PS DAMASCHIN LUCHIAN, cu realism si sensibilitate, despre CREDINȚĂ și NECREDINȚĂ, NĂDEJDE și DEZNĂDEJDE, DRAGOSTE și TRĂDARE: “Dacă Dumnezeu are încredere în mine, hai să dau şi eu încredere semenului meu. ÎN FAȚA UNUI OM DEZNĂDĂJDUIT NU VENIȚI CU RETORICĂ, ÎMBRĂȚIȘAȚI-L!” (video, text)

22-02-2018 Sublinieri

Conferință cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților,

16 noiembrie 2017 – ASCOR Iași:

Am luat-o pe toate părţile să văd cum să încep. Și prima dată mi-am pus o întrebare: de ce s-a propus tema aşa: Nădejdea în Dumnezeu şi încrederea în oameni.” De ce nu s-a spus: Credinţa în Dumnezeu şi nădejdea în oameni? Sau credinţa în Dumnezeu şi încrederea în oameni? Adică, până la urmă, care este raportul între nădejde şi credinţă? Ce este mai întâi, credinţa sau nădejdea? Cum ar trebui să le vedem pe acestea două? Și am găsit la Sf. Ioan Scărarul, într-unul dintre cuvintele sale de la sfârşitul cărţii, o explicaţie. El vorbeşte despre toate cele trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, și spune că toate trei sunt, de fapt, o singură strălucire şi o singură lumină. Zice el că una este raza, alta este lumina şi alta este cercul. Nădejdea, adică, se întemeiază pe credinţă şi îşi trage substanţa din credinţă.

[“Eu (pe cât pot înţelege), pe una o văd ca pe o rază, pe alta ca lumină, iar pe cealaltă ca cerc. Şi toate sunt o strălucire şi o lumină. Cea dintâi toate le poate face şi zidi; a doua îmbrăţişează mila lui Dumnezeu; iar a treia niciodată nu cade, nu încetează a privi şi nu lasă pe cel rănit de ea să-şi liniştească fericita nebunie”].

Când spun: “Sper să ajung la Madrid“, asta înseamnă că ştiu ca există Madridul şi mai ştiu că există ceva care mă poate ajuta să ajung acolo. Deci nădăjduiesc să ajung la Madrid, ştiind că există Madridul. Când vorbesc despre nădejdea în Dumnezeu, asta înseamnă că eu deja am o credinţă în Dumnezeu. Aceasta trebuie să preceadă, într-un fel, nădejdea în Dumnezeu. Când spun: “Cred în Dumnezeu“, asta înseamnă că cred în existenţa Lui. Când spun: “Nădăjduiesc în El“, mă refer mai mult la o lucrare a lui Dumnezeu cu mine, o lucrare proniatoare, o lucrare mântuitoare.

Dar și nădejdea şi credinţa sunt două virtuţi care nu sunt condiţionate de ceva. Adică, dacă la un moment dat caut argumente pentru credinţă şi motive pentru nădejde înseamnă că am o problemă şi cu credinţa şi cu nădejdea. Eu nu sper pentru că am de ce să sper; de multe ori sper pentru că nu am prea mult de ce să sper. Zice Sf. Pavel că noi suntem mântuiţi prin nădejde și nădejdea care se vede nu mai este nădejde. Şi tot el zice că împotriva oricărei nădejdi Avraam a crezut cu nădejde că va fi părinte al multor neamuri. N-avea nimic în jurul lui care să-l determine să aibă această nădejde; era bătrân şi el, era bătrână şi soţia sa. Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că va fi părinte al multor neamuri.

Dacă vă aduceţi aminte de nişte cuvinte foarte jignitoare, aproape hulitoare pe care le-au rostit fariseii, arhiereii Vechiului Testament, cunoscătorii de Lege, către Domnul Hristos când era pe Sfânta Cruce: Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-te de pe cruce ca să vedem şi să credem. Dar, în momentul în care ai văzut, iese din ecuaţie credinţa! Este, dacă vreţi, şi o eroare lingvistică; când spun că cred pentru că am văzut, cele două se anulează una pe alta. Și, de aceea, atunci când obiectul nădejdii sau obiectul credinţei este atins, nu mai pot vorbi nici despre nădejde, nici despre credinţă. Nădăjduiesc să ajung în rai – Doamne, ajută tuturor! Când am ajuns în rai, mai am nevoie de nădejde? De aceea zic Părinţii că dintre cele trei virtuţi, credinţa, nădejdea şi dragostea, una singură rămâne în veci: dragostea. Credinţa şi nădejdea sunt până la întâlnirea finală. Dragostea este cea care ne va însoţi în relaţia noastră cu Dumnezeu pe veşnicie.

Deci, aş vrea să reţineţi pentru început lucrul acesta: nădejdea nu este condiţionată, nu este motivată, nu se argumentează. Apoi, nădejdea în general – şi nădejdea în Dumnezeu – vine pe fondul unei lipse, pe fondul unei precarităţi, pe fondul unei nemulţumiri, a unei insatisfacţii. Atunci când spun: “Sper să am un job mai bun“, înseamnă că nu sunt mulţumit de cel pe care-l am acum. Când spun “Nădăjduiesc să am sănătate” înseamnă că acum nu am sănătate deplină. Nădăjduiesc să am mai mulţi bani înseamnă că nu am suficienţi. Atunci când spun că vreau să cresc în nădejdea în Dumnezeu, asta înseamnă că nu sunt mulţumit nici de mine, nici de ceea ce poate să-mi ofere lumea. Omul care nu are nevoie de credinţă sau de nădejde în Dumnezeu este un om pentru care toate sunt bune şi frumoase, toate sunt împlinite, nu mai are nevoie de ceva de dincolo. Iar noi avem o mare binecuvântare faţă de cei care nu au o perspectivă care să meargă dincolo de orizontală. Un om care nu crede în Dumnezeu ce poate să-şi propună în viaţa asta? Să urmeze o şcoală bună, să se căsătorească, să aibă copii, să şi-i pună la casele lor, să aibă o bătrâneţe liniştită şi o moarte fericită. Şi atât? Atât? În 2011 un studiu pe tot mapamondul spunea că numărul persoanelor care suferă de depresie, de deznădejde, este de 21 de milioane. Iar în 2020 şi 2030 se consideră că depresia va fi a doua cauză de dizabilitate în lume, după bolile cardio-vasculare. Ştiţi câţi bani se cheltuiesc în lume pe medicamente cum e Xanax? 22 de milioane de euro numai în Europa. 8% dintre bolnavii care apelează la cabinetele de psihologie şi acuză depresia sunt dintre adolescenţi şi tineri. Şi jumătate dintre ei vor face şi când vor fi adulţi forme mai grave de depresie.

Dacă mă uit numai pe orizontală, viaţa mea are un sens mic şi neîmplinitor. De aceea, noi, care am primit de la Dumnezeu darul credinţei şi, dacă vreţi, și darul nădejdii, trebuie să fim foarte recunoscători pentru acesta. Dar să ştiţi că credinţa şi nădejdea nu sunt daruri, achiziţii o dată pentru totdeauna şi în aceeaşi măsură. Dacă suntem sinceri cu noi înşine şi dacă mai citim şi în vieţile Părinţilor, vedem că totdeauna, până la moarte şi chiar pe pragul morţii nădejdea a fost însoţită şi de o umbră de deznădejde şi credinţa însoţită de o umbră de necredinţă. Cred, Doamne, ajută necredinţei mele este laitmotivul fiecărui credincios. Când eşti mai slab, mai neputincios, mai vulnerabil, gândul pe care ţi-l aduce vrăjmaşul este ceva de felul: “Dar dacă nu e aşa? Dar dacă chiar nu e aşa…?De aceea părinţii ne spuneau să nu citim atâtea cărţi împotriva lui Dumnezeu, nici măcar cărţi ale celor care sunt de altă credinţă, pentru că îţi aduce vrăjmaşul chiar şi când stai în faţa icoanei Maicii Domnului gândul: “Oare e chiar aşa?” Deci credinţa este o permanentă dispută cu necredinţa şi nădejdea este în balans cu momente de deznădejde. Şi e nevoie de răbdare şi de aşteptare. Tema nădejdii trebuie însoţită de tema aşteptării şi de tema răbdării, până a vedea, până a simţi cu deplinătate pe Cel în care noi nădăjduim şi în Care credem.

Suntem în anul închinat mărturisitorilor din temniţele comuniste şi vorbim frumos despre ei. Dar credeţi că toţi au avut o credinţă puternică tot timpul? Sau că nădejdea lor în Dumnezeu a fost întotdeauna completă sau că a fiert inima în ei până la sfârşit? Iertaţi-mă, puneţi-vă numai mental în locul unui care a stat în închisoare 10 ani, 20 de ani şi, mai ales, în primele luni trebuia să meargă în camera de tortură şi la picioare sunt terminaţii nervoase pentru organele corpului. Bătăile care se dau la picioare ajung până în vârful creierului. Când ţi se pare că toţi te-au părăsit, nu credeţi că v-ar veni şi dumneavoastră gândul: “Dar unde e Dumnezeu? Era un film, “Binecuvântată fii, închisoare“, foarte frumos, şi Colette a aruncat un săculeţ mic cu hrană la nişte deţinute care aveau restricţii şi a fost pusă în izolator și i-a spus doamnei gardian: Dumnezeu să-ţi ajute! sau ceva de genul ăsta. Iar aceea i-a răspuns: “Mai lasă-mă-n pace cu Dumnezeul tău, că dacă Dumnezeul tău exista, atunci nu te lăsa să fii prinsă atunci când tu ai făcut un bine!” Logic dacă am lua-o, aşa ar trebui să se gândească: “Dar unde era Dumnezeu atunci când eu am făcut binele acesta?!”

Dar şi Dumnezeu a deznădăjduit într-un fel. Când era pe cruce, ce a zis? Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?, rugându-Se, de fapt, cu cuvintele psalmului din Vechiul Legământ. Dar când era în Ghetsimani nu S-a rugat: Treacă de la Mine paharul acesta?

Vreau să vă citesc un verset măcar din Iov. Pe Iov îl ştim ca pe un om drept şi credincios şi cu nădejde în Dumnezeu. Dar, dacă am citi cartea lui Iov mai des, cu atenţie, vedem că el se ceartă cu Dumnezeu. Zice: Precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor acoperă pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea omului. Iov zice că Dumnezeu sfărâmă, distruge nădejdea în el. În cazul în care psalmistul se ruga: Fericit este bărbatul care nădăjduieşte în Domnul şi atâtea versete avem în care Domnul este nădejdea mea şi aşa mai departe, Iov zice: Precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor acoperă pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea omului. Şi mai zic şi Proorocul Ilie şi Iona: Ajunge, Doamne. Ia-mi sufletul, că m-am săturat să mai trăiesc pe pământul acesta. Ia-mi sufletul, Doamne, că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei.

Dar Sfântul Siluan? N-avea el credinţă în Dumnezeu? Nu L-a văzut el pe Dumnezeu? Şi în ce stări de deznădejde a ajuns. Nu necredinţă în Dumnezeu, dar deznădejde de mântuirea lui! Cum tu, Sfinte Siluane, ai deznădăjduit, când ai cunoscut Iubirea? El numai despre asta vorbeşte, despre iubirea lui Dumnezeu. Şi totuşi mărturiseşte că a ajuns într-o asemenea stare de deznădejde că se vedea ca fiind mâncare iadului.

Adică aş vrea să vă încurajez şi să mă încurajez, să nu ni se pară că suntem asupriţi de Dumnezeu şi de semenii noştri atunci când avem momente de deznădejde. Dumnezeu ne permite să avem momente de deznădejde sau, ar zice părintele Rafail, Dumnezeu spune: Nu-i nevoie! Dar, dacă tu vrei… Dacă acolo te-au dus situaţiile, Eu nu te condamn pentru asta, dar să ştii că nu-i nevoie!

V-aş mai pune câteva întrebări ca să ne gândim la răspunsuri. Ce ne aduce în deznădejde? Ce favorizează deznădejdea, disperarea în general? Şi în legătură cu Dumnezeu, dar şi cu cele care sunt în jurul nostru. Eu m-am gândit la cele care ţin de viaţa duhovnicească și am zis că ne poate face să deznădăjduim, de pildă, insensibilitatea semenilor noştri, nedreptatea din jur. Adică te uiţi în jur, vezi ce se întâmplă în lumea asta şi spui: “Dar oare există Dumnezeu? În ce să mai nădăjduiesc eu dacă toate merg din rău în mai rău?Apoi ne poate aduce într-o stare de adâncă deznădejde gândul “Ce fac eu cu sufletul meu?Direct proporţional cu gravitatea, cu frecvenţa păcatelor mele şi cu lipsă de pocăinţă este şi adâncul de deznădejde. Apoi să ştiţi că stările de deznădejde pot fi induse de cel rău, că vrea să ne despartă de Dumnezeu şi câteodată, aşa cum a zis şi Iov, ne lasă şi Dumnezeu singuri. Pedagogic, cum vreţi să-i spuneţi, ne lasă singuri, ca să vadă ce facem atunci. Pentru că toate aceste lucruri pot sta în calea speranţei sau în calea nădejdii. Dar de mine depinde dacă abandonez nădejdea până la capăt sau dacă rezist în faţa lor.

Aş vrea să vă întreb: ce ar trebui să facem faţă de un om care e deznădăjduit? Aţi întâlnit persoane deznădăjduite? Aţi întâlnit. Ce putem să facem pentru ei? În primul rând să vă spun ceva ce să nu faceţi: va rog, nu le ţineţi predici, nu le ţineţi teorii! Nici măcar, că asta facem noi cei din biserică, chipurile care avem legături mari cu Dumnezeu, nici măcar ceva de felul <Lasă că ştie Dumnezeu, lasă că Dumnezeu ţi-a pregătit ceva mai bun…> sau <Ai nişte copilaşi aşa de frumos!> Nu merge. În faţa unui om deznădăjduit nu veniţi cu retorică. Dacă putem să-l ascultăm, s-o facem. Dacă nu vrea să se deschidă, nu-l trageţi de limbă. Dacă poate să se roage, îndemnaţi-l sa se roage. Dacă nu poate să se roage, nu-l forţaţi, nu-l îndemnaţi să se roage. Dar puteţi s-o faceţi dumneavoastră în locul lui! Şi, când nici cuvinte nu sunt, poate să-l îmbrăţişaţi. Să-l mângâiaţi.

Citeam azi o selecţie de texte din părintele Stăniloae, iar primul dintre ele spunea că cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste este îmbrăţişarea. Îmbrăţişaţi pe cel singur şi, dacă puteţi să faceţi ceva concret pentru cineva care este deznădăjduit, s-o faceţi. Aţi auzit de părintele Petru de la Suceava care a murit într-un accident de maşină în timp ce se ducea la Sfânta Paraschiva să se închine. Aţi auzit gurile rele ce ziceau: Unde era Sfânta Paraschiva? Unde era Dumnezeu? Dar credeţi că nu şi-a făcut părintele cruce când s-a urcat la volan? E periculos să intrăm în zona aceasta si credința noastră in Dumnezeu, cum v-am spus la început, este mai ales când nu ai în jur multe lucruri care să-ţi susţină credinţa; atunci sunt mai puternice credinţa şi nădejdea. Părintele a murit, au murit şi cele două fetiţe şi soţul şi soţia care erau în maşină, a rămas mama cu încă doi copii. Dacă cineva a putut să facă ceva concret, şi sunt mulţi oameni care au făcut ceva concret, au putut s-o ajute. Deci, dacă putem să facem ceva concret, să facem!

Nădejdea în Dumnezeu şi încrederea în oameni! Azi dimineaţă m-am dus la ÎPS [Pimen] să iau binecuvântare să vin la voi şi l-am întrebat: “Îmi daţi un gând, Înaltpreasfinţia voastră?” Şi el îmi zice: “Să nu le vorbeşti mult, că de cuvinte sunt plini oamenii.” noi acum suntem într-o situaţie cam dureroasă în Suceava cu un proces, cu nişte oameni care au promis ceva, nu s-au ţinut de cuvânt şi eu taman vorbesc despre încrederea în oameni şi zice Înaltpreasfinţitul: Un sac de sare mănânci cu un om şi tot nu-l cunoşti. Şi i-am mai spus unui părinte de tema aceasta şi el, când a auzit de încrederea în oameni, îmi zice: “Oo, păi nu zice la Psalmi: Nu vă nădăjduiţi spre cei puternici, spre fiii oamenilor, întru care nu este mântuire?” Deci, din start mi-a retezat-o! Dar eu, care vreau să fiu Gică contra, am zis: nu, eu în seara asta pledez, pariez pe încrederea în oameni.

Am fost şi eu dezamăgit de oameni, mai mult sau mai puţin. Mi-am pus şi eu încrederea în oameni şi nu toţi au ţinut până la capăt cu mine. Dar încă vreau să sper în lucrul bun care există în sufletele oamenilor. Vă rog, daţi încredere oamenilor. Dacă v-au trădat, mai daţi-le o dată încredere. Într-adevăr, când ceea ce ei fac vă răneşte aşa de mult încât nu mai puteţi suporta, puneţi punct, dar asta să nu vă determine să nu daţi încredere altor oameni. Încrederea în semeni îţi dă un sentiment de siguranţă. Prefer câteodată să fiu păcălit decât să stau tot timpul cu suspiciune, decât, atunci când mă întâlnesc cu cineva, să-mi pun o sută de întrebări legate de ce-a vrut să zică. Ne complicăm viaţa. Hai să dăm încredere. Asta nu înseamnă să fim naivi, ci să fim realişti şi oricând să fim gata să acceptăm că am fost trădaţi şi vom fi trădaţi. Dar, cu toate acestea, să dăm încredere în oameni dintru început. Oamenii mai au ceva bun în sufletul lor chiar atunci când noi vedem numai rele.

Daţi încredere oamenilor pentru că întâi a dat încredere oamenilor Dumnezeu. Dacă nu dădea încredere oamenilor, nu-l mai făcea pe om. Părintele Savatie în tinereţe a fost închis la spitalul de psihiatrie, ca şi maica Siluana, care a fost diagnosticată cu depresie. Şi i-a spus medicul ei curant că peste 50 de ani boala aceasta, pe care acum mulţi medici n-o bagă în seamă, o să curgă din toate pixurile care scriu reţete. Deci părintele Savatie, care era o fire mai depresivă, aşa, ştiţi cum a ieşit? A ieşit cu ajutorul gândului acestuia: Dumnezeu are încredere în mine. Cum are Dumnezeu încredere în mine? Păi Dumnezeu nu ştie cine sunt eu? N-a cunoscut dinainte ce-am făcut şi ce voi face? Și, dacă totuşi m-a adus la existenţă, înseamnă că a văzut ceva bun în mine şi mi-a dat încredere.

Dacă Dumnezeu are încredere în mine, hai să dau şi eu încredere semenului meu. Ies mai câştigat, mai bogat şi mai împlinit. 

[…]

Legaturi:

 

DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)

DE ZIUA DREPTULUI IOV – MEDITATIE DESPRE SUFERINTA SI PRIETENIE. “Nu te uita la om din ce cauza sufera, ci uita-te la cat de mult sufera!”

DOCTORIA NADEJDII – Conferinta de la Cluj (martie 2016) a PS MACARIE DRAGOI (video+text). Balsam pentru durerile inimilor suferinde si ale sufletelor cazute in adancul prapastiei: SA STRIGAM CATRE HRISTOS, SA RIDICAM OCHII SPRE CER!

IUBIND CRUCEA LUI HRISTOS… Conferința de la Ploiești (aprilie 2016) a Părintelui Episcop MACARIE DRAGOI (audio+text) – prima parte: “Atunci când simțim că nu mai avem puterea de a merge mai departe, atunci când simțim că suntem slăbiți, epuizați sub povara crucii, SA NE RIDICAM OCHII SPRE CERURI…”

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie

Parintele NICOLAE STEINHARDT (n. 29 iulie 1912): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata”

INCREDEREA IN HRISTOS

Parintele Nicolae Steinhardt: CE INSEAMNA “A CREDE”?

“CRED, DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!”

Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?

CE SA FACEM ATUNCI CAND NE SIMTIM INCERCATI LA MAXIMUM? Poruncile = spovedania lui Dumnezeu; incercarile = dovada prieteniei si increderii lui Hristos in noi

Parintele Rafail Noica: NU-I NEVOIE SA DEZNADAJDUIM!

PARINTELE RAFAIL NOICA SI “STRUCTURA VIETII DUHOVNICESTI”: Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui! (si VIDEO)

CUVANT DE INCURAJARE DE LA UN “ARHANGHEL” DUHOVNICESC, PARINTELE RAFAIL NOICA (Essex, 31 oct. 2010): “Dumnezeu n-a parasit pe nimeni, niciodata!”

NADEJDEA CARE IZVORASTE DIN MORMANTUL TOTALEI DESCUMPANIRI. CE NE RAMANE CAND RAUL PARE SA TRIUMFE, cand este dezlantuita prigoana “portilor iadului” impotriva crestinilor?

Parintele Savatie Bastovoi: DE CE S-A SPERIAT HRISTOS?

LUPTA LUI IISUS DIN GRADINA GHETSIMANI: “Intristat este sufletul Meu pana la moarte”. CHINUL SUFLETESC AL DOMNULUI INAINTE DE PATIMA SA si marea lectie pentru noi: RUGACIUNEA e indispensabila cand avem de luat hotarari!

“ADU-TI AMINTE DE DRAGOSTEA CEA DINTAI” – Parintele Zaharia despre “AVENTURA” CREDINTEI si ETAPELE LUCRARII LUI DUMNEZEU cu noi si in noi (I)

CELE TREI ETAPE ALE VIETII DUHOVNICESTI – prima parte a conferintei Parintelui Zaharia (video+text), SCURT GHID PENTRU BUNA TRAVERSARE A INCERCARILOR LAUNTRICE: “Ne este de neapărată trebuință să trăim părăsirea de Dumnezeu pentru că numai astfel va fi cercată hotărârea de a-L urma pe Hristos”

RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile?

“Vrei să mântuiești un alt om care trăieşte în păcat? OFERĂ-I UN MOD DE A NĂDĂJDUI. Să creadă că poate să facă ceva bun şi că are ceva bun înlăuntrul său”. CUM SA CREĂM PREMISELE LUCRĂRII LUI DUMNEZEU CU NOI?

“E ca o pânză ţesută de Dumnezeu, care pune inimă lângă inimă…”. MĂRTURIE VIE și îndemn tare la LUPTA DUHOVNICEASCĂ OSÂRDUITOARE ÎN BISERICĂ și la LUCRAREA “ȚESĂTURII” DRAGOSTEI FRĂȚEȘTI – Partea a II-a a interviului din “Familia ortodoxă” cu PR. CIPRIAN GRĂDINARU (BELGIA)

RAZBOIUL CU GANDURILE si INTOARCEREA IN LAUNTRUL NOSTRU UITAT. Parintele Constantin Coman (I): “Părelnicia, asociată cu suspiciunea, cu judecarea celuilalt, în România, la ora aceasta, sunt boli generalizate: TOŢI SUSPECTĂM PE TOATĂ LUMEA… Nu ne dăm seama că HRĂNIM ŞARPELE DIN NOI”

DIN SCRISORILE LUI GHERON IOSIF: “Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele sale, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui”

GHERON IOSIF ISIHASTUL – scrisori de incurajare in razboiul cu diavolul si pentru ridicarea din caderi: “ORICE S-AR FI INTAMPLAT, NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM”

“Niciodata sa nu-ti pierzi nadejdea mantuirii, ci sa strigi catre Dumnezeu si sa plangi. DUMNEZEU NICIODATA NU TRECE CU VEDEREA UN SUFLET CARE VREA SA SE MANTUIASCA SI SA SE POCAIASCA, ORICAT DE MULT S-AR RANI IN LUPTA!”

CU BINECUVANTAREA STARETULUI EFREM DIN ARIZONA la inceputul anului nou bisericesc: “AVETI RABDARE, FIII MEI! NU VA PIERDETI CURAJUL IN LUPTA!”

Arhim. EFREM FILOTHEITUL despre FRICA, DEZERTARE si TRANDAVIE in RAZBOIUL DUHOVNICESC: “Din faptul ca deznadajduiesti cunoaste ca acesta este razboi, este bombardament al vrajmasului… Prin urmare trebuie RABDARE, STARUINTA, CURAJ. Aceasta sa nu-ti intunece cerul nadejdilor tale”

“Chiar dacă se dezlănţuie marea, chiar dacă se ridică necazurile din toate părţile, nu le da nici o atenţie, PRIVEŞTE SPRE HRISTOS!”


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Damaschin Dorneanul, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “PS DAMASCHIN LUCHIAN, cu realism si sensibilitate, despre CREDINȚĂ și NECREDINȚĂ, NĂDEJDE și DEZNĂDEJDE, DRAGOSTE și TRĂDARE: “Dacă Dumnezeu are încredere în mine, hai să dau şi eu încredere semenului meu. ÎN FAȚA UNUI OM DEZNĂDĂJDUIT NU VENIȚI CU RETORICĂ, ÎMBRĂȚIȘAȚI-L!” (video, text)

  1. Ce deget pe rană mi-a fost acum acest cuvânt!

  2. Fi puternica Daniela .
    Exiști , deci El are o treaba cu tine .

  3. Pingback: PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, despre ECHILIBRUL PSIHOLOGIC vs. AȘEZAREA LĂUNTRICĂ venită în urma tensiunilor și luptelor duhovnicești. “Fiţi sinceri cu Dumnezeu când staţi de vorbă cu El, nu fiţi politicoşi”. NECESITATEA UNEI RE
  4. Pingback: CUI DĂM VIAȚA NOASTRĂ? † Părintele Episcop Macarie - PASTORALĂ de Înviere RĂSCOLITOARE ȘI PROVOCATOARE, atingând multe probleme de dureroasă ACTUALITATE: "Trăim vremuri de restriște pentru creștini. Există o PRIGOANĂ, deocamdată în
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate