“Am vazut cum se schimba oamenii pentru societate, se descotorosesc de inocenta, preiau comportamente straine lor de la ceilati, pana cand ajung sa priveasca in oglinda un strain”. SA NE DAM DUPA LUME CA SA FIM ACCEPTATI?

22-09-2009 Sublinieri

Trei cuvinte importante despre LEPADAREA LUMESCULUI si a IUBIRII DE SINE

cruce_67

Ortodoxia tinerilor: “Tre’ să mă dau după lume, e clar!”

“Sunt vorbele unui prieten, un baiat foarte bun, dar care e chinuit de duhul lumesc“, asa cum spunea Parintele Paisie Aghioritul. Doamne ce dreptate avea dragul nostru parinte si cat de chinuiti ne lasam uneori de acest “duh lumesc”! Ce este de fapt acest duh lumesc, sau duhul lui antihrist, cum il numesc unii? Nu stiu sa-l explic in termeni teologici, dar pot sa-l descriu asa cum il simt uneori la mine sau la cei din jur.

Putem sa ne dam seama ca ne chinuie duhul lumesc atunci cand ne e rusine sa ne recunoastem fecioria in fata colegilor, sau atunci cand incercam prima tigara pentru a fi acceptati intr-un grup, sau atunci cand refuzam conversatia cu Dumnezeu pentru a petrece timpul in fata televizorului, sau atunci cand refuzam sa ajutam pe cineva din lene sau mandrie, sau atunci cand nu ne putem imagina viata fara confort, si de fiecare data cand ne calcam in picioare principiile si uitam de voia Domnului pentru a fi bine priviti de societate… si pentru ce fel de societate facem asta?

E de ajuns sa ne uitam in jur si putem vedea ca facem asta pentru o societate care nu da doi bani pe cetatenii ei, si de multe ori le incalca drepturile. E incredibil cum ii intoarcem spatele Dumnezeului care S-a rastignit pentru noi, si facem asta doar ca sa fim pe placul lumii… lumea care in ansamblu, ne-a facut mai mult rau decat bine.

Si acum multi ar putea zice:  Si ce e de facut? Sa nu ne mai dorim nimic, sa nu ne pese de parerea celorlalti, sa parasim toti lumea si sa intram cu totii in viata monahala? Nici pe departe! E de inteles ca dorim sa primim aprecierea unor persoane, sau ca avem visuri, dar nimic nu trebuie pus mai presus de Dumnezeu. Daca dragostea unei persoane pentru noi sau realizarea unui vis sunt conditionate de schimbarea noastra intr-un mod potrivnic Lui Dumnezeu, atunci nu sunt demne de realizare. Ar trebui sa ne straduim sa-L avem pe Hristos in centrul sufletului nostru iar iubirea pe care El o radiaza sa se rasfranga asupra persoanelor pe care le iubim si ne coordoneze actiunile. Daca am incerca sa vedem lumea printre razele acestei iubiri, nu ne-am mai face rau singuri si nici celor din jur, n-am mai fi dezamagiti, n-am mai simti ca “tre’sa ne dam dupa lume” ca sa fim acceptati si n-am mai simti acel gol in suflet.

Am vazut cum se schimba oamenii pentru societate, se descotorosesc de inocenta mult prea devreme, preiau comportamente straine lor de la ceilati, mint si se mint pe ei insisi, pana cand ajung sa priveasca in oglinda un strain. Si aici apare deruta, “golul” din suflet, mania pe ceilalti pe care ii invinuim de pierderea identitatii noastre, depresia si alte dureri. Dupa parerea mea, asta se intampla pentru ca alegem calea cea mai usoara. Intr-adevar, pare mai usor sa ne dam noi dupa lume ca sa fim acceptati, desi stim ca nu e bine, decat sa ne aparam credinta si principiile in fata lumii.

Am cunoscut si oameni care au ales calea mai dificila, care si-au aparat credinta, si-au pastrat principiile, si chiar au reusit sa-i faca si pe altii sa creada, sa vada adevarul, sa renunte la omul vechi, cel impovarat al societatii contemporane si sa-l instaureze pe cel nou… dispus sa creasca duhovniceste prin dragostea Lui Dumnezeu si al fratelui sau care i-a facut cunoscuta dragostea divina. Doamne cat ii apreciez pe oamenii astia! Sunt minunati. Au mereu o privire pasnica si blanda, sunt linistiti, impacati cu ei insisi, cu lumea si cu Dumnezeu…”

Continuarea la: www.ortodoxiatinerilor.ro

***

boca03.jpg

Blogul lui Vasile Calin Dragan: Părintele Arsenie Boca – Despre iubirea de sine

“Aşa numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul iubirea de sine: „primul pui al diavolului”. E cealaltă parte din piedica a doua ce ne-o stârneşte potrivnicul în noi înşine: iubirea trupească de sine, începătura mândriei, puiul necurat. Împotriva ei  ne-a cerut Mântuitorul hotârârea lepădării de sine, zicând: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9,23). Lepădarea aceasta însă o poate face numai cel ce s-a desfăcut din toată dragostea lumească şi şi-a strămutat puterea dragostei sale, toată, către Dumnezeu. Sau altfel zis: pe cel ce l-a ajutat Dumnezeu să iasă din legăturile dinafară ale iubirii de lume, îl ajută să iasă şi din legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine. Ca să treci cu bine peste piedica a doua, care eşti tu însuţi, iată sporeşte Dumnezeu dragostea Sa către tine şi sporeşte şi dragostea ta de Dumnezeu, pe măsura piedicii din cale.

Într-adevăr, această iubire trupească de sine, primul pui al diavolului, numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate arde şi desăvârşit s-o facă scrum. Obişnuit, noi nu prea putem să ştim în câtă primejdie ne bagă iubirea de sine, dar putem deduce după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care, cu iubire, ajutând mântuirea noastră, îngăduie încercări, ceartă şi ocări asupra noastră, ca să ne scârbim de noi înşine şi să ni se tocească tot gustul de cele de aici, că altfel nu putem muri nouă înşine (Galateni 2,19), ca să viem lui Dumnezeu. De aceea toţi Părinţii au fugit de laudă şi au iubit ocara şi toată năpăstuirea, ca pe unele ce ucid puii de drac şi mai mult folos aduc de la Dumnezeu.

Cei ce, cu darul lui Dumnezeu, se izbăvesc şi de legăturile dinlăuntru ale iubirii de sine, se mărturisesc şi sunt: străini şi călători aici pe pământ (Evrei 11,13). De aceea „suspinăm în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din Ceruri” (II Corinteni 5,2). Iată de ce, prin sfatul dreptei socoteli, trupul trebuie stins, veştejită floarea lui în lumea aceasta, iar faptele lui vicioase omorâte (Romani 8,13). Stau mărturie cuvintele Mântuitorului, când zice:

Cine ţine la viaţa lui o va pierde; iar cine-şi pierde viaţa lui pentru Mine, va găsi-o(Matei 10,39).

Înţelegem că-şi va pierde viaţa cel ce ţine la felul lumesc şi trupesc al vieţii. Sub altă formă auzim acelaşi cuvânt, grăind: Cine va voi să-şi mântuiască sufletul îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui” (Marcu 8,35). Sufletul are şi el o parte pătimaşă, care s-a nărăvit cu viaţa cea trupească, încât sufletul multor oameni n-ar mai vrea să moară trupul, aşa de tare s-au învoit şi s-au legat cu plăcerea de lumea aceasta. Ar vrea să fie veşnică viaţa aceasta. Poate că şi de aceea a lăsat Dumnezeu viaţa aceasta aşa de necăjită, ca să ne mai şi săturăm de ea. Deci, mai fericiţi sunt săracii (Luca 6,20) ca bogaţii. Căci zice bogatul: „Acum, suflete, ai multe bunătăţi adunate pe mulţi ani: mănâncă, bea şi te veseleşte”. Iar pentru o atare socoteală Dumnezeu i-a zis: „nebun” (Luca 12,20).

Deci, ca să ne mântuim, trebuie să ucidem înclinarea sufletului cea lunecoasă spre împătimirea cu lumea, cu trupul şi cu avuţia, care, toate, aici rămân. Dacă nu ardem această înclinare a sufletului spre lume, întreg sufletul se pierde…

Continuarea aici.

***

joseph3.jpg

Blogul Presa Ortodoxa (de limba greaca): Gheronda Iosif – Epistolă: “Singura soluţie este respectul reciproc”

(…)
Cu cât oamenii uită sensul Crucii, cu atât mai mult acesta sporeşte şi se generalizează, cu feluritele constrângeri naturale sau tehnice care pot apărea; când va veni vremea să meargă pe drumul Crucii, atunci se vor înspăimânta, desigur, fără ca aceasta să le folosească la ceva. Fericit cel ce petrece în priveghere şi-n rugăciune, ca să se izbăvească de necazul cu care-i va încerca Dumnezeu pe locuitorii pământului.

Rana cea adâncă a omului contemporan este pierderea credinţei, ca temelie şi început, şi nici o formă de terapie nu-l poate ajuta în această stare. Dumnezeu ne supără cu mici atacuri formale, îngăduie, adică, ispitele, pentru a ne cuminţi, dar omul, în loc să-şi vină în fire, să-şi ceară iertare, din păcate, blasfemiază, ceea ce are drept rezultat părăsirea lui deplină. Adunați-vă în voi înşivă şi, cu adâncă smerenie, cereţi mila lui Dumnezeu, pentru ca Harul să aibă motiv să ne acopere de mânia viitoare, care va veni oricum, cu vuiet mare! (…)”.

Integral aici.

tw-13.jpg

Va mai recomandam si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 2. Special, Crestinul in lume, Curvia, Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Egoismul, voia proprie, Gheronda Iosif Vatopedinul, Meditatii duhovnicesti, Parintele Arsenie Boca, Pentru tineri

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

59 Commentarii la ““Am vazut cum se schimba oamenii pentru societate, se descotorosesc de inocenta, preiau comportamente straine lor de la ceilati, pana cand ajung sa priveasca in oglinda un strain”. SA NE DAM DUPA LUME CA SA FIM ACCEPTATI?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Binevenite materialele astea despre lepadarea/iubirea de sine! sunt mai actuale ca niciodata!
    Doamne, ajuta!

  2. Multumesc.
    Dumnezeu sa va apere si sa va binecuvanteze, in toate zilele!

  3. Cât ?
    Cât bine săvârşim noi zilnic
    Şi cât din ceia ce e greu
    Considerăm că-i nedreptate
    Menită să ne facă rău ?

    Cât din povara suferinţei
    Considerăm noi că e cruce,
    Când rău-i doar o consecinţă
    Trimisă ca să ne educe ?

    Cât rău aduce pentru semeni,
    Tot binele care-i la mine ?
    La cât renunţă, cât îndură,
    Cât rabdă ei să-mi fie bine ?

    Când binele ce-mi aparţine
    E obţinut cu greutate,
    Din munca semenilor care,
    Nu sunt plătiţi după dreptate,

    Ce bucurie î-mi oferă ,
    Şi-n ce măsură am folos
    Prin simţăminele dreptăţii
    Şi legea Domnului Hristos ?

    Câtă dreptate ne dăm nouă ?
    Cât vrem să ne nedreptăţim
    Spre-a da dreptate celor care,
    Le-a fost furată şi noi ştim ?

    Cât este rău în viaţa noastră,
    Calamitate, suferinţă,
    Ne meritată, ne adusă
    De răul nostru-n necredinţă ?

    Cât plâns lăsăm în urma noastră
    La semenii ce ne-au slujit ?
    Cât plângem noi de mila noastră,
    Când alţii ne-au nedreptăţit ?

    Câtă iubire ne dăm nouă
    Şi câtă-i dăm lui Dumnezeu
    Şi semenilor noştrii care
    Înloc de bine, primesc rău ?

    Sau câtă cinste ne dăm nouă,
    Şi cât de’naltă ne-o dorim
    Şi câtă cinste dăm acelor
    Ce nu putem ca să-i iubim ?

    Câtă iertare dăm la semeni
    Şi celor ce ne-au făcut rău
    Şi cât am vrea, sau cât pretindem
    Să fim iertaţi de Dumnezeu ?

    Câtă’nţelegere şi milă
    Suntem dispuşi să o jertfim ,
    Spre cei ce ne provoacă silă
    Şi cât luptăm să-i rezidim ?

    În câţi din semeni vedem răul
    Şi-n câţi vedem pe Dumnezeu,
    Pe câţi îi socotim nevrednici ,
    Pe câţi îi sprijinim la greu ?

    Cerdinţa iată ne aduce
    Mari întrebări ce au răspuns,
    Nu ’cunoştinţă ci în fapte,
    Care vorbesc despre Iisus .

    Sau spus aici câteva numai,
    Gândite doar la întâmplare,
    Dr care definesc credinţa,
    În suflet pentru fiecare.

    Zadarnic ştiu teologie,
    Dacă în viaţă n-am răspuns ,
    Prin faptele iubirii sfinte,
    Chemării Domnului Iisus .

    Noi ne dorim cu siguranţă
    O viaţă plină de plăcere,
    De mari succese şi în cinste,
    Trup performant, mare putere.

    Să fim şi primii întru toate,
    În frumuseţe-n strălucire,
    -Poate şi-n faptele credinţei-,
    Dar fără ,,greu’’ spre mântuire.

    Iar în parcurgerea credinţei,
    De-aceste nu ne lepădăm,
    Iar când ne-atinge suferinţa,
    Cu câtă silă o purtăm…

    Cât ne jelim – vorbesc de mine-
    Cât ne-am dori doar ocrotire,
    Doar cale lină şi progrese,
    Şi ajutor şi preţuire ?

    Şi cum ne-am mai dori credinţa,
    Cu fapte mari şi cu minuni,
    Cu semne când avem nevoie
    Şi foc ceresc în rugăciuni.

    Cu bani, -să facem milostenii-
    Şi cu iubirea ce nu vine
    De sus din cer, rapid şi sigur,
    S –o arătăm pe viu în lume.

    De ne-ar veni acestea gratis,
    Fără efort şi suferinţă,
    Fără să scoatem cele rele,
    Prin luptă şi prin pocăinţă,

    Nimic nu ne-ar mai aparţine,
    Că toate le-am primi de sus,
    Fără să ştim ce-i crucea vieţii
    Şi preţul ce l-a dat Iisus.

    N-am înţelege cât îndură,
    Cei prinşi de ghiarele durerii,
    Nici ce osând’aduce-n suflet,
    Nelegiuirile plăcerii.

    N-am înţelege ce preţ cere
    Întregul rău ce l-am lucrat
    Şi care nu ne părăseşte,
    Nici cât ne atrage la păcat.

    Căci tot ce-i greu în vaţa noastră,
    Dureri, necazuri, suferinţă,
    Sunt relele ce ne cer plata,
    Şi viaţa pentru necredinţă.

    Tot răul care-i înlăuntru,
    Ne aparţine şi-i lucrat,
    De noi cu drag şi bucurie,
    În egoism şi în păcat.

    Ici arde casa-n plină iarnă
    Iar colo cancerul loveşte,
    Ciroza stinge oameni tineri,
    Sau fiica, de copil, curveşte.

    Bani strânşi uşor, fără sudoare,
    Distrug maşini, curmă destine,
    Şi fac bogaţii ca să plângă,
    Mai rău ca cei lipsiţi de pâine.

    În plină glorie loveşte
    În oameni mari, cumplita moarte,
    Pe unii jaful sau năpasta,
    Pe unii vrednici nedreptatea.

    C-au susţinut nelegiurea,
    Şi răului i-au dat concurs,
    -Deşi puteau să îl oprească-
    Şi lepădarii de Iisus .

    Calamităţi nemaivăzute
    Fac mii de morţi şi suferinţă
    Când răul copleşeşte lumea
    Şi piere duhul în credinţă .

    Totu-i ascuns adânc în suflet .
    În viaţa care ni s-a scurs.
    În judecăţile divine ,
    Şi-n Adevărul lui Iisus .

    ŞI-I RĂUL CARE NI SE’NTOARCE
    Sau poate care se răzbună,
    Dreptatea care ne vorbeşte,
    Şi Adevărul care tună.

    Noi vrem credinţa să ne fie,
    Uşoară, simplă, cu răspuns,
    Rapid concret, chiar prin minune,
    Aşa cum săvârşea Iisus.

    De ce uităm de răul nostru,
    De care nu ne-am lepădat,
    Pe care l-am crescut o viaţă,
    Şi-n care groaznic ne-am legat.

    E –al nostru tot. Legat de suflet.
    Unit. Ni-i una cu fiinţa
    Şi nu acceptă, nu primeşte,
    Povara crucii, pocăinţa .

    Nu vrea smerenie adâncă .
    Nu vrea povara umilinţei .
    Nu vrea lungimea rugăciunii.
    Vrea numai roadele credinţei.

    Vrea uşurinşă-n tot şi-n toate.
    Credinţa doar ca ritual,
    Cu bani plătiţi pe ’’indulgenţe ’’
    Şi muzică de festival.

    Dar nepurtând povara crucii,
    Şi nici adânca pocăinţă,
    Ne înşelăm cu surogate
    Şi adunăm doar cunoştinţă.

    Credinţa cea adevărată,
    Se dobândeşte prin lucrare,
    Despătimire-adevărată
    Şi dragoste mântuitoare.

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Arsenie Boca despre razboiul “LUMII” si despre fericirea CRUCII
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Ierom. Ioan Buliga: IUBIREA LUMESCULUI NE OPRESTE DE LA JERTFA
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Teofan Zavoratul despre NECRUTAREA DE SINE SI VENIREA HARULUI. Ce asteapta Dumnezeu de la noi? Unde si cum sa cautam ajutorul lui Dumnezeu?
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS. duhul lumii
  8. Pingback: CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
  9. Pingback: Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci. LEPADAREA DE SINE, LEPADAREA DE PATIMI = DRUMUL SPINOS SI INGUST AL URMARII LUI HRISTOS
  10. Pingback: Predica trezitoare la Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci: CE INSEAMNA LUAREA CRUCII SI URMAREA LUI HRISTOS?
  11. Pingback: Luarea Crucii si urmarea lui Hristos: LOGICA OMENEASCA versus "LOGICA" LUI DUMNEZEU
  12. Pingback: DREGATORUL BOGAT SI PAZIREA PORUNCILOR. Radicalismul Evangheliei lui Hristos. Crestinismul nu este ceva comod
  13. Pingback: PILDA CELOR POFTITI LA CINA INTR-O LUME A PRETEXTELOR. Predicile IPS Bartolomeu Anania (audio) si PS Sebastian, Episcopul Slatinei
  14. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul: CE PACE POATE FI INTRE CRESTIN SI LUME?
  15. Pingback: SF. TEOFAN ZAVORATUL – Alte predici puternice la Duminica Mariei Egipteanca: “INTARITI-VA HOTARAREA DE A REZISTA in impotrivirea fata de naravurile lumii” -
  16. Pingback: PREDICI AUDIO pline de seva si putere duhovniceasca la DUMINICA TANARULUI BOGAT: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!” -
  17. Pingback: Predici (si audio) la TAIEREA CAPULUI INAINTEMERGATORULUI IOAN: “Noi de care parte suntem? Suntem urmasii lui Ioan sau ai lui Irod si Irodiadei?“ -
  18. Pingback: TAINA BOTEZULUI SI TAINA SPOVEDANIEI, AL DOILEA BOTEZ. Este normal sa pacatuim? Cum scapam de complexe si de sentimentele de vinovatie? -
  19. Pingback: Predicile Sfantului Teofan Zavoratul la INALTAREA SFINTEI CRUCI -
  20. Pingback: Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre cel mai grav pericol: SECULARISMUL IN BISERICA, o FALSIFICARE A DUHULUI ADEVARAT si calea catre esec si deznadejde -
  21. Pingback: VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON. Predicile Parintelui Cleopa (†2 decembrie) si Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINTA CARE LUCREAZA SI STRIGA LA CER IN CIUDA CELOR MULTI… CARE IMPIEDICA BINELE SI ITI PUN CALUS IN GURA -
  22. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII? – N. E. Pestov (II). Ferirea copiilor de ispitele lumii -
  23. Pingback: DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Predica Sfantului Ignatie Briancianinov despre MARTURISIREA SI PRIGONIREA CRESTINULUI IN LUME -
  24. Pingback: Predania ortodoxa, apostolica despre NECESITATEA LEPADARII DE LUME (de patimi) PENTRU TOTI CEI CARE CAUTA MANTUIREA: “Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi” -
  25. Pingback: PREDICI (audio si text) la DUMINICA DUPA INALTAREA SFINTEI CRUCI. Cum ne purtam crucile vietii? Suntem hotarati sa renuntam la noi insine si sa ne dedicam total lui Dumnezeu? -
  26. Pingback: DE CE NE INCREDEM MAI MULT IN NOI INSINE DECAT IN VOIA LUI DUMNEZEU? Unde ne duc pacatul ingamfarii si incapatanarea in urmarea dorintelor si a ideilor proprii? De ce ne razvratim, ne agitam si refuzam Crucea? -
  27. Pingback: Anturajul ca o troaca de porci. URACIUNEA si OTRAVA VORBELOR MURDARE sau DESARTE. Puterea de corupere a tovarasiei pacatoase. TERIBILUL AVERTISMENT IMPOTRIVA PARTASIEI CU PACATUL -
  28. Pingback: VINDECAREA ORBULUI DIN IERIHON. Predicile Parintelui Cleopa si Mitropolitului Augustin de Florina: CREDINTA CARE LUCREAZA SI STRIGA LA CER IN CIUDA CELOR MULTI… CARE IMPIEDICA BINELE SI ITI PUN CALUS IN GURA -
  29. Pingback: CUVINTE LA ANUL NOU ale Sfantului Inochentie al Penzei: “Un an nou: sa incepem, asadar, o viata noua! Sa nu va potriviti cu acest veac!” -
  30. Pingback: SCOALA ORTODOXIEI PENTRU INCEPATORI. Staretul Ilarion de la Troekurovo: “Grabiti-va sa va lasati de fumat. Va rog, nu faceti datorii! TREBUIE SA VA INSTRAINATI DE SMINTELILE LUMII. Sa nu stati niciodata degeaba” -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate