LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?

12-06-2012 Sublinieri

Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel Ceresc desavarsit este

Dumnezeu a creat totul curat, iar [pe] fiintele rationale le-a creat nevinovate, dandu-le insa libertatea propriei lor vointe si ingerilor, si omului, si demonilor. Rau n-a facut Dumnezeu pe nimeni. Lucifer s-a facut pe sine rau, prin neascultare. Ereticii care sustin existenta raului in lume permanent si definitiv, neinvins de nimic, se insala amarnic, caci peste tot, peste rau si peste bine, imparateste Dumnezeu. El ingaduie raul, care nu de Sine a fost creat. Nu-l distruge inca pentru ca binele sa biruiasca. Ce merit ar mai avea binele daca n-ar mai exista raul cu care sa se lupte?

Sufletul omului nu este permanent cufundat in rau, ci numai in clipele cand primeste in el duhul rautatii. Cand plange si se pocaieste, el devine curat si lipsit de prezenta raului. Omul este una cu tot ceea ce se lipeste de inima si de mintea lui. Sufletul cu experienta stie ca are momente de cadere si momente de har, si nu se mai sperie, nici nu se deznadajduieste. Dumnezeu ingaduie ispitele si caderile ca sa-l mentina in smerenie si sa-l curateasca mereu. Duhul Sfant nu se intineaza cu nimic, nici chiar atunci cand sufletul este in prada ispitei, pentru ca „lumina lumineaza in intuneric si intunericul n-a cuprins-o“… Nimeni nu scapa definitiv pe acest pamant de patimi si de provocari, dar nu trebuie sa se sperie si sa dispere, caci astfel ar da mai mult curaj satanei. Pacatul este cauza tuturor relelor, a tuturor bolilor. Patimile senzuale ale sufletului si ale gandurilor tasnesc afara din om prin boli ale trupului.

Dumnezeu este pretutindeni, chiar si in iad, caci binele nu se intineaza nicaieri, cu nimic. El este nemar­ginit, infinit, in timp ce satana isi are, ca o creatura ce este, o limita si un loc. Pe Dumnezeu insa nu-L poate intrece si micsora nici o murdarie, nici o necuratie. El nu sufera nimic de la nimeni. Sufletul omului insa sufera raul atunci cand nu are grija sa predea lui Hristos toate gandurile din inima sa. Frica, osteneala si paza neincetata scapa sufletul de patrunderea raului in el.

Harul lucreaza in mod tainic in sufletele celor care se ostenesc; ei nu-si dau seama cum se produce schimbarea lor. Sufletele sunt slefuite in ascuns de harul divin pana ce ele ies din trup. Abia atunci se arata frumusetea sufletului, precum opera artistului, care-si pregateste lucrarea si n-o arata pana nu este gata. Omul din afara nu este decat oglinda celui din interior. Cei drepti nu mai sunt din lumea aceasta, ci dintr-o alta lume – cum spune Domnul. Inca fiind pe pamant, ei se bucura la gandul ca-i vor intalni in ceruri pe fratii lor in sfintenie, care le pregatesc o primire placuta.

Dreapta socoteala este insa foarte necesara, iar cei buni si cei drepti trebuie sa fie mereu in garda in privinta dorintelor lor, sa aiba intotdeauna o masura, nici o blandete molatica, lipsita cu totul de severitate, dar nici o severitate prea aspra si lipsita cu totul de blandete. Si una si alta sa le aiba – si intelepciune, dar si judecata; si vorba, si fapta; incredere deplina in Domnul si neincredere in el insusi – caci virtutea se pregateste din multe parti, precum o mancare cu multe mirodenii. Cei ce sustin ca pacatul nu este in ei, ci vine din afara, se inseala. Le este rusine sa marturiseasca acest mare adevar. Noi toti avem pacatul in noi, suntem nascuti in si prin pacat, care este in firea cea corupta mostenita, dar nu in cea adevarata. Abia cand il descoperim in noi, cu atatea si atatea ocazii, ne ingrozim si incepem sa luptam pentru a-l scoate afara; abia atunci recunoastem adevarul.

Unii se lauda cu vedenii, cu vorbe alese, dar – vai! – se insala pe ei insisi. Abia dupa multe incercari si lacrimi, avand inima zdobita, cu mare frica si cutremur, ajung cei cu adevarat alesi sa nu se mai sperie de duhurile rautatii, ci sa aiba doar teama ca bogatia harului sa nu se ia de la ei si sa nu se laude niciodata cu ea. Unul ca acestia are definitiv fixata in mintea lui ideea ca el este cel mai de nimic dintre toti si ca asa si era firesc sa fie. Si pe masura ce se afunda in cunoasterea de Dumnezeu, se crede tot mai nestiutor, si cu cat invata mai mult, cu atat i se pare ca nu stie nimic. Ca un copil mic se lasa condus de har si, desi a castigat linistea, este mereu nelinistit sa nu-L supere cu ceva pe Domnul.

Oamenii n-au inteles insa aceasta chemare dumnezeiasca a lor de a fi fiii Tatalui Ceresc, asa precum cu mare tristete spunea profetul:

Omul, fiind in cinste, n-a priceput; el s-a facut asemenea animalelor celor neintelepte si seamana cu dansele“.

Si vai de cei ce au nesocotit porunca Domnului: „Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru cel ceresc desavarsit este“. Caci „Cerul si pamantul vor trece, dar cuvantul Meu nu va trece“.

Fara Hristos nimeni nu se poate mantui si nu poate mosteni viata vesnica

Fara Hristos nimeni nu se poate mantui si nimeni nu poate mosteni viata vesnica. Crestinii desavarsiti, care ajung la marturisirea lui Hristos, sunt „unsi” cu har asa cum au fost unsi profetii si regii tainelor ceresti. Acestia sunt crucificati, prigoniti, dar sfintiti. Asa precum in vechime „ungerea” avea o mare putere, la care nimeni nu mai indraznea sa se impotriveasca, iar cei unsi isi primeau demnitatea fara discutie, desi erau prigoniti si greu incercati – ca David, de exemplu -, tot astfel cei „unsi” in duh cu harul sfintitor si care primesc pecetea Imparatiei Cerurilor sunt chinuiti si dati prada suferintelor.

Dar suferinta le-a devenit placere si bucurie, caci se aseamana prin aceasta cu Stapanul lor Cel rastignit, cu care vor fi impreuna in vesnicie. Suferinta le da putere in loc sa-i doboare, ca pe cei necredinciosi. Ei cunosc aceste taine ascunse ale harului si inca fiind in trup, pe pamant, ei privesc cu ochiul sufletului frumusetea cea nespusa a Imparatiei Ceresti pe care o asteapta. Ei stiu ca cetatea lor nu este pe pamant, ci in ceruri; acolo este patria lor. Zi si noapte duhul lor este unit cu Dumnezeu, dar putini, foarte putin ajung la aceasta unire permanenta.

In general, in suflete locuieste si lucreaza harul, dar mai exista inca si rautate. Doua stapaniri zbuciuma alternativ sufletul celui care se lupta.

Unii, desi sunt foarte mult inviorati de harul lui Dumnezeu si inving deseori rautatea si se roaga cu multa putere lui Dumnezeu, mai au totusi momente in care se lasa influentati si de gandurile pacatoase. Cu toate acestea, ei sunt inca sub harul lui Dumnezeu. Cei usuratici insa cred ca au scapat definitiv de pacat indata ce harul lucreaza in ei si se incred astfel in sine si, vai!, repede cad. Cel cu adevarat incercat nu indrazneste niciodata sa afirme ca a scapat de gandurile rusinoase, nici chiar atunci cand simte cu mare putere ca harul este prezent in el.

Cei cuprinsi de har sunt insa hartuiti puternic si de pacat. Gandurile rele nu vor disparea niciodata din mintea omului. De aceea Iisus spunea mereu: „Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita“. O clipa de neatentie, de lipsa de rugaciune, si gandul rau a si patruns in minte. Ba inca, harul ce coboara si bucura inima nu trebuie sa umple mintea omului de frica si ingrijorare. Impotriva lui va veni sa lupte vicleanul. Dar harul ii va apara de sagetile celui rau daca sunt foarte atenti.

In iubirea de Dumnezeu exista multe trepte, multe masuri. Unii vor sa se mantuiasca numai pe ei singuri, iar altii vor sa fie de folos si altora. Unii se lasa sa fie sacrificati pentru Hristos. Altii voiesc sa fie admirati de oameni pentru puterea Duhului Sfant pe care o au in ei. Altii, dimpotriva, voiesc sa-si ascunda aceasta putere a Duhului si evita intalnirea cu oamenii; acestia sunt mult superiori celorlalti. Unii isi ascund faptele virtutii, altii si le trambiteaza.

Cei ce vorbesc duhovniceste, dar n-au gustat inca prin proprie experienta din aceasta viata duhov­niceasca, tot ce spun este doar o inchipuire invatata din carti. Cei ce vorbesc de faptele dreptatii si habar n-au de ele prin proprie vietuire sunt niste inselatori.

Dupa cum pestele nu poate trai fara apa sau cineva nu poate merge fara picioare sau nu poate vedea lumea fara ochi, tot asa cel ce nu traieste ceea ce vorbeste nu cunoaste cu adevarat tainele si intelepciunea lui Dumnezeu. Unii care nu stiu sa vorbeasca, nu au aceasta arta, traiesc totusi si inima lor salta la atingerea harului divin, fiind plini de frica si cutremur. Caci nu in cuvant, ci in fapta sta puterea lui Dumnezeu.

Putini, foarte putini sunt demni de a vorbi despre nepatimire si despre desavarsire. Numai cel ce a ajuns la ea poate indrazni sa glasuiasca celorlalti si sa dea sfaturi.

Dar cine este acela care s-a vindecat pe sine insusi de toate patimile? Si chiar daca ar fi cineva cu adevarat sfant, acela se ascunde, nu doreste ca lumea sa cunoasca desavarsirea lui. El numai pe Dumnezeu il cauta si numai Lui voieste sa-I placa, iar nu oamenilor.

Cel care vorbeste sincer, din inima si din credinta lui, se cunoaste, caci acesta simte, se aprinde ca un foc. Cine gusta din Duhul Sfant se aprinde de o sete si mai mare, niciodata nu se satura si nu crede ca-i ajunge ce a sorbit din izvorul de viata, se crede mereu mort si lacomia lui duhovniceasca sporeste. Cum spune Iisus: „Fericiti cei flamanzi si insetati de dreptate si de adevar, caci aceia se vor satura“. Cei care se cred sfinti pentru ca se infraneaza de la poftele trupului se insala, fiindca sfintenia in inima se produce mai intai. Cel sfant este cel curat in inima, care scoate afara toate gandurile necurate.

Adevarul se vadeste tocmai pentru ca ii are impotriva pe mincinosi si pe batjocoritori. De aceea sfintii au fost martori ai adevarului, pentru ca au fost prigoniti de minciuna.

Desavarsirea nu consta in abtinerea de la rele, ci in umilinta mintii si a inimii. Acolo locuieste sarpele veninos. Inima este o prapastie imensa, plina de spurcaciuni. Acolo trebuie sa facem curatenie mare.

(din: POCAINTA sau INTOARCEREA LA DUMNEZEU. Extrase din Omiliile duhovnicesti ale Sfantului Macarie Egipteanul, Editura Bizantina, Bucuresti)

Legaturi:

Cititi si:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Tuturor Sfintilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Macarie Egipteanul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

55 Commentarii la “LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Nişte părinţi l-au întrebat pe avva Macarie Egipteanul şi au zis : Cum se face că, fie că mănînci, fie că posteşti, trupul tău este uscat ? Şi le-a răspuns bătrînul : Lemnul cu care se răscolesc vreascurile aprinse, se usucă şi el de la foc. Tot aşa se întîmplă şi atunci cînd omul îşi curăţă mintea în frica de Dumnezeu ; această frică îi mistuie şi trupul.

  2. SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL
    OMILIA A XVI-A Oamenii cei duhovniceşti se află sub ispite şi necazuri ; acestea izvorăsc din primul păcat,(din păcatul lui Adam).
    (…)
    2.Intr-un rîu, (deasupra) curge apă curată, iar sub aceasta se află noroi ; atunci cînd cineva tulbură noroiul, tot rîul se tulbură. La fel se întîmplă şi cu sufletul, cînd se tulbură şi se amestecă cu răutate: satan şi sufletul una se fac, în vremea desfrîului şi a uciderii pentru că amîndouă sînt duhuri. De aceea,(spune Apostolul că) «acela care se alipeşte de o desfrînată, se face cu ea un trup» (I Cor. 6, 16). Insă,în clipa următoare, sufletul se regăseşte, se pocăieşte de cele ce a săvîrşit, plînge, se roagă şi-şi aduce aminte de Dumnezeu. Prin urmare dacă sufletul ar fi totdeauna cufundat în răutate, cum ar putea să facă acest lucru ? (Doar se ştie că) satan n-a voit niciodată ca oamenii să se pocăiască, pentru că este nemilostiv.

    3.Sînt unii care, după ce au gustat (din darurile) lui Dumnezeu mai acţionează sub imboldul celui potrivnic. Fiind fără experienţă, ei privesc cu uimire (cele împărtăşite lor) şi după ce au fost cercetaţi de Dumnezeu, cugetele lor sondează (încă) tainele creştinătăţii. Pe cînd cei ce au îmbătrînit (şi s-au maturizat) întru acestea, nu le mai privesc cu uimire.După cum agricultorii experimentaţi, atunci cînd este belşug, nu devin absolut fără nici o grijă, ci ei se gîndesc şi la (o eventuală) foamete şi strîmtorare ; şi nici atunci cînd peste ei vine foametea şi strim-torarea, nu cad în disperare, ştiind că lucrurile se schimbă; la fel (stau lucrurile) şi în viaţa cea duhovnicească. Atunci cînd sufletul cade in
    felurite ispite, nu le priveştecu uimire, nici nu cade în disperare, pentru că ştie că (cele ce se întîmplă cu el), cînd este încercat şi lovit de răutate, se fac cu îngăduinţa (lui Dumnezeu). Nici cînd se află în mare belşug şi odihnă ,nu este fără de grijă, pentru că nu exclude schimbarea (situaţiei).

    4.Chiar şi atunci cînd omul cunoaşte adîncul (tainelor divine) şi este bogat în har, tot se mai află în el buruiana răutăţii; are, însă, un ocrotitor care îl ajută. De aceea, atunci cînd cineva se află în necazuri şi este răvăşit de furtunile patimilor, nu trebuie să cadă în deznădejde, pentru că, în felul acesta, păcatul se înmulţeşte şi mai mult şi intră(în el); (trebuie să aibă nădejde în Dumnezeu), pentru că atunci cînd cineva are nădejde în Dumnezeu, răutatea se împuţinează şi dispare. Faptul că unii sînt paralitici, mutilaţi, prinşi de friguri şi bolnavi se datoreşte păcatului. Păcatul este rădăcina tuturor relelor ; din el se nasc poftele pătimaşe ale sufletului şi cugetele cele viclene. Să ne închipuim un rîu curgînd şi locurile din preajma lui mustind de apă. Venind căldura,atît el, cît şi locurile din jur, se usucă; aşa (se întîmplă) cu robii lui Dumnezeu: prisosind harul, se usucă pofta (iscată de) cel viclean, ca şi cea naturală, pentru că oamenii de acum ai lui Dumnezeu sînt superiori primului Adam.
    (…)
    6.In noi, însă, răul există; pentru că locuieşte şi lucrează în inimă, sugerează cugetele viclene şi murdare, nu ne permite să înălţăm
    rugăciuni curate şi ne încătuşează mintea în lumea aceasta. S-a îm brăcat în sufletele (noastre), dar s-a atins chiar şi de mădularele şi oasele (noastre).Prin urmare, după cum Dumnezeu fiind în văzduh, împreună cu satan, cu nimic nu se vatămă de acesta; la fel şi harul lui Dumnezeu, fiind în suflet împreună cu păcatul, cu nimic nu se vatămăde acesta. După cum un sclav stă totdeauna cu frică în preajma stăpînului său şi nu face nimic fără(încuviinţarea) lui, la fel şi noi se cuvine să ne înălţăm cugetele şi să le descoperim Stăpînului Hristos, cunoscătorul inimilor, să ne punem nădejdea în El (şi să zicem): El este slava mea, El este Părintele meu, El este bogăţia mea. Se cuvine, deci, să avem totdeauna în gînd grija şi frica (de El). Iar dacă cineva nu are harul lui Dumnezeu sădit şi statornicit în el, dacă (harul) nu este alipit de suflet ziua şi noaptea, şi nu ţine în orice clipă (sufletul) treaz, nu-l conduce şi îndreaptă spre cele bune, să ia aminte să facă din teamă, din durere şi din zdrobirea inimii un lucru firesc.

  3. Multumesc frati admin,multumesc Ioana.Minunat!

  4. As vrea sa zic ceva,dar dupa cele citite,simt ca as face o impietate.
    Singurul lucru permis s-a facut,cred,de catre Ioana…
    Cel mult,ma pot alatura multumirilor Cristinei!

  5. “Desavarsirea nu consta in abtinerea de la rele, ci in umilinta mintii si a inimii.” – mi se pare corect!

    Degeaba te abtii de la rele DACA ai constiinta ‘curatiei’ tale si te mandresti in sinea ta cu ea(privita logic) ATAT dintr-o parte – adica a pacatelor grosiere (baut, fumat, lacomia pantecelui, drog, sex)CAT SI din alta (nu injuri, nu vorbesti de rau, nu dracui, nu blestemi, nu ‘judeci’, nu minti);

    – faptul ca nu te stapanesc altele…nu te absolva de MANDRIA care INCA zace in tine si care FACE CAT TOATE CELELALTE (pacate), pierzand TOT chiar si ceea ce ‘ti se parea ca ai’;

    – alta (S)CADERE si pricina de moleseala este si auto-suficienta provenita din ‘masuratul’ in DAR/HAR cu ceilalti (impatimiti de una sau alta) care te poate face sa nu realizezi cand ai devenit CALDICEL sau CHIAR te-ai RACIT de tot – ca o supa nesarata si lesioasa care, nici fierbinte mi este ca sa te arda, dar nici inghetata – baremi s-o ‘consumi’ ca atare….pentru ca A STA PE LOC (in nevointa duhovniceasca)inseamna a nu progresa sau chiar a da inapoi; de altfel, surprinde foaaarte bine (pentru cei cu urechi ‘muzicale’)cand spune “O clipa de neatentie, de lipsa de rugaciune, si gandul rau a si patruns in minte.”

    – iar daca ochiul tau grosolan nu vede darul celuilalt care este mai fin, mai subtil – deci, de o calitate superioara tie, dar ascuns – chiar daca CADE in altele (pe care TU nu le faci, fie fiindca nu-ti sta ‘in fire’, fie te acopera Darul lui Dumnezeu), ORICUM! ‘Dumnezeului Sau STA sau CADE’ nejudecandu-l tu (cu asprime) si condamnandu-l (chiar pentru vesnicie); ‘bine’! Aici poate intervenii si deschiderea ochilor foarte bine/merci dand loc INVIDIEI – ochiul rau care zavistuieste Darul celuilalt…chiar daca si TU ai un ALTUL (Dar) pe care cel invidiat nu-l are si care, i se pare al tau fiind mai mare…

    Este fantastic Sf.Macarie! La cate rationamente, deductii si analiza te pre(dispune)! Ma (re)vad in multe si marunte…

  6. “Cel care vorbeste sincer, din inima si din credinta lui, se cunoaste, caci acesta simte, se aprinde ca un foc.” – de-aici si influenta asupra celorlalti (ascultatori) pentru ca vorbeste din experienta si este stapanit de Duhul care il inspira insufletind deopotriva SI pe cel care vorbeste si pe cel/cea care asculta!

    “Cine gusta din Duhul Sfant se aprinde de o sete si mai mare, niciodata nu se satura si nu crede ca-i ajunge ce a sorbit din izvorul de viata, se crede mereu mort si lacomia lui duhovniceasca sporeste. Cum spune Iisus: „Fericiti cei flamanzi si insetati de dreptate si de adevar, caci aceia se vor satura“.” – pana acum n-am realizat ca asta ar fi sensul exact al DREPTATII…

    “Cei care se cred sfinti pentru ca se infraneaza de la poftele trupului se insala, fiindca sfintenia in inima se produce mai intai. Cel sfant este cel curat in inima, care scoate afara toate gandurile necurate.”

    – si aici a punctat foarte bine!
    Sf.Vasile Cel Mare spunea ca monah fiind nu putea spune ca se simte neprihanit pentru ca, din razboiul diavolului adesea se simtea murdar ca si cum ar fi cunoscut femeia’ (unu la mana); doi – te poti abtine fizic, trupeste… dar in mintea si-n sufletul tau sa curvesti cu tot Bucurestiul!; trei – intr-adevar! cei curati cu inima devin sfinti si CHIAR sunt fiindca se invrednicesc sa-L vada pe Dumnezeu potrivit Fericirilor…

  7. Iar AICI, este NEMAIPOMENIT:

    “Dreapta socoteala este insa foarte necesara, iar cei buni si cei drepti trebuie sa fie mereu in garda in privinta dorintelor lor, sa aiba intotdeauna o masura, nici o blandete molatica, lipsita cu totul de severitate, dar nici o severitate prea aspra si lipsita cu totul de blandete. Si una si alta sa le aiba – si intelepciune, dar si judecata; si vorba, si fapta; incredere deplina in Domnul si neincredere in el insusi – caci virtutea se pregateste din multe parti, precum o mancare cu multe mirodenii.”

  8. Cuvinte minunate
    Cuvinte ziditoare
    Cuvinte cu putere,
    Cuvinte sfinţitoare.

    Cuvinte din trăire
    (Şi sfântă biruinţă)
    Din inimă sfinţită
    (În har şi-n pocăinţă).

    Cuvinte de la sfinţii
    (Ce-au dovedit trăirea)
    Cu fapte minunate,
    C’au vrut desăvârşirea.

    Cuvinte ce las urme
    (În orice ciritor)
    Şi-n inimi însetate
    De har mântuitor.

    Cât ve-ţi posta asemeni
    Şi ve-ţi trăi iubirea,
    (Voi fraţilor) daţi iată,
    Lumina şi zidirea

    Acestor minunate
    Cuvinte în Hristos,
    Atât de vii şi sfinte
    Şi de mare folos.

  9. Bine ar fi de noi daca ne-am scoate pe unde putem, intr-un caiet, pe o foaie la vedere, cuvintele sfintilor care simtim ca ni se adreseaza. Si vom vedea cum la momente potrivite ochii ne vor cadea pe cuvantul potrivit.
    Unii au facut asa mai demult, alti crestini poate fac acum, este insa o punere in ordine printre atatea invataturi pline de har. Mintea omului uita asa de repede…

  10. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul: Cum se manifesta Duhul Sfant in suflet? CINE NU ARE COMOARA SI FOCUL DUHULUI IN SINE SA NU INDRAZNEASCA SA PREDICE ALTORA! -
  11. Pingback: LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR. Sa punem semne de intrebare gandurilor de banuiala fata de altii, ca sa nu ne imbolnavim! -
  12. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL – scrisori de incurajare in razboiul cu diavolul si pentru ridicarea din caderi: “ORICE S-AR FI INTAMPLAT, NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM” -
  13. Pingback: Doua caderi: Petru si Iuda. O singura ridicare. MANDRIA NU NE LASA SA PRIMIM IERTAREA SI NE DUCE LA DEZNADEJDE -
  14. Pingback: PROFESORUL ION PATRULESCU (actualul rasofor Iona) – conferinta de la Timisoara (2008), prima parte: Suntem angajati într-un RAZBOI TOTAL cu diavolul. Lumea in care traim astazi este BABILONUL CEL MARE (si audio) -
  15. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  16. Pingback: CUVIOSUL IOAN DE LA VALAAM (I): “Nu trebuie sa tanjim dupa stari inalte… Sarcina noastra este sa facem tot ce ne sta in putinta si sa ne oste­nim spre lucrare – restul tine de har” -
  17. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  18. Pingback: Sfantul Macarie Egipteanul despre RAZBOIUL SI PACEA CRESTINILOR. “Fericirea vesnica sta ascunsa in suferinta trecatoare rabdata cu umilinta si nadejde” -
  19. Pingback: CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT? -
  20. Pingback: PREDICI LA DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Intre sfintenie si urgie. Roadele Duhului si roadele pacatului. “FITI SFINTI, PRECUM EU, DOMNUL, SUNT SFANT! -
  21. Pingback: Ce ne invata sfintii contemporani despre… SFINTENIE, LUCRAREA HARULUI, SPOVEDANIE, BINECUVANTARE si INSELAREA MENTALITATII MAGICE in practica ortodoxa -
  22. Pingback: Predania ortodoxa, apostolica despre NECESITATEA LEPADARII DE LUME (de patimi) PENTRU TOTI CEI CARE CAUTA MANTUIREA: “Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi” -
  23. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul” -
  24. Pingback: DIN SCRISORILE LUI GHERON IOSIF: “Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele sale, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui” -
  25. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul – sfaturi pentru LUPTA CU RACEALA SUFLETULUI, IMPIETRIREA SI IMPRASTIEREA -
  26. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (IV): Viata in Biserica, postul, rugaciunea, pocainta, dobandirea Duhului Sfant -
  27. Pingback: Parintele Dumitru Staniloae – studiu putin cunoscut, dar esential: MARTURISIREA PACATELOR SI POCAINTA IN ISTORIA BISERICII. Spovedania si lupta cu pacatul – conditiile IMPARTASIRII CU SFINTELE TAINE si primirii milei lui Dumnezeu -
  28. Pingback: IMPARTASANIA DEASA? DAR VIATA CUM NE ESTE? Parintii Ioan Buliga si Iustin Miron de la Oașa despre discernamantul impartasirii, rafinarea strategiilor celui-rau, lupta cu pacatul si ispitele duhovnicilor -
  29. Pingback: †19 ianuarie – SFANTUL MARCU AL EFESULUI, stalpul prigonit al dreptei-slaviri si cugetul Ortodoxiei. SFANTUL MACARIE CEL MARE (EGIPTEANUL) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate