DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim crestini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta”

1-02-2014 Sublinieri

femeia cananeanca

Vedeti si:

***

Femeia-cananeanca_Ghelar

Minunea credintei [1]

Femeia cananeeanca se foloseste de cuvintele lui Hristos si devine inteleapta

Asa cum ati observat, la slujba Sfantului Maslu pe care am savarsit-o astazi si pe care o cunoasteti, s-au citit sapte pericope din Sfanta Evanghelie si sapte din Apostol. Una dintre cele sapte pericope evanghelice este cea a femeii cananeence[2]. In duhul Tainei Sfatului Maslu si in duhul acestor privegheri pe care le facem in fiecare zi de vineri si pe care le-am consacrat vindecarii sufletelor si trupurilor noastre, avem prilejul sa ne oprim la pericopa cu femeia canane­eanca, sau mai bine zis, sa cercetam mesajul cel mai important al pericopei.

Domnul, in putine randuri a iesit in afara granitelor Ţarii Sfinte. Una dintre iesiri a fost in tinutul Tirului si al Sidonului.

487Si iata o femeie cananeeanca din acele tinuturi, iesind, striga in urma Lui, zicand:

“Miluieste-ma, Doamne, Fiul Lui David, fiica mea este rau chinuita de un demon”.

Si nu i-a raspuns nici un cuvant. Si ucenicii venind, i-au zis Lui:

„Slobozeste-o, ca striga in urma noastra”.

Iar El, raspunzand, le-a zis:

“N-am fost trimis decat catre oile pierdute ale casei lui Israel”.

Si ea venind, s-a inchinat Lui, zicandu-I:

„Doamne, ajuta-ma”!

Iar El, raspunzandu-i, i-a zis:

„Nu este bine sa iei painea fiilor, si sa o arunci cainilor”.

Ea I-a zis:

„Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor”.

Atunci raspunzand Iisus, i-a zis:

„O, femeie, mare este credinta ta, fie tie dupa cum voiesti”.

Si s-a tamaduit fiica ei in ceasul acela.

In timp ce acesta femeie are nevoie absoluta de tamaduire pentru fiica ei si de aceea striga catre Domnul si o face cu credinta, Domnul n-o ia in seama, nu-i da importanta. Si femeia staruie sa strige si Domnul continua s-o treaca cu vederea. Si din nou, femeia continua sa strige, iar Domnul nu numai ca nu-i raspunde, dar o si ia in „batjocura”. Ii vorbeste asa ca si cum ar respinge-o,  ca si cand i-ar spune:

„Nici nu stiu cine esti si chiar daca ai auzit ca fac minuni si ca i-am vindecat pe multi, aceasta nu este pentru tine. Pleaca!”

Cam asa pare sa-i vorbeasca Domnul, are aceasta atitudine respingatoare fata de ea, mai ales cand ii spune ca nu este bine sa iei painea de la copii si s-o dai cainilor. Aceasta, insa, nu se descurajeaza, nu deznadajduieste, nu se pierde, ci se foloseste de cuvintele Domnului. Asa cum am mai spus si alta data, omul care crede in Dumnezeu devine intelept in aceste momente si vorbeste si se manifesta ca atare. Si cananeeanca din pericopa intelege cuvintele Domnului, spune exact ceea ce astepta Hristos:

„Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor”

pentru ca, in cele din urma, sa-i faca pe voie, zicandu-i:

„O, femeie, mare este credinta ta, fie tie dupa cum voiesti”.

Exact pentru faptul ca femeia cananeeanca a staruit fara sa deznadajduiasca si fara sa se simta ranita in sinea ei, a primit in cele din urma ceea ce a cerut. Nu s-a suparat deloc, nu doar in sensul ca nu s-a scandalizat, nu i-a raspuns urat Domnului, n-a inceput sa se vaite, nu si-a schimbat credinta si n-a zis ca si-a irosit timpul. Credinta ei ar fi putut sa se micsoreze, sa slabeasca si ea sa spuna: „Am strigat, am urlat, Te-am luat si cu binele si cu raul, dar nimic“. Ea nu se sminteste, ci continua cu o credinta si mai mare sa creada in Hristos, raspunzandu-I de fiecare data cu cuvintele potrivite.

Iata de ce Domnul ne va lasa sa ne chinuim mult

In aceasta seara ni se da ocazia, la Sfantul Maslu, sa luam aminte la pericopa evanghelica care se citeste. V-as ruga pe toti sa va aplecati si sa luati aminte!

Fratii mei, suntem indreptatiti sa-L rugam pe Dum­nezeu sa ne vindece orice neputinte trupesti si sa scoata sufletul nostru din rani si slabiciuni, din patimi, din mocirla pacatului. Se poate, insa, ca vreunul dintre noi, cand cere vindecarea lui, sa ajunga sa spuna:

„Cerul nu raspunde, Dumnezeu nu ia seama!”

si trage urmatoarea concluzie:

„Dumnezeu nu aude, nu ma primeste, ci ma alunga. Poate ca a savarsit minuni cu altii, dar cu mine n-a facut-o!”.

Sau sa gandeasca chiar mai rau, sa intre in sufletul lui indoiala, pentru ca aceste ceasuri sunt critice:

„Oare s-a intamplat vreodata o asemenea minune? Iata ca citim si ni s-a spus ca intr-o vreme s-au intamplat minuni savarsite nu numai de Domnul, ci si de Apostoli si de Sfinti, dar oare s-au intamplat? Ce daca s-au scris si s-au povestit!”

Aceasta stare, asa cum am spus, este chiar mai rea, pentru ca nimeni nu se convinge pe sine ca nu exista nici o vindecare, nici o salvare pentru el, ci piere credinta pe care o are inlauntrul lui.

Acela dintre noi – si o spun cu mana pe inima ca nimeni de aici nu este exclus – care ajunge sau a ajuns in acest moment, cand cerul nu raspunde, asa cum crede el, cand Domnul nu ia seama si credinta lui se imputineaza, cand se indoieste ca s-a intamplat vreo minune, cel care are asemenea stari si asemenea trairi sa se nelinisteasca, caci nu este un om credincios, ci se gaseste in starea unuia care nici nu a fost botezat, nici nu este crestin.

Ati inteles? Si nu stiu daca vreunul dintre noi face exceptie. Astfel de crestini suntem si de aceea Domnul ne va lasa sa patimim pentru mult timp. Daca a lasat-o sa sufere pe femeia cananeeanca, cea care a avut de la inceput o asemenea credinta, ce se va intampla cu noi? Ne va lasa pentru multa vreme in suferinta. Si trebuie ca omul sa nu se sminteasca de atitudinea aceasta a Lui Dumnezeu, ci pana in sfarsit, cand isi va da seama ca se pierde credinta lui, exact atunci sa se straduiasca din toate puterile sa creada. Prin urmare, cand omul vede in fapt ca-si pierde credinta pe care socotea ca o are, nu trebuie sa dea bir cu fugitii, sa deznadajduiasca, ci exact atunci sa se lupte, sa-L roage pe Dumnezeu sa-i dea si alta credinta. Asadar, cel care va lucra asa, va vedea minunea savarsindu-se in sufletul lui.

Canaanite Woman

Sa ne manifestam aceasta credinta

Fratii mei, sa credem fara retineri si ezitari, adica sa devenim crestini adevarati. Asa gandesc crestinii botezati, crestinii ortodocsi, si asa sa devenim si noi. Sa nu ne smintim deloc, nici in seara aceasta, nici maine, niciodata, pentru ca sufletul nostru sa se deschida si sa se umple de credinta. Astfel, Dumnezeu va vedea credinta noastra si cand va socoti ca a venit ceasul, va savarsi minuni inlauntrul nostru: ne va curati de patimi, le va smulge, ne va scapa sufletul de lepra pa­catului. Doar Acela cunoaste cand si in ce masura ne va vindeca. Nu stiu cum primiti aceste cuvinte, cum le intelegeti, dar va rog sa luati seama ca a venit ceasul sa devenim cres­tini. Poate ca pana acum am alergat incoace si incolo si nu s-a intamplat sa-si faca lacas in sufletul nostru motivatia aceasta care il face pe om sa fie credincios lui Dumnezeu.

Insa a venit ceasul! Cu cat vedem mai mult si ne incredintam ca Dumnezeu si cerul nu raspund, cu cat luam seama ca Dumnezeu se poarta ca si cum ne-ar respinge, nu ne-ar auzi, nu ne-ar primi, cu atat mai sigur este ca a venit vremea sa credem, sa-I urmam, sa-L rugam pe Domnul sa ne dea credinta si sa ne luptam cu toate puterile noastre sa o vadim. Este ceea ce Dumnezeu asteapta de la om. De aceea nu i se ingaduie cuiva sa spuna: „Eu nu pot s-o fac!” Nimeni nu este indreptatit sa graiasca: „Eu sunt neputincios! Toti suntem creati ca sa putem s-o facem, de vreme ce suntem primiti de Dumnezeu, ne punem increderea in El si credem in ajutorul Lui. S-o facem, fratilor, pentru ca sa devenim asa cum am spus, crestini, pentru ca sa ni se deschida calea, si ca Domnul sa inceapa sa savarseasca minuni inlauntrul nostru, dandu-ne sanatatea sufletului si a trupului.

(20.2.1987)

cebacf85cf81ceb9ceb1cebaceae-ceb6ce84cebbcebfcf85cebaceac

In toate necazurile se ascunde o mare taina[3]

Ma incredintez in fiecare zi ca oamenii sunt foarte indurerati, sunt tare chinuiti. Pe de alta parte insa, nimic nu poate sa-mi scoata din suflet credinta ca Dumnezeu le stie pe toate, le cunoaste pe pe toate si prin urmare, putem sa ne incredintam Lui, ca sa credem si sa ne odihnim, chiar daca vedem inaintea noastra cel mai rau lucru.

Dumnezeu Insusi L-a vazut pe Fiul Sau rastignit si mai ales impovarat de pacatele oamenilor, lucru care L-a facut sa-si intoarca ochii si sa-L lase sa sufere, dar apoi L-a inaltat pe Acesta si a ramas pilda si pentru noi. Astfel, unul dintre noi va fi rastignit, altul va suferi din alta pricina, unul va patimi ceva, altul altceva, dar nu vom fi parasiti.

In Cipru a venit intr-o zi o doamna care mi-a zdrobit sufletul prin ceea ce mi-a spus. Nu stiam pana atunci ca printre cei nevinovati se gasesc si copii mici.

„Mi-au luat copiii, a zis ea, pe care ii dusesem in casa cumnatului meu. I-au luat impreuna cu copiii lui. Noi am fugit si am scapat, dar pe acestia turcii i-au gasit acolo si i-au rapit. Erau si una sau doua fete cu mama lor, dar pe acelea le-au lasat si i-au luat pe baieti si pe tatal lor. Un fiu de-al meu avea unsprezece ani si jumatate, iar celalalt paisprezece ani. Nu le-am facut parastase, ce sa fac? Cred, ceva imi spune, ca traiesc copiii mei.”

Acesti copii erau nevinovati. Unul ar fi trebuit sa aiba acum douazeci si sase de ani si jumatate, iar celalalt douazeci si noua de ani. De atunci au trecut aproape cincisprezece ani.

Mi-a zdrobit sufletul. „Ce sa-ti spun?”, i-am zis. Am mangaiat-o si mi-a facut impresia ca era o viteaza, traind cu nadejdea ca-i traiesc copiii. Il prinsesera prizonier pe cel de-al treilea copil, care era soldat, dar dupa trei luni i-au lasat liberi pe prizonieri impreuna cu fiul ei. Pe ceilalti insa… Dupa toate probabilitatile, spun turcii, spune Ozal, acum nu mai sunt disparuti. Ce s-a intamplat cu acesti copii? Copiii ceilalti i-au vazut, daca nu altii, femeile care erau acolo. Asa cum au zis acestea: „Ne-au bagat in masini si ne-au dus… I-au impins pe toti barbatii in alte masini si i-au dus in alta directie”. Pe femei le-au predat cipriotilor greci, in timp ce pe barbati, chiar si pe copiii mici, i-au dus in alta parte.

Nu se sfarsesc necazurile din aceasta lume, nu se opreste suferinta! Dar mare taina se ascunde inlauntrul acestor chinuri. Si va rog, fratilor, sa luati aminte sa va ganditi la acest lucru. V-am spus ca mi s-a inmuiat sufletul, mi s-a zdrobit, desigur in sensul cel bun. Adica, am suferit foarte mult si m-as fi cait de mii de ori daca n-as fi suferit, daca n-as fi simtit durerea acestei femei. Una este insa aceasta suferinta si alta cand omul se pierde si deznadajduieste. Nimic altceva nu ne face atata bine cat ne face suferinta noastra si suferinta oamenilor. Cateodata, o mama sufera mai mult pentru durerea fiului decat pentru durerea ei. Si aici este un castig. Poate ca nimic altceva nu foloseste in acesta lume cat foloseste suferinta. Toate cate le faci, pe ici si pe colo, se pierd, dar durerea care este in trupul tau nu poate nimeni sa ti-o ia. Si imparat de-ai fi, daca te cuprinde durerea, va trebui s-o rabzi. Poate „vreo faramitura” sa-ti dea ca sa te usureze, dar nu sunt de ajuns faramiturile, in special cand este vorba de suferinta sufleteasca. Sa le purtam pe acestea si sa credem ca Dumnezeu va scoate din ele tot binele.

(13.12.1988)

Note:

[1] Cuvantarea a fost tinuta la priveghere, in Biserica Sfantului Atanasie.

[2] Matei 15, 21-28.

[3] Fragment dintr-o predica rostita intr-o biserica din Atena.

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, Taina Suferinței, Editura Bizantină 2007)

506897716

Legaturi:

***


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Femeia Cananeeanca, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Maslu, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “DE CE DUMNEZEU NE LASA SA SUFERIM SI SA NE CHINUIM MULT? Arhim. Simeon Kraiopoulos despre LECTIA FEMEII CANANEENCE: “A venit ceasul sa devenim crestini… Poate ca nimic altceva nu foloseste cat foloseste suferinta”

  1. Da. Foarte adevărat. Aşa este, dar este foarte greu de acceptat astăzi acestea. Mulţi “credincioşi” nu pot nici înţelege şi nici accepta aceasta. Şi nu numai din cei de rând, ci şi din cler sunt mulţi care deşi susţin acestea, nu sunt convinşi (şi cu atât mai puţin pătrunşi). De ce ? petru că vorbim, interpretăm (şi înţelegem) greşit totul. Nu vorbim şi nu înţelegem libmba evangheliei, şi libajul lui Dumnezeu. Pentru noi viaţă înseamnă existenţă (terestră), ceia ce în libajul evanghelic, înseamnă tocmai absenţa vieţii, pentru că existenţa (fără Dumnezeu, şi după logica ei), înseamnă moarte. Fiul risipitor, justificat de logica existenţei şi-a cerut (şi cheltuit) averea, în desfătări, şi când a rămas complet sarac, “şi’a venit în sine” şi s-a întors la Tatăl, iar Tatăl spune “MORT A FOST şi a înviat”.
    Da. Pentru enorm de mulţi dintre noi, viaţa înseamnă doar existenţa ( terestră). Vorbim despre înviere desigur, despre viaţa de veci, dar nu suntem pătrunşi de ceele ce vobim (mulţi dintre noi). Nu este aşa ? Câţi dintre noi, când suntem atinşi de suferinţă, de boală alergăm la duhovnic, la Dumnezeu, la ierpretarea cea adevărată a Vieţii? Câţi ne schimbăm viaţa, (după înreptarul evangheliei), pentru ca să nu ne fie (ori să ne vie), “ceva mai rău ?. Biserica oare trebuie să susţină prelevarea de organe şi transplantul ? (celor ce nu şi’au venit într-u sine)?. Credinţa lor (a celor tămăduiţi astfel), i’a vindecat ?. Mi se pare că pentru mulţi dintre noi evanghelia înseamnă umanism (şi o folosim pentru justificarea umanismului cu faţă ortodoxă). Ortodoxia nu ne mai face decât umnai (şti). Nu mai interpretăm aproape nimic strict evanghelic ci aproape totul, în acord cu ştiinţa (existenţială). Cu faptele… (bune la vedere). Ce trebuie să se vadă (şi expune public), faptele (bune), sau credinţa ? . Se va replica cu multe texte chiar din evanghelie, (cedinţa fără fapte… gol am fost… etc). Dar Domnul a zis cumva “faptele credinţei tale te-a mântuit” ? Faptele nu fac credinţa (evanghelică), ci credinţa (face evanghelic faptele). Mult (şi mulţi ne amăgim), astfel. În acest veac, vor câştiga (împărţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui), doar cei ce vor înţelege (şi vor fi pătrunşi), de înţelegerea evanghelică a Vieţii. Nu ajunge simpla acceptare lăuntrică a vieţii de după moarte, ci trebuie să fim pătrunşi de aceasta. Ori numai faptele (evanghelic înfăptuite), ne fac vie această credinţă !. Care fapte ? Să îmbraci pe cel gol (întâi pe tine), de credinţă, să-l hrăneşti pe cel flămând (cu sfinele taine), să-l cercetezi pe cel închis (în jusificarea existenţei), şi atunci se va schimba exsitenţa în Viaţă (evanghelic trăită).Atunci nimeni nu va mai face fapte (la vedere, după neoumanismul ortodoxit), ci va trăi (la vedere) doar credinţa. Nu facem umanism evanghelic justificat ? Păi dacă avem ortodoxie, unde sunt ortodocşii ? Pentru că peste tot se văd fapte umaniste nu ortodoxe. Faptele ortdoxe nu se văd public. Postul nu se vede, rugăciunea nu se vede… etc. Păi ce facem fraţilor ? Miluim fără milă ? Dăm fără să ne pese cum ? Aşa a miluit Domnul ? Miluim umanist ? Mila se vede în îndreptarea vieţii celui pe care-l miluim, în al hrăni cu Hristos, în al îmbrăca cu Hristos, etc. A… dar este foarte greu aşa. De ce ? Pentru că noi înşine suntem goi (de Hristos). Dăm organe (nu pentru Viaţă ci pentru existenţă), ca “salvatul” să-şi ducă mai departe aceiaşi existenţă… ! Milostenia, ne-evanghelic săvârşită nu este milostenie ci umanism (şi nu numai ea cu toată fapta). Când vom face faptele evanghelic se va schimba existenţa în Viaţă şi România va fi vie. Dragostea va fi prezentă peste tot unde astăzi sunt banii şi umanismul ortodoxit.
    Acceptarea celor spuse de părintele acesta nu va mai fi acceptare forţată ci însăşi Viaţă concretă şi noi înşine vom dărui viaţă din viul rugăciunii, milei şi dragostei noastre nu din umanismul nostru, iar cei miluiţi vor vedea în noi nu omenia umanistă şi întrajutorarea umanitară, ci pe Hristos care nu dă doar o pâine sau o haină… ci schimbarea existenţei terestre cu Viaţa în Hristos.
    Iertare pentru îndrăzneala trufaşă a spuselor mele.

  2. @Nicolae mirean:

    cred ca Domnul cand a spus ‘hraniti pe cei flamanzi’ nu se referea la Sfintele Taine…

    Exista si o componenta cat se poate de ‘fiziologica’ a ajutorului, pt ca noi traim si in trup. Degeaba ii faci morala crestina aproapelui cand el nu are ce sa manace si un bol de supa i-ar fi mai de folos. V. pilda cu Sf. Nicolae si Sf. Casian… Hristos e cel care schimba viata omului, noi putem insa sa alinam suferinta aproapelui

    Ma impresioneaza, de ex, in Pateric, cum parintii nu trateaza cu neglijenta aspectele asa-zis ‘lumesti’ ale existentei (v., de ex., Avva Ghelasie, care a luptat pt un pamant al manastirii; sau Par. Porfirie, marele vazator cu duhul si facator de minuni, care ii indruma pe fiii sai duhovnicesti in detaliile cat se poate de lumesti ale existentei lor: unde sa-si construiasca o casa, cum sa isi dezvolte o afacere etc.). Ca sufletul insa nu tr sa se lipeasca de astfel de lucruri, asa e.

  3. Din nestematele culese din scrierile Sf. Parinti,spuse de Patriarhul Nifon,catre Neagoe Basarab:
    “Fiule Neagoe,gateste-ti sufletul de ispita si in fiecare zi imbratiseaza cu dragoste Crucea Mantuitorului Hristos,intelegand puterea si slava ei.
    Ia aminte ca Iov nu a fost laudat pentru faptele lui bune,desi nu era nimeni drept ca dansul pe fata pamantului,ci a fost laudat pentru suferinta si rabdarea lui.
    Dar ca sa vezi si in alt chip cat de mare este castigul suferintelor chiar si atunci cand nu suferi pentru Dumnezeu,afla ca Iov nu stia ca pentru Dumnezeu a indurat acele suferinte;si totusi numai pentru aceasta a fost incununat,ca a rabdat cu curaj si liniste sufleteasca.
    Nu-ti pierde nadejdea in vremea suferintelor!Aminteste-ti cuvantul Hrisostomului,care spune ca numai un singur lucru este infricosator,ca numai de o singura tulburare trebuie sa ne temem,anume de pacat!
    Basme sunt toate celelalte,chiar daca ar fi vorba de dusmanie,de ura,de viclenie,de graire de rau,de pierderea averilor,de surghiun,de ascutisul sabiei,de boala si de moarte,de razboiul intregii omeniri!
    Oricum ar fi acestea,ele sunt vremelnice si pieritoare,se petrec intr-un trup muritor si nu vatama deloc sufletul car privegheaza.”

    “Maria Sa Neagoe Basarab-insemnarile M. Platonida”

  4. Vorba era de cel flămând de Dreptate, de Adrvăr, de libertate…
    Am spus ce cred, ce simt şi văd, ca şi comfirmare a avertismentului dat de sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, (legat de aceste aspecte) şi nu numai de el.
    Faptul că unii sfinţi par a susţine cele ce spui, soră Doroteea, nu sunt un argument împotriva a ce am spus şi cred. Acei sfinţi, mângâiau, uşurau, mustrau păcatul şi chemau la credinţă, prin ei înşişi, prin sfinţenia vieţii lor văzută, şi recunoscută (aproape umanim).
    În nevrednicia mea, Dumnezeu, ma miluit cu posibilitatea de a cunoaşte câţiva oameni cu viaţă sfântă şi ştiu ce se trăieşte la apropierea şi comunicarea cu ei.
    Când te miluieşte un om care este, (cel puţin la vedere), tot la fel de sărăcăcios ca şi tine, măcar privirea î-ţi spune ceva.
    Aşa cum beţia, curvia şi orice patimă se citeşte cu uşurinţă din înfăţişarea celui robit, tot la fel şi credinţa smerită se simte oricând (şi felul în care ţi se dă milostenia însăşi spune ce fel de milostiv este dăruitorul). Dar nu aceasta era esenţialul în spusele mele.
    Personal, nu ţin să dezaprob nici faptele şi nici convingerile cuiva facă spun ce cred eu (pentru mine însumi).
    Regret că foarte multe din spusele mele sunt în dezacord cu convingerile frăţiei tale, deşi au fiost şi nu sunt nici normă nici condiţie pentru nimeni.

  5. Iertare. Este DACĂ, nu FACĂ cum greşit mi-a scăpat.(în fraza cu “nu dezprob…”

  6. Pingback: INTAMPINAREA DOMNULUI. Cum ne apropiem si ne intalnim cu Dumnezeu? “Cel ce a venit o data la toata lumea vine de multe ori la fiecare om, indemnandu-l sa Il intampine” -
  7. offtopic

    @nicolae mirean,

    postasem acum ceva timp, la un articol mai vechi, un raspuns pe care ma simteam datoare sa ti-l dau, dar am omis sa pun link-ul undeva unde sa il poti gasi. Il pun aici, in speranta ca vei mai intra aici, ca nu stiu unde in alta parte sa il pun.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/12/02/exista-extraterestri-raspuns-pentru-bombele-psihologice-ale-nasa-din-partea-cuv-serafim-rose-si-a-invataturii-ortodoxe-ocultismul-din-spatele-literaturii-s-f-natura-demonica-si-antihristica-a/#comment-252111

  8. Pingback: INCEPUTUL TRIODULUI. Predicile Sfantului Iustin Popovici la Duminica vamesului si fariseului despre PUTEREA SMERENIEI SI A RUGACIUNII -
  9. Pingback: PUTEREA RUGACIUNII PENTRU COPIII LOR A PARINTILOR CU INIMA ZDROBITA: “Dumnezeu aude intotdeauna rugaciunile parintilor care nu se dau batuti, nu trece niciodata cu vederea inima infranta” -
  10. Pingback: Lectii de razboi duhovnicesc de la un duhovnic cu viata sfanta: CUM SUNTEM ISPITITI PRIN MANDRIE SI LA CE CADERI POATE DUCE INVOIREA CU GANDURILE INGAMFARII. “Daca omul nu se lupta cu puterea cea rea, devine el insusi rau” -
  11. Pingback: SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: “Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperare
  12. Pingback: Fericirea orbului nevinovat sau: UNDE SE ARATA MILA, PUTEREA SI SLAVA LUI DUMNEZEU? -
  13. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  14. Pingback: “Intru necaz M’ai chemat si te-am izbavit, te-am auzit in mijlocul furtunii si te-am cercat la apa certarii” -
  15. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre LEPADAREA DE SINE, DE OMUL CEL VECHI si ASUMAREA STARILOR DE USCACIUNE SUFLETEASCA -
  16. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” -
  17. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Cuviosul Paisie Aghioritul: ROSTUL INCERCARILOR IN VIATA NOASTRA | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: MARETIA MICILOR ASCULTARI. Roada durerii truditoare | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: CU BINECUVANTAREA STARETULUI EFREM DIN ARIZONA la inceputul anului nou bisericesc: “AVETI RABDARE, FIII MEI! NU VA PIERDETI CURAJUL IN LUPTA!” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: “ADU-TI AMINTE DE DRAGOSTEA CEA DINTAI” – Parintele Zaharia despre “AVENTURA” CREDINTEI si ETAPELE LUCRARII LUI DUMNEZEU cu noi si in noi (I) | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. Noi stim ce cerem si ce asteptam de la Dumnezeu? “RASTIGNIREA” de a-L crede si a-L urma pe Hristos. “CRESTINII AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata viclenie si prov
  24. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: CUM PUTEM PURTA POVARA DURERILOR VIETII? CARTIREA INMULTESTE NECAZURILE. “Multumiti, multumiti totdeauna lui Dumnezeu! Pentru toate trebuie sa-I multumim” | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: GHIMPELE IN TRUP si RELATIA REALA CU DUMNEZEU. “Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”. TREZIREA LA… COMUNIUNE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate