VREMEA STRIGATULUI mantuitor catre Dumnezeu. “Fa cu noi semn spre bine! Doamne, am nevoie de Tine! Acum, Doamne, vino in viata noastra!” – ALT CUVANT DE MANGAIERE SI INCURAJARE PENTRU CEI DE ACASA din partea Preasfintitului Benedict (si VIDEO)

Iubiti frati si surori, de acasa, din Biserica din casa,

“Ne este tare greu si noua, slujind Sfanta Liturghie, si chemandu-va inspre Potir, sa nu fiti impreuna cu noi. Si atmosfera este alta decat cea cu care eram obisnuiti, preoti si popor in slujba lui Dumnezeu slujind Liturghia si impartind viata prin Trupul si Sangele lui Hristos la tot poporul. Pentru ca El s-a dat in dar tuturor, de atunci de cand a venit in lume, pana acum si pentru totdeauna. Dar in acelasi timp avem aceasta nadejde ca Dumnezeu este cu noi, ca Dumnezeu nu ne-a parasit nici in aceste momente, ba mai mult decat atat, ca in aceste momente Dumnezeu este prezent mai adevarat, mai aievea si mai pretutindeni decat mai inainte, si acest lucru pentru ca avem nevoie.

Si mi s-a fixat in minte pe parcursul Sfintei Liturghii, acest verset biblic din Psalmi: “Ca s-a intarit mila Lui peste noi si adevarul Domnului ramane in veac“. Ca s-a intarit mila Lui peste noi – aceasta este nadejdea noastra, si ca adevarul lui Dumnezeu va fi pentru totdeauna, indiferent de ce s-ar intampla. Este nadejde pentru noi ca mila Lui s-a intarit, dar acum, omeneste, poate ca este mai greu sa vedem cum mila Lui s-a intarit. Insa daca stam sa zabovim, lucru care ni se cere in aceste momente si e foarte important, daca stam sa zabovim si sa ne asezam intru cele dinauntru ale noastre, ale casei noastre, dar mai ales ale fiintei noastre cele mai profunde, intelegem cum mila Domnului ramane in veac, cum se revarsa peste noi mai altfel, mai adevarat decat mai inainte.

Acest timp este intr-un fel un timp de judecata, dar o judecata nu in care noi suntem osanditi, pentru ca El Insusi a zis atunci cand S-a rastignit pentru noi ca nu a venit sa judece lumea, ci a venit sa mantuiasca lumea. Si totusi este un timp al judecatii, in ce sens? In sensul revelarii Adevarului vesnic al lui Dumnezeu, ca omului ii este randuit sa traiasca pe acest pamant, dar niciodata sa nu uite ca este un calator si ca exista altceva care il asteapta si ca criteriile lui de valoare trebuie tot timpul sa se orienteze in functie de acel ceva care il asteapta. A-si rezuma viata la tot ceea ce ne ofera lumea aceasta este mult prea putin fata de ceea ce ii pregateste Dumnezeu, mult prea putin fata de mostenirea pe care i-o randuieste Dumnezeu. Si atunci daca omul, in freamatul sau, in nelinistea sa, n-a fost capabil sa inteleaga acest dar al lui Dumnezeu – lumea ca dar, mai intai, dar mai ales Imparatia ca dar care il asteapta – atunci Dumnezeu a randuit ca sa fie acest moment de linistire poate, in sensul contextului [prin care] Dumnezeu a ingaduit acest lucru.

Si mai este un timp al judecatii si pentru altceva. Pentru ca se dovedeste inca o data ceea ce este al lui Dumnezeu si ceea ce nu este al lui Dumnezeu.

Stapanitorul lumii, ne spune Domnul Hristos in preajma Patimilor Sale, este judecat prin suferintele pe care le ingaduie si care exista in aceasta lume. Nu omul este judecat, ci stapanitorul lumii, este vadit pe fata raul diavolului. Pentru ca atunci cand se intampla o nenorocire, raul pare sa fie mai puternic si pare sa-si fi spus ultimul cuvant. Insa tocmai atunci cand el isi inchipuie ca biruieste, atunci se intampla biruinta lui Hristos, stapanitorul vietii si al mortii. Si il dovedeste mincinos si tata al minciunii. Si acum zic: aceste vremuri in care raul pare sa invinga, sa fie mai puternic decat omul, Dumnezeu le dovedeste ca vremuri ale harului, ca vremuri ale milei lui Dumnezeu mai mult decat oricand. Pentru ca omul se intoarce in camera sa de rugaciune, se adanceste in profunzimea lui si este chemat, indemnat sa isi faca ordine in viata, sa-si reconfigureze traiectoria si, pana la urma, sa isi reidentifice identitatea lui: cine sunt eu in aceste momente in care nimic nu mai este sigur? Cine imi da mie aceasta siguranta? Cine mi-a dat mie aceasta siguranta pana acum si cine mi-o da mie de acum incolo? Si in acest sens, vremurile grele, vremurile rele pe care Dumnezeu le ingaduie se transforma in timp al mantuirii, intr-un timp al sansei, in care Dumnezeu se afla mai aproape de noi sau noi mai degraba mai aproape de Dumnezeu.

De aceea ziceam ca este un timp al judecatii, raul este dat pe fata – ce-i drept, in varianta Apocalipsei – asta insemnand ca cine a facut pana acum nedreptate va face mai multa nedreptate decat pana acum, dar, mai important decat atat, cine s-a sfintit pana acum se sfinteste si mai mult, si avem nadejde in aceasta lucrare minunata pe care o face Dumnezeu. Timpul pe care ni-l da Dumnezeu acum acasa, traind cu dorul nesfarsit dupa Hristosul Euharistic, este o sansa ca sa Il traim pe Dumnezeu cu mult mai multa responsabilitate, cu mult mai multa dorinta, cu mult mai multa incredere ca El este inceputul si sfarsitul vietii noastre, El este sansa noastra. Si de aceea intelegem ca aceste vremuri nu sunt atat de negre precum ni se prezinta, sau precum cel rau ar vrea sa ni le arate, ci inca o data zic, sunt timp al mantuirii. “Ca s-a intarit, in aceste zile, mila Lui peste noi si adevarul Domnului ramane in veac“. Care este adevarul Domnului? Ca El este stapanul nostru, ca el este Parintele nostru, si, daca este Parinte, asta inseamna ca niciodata nu isi lasa copiii nemangaiati, neimbratisati – asta daca copiii isi doresc, pentru ca El nu intra cu de-a sila in viata omului, dar creeaza sau ingaduie aceste momente in care omul insusi sa-I spuna: Doamne, am nevoie de Tine!

Astazi, sau in aceste zile, am trait mult mai adevarat cuvintele pe care le auzim la slujba Vecerniei si in aceasta zi la Liturghia Darurilor mai inainte Sfintite, prin Psalmul 140: Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma, ia aminte la glasul rugaciunii mele cand strig catre Tine! De foarte multe ori, poate, participand la Vecernie, aceste cuvinte ne-au trecut pe langa urechi, n-au avut capacitatea sa ne miste. Dar in aceste zile le-am resimtit altfel, cu caracterul lor imediat, cu intensitatea specifica, cu strigatul dinlauntrul sufletului nostru. Doamne, strigat-am catre Tine, auzi-ma, ia aminte la glasul rugaciunii mele, acum, cand strig catre Tine! Nu se exprima psalmistul prin verbe mai usoare: ne-am rugat, Tie, Doamne, de adresam Tie, ci zice:

Strig, Doamne, strig dupa Tine!

Omul striga cand este in disperare, omul striga cand are nevoie mai mult ca oricand de Dumnezeu. Si noi, astazi, am strigat ca avem nevoie mai mult ca oricand de Dumnezeu. Si nu mai tarziu, nu maine, ci astazi, Doamne, ia aminte la glasul rugaciunii mele!

Dumneavoastra, cei care v-ati rugat impreuna cu noi de acasa, ati fost in acelasi duh cu noi si ati strigat dupa Dumnezeu ca sa-L aducem pe Dumnezeu mai mult pe pamant, pentru ca pana acum L-am expulzat din lumea pe care El a facut-o. Ne spune Evanghelistul Ioan: Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit. Aici este discretia si dragostea Tatalui, ca daca cineva nu vrea sa Il primeasca, El nu intra cu de-a sila, insa ce ramane in urma este izolare, singuratate, neliniste, lipsa de sens… si descrierile de acest fel ar putea continua. Insa noi, prin aceasta Liturghie pe care am savarsit-o in acest cartier mare al Clujului, Manastur, L-am chemat pe Dumnezeu ca sa faca parte din vietile noastre, sa nu mai traim fara de El pentru ca avem nevoie de El.

Acum, Doamne, vino in viata noastra!

Si Dumnezeu nu intarzie sa vina si sa ne mangaie, pe fiecare dupa nevoile noastre, aici, in biserica si la casele dumneavoastra, in Biserica din casa, asa cum ma adresez in aceste zile, pentru ca Biserica acum se vede in fiinta ei ca este peste tot, se rasfrange in intreaga lume. Si vine, asadar, cu aceasta mangaiere de care toti avem nevoie. Si mai adaug un singur gand, luat dintr-una din rugaciunile Vecerniei pe care le-am rostit la aceasta Sfanta Liturghie: Fa cu noi semn spre bine! E foarte puternic acest cuvant. Noi, cei care credem in Dumnezeu, noi cei care stam inaintea lui Dumnezeu si ne rugam si astazi, Ii cerem Lui sa ne faca semn spre bine, semn spre bine in aceasta lume, semn al luminii, semn al lucrarii celei bune, semn al cuvantului de incurajare, semn al optimismului, semn al increderii in Dumnezeu.

Noi, preotii, care insingurati si noi, ca si dumneavoastra in Biserica, acest lucru ni-l dorim, ca sa fim semn spre bine pentru dumneavoastra, pentru poporul lui Dumnezeu, pentru toti cei care au nevoie de mangaiere. Iar dumneavoastra, la randu-va, primind cuvantul cel bun, primind mangaierea de la El, Domnul care stapaneste toate, sa veniti in casele voastre, in familiile dumneavoastra, in grupul de prieteni, in mijlocul comunitatii, sa deveniti semne spre bine ale lui Hristos care ne cheama sa fim aproape de El. Traim in nadejde pentru ca El ne-a spus: Nu te teme, turma mica! Traim in nadejde pentru ca El ne-a spus: Indrazniti, Eu am biruit lumea!

Slujba Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite pe care am savarsit-o astazi L-a chemat pe Dumnezeu pe pamant, mai aproape de noi, si, mai mult decat atat, L-a rugat sa se rasfranga peste toti in aceasta lume nesigura in care noi traim.

Il rugam pe Dumnezeul binecuvantarii, pe Dumnezeul Bunei Vestiri, pe Dumnezeul increderii, sa va binecuvanteze pe toti cei care sunteti in casele dumneavoastra si v-ati rugat impreuna cu noi si pe toti cei dragi la care va ganditi si pe toti pe cei care nu are cine sa ii pomeneasca si nu are cine sa ii caute. Si ne-am rugat in mod special pentru toti cei care in aceste zile participa la lucrarea de binecuvantare si de slujire a poporului care traieste aici si pretutindeni. Pentru toti si pentru toate ne-am pus inaintea lui Hristos si am ingenuncheat chemand marea Sa milostivire. Sa va ocroteasca Dumnezeu, sa va binecuvanteze si sa va intareasca in tot lucrul cel bun pe care il aveti de facut. Amin!”

Legaturi: