PARINTELE ANTHONY KARBO (SUA) despre educatia copiilor in Biserica si despre purtarea cu tinerii cazuti in pacate. “TRAIM FARA DUMNEZEU SI NICI NU NE DAM SEAMA! Astazi diavolul nu ne mai lupta cu gloante, ci ne copleseste cu dulciuri”

25-06-2012 ~~Sublinieri~~

De vorba cu Parintele Anthony Karbo, Colorado Springs (S.U.A.) despre problemele tinerilor din ziua de azi

“Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune” (I)

Parintele Anthony este povatuitorul duhovnicesc al unei mici parohii din Colorado, inchinata Sfintilor Constantin si Elena. A obtinut o diploma in psihologie la Universitatea Colorado, dupa care a initiat o serie de lucrari misionare in randul elevilor de liceu.

Marturiseste ca s-a convertit la Ortodoxie in urma unui proces treptat de constientizare a lui Dumnezeu. Scrierile Sfintilor Parinti au avut o influenta uriasa in cresterea lui launtrica, mai ales cele ale Sfantului Maxim Marturisitorul intalnirea cu Parintii Bisericii a fost, pentru Parintele Anthony, asemenea „descoperirii unui ocean duhovnicesc in locul unde parea la inceput a fi numai o piscina”.

In 1988 a fost primit impreuna cu sotia sa, Elizabeth, in Biserica Ortodoxa. A studiat apoi teologia la Seminarul „Sfantul Tihon” si a fost hirotonit preot in 1995.

Este tatal a cinci copii, „toti in Biserica” si, deoarece lucreaza foarte mult cu tinerii, ne-am gandit sa-i punem cateva intrebari legate de problemele cele mai dificile din viata adolescentilor zilelor noastre. Raspunsurile au fost, pentru noi, surprinzatoare, descoperind la un Parinte de pe meleaguri atat de indepartate un cuvant cu putere multa si pentru sufletele noastre. Duhovnicia sa, ancorata in predania patristica, poarta marturie a faptului ca Duhul lui Dumnezeu este pururea lucrator si tine in veci vie Biserica Sa.

“- Parinte, care sunt problemele majore ale adolescentilor din ziua de astazi? Cum sa procedeze parintii ca sa le previna?

– Eu nu cunosc situatia tinerilor din Romania, dar, din experienta mea de aici — deoarece imi inchipui ca lucrurile stau cam la fel peste tot — problema principala este gandirea secularizata: traim fara Dumnezeu. Intreaga cultura in care traim functioneaza asa, fara constiinta lui Dumnezeu.

Ce este viziunea secularizata asupra lumii, secularismul? Este o viata traita materialist, in care devenim simpli consumatori – de muzica, de cultura, de bunuri materiale. Este o viata care se centreaza pe cumpararea de lucruri si desfatarea de ele.

Acest fel de materialism, acest consumerism este o primejdie mult mai mare decat comunismul. Macar comunismul recunostea ca exista Dumnezeu, doar ca trebuie eliminat! Asadar, pentru comunisti, Dumnezeu exista — era inamicul lor. Insa materialismul nici macar nu mai recunoaste ca ar exista un Dumnezeu, nici macar nu se mai lupta cu El, ci ne inghite cu totul. Ne ademeneste, cum s-a intamplat odinioara cu pomul cunostintei binelui si raului: pare dulce, placut la vedere, bun de mancat, si suntem sedusi de el. Materialismul nu-i declara razboi lui Dumnezeu, ci pur si simplu ne atrage departe de Dumnezeu si de pomenirea Lui. Ne-a schimbat gandirea intr-un fel foarte subtil si atragator, ceea ce-l face mult mai dificil de combatut si de reperat. Cand aveai ateismul pe de-o parte, si pe Dumnezeu pe de alta parte, le cunosteai pe amandoua si le puteai separa.

Credem in Dumnezeu, dar traim ca si cum Dumnezeu n-ar fi

Imi amintesc ca am citit la unul din Stareti ca astazi diavolul nu ne mai lupta cu gloante, ci ne copleseste pana la sufocare cu dulciuri, cu dulcetile acestei vieti. Te face sa crezi ca viata asta e lucrul cel mai important.

Asa ca… daca-s nefericit in casnicie, atunci divortez. Casatoria nu mai este pentru mine o cale de-a ma mantui, ci a ajuns ceva de genul: „Nu-s fericit cu femeia asta? O pot parasi oricand! Copiii mei? Pai, daca nu-i vreau, pot scapa de ei, ii pot avorta oricand!” Vedeti? Nu mai este vorba acum de un control cumplit al natalitatii, ca in comunism, ci chiar eu sunt cel care aleg: „imi fac viata grea? Scap de ei!” Gandirea noastra s-a schimbat, s-a centrat pe mine, pe ce vreau eu, pe ce ma face pe mine fericit, pe ce ma satisface pe mine… Nu mai exista Dumnezeu ca punct de referinta.

Asa ca, personal, consider ca asta-i cel mai primejdios lucru cu care se confrunta tinerii nostri de astazi: „Daca sa fiu homosexual ma face fericit, atunci pot s-o fac!”, „Daca sa iau droguri ma face fericit, atunci pot s-o fac!”…

– Da, sunt multi parinti care gandesc asa: „Orice, numai sa fie copilul meu fericit!”.

– Daca tinerii cresc avand impresia ca toate din jurul lor ar trebui sa-i faca fericiti, daca din viata lor lipseste raportarea la nevointa, la lepadarea de sine, la vesnicie, la Dumnezeu, daca nici macar nu exista asa ceva in viziunea lor asupra lumii…

– Cum spun unii: „Nu exista alta viata in afara de cea de acum!”.

– Da. Asa traim. Si poate nici nu ne dam seama de asta. Credem in Dumnezeu, dar traim ca si cum Dumnezeu n-ar fi. Asta-i pericolul… Daca tinerii cresc asa, atunci vor fi inghititi de lume, de atractiile ei, de momelile ei.

– Si ce credeti ca ar trebui sa faca parintii?

– Primul lucru: parintele trebuie sa fie om de rugaciune. Si trebuie sa se roage lui Dumnezeu nu pentru ca Dumnezeu sa-i indrepte copiii, ci pentru ca Dumnezeu sa fie cu copiii lui, sa aiba mila de copiii lui. Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune! Lucrul cel mai important este ca parintii sa se straduiasca sa fie sfinti, sa fie ei insisi cu Dumnezeu, sa traiasca cu El. Daca ei nu se lupta sa se uneasca cu Dumnezeu, atunci tot ce le spun copiilor raman cuvinte fara putere, fara har… Cuvinte goale.

Nu le putem zice „nu te droga”, ci trebuie sa le dam ceva mai bun

In zilele noastre, mai mult decat oricand, parintii insisi trebuie sa-L caute pe Dumnezeu. Si atunci copiii ii vor urma, vor merge dupa ei. Cand parintii se straduiesc sa duca o viata placuta lui Dumnezeu, o viata sfanta, atunci le sunt un exemplu copiilor, si asta-i foarte important. Daca parintele nu se roaga, atunci nici copilul nu se roaga. Daca parintele nu se duce la biserica, atunci nici copilul nu se duce la biserica. Daca parintele se duce la biserica si se vaita ba ca e lunga slujba, ba ca se plictiseste, se plange ba de preot, ba de episcop, ba de una, ba de alta, atunci copilul bineinteles ca-si zice: „Ce-mi trebuie mie asa ceva?”

De aceea, parintii trebuie sa duca o viata sfanta, din care sa razbata pacea, dragostea, mila, iertarea… Daca copilul se duce la biserica si aude o predica despre iertare si mila, dar vede ca mama si cu tata se tot cearta si se tot lupta, si nu au mila unul cu altul, si nu au iertare, atunci va parasi Biserica. Asa ca, mai inainte de toate, parintii trebuie sa se faca sfinti, si vor deveni sfinti si copiii lor.

– Cum le vorbiti tinerilor despre problema drogurilor sau alcoolului astfel incat sa nu se simta constransi in libertatea lor? E o problema specifica la adolescenti… Ati avut astfel de cazuri?

– Da, sunt aici tineri cu astfel de probleme: droguri, sex, alcool… Trebuie sa le dam in schimb ceva mai bun. Nu le putem zice „nu te droga”, daca nu inlocuim drogurile cu ceva mai bun pentru ei. Dar ce e acel „ceva mai bun”?

Pentru mine — sunt preot, am cinci copii si incerc sa-i cresc in Biserica – pentru mine, felul in care mi-am ajutat copiii sa traiasca in lume a fost sa le ofer cele bune ale lui Dumnezeu, in Biserica, ca sa nu aiba nevoie de altele.

Ce am facut, concret? Am format o comunitate, asa ca avem grupe de adolescenti si tineri, le organizam tabere si excursii, le oferim comuniunea cu alti copii ortodocsi, ii ajutam sa lege prietenii... Le dam prilejul sa nu faca numai lucruri duhovnicesti, care-s grele pentru toti. Se duc in tabere cu prietenii lor ortodocsi, fac catarari, merg in parcuri de distractii, au tot felul de activitati sociale. Le incurajam legaturile cu alti tineri ortodocsi, ca sa poata face ceva impreuna. Daca nu vrem sa umble in anturaje rele, trebuie sa le organizam un anturaj bun, ca sa le satisfacem nevoia de socializare. Sa faci parte dintr-un grup, sa socializezi, asta oricine isi doreste, dar mai ales adolescentii. Asa ca le organizam evenimente care sa le placa, tabere de vara si de iarna, tot felul de actiuni sociale — de pilda, am luat douazeci de adolescenti intr-o calatorie misionara in Mexic, ca sa ajutam niste orfani de acolo. Si acesti tineri s-au simtit bine pentru ceea ce au facut in Biserica.

Prin urmare, daca le zic „Nu fa aia, ca-i rau”, inseamna ca trebuie sa pun in loc ceva mai bun. Si, daca vor avea acest „mai bun”, lupta va fi si in continuare, dar probabilitatea de-a da acest „mai bun” pe ceva care nu-i la fel de bun este mult mai mica.

Biserica sa fie pentru tineri singurul loc care ii va primi

– Si totusi, aici, in biserica, n-ati avut cazuri concrete de tineri cu probleme?

– De probleme cu drogurile? Ba da.

– Se lupta si cu drogurile, raman si in biserica?

– Poate nu vor ramane… Am avut si cazuri cand nu au ramas in biserica. Dar telul meu, ca preot aici, este sa-i iubesc mereu si sa le spun mereu ca, oricand vin, sunt bineveniti. Pentru ca intotdeauna Biserica sa fie pentru ei un loc in care sa se poata intoarce, nu un loc care sa-i respinga sau sa-i judece.

Pentru mine poate fi adesea foarte dureros sa fac asta. Uneori mai degraba i-as alunga, pentru ca ma doare inima… si mi-ar fi mai usor sa scap de ei. Dar nu o fac. Vreau sa aiba siguranta ca, daca se spovedesc, nu vor fi judecati, pedepsiti si alungati. Ci, daca se spovedesc, vor fi acceptati, iubiti, incurajati si mangaiati.

Convingerea mea, pe care mi-am format-o din Evanghelii, este ca trebuie sa ne purtam ca in cazul fiului risipitor. Tatal l-a lasat sa plece, n-a avut ce sa-i faca, nu l-a putut obliga sa ramana. Iar fiul risipitor a plecat, s-a distrat cu prietenii, iar la sfarsit… nimic! Cand s-a intors, a fost primit – n-a fost judecat, n-a fost pedepsit, nu i s-a facut morala, n-a fost dispretuit… Si el stia ca acela era singurul loc in care ar fi fost primit: in casa Tatalui sau, in Biserica.

De multe ori, gresim atunci cand le facem morala si-i dispretuim. Biserica se transforma atunci pentru ei intr-un loc negativ, in loc sa fie un refugiu. Eu vreau ca biserica sa fie in constiinta lor singurul loc in care se afla in siguranta, singurul loc care ii va primi, singurul loc care ii va tamadui. Mi-e foarte greu. Dar asa trebuie sa fie.

Rugaciunea mamei

– Ce sfat ati da unei mame care tocmai a aflat ca copilul ei de 15-16 ani (pana mai ieri un copil!) si-a inceput viata sexuala?

– Lucrurile astea se intampla… si sunt dureroase. Parintele trebuie sa se roage pentru copil. Ii poate vorbi, isi poate deschide inima inaintea lui… Sunt lucruri pe care o mama nu poate sa nu le faca, sunt in firea ei. Poate plange pentru el, dar cel mai important este sa se roage pentru el. Sa se roage lui Dumnezeu ca sa aiba mila de el: „Doamne, miluieste! Doamne, miluieste! Doamne, miluieste!” Nu se poate ruga: „Doamne, indrepteaza-l, fa-l sa inceteze!”, fiindca nu-i asa de simplu. Vedeti, Dumnezeu nu ne face sa incetam. Nu vrea sa ne controleze: ne-a dat libertate. Dar inima de mama trebuie sa-L faca pe Dumnezeu sa se milostiveasca de copilul ei, cum a facut Hristos pe cruce, Care a zis: „Parinte, iarta-i, ca nu stiu ce fac!”. „Doamne, miluieste-l!”, asta trebuie sa fie rugaciunea ei.

– Cum pot fi adusi la biserica tinerii din familiile in care n-au avut contact cu Biserica?

– E aproape cu neputinta, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.

– Stiu ca tineti niste cursuri in licee…

– Da, de cateva ori pe an tin niste prelegeri in scoli si licee.

– Si, printre cei care va asculta, sunt si unii care vin apoi la biserica?

– Tineri care au descoperit Ortodoxia, desi parintii lor nu sunt ortodocsi? Da, unii vin…

– Ce-i sfatuiesc pe acesti tineri? Mai intai, sa intre in legatura cu alti tineri din Biserica, sa-i cunoasca pe altii ca ei. Apoi, sa aiba relatii bune si cu adultii din Biserica. Unul din cele mai importante lucruri pe care le-am invatat din experienta avuta cu copiii mei, datorita faptului ca au fost homeschooled (educati acasa), a fost faptul ca au legat prietenii cu adultii din parohie, si au fost astfel influentati foarte mult in bine. Asa ca relatia in comunitate nu era doar cu cei de-o seama cu ei, ci cu toti cei din biserica. Copiii erau parte a bisericii, erau bine primiti in biserica, erau incurajati sa cante, sa ajute in altar…

Poate am mai spus-o deja: intalnirea lor cu biserica trebuie sa fie o intalnire cu Dumnezeu, trebuie sa-L gaseasca acolo pe Dumnezeu si trebuie sa fie o intalnire placuta. Daca un tanar vine la biserica si e intampinat cu: „Oh, uite cum esti imbracat!”, daca ma duc la el si-i fac morala ca are haine nepotrivite, atunci nu-i ofer nimic din cele ale lui Dumnezeu. Chiar daca e imbracat necuviincios, eu sunt dator sa-i dau har, sa-i dau dragoste, sa fiu milostiv, pentru ca intalnirea cu Biserica sa nu-l faca sa se simta respins, ci acceptat. Atunci va capata incredere si va incepe sa se schimbe.

Mereu, mereu, mereu, trebuie sa-i iubim…

– Dar ce e de facut cu tinerii care au crescut in biserica, alaturi de parintii lor, si la un moment dat s-au razvratit? E firesca razvratirea asta? Sau e greseala parintilor?

– Uneori, da, parintii gresesc. Iarasi zic: daca parintii sunt ipocriti, inseamna ca ei sunt de vina pentru ca fiii lor parasesc Biserica. Copilul, daca se duce la biserica si afla de iertare, iar acasa vede ca nu exista iertare intre parinti, atunci, pentru el, Biserica „nu functioneaza” si o va parasi. Adolescentii vor adevar. Vedeti, ei sunt atrasi de adevar, nu de prefacatorie. Daca vad ipocrizie in casele lor, la parintii lor, atunci vor respinge Biserica. Asa ca, uneori, parintii sunt de vina. Alteori, poate ca biserica e de vina – nu Biserica in sine, ci oamenii din biserica, care spun una si fac alta. Uneori poate ca suntem de vina noi, preotii, pentru ca nu li L-am oferit pe Dumnezeu.

Dar trebuie sa recunoastem ca si influenta lumii este in clipa de fata foarte, foarte puternica. Lumea nu sprijina viata noastra in Biserica — acum, mai mult ca niciodata. Asa ca, uneori, preotul poate sa faca totul bine, parintii pot sa faca totul bine si totusi copilul sa se indeparteze. Iuda, de pilda: i s-au dat toate, a avut cel mai bun parinte duhovnicesc (Iisus era parintele lui duhovnicesc) si totusi s-a lepadat! Asa ca, uneori, este pur si simplu pacatul si diavolul. Noi putem sa facem totul bine, si totusi… Lumea are 99% influenta asupra lor si este foarte puternica.

Atunci, ce putem face? Trebuie sa ne rugam pentru ei. Sa plangem si sa ne rugam pentru ei. Si mereu, mereu, mereu, trebuie sa-i iubim… Una din rugaciunile Liturghiei, rostita doar de preot, spune: „Nu Te-ai departat, toate facandu-le, pana ce ne-ai suit la Cer”. Si Dumnezeu nu se va departa, facand totul ca sa-i cheme inapoi. El va fi pururea acolo pentru mine. Ei se vor indeparta, dar Dumnezeu nu se va indeparta. Ei vor fugi, dar Dumnezeu ii va urmari. Si, de va fi pentru ei un prilej, cat de mic, ca sa se intoarca spre Dumnezeu, Dumnezeu va fi acolo, asteptand sa-i intoarca.

Asa ca, uneori, pur si simplu trebuie sa incredem in Dumnezeu. Sa-i lasam in grija lui Dumnezeu. Si sa-I cerem lui Dumnezeu sa-i miluiasca. E tot ce putem face. Nu-i putem forta. Nu-i putem arunca intr-o camasa de forta, nu-i putem obliga…

O spun din nou: cel mai important este ca atunci cand copiii Il intalnesc pe Dumnezeu, cand intalnesc lucrurile lui Dumnezeu, cand intalnesc Biserica lui Dumnezeu, cand intalnesc un preot al lui Dumnezeu, cand intalnesc crestinii drept-slavitori ai lui Dumnezeu, trebuie sa simta dragoste”.

(va urma)

Din nr. 6 (41) al revistei Familia Ortodoxa

Din acelasi numar al revistei:

Maica Nina Krighina despre relatiile dinaintea casatoriei (I). SI DESPRE FETELE PROVOCATOARE, IMBRACAMINTEA “MODERNA” SI “PARTENERUL IDEAL”

Legaturi:

***

– Este gresita atitudinea de duritate si de cicaleala a celor mai in varsta fata de tineri (altceva este cand e vorba de copii, care trebuie struniti), efectele sunt opuse. […]

– Nu este de la Dumnezeu o atitudine dura, de aratat cu degetul. Nu avem niciun merit daca noi avem credinta, totul este dar de la Dumnezeu. Nu stim cine s-a rugat pentru noi, de ne-am trezit la adevar. Dumnezeu lucreaza pt rugaciunile altora.

– Suntem datori sa ne rugam pentru cei mai tineri.

– Sa lasam sfaturile si vorbaria aceasta goala, care, de obicei, nu arata o traire profunda, ci mai rau enerveaza, si sa ne rugam mai mult. Asta ne lipseste noua, rugaciunea pentru celalalt!

***

Anthony Karbo, comunism, consumism, droguri, Familia ortodoxa, lume seculara, materialism, relatia parinti-copii, secularizare, tineri, tineri care pacatuiesc

62 Commentarii la “PARINTELE ANTHONY KARBO (SUA) despre educatia copiilor in Biserica si despre purtarea cu tinerii cazuti in pacate. “TRAIM FARA DUMNEZEU SI NICI NU NE DAM SEAMA! Astazi diavolul nu ne mai lupta cu gloante, ci ne copleseste cu dulciuri””

<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

paraschivu nicoleta

25-06-2012 13:20

Lumea e ispitioare,
Cu plăceri atât de dulci
Şi te îndeamnă doar odată
Tu din ele ca să guşti.
La început sunt ca şi mierea,
Mai apoi sunt ca pelinul,
Iar când te trezeşti mai bine
Vezi că ţi-a rămas doar chinul.

Hrisanti

25-06-2012 16:24

“Da, sunt multi parinti care gandesc asa: „Orice, numai sa fie copilul meu fericit!”.

Din experienta mea de mama stiu ca este fals sa crezi ca-ti faci copilul fericit daruindu-i oricat, oricum si oricand vrea el !
Dimpotriva, atunci cand nu-i lasi posibilitatea sa lupte el, sa construiasca el ceva, sa descopere el ca trebuie sa faca eforturi, sa munceasca, il faci mai mult decat nefericit, il duci la frustrare !

Sun multi tineri din familii foarte bogate care ajung la sinucidere, sau la moarte din cauza drogurilor, alcoolului, si oare de ce ? De ce sa ajungi in aceasta stare ca tanar, cand ai tot ce-ti doresti din punct de vedere material si deci startul in viata mult usurat ?

Pai tocmai asta este nenorocirea, ca atunci cand ai totul de-a gata nu mai poti avea scopuri, tinte in viata, numai ai nimic de construit, si asta este frustrant.
Cred ca parintii trebuie mai intai sa lege educatia copiilor de Evanghelie, caci se gasesc in Invatatura Lui Hristos raspunsuri la toate problemele care pot interveni in viata copiilor/tinerilor si in relatia lor cu parintii, si mai apoi sa nu le dea prea mult de-a gata.

Cu cat primeste mai mult fara efort, cu cat nu i se pun limite educationale, cu atat copilul devine mai agresiv, mai debusolat, victima usoara a devierilor de comportament, pentru ca nu are REPERE !

Si reperele pot fi pe de o parte parintii ca persoane cu un anumit comportament, iar pe de alta parte principiile unei educatii crestine care-i invata pe copii/tineri ca trebuie sa fii responsabil de ceea ce faci cu viata ta.

Libertatea e lasata de Dumnezeu si este buna in masura in care este folosita cu responsabilitate !

Sunt foarte bine venite aceste articole referitoare la felul in care copiii/tineri sunt educati si formati astazi atat de familie, cat si de societate, pentru ca mie mi se pare ca aceasta mult condamnata agresivitate, debusolare a tinerilor de unii care zic stramband din nas “tinerii din ziua de azi…vai ce dezastru”, se datoreaza de fapt ascendentilor (parinti, bunici) care in mare majoritate inlocuiesc in educatia copiilor valorile spirituale, traditionale, cu valori materiale, placeri, distractii care nu pot aduce o bucurie durabila, nici nu pot cladi sufleteste, psihologic repere durabile.

Ioan

25-06-2012 21:19

Am putea sa punem degetul si pe o rana ascunsa cu grija.

Despre ce este vorba ?

Sa ne imaginam 2 cladiri : una a unei biserici si alta a unei facultati.

In facultate nu exista “mila” fata de oameni care pica examenele.

In Biserica se pare ca da.

La prima vedere am spune ca mila este o virtute a imbisericitului.

Vom observa ca traditia veche a Bisericii stia sa separe vindecarea pe de-o parte fata de MERITUL de a participa la cel mai sfant lucru cu putinta :Euharistia.

Nu intamplator “restatierii” – se pare ca nu aveau acces la Liturghia celor credinciosi. Desigur a sta in tinda nu era interzis. Din contra: parea un canon care arata REAL starea de pocainta a celui iesit din comuniune.

Mai nou copilasii defileaza in orice moment din Liturghie. Noi ii invatam asta. Noi ii invatam ca SFINTENIA este ingradita de mila Domnului.

Si asa si este in cazul unui copilas. Noi, parintii ne putem permite orice in numele nevinovatiei unui copil?

Nu putem sa ne prefacem la nesfarsit ca secularismul este ceva exterior INTOTDEAUNA.

Cand pastorii aleg calea laxismului sa nu ne mai miram ipocrit…

Severitatea disciplinei inseamna de multe ori mila fata de FIINTA autentica.

Poate un viitor Sinod….

Magda

25-06-2012 22:29

Am fost plecata ..dar am intrat pe site sa vad ce-ati mai postat; am avut senzatia ca am pierdut ceva important, neputand sa intru si sa citesc zi de zi cum eram obisnuita – o sa recuperez, oricum 🙂

Foaaarte bun articolul – spune lucrurilor pe nume atat de bine!

nicolae mirean

26-06-2012 13:22

Dragi tineri viitorul lumii
Se adânceşte în păcate
Şi-o ştie sigur fiecare .
(Dar… în păcat nu e dreptate).

Şi’un viitor al nedreptăţii
Se face azi prin cele rele,
(C’au căpătat cinste deplină).
Dar cum vom mai ieşi din ele ?

O lume rea şi’mpătimită
În care răul este-n ’’top’’
Este “deşteptul” şi “frumosul”
(Şi’neacă totul, ca’n potop).

Ce viitor ne va aduce ?
Ce rele ???. Şi… de vor spori,
(desfiinţând compet morala),
Ce echilibru vor zidi ?

Ce suflete vor fi în oameni ,
(Avizi după plăceri trupeşti)
Şi după maximum (în toate)
Sfidând cele duhovniceşti ?

Ce mai înseamnă libertatea
Când biologicul (trupesc),
E smuls demult din echilibru
Dar şi din rostul său firesc ??

Ce libertate este’aceasta,
Fără morală şi ruşine ,
Făr’de PUTEREA renunţării
Şi al valorilor creştine ?

Ce ne oferă renunţarea
Şi abstinenţa în credinţă ?…
Dar “libertatea” imorală ???,
Ce rost, ce sens , ce biruinţă ?

În ortodoxa renunţare
(Plinind poruncile divine),
Se cheltuieşte energia ,
(Curată , sfântă ), PENTRU BINE.

Libertinajul ne consumă
Şi bani (şi energii vitale),
Prezentul dar şi viitorul,
În amăgiri distrugătoare.

În bucurii fără de cinste.
În neruşine, în păcat,
(În tot ce sfântul nu exixtă)
Şi’n care totu-i vinovat.

Lumea de azi nu mai cultivă
Curatul, nevinovăţia.
Ci spurcă (fără de ruşine)
Şi pruncul şi copilăria.

Batjocoreşte sfântul, cinstea
(Pe faţă şi în chip ascuns)
Făcâd păcatele CULTURĂ
Şi mit, credinţa în Iisus.

Stinge (prin vicii şi ispite)
Întreg prestigiul renunţării
Şi’ngroapă’n marile tentaţii
Credinţa, şansele iertării.

Doar renunţarea prin credinţă
Desăvârşeşte, studiază ,
Observă, luptă şi struneaşte,
Ştie ce poate,… controlează,

Cultivă numai cele bune
(Ce vin prin legile divine),
Alungă răul, nu se “leagă” ,
“Deştept”, cu… relele străine ,

Şi aş putea să-nşirui multe,
Ce ne aduc’mpărtăşirea
Cu viaţa cea nevinovată,
Care ne’aduce mântuirea.

În “libertatea” lumii astăzi ,
Intimităţile trupeşti,
(Ce’s viu şi aprig cultivate),
Sting renunţările fireşti.

Sting stinghereala şi ruşinea
Şi gândul că e un păcat
(Cu consecinţe-n timp şi-n suflet)
Şi că ne-a prins şi ne-a legat.

Stinge respectul pentru sine
Şi curăţia cea trupească ,
Teama de boli, de şantajarea
Demonico-duhovnicească.

Căsătoria’ncununează
Pe tineri (doar în feciorie)
Nevinovaţi, ce n-au strâns răul
(Din alte trupuri), prin curvie.

Că răul strâns (din alte trupuri),
Prin bucuriile curveşti
Distruge legătura sfântă
Şi sensul vieţii omeneşti .

Şi’orice păcat distruge viaţa
Că ne desparte de Hristos ,
Ne şantajează cu plăcerea
Şi… cheltim!! (fără folos).

Ne vindem pentru’acestea munca
(Şi în mod sigur sănătatea
Şi energiile vitale)
Şi ne distrugem demnitatea.

Distrugem dintrunoi umanul
(Şi ce’am primit prin Duhul Sfânt
De la botez) şi rostul vieţii ,
Trăind demonic pe pământ .

Căci libertatea necinstită,
Ne duce-n mare nedreptate
(Aşa cum este asăzi lumea,
Care… ’nsetează de… “dreptate”.

Căci pentru noi (vrem toţi) dreptatea
Dar… fiecare-i păcătos
(Nedrept cu Dumnezeu , cu sine)
Şi fără frică de Hristos.

Da’i cu putinţă să se facă
Dreptate fără Dumnezeu ???,
Fără să respectăm ca oameni
Porunca şi cuvântul său ???

Aceasta-i doar o utopie!,
Că’n ego luptă fiecare,
(Ne-drept şi ne-cinstit adesea)
Fără de sfânt şi renunţare.

Dreptatea între oameni vine
(În mod concret, prin Dumnezeu),
Când om cu om e drept şi sincer
Şi nu ia decât ce-i al său.

Când nu se minte. Nu se fură.
Când orice om este cinstit
Şi nu pretinde niciodată
Decât atât cât a muncit.

Când nimeni (judecând) nu’nşeală
Nu fură (şi nici nu curveşte).
Când sfântul e’n respect şi cinste.
Când fiecare şi-l doreşte.

Dar cine mai respectă’acestea
Când nicăieri nu-i renunţare
Şi… -n orice poftă omenească ,
Se află şi o încălcare ?

Ce bine’aduce libertatea
Fără Hristos , fără morală
(În om , în suflet , în familii),
În lumea-ntreagă şi în ţară ?

Ce viitor ne facem astfel…,
E lesne de imaginat,
Fără Hristos , -sau… cel de formă-
Şi în păcat nelimitat .

Dragi tineri , viitorul lumii
Se adânceşte în păcate !
(Şi-o simte sigur fiecare),
Dar în păcat, nu e dreptate.

Viaţa curată , liturghia ,
Şi tot ce-a spus Mântuitorul
Pote schimba prezentu-n bine
(Şi întru El şi viitorul).