DUMNEZEU DERANJEAZĂ, FIINDCĂ VĂDEȘTE CINE SUNTEM. Predică la FUGA ÎN EGIPT și de ziua SFÂNTULUI ARHIDIACON ȘTEFAN, la PUTNA, a PS DAMASCHIN DORNEANUL (video, text): ÎNȚELEPCIUNE și DEMNITATE în fața celor care ne sunt potrivnici, dar GRIJĂ LA VIAȚA NOASTRĂ și la recunoașterea bolilor noastre ascunse

28-12-2020 Sublinieri

Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților despre pilda Sfântului Arhidiacon Ștefan și a Sfintei Familii, care a fugit în Egipt de la fața lui Irod, Duminică, 27 decembrie 2020, Mănăstirea Putna:

„Prăznuim astăzi pe Sfântul Ştefan. Şi unde putem fi noi, bucovinenii, de Sf. Ştefan decât la mănăstirea Putna, mai ales la mănăstirea Putna. Îl prăznuim pe Sfântul Ştefan, Întâiul Arhidiacon şi Întâiul Mucenic şi nu pot, în fiecare an, să nu mă gândesc că a pus Biserica această sărbătoare aproape de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, a treia zi. De ce a treia zi? De ce atât de repede? Parcă voiam să ne mai bucurăm de Naşterea Domnului, Crăciunul vine cu multă speranță, cu multă bucurie, cu atmosfera de familie, cu daruri împărtăşite, cu masă bogată, cu brad, cu oameni buni, cu inimi bune. Atât de repede să trecem în alt registru şi să ne amintim de un Sfânt Mucenic, de sânge, de prigoană? Parcă au cântat îngerii acum câteva zile Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoirePruncule din Betleem, Tu ai venit să ne aduci pace şi bunăvoire între oameni. Atât de repede e ură, e răzbunare, e fremătare de mânie? Da. Aşa este.

A rânduit Sfânta Biserică pomenirea Sfântului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan atât de aproape de sărbătoarea Naşterii Domnului pentru a ne arăta că Domnul a venit într-o lume care I-a fost şi Îi este ostilă. N-a fost bine primit. Nu I s-au întins mâinile, nu I s-au desfăcut braţele, cu atât mai puţin inimile. Şi astăzi suntem şi în duminica întâi de după Naşterea Domnului, în care am auzit despre un Irod care tot pentru că auzise de un Prunc care l-a stingherit pe el a dat poruncă să fie ucişi toţi copiii din zona Betleemului care erau, intr-un fel, și copiii săi, pentru că era poporul lui. De ce toate acestea? De ce oamenii s-au purtat atunci şi se poartă şi astăzi cu atâta ostilitate faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică? Pentru că aceasta a definit traiectoria şi viaţa şi fiinţarea Bisericii de atunci şi până astăzi. De ce? De ce, Doamne? Cu ce deranjăm? Tu eşti dragoste, Tu ai venit să aduci pace, bucurie, linişte; de ce nu Te primesc oamenii pe Tine? Cu ce îi încurci?

Când vine Dumnezeu, printre altele, ştiţi ce face? Ne vădeşte. Ne arată cine suntem. Dumnezeu, Adevărul fiind, ne pune în faţă adevăratul chip al nostru şi asta nu place. Acesta este un motiv pentru care oamenii care nu vor să se îndrepte se împotrivesc lui Dumnezeu şi Îi sunt ostili lui Dumnezeu.

S-a citit acel dialog, acea pledoarie a Sfântului Arhidiacon Ştefan în faţa cărturarilor şi fariseilor. Ar fi trebuit, la sfârşit, să-l aplaude pe Sfântul Arhidiacon Ştefan. Atât de bine a vorbit, atât de bine ştia Vechiul Legământ. Le-a tâlcuit cele despre ei, despre poporul evreu. Dar cărturarii şi fariseii, cei care se considerau a fi singurii stăpâni ai adevărului, singurii cunoscători ai Scripturii, cum au reacţionat? Fremătau, scrâşneau. Fremătau de mânie în inimile lor: „Vine acesta.. De unde a apărut acest Ştefan să ne înveţe pe noi şi să ne spună că noi am greşit atunci când L-am trimis la moarte pe Acel Iisus din Nazaret Căruia el Îi slujeşte? Cine e el să se considere asta?”. Adevărul este că Sfântul Ştefan, când a văzut ce inimi împietrite are în faţă, nu a pregetat și le-a spus direct, fără ocolişuri, cine sunt: „Voi sunteţi netăiaţi la inimă şi la urechi şi pururi staţi împotriva Duhului Sfânt”. Pururi staţi împotriva lui Dumnezeu.Voi ziceţi că Îl propovăduiţi pe Dumnezeu, Îl faceţi cunoscut pe Dumnezeu poporului... Nu. Voi staţi împotriva lui Dumnezeu. Le-a arătat cine sunt, de fapt. Şi nu le-a convenit.

A venit Domnul Hristos. Un Prunc. Ce poate să facă un prunc, cu ce poate să deranjeze un prunc? Şi Irod s-a simţit ameninţat. De ce s-a simţit ameninţat? Pentru că auzise el că Acesta s-ar putea să fie un Rege și tronul lui se clătina. Ce mai face Dumnezeul nostru Cel adevărat? Ne zgâlțâie. Nu ne lasă aşezaţi acolo unde noi înşine ne-am pus, crezând că aşa suntem şi aşa ne este bine. Dumnezeu nu ne lasă în confortul în care nouă ne place să stăm, pentru că ştie că acest confort, de cele mai multe ori, un confort lăuntric, un confort mental, o mulţumire a noastră legată de felul cum suntem, cum ne descurcăm, este spre pierzarea noastră şi Dumnezeu vrea mântuirea noastră. Pentru că de asta a venit: „să Se nască şi să crească, să ne mântuiască”. Şi de aceea Dumnezeu incomodează; Dumnezeu deranjează.

Ce a făcut Irod când a văzut că Acel Prunc îl incomodează? Ce a făcut? A zis: Hai să scap de El! Asta face şi lumea care nu Îl primeşte pe Dumnezeu nici astăzi: <Hai să scăpăm de El; hai să Îl trimitem în Egipt! Încă o dată, du-Te, Doamne, încă o dată în Egipt, cu păgânii. Acolo Ţi-e locul. Stai, Doamne, în cer, de ce vii aici, pe pământ, să ne strici nouă socotelile? Nouă ne e bine aici, lasă-ne cu ale noastre, ştim ce avem de făcut!> Să scăpăm de Dumnezeu, să nu-L vedem pe Dumnezeu. Icoanele, afară cu ele de pe drumuri, de prin şcoli, de prin instituţii. Să stea acasă! Închise! Vreţi să fiţi creştini? Fiţi la voi, în curtea voastră! Să-L izolăm pe Dumnezeu. Să-L punem deoparte. Nu mai punem mâna pe Biblie când jurăm, punem [doar] pe Constituţie. Oricum, cel care are reticenţe în a pune mâna pe Biblie îmi pun semne de întrebare că, dacă pune mâna pe Constituţie, va şi respecta ce scrie într-însa. Mai dureros este altceva, când sunt unii care pun mâna şi pe Biblie şi pe Constituţie şi după aceea uită pe ce au jurat.

Bine, dar rămânem noi, rămâne un Ştefan. Dumnezeu e un smerit, un delicat, El, dacă nu e primit cu drag, nu stă cu forţa. Se retrage, Se duce, dă doi paşi înapoi. Dar rămân creştinii! Cu ei ce-i de făcut? Cu cei care vor să fie familia între un bărbat și o femeie ce e de făcut? Cu aceştia care spun că ei cred în Dumnezeu ce e de făcut? Cu aceştia care duminică, cum era înainte, în vremea regimului comunist, voiau să meargă la biserică, ce e de făcut? Noi avem de strâns grâul, avem de cules porumbul, ce e de făcut cu aceştia? Păi unii au încercat să ne elimine şi pe noi. Au început cu Ştefan. L-au eliminat? Într-un fel, da; l-au ucis cu pietre. A stat şi Saul acolo. Dar n-au putut să pună scop Veştii celei Bune pe care Dumnezeu a adus-o. Au omorât un om, doi, trei, în primele veacuri ale creştinismului chiar mai mulţi. Şi, totuşi, Biserica a rezistat. De ce? Pentru că oricât ar vrea omul să lupte împotriva lui Dumnezeu, nu-L va putea birui, nu-L va putea elimina.

De ce vă spun toate acestea, iubiţi credincioşi? Vă spun asta pentru a nu trăi în ignoranţă. Asta este realitatea, acesta este destinul nostru. Să nu ne aşteptăm la altceva. Aceasta e viaţa. A fi creştin, în orice vreme, e un lucru nu uşor. Pentru că cel care trăieşte creştinismul trebuie să înţeleagă că va avea potrivnicii dinăuntru, dinafară, de la oameni, de la demoni, de la el însuşi. Nu e uşor să fii creştin. Condiţia de creştin e condiţia Mântuitorului, e condiţia Sfântului Ştefan. „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor prigoni”.

Vă mai spun acestea şi pentru a învăţa din ziua de astăzi, că ne aducem minte de Fuga în Egipt, cum trebuie să reacţionăm noi, cu înţelepciune şi cu demnitate, în faţa celor care nu ne vor bine. Cu înţelepciune, mai întâi. Ce a făcut mama Domnului Hristos, Maica Domnului, cu Dreptul Iosif? Au stat în calea mâniei lui Irod? Nu. Îngerul s-a arătat noaptea în vis şi i-a zis lui Iosif: Ia-l pe Prunc şi pe mama Lui şi mergi în Egipt. Au mai fost momente când voiau să-L arunce pe Domnul Hristos de pe culmea unui munte şi Domnul a trecut printre ei. Au venit o dată la Domnul Hristos şi I-au zis: <Dar Tu nu plăteşti dajdie? Trebuie să dai dare Cezarului!> Domnul Hristos n-a spus: <Păi de ce să dau, că Eu sunt Împăratul…>, ci a spus: <Vrea dajdie, vrea bani… Du-te, Petre, ia un peşte, ai să găseşti acolo ceva şi dă-le, dacă asta vor.> Acesta e semnul înţelepciunii, iubiţi credincioşi. Să nu ne risipim energia, puterea, forţa lăuntrică în lucruri mici, în lucruri care nu merită investiţie foarte multă. Nu vă opuneţi acolo unde nu trebuie să vă opuneţi, nu staţi împotrivă acolo unde nu trebuie să staţi împotrivă. Lumea îşi urmează cursul ei, viaţa socială îşi urmează cursul ei, uneori neutră, alteori potrivnică nouă, dar ea, în sine, îşi vede de drumul ei. Noi avem drumul nostru. Se intersectează cu acela, dar n-are rost să facem accidente atunci când ne intersectăm. Deci cu multă înţelepciune. Vrea Cezarul taxă, îi dăm taxă. A vrut Cezarul stăpânirea să plătim amendă pentru că am făcut înmormântarea ÎPS Pimen – în severe condiţii, respectate bine – am zis să plătim amendă, dacă asta vor. Sărăcim noi pentru 5000 de lei pentru ÎPS Pimen? Niciodată. Era ÎPS Pimen pe catafalc în catedrala din Suceava şi şase plângeri s-au primit în acele zile, nici măcar n-a fost pus în groapă, că am încercat să-i facem o prohodire după cuviinţă şi după cum merită.

Cu înţelepciune, dar şi cu demnitate, iubiţi credincioşi. Sunt momente în viaţă şi în istorie când trebuie să stăm drept, cum a stat Sfântul Ştefan Voievodul şi cum a stat şi Sfântul Ştefan Arhidiaconul. Nu prea plecat capul atunci când nu trebuie plecat, atunci când Dumnezeul meu este hulit eu nu pot să tac. Pe mine pot să mă batjocorească, pe Dumnezeu – nu. Şi să ne dea Dumnezeu înţelepciunea să ştim când şi cum şi cu ce inimă să stăm drept, să stăm fără de frică, să nu ne rușinăm, să nu tăgăduim, să nu fugim, să nu ne dăm după colţ, să nu fim ca Iuda, trădători, sau ca Petru, în prima lui fază, când… „nu Te cunosc pe Tine, Doamne… Să ne dea Dumnezeu înţelepciunea să ştim lucrul acesta.

Şi închei, iubiţi credincioşi, venind la cele mai dinlăuntru ale noastre. N-a venit Domnul să mântuiască lumea din afară, ci dinlăuntru să ne mântuiască. V-am spus că Domnul, când vine, ne vădeşte aşa cum suntem, cum nu i-a convenit nici lui Irod, nici cărturarilor şi fariseilor care îl ascultau pe Sfântul Ştefan, pentru că îi arăta aşa cum sunt. Mare grijă, vă rog. Mare grijă la viaţa noastră. Era o poveste cu Albă ca Zăpada, care avea o mamă vitregă şi avea aceasta o oglindă – atunci oglinzile erau scumpe, nu ca acum, când te întorci şi dai numai de oglinzi prin casă. Si se uita împărăteasa aceea, mama vitregă, la oglinda aceea fermecată: oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară? Întrebăm şi noi asta de multe ori. Poze frumoase puse pe Facebook – arătăm în afară numai ceea ce ne place nouă, ne e drag de oamenii care spun: ce bine arăţi, ce casă ţi-ai făcut, ce bun discurs ai ţinut, ce slujbă frumoasă aţi ţinut, Preasfinţite! O, ce ne e drag de oamenii aceştia care ne vorbesc de bine, care ne pun în faţă lucrurile frumoase, unele dintre ele adevărate. Dar dacă am întreba noi altă oglindă, oglinda pe care Dumnezeu a venit să ne-o pună în faţă, oglinda din Scripturi, oglinda din pilda sfinţilor: oglindă, oglindă, Doamne oglindeşte, cum sunt  eu acum? Pe unde mă aflu eu acum? Dacă ar veni odată Sfântul Ştefan şi mi-ar spune în faţă cum sunt eu, aş face ca acei farisei şi cărturari, aş fremăta şi-aş zice: “dar de ce vii tu să-mi spui ceea ce nu-mi convine să se ştie, ceea ce eu fardez, ceea ce eu ascund?”? Sau aş zice: „aşa este, nu stau bine!”?

Dar mare lucru este, iubiţi credincioşi că pentru a putea fi vindecat mai întâi trebuie să ştii că eşti bolnav, că dacă te duci la spital când cancerul a ajuns în stadiul patru sunt slabe şanse să te vindeci. Dar dacă cineva ţi-a spus, un doctor, de suflete de data aceasta, printr-un cuvânt, Doctorul de suflete Cel Adevărat, Domnul Hristos, prin cuvântul Scripturii, sfinţii prin pilda lor, arătându-ţi cum trebuie să trăieşti, şi noi nu… Şi dacă o luăm din timp ne vindecăm și ne îndreptăm mai repede. Pentru această sinceritate mă rog Domnului să nu ne lase în înşelare. Să ne dea Dumnezeu acest duh aşezat pentru a ne recunoaşte şi a vedea cum suntem noi si a nu fi deranjaţi, a nu fi incomodaţi atunci când Dumnezeu ne spune: <Nu stai bine, nu trăieşti bine, dar Eu nu vreau să te las aici. Vreau să te ridic şi să te mântuiesc!>

Şi să ne ajute Dumnezeu ca din pilda Sfântului Arhidiacon Ştefan şi din pilda Familiei Sfinte, care astăzi fuge în Egipt, să învăţăm cum să stăm cu demnitate şi cu înţelepciune împotriva tuturor potrivniciilor care sunt şi care sigur vor mai fi, dar care niciodată și niciodată nu vor putea să ne smintească din dreapta viețuire şi din dreapta cugetare pentru că nu vom fi singuri, ci cu Dumnezeu, Care a spus: „În lume necazuri veţi avea – da, din toate părţile – dar îndrăzniţi”, Eu sunt Dumnezeu şi Eu am biruit o dată lumea şi o voi mai birui o dată şi pentru voi! Amin.

Legaturi:

Martiriul Sfantului Stefan: ADEVARUL ESTE MEREU UCIS CU PIETRE…

SFANTUL INTAI MUCENIC STEFAN, arhidiaconul marturisitor in Duhul Sfant. PS DAMASCHIN DORNEANUL: Oare a trecut vremea marturisirii? TOATA LUMEA SE TEME ACUM, NU MAI SUNTEM OAMENI LIBERI, CI OAMENI USOR DE CONTROLAT! “Nu dobandim CURAJUL atunci cand ne negam FRICILE, ci cand le INFRUNTAM” (video, audio)

PRIGOANA BISERICII SI A SLUJITORILOR EI. CALOMNIA, ARMA SATANICA PREDILECTA – Predica Parintelui Damaschin Luchian de la Sihastria Putnei la praznicul Sfantului Arhidiacon Stefan, 2011 – (audio + text)

CURAJUL INTAIULUI MUCENIC, STEFAN: “Nu incape indoiala ca pentru a privi jertfa primului mucenic al Sau, Domnul S-a ridicat in picioare”/ Omilie video a Arhim. Dumitru Cobzaru: “IN LUME SE VARSA INCA SANGE PENTRU HRISTOS, CHIAR SI IN LIBERTATE, IN FAMILIE, SE PATIMESTE PENTRU HRISTOS”

MUCENICUL DINTAI, CEL CU CHIP DE INGER: Sfantul arhidiacon STEFAN si lectia marturisirii credintei (si VIDEO)

Predica Parintelui GHEORGHE CALCIU la praznicul SFANTULUI ARHIDIACON STEFAN: “Sa fim printre cei care renuntam macar la o parte din cele ale lumii acesteia, ca sa stam langa Iisus Hristos, intr-o lume in care ni se cere macar curajul de a marturisi pe Dumnezeu, de a suporta batjocura”

Predica parintelui Sofian Boghiu la sarbatoarea SFANTULUI STEFAN, INTAIUL MUCENIC (a treia zi de Craciun)

SFANTUL STEFAN, INTAIUL MUCENIC. Predica Sfantului Iustin de la Celie pentru a treia zi de Craciun: PUTEREA CARE BIRUIESTE FRICA DE MOARTE

RAVNA PENTRU ADEVAR, DAR SI IUBIRE DE VRAJMASI SI DUH DE NERAUTATE – Pilda Sf. Mc. si Arhid. Stefan despre marturisirea autentica a credintei

 

***

Parintele Cleopa despre FUGA DIN FATA PRIMEJDIILOR

MARTURISIREA SI APOSTAZIA in istoria Bisericii si in vremurile noastre. Intre RUSINAREA DE HRISTOS si PROVOCAREA CU DINADINSUL A PERSECUTIEI

RESPONSABILITATEA MARTURISIRII NE-RUSINATE A CREDINTEI in vremurile noastre de “CRISTOFOBIE SI ANTICRESTINISM”, in care noile ideologii cauta SA DINAMITEZE FAMILIA si VALORILE: “Nu mi-e rusine de Hristosul meu, nu mi-e rusine de Biserica mea, oricat ar fi ea de injosita astazi”. CUVINTE ARZATOARE ale Preasfintitilor IGNATIE MURESEANUL si DAMASCHIN DORNEANUL (video si text)

 

***

Episcopul Slatinei: PÂNĂ CÂND ÎL VOM TOT PRIGONI PE DUMNEZEU?

DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI: “De unde samanta potrivniciei, de unde gandul acesta de adversitate fata de Dumnezeu?”

FUGA IN EGIPT – INCEPUTUL VRAJMASIEI FATA DE IISUS

FUGA IN EGIPT A MAICII DOMNULUI, CU PRUNCUL IISUS. Predica Sfantului Nicolae Velimirovici

Duminica dupa Nasterea Domnului: FUGA IN EGIPT, DREPTUL IOSIF, PRUNCII UCISI DE IROD. “Crucea lui Iisus incepe deodata cu nasterea Sa“. Predica Parintelui Cleopa despre DEOSEBIREA VISELOR SI A MINUNILOR MINCINOASE

Pastorala patrunzatoare la Nasterea Domnului a MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU. De ce omul de azi nu mai intelege vestea minunata adusa de Maica lui Dumnezeu? SI DESPRE RAUTATEA UCIGASA A IROZILOR DINTOTDEAUNA

Predica audio impresionanta la DUMINICA DUPA NASTEREA DOMNULUI a Parintelui Damaschin de la Sihastria Putnei (FUGA IN EGIPT). MESAJ CRUCIAL PENTRU PARINTI: “Ia pruncul si fugi, scapa-l de lumea pacatului, de Irozii de azi!”

SUB ACOPERAMANTUL ARIPILOR TALE… – Predici (si audio) la Duminica dupa Nasterea Domnului. Fuga din fata prigoanei lui Irod. DUREROASA INGADUINTA A LUI DUMNEZEU SI CONSECINTELE ALEGERILOR NOASTRE RAZVRATITE

“IROD reprezinta CRUZIMEA LUMII, CARE UCIDE pe cei nevinovati. PRUNCII UCISI reprezinta si pe toti copiii care sunt ABANDONATI, UITATI, MALTRATATI, JERTFITI in multe feluri pentru scopuri de castig”. DARUL TIMPULUI pentru mantuirea noastra si NECESITATEA DE A NE RUGA PENTRU APARAREA COPIILOR EXPUSI RAUTATILOR LUMII (predica video si text)

“IROD TRAIESTE PRINTRE NOI”. “Stapanitorii acestei lumi Il doresc pe Dumnezeu AFARA nu numai din scolile publice, ci si din mintea si din inima copiilor”, cauta sa distruga chiar Biserica. LUCIFER SI IROD – cele doua profiluri ale celor care CONDUC LUMEA DE ASTAZI. Predica Parintelui Dumitru Cobzaru (VIDEO)

HRISTOS SI IROZII DE IERI SI DE AZI. Pastorala de Craciun a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: ULTIMA PERSECUTIE A CRESTINISMULUI

 

***

Părintele Tudor Ciocan: MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI DOARE – ȘI PE CEILALȚI, ȘI PE NOI – dar trebuie asumată până la capăt: “Trebuie să stăm în Adevăr orice ar fi, ORICE AR SPUNE OAMENII, dar cu adâncă smerenie”

PS BENEDICT – cuvinte vii despre CHEMAREA DUREROASA A ADEVARULUI CARE “DERANJEAZA” SI NELINISTESTE, despre SLUJIREA INTRU UNIRE a conducatorilor autentici si despre PILDA EROICA SI CRESTINEASCA A DOMNITORULUI MIHAI VITEAZUL (video, text)

PĂRINTELE ILARION DE LA CRUCEA: “Nu putem să tăcem. Pentru că, dacă noi vom tăcea, PIETRELE VOR VORBI. E mai confortabil să rămâi într-o TĂCERE COMPLICE, dar eu spun că nu mai suntem în situaţia de a accepta aceste lucruri. ESTE UN TIMP AL MĂRTURISIRII”

“Nu orice mânie este mânie și nu orice blândețe e blândețe…” – MUSTRAREA MARILOR PĂCATE ȘI NEDREPTĂȚI DIN LUME față cu molima nepăsării lașe și a “corectitudinii politice bisericești” care caută ASTUPAREA GURILOR MĂRTURISITOARE sub pretextul “ne-judecării”

“Brâncoveanu a ales moartea, nu umilința, nu calea comodă, nu lepădarea de suferință. Noi azi ce facem?”. MISTIFICAREA IUBIRII CREȘTINE “ÎN VREME DE PANDEMIE” versus JERTFA SFINȚILOR BRÂNCOVENI – o abominație de neînțeles pentru “credinciosul” contemporan. “Asta vreți pentru copiii voștri? MASCA PE FIGURĂ ȘI FRICA ÎN SUFLET? De ce vrei să mori, fără să trăiești?”

Nu există lepădare DE FORMĂ și credință doar “în suflet”. Părintele GHEORGHE HOLBEA despre PUTEREA CREDINȚEI MĂRTURISITE vs. IUBIREA LANȚURILOR CARE NE ȚIN LEGAȚI. “Lumea aceasta în care trăim vrea să-l alunge din nou pe Dumnezeu. Și-L alungă PENTRU A PAȘTE PORCII PATIMILOR” (audio, text)

LUMEA VREA SA IL OMOARE PE HRISTOS, FACANDU-NE SA IL IGNORAM, SA IL SCOATEM DIN VIATA NOASTRA, ALEGAND DOAR “SUPRAVIETUIREA”, “SIGURANTA” SI “ADAPTAREA”. Predica Parintelui Tudor Ciocan la PILDA LUCRATORILOR CELOR RAI (audio, text)

VENITI SA-L OMORAM SI SA FIM NOI STAPANI!

PS IGNATIE, Episcop de Husi, despre PREZENTA INCOMODA A LUI HRISTOS si tendinta omului de a-si confectiona propriul “dumnezeu” convenabil (VIDEO)

DUMINICA ORBULUI DIN NASTERE. “Ne place un Dumnezeu care sa nu ne stanjeneasca cu autoritatea Lui si mai ales cu prezenta Lui”

GAZDA SI MUSAFIRUL INCOMOD AL LUMII DINTOTDEAUNA: Nimeni nu are locul gata asigurat la Cina, daca nu duce RAZBOIUL DUHOVNICESC PERSONAL CU PATIMILE SALE: “Suntem – acum – aici cu trupul, dar in alta parte cu mintea, la afacerile noastre, la familiile noastre, preocuparile noastre “reale”?”

PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schimbi viata”

 

***

“Prinde orbul, scoate-i ochii!”– PS SEBASTIAN despre CAMPANIA DE ORBIRE GENERALĂ a prigonitorilor credinței creștine: “Trăim, așadar, vremuri similare celor din evanghelie, în care oamenii nu doar că se cred dumnezei, dar se și comportă ca atare”

PS SEBASTIAN, una dintre puținele voci de ierarhi care încă mai STRIGĂ ADEVARUL: “Ne mai mirăm de ce Dumnezeu Se supără pe noi și ne lasă pe mâna unor „DEMONIZAȚI” gata SĂ DEA FOC lumii, JUCÂNDU-SE DE-A DUMNEZEII prin experimente de tot felul? Oare ce vor mai inventa NESĂTUII LUMII ACESTEIA, disperați că suntem prea mulți?”

CUVÂNT TREZITOR AL PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei: “Până unde se va merge cu persecuția aceasta, oare, fraților? Noi oare vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult și creștinismul nostru? Putea-vom mărturisi credința neclătinați și neînfricați?”

PS SEBASTIAN: “Ce am învățat în izolare?” – ADEVĂRURI INCOMODE DESPRE PANDEMIE și cu ce rămânem din ea. “Prea pare profitabil coronavirusul pentru păpușarii lumii, ca să-l mai declare vreodată mort! Cred că au prins gustul conducerii lumii cu noi în case… Și atunci: Pa, libertate și democrație”

“Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorator de Dumnezeu care a rastignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNA SI TRAGICA A OMULUI PENTRU A-SI OMORI IZVORUL VIETII. Pastorala PS Sebastian la Inviere: “DUMNEZEU DERANJEAZA pentru ca refuza sa moara, in pofida tuturor stradaniilor”

Vindecarea celor doi demonizati din Gadara. Predica PS SEBASTIAN despre DUMNEZEUL INCOMOD SI ALUNGAT

 

***

Nu spargeti oglinda!

Despre REFUZUL DE A NE PRIVI IN OGLINDA CONSTIINTEI si de A NE ASUMA RESPONSABILITATEA PACATULUI. Antidotul iubirii de sine: jertfa

ORBUL DIN NAȘTERE și CURAJUL DE A (NE) PRIVI ÎN OGLINDA LUI HRISTOS. “Dumnezeu ne dăruieşte întotdeauna darurile Sale mai pre­sus de fire pe măsura aducerii de mulţumită cu care le primim. Numai acele lucruri pe care le recunoaştem ca fiind daruri de la El devin cu adevărat ale noastre”

SA NE CUNOASTEM BOALA NOASTRA – Cuv. Paisie Aghioritul

SIMTIREA PACATOSENIEI IL MISCA PE DUMNEZEU – Cuviosul Paisie Aghioritul


Categorii

Fuga in Egipt (Duminica dupa Nasterea Domnului), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, PS Damaschin Dorneanul, Razboiul nevazut, Sfantul Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “DUMNEZEU DERANJEAZĂ, FIINDCĂ VĂDEȘTE CINE SUNTEM. Predică la FUGA ÎN EGIPT și de ziua SFÂNTULUI ARHIDIACON ȘTEFAN, la PUTNA, a PS DAMASCHIN DORNEANUL (video, text): ÎNȚELEPCIUNE și DEMNITATE în fața celor care ne sunt potrivnici, dar GRIJĂ LA VIAȚA NOASTRĂ și la recunoașterea bolilor noastre ascunse

  1. Pingback: O VIAȚĂ ASCUNSĂ ÎN DUMNEZEU. Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul despre PUTEREA OBIȘNUINȚEI si LIMPEZIMEA HARULUI (video, text) – predică la sărbătoarea SFÂNTULUI ARHIDIACON ȘTEFAN | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: “CRED, DOAMNE, ȘI MĂRTURISESC”? Îl iubim mai mult pe Hristos decât orice altceva de pe pământ: serviciu, apartamente, bani, mașini, chiar decât părinții și copiii noștri? Voi fi în stare să sufăr pentru adevăr? | Cuvântul Orto
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate