eu pregatit a doua zi sa-L primesc pe Hristos? Deci postul este un post care depaseste in mod larg postul de mancare.

Si iertati-mi expresia un pic vulgara, dar nu ne umplem inainte de impartasanie, pentru ca Dumnezeu ne va umple, nu mancarea. Deci nu vom evita sa mancam, dar vom manca de post, adica fara carne, fara produse lactate, pe cat posibil. Dar nu va sfatuiesc trei zile de post, sau altfel, doar pentru persoanele care au ca un fel de medicament [canon, n.n.] faptul de a posti pentru un anume timp. Deci ei, pentru impartasanie trebuie sa se pregateasca un pic mai mult. Pentru persoane care se spovedesc in mod regulat, postul euharistic, in plus de cel care il prevede Biserica miercurea, vinerea, si perioadele de post de peste an, este in mod larg suficient.

[…]

Va voi spune altceva cu privire la pregatirea pentru impartasanie. Cand am fost la Manastirea Sfantul Siluan in Franta, egumenul ne-a spus: daca va certati inainte, intre frati si surori, nu puteti sa va impartasiti. Poti sa faci postul care-l vrei, poti sa faci 50 de metanii, daca ai ceva impotriva fratelui tau sau a surorii tale, ceea ce vii sa faci aici este ca te impartasesti pentru osandirea ta. Du-te si cere iertare fratelui tau, sau surorii tale, dar daca tu nu poti sa o faci, pentru ca persoana este departe, sau pentru ca nu vrei sa o faci, trebuie sa vezi preotul si sa-i spui: “nu vreau sa iert“, sau “as vrea ,dar nu pot sa iert“. Vei depune aceasta in fata lui Hristos, dar in niciun caz nu poti sa te impartasesti, in timp ce in inima pastrezi in mod constient o ranchiuna, pentru ca asta este mai mult decat o miscare a inimii. Parintele Sofronie ne vorbeste de miscarea inimii, dar va imaginati cu ranchiuna in ce grad ne gasim! Deci asta este o interdictie de a se impartasi in mod absolut, de unde si necesitatea de a vedea preotul.

Trebuie sa fim fara masti. Spovedania asta inseamna: lasam mastile de-o parte. Ne aratam lui Dumnezeu asa cum suntem, in nuditatea noastra si in uratenia noastra.

Iata, Doamne, unde sunt. As vrea sa iubesc, dar nu pot sa iubesc. Nu vreau sa iubesc, nu vreau sa iert. Unul m-a lovit, vino in ajutorul meu. Ce pot sa fac?

Asa ne vom duce in fata preotului si a lui Dumnezeu.

Deci, vedeti, pregatirea de Impartasanie presupune o luciditate, si noi chiar ii cerem lui Dumnezeu aceasta luciditate. Daca am fost victime ale cuiva, trebuie sa stim ca in fata lui Dumnezeu nu este diferenta intre cel care m-a ranit si mine, si ca, chiar daca nu-mi dau seama, intr-o zi putem fi noi in postura de a-l rani pe altul, si noi insine sa facem victime.

Daca distanta, sau alte imposibilitati ne impiedica, care nu tin de noi, important este sa iertam in inima noastra. Persoana poate sa moara, cea care ne-a ranit, si nu mai avem posibilitatea sa ne impacam cu ea, dar in inima noastra putem sa spunem: “Doamne, o iert!” si trebuie sa stim, ca daca nu iertam, acumulam asupra persoanei in cauza carbuni aprinsi.

Dar Insusi Hristos ne spune: “Iertati si veti fi voi insiva iertati in masura in care iertati“. Imaginati-va ca Dumnezeu ne trateaza cu masura in care noi ii tratam pe fratii sau surorile noastre. Cred ca atunci va fi rau. Cred ca avem fara indoiala o conceptie a dreptatii care este mult mai abrupta, mult mai dura, mult mai neiertatoare decat cea a lui Dumnezeu. Suntem foarte neiertatori cu fratii si surorile noaste, pentru una sau alta din actiunile, faptele lor. Si sper sa nu fim judecati cu masura cu care noi insisi judecam pe altii, si aici vorbesc in primul rand pentru mine. […]

Legaturi: