MARTURISIRE DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI IN BISERICA GRECIEI

3-06-2009 Sublinieri

primul-sinod-ecumenic.JPG

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA

APRILIE 2009[1]

FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe.

Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios“.

Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:

papirus.jpg

“Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:

Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în opera şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.

De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].

După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie schiţând situaţia bisericească, creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].

Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară, religiile, s-a întâmplat şi cu cei din interior, ereziile. Biserica – prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:

1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].

Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

2. Proclamăm că papismul (romano-catolicismul – n.tr.) este pântecele ereziilor şi al rătăcirilor. Învăţătura despre „Filioque”, adică a purcederii Sfântului Duh şi de la Fiul, este contrară celor pe care Însuşi Hristos le-a învăţat despre Sfântul Duh. Întreaga ceată a Părinţilor – şi în sinoade şi în parte – consideră papismul ca erezie, pentru că în afară de Filioque, a introdus o mulţime de alte rătăciri, precum primatul şi infailibilitatea papei, azima, focul curăţitor, imaculata concepţie a Născătoarei de Dumnezeu, graţia creată, răscumpărarea iertărilor (indulgentiae); a schimbat aproape toată învăţătura şi practica în legătură cu Botezul, Mirungerea, Dumnezeiasca Euharistie şi celelalte taine şi a transformat Biserica într-un stat lumesc.

Papismul actual s-a abătut mult mai mult decât papismul medieval de la învăţătura Bisericii, aşa încât el nu mai constituie continuarea vechii Biserici Apusene. A introdus o mulţime de noi exagerări în „mariologie”, precum învăţătura despre Născătoarea de Dumnezeu ca „împreună-mântuitoare” (co-redemptrix) a neamului omenesc. A încurajat „Mişcarea Harismatică” a grupărilor protestante, chipurile pnevmato-centrice. A înfiat metode spirituale orientale de rugăciune şi meditaţie. A introdus noi inovaţii în dumnezeiescul cult, precum corurile şi orgile muzicale. A prescurtat şi distrus cu totul Dumnezeiasca Liturghie. În spaţiul Ecumenismului a pus bazele religiei mondiale (pan-religia), recunoscând prin Conciliu II Vatican „viaţa duhovnicească” a celor de alte religii. Minimalismul dogmatic a condus şi la o împuţinare a cerinţelor morale, dată fiind legătura dintre dogmă şi morală, având ca urmare căderile morale ale înalţilor prelaţi şi dezvoltarea între clerici a deviaţiilor morale ale homosexualităţii şi ale pedofiliei[11]. Continuând să susţină „Uniaţia”, această caricatură a Ortodoxiei, prin care ca printr-un cal troian îi înşeală şi îi atrage pe credincioşi, torpilează dialogul şi demistifică aşa-numitele sincere dispoziţii pentru unire.

În general, există o schimbare radicală a papismului şi o întoarcere spre protestantism după Conciliul II Vatican, precum şi o înfiere a unor diferite mişcări „spirituale” ale „Noii Ere”.

Conform Sfântului Simeon al Tesalonicului – Mistagogul, papismul a a provocat Bisericii cea mai mare stricăciune din câte au provocat toate ereziile şi schismele împreună. Noi ortodocşii avem comuniune cu papii dinainte de schismă şi pe mulţi papi îi sărbătorim ca sfinţi. Papii după schismă sunt eretici; au încetat să mai fie succesori în tronul Romei, nu au succesiune apostolică, pentru că nu au credinţa Apostolilor şi a Părinţilor. Din acest motiv, pe orice papă „nu doar că nu-l avem în comuniune, dar îl numim şi eretic”. Din cauza blasfemiei împotriva Sfântului Duh prin învăţătura despre Filioque, L-au pierdut pe Sfântul Duh, iar toate la ei sunt lipsite de har. Nici o taină a lor nu este validă după Sfântul Simeon. „Deci blasfemiază inovatorii şi departe de Duhul sunt, blasfemiind împotriva Duhului Sfânt, şi cu desăvârşire nu este întru ei Duhul Sfânt; pentru care şi cele ale lor sunt fără har, după cum harul Duhului l-au nesocotit şi l-au subminat… pentru care şi Duhul Sfânt nu se află întru ei, şi nimic duhovnicesc întru ei şi toate cele de la ei sunt goale şi noi şi contrarii Predaniei dumnezeieşti”[12].

3. Aceleaşi sunt valabile, într-un mai mare grad, pentru Protestantism, care ca un copil al papismului a moştenit multe erezii, iar pe de altă parte a adăugat mult mai multe; respinge Predania, acceptând doar Sfânta Scriptură (sola Scriptura), pe care o răstălmăceşte; desfiinţează Preoţia ca Har tainic special, cinstirea Sfinţilor şi a icoanelor; subestimează persoana Născătoarei de Dumnezeu; respinge monahismul; din Sfintele Taine acceptă doar Botezul şi Dumnezeiasca Euharistie, denaturând şi în acestea învăţătura şi practica Bisericii; învaţă predestinaţia absolută (calvinism) şi îndreptarea (mântuirea) doar prin credinţă, iar, în cele din urmă, partea lui „progresistă” a introdus preoţia femeilor şi căsătoria homosexualilor, pe care îi primeşte şi în Preoţie. Însă, în principal, este absentă eclesiologia, pentru că nu există sensul de Biserică, aşa cum îl deţine Predania Ortodoxă.

4. Unica modalitate de restabilire a comuniunii noastre cu ereticii este proclamarea rătăcirii în ceea ce-i priveşte şi pocăinţa, aşa încât să fie o adevărată unire şi pace; unire cu adevărul şi nu cu rătăcirea şi cu erezia. Pentru încorporarea ereticilor în Biserică, acrivia canonică pretinde primirea lor prin Botez. „Botezul” lor anterior, săvârşit în afara Bisericii, fără întreita afundare şi ridicare a celui ce se botează în apa sfinţită printr-o rugăciune specială şi de către un preot neortodox, nu este botez. Sunt lipsiţi de Harul Sfântului Duh, care nu există în cadrul schismelor şi ereziilor, şi, prin urmare, nu avem nimic comun care să ne unească, precum zice Marele Vasile: Cei ce s-au lepădat de Biserică n-au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… cei ce s-au rupt, devenind mireni, n-au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt, de la care ei au căzut”[13].

Pentru aceasta este netemeinică şi nesigură noua încercare a ecumeniştilor de a impune concepţia că avem botez comun cu ereticii, şi pe inexistenta unitate baptismală să susţină unitatea Bisericii, care există – chipurile – acolo unde există botezul[14]. Însă cineva intră în Biserică şi devine membru al ei, nu prin orice botez, ci prin singurul şi unicul Botez săvârşit de preoţii care au Preoţia Bisericii.

5. Atâta vreme cât ereticii continuă să rămână în rătăcire, respingem comuniunea cu ei, şi în mod deosebit rugăciunile în comun. Sfintele Canoane, în întregul lor, interzic nu doar coliturghisirile şi rugăciunile în comun în biserici, ci şi simplele rugăciuni în comun în spaţii private. Poziţia severă a Bisericii vis-a-vis de eretici provine dintr-o adevărată iubire şi dintr-un sincer interes pentru mântuirea lor şi dintr-o grijă pastorală ca nu cumva credincioşii să fie atraşi în vreo erezie. Cine iubeşte, arată adevărul, nu-l lasă pe celălalt în minciună; altfel, iubirea, concordia şi pacea cu el sunt prefăcute şi false. Există un război bun şi o pace rea. „Căci mai vrednic de laudă este un război decât o pace care desparte de Dumnezeu” spune Sfântul Grigorie Teologul[15]. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”. Iar în altă parte recomandă accentuând: „Să nu acceptaţi nici o dogmă nouă sub pretextul iubirii”[16]. Această poziţie a Părinţilor şi-a însuşit-o şi marele luptător şi mărturisitor al Credinţei Ortodoxe înaintea latinilor, Sfântul Marcu al Efesului Evghenicul, care îşi încheie propria Mărturisire de Credinţă la Florenţa prin următoarele cuvinte: „Toţi Dascălii Bisericii, toate Sinoadele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne sfătuiesc să fugim de cei care cugetă diferit (cu alte credinţe) şi a sta departe de împărtăşirea cu ei. Deci, să dispreţuiesc eu toate acestea, şi să urmez celor care, sub pretenţiozitatea unei păci fabricate, poruncesc unirea? Celor care au violat sfântul şi dumnezeiescul Simbol şi Îl introduc pe Fiul ca a doua cauză a Sfântului Duh? Căci pe celelalte ale răutăţilor le las, avându-le pe cele de acum, din care şi numai una ne era nouă de ajuns ca să ne despărţim de ei. Să nu pătimim aceasta vreodată, Mângâietorule Bune, nici astfel însumi să cad în gânduri necuviincioase, ci, având învăţătura Ta şi a fericiţilor bărbaţi cei insuflaţi de Tine, să adaug către părinţii mei, aceasta, dacă nu alta, aducând-o de aici: buna-cinstire[17].

6. Până la începuturile secolului XX, Biserica a avut în mod ferm şi constant o poziţie de respingere şi de osândire în faţa tuturor ereziilor, precum este clar formulată în Sinodiconul Ortodoxiei, care se citeşte în Duminica Ortodoxiei. Se anatematizează ereziile şi ereticii, fiecare în mod particular; iar ca să nu rămână niciuna în afara anatemei, la sfârşit există o anatematismă generală: „Tuturor ereticilor anatema”.

Din păcate, această poziţie unică, fermă şi neoscilantă a Bisericii de până la începutul secolului XX a început treptat să fie abandonată, după Enciclica emisă de Patriarhia Ecumenică în 1920 „Către Bisericile lui Hristos de pretutindeni”, care, pentru prima oară, caracterizează în mod oficial ereziile ca biserici, care nu sunt înstrăinate de Biserică, ci sunt casnice (intime) şi rude. Recomanda „să se reaprindă şi să se întărească înainte de toate iubirea între Biserici, neconsiderându-ne unele pe altele ca străine şi ale celorlaţi, ci rudenii şi apropiate (casnice) în Hristos şi împreună-moştenitoare şi in corpore ale făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos[18].

Se deschise deja drumul pentru înfierea, constituirea şi dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei Ecumenismului, această panerezie, iniţial o invenţie protestantă, iar acum avizată şi de catolici, erezie care înfiază şi legiferează toate ereziile ca biserici şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mai mult, a fost dezvoltată, se învaţă şi se impune de către Patriarhi şi episcopi o noua dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie. Conform acesteia, nici o Biserică nu este îndreptăţită să-şi revendice exclusiv pentru ea caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare este un fragment, o parte, dar nu Biserica întreagă. Toate împreună constituie Biserica.

Toate hotarele (definiţiile) pe care le-au pus Părinţii au căzut; nu mai există nici o linie de definire şi de demarcaţie între erezie şi Biserică, între adevăr şi rătăcire. Şi ereziile sunt biserici, şi desigur multe, precum cea papală (catolică), se consideră acum ca biserici surori, cărora împreună cu noi Dumnezeu le-a încredinţat grija pentru mântuirea oamenilor[19]. Există şi în cadrul ereziilor harul Atotsfântului Duh, drept pentru care şi botezul lor, precum şi toate celelalte taine sunt valide. Toţi câţi s-au botezat, oricărei erezii ar aparţine, sunt mădulare ale trupului lui Hristos, ale Bisericii. Blestemele şi anatemele sinoadelor nu mai sunt valabile şi trebuie radiate din cărţile liturgice. Ne-am adăpostit în „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi ne-am vândut substanţial – şi aceasta doar prin aderarea noastră – propria conştiinţă de sine eclesiologică. Am desfiinţat dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, dogma despre „un (singur) Domn, o (singură) credinţă, un (singur) Botez”[20].

7. Acest sincretism intercreştin, a fost dezvoltat acum şi într-un sincretism interreligios, care pune semnul egal între toate religiile şi theosevia, cinstirea de Dumnezeu cea una, de-Dumnezeu-descoperită în Hristos, cunoştinţa dumnezeiască şi viaţa în Hristos. Este atacată, în consecinţă, nu doar dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească în relaţie cu ereziile, ci şi dogma de căpetenie despre unica Revelaţie în lume şi unica mântuire a oamenilor prin Iisus Hristos în relaţie cu religiile lumii. Este cea mai mare rătăcire, cea mai mare erezie din toate veacurile.

8. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru falsele biserici ale Europei Apusene. Numele lor comun este panerezia[21].

Această panerezie a fost primită de mulţi patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, clerici, monahi şi laici dintre ortodocşi. O învaţă „cu capul descoperit”, a aplică şi o impun în practică, împărtăşindu-se în felurite chipuri cu ereticii, prin rugăciuni în comun, schimb de vizite, colaborări pastorale, aşezându-se radical pe ei înşişi în afara Bisericii. Poziţia noastră inspirată de hotărârile canonice sinodale şi de exemplul Sfinţilor este evidentă. Fiecare trebuie să-şi ia în serios responsabilităţile sale.

9. Desigur că există şi responsabilităţi colective, iar în principal cele ale Ierarhilor şi teologilor noştri cu mentalitate ecumenistă în faţa pleromei ortodoxe şi a turmei lor. Acestora le declarăm întru frica lui Dumnezeu şi cu iubire că această poziţie a lor şi deschiderile lor în activităţile ecumeniste sunt condamnabile din orice parte am privi, pentru că:

a) pun la îndoială realmente Credinţa şi Predania noastră ortodox-patristică;

b) seamănă îndoială în inimile turmei şi îi clatină pe mulţi, conducându-i spre divizare şi schismă şi

c) atrag o parte a turmei în rătăcire şi prin aceasta într-un dezastru duhovnicesc.

Proclamăm, aşadar, că din aceste motive, cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, oricare ar fi poziţia pe care o ocupă în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, sunt în opoziţie cu ei.

De aceea, poziţia lor trebuie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhilor şi al poporului credincios.

Mărturisirea de credinţă este semnată de următorii în mod doveditor şi verificabil”.

Au semnat-o şi o vor semna mult mai mulţi:

serafim31.jpg

Metropolitan of Piraeus, Seraphim

 

Metropolitan of Kythera and Antikythera, Seraphim

iosif-xirop.jpg

Archmandrite Joseph, Abbot of the Sacred Monastery of Xiropotamos, Holy Mountain

pr-gh-metalinos.jpg

Protopresbyter fr. George Metallinos, Professor Emeritus of the Athens University School of Theology

pr-teodor-zisis.jpg

Protopresbyter fr. Theodore Zisis, Professor Emeritus of the Thessaloniki University School of Theology

Archmandrite Mark Manolis, Spiritual Superintendent of the “Pan-Hellenic Orthodox Union”

Archmandrite Athanasius, Abbot of the Sacred Monastery of Stavrovounion, Cyprus

Archmandrite Timothy Sakkas, Abbot of the Sacred Monastery of the Paraclete, Oropos

Archmandrite Cyril Kehayioglou, Abbot of the Sacred Monastery of the Pantocrator, Melissohori, Langadas
Archmandrite Sarandis Sarandos, Parish Priest of the Holy Temple of the Dormition of the Theotokos, Amarousion

Archmandrite Maximus Karavas, Abbot of the Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais

Archmandrite Gregory Hadjinikolaou, Abbot of the Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Archmandrite Athanasius Anastasiou, Abbot of the Holy Monastery of the Great Meteora

Archmandrite Theocletus Bolkas, Abbot of the Sacred Hermitage of Saint Arsenios the Cappadocian, Chalkidike

Archmandrite Chrysostomos, Abbot of the Sacred Coenobium of Hossios Nicodemus, Pentalofos, Goumenissa

Archmandrite Theodore Diamantis, Abbot of the Sacred Monastery of Panaghia Molyvdoskepasti, Konitsa

Archmandrite Palamas Kyrillides, Abbot of the Sacred Monastery of the Nativity of the Theotokos, Kallipetra, Veria

Archmandrite Lavrentios Gratsias, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia

Archmandrite Meletios Vadrahanis, Sacred Metropolis of Florina, Prespae and Eordaia

Archmandrite Paul Dimitrakopoulos, Sacred Monastery of the Transfiguration of the Saviour, Moutsiala, Veria

Archmandrite Ignatius Kalaitzopoulos, Sacred Monastery of Saint Paraskeve, Milochori, Ptolemais

Archmandrite Simeon Georgiades, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Archmandrite Augustine Siarras, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Archmandrite Ambrose Gionis, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Elder Gregory, Hieromonk, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Elder Efstratios, Hieromonk, Sacred Monastery of the Great Lavra, Holy Mountain

Elder Philippos, Hieromonk, Retreat of Athanasius the Great, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain

Hieromonk Athanasius, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Hieromonk Nicodemus, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Hieromonk Nephon, Danielites’ Sacred Hermitage, Katounakia, Holy Mountain

Hieromonk Chrysostom Kartsonas, Retreat of Saint George, Lesser Saint Anna Monastery, Holy Mountain

Hieromonk Onuphrios, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain

Hieromonk Chrysanthos, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain

Hieromonk Azarias, Retreat of the Precious Forerunner, Sacred Scete of Saint Anna, Holy Mountain

Hieromonk Gabriel, Sacred Retreat of Panaghia Gorgoepikoos, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain

Hieromonk Pandeleimon, Sacred Retreat of Saint Pandeleimon, Sacred Monastery of the Pantocrator, Holy Mountain

Hieromonk Tychon, Sacred Retreat of the Pantocrator, Melissohori

Protopresbyter Lambros Fotopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Kosmas of Aetolia, Amarousion, Attica Province

Protopresbyter John Fotopoulos, Parish Priest Sacred Temple of Saint Paraskeve, Attica Province

Protopresbyter Athanasios Menas, Loutraki, Corinthia Province

Protopresbyter Eleftherios Palamas, Saint Christophers, Ptolemais

Protopresbyter Constantine Mygdalis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Constantine, Volos

Protopresbyter Photios Vezynias, Professor, Sacred Metropolis of Lagadas

Protopresbyter Anthony Bousdekis, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Nikaia, Piraeus

Presbyter Dionysios Tatsis, Educator, Konitsa

Presbyter Demetrios Psarris, Parish Priest, Sacred Temple of the Mighty Archangels, Sesklon, Aesonia

Presbyter Efthimios Antoniades, Sacred Metropolis of Larisa

Presbyter Anastasios Gotsopoulos, Parish Priest, Sacred Temple of Saint Nicholas, Patrae

Presbyter George Papageorgiou, Sacred Metropolis of Demetrias

Presbyter Peter Hirsch, Petrokerasa, Chalkidike

Presbyter Theophanes Manouras, Parish Priest of the Sacred Temple of Saint Athanasius, Velestino, Magnesia Province

Deacon Theologos Kostopoulos, Sacred Monastery of the Holy Trinity, Ano Gazea, Volos

Presbyter Paschalis Ginoudis, Sacred Metropolis of Larisa

Presbyter George Diamantopoulos, Lavrion, Sacred Metropolis of Mesogaia

Presbyter Basili Kokolakis, Parish Priest of the Sacred Temple of the Precious Cross, Holargos, Attica

UPDATE: O veste buna: a mai semnat un Mitropolit – Cosma de Aitolia şi Akarnania, lucru verificabil aici: http://www.impantokratoros.gr/ABF82395.el.aspx

ips-cosma-de-aitolia-si-akarnania.jpg

___________________________________________________________________________

[1] Text preluat din Săptămânalul Uniunii Panelenice, „Orthodoxos Typos”, nr. 1785 din 29 mai 2009, pp. 1 şi 7) şi tradus din limba greacă de monahul Leontie.
Textul original grec – aici. Semnăturile în limba engleză au fost preluate de pe adresa: http://oodegr.com/english/oikoumenismos/omologia_pistews.htm

[2] A se vedea opera lui Ghenadie al II-lea Scholarios, patriarhul Constantinopolului, Despre singura cale de mântuire a oamenilor (în greceşte), în Gheorghios SCholarios, Apanta ta evriskomena, Oevres Completes de Georges Scholarios, vol. I-VII, Paris 1928-1936, ed. L. Petit – X. Siderides – M. Jugie, vol. III, 434-452.

[3] Ioan 8:12: „Eu sunt lumina lumii; cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. Idem 3: 19: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina”.

[4] Fapte 4: 12.

[5] I Ioan 4: 2-3: „Tot duhul care mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu este; şi tot duhul care nu mărturiseşte pre Iisus Hristos că au venit în trup, de la Dumnezeu nu este; şi acela este al lui antihrist, de care aţi auzit că va veni; şi acum în lume este”.

[6] A se vedea Cosma Etolianul, Învăţături, în I. Menounou, Cosma Etolianul, Învăţături (şi Biografia), ed. „Tinos”, Atena, Învăţătura I 1, 37, pag.142: „Toate credinţele sunt mincinoase, false, toate ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept adevărat, dumnezeiesc, ceresc, sănătos (corect), desăvârşit şi pentru mine şi pentru voi, cum că singură credinţa binecinstitorilor şi ortodocşilor creştini este bună şi sfântă, şi a crede şi a ne boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

[7] Omilia înainte de surghiunire 1, EΠΕ 33, 186 (în limba greacă).

[8] Epistola 90, Către preasfinţii fraţi şi episcopi din Apus 2, EΠΕ 2, 20 (în limba greacă).

[9] Gal. 1:9. Omilii la Galateni, cap. I, PG 61, 624.

[10] Mansi, 13, 409-412.

[11] Laxismul şi decăderea morală chiar şi între clerici a fost semnalată chiar de la începuturile secolului XV de către Sfântul Simeon al Tesalonicului. A se vedea Epistola Dogmatică 16 în D. Balfour, Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului (1416/17 – 1429), Opere Teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.218: “Şi mai mult, ei nu privesc adulterul ca pe ceva ce implică iadul întreg, nici măcar în rândurile preoţilor lor, ci dimpotrivă, ei îşi doresc cu neruşinare concubine şi tineri pentru adulter şi doresc să slujească în fiecare zi”. Ibid,15 , pag. 216 : “De asemenea, ei nu au un mod de viaţă evanghelic; întrucât orice fel de lux şi adulter nu reprezintă pentru ei ceva reprobabil şi nici orice altceva ce este interzis pentru creştini”. Decăderile morale care se văd în ultimul timp chiar şi în rândul clerului ortodox sunt rezultatul liberalismului şi secularismului ecumenist.

[12] Dialog 23, PG 155, 120-121. Epistola despre fericiri 5, în D. Balfour, Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (1416-17 – 1429). Opere teologice, Analekta Vlatadon 34, Tesalonic 1981, p.226.

[13] Epistola I Canonică, Către Amfilohie de Iconium, canonul 1.

[14] În textul celei de-a 9-a Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericii în Porto Alegre (Brazilia 2006) care a fost acceptat de către reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi a avut ca titlu „Chemaţi să fie o Unică Biserică” (Called to be the One Church), în paragraful 8 se menţionează: „Toţi cei botezaţi în Hristos sunt uniţi în Trupul Lui”. În paragraful 9: „Faptul că noi toţi în comun aparţinem lui Hristos prin botezul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, dă posibilitatea bisericilor şi le cheamă să păşească împreună chiar şi atunci când nu cad de acord. Asigurăm că există un singur botez, precum există doar un singur trup şi un singur Duh, o singură nădejde a chemării noastre, un singur Domn, o singură Credinţă, un singur Dumnezeu şi Tată al nostru, al tuturor (vezi Efes. 4: 4-6)”. Mitropolitul Ioannis (Zizioulas) de Pergam, în lucrarea Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement, Sourozh Diocesan Magazine (Anglia, august 1985, vol. 21, p. 23) a preîntâmpinat această poziţie scriind: “Within baptism, even if there is a break, a division, a schism, you can still speak of the Church. … The Orthodox, in my understanding at least, participate in the ecumenical movement as a movement of baptised Christians, who are in a state of division because they cannot express the same faith together, In the past this has happened because of a lack of love which is now, thank God, disappearing”. (În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, poţi încă să vorbeşti despre Biserică. … Ortodocşii, cel puţin după părerea mea, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi, care se află într-o situaţie de despărţire, pentru că nu pot să exprime aceeaşi credinţă împreună. În trecut, aceasta se întâmpla din lipsa de iubire, care acum, slavă lui Dumnezeu, dispare.)

[15] Cuvânt apologetic despre fuga în Pont 82, ΕΠΕ 1, 176.

[16] Omilia 22 la Romani, 2, PG 60, 611. Omilia 2 la Filipeni,1, PG 62, 119.

[17] Mărturisirea de credinţă expusă la Florenţa, în Documents relatifs au Concile de Florence, II, Oeuvres anticonciliaires de Marc d’Ephese, de L. Petit, Patrologia Orientalis 17, 442.

[18] A se vedea I. Karmiris, „Monumente Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Ortodoxe Universale” (în limba greacă), vol. 2, p. 958.

[19] A se vedea Declaraţia Comună a papei Ioan Paul al II-lea şi a patriarhului Bartolomeu în timpul vizitei celui de-al doilea la Roma, pe 29 iunie 1995. Mai devreme, aceleaşi lucruri fuseseră proclamate şi de către Comisia Teologică Mixtă pentru Dialogul dintre ortodocşi şi catolici la Balamand (Liban) în 1993.

[20] Efeseni 4:5.

[21] Arhim. Iustin Popovici, Biserica şi Ortodoxă şi Ecumenismul (în limba greacă), Tesalonic 1974, p. 224.

***

UPDATE 1: Însemnare: Câţi dintre clerici, monahi, monahii şi laici doresc să participe la această mică consemnare a mărturisirii ortodoxe pot să declare aceasta scriind: „Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”. Să trimită însă spre informare şi numele lor, precum şi identitatea lor clericală, monahală sau profesională la adresa: Περιοδικό «ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ» Τ.Θ. 1602, 541 24 ΘΕΣΣΑΛΟΝΙΚΗ. fax:2310.276590 sau pe e-mail la: palimpce@otenet.gr

UPDATE 2: Semnalam si aparitia unei alte variante de traducere a textului marturisirii pe site-ul revistei Presa Ortodoxa: MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ – sinaxa dreptslăvitorilor preoţi şi monahi din Volos (aprilie 2009)

1979athoseremoscrosskaroulias.jpg

Legaturi:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Cuvantul ierarhilor, Ecumenism, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Marturisirea Bisericii, Mitropolitul Serafim de Pireu, Parinti athoniti contemporani, Portile Iadului, Preot Theodoros Zisis, Sfantul Marcu Eugenicul (al Efesului), Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

122 Commentarii la “MARTURISIRE DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI IN BISERICA GRECIEI

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 5 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA – APRILIE 2009 « LIBERTAS
  2. @ Frate Admin!

    Aseara am facut o “afirmatie” mai putin prudenta si insuficient de lamurita si explicitata, referitoare la criteriul “duhovnicesc” si nu cel “teritorial“ dupa care poate fi socotita si numita o adunare de oameni credinciosi ortodocsi ca fiind o … “Parohie”adevarata.
    S-ar putea ca aceste cuvinte ale mele “indraznete” si “mai putin explicite” sa fi trezit o anumita indignare sau sa fi produs o anumita “sminteala” sau suspiciune in inimile unor frati cititori cu privire la “normalitatea” asezarii mintii mele in “duhul” cel curat al invataturii Ortodoxe, de aceea ma vad nevoit de a “face o precizare” pe care eu o vad necesara, pentru o clarificare si limpezire a ceea ce am vrut sa spun.
    Si iata ceea ce am vrut sa spun, si doar am atins aseara tangential si “si in treacat” cu privire la viata duhovniceasca a crestinilor din parohii, si cu deosebire a crestinilor din vremurile care vor veni:
    In viitor, daca ideologia ecumenista si practicile liturgice ale altor confesiuni “VOR PATRUNDE” in Biserica, in cultul ei public, cred (e doar parerea mea…, care poate fi si gresita…) ca in lumea Ortodoxa, se va produce o RECONFIGURARE si REASEZARE si “reorganizare” a vieti comunitare si de comuniune a crestinilor ortodocsi, pe un alt “criteriu”, fundamental deosebit decat cel al apartentei teritoriale la o anumita biserica, si anume pe criteriul APARTENENTEI si ADERARII liber exprimate si constient voite si intelese, la Invatatura si Randuielile traditionale si curat autentice de pana acum ale Ortodoxiei.
    De asemenea inclin sa cred ca odata cu producerea acestei reconfigurari si reasezari a vietii comunitare a crestinilor Dreptmaritori din vremurile din urma, va aparea totodata o vie “reconsiderare” si “reapreciere” si “revizuire” si “reclarificare” si reintelegere adanca si majora si esentiala a opticii si perspectivei si unghiului de vedere cu care se va privi si intelege si judeca si “cantari” felul in care crestinii vremurilor din urma vor trebui sa aiba partasie si comuniune duhovniceasca unii cu altii.
    Si anume cred ca “apartenenta” si “partasia” si “comuniunea” si impreuna trairea si vietuirea frateasca a unor crestini cu alti crestini, va fi vazuta si considerata si inteleasa si dorita si asumata si practicata si traita numai pe baza “convingerii” si “incredintarii” si “sigurantei” clare ca “fratii” cu care se aduna si cu care se intalnese si traiesc impreuna viata de credinta, MARTURISESC si AU si IMPARTASESC si EXPRIMA OBLIGATORIU aceeasi INVATATURA si CREDINTA si CONVINGERE CURATA si neprefacuta si nemincionasa si lipsita de ipocrizie ca si ei, in AEDEVARUL si VERIDICITATEA “Crezului” si “Randuielilor” stravechi liturgice si canonice ale Credintei Ortodoxe mostenite de la strabuni si de la Sfintii Parinti.
    Poate unii frati ma vor “acuza” ca vorbesc de o “schisma” in toata regula…atunci cand amintesc si pomenesc aceste cuvinte ca “reconfigurarea” si “reasezarea” si “reorganizarea” vietii cultice si obstesti si comunitare si de comuniune a credinciosilor iubitori de Ortodoxie!
    Nu! Nu am vrut sa spun asta!, si nici nu pretind ca ceea ce spun este vreun “adevar infailibil” sau vreo “proorocie” pe care o fac eu si care chipurile se va implini…!
    Nu! Nu am vrut sa spun asa ceva, sau sa “induc” … siret o asemenea idee. Ci am vrut sa spun ca SUNTEM PE CALE SA TRAIM, cat de curand ceea ce le-a spus Sf. Lavrentie de Cernigov, monahiilor pe care le pastorea si anume ca va veni vremea in care (aceste monahii si prin extensie…de intelegere si alti crestini din alte parti ale paamntului) “se vor impartasi tare rar (el zicea de o data pe an) si numai Maica Domnului le va arata unde si cand vor putea sa se impartaseasca”!
    De asemenea cred ca a venit timpul sa se adevereasca, ceea ce spunea un Sfant Parinte rus (am citit pe acest site in trecut despre asta) si anume ca in vremurile dinaintea aratarii in lume a lui Antichrist, oamenii (cei iubitori si INSETATI de Adevarul cel Ortodox) vor merge sute de km pana vor intalni un ADEVARAT PREOT care sa predice o Invatatura Curata Ortodoxa.
    Pana si Parintele nostru scump Iustin le-a spus multor oameni care au luat sfat si binecuvantare de la el, ca vor veni vremuri cand taranii nostri, vor merge la distanta mare (peste 5-6 sate de satul lor, sau poate mai mult) pana vor gasi un preot ADEVARAT care va sluji o Liturghie Curata Ortodoxa!
    In vremurile antice, in timpul Sfantului Ioan Gura de Aur, crestinii slujeau si participau la Liturghie, “CU USILE INCHISE”, ca sa nu intre oameni profanatori si care sa batjocoreasca “Jertfa” pe care ei o aduceau in taina si curat lui Dumnezeu si din care se impartaseau!
    Or, tocmai la aceast fel de a participa in viitor la Liturghie, si anume “cu usile inchise” (fata de ecumenisti si oameni firesti si ipocriti si chiar batjocritori si profanatori constineti ai Ortodoxiei, care traiesc cu mentalitatea omului cazut), si intr-o comuniune si obste cu frati pe care II CUNOSTI PE TOTI si stii despre toti ca impartasesc si au si nutresc aceeasi gandire si intelegere si viziune despre “INCHINAREA IN DUH SI IN ADEVAR”, am vrut sa ma refer aseara cand am spus despre criteriul de apreciere a vietii credinciosilor dintr-o parohie.
    In urma cu ceva timp l-am auzit pe actualul Patrirah explicand la o predica (la o liturghie care a fost transmisa in direct si de catre Postul de televiziune Trinitas) ce inseamna cuvantul “parohie” si mai ales “parohieni”.
    Si spunea Patriarhul ca “parohieni” inseamna acei credinciosi care si-au cladit casele lor in Jurul Locasului de Cult al Credintei lor Crestine. Mi-a placut aceasta explicatie.
    Care va sa zica acesta este “sensul” primar si primordial si adanc al cuvantului PAROHIE, si anume “comunitatea” si “OBSTEA” duhovniceasca a crestinilor care si-au “cladit” si “asezat” casele si si-au infiripat o structura si forma de orgaizare obsteasca duhovniceasca “IN JURUL LOCASULUI DE CULT” unde isi traiesc si practica CREDINTA pe care o au…!
    Pai si atunci DE CE NU AR FI VALABILA si pentru viitor aceeasi perspectiva si optica de a aprecia si intelege o comunitate obsteasca crestina?
    Si anume putem spune ca azi, exista astfel de “comunitati” si obsti CLADITA “duhovniceste” din oameni care GRAVITEAZA cu viata lor in “Jurul” Locasului de Cult si al Jertfei si Invataturii care sunt primite intr-un astfel de locas de cult??
    La o asemenea intrebare, nu ma indoiesc ca multi dintre fratii crestini ar spune ca DA! (ba mi-ar mai si aminti de ceea ce i-a spus acel dregator roman Sf. AP. PAVEL…”cartea ta…te duce la nebunie”..).
    Si Cu adevarat sunt MULTI, chiar FOARTE MULTI credinciosi crestini a caror viata si existenta “se invarte” si “graviteaza” si “atarna” de Locasul de Cult in a carui raza teritoriala isi au chiar si casa lor.!
    Toate bune si frumoase cu o asemenea intelegere a ceea ce inseamna (in vremea de acum…) o… “Parohie”…(m-am referit pana acum numai la sensul ei duhovnicesc si nu am avut in vedere “sensul” ei ca “unitate” fundamentala teritoriala de organizare a vietii bisericesti dintr-un anumit teritoriu si spatiu geografic, de care aminteste Statul si Dreptul Canonic al BOR…)!
    DAR…ce, ne facem si ce se fac crestinii dintr-o anumita regiune geografica si dintr-o anumita Localitate sau parte (cartier) dintr-o localitate, daca in LOCASUL lor de Cult, se va “propovadui” O NOUA (“restilizata”, “adusa la zi….(agiornamento)”, “retusata” si “revizuita” si “recosmetizata”) INVATATURA DE CREDINTA si se va “oficia” si celebra o NOUA RANDUIALA de slujbe bisericesti (“prescuratate”, si “purificate” de ectenii prea multe si care se repeta, si “simplificate”) fata de “obositoarele” si atat de “anacronicile” si “invechitele” slube tradionale de pana acum asa cum le considera multi “doritori” de reforme si innoire in cultul nostru, printre ei numarandu-se cu deosebire sacerdoti…???
    Oare, va mai putea fi numita si considerata “PAROHIE ORTODOXA” (!!!), o asemenea “obste” si “comunitate” si “adunare” (in sensul antic de ekklesia) de crestini in care, o “NOUA” invatatura ideologica (nu-i mai spun “dogmatica”, caci DOGMELE sunt ale ADEVARULUI Ortdox, Revelat) si o “NOUA” randuiala “ritualica” (nu-i mai spun nici “liturgica”…, caci nu exista decat o SINGURA LITURGHIE VALABILA si Adevarata…cea Ortodoxa) se va “introduce” si se va stabiliza si inradacina in Locasul lor de Cult??
    Sau oare, din contra, acei crestini care vor “ROI”, ca si un roi de albine, in alta parte (nemultumiti de NOUA doctrina si randuiala ritualica),…si se vor UNI cu alti crestini care vor “roi” si ei din “fostele” lor parohii (fiind de asemenea profund indignati si mahniti de INOVATIILE vinovate si pacatoase ale mai marilor pastori), si vor crea impreuna “NOI OBSTI” in care vor trai si experia ADEVARUL si RANDUILILE Credintei Strabunilor lor, OARE nu vor avea dreptul sa se numeasca “PAROHII” SUPRAVIETUITOARE, ale “parohienilor” care si-au cladit casa vietii lor, PE STANCA ADEVARULUI si gravitant in jurul ADEVARULUI ORTODOXIEI, aceste “NOI obsti” si comunitati si “fratii” de crestini, rasarite si aparute pe urma ROIIRII lor duhovnicesti in locuri unde, in tihna, doresc sa se ingrijeasca de INCHINAREA IN DUH SI ADEVAR singura care le va aduce mantuirea sufletului lor, cel atat de zbuciumat si hartuit si agasat si tiranizat de duhul lumii si de primejdia primirii bolii ucigatoare de suflet a “ereziei”??

    Inchei cu o mica “comparatie” personala la care am cugetat de mai mult timp intre o boala care este atat de grea si ucigatoare in lume si viata Trupului Mistic al Bisericii lui Hristos!

    “Virusul HIV”, atunci cand patrunde in “trupul” unui om, ataca in primul rand sistemul sau imunitar de aparare al organismului si se “incubeaza” si apoi isi stabileste statul major de atac asupra intregului organism, cum spunea un medic odata”, tocmai in INTERIORUL celulelor albe care ar trebui sa il anihileze si distruga…!
    La fel stau lucrurile si cu “VIRUSUL ECUMENISMULUI”! El este atat de “primejdios” si distrugator si daramator pentru sanatatea duhovniceasca a TRUPULUI BISERICII. Si odata patruns in Biserica, se “ACIUESTE” si STABILIZEAZA exact acolo unde trebuia sa fie anihilat si distrus, respectiv in CONDUCEREA Eparhiilor si Parohiilor, patrunzand adanc in INTERIORUL unitatilor organizatorice si administrative ale Bisericii!
    Or, daca acest virus a patruns intr-o OBSTE de credinciosi el va DISTRUGE SITEMUL IMUNITAR de INVATATURA DOGMATICA si RANDUIALA LITURGICA si CANONICA, si va atrage IMBOLNAVIREA unei foarte importante PARTI de credinciosi din Trupul Bisericii!

    La o asemenea “primejdie” trebuie RIPOSTAT prin trairea “IN MAXIMA IGIENA” duhovniceasca si cu o prudenta si vigilenta SPORITA in raporturile cu alti crestini…!
    Si de asemenea intr-o astfel de primejdie trebuie “ADMINISTRAT” MEDICAMENTUL cel puternic al CRESTINISMULUI celui Adevarat, asa cum spune in scrierile sale Sf. Teofan Zavoratul (fac o mica digresiune, Sfantul Teofan spune despre Crestinismul Ortodox ca este SINGURUL LEAC si MEDICAMENT dat si lasat lumii de Hristos pentru vindecare ei, si daca din acest LEAC se scoate macar un singur “ingredient” EL RAMANE FARA PUTERE DE VINDECARE, or Ecumenismul asta si vrea si anume MODIFICAREA SINGURULUI si DUMNEZEESCULUI LEAC AL ORTODOXIEI pe care il avem spre fericirea noastra noi ortodocsii pentru mantuirea noastra si de puterea vindecatoare a caruia s-ar putea BUCURA si alti oameni daca ar vrea sa primeasca CREDINTA ORTOTODXA in viata si poporul lor…).
    Or, daca o OBSTE crestina ortodoxa, este imbolnavita de virusul ecumenismului si VINDECAREA a unei obsti nu mai este posibila, atunci singura ALTERNATIVA a unor crestini care traiesc/vor trai in “obsti” care sunt INFECTATE puternic de ecumenism, este IESIREA din mijlocul lor (asa cum spune SF. SCRIPTURA- “POPORUL MEU IESI DIN MIJLOCUL EI” si “SA NU VA POTRIVITI CU ACEST VEAC”…) si “CAUTAREA” partasiei si a comuniunii cu alti crestini care traiesc NEALTERATI si NEATINSI si NEVATAMATI si NEINFECTATI de ecumenism si alte erezii in gandirea lor si in conceptia lor despre CREZ si Liturghie, adica despre INCHINAREA IN DUH si ADEVAR!

    Si desi vor fi putini pe lume, acesti “DREPT…INCHINATORI”, ei vor gravita cu viata lor in jurul LOCASULUI ADEVARULUI si-si vor cladi casa lor duhovniceasca in JURUL CUVANTULUI celui CURAT si al PORTIRULUI CELUI CURAT al lui Hristos…fiind o adevarta “PAROHIE” a Crestinilor vremurilor din urma, care traiesc ianinte de atat de apropiata a Doua venire a Domnului…!

    Cam… “la asta” am vrut sa ma refer aseara…!!

    De am gresit cu ceva…cer iertare tuturor si ii rog sa ignore aceasta postare in viitor

    Domnul sa ne miluiasca pe noi toti!

  3. @Popescu:

    Frate draga, nu este clar pe cine certi. Pe cei care comenteaza pe acest site, spunandu-si parerea si facand delict de “libera exprimare”, pe noi, cei care administram acest site, sau pe arhiereii, parintii, monahii si laicii care au semnat marturisirea de credinta de mai sus?

    Tare ne este teama ca de fapt te certi cu Sfintii Parinti, cu glasul Bisericii. Si, aratand cu degetul la cei care, chipurile, nu ar face ascultare de Sinod, te arati pe tine insuti neascultator de Dumnezeu si de Parinti. Istoria bisericeasca pe care ne-ai infatisat-o este falsa: problemele legate de papism nu sunt deloc POLITICE, ci intru totul DOGMATICE. Filioque a fost osandit de Biserica Ortodoxa prin sinodul opt si prin Sfantul Fotie cel Mare. La Filioque a fost adaugat papismul, iar apoi ereziile au inceput sa curga una dupa alta. Nicio problema a Bisericii nu este politica, cei care gandesc asa au o gandire straina de duhul dreptslavitor.

    In ciuda faptului ca arati unele probleme reale existente in catolicism, dai dovada, in ultima instanta, de gandire papista. Deoarece numai in papism Biserica este intruchipata DOAR de episcop, si numai in papism Biserica este reprezentata DOAR de Sinod, adica adunarea episcopilor. Aceasta perspectiva este FALSA, straina de adevarul bisericii. Biserica este Trupul lui Hristos, iar Hristos este Capul. Si cum facem ascultare de Hristos? Facem ascultare prin primirea, pazirea si implinirea a tot ceea ce El ne-a poruncit, adica de toata predania si traditia bisericii. Tot ce se abate de la predania si traditia bisericii este erezie, greseala, lucru strain. Chiar daca s-ar aduna Sinod, si ar fi toti episcopii acolo, daca invatatura lor nu este conforma cu adevarul Hristos pe care il avem in Scripturi si in Traditie, atunci acel Sinod este mincinos. Nu o spunem noi, ca sa nu fie dubii, ci o spune invatatura neschimbabila a Bisericii.

    O spune viata Sf. Maxim Marturisitorul, de pilda, o spun nenumaratele Sinoade talharesti care au incercat sa impuna prin forta autoritatii institutionale erezii, proitand exact de logica expusa de fratia ta: adica, arogandu-si in virtutea de adunare a episcopilor dreptul suprem, absolut, de a dicta in materie de dogma, deasupra si impotriva predaniei primite de la Sfintii Parinti. Acest lucru este o alta varianta de papism… Cum spunea parintele Arsenie Papacioc (citat la un moment dat, probabil din greseala, chiar si in “Lumina” cu acest cuvant): Biserica este acolo unde este Adevarul, chiar daca ramane un singur om (vezi Marcu Eugenicul – apropo, iti spune ceva viata lui?), nu este o factiune, ci este intreaga Biserica.

    Teoria cu dialogul religios, al tolerantei, este o alta palma data Sfintilor Parinti. Adicatelea, ei nu au avut “toleranta”. De fapt, chiar nu au avut toleranta fata de erezie, greseala, minciuna. Au avut dragoste, in schimb, fata de turma pe care Hristos le-a incredintat-o cu scump sangele sau, si au smuls din ghearele lupilor salbatici, ridicati dintre ei, sufletele celor pusi in primejdie de pastorii naimiti.

    In ceea ce priveste talcuirea ecteniei din timpul liturghiei, talcuirea ei se gaseste la Sf. Nicolae Cabasila: evident, nu se refera la unitatea cu ereticii, ci la pastrarea unitatii Bisericii celei Una, adica a Bisericii Ortodoxe, singura dreptslavitoare. Or, pastorii naimiti tocmai aceasta unitate incearca sa o rupa, dupa cum, partial, au si reusit, introducand, ca tot ai adus vorba, inovatia masonica a calendarului asa-zis indreptat. Asadar, ne rugam pentru unitatea dintre noi, intru adevar, si nu unitatea adevarului amestecat cu minciuna.

    Cat despre Calendar, intreaba-te numai cand se pogoara Sfanta Lumina, la care data a Pastilor… si vei intelege si cine ar trebui sa revina unde.

    Pe scurt, draga frate, discursul tau scris este plin de locuri comune ale ideologiei ecumeniste. El nu are si nici nu poate avea vreo referinta la Sfintii Parinti sau la Traditia Bisericii, pentru ca, din pacate, cu toata durerea, dar cele expuse de fratia ta sunt mostre de gandire politic-corecta, reeducata si straina cu totul de ortodoxie.

    Mai jos iti oferim, daca vrei sa primesti, numai cateva sugestii si ajutoare pentru a iesi din osanda minciunii si a reveni la Adevar, pentru ca… chiar daca ai acum parte de slava si putere, daca totusi crezi in Dumnezeu… macar de frica Lui, sa ai taria sa fii sincer cu tine si sa-ti asculti constiinta, pana nu este prea tarziu. E pacat sa ratam vesnicia pentru firimiturile efemere ale vanitatii pamantesti. Noi cel putin asta iti dorim! Maica Domnului sa te intoarca si sa te miluiasca!

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/01/19/2008/01/19/nevoia-de-sfantul-marcu-eugenicul/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/01/21/sfantul-maxim-marturisitorul-nor-calauzitor-in-intunericul-generalizat-al-apostaziei-prin-tacere/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/09/sfantul-meletie-marturisitorul-noul-maxim-sau-in-cine-sta-biserica-la-vreme-de-rascruce/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/11/sfantul-teodor-marturisitorul-porunca-domnului-este-a-nu-tacea-in-vremea-primejduirii-credintei/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/02/06/sfantul-fotie-cel-mare-pacea-lui-hristos-in-valtoarea-tulburarilor-bisericesti-si-lumesti/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/12/05/sf-mc-cosma-protosul-athosului-luptatorul-pana-la-moarte-impotriva-lupilor-latinocugetatori/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/11/12/sfantul-ioan-gura-de-aur-ultimul-cuvant-ultima-durere-ultima-avertizare-1/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/03/16/cuviosul-filotei-zervakos-se-impune-sa-spui-adevarul-cand-e-nesocotita-sfanta-traditie/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/05/31/ereticul-arie-biruit-la-niceea-dar-biruitor-astazi-arianismul-este-mai-la-moda-si-mai-raspandit-decat-oricand/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/04/sf-iustin-popovici-despre-ecumenismul-ca-dialog-al-minciunii/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/09/a-tacea-cand-credinta-este-atacata-este-o-crima/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/08/20/sfantul-ioan-maximovici-si-declinul-patriarhiei-constantinopolei/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/08/03/marele-antonie-si-ecumenismul-de-astazi/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/06/10/unica-osandire-ingaduita/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/09/25/ascultarea-pretextele-si-abuzurile-ei-parintele-savatie-pune-punctul-pe-i/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/01/14/despre-pocainta-fatarnicie-si-indreptatirile-legaliste/

  4. @ Admin!

    Frate admin, fara sa te “perii”, mi-a mers la inima “REPLICA” data de fratia ta, acestui frate “Popescu”!

    Ai pus si concentrat in ea TOT CE ESTE ESENTIAL de stiut de catre un crestin ortodox, pentru a se pazi de caderea mintii lui din Adevar!

    Pe de-alta parte cred ca aceasta efectiva si autentica si maiastra MARTURISIRE DE CREDINTA, reprezinta (in opinia mea) un BAROMETRU si “instrument” conceptual si ideologic si teologic de apreciere si masurare si cantarire si verificare si testare si distingere si DESPISTARE a AURULUI adevarat al ORTODOXIEI de falsul “nichel” poleit cu galben si care pare aur…al ideologiilor actuale care incep sa se perinde in Biserica noastra si care din nefericire se aseaza (ba chiar intra de tot…) ca niste “bardauni” pe/in capetele si mintile teologilor si sacerdotilor VRAJITI si FERMECATI de “splendoarea” occidentala a organizarii si arhitecturii si disciplinei si formelor exterioare si interioare ale Bisericilor Ocidentale si ale Randuielilor si Doctrinelor fals crestine si neautentice care se predica si propaga in aceste biserici occidentale…!

    Ce sa spun ai fost in mare…”forma” a mintii si a puterii de exprimare…!

    Cinste fratiei tale…! Si la mai multe astfel de “bijuterii”…!

    Doamne ajuta!

  5. ierarhii ecumenisti afirma , cum am vazut si la IPS Teofan cand a fost la man Petru Voda , ca ecumenismul nu este erezie ci pogoramant … insa problema este alta : ecumenismul ar fi un pogoramant numai in conditiile in care nu ar duce asa de evident ( cum face ) la indepartarea ” ortodocsilor ” de ortodoxie , si la incurajarea celor din alte confesiuni in credinta lor gresita … este exact cum s-a exprimat si par Ilie Cleopa : ecumenismul nu e pogoramant deoarece nu se intrevede absolut nici o sinceritate din partea catolicilor sau sectantilor , si pe de alta parte dauneaza grav bis ortodoxe deoarece slabeste ENORM , subliniez , ENORM , viata duhovniceasca si marturisirea dreptei credinte in bis ortodoxa si deasemena duce la apostazia tot mai mare a foarte multi din fostii ortodocsi …

    asta e motivul pentru care ecumenismul a fost numit de absolut toti par cu viata sfanta din ultimul secol , ca fiind erezia secolului nostru si pan-erezia tuturor timpurilor …

    deci ce mai conteaza parerea unor ierarhi , cand adevarul este atat de evident , iar toti sfintii din ultimul secol au spus negru pe alb ca ecumenismul e erezie si nu pogoramant … sinoade si ierarhi eretici au fost in toate timpurile …

    iar , ” ortodocsii ” ecumenisti nu fac altceva decat sa vina numai cu citate din ” teologi ” contestati din secolul trecut sau din ierarhi ecumenisti … si ce folos pentru mantuirea lor ? biserica ortodoxa nu s-a sprijinit absolut niciodata pe ierarhi , ci intotdeauna pe adevar : ” Adevarul va va face liberi ” … de aia ortodox = drept-slavitor de Dumnezeu , si nicidecum slavitor de sinod sau de ierarhi sau de teologi de oricare fel … noi nu ne numit sinododocsi , sau ierarhodocsi , sau teologodocsi , ci ortodocsi ( slavitori de Dumnezeu ) … Iisus cand a fost acuzat ca are demon a zis ca nu , deoarece El slaveste la Dumnezeu ; nu a zis ca motivul pentru care El nu are demon e ca e acceptat de multime , sau ca e acceptat de apostoli , sau alte motive , ci a zis ca dovada ca nu are demon este in faptul ca slaveste drept pe Dumnezeu … din contra , despre slava de la oameni a zis numai cuvinte de dispret : ” slava de la oameni nu primesc ” , ” si cum sa iubiti voi pe Dumnezeu cand primiti slava unii de la altii ? ” ( le zicea iudeilor ) … deci a te baza pe parerea unor oameni este un lucru de dispret si nu de mantuire , dupa Hristos …

    de prea multe ori in istoria crestina ierarhiile au fost prigonitoare de Hristos si de sfinti si doritoare de pierzare decat doritoare de mantuire , ca sa se mai increada cineva cu minte intreaga intr-o ierarhie razletita de Hristos …

    iar Hristos , aratandu-se in vedenie unui sfant a zis despre ierarhii , preotii si staretii din vremurile noastre : ” ei M-au rastignit a doua oara ! ” … si mai sunt si alte vedenii si proorocii care spun la fel …

    mai e nevoie de o alta marturie mai puternica ?!

    nu spun astea din dorinta de a ponegri ierarhia sau ca sa judec de sus pe altii , caci nu este bine nici macar sa vad raul altora , si nici nu vreau sa il vad ; o spun doar din motivul de a ajuta pe altii sa se lumineze si ei macar atat , cat sa cunoasca unde sta mantuirea : la ierarhi sau la Hristos si la adevar …

    am observat ca nu e bine sa gandesc dual , separandu-ma pe mine insumi de ceilalti , si judecandu-i de sus , insa e bine totusi sa ajuti pe altii si sa spui adevarul atunci cand simti ca e nevoie … deci totul e sa slujesti altora spre mantuire si asta e smerenia , iar a spune adevarul spre mantuire nu inseamna a judeca de sus pe altii , cu ura sau ciuda pentru ce ti-au facut , ci inseamna a ajuta altora la mantuire …

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » TESALONICUL LA INALTIMEA MARTURISIRII DIN PRIMELE SECOLE!
  7. Fratii mei intru HRISTOS!
    De mult dorindu-mi, indraznesc acum, sa vin si eu in mijlocul vostru cu neprefacuta dragoste si mare nadejde. Impartasesc si eu ideea ca lasandu-ne amagiti, chiar daca nu in relatie directa(avand dupa cate se vede,fiecare , duhovnic cum se cade a fi), de cei ce sugereaza ca pana la momentul declansarii prigoanei trebuie sa ne vedem, exclusiv, de rugaciune,post si priveghere, pentru a ne intari in vederea marturisirii ADEVARULUI, nu facem decat jocul celor care vor sa ne tina “izolati” pentru a ne putea “descuraja” mai lesne.Cu toti stim, macar din invataturile Sfintilor Parinti, ce folos si ce “putere” poti capata rugandu-te, postind si priveghind, cu toate acestea, indraznesc(din nou!), sa spun ca VREMEA MARTURISIRII ESTE ACUM. Pentru ca cele ce le-am spus(scris) sa nu ramana neacoperite ma simt dator sa le intregesc cu urmatoarele: –NUME: RADU
    -PRENUME: CORNEL-PAUL
    -VARSTA: 42 ANI
    -STAREA CIVILA: CASATORIT, doi copii(baieti),16 si 6 ani
    -PROFESIA: OFITER-SIGURANTA NAVIGATIEI
    -LOCUL DE MUNCA: AUTORITATEA NAVALA ROMANA-CAPITANIA ZONALA CONSTANTA
    -RELIGIA: CRESTIN-ORTODOX.

    Va indemn fratilor a avea curajul sa ne asumam “LA LUMINA” MARTURISIREA DE CREDINTA
    si sustinerea parintelui IUSTIN PARVU, stiind noi ca nemincinoasa gura a grait “INDRAZNITI, EU AM BIRUIT LUMEA”, de aceea am indraznit si eu.
    Nu urmaresc sa “fortez” mana nimanui,dar imi permit sa sugerez,nemaitinand cont de tendinta noastra(lor) de a fi musai originali cautand alte “modalitati marturisitoare”, ca putem urma si noi exemplul acelei “turme mici” a clerului elin.

  8. Iubite Frate Cornel, Bine ai venit pe acest site!

    Ne bucuram ca te-ai alaturat tinerilor credinciosi forumisti care “graviteaza” virtual in jurul acestui site apologetic.
    Ne bucuram de asemenea ca doresti sa ajuti si fratia ta la “marturisirea” (si incurajarea si altora la marturisire…) a ADEVARULUI Ortodoxiei.
    Ii multumim lui Dumnezeu si-i dam Slava ca si in aramata (marina noastra)exista oameni preocupati cu adevarat de lucrurile cele duhovnicesti si de soarta si viitorul Credintei Ortodoxe in aceste vremuri tot mai pline de sminteala pe care am ajusn sa le traim!

    Iti dorim frate Cornel ca sa participi in viitor cu “comentarii” pline de invataturi folositoare de suflet, si sa imprastii si “semeni” lumina cunostiintei celei mantuitoare de suflet in inimile multor cititori care prin intermediul acestui minunat site AFLA si DESCOPERA lucrurile si cunostiintele cele esentiale si cele mai necesare pentru mantuire si pentru o CORECTA ORIENTARE duhovniceasca pe “tumultoasa” si atat de “furtunoasa” mare a vietii pamantesti.

    Am dori ca in viitor sa ne vorbesti si lamuresti in temermeni si concepte de “navigatie marinareasca” despre marea invatatura a Crestinismului privitoare la “CALATORIA” noastra a tuturor crestinilor pe “primejdioasa” MARE A VIETII (cea plina de furtuni si pirati si stanci marine bine ascunse si greu sesizabile pentru corabia mantuirii noastre) pana ajungem cu totii in PORTUL cel LINISTIT al IMPARATIEI CERURILOR!

    Dumnezeu sa-ti ajute frate in tot lucrul bun pe care vrei sa-l faci intre noi in acest minunat loc virtual de luminare si intarire duhovniceasca…!

    Amin! Doamne ajuta!

  9. @admin
    Sfanta Lumina vine la ortodocsi, sambata inaintea Duminicii Invierii Domnului in jurul orelor 14 si nu reprezinta o problema de calendar, asa cum sugera fratia voastra, in comentariul facut. Pastile in intreaga Ortodoxie se stabileste ca data dupa calendarul neindreptat (Iulian), stabilindu-se si o data pana la care sa poata fi praznuit, anume 8 mai, tocmai datorita ramanerii in urma a acestui instrument (calendarul nu este decat un instrument de referinta temporala, nu o dogma) si pentru ca cea mai mare sarbatoare a anului liturgic sa fie serbata concomitent in intreaga Ortodoxie. Imi amintesc foarte bine nu doar faptul ca profesori de teologie, pe care, poate ca fratiile voastre ii suspecteaza de “ecumenism”, dar si parintele Ilie Cleopa in scrierile sale (“Ne vorbeste parintele Cleopa”) condamna foarte aspru pe cei care proslaveau calendarul Iulian, si faceau din acesta un fel de dogma. Dar am o intrebare, care cel putin pentru mine este una retorica: daca cei care tin sarbatorile dupa calendarul neindreptat (asa-numitii stilisti) au o credinta mai mare si sunt “adevaratii crestini ortodocsi”, de ce atunci cand s-a adus in Romania o parte din lemnul Sfintei Cruci, nu s-a trecut si pe la Slatioara? – ca tot erau slujitori dupa calendarul Iulian cei care au adus Sf. Cruce in tara noastra. De ce un slujitor al BOR, daca s-ar duce in conditii canonice, sa slujeasca la Ierusalim, de exemplu, ar tine slujba sfantului praznuit dupa calendarul pe stil vechi (calendarul locului – repet mentionarea facuta in comentariul initial: patriarhia Ierusalimului a semnat actul de adeziune la indreptarea calendarului, facand ascultare fata de Patriarhia Constantinopolului, insa nu a efectuat in fapt acea indreptare), iar de asemeni, un slujitor de la Ierusalim, venit sa slujeasca, in aceleasi conditii canonice, in Romania, va tine slujba sfantului praznuit dupa calendarul gregorian (acelasi calendar indreptat)?
    Si, referitor la stilistii din Romania. Stiti ca sunt unii dintre ei care promoveaza faptul ca daca ti calendarul gregorian esti rupt de la credinta, parca in Simbolul de credinta am marturisi si “credinta intr-un calendar”, dar mai mult, spun ca daca vrei sa te mantuiesti sa treci la dansii, fapt ce ar implica un nou botez?! Ce parere aveti despre acest lucru, caci potrivit canoanelor Bisericii si a Sfintilor Parinti este strict interzisa rebotezarea, drept pentru care si atunci cand se boteaza careva ce nu se stie daca a fost botezat anterior, formula Sfintei Taine a Botezului sufera o modificare, spunandu-se “Se boteaza robul/roaba lui Dumnezeu (N)… daca nu a mai fost botezat(a)”. De asemeni, ignora faptul ca un botez este valid daca a fost savarsit in numele Sfintei Treimi. Deci ai fost botezat in numele Sfintei Treimi in Biserica Ortodoxa Romana, treci la ei (tot “ortodocsi”, zice-se ca sunt), si-ti spun sa te mai botezi odata. Dar ce sa le ceri atat de mult cand nici scoala teologica nu au?
    Cat despre politica in Biserica, bine ar fi daca nu ar fi, dar sa ne gandim iar din perspectiva istorica. Pana la inceputul secolului IV d.Hr., crestinii au fost persecutati de imparatii romani. Ultimul persecutator a fost Constantiu Chlor, tatal viitorului imparat Constantin cel Mare, promotorul liberalizarii cultice in imperiu, prin actul din 313. Dar oare acest act a dat libertate numai crestinilor sau si altor culte? Intrebarea este de asemeni retorica, iar raspunsul este ca prin acest Edict s-a dat libertate nu numai crestinilor. Deci, masura de liberalizare a manifestarii cultice nu a fost neaparat o masura de sprijinire a crestinismului. In plus, la vremea respectiva imparatul nu era crestin, el botezandu-se pe patul de moarte. In anul 325 are loc primul Sinod ecumenic al Bisericii crestine sub patronajul aceluiasi imparat necrestin, dar care s-a declarat la inceputul dezbaterilor sinodale impreuna slujitor cu sinodalii si aparator al deciziilor lor. De ce oare un imparat necrestin se declara astfel intr-o adunare bisericeasca? Mai mult de ce a fost acceptat sa o prezideze, daca in Biserica nu are ce cauta factorul politic? Sa incercam o posibila explicatie. Asa cum am mai spus, tatal sau a fost ultimul persecutator. In urma acestor persecutii bineinteles ca murea o mare parte din populatia platitoare de taxe, din populatia masculina ce putea ingrosa randurile armatei, etc. Ce s-a realizat din perspectiva politica prin Edictul de la Milano din 313? S-a stopat procesul de exterminare a poporului platitor de taxe catre vistieria imperiala, si a crescut numarul militarilor. De ce sa ucid pe cineva care imi respecta autoritatea, „toata stapanirea este de la Dumnezeu, iar cel care se impotriveste stapanirii, se impotriveste lui Dumnezeu”, care imi plateste taxele la timp, considerand aceasta si o porunca de la Dumnezeu „dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului…” si este si pregatit sa moara in lupta pentru interesele mele imperiale? Masura a fost inteleapta, din perspectva imperiala. S-a dat mai intai libertate tuturor cultelor. S-a observat ca dintre toate cel mai bine a reusit sa se dezvolte Biserica crestina, drept pentru care, in 325 imparatul nu l-a sprijinit pe Arie, ci Biserica mare. Oare de ce? Ce-i pasa lui daca ar fi fost Arie sau altul castigatorul dezbaterilor sinodale? De ce nu l-a sprijinit pe Arie, daca tot nu era crestin? Raspunsul sta tocmai in sprijinul politic acordat de catre Biserica unui necrestin, dar diplomat in relatiile cu dansa. Ce sprijin i-ar fi putut oferi Arie? Ce sprijin i-ar fi putut da Biserica, si i-a dat, atat de mult ca l-a si trecut in randul sfintilor, dupa moarte. Candva, vazuse semnul Crucii pe cer inchipuit de stele insotit de mesajul ca „intru acest semn vei invinge”. De ce nu s-a crestinat atunci? Nu daduse el ordin sa se vopseasca scuturile, sa se coase acest semn pe steaguri?
    Sa zicem ca am lamurit si acest aspect. In comentariul initial pusesem problema ca in Biserica apuseana principalul obstacol in calea unificarii a fost unul de natura politica, constand in problema primatului papal. Mi-ati raspuns ca am inteles eu gresit, problemele au fost de ordin dogmatic, liturgic, canonic, in definitiv, de ordin bisericesc. Dar sa ne gandim ce a reprezentat papalitatea in istorie? Cine a incurajat cruciadele? Cine ajunsese sa numeasca si sa detroneze regi dupa bunul plac sau mai curand dupa propriul interes? Cine era direct interesat in cucerirea de noi teritorii pentru a-si trimite slujitorii sa crestineze bastinasii acelor zone nou cucerite (sa dam ca exemplu doar cazul asa numitei Americi Latine)? Oare nu la toate intrebarile acestea raspunsul este Papa. Erau oare chiar atat de interesati de soarta spirituala a unor bastinasi, care aveau si ei religia lor, unii papi promotori ai dezmatului, asa cum s-a intamplat cu multi dintre ei in vremea la care ne referim? Sau interesul lor era sa creasca numarul de contribuabili la cutia milei, ce se exporta cu succes la Vatican pentru a sustine luxurile de acolo? Ce rost aveau indulgentele? Iertarea pacatelor?!?
    Si daca tot ne-am luat de apuseni, pentru a fi drepti, sa ne uitam si in ograda noastra ortodoxa. Oare aici vom gasi numai tamaia rugaciunilor?!
    Sa luam doar Istoria Bisericii Ortodoxe Romane. Cand a devenit BOR Biserica autocefala? Pana atunci sub ascultarea carei Biserici se afla? De ce am avut multi ierarhi greci, care nici nu erau doriti de popor? De ce nu am avut decat foarte tarziu slujbe in limba poporului, iar cand au aparut primele scrieri acestea au fost in slavona? Oare nu tot factorul politic l-a determinat si pe cel bisericesc? Astazi, de ce pentru numirea unui episcop se da si un Decret prezidential? Ca tot nu-i vorba despre imixtiuni ale politicului in Biserica. In concluzie, Biserica ca si institutie divino-umana s-a dezvoltat in cadrul statului si odata cu el. Astfel putem spune ca, cel putin in privinta BOR, destinele ei s-au impletit cu cele ale istoriei nationale.
    Multumindu-va pentru spatiul acordat, cred ca v-am deranjat destul de mult, cerandu-mi iertare pentru aceasta, si pentru unele opinii care, cu siguranta, nu cred ca v-au facut o prea mare placere, inchei acesta ultima interventie nu fara a va multumi pentru interesul pe care l-ati dovedit prin indicarea unor pretioase surse de informare si de formare spirituala atat pentru mine, cat si pentru alti vizitatori ai acestui site.

  10. @Popescu:

    In privinta stilistilor… problemele grave pe care le ridica ecleziologia lor le-am punctat si noi pe acest site. Dar, in ceea ce priveste calendarul, am specificat faptul ca este cu totul altceva decat o “indreptare”: este o inovatie masonica, pur politica, menita slabirii Bisericii si introducerii dezbinarii in ortodoxie, ceea ce s-a si reusit.
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/05/22/e-bine-sa-nu-deschidem-stavilarul/

    Teoriile dvs. referitoare la Sf. Constantin cel Mare frizeaza, din pacate, necredinta. Daca am aplica acest mod de judecata asupra istoriei crestinismului, nu ne ramane decat sa gandim ca TOTUL este politic, si pana si propovaduirea lui Hristos si a apostolilor a fost ingaduita, nu-i asa, pentru ca ar fi convenit Imperiului Roman. Este o teorie stangista, de sorginte structuralista, foarte la moda in mediul universitar occidental, unde e posibil sa va fi facut studiile. Conform acestui mod de gandire, toate sunt explicabile din punctul de vedere al puterii politice. Totul, arta, valorile morale, religia, este un construct politic, este ceva artificial, deci lipsit de adevar. Asadar, cum spunea Nietzche, nu exista lucru in sine. E un marxism mai sofisticat, o gandire nihilista, dar care spune, la urma urmei, acelasi lucru: religia e un opium pentru popoare, adica un mod de a controla populatia de catre stapanirea politica, sau, in varianta Nietzche, un mod de a controla si stapani pe cei puternici si superiori de catre cei slabi si inferiori. Aceste teorii au stat la baza la multiculturalismului aberant si agresiv de astazi. Teorii asemanatoare pana la identitate cu ale dvs. am citit, nu demult, intr-un editorial semnat de C. T. Popescu, redutabilul editorialist de la Gandul. Pentru domnia sa, propovaduirea lui Hristos a avut “succes” pentru singurul motiv ca a convenit puterii politice romane. Exact ceea ce spuneati si dvs. referitor la Sf. Constantin. Atentie, asadar, ca ne aflam in primejdie mare! Sa nu fie…

    Cu tot respectul dar si cu toata ingrijorarea crestina, va sfatuim sa lepadati astfel de gandire si teorii nihilisto-stangiste. Pe langa faptul ca sunt false, ele sunt contrazise de cei care sustin ca schimbarile intervin in istorie nu datorita faptului ca puterea politica a gasit noi metode de a controla populatia, ci deznodamantului pe care il are batalia intre rau si bine desfasurata pe cel mai mare camp de lupta al omenirii: inima omului. Este perspectiva aratata de Soljenitan in Arhipelagul Gulag. Acolo, in inima omului, inclina balanta catre Dumnezeu sau catre diavol, iar acest lucru are repercusiuni cosmice, deci, cu atat mai mult, istorice. Dar este si perspectiva academica a celor care sustin ca istoria este rezultatul ideilor si valorilor la care adera omul, si nu al mecanismelor oarbe de putere, al legitatii deterministe si necesare, ca in teoriile stangisto-marxiste mai vechi si mai noi.

    In plus, ipoteza legata de botezarea Sf. Constantin pe patul de moarte este tot o nascocire vestica. Sf. Imparat Constantin a fost botezat din timpul vietii. Decizia lui a dat libertate crestinilor, in primul rand, deoarecere ei erau prigonitii imperiului, denuntati de alte membrii altor “culte” care aveau libertatea de a isi manifesta credinta.
    Grija sa pentru Biserica a fost reala si dezinteresata: nu se intampla in fiecare zi sa ti se reveleze Dumnezeu, sa te convertesti si sa adopti, in prag de batalie decisiva, semnul religiei celei mai detestate in toata lumea imperiului! Aceasta fapta, de a pune semnul crucii pe steagurile si scuturile armatei sale, inaintea unei batalii decisive, rusineaza orice logica si intelepciune omeneasca. Cum sa adopti intr-un asemenea moment sensibil semnul religiei celei mai hulite? Vedeti, dar, ca intelepciunea omeneasca este nebunie in fata lui Dumnezeu? Fapta Imparatului a fost cu totul nediplomata si nebuneasca in ochii lumii: pe atunci oamenii erau foarte superstitiosi si nu ar fi fost de mirare daca soldatii romani s-ar fi rasculat impotriva sefului pentru ca ii obliga sa poarte un astfel de semn. Asadar, ca si Avraam cu mii de ani inainte, Constantin cel Mare a fost drept din credinta, iar “adoptarea” crucii a fost rezultatul acestei cercari a credintei.

    Pentru istoria catolicilor, sa raspunda chiar catolicii. Pentru istoria Bisericii Ortodoxe de la noi, se observa aceeasi inclinatie catre teoriile demistificatoare si deterministe descrise mai sus. Cititi din istoricul Gheorghe Bratianu, vedeti acolo cat e organic era constituita societatea romaneasca inaintea epocii fanariote. Ce fel de relatii erau cu Muntele Athos, cum isi educau domnitorii urmasii la tron, ce carti de cult se traduceau in romana, ce carti ale Filocaliei circulau in manastiri, ce biserici se construiau si ce popor exista pe atunci. Si mai vorbim… Biserica a fost, asadar, constitutiva nu statului, creatie moderna si masonica de sec. XIX, ci comunitatii.

    Repetam, cu toata ingrijorarea, ca astfel de teorii sunt incompatibile cu adevarul istoric si, mai ales, cu credinta care da viata.

    Doamne, ajuta!

  11. Repet multumirile pentru grija ce o manifestati pentru formarea spirituala a credinciosilor, insa poate imi puteti spune si mie, unui ratacit occidentalist, cum de se face ca la Sfantul Munte Athos nu exista o manastire romaneasca, ci doar un schit? Oare nu acei domnitori, la care cu pioasa reculegere v-ati referit in comentariul dumneavoastra, au fost si mari ctitori ai asezamintelor monahale din acele locuri? Nu era oare normal ca si romanii sa aiba o manastire acolo? Nu sunt destui calugari pentru a forma o manastire sau altul este motivul?
    In legatura cu neadevarul istoric referitor la crestinarea imparatului Constantin cel Mare pe patul de moarte, poate imi puteti furniza informatii istorice cu privire la adevaratul moment al crestinarii sale. Totusi nu mi-ati raspuns de ce un imparat, hai sa-i spunem crestin, daca imi argumentati ca nu s-a botezat pe patul mortii (fapt care nu ar fi fost cu nimic rau pentru el, caci Botezul iarta toate pacatele de pana atunci, ba mai mult s-ar fi asemanat talharului de pe cruce ce a devenit prin pocainta sa, cetatean al Raiului), a prezidat un Sinod bisericesc, declarand-se impreuna slujitor cu sinodalii si sprijinitor al deciziilor lor? Ce cauta un reprezentant al puterii politice intr-o adunare bisericeasca? Astazi la fel sunt voci care condamna prezenta oamenilor politicii in Adunarea Nationala Bisericeasca; bine ca aceasta din urma nu ia decizii dogmatice, de exemplu, ci mai alege din cand in cand cate un Patriarh zis “mason”, dar nedovedit ca atare.
    Cat despre studii, le-am facut in Romania, dar cu profesori care au avut doctorate date in mediul occidental si carora le port respectul si recunostinta pe care orice ucenic ar trebui sa o poarte magistrului sau. Poate ca asa se pot motiva si teoriile occidentaliste, uneori nihiliste. Dar ma gandesc la faptul ca daca mai raman mult pe site-ul dvs. ma voi simti nevoit sa-mi revizuiesc toate cunostintele si sa le declar “desertaciunea desertaciunilor si vanare de vant”, vorba Ecleziastului. Dar nu ar insemna aceasta lipsa tariei opiniilor? Sau ar insemna tocmai momentul convertirii crestinului cu acte intr-un crestin incepator de fapte?

  12. Nastiind eu cu ce frecventa se “intervine”,in luarile de pozitie, pe acest site, am avut impresia ca am patit ca un oarecare “Ieremia”(ala cu atelajul) pana cand fratele VELA(dupa vreo 25 de ore) mi s-a adresat dandu-mi curaj, lucru pentru care ii(iti) tare multumesc.
    Personal mi-as fi dorit, ca pe acest site, sa fim cu toti “de-o mama”(BISERICA ORTODOXA cea de 2000 de ani),dar cum era de asteptat, mai apare si cate un frate vitreg sa bage zazanie in “casa”, insa ferice de noi ca-l avem pe fratele ADMIN(ingerul pazitor al “casei”) care ni-i mai pune pe fuga. Bazandu-ma pe frumoasa invatatura a iubitului APOSTOL PAVEL care “ne avertizeaza” ca nu oricine poate prooroci, vorbi in limbi, scoate demoni, vindeca, invia morti…, am sa ma abtin in a face referiri teologice la SFANTA SCRIPTURA( fiindu-mi destula invatatura SFINTILOR PARINTI lamurita in cele sapte sinoade ecumenice, dorindu-mi din suflet sa ramana tot atatea, iar de va fi altfel,pentru mine, tot sapte or sa fie, ca de aduni pe “zero” la SAPTE tot SAPTE iti da), totodata am sa tin cont si de parerile avizate ale fratiilor voastre(ex.fratele ADMIN).
    Dragii mei, toate bune si frumoase, “ne vedem” pe acest site, ne incurajam, ne felicitam, ne contrazicem, ne…, ne…, pana intr-o zi cand “ei” vor scoate “siguranta de la tablou”, lasandu-ne in “bezna”( vezi situatia din BASARABIA unde, atat internetul cat si telefonia mobila, au fost cel putin bruiate in perioada de dupa “alegerile legislative”). Intrebare: ce e de facut?
    Raspuns: DUMNEZEU i-a spus lui NOE ca lumea devenise atat de pacatoasa(sigur nu atat cat cea de astazi deoarece nu-l rastignise pe FIUL LUI DUMNEZEU-MANTUITORUL LUMII) incat trebuia stearsa de pe fata pamantului si ca o va ineca in potop de ape dupa ce va da ploaie neintrerupta timp de 40 de zile, dar i-a mai spus sa constriasca o corabie cu care sa se salveze el si cei trei fii, cu sotiile lor, cat si animalele domestice si salbatice randuite de EL( totodata hotarand DUMNEZEU ca nu mai erau de trebuinta dinozaurii, fiind prea mari chiar si pentru acea “Mare Corabie”,i-a lasat sa se inece ramanand niste rude de-ale lor care stiau sa inoate,de ex. crocodilii care probabil atunci au proliferat ,stiind noi cu ce se hranesc acestia). Revin si intreb: ce i-a spus DUMNEZEU lui NOE?- sa construiasca corabie! Deci nu i-a spus: “vezi ca in perioada de, va ploua, tu sa te duci la tarm si sa te urci intr-o corabie pe care o vei gasi legata acolo asteptandu-te pe tine impreuna cu cei si cele randuite spre a fi salvati”. Noe ce a raspuns?. Noe n-a stat la “discutii”,ci a pus mana la treaba si a muncit ceva, vreo 100 de ani, suportand in acelasi timp si hula celor ce nu mai credeau in DUMNEZEU si in ATOTPUTERNICIA LUI.
    Vreti sa stam doar la discutii,oricum e mai mult decat nimic,totusi indraznesc sa spun ca ar fi nevoie sa “construim” si noi ceva, tot o “corabie”, ca daca nu ne apucam de lucru la aceasta “corabie” sa ne putem salva pe noi si pe cine o mai da DUMNEZEU, vom asista neputinciosi cum se construieste acea MARE NAVA DE PASAGERI(deja corpul i l-au facut, urmeaza dotarile), pe care vor fi imbarcati chiar si cei care “au Rau de Mare”(anticristul), dar carora li se va da “cate o pilula” si se vor acomoda.

    Stim ca mult zideste cuvantul, dar si propovaduirea prin fapte nu te lasa pagubas.Concret ,ce vreau sa sugerez este ca, ar trebui sa ne vedem in primul rand,asa fata la fata si sa spunem lucrurilor pe nume, sa nu mai asteptam nu stiu ce interventie a parintelui IUSTIN ( din cate am auzit, s-ar parea ca este cam mahnit de lipsa de atitudine a noastra a tuturor), dupa care sa ne dam cu parerea despre elocinta si curajul sfintiei sale.
    Frate ADMIN, din cate inteleg ai posibilitatea sa vezi adresele noastre de e-mail, contacteaza-ne de voiesti si gandesti asemenea. Pentru ceilalti frati adresa mea de e-mail este http://www.cornelradu12@yahoo.com.
    Revin si zic: sa nu stam fara griji, ca “baietii” oricum monitorizeaza neincetat orice, dar mai ales atari”probleme”, asa ca daca zabovim in spatiul virtual, “maine”,cand “vor taia curentul” o sa bajbaim prin bezna cautandu-ne, nestiind unde si pe cine, riscand sa ne trezim ,cu cine nu vrem ,in brate, ca si ei ne vor cauta de-o “imbratisare”. Sa nu ingaduie BUNUL DUMNEZEU unele ca acestea, dar pentru “lamurirea” turmei celei mici multe se vor intampla. Sa purcedem la construirea corabiei, cat o iesi ea de mica. De un singur lucru va pot asigura ca putem sta linistiti, acela ca in acea mica corabie, la fel ca pe timpul lui NOE, nu vor incapea “dinozaurii” de acum, caci DUMNEZEU ii va pierde ca si pe “stramosii” lor fiind ei chiar mai “mari”(MANDRI)decat aceia.

    DUMNEZEU sa va lumineze!

  13. @Popescu: Daca intrebarea dvs. din final este sincera si e indemnul constiintei, atunci deja cunmoasteti singur raspunsul. Caci “intelepciunea (adevarata, iar nu cea omeneasca) a fost gasita dreapta de fii sai.”
    Fara sa voiti, ati pus punctul pe i: dvs. impartasiti teorii nihiliste nu pentru ca ele ar contine cine stie ce adevar si logica, ci pentru “respectul datorat magistrului”, adica pentru sumisiunea noastra fata de o figura auctoriala. Daca aceste teorii ale unei intelepciuni cu adevarat desarte (dar si daunatoare) sunt primite prin credinta, atunci de ce ne opunem credintei fata de Adevarul Hristos, propovaduit de Biserica si Parinti? Si acest Adevar nu vine de la oameni, ci de la Insusi Dumnezeu, asa cum pot da marturie toti cei care s-au convertit dupa o viata si o educatie departata de Dumnezeu, dar care au simtit cu putere de sus adevarul credintei, un adevar care nu e teoretic, ci VIU.

    In privinta imparatului Constantin, el insusi un convertit, nu de la oameni, ci la Insusi Dumnezeu, conform vietii sale din Vietile Sfintilor, botezul a avut loc inainte de Sinodul de la Niceea. In fine, poate nu este asa de important acest lucru, cat ceea ce a insemnat el pentru Biserica. Cat priveste problema pe care incercati sa o puneti, raspunsul este destul de simplu – pe atunci, chiar existau imparati care aveau grija Bisericii in mod sincer, evanghelic, chiar traiau o viata de sfintenie, unii au renuntat la tron pentru a se calugari, altii au dus o viata de pustnici in timp ce imparateau, oricum, un gen de oameni radical diferiti fata de ceea ce vedem noi astazi, sau in perioada moderna, ca om politic. In plus, faptul ca Biserica nu era vazuta ca un mijloc de control al populatiei este dovedit de istoria tumultoasa a acelor vremuri: cu exceptia lui Constantin, Justinian (care domneste mult mai tarziu) si a altor imparati sfinti, au existat o multime de alti imparati care au prigonit la maxim Biserica (unii dintre ei fiind chiar fii ai lui Constantin).

    Apoi, imparatul, de cele mai multe ori, intrunea Sinodul, il sustinea financiar, insa nu il conducea si nu influenta hotararile dogmatice. Mai ales Constantin cel Mare, care nu avea o pricepere dogmatica, ceea ce a dus, ulterior, la mari tulburari in Biserica create de arienii care au profitat de naivitatea imparatului.

    Dar, cum spuneam, aceste lucruri apartin unei perioade istorice (cunoscute mai tarziu sub numele de Bizant) in care opera o cu totul alta paradigma (principiul simfoniei intre Biserica si Imperiu) decat cea scolastic-catolica si, apoi, modernist-masonica de mai tarziu. Evident, in vremurile noastre paradigma simfoniei este irecuperabila.

    In ceea ce priveste Muntele Athos, nu vad relevanta subiectului… Ma tem sa nu ne lungim in controverse de dragul controverselor.

  14. @Radu Cornel Paul: inspirata comparatie, doar ca noi nu avem raspunsuri, ci doar framantari si intrebari cu privire la modul in care ar trebui sa arate arca vremurilor noastre de sfarsit de lume… In plus, recomandam prudenta in aceste invitatii sau contacte luate cu cei despre credem ca ar fi in acelasi gand cu noi. Fara sa cadem in paranoia, trebuie sa fim constienti ca sunt foarte multi infiltrati in mediile ortodoxe, ca se intind multe capcane, inclusiv de genul “sa facem o miscare polica, sa renastem neamul, sa … sa…” in care putem cadea cu usurinta daca noi ne gandim la moduri iealist-utopice de escapsim de la tavalugul ce va veni.

    Trebuie, e adevarat, sa ne pregatim si pentru acele vremuri (care bat la usa) in care vom fi lipsiti de orice mijloc de comunicare sau informare de genul internetului…

  15. pai problema este ca nici nu trebuie sa avem nici un internet deloc … nu e bine sa ne bazam pe internet care este tot o creatie masonica si in mana lor …

    iar arca lui Noe este acuma fiecare suflet care vrea sa creada in Dumnezeu cu credinta sfintilor parinti … vedem foarte clar ca modernistii in ale teologiei vin cu surse de inspiratie numai de la alti teologi modernisti si nu de la sf parinti ; insa corect nu este asa , ci daca ai spus un cuvant despre credinta , apoi dai si sursa ca ai spus de la cutare sfant , sau cel putin sa stii ca ceea ce ai spus ai spus de la sfinti … sa nu existe nici un cuvant pe care sa il spunem de la noi sau altii ci numai de la sfintii parinti … de exemplu IPS Serafim Joanta a venit cu teorii moderniste cum ca ereticul ar fi numai cei ce nu cred in sf Treime !! iata ce putine notiuni de baza mai are si mitropolitul acela … pai daca eretic inseamna sa nu crezi in sf Treime inseamna ca eretici sunt evreii , musulmanii , paganii in general , iar catolicii si sectantii , care de sinoade au fost dati anatema si au fost numiti eretici , ar fi adica , in opinia IPS Serafim , drept-credinciosi !!! pai ma frate , e la mintea cucosului ca dreapta-crediinta nu e tot una cu a zice numai credinta in Sf Treime ; una e sa crezi in general in Sf Treime si altceva e sa crezi drept in Sf Treime …. asta desigur este erezie curata si anatema … sf Ioan gura de aur a zis ca daca episcopul vine si iti spune erezii sa dai anatema ce spune el chiar si daca a zis din intamplare … la fel si sf apostol Pavel … chestia asta cu datul anatemei constituie astazi de cand cu ecumenismul asta o problema spinoasa pentru toti , insa asta e o falsitate … lucrurile sunt clare , pe apiscopul ce vine cu inovatie trebuie sa il dai anatema fara discutie … daca asa au zis sfintii atunci asa sa fie ! ne mantuim in credinta sfintilor sau in credinta oamenilor firesti si pacatosi fara de pocainta ? dar cu cei isi zic ortodocsi in ziua de azi s-a implinit ce a zis apostolul Pavel : ” vor fi oameni firesti neavand Duhul ” … eu nu zic ca IPS Serafim si toti cei ca el nu au har de preotie valid in BO , dar zic ca el prin credinta eretica ce o are este anatema , adica in afara BO ; BO se foloseste deocamdata de acesti falsi-ortodocsi ( si care sunt multi ) pentru slujirea de episcopi si preoti , insa cand va veni vremea le va fi luat de tot si harul perotiei care acuma inca mai lucreaza prin ei … dar sa fim sinceri : poate un om eretic sa faca parte din Trupul Lui Hristos Care este BO ? nu , nu poate nicidecum , ci este sortit iadului , daca nu se va pocai pana la moarte … deci in adevar , acesti ecumenisti de fapt nici nu fac parte din BO , dar BO se slujeste de ei , deocamdata , asa cum m-as sluji eu de un cutit sa tai painea ; pai ce ?! cutitul face parte din organismul meu … caci a face parte din BO , este posibil numai in doua moduri : ori esti pacatos dar iti pare rau de pacatele tale , de toate , si faci pocainta , ori este sfant si nu mai ai pacate nici cu gandul , ci doar greseli fara de pacat … asa a fost de la inceput si asa va fi mereu , indiferent de vremuri …

    arca lui noe va fi fiecare dintre ortodocsii adevarati , chiar si daca va fi cu totul izolat de altii … insa sincer sa fiu , totusi ma gandesc ca nu este chiar rea propunerea sa luam cumva legatura intre noi , dar sa facem asta cu prudenta , si sa luam legatura numai cu cei care vor cu adevarat sa mearga pana la capat si sa ramana in credinta dreapta , si sa facem oaercare planuri impreuna ; poate ca ar fi bine totusi si am construi ceva in Numele Domnului … am putea de exemplu sa construim o mica comunitate de credinciosi pe un munte undeva , sau pe munti alaturati , si ideal ar fi sa gasim si preoti care sa participe la proiectul nostru … bine , acestea sunt ideale , insa nu imposibile , si cred ca este posibil sa iasa ceva din asta … ma gandesc si eu …

    eu deja ma apuc vara asta sa imi fac o chilie pe un varf de munte din romania si acolo va fi arca mea … nu mai simt nevoia de nimic altceva , caci daca Dumnezeu va da sa nu mai am nici biserica la care sa ma duc sa ma inchin dupa ce va cadea putregaiul dintre cei ce isi zic ortodocsi , atunci asa sa fie , voia Lui …

    in plus am observat ca si aici in orase sau sate , daca vrei sa nu mai ai ganduri pacatoase deloc , poti face aceasta numai daca intrerupi prieteniile sau discutiile desarte cu acei oameni care nu au ingaduinta fata de adevarata sfintenie … si in orase trebuie sa practicam isihasmul sau linistirea mintii …

  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Nelinisti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna
  17. iata ce a mai zis cuv Paisie aghioritul :

    ” Ei ( dusmanii ortodoxiei ) vor face multe intrigi, dar, prin prigoana care va urma, creştinismul se va uni cu desăvârşire. Însă nu aşa cum vor cei care prin uneltiri organizează unirea mondială a Bisericilor, vrând să aibă în frunte o singură conducere religioasă, Se va uni, pentru că, în situaţia creată ( de prigoana ), se va face despărţirea oilor de capre. Fiecare oaie se va strădui să fie alături de o altă oaie şi atunci se va realiza în faptă zicerea “o turmă şi un păstor”. Înţelegi? Vedem că într-o anumită măsură aceasta deja se realizează: creştinii ( adevarati – oile ) au început să simtă că se află într-o admosferă nesănătoasă, se străduiesc să evite situaţiile critice şi vin cu miile la mănăstiri şi biserici. În curând veţi vedea că în oraş există două feluri de oameni: cei care vor duce o viaţă desfrânată, departe de Hristos, şi restul, care vor veni la privegheri şi în locurile de închinare. Nu va exista ca acum, o pătură medie. “

  18. deci , sfatul meu asta este : pregatiti-va de SUFERINTA SI IAR SUFERINTA … ca asta vom trai in anii care vin … suferinta pentru Domnul … sa fim pregatiti , nu numai sa fim gata de moarte , ba inca de mult mai multe suferinte : sa fim gata sa ne dorim moartea din adancul sufletului , dar sa nu avem parte de mila asta , ci de suferinta si iar suferinta timp de ani sau zeci de ani …

    cei care acuma nu sufera , cei care acuma trec pe langa cersetorii cei ce dorm pe strazi , si nu le simt suferintele si nu se simt in aceeasi ” breasla ” cu acei cersetori , cei care acuma nu sufera in lupta pana la sange cu pacatul , cand va veni vremea suferintei fara de voie , vor fi socati si de frica multi nu vor rezista si se vor lepada si vor deveni tradatori si vanzatori … asa ca va urez la toti : suferiti cat mai mult acuma de buna-voie in lupta cu pacatul , ca sa puteti suporta suferintele fara de voie de mai tarziu …

    Doamne ajuta !

  19. Pingback: Război întru Cuvânt » CUM AJUTAM SI CUM IMPIEDICAM VENIREA OAMENILOR LA ORTODOXIE? DESPRE DRAGOSTE, CONVERTIRE SI ECUMENISM
  20. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Despre falsele declaratii linistitoare ale Patriarhului ecumenic si capcana in care a cazut “Orthodoxos Typos”
  21. Pingback: Razboi întru Cuvânt » APEL LA SEMNAREA MARTURISIRII DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » Mitropolitul Serafim de Pireu: O RATACIRE COMUNA: ZELOTISMUL RADICAL SI ECUMENISMUL SINCRETIST
  23. Sunt de acord cu Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului şi semnez”.

    Costin Bogdan, judeţul IALOMITA, ROMÂNIA

  24. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Patriarhia Ecumenica isi arata coltii semnatarilor MARTURISIRII DE CREDINTA
  25. Noi credem şi mărturisim că doar în Hristos există posibilitatea mântuirii. Religiile lumii şi ereziile duc la pierzare. Biserica Ortodoxă nu este doar Biserica adevărată; este Biserica cea Una. Doar ea a rămas fidelă Evangheliei, Sinoadelor şi Părinţilor, şi, prin urmare, doar ea reprezintă adevărata Biserică Universală a lui Hristos. După Cuviosul Stareţ Iustin Popovici, Ecumenismul este numele comun pentru mincinoasele biserici ale Europei Apusene

  26. Semnand, aceasta MARTURISIRE DE CRESTINA ne facem datoria si ne recunoastem identitatea de crestini ortodocsi, insa totodata nu facem altceva decat sa ne marim intesitate luminii sufletelor noastre in fata intunericului ereziilor ce ne ameninta. Dar asa cum mai multe lumanari aprinse la un loc formeaza o lumina mai mare asa si acum sufletele luminate adunate prin aceasta MARTURISIRE DE CREDINTA formeaza o lumina care poate sa indeparteze defintiv intunericul ereziilor occidentale si al ereticilor papistasi.

  27. Semnand aceasta nevoie daca putem sa-i spunem asa ne aparam credinta defapt si marturisim in fata Lui Hristos Iisus Domnul ca ne iubim credinta pe care El cu fiinta Sa a creeat-O si ne-a daruit-O noua nevrednicilor si sa aratam ca vrem sa o aparam de toti ECUMENISTI care lupta CREDINTA ORTODOXA si vor a o darama dar noi cei ce credem vom zidii cu temelie de rugaciune si cu caramizii de ,,Doamne Iisuse,, noi zidurii de aparare impotrica acestora. Asa sa ne ajute Dumnezeu in aceasta misiune de credinta.Amin

  28. Semnand, aceasta MARTURISIRE DE CREDINTA(CRESTINA) ne facem datoria si ne recunoastem identitatea de crestini ortodocsi, insa totodata nu facem altceva decat sa ne marim intesitate luminii sufletelor noastre in fata intunericului ereziilor ce ne ameninta. Dar asa cum mai multe lumanari aprinse la un loc formeaza o lumina mai mare asa si acum sufletele luminate adunate prin aceasta MARTURISIRE DE CREDINTA formeaza o lumina care poate sa indeparteze defintiv intunericul ereziilor occidentale si al ereticilor papistasi.

  29. Pingback: Razboi întru Cuvânt » MITROPOLITUL COSMA DE ETOLIA: Cu tot sufletul, si inima, si cugetul, si buzele, marturisesc si semnez „Marturisirea de credinta impotriva ecumenismului”
  30. Pingback: Razboi întru Cuvânt » MITROPOLITUL SERAFIM DE PIREU: “Marturisirea” umple un mare gol al Bisericii
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate