PARINTELE ANTHONY KARBO (SUA) despre educatia copiilor in Biserica si despre purtarea cu tinerii cazuti in pacate. “TRAIM FARA DUMNEZEU SI NICI NU NE DAM SEAMA! Astazi diavolul nu ne mai lupta cu gloante, ci ne copleseste cu dulciuri”

De vorba cu Parintele Anthony Karbo, Colorado Springs (S.U.A.) despre problemele tinerilor din ziua de azi

“Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune” (I)

“- Parinte, care sunt problemele majore ale adolescentilor din ziua de astazi? Cum sa proce­deze parintii ca sa le previna?

– Eu nu cunosc situatia tinerilor din Romania, dar, din experienta mea de aici — de­oarece imi inchipui ca lucrurile stau cam la fel peste tot — problema principala este gandirea secularizata: traim fara Dumnezeu. Intreaga cultura in care traim functioneaza asa, fara constiinta lui Dumnezeu.

Ce este viziunea secularizata asupra lumii, secularismul? Este o viata traita materialist, in care devenim simpli consumatori – de muzica, de cultura, de bunuri materiale. Este o viata care se centreaza pe cumpararea de lucruri si desfatarea de ele.

Acest fel de materialism, acest consumerism este o primejdie mult mai mare decat comunismul. Macar comunismul recunostea ca exista Dumnezeu, doar ca trebuie elimi­nat! Asadar, pentru comunisti, Dumnezeu exista — era inamicul lor. Insa materialismul nici macar nu mai recunoaste ca ar exista un Dumnezeu, nici macar nu se mai lupta cu El, ci ne inghite cu totul. Ne ademeneste, cum s-a intamplat odinioara cu pomul cu­nostintei binelui si raului: pare dulce, placut la vedere, bun de mancat, si suntem sedusi de el. Materialismul nu-i declara razboi lui Dumnezeu, ci pur si simplu ne atrage de­parte de Dumnezeu si de pomenirea Lui. Ne-a schimbat gandirea intr-un fel foarte subtil si atragator, ceea ce-l face mult mai dificil de combatut si de reperat. Cand aveai ateismul pe de-o parte, si pe Dumnezeu pe de alta parte, le cunosteai pe amandoua si le puteai separa.

Credem in Dumnezeu, dar traim ca si cum Dumnezeu n-ar fi

Imi amintesc ca am citit la unul din Stareti ca astazi diavolul nu ne mai lupta cu gloante, ci ne copleseste pana la sufocare cu dulciuri, cu dulcetile acestei vieti. Te face sa crezi ca viata asta e lucrul cel mai important.

Asa ca… daca-s nefericit in casnicie, atunci divortez. Casatoria nu mai este pentru mine o cale de-a ma mantui, ci a ajuns ceva de ge­nul: „Nu-s fericit cu femeia asta? O pot parasi oricand! Copiii mei? Pai, daca nu-i vreau, pot scapa de ei, ii pot avorta oricand!” Vedeti? Nu mai este vorba acum de un control cumplit al natalitatii, ca in comunism, ci chiar eu sunt cel care aleg: „imi fac viata grea? Scap de ei!” Gandirea noastra s-a schim­bat, s-a centrat pe mine, pe ce vreau eu, pe ce ma face pe mine fericit, pe ce ma satisface pe mine… Nu mai exista Dumnezeu ca punct de referinta.

Asa ca, personal, consider ca asta-i cel mai primejdios lucru cu care se confrunta tinerii nostri de astazi: „Daca sa fiu homosexual ma face fericit, atunci pot s-o fac!”, „Daca sa iau droguri ma face fericit, atunci pot s-o fac!”…

– Da, sunt multi parinti care gan­desc asa: „Orice, numai sa fie copilul meu fericit!”.

– Daca tinerii cresc avand impresia ca toate din jurul lor ar trebui sa-i faca fericiti, daca din viata lor lipseste raportarea la nevointa, la lepa­darea de sine, la vesnicie, la Dumnezeu, daca nici macar nu exista asa ceva in viziunea lor asupra lumii…

– Cum spun unii: „Nu exista alta viata in afara de cea de acum!”.

– Da. Asa traim. Si poate nici nu ne dam seama de asta. Credem in Dumnezeu, dar traim ca si cum Dumnezeu n-ar fi. Asta-i pericolul… Daca tinerii cresc asa, atunci vor fi inghititi de lume, de atractiile ei, de momelile ei.

– Si ce credeti ca ar trebui sa faca parintii?

– Primul lucru: parintele trebuie sa fie om de rugaciune. Si trebuie sa se roage lui Dumnezeu nu pentru ca Dumnezeu sa-i in­drepte copiii, ci pentru ca Dumnezeu sa fie cu copiii lui, sa aiba mila de copiii lui. Astazi, ca sa fii parinte, trebuie sa fii om de rugaciune! Lucrul cel mai important este ca parintii sa se straduiasca sa fie sfinti, sa fie ei insisi cu Dumnezeu, sa traiasca cu El. Daca ei nu se lupta sa se uneasca cu Dumnezeu, atunci tot ce le spun copiilor raman cuvinte fara putere, fara har… Cuvinte goale.

Nu le putem zice „nu te droga”, ci trebuie sa le dam ceva mai bun

In zilele noastre, mai mult decat oricand, pa­rintii insisi trebuie sa-L caute pe Dumnezeu. Si atunci copiii ii vor urma, vor merge dupa ei. Cand parintii se straduiesc sa duca o viata placuta lui Dumnezeu, o viata sfanta, atunci le sunt un exemplu copiilor, si asta-i foarte important. Daca parintele nu se roaga, atunci nici copilul nu se roaga. Daca parintele nu se duce la biserica, atunci nici copilul nu se duce la biserica. Daca parintele se duce la biserica si se vaita ba ca e lunga slujba, ba ca se plictiseste, se plange ba de preot, ba de episcop, ba de una, ba de alta, atunci copilul bi­neinteles ca-si zice: „Ce-mi trebuie mie asa ceva?”

De aceea, parintii trebuie sa duca o viata sfanta, din care sa razbata pacea, dragostea, mila, iertarea… Daca copilul se duce la biserica si aude o predica despre iertare si mila, dar vede ca mama si cu tata se tot cearta si se tot lupta, si nu au mila unul cu altul, si nu au iertare, atunci va parasi Biserica. Asa ca, mai inainte de toate, parintii trebuie sa se faca sfinti, si vor deveni sfinti si copiii lor.

– Cum le vorbiti tinerilor despre problema dro­gurilor sau alcoolului astfel incat sa nu se simta constransi in libertatea lor? E o problema specifica la adolescenti… Ati avut astfel de cazuri?

– Da, sunt aici tineri cu astfel de probleme: droguri, sex, alcool… Trebuie sa le dam in schimb ceva mai bun. Nu le putem zice „nu te droga”, daca nu inlocuim drogurile cu ceva mai bun pentru ei. Dar ce e acel „ceva mai bun”?

Pentru mine — sunt preot, am cinci copii si incerc sa-i cresc in Biserica – pentru mine, felul in care mi-am ajutat copiii sa traiasca in lume a fost sa le ofer cele bune ale lui Dumnezeu, in Biserica, ca sa nu aiba nevoie de altele.

Ce am facut, concret? Am format o co­munitate, asa ca avem grupe de adolescenti si tineri, le organizam tabere si excursii, le ofe­rim comuniunea cu alti copii ortodocsi, ii ajutam sa lege prietenii... Le dam prilejul sa nu faca numai lucruri duhovnicesti, care-s grele pentru toti. Se duc in tabere cu priete­nii lor ortodocsi, fac catarari, merg in parcuri de distractii, au tot felul de activitati sociale. Le incurajam legaturile cu alti tineri ortodocsi, ca sa poata face ceva impreuna. Daca nu vrem sa umble in anturaje rele, trebuie sa le organi­zam un anturaj bun, ca sa le satisfacem nevoia de socializare. Sa faci parte dintr-un grup, sa socializezi, asta oricine isi doreste, dar mai ales adolescentii. Asa ca le organizam evenimente care sa le placa, tabere de vara si de iarna, tot felul de actiuni sociale — de pilda, am luat do­uazeci de adolescenti intr-o calatorie misionara in Mexic, ca sa ajutam niste orfani de acolo. Si acesti tineri s-au simtit bine pentru ceea ce au facut in Biserica.

Prin urmare, daca le zic „Nu fa aia, ca-i rau”, inseamna ca trebuie sa pun in loc ceva mai bun. Si, daca vor avea acest „mai bun”, lupta va fi si in continuare, dar probabilitatea de-a da acest „mai bun” pe ceva care nu-i la fel de bun este mult mai mica.

Biserica sa fie pentru tineri sin­gurul loc care ii va primi

– Si totusi, aici, in biserica, n-ati avut cazuri concrete de tineri cu probleme?

– De probleme cu drogurile? Ba da.

– Se lupta si cu drogurile, raman si in biserica?

– Poate nu vor ramane… Am avut si cazuri cand nu au ramas in biserica. Dar telul meu, ca preot aici, este sa-i iubesc mereu si sa le spun mereu ca, oricand vin, sunt bineveniti. Pentru ca intotdeauna Biserica sa fie pentru ei un loc in care sa se poata intoarce, nu un loc care sa-i respinga sau sa-i judece.

Pentru mine poate fi adesea foarte dureros sa fac asta. Uneori mai degraba i-as alunga, pentru ca ma doare inima… si mi-ar fi mai usor sa scap de ei. Dar nu o fac. Vreau sa aiba siguranta ca, daca se spovedesc, nu vor fi judecati, pedepsiti si alungati. Ci, daca se spovedesc, vor fi acceptati, iubiti, incurajati si mangaiati.

Convingerea mea, pe care mi-am format-o din Evanghelii, este ca trebuie sa ne purtam ca in cazul fiului risipitor. Tatal l-a lasat sa plece, n-a avut ce sa-i faca, nu l-a putut obliga sa ramana. Iar fiul risipitor a plecat, s-a distrat cu prietenii, iar la sfarsit… nimic! Cand s-a intors, a fost primit – n-a fost judecat, n-a fost pedep­sit, nu i s-a facut morala, n-a fost dispretuit… Si el stia ca acela era singurul loc in care ar fi fost primit: in casa Tatalui sau, in Biserica.

De multe ori, gresim atunci cand le facem morala si-i dispretuim. Biserica se transforma atunci pentru ei intr-un loc negativ, in loc sa fie un refugiu. Eu vreau ca biserica sa fie in constiinta lor singurul loc in care se afla in siguranta, singurul loc care ii va primi, singurul loc care ii va tamadui. Mi-e foarte greu. Dar asa trebuie sa fie.

Rugaciunea mamei

– Ce sfat ati da unei mame care tocmai a aflat ca copilul ei de 15-16 ani (pana mai ieri un co­pil!) si-a inceput viata sexuala?

– Lucrurile astea se intampla… si sunt du­reroase. Parintele trebuie sa se roage pentru copil. Ii poate vorbi, isi poate deschide inima inaintea lui… Sunt lucruri pe care o mama nu poate sa nu le faca, sunt in firea ei. Poate plange pentru el, dar cel mai important este sa se roage pentru el. Sa se roage lui Dumnezeu ca sa aiba mila de el: „Doamne, miluieste! Doamne, miluieste! Doamne, miluieste!” Nu se poate ruga: „Doamne, indrepteaza-l, fa-l sa inceteze!”, fi­indca nu-i asa de simplu. Vedeti, Dumnezeu nu ne face sa incetam. Nu vrea sa ne contro­leze: ne-a dat libertate. Dar inima de mama trebuie sa-L faca pe Dumnezeu sa se milostiveasca de copilul ei, cum a facut Hristos pe cruce, Care a zis: „Parinte, iarta-i, ca nu stiu ce fac!”. „Doamne, miluieste-l!”, asta trebuie sa fie rugaciunea ei.

– Cum pot fi adusi la biserica tinerii din fa­miliile in care n-au avut contact cu Biserica?

– E aproape cu neputinta, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.

– Stiu ca tineti niste cursuri in licee…

– Da, de cateva ori pe an tin niste prelegeri in scoli si licee.

– Si, printre cei care va asculta, sunt si unii care vin apoi la biserica?

– Tineri care au descoperit Ortodoxia, desi parintii lor nu sunt ortodocsi? Da, unii vin…

– Ce-i sfatuiesc pe acesti tineri? Mai intai, sa intre in legatura cu alti tineri din Biserica, sa-i cunoasca pe altii ca ei. Apoi, sa aiba relatii bune si cu adultii din Biserica. Unul din cele mai importante lucruri pe care le-am invatat din experienta avuta cu copiii mei, datorita faptului ca au fost homeschooled (educati acasa), a fost faptul ca au legat prietenii cu adultii din parohie, si au fost astfel influentati foarte mult in bine. Asa ca relatia in comunitate nu era doar cu cei de-o seama cu ei, ci cu toti cei din biserica. Copiii erau parte a bisericii, erau bine primiti in biserica, erau incurajati sa cante, sa ajute in altar…

Poate am mai spus-o deja: intalnirea lor cu biserica trebuie sa fie o intalnire cu Dumnezeu, trebuie sa-L gaseasca acolo pe Dumnezeu si trebuie sa fie o intalnire placuta. Daca un ta­nar vine la biserica si e intampinat cu: „Oh, uite cum esti imbracat!”, daca ma duc la el si-i fac morala ca are haine nepotrivite, atunci nu-i ofer nimic din cele ale lui Dumnezeu. Chiar daca e imbracat necuviincios, eu sunt dator sa-i dau har, sa-i dau dragoste, sa fiu milostiv, pentru ca intalnirea cu Biserica sa nu-l faca sa se simta respins, ci acceptat. Atunci va capata incredere si va incepe sa se schimbe.

Mereu, mereu, mereu, trebuie sa-i iubim…

– Dar ce e de facut cu tinerii care au crescut in biserica, alaturi de parintii lor, si la un moment dat s-au razvratit? E firesca razvratirea asta? Sau e greseala parintilor?

– Uneori, da, parintii gresesc. Iarasi zic: daca parintii sunt ipocriti, inseamna ca ei sunt de vina pentru ca fiii lor parasesc Biserica. Copilul, daca se duce la biserica si afla de ier­tare, iar acasa vede ca nu exista iertare intre parinti, atunci, pentru el, Biserica „nu functi­oneaza” si o va parasi. Adolescentii vor adevar. Vedeti, ei sunt atrasi de adevar, nu de pre­facatorie. Daca vad ipocrizie in casele lor, la parintii lor, atunci vor respinge Biserica. Asa ca, uneori, parintii sunt de vina. Alteori, poate ca biserica e de vina – nu Biserica in sine, ci oamenii din biserica, care spun una si fac alta. Uneori poate ca suntem de vina noi, preotii, pentru ca nu li L-am oferit pe Dumnezeu.

Dar trebuie sa recunoastem ca si influ­enta lumii este in clipa de fata foarte, foarte puternica. Lumea nu sprijina viata noastra in Biserica — acum, mai mult ca niciodata. Asa ca, uneori, preotul poate sa faca totul bine, pa­rintii pot sa faca totul bine si totusi copilul sa se indeparteze. Iuda, de pilda: i s-au dat toate, a avut cel mai bun parinte duhovnicesc (Iisus era parintele lui duhovnicesc) si totusi s-a lepa­dat! Asa ca, uneori, este pur si simplu pacatul si diavolul. Noi putem sa facem totul bine, si totusi… Lumea are 99% influenta asupra lor si este foarte puternica.

Atunci, ce putem face? Trebuie sa ne ru­gam pentru ei. Sa plangem si sa ne rugam pentru ei. Si mereu, mereu, mereu, trebuie sa-i iubim… Una din rugaciunile Liturghiei, ros­tita doar de preot, spune: „Nu Te-ai departat, toate facandu-le, pana ce ne-ai suit la Cer”. Si Dumnezeu nu se va departa, facand totul ca sa-i cheme inapoi. El va fi pururea acolo pen­tru mine. Ei se vor indeparta, dar Dumnezeu nu se va indeparta. Ei vor fugi, dar Dumnezeu ii va urmari. Si, de va fi pentru ei un prilej, cat de mic, ca sa se intoarca spre Dumnezeu, Dumnezeu va fi acolo, asteptand sa-i intoarca.

Asa ca, uneori, pur si simplu trebuie sa incredem in Dumnezeu. Sa-i lasam in grija lui Dumnezeu. Si sa-I cerem lui Dumnezeu sa-i miluiasca. E tot ce putem face. Nu-i putem forta. Nu-i putem arunca intr-o camasa de forta, nu-i putem obliga…

O spun din nou: cel mai important este ca atunci cand copiii Il intalnesc pe Dumnezeu, cand intalnesc lucrurile lui Dumnezeu, cand intalnesc Biserica lui Dumnezeu, cand intal­nesc un preot al lui Dumnezeu, cand intalnesc crestinii drept-slavitori ai lui Dumnezeu, tre­buie sa simta dragoste”.

(va urma)

Din nr. 6 (41) al revistei Familia Ortodoxa

Legaturi: