Noua ordine mondiala, elite, crize artificiale, institutii supra-nationale: O ALTERNATIVA ACADEMICA LA LA “TEORIA CONSPIRATIEI”

O cititoare de-a noastra a dezvoltat un comentariu scris la postarea CRIZA SI TEORIA CONSPIRATIEI la romani intr-un articol pe care il prezentam mai jos:

De ce am avea nevoie sa mai stim ca exista si altceva decit Teoria Conspiratiei?

Articolul este o incercare de  a arata care sint problemele, slabiciunile si pericolele pe care eticheta de Teoria Conspiratiei le atrage asupra oricaror analize serioase care se fac cu privire la mersul lumii de la ora actuala si care nu respecta normele discursului ideologic de lemn pluralist, pro-liberal, pro-sistem.

Este de asemenea o incercare de a arata ca se poate evita aceasta eticheta nedreapta si distructiva pentru analize pertinente si bine-documentate prin referinte mult mai solide si mai ales ne-compromise.  O sa mi se spuna ca….ei, da, si ce ne intereseaza pe noi astia ortodocsii? Parerea mea,  strict personala, este ca grupul crestin-ortodox se afla sub o campanie foarte periculoasa de denigrare in care se incearca sa i se ataseze cele mai urite “tinichele” de coada: prostie, analfabetism, rasism, extremism, anti-semitism si alte..-isme.

(…) Vrem sau nu vrem sintem conectati la lume, traim in ea, si lumea asta, asa cum este ea, devine din ce in ce mai agresiva, cu pretentii la adresa crestinilor ortodocsi din ce in ce mai dure si mai intruzive. Raspunsul nostru ar trebui sa fie unul echilibrat, argumentat si solid explicativ, care sa evite sa se “dea apa la moara” acestor dorinte de denigrare fara insa a se cadea in partea cealalta….ecumenism, “toleranta” prost inteleasa, etc.

Ce este Teoria Conspiratiei? Teoria Conspiratiei nu este de fapt o teorie in sine, ea este o denumire-umbrela sub care s-au aciuat tot felul de asa-zise teorii care au prea putin de-a face cu insasi notiunea de teorie. In esenta, Teoria Conspiratiei spune ca: exista o elita la nivel mondial care comploteaza impotriva bunastarii lumii intregi, care doreste saracirea si chiar uciderea  unei mari parti a populatiei pentru a putea controla mai bine ceea ce va ramine din ea.

Problemele incep insa cu CINE sint mai exact aceste elite. Si de aici avem  lungul sir al aberatiilor gen Icke cu descrieri despre reptilieni, extraterestrii si ajungindu-se pina la a se da vina pe catolici si crestinism in general. Teoria Conspiratiei genereaza si o alta problema: nu raspunde in mod exact CUM aceste elite reusesc sa realizeze ceea ce doresc. Si iarasi incepe sirul unui amestec dezlanat si naucitor in care se arunca in aceeasi oala  Alex Jones cu ale lui descoperiri despre Skulls and Bones, Bohemian Club si anti-sistemul lui de parada alaturi de subiecte ca FMI, Bilderberg, Comisia Trilaterala, tratate insa intr-o cheie care compromite orice discutie serioasa.

Alternative existente la “teoria” conspiratiei

Exista o serie  de teorii ale puterii (…).

Exista doua mari abordari: una pluralista, care nu face decit sa reproduca indiscriminatoriu discursul oficial, documentele oficiale si care inevitabil ajunge sa sustina sistemul ideologic dominant, identificat cu liberalismul. Pluralismul este conceptia dominanta despre putere care se aplica constient sau inconstient in majoritatea zdrobitoare a analizelor politice considerate “mainstream”, “serioase“. In principal, pluralismul afirma ca puterea este dispersata in sistemul liberal, ca nu exista o singura elita dominanta in toate aspectele vietii poltice/sociale/economice, ca de fapt exista numai o “pluralitate de elite” care domina in sectoare restrinse acolo unde resursele le-o permit; ca sistemul liberal este unul care favorizeaza accesul unei multitudini de interese si de actori, ca este un sistem deschis, bazat pe competitie (vezi Robert Dahl(1956), A preface to Democratic Theory).

In viziunea pluralista, institutii ca FMI, Banca Mondiala, USAID sau Fundatia Soros precum si alte organizatii internationale nu sint decit niste promotori ai valorilor si ideologiei liberale in lume si…cam atit. Nu se vorbeste nimic despre interesele din spatele acestor institutii.

Exista insa o alternativa la aceasta viziune asupra puterii care vorbeste despre existenta unei elite economico-politico-technocratice care impiedica accesul la discutii si decizii ale unei majoritati, care reuseste sa elimine de pe agenda luarii deciziilor, aspecte care ar fi cu adevarat in interesul public. Aceasta este cunoscuta si sub numele de “a doua dimensiune a puterii“ (vezi Peter Bachrach si Morton Baratz, “The Two faces of Power”, in The American Political Science Review, Volume 56, Issue 4 (Dec., 1962), 947-952.).

Steven Lukes sustine  o “a treia dimensiune a puterii“ (Steven Lukes (1974), “Power: A Radical View”; London: Macmillan Press)  cu o viziune inca si mai radicala. Ea  postuleaza faptul ca majoritatea nici macar  nu mai sesizeaza ca interesele sale nu sint indeplinite de factorii de decizie politici ba chiar se reuseste sa i se dea iluzia ca o anumita ideologie (liberala in acest caz) si deciziile luate in spiritul ei sint de fapt in interesul public desi nu este deloc asa. Intr-un cuvint, avem de-a face cu un fel de proces de « spalare de creiere ».

Pe ce se bazeaza aceasta?  In principal pe ideologii. Totul se reduce la un ambalaj cosmetizat intelectual al unor idei prezentate in asa fel incit sa fie larg acceptate. Ele ascund cu abilitate faptul ca  in realitate slujesc unor interese care pot fi si chiar sunt contrare interesului public.

Spre deosebire de pluralism, cele doua concepte ale puterii sustinute de Lukes si Bachrach & Baratz promoveaza o viziune non-pluralista, in care nu exista decit o singura elita dominanta, puterea fiind concentrata in miinile acesteia.

Sub aceasta umbrela s-au dezvoltat in principal doua teorii: Elitismul si neo-Marxismul cu varianta sa cea mai de succes: neo-Gramscianismul (dupa parintele sau ideologic, italianul Gramsci). Ambele concepte pornesc cam de la aceleasi premize fundamentale: puterea este concentrata in miinile unei elite sau a unei clase dominante, capitalismul transnational (in acest caz) care promoveaza o ideologie hegemonica: liberalismul.

Si acum, citeva concluzii la care au ajuns  diversi analisti politici care au aplicat Elitismul sau neo-Gramscianismul.

Elite si crize

1. Elite. In spatiul academic american s-a  observat ca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in SUA s-a ridicat la o putere o elita financiaro-corporatista – cunoscuta si drept complexul militar-industrial – care domina clasa politica americana in mod din ce in ce mai evident (vezi cei mai reprezentativi teoreticieni: George Domhoff (1967-publicat prima data)”Who rules America”, McGraw-Hill Humanities; 6th edition (2009); Wright Mills(1956), “The Power Elite”)
2. Crize artificiale . Aceasta elita financiara s-a observat ca este capabila sa provoace crize si sa le si gestioneze venind cu “solutia” gata pregatita, solutie care nu are alt scop decit preluarea controlului de catre aceasta elita. Un exemplu celebru (in aceasta literatura) este cel al crizei financiare prin care a trecut orasul New York  in anii ’70. Rezultatul a fost ca sub pretextul acestei crize, un grup de bancheri si politicieni au preluat controlul sub forma unui comitet care NU mai era responsabil pentru deciziile sale in fata cetatenilor acestui oras, cei care votasera conducerea acestuia.  Corifeul principal era ideologul- sef, un anume Felix Rohatyn, israelian la origine, un bancher multimilionar ales ca reprezentat al grupului de interese financiar-bancar din New York. (vezi Erich Lichten(1986), Class Power and Austerity: The New York City Crisis (South Hadley, Bergin and Garvey); Robet Bailey(1986), The Crises Regime: the MAC, the EECBand the Political Impact of the New York City Financial Crisis (Albany: State University of New York); William Tabb(1981), The Long Default: New York City and the Urban Fiscal Crisis (New York: Monthly Review Press); Frank Fischer(1989), Technocracy and the politics of expertise, Sage Publication, London)
3. Austeritate. Tipic pentru situatii de criza s-a observat ca aceste elite promoveaza: austeritatea. Acelasi lucru s-a intimplat si in cazul New York-ului. Si iarasi, tipic pentru astfel de cazuri austeritatea se reflecta in scaderea nivelului de trai al angajatilor (daca este vorba de o intreprindere) sau al populatiei, in general (vezi referintele de la punctul anterior).
4. Masuri anti-democratice. Din nou, tipic pentru modul de a actiona al acestor forte dominante, constatat de elitisti, este faptul ca o astfel de criza este caracterizata nu numai de masuri de austeritate dar si de masuri anti-democratice prin care, pe de o parte se reduc drepturile civile ale populatiei, in timp ce pe de alta, factorii de decizie si elitele “din umbra” dau din ce in ce mai putin socoteala populatiei pentru masurile luate (vezi din nou referintele de sus).

Neo-Gramscienii in studiile cu privire la Uniunea Europeana si mai ales cu privire la largirea acesteia catre Est au constat urmatoarele:

sursa imagine

1. Interese. Uniunea Europeana este un proiect conceput inca de la inceputurile sale (de catre Jean Monnet et. comp.) ca promovand interesele unei elite industrial/financiare in asa fel incit sa « scape » de sub controlul national. Ideea fundamentala a Comunitatii Europene a fost sa se erodeze puterea si autoritatea statelor nationale tocmai pentru a se da friu liber acestor interese industrial-financiare (vezi Andrew Bieler si Anthony Morton (2007), Social Forces in the Making of New Europe (London Palgrave); Hans Overbeek, (2003),” Globalization, neoliberalism and the  employment question”, in H. Overbeek(2003) , The Political Economy of European Employment: European Integration and the Transnationalization of the (UN) Empoyement question, (London: Routledge); Cafruny and Ryner (2007), Europe at Bay: Neoliberal Hegemony and the Transformation of Europe(Boulder, CO:Lynne Rienner); van Apeldoorn (2002), Transnational Capitalism and the Struggle over European Integration (London:Routledge); Laura Horn and Jan Drahokoupil (2008), Contradictions and Limits of Neoliberal European Governance: From Lisbon to Lisbon (London: Palgrave)
2. Lobby. Deciziile capitale care au transformat Comunitatea Europeana in ceea ce este la ora actuala in principal: Piata Comuna, Uniunea Monetara Europeana si Tratatul de la Maastricht (partea politica a sa) au fost concepute si impuse de catre cel mai puternic lobby de la Bruxelles, acela al marilor industriasi si bancheri: Masa Rotunda a Industrialistilor (the Round Table of Industrialists). Ei au amenintat statele membre de la acea vreme, ca, pe sleau vorbind, isi vor lua “jucariile” si se vor muta spre zari mai benefice pentru interesele lor. Acestia au fost puternic sprijiniti de Comisia Europeana, condusa la acea vreme de Jacque Delors, care a reunit un grup de specialisti, toti sustinatori ai doctrinei economice neo-liberale, care sa promoveze interesele marilor corporatii internationale. Acest grup de intelectuali a venit cu argumente persuasive care prezentau aceast proiect ca servind intereselor statelor membre. (vezi  pe linga cei de mai sus si Claudio Radaelli(1999), Technocracy in the EU, London: Palgrave);  si Justin Greenwood(1997), Lobby in the EU, London: Routldege – specificam ca acesti autori NU sint neo-Gramsciani ci fac parte din curentul pluralist)
3. Largirea catre Est. Un proiect de tip colonialist. Nu s-a dorit niciodata aducerea statelor foste comuniste la nivelul economic si de buna stare al celor din Occident. Nu a existat niciodata un Plan Marshall doi pentru ele asa cum s-a intimplat dupa al Doilea Razboi cu Occidentul. (vezi mai ales Maria Ivanova, (2007), « Why there was no Marshall Plan for Eastern Europe and why this stil matters », Journal of Contemporary European Studies 15(3), 345-76.

Ceea ce s-a dorit, in privinta tarilor estice, a fost sa se realizeze transformarea lor in piete de desfacere a produselor marilor corporatii transnationale, pe de o parte si sa se coordoneze lipsirea lor de orice mijloace de a face fata concurentei acestora, pe de alta parte.

Principalul instrument a fost procesul de accedere la UE prin care acestor state li s-a  impus sa respecte o serie de conditii. Aceste conditii implicau o doctrina neo-liberala economica agresiva care nu s-a aplicat niciodata (pina acum) in Occident: privatizari rapide si masive in principal in folosul capitalului extern, taxarea indirecta si redusa a investitorilor straini (statele foste comuniste devenind un paradis fiscal pentru rechinii corporatisti transnationali), imposibilitatea de a-si proteja producatorii locali/nationali datorita regimului de “piata libera” prin care taxele la importuri (din UE) sint practic anulate.

Asa se face ca economia acestor state este redusa la componenta sa consumerista de import, cu foarte putine posiblitati de a-si pune la punct sectorul de productie, fie el industrial sau agrar, si de a deveni competitivi pe piata externa. De aici deficitul comercial mereu in crestere, de aici acumularea datoriilor publice, de aici actualele probleme de… criza “economica”. S-a demonstrat ca tot acest proiect economic vindut catre Est de catre UE ca o reteta sigura a succesului  a fost conceput si avansat de catre acelasi lobby al Marilor Industriasi (si bancheri) si scurpulos manageriat de catre Comisia Europeana. (vezi aceeasi autori de mai sus)

Afirmatiile de sus sint facute pe baza unor cercetari academice riguroase de catre analisti care predau la universitati din Europa si din SUA sau care sint membrii au unor Think-Tank-uri cunoscute. Lucrarile lor fac parte din curriuculum-ul departamentelor de stiinte politice, integrare europeana, de studii economice de-a lungul si latul Europei  (Occidentale) si in SUA.

Acesti oameni au ajuns la aceste concluzii cu ani buni inainte sa se ajunga la dezastrul pe care-l traim noi acum (vezi literatura pe linie elitista aparuta inca din anii 50).

Petra

Sa nu uitam insa sfarsitul acestor elite care lucreaza cu sarg la edificarea Marii Desfranate, a Babilonului mondial:

După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de slava lui,

Şi a strigat cu glas puternic şi a zis:

A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte.

Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit.

Şi am auzit un alt glas din cer, zicând:

Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei;

Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei.

Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori.

Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere. Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum!

Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.

Iar împăraţii pământului, care s-au desfrânat cu ea şi s-au dezmierdat cu ea, se vor jeli şi se vor bate în piept pentru ea, când vor vedea fumul focului în care arde,

Stând departe de frica chipurilor ei, şi zicând:

Vai! Vai! Cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare, că într-un ceas a venit judecata ta!

Şi neguţătorii lumii plâng şi se tânguiesc asupra ei, căci nimeni nu mai cumpără marfa lor,

Marfă de aur şi de argint, pietre preţioase şi mărgăritare, vison şi porfiră, mătase şi stofă stacojie, tot felul de lemn bine mirositor şi tot felul de lucruri de fildeş, de lemn de mare preţ şi marfă de aramă şi de fier şi de marmură,

Şi scorţişoară şi balsam şi mirodenii şi mir şi tămâie şi vin şi untdelemn şi făină de grâu curat şi grâu şi vite şi oi şi cai şi căruţe şi trupuri şi suflete de oameni.

Şi roadele cele dorite de sufletul tău s-au dus de la tine şi toate cele grase şi strălucite au pierit de la tine şi niciodată nu le vor mai găsi.

Iar neguţătorii de aceste lucruri, care s-au îmbogăţit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinurilor ei, plângând şi tânguindu-se,

Şi zicând:

Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atâta bogăţie!

Şi toţi cârmacii şi toţi cei ce plutesc pe mare şi corăbierii şi toţi câţi lucrează pe mare stăteau departe,

Şi strigau, uitându-se la fumul focului în care ardea, zicând:

Care cetate era asemenea cu cetatea cea mare!

Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând:

Vai! Vai! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit!

Veseleşte-te de ea, cerule şi voi sfinţilor, şi voi apostolilor, şi voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a pronunţat judecata voastră asupra ei.

Şi un înger puternic a ridicat o piatră, mare cât o piatră de moară, şi a aruncat-o în mare, zicând: Cu astfel de repeziciune va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai afla.

Şi glasul celor ce cântă din chitară şi din gură şi din flaut şi din trâmbiţă nu se va mai auzi de acum în tine şi nici un meşteşugar de orice fel de meşteşug nu se va mai afla în tine şi huruit de mori nu se va mai auzi în tine niciodată!

Şi niciodată lumina de lampă nu se va mai ivi în tine; şi glasul de mire şi mireasă nu se vor mai auzi în tine niciodată, pentru că neguţătorii tăi erau stăpânitorii lumii şi pentru că toate neamurile s-au rătăcit cu fermecătoria ta.

Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.

Apocalipsa, cap. 18