Arhim. Simeon Kraiopoulos: PAREREA DE SINE – idolul din noi, “bunii crestini”. SA NU ASCUNDEM LIPSA NOASTRA DE POCAINTA!
Ne pocaim?
“Noi, bunii crestini, asa cum ne consideram, care cercetam cartile sfinte, mergem la Biserica, ne si rugam suntem in primejdie sa suferim o paguba ireparabila daca socotim ca mergem bine. Intr-o zi, Dumnezeu se va lepada de noi. Ceea ce trebuie sa avem cu deosebire in vedere, ca sa evitam aceasta primejdie, este pocainta. Sa avem dispozitia sa acceptam pocainta pe care ne-o da Dumnezeu. Daca El viziteaza sufletul nostru, primul lucru pe care ni-l daruieste este pocainta.
Spunem cuvinte elevate, ne purtam cum nu-I place lui Dumnezeu, cugetam in sinea noastra asa cum nu vrea Dumnezeu si nu ne pocaim. Din neatentie sau pentru ca ne-am suparat il intristam pe celalalt, il nedreptatim si nu ne pocaim. Purtam inlauntrul sufletului nostru dispretul, obraznicia, tupeul, mandria si nu ne pocaim.
Astfel, exista primejdia ca binele pe care-l vom primi din studiu [studiul Scripturii, al Sfintilor Parinti, etc., n.n.], sa legalizeze lipsa noastra de pocainta, sa o cocoloseasca. Continuam, chipurile, sa inaintam, fara sa intram in randuiala. Si nu numai ca nu intram in randuiala, dar acoperim cele pentru care trebuie sa ne pocaim.
In consecinta, mergem sa ne rugam si nu ne caim, nu avem dispozitia necesara sa primim pocainta pe care Dumnezeu ne-o daruieste in timpul rugaciunii. Mintea noastra zboara la alte lucruri. Mergem la Biserica si ramanem, in toata vremea, fara dispozitia spre pocainta. Se poate chiar sa mergem sa ne impartasim fara sa avem pocainta.
O pricina pentru care nu inaintam duhovniceste
Exista primejdia ca rugaciunea, cercetarea cartilor si chiar Sfanta Impartasanie sa acopere starea ta pacatoasa, sa o cocoloseasca si sa nu te simti impacat cu Dumnezeu. Exista aceasta primejdie, dar nu pentru ca rugaciunea sau Sfanta Impartasanie ar avea acest scop, ci pentru ca tu le determini, abordezi gresit starea ta. In situatia aceasta, cum putem sa vorbim despre viata duhovniceasca? Cum va inainta omul duhovniceste daca neglijeaza mizeria dinlauntrul lui, mica sau mare? Cum va inainta duhovniceste daca nu atinge starile de pacat si nu se preocupa de ele? In aceasta situatie nu face altceva decat sa legalizeze starea pacatoasa existenta si sa o acopere. Nu starea pacatoasa, in sine, impiedica progresul duhovnicesc, ci atitudinea pe care o avem, preocuparea personala pe care o avem.
Am fi inaintat mult pana astazi, de cand suntem crestini, dar nu inaintam. Intalnesc, adeseori, suflete care agonizeaza, care se straduiesc, care se lupta, care fac tot ce este posibil, dar care nu inainteaza. De ce? Pentru ca nu se pocaiesc, nu vor sa se pocaiasca!
Urmarile pocaintei adevarate
Sa ne asezam cu sinceritate inaintea lui Dumnezeu si sa ne intrebam: „Ne-am pocait? Avem dispozitie pentru pocainta? Vrem ca Dumnezeu sa ne viziteze? Vrem ca harul Lui sa vina asupra noastra si sa ne daruiasca pocainta adevarata? Suntem dispusi sa o primim? Dorim acest lucru“?
Vom intelege atunci ca pocainta adevarata are drept urmare distrugerea inlauntrul nostru, in totalitate, a parerii bune pe care o avem despre noi insine, distrugerea omului vechi. Nu ramane, in mod intamplator, cineva nepocait. De obicei, omul se pocaieste din multa stramtorare, din multa constrangere. Din pacate, pocainta aceasta nu este pocainta adevarata inaintea lui Dumnezeu. Adevarata este pocainta care pierde ego-ul, care pierde parerea cea buna pe care o are cineva despre sine, pocainta adevarata inseamna moartea omului vechi. Omul nu are asemenea pocainta. Pur si simplu se pocaieste din suparare.
Noi, cei de astazi, ne-am obisnuit rau. Citim Vietile Sfintilor, citim carti duhovnicesti, dar facem lucrurile asa cum ne este bine noua. Cum se poate ca cineva sa-si aranjeze lucrurile in orice situatie, asa cum ii vine lui mai bine? Cand privim faptele altcuiva o facem cu atentie, ne dam seama ca nu cugeta corect, ca nu lucreaza cum se cade, ca face lucrurile nu neaparat bune! Dar cand este vorba despre noi, privim lucrurile dupa propriul interes. Aceasta este o situatie generala.
Se poate sa citim si sa invatam despre Sfinti, despre cum au vietuit acestia, dar in practica ne indepartam de mentalitatea lor, nu ne molipsim de pocainta lor si nu urmam faptele lor.
Ne sustinem propriul idol?
Nu exista sfant care sa nu fi simtit ceea ce spunea Apostolul Pavel: „Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine!” (Galateni 2, 20).
Cum putem noi sa avem o stare duhovniceasca, sa fim urmatori sfintilor, daca nu acceptam acest lucru? Evlavia noastra, lupta noastra, stradania noastra tintesc sa sustina propriul eu, egoismul care este idolul nostru. Sunt multi care nu inteleg ca fac acest lucru. Nu apuci sa le spui un cuvant de invatatura si sunt gata sa justifice orice ca sa-si sustina idolul.
Trebuie sa te hotarasti, intr-o zi, sa vezi idolul pe care-l ai inlauntrul tau si sa hotarasti sa-l darami. N-o vei face usor. Chiar il vei sustine mai mult. Atunci cand noi insine il sustinem, nici Dumnezeu nu poate sa-l darame. Nu din neputinta nu poate Dumnezeu, ci pentru faptul ca nu-l mantuieste pe om cu sila. Trebuie sa vada, mai intai, dispozitia omului si Dumnezeu va gasi modalitatea prin care sa darame idolul, sa-l piarda pe omul cel vechi.
Dar, care crestin in zilele noastre cugeta astfel si vrea ca lucrurile sa se intample intocmai? Care crestin, nu face tot posibilul sa nu pateasca nimic idolul pe care-l are inlauntrul lui, sa nu patimeasca ego-ul? Chiar si lucrurile cele mai sfinte poate sa le faca, sa se marturiseasca, sa se impartaseasca, sa studieze, sa se roage si multe fapte bune poate sa savarseasca cu aceasta dorinta.
Cati dorim fierbinte si-L rugam pe Dumnezeu: „Dumnezeul meu, ajuta-ma sa pierd idolul si parerea cea buna pe care o am despre mine“! Sunt unii care o fac, dar si foarte multi care n-o fac.
Asadar, sa nu treaca in desert zilele noastre, sa nu se piarda ostenelile noastre, sa aratam pocainta adevarata, cerand-o de la Dumnezeu. Dumnezeu o daruieste cand omul o cere cu adevarat”.
(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “Adame, unde esti? Despre pocainta“, Editura Bizantina, Bucuresti, 2008)
Vezi si:
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL VECHI?
- OMULE, UNDE ESTI? De ce ne ascundem de Dumnezeu, de Adevar, de ce ne deranjeaza atat de mult smerenia? SA NE DESCHIDEM TOTAL LUI DUMNEZEU!
- “Adame, unde esti?”. CE AU FACUT ADAM SI EVA DUPA CADERE? CE FACEM NOI DUPA CE PACATUIM?
- Arhimandritul Simeon Kraiopoulos despre FORTAREATA EULUI BOLNAV sau despre INCAPATANAREA DE A NE APARA DE DUMNEZEU SI A NE REFUZA IZBAVIREA
- CHIAR IL VREM PE HRISTOS SAU DOAR O STARE PSIHOLOGICA? De ce nu ne schimbam, de ce ne pierdem in detalii? Ce facem cand suntem dezamagiti de noi insine?
***
Cititi si:
- CUM NE PUTEM MINTI SI CUM NE PUTEM RATA SALVAREA PRIN POCAINTA?
- POCAINTA – SINGURA NOASTRA SALVARE. DAR PE CINE MAI PREOCUPA…?
- TAINA SPOVEDANIEI. Care este sensul ei adanc si cum putem risca PROFANAREA ei prin formalism si superficialitate?
- “Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
- SUNTEM CONVERTITI CU ADEVARAT?
- CUM FUGIM DE HRISTOS?
- Predica “grea” a Sfantului Ignatie Briancianinov: CUM DEVENIM AI LUI HRISTOS? CAT VALOREAZA “DREPTATEA” NOASTRA?
- INDREPTATIREA DE SINE – izolatorul cel mai puternic intre om si Dumnezeu
- SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul
- INTRE CONSTIINTA SI MINCIUNA
- ORBIREA SUFLETEASCA – MINCIUNA DIN NOI
- Nu spargeti oglinda!
- Parintele Aleksandr Elceaninov: FORTAREATA DEMONICA DIN NOI
- TRUFIA SI INDREPTATIREA VICLEANA NE FAC ORBI IN FATA EVIDENTEI. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”
- Ce e pocainta? CEEA CE NE STRICA PETRECEREA CU MASTI IN CARE NE COMPLACEM ZI DE ZI…
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
- Pe cine mai intereseaza… VIATA LAUNTRICA? Sfantul Teofan Zavoratul pune degetul pe o inselare ultra-generalizata astazi: viata crestina “de suprafata”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Mare minune sa ne vedem cu adevarat! Sunt in cautarea unui “aparat” 🙂 prin care sa ma pot vedea din afara mea, sa ma pot urmari si analiza din exteriorul meu. Atunci mi-ar fi mult mai usor sa imi vad slabiciunile pe care asa de simplu le observ la ceilalti… Slava Domnului ca asa lucreaza duhovnicul, ma scoate din ale mele pentru a ma vedea mai obiectiv, imi arata si imi explica realitati pe care nici nu le bagam in seama. Doar ca fara implicarea personala a ucenicului, nici cel mai iscusit si iubitor duhovnic nu poate face nimic!
Pocainta este esentialul.
Pocainta este acea cifra “1” care se pune in fata tuturor “zero”-urilor noastre (nevointele).
Fara pocainta nu avem nimic, e pacat de noi – mare pacat!
Inainte de toate, pocainta este ceea ce trebuie cautata/ceruta.
Liturghia Darurilor mai inainte sfintite
II Corinteni 9, 6- 11
6. Aceasta însă zic: Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.
7. Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună.
8. Şi Dumnezeu poate să înmulţească tot harul la voi, ca, având totdeauna toată îndestularea în toate, să prisosiţi spre tot lucrul bun,
9. Precum este scris: “Împărţit-a, dat-a săracilor; dreptatea Lui rămâne în veac”.
10. Iar Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare, vă va da şi va înmulţi sămânţa voastră şi va face să crească roadele dreptăţii voastre,
11. Ca întru toate să vă îmbogăţiţi, spre toată dărnicia care aduce prin noi mulţumire lui Dumnezeu.
O descriere exactă a stării mele actuale!
Cat de mult ar ajuta omul spre schimbarea in bine, daca s-ar respecta toate aceste indicatii foarte, foarte pretioase pentru suflet. Cat de putin ne trebuie sa fim fericiti si bucurosi, cu adevarat, cat de putin ne cere Dumnezeu si EL ne da totul.
Fratilor Dumnezeu poate da bucurie nesfarsita daca avem putina grija de sufletele noastre, asa cum cere EL. Trebuie sa invatam sa fim mai buni, mai ingaduitori intre noi si mai demni spre respectarea sfintei noastre Ortodoxii.
Pace si bucurie sa va dea Domnu’ spre slava LUI !
Foarte fina si ascutita analiza, m-a pus pe ganduri… multumesc!
Ajută-mă Doamne Iisuse
Să-mi recunosc vinovăţia
Şi-n Harul Tău, scăpând de patimi,
Să nu-mi atribui vrednicia.
Să nu mă cred plin de valoare
Şi merite dac’am postit,
Ori de’am făcut ceva din cele
Ce’n lume am de’nfăptuit.
Să nu socot că pot vre’odata
Ceva mai mult, (decât să cer).
Să simt cum Harul mă susţine
Şi că pirzândul şi eu pier.
Ajută-mă să simt cum viul
Mi-l dobândeşte rugăciunea
Şi cu cât cer cu’atât î-mi creşte
Puterea de-ai trăi minunea,
Cum fără setea rugăciunii
De Tine m’am “deconectat”
Şi sorb din “energia” morţii
Nimicitorul meu păcat.
Ajută-mă Doamne Iisuse
Să trăiesc viul rugăciunii,
Cât mai adânc şi cât mai sincer,
Să nu mai caut “viul” lumii
Căci ea înşeală şi se’nşeală
Uzând de tot ce e al Tău,
Negându-Te prin ce trăieşte,
Şi’urmând căderii celui rău.
Căci “viul” ei este spre moarte
(Deşi’şi slăveşte vrednicia)
Că neprimindu-Te pe Tine
Nu î-Ţi mai soarbe energia.
Dar Tu eşti viaţa şi lumina.
Tu dai valoarea. Tu eşti sfântul.
În mâna, Tu ţii Universul.
Tu hrăneşti cerul şi pământul.
Fără de Tine’n lume Doamne
Nu este nici o vrednicie,
Şi viu şi vrednic de viaţă
E cel ce-Ţi soarbe energie.
Cel ce nu vine să Ţi-o ceară
Aprins de sete-n rugăciune
E înşelat şi se înşeală,
Prin el, prin demoni şi prin lume
Nimeni nu este viu pe lume
Fără de Tine, fără Har,
Fără de cele şapte taine
Şi hrana Ta, de la altar.
Nimeni nu-i vrednic fără Tine
(Oricât ar străluci pe lume)
Că toată vrednicia noastră
E’n cât primim prin rugăciune.