PS Benedict Bistrițeanul despre VIAȚA TRĂITĂ ÎN EXTERIOR, „DUHUL ERETIC” și TRĂIREA STRÂMBĂ din spatele faptelor corecte ale FARISEULUI și despre importanța CITIRII CĂRȚILOR SFINTE: “Scopul împlinirii legii lui Dumnezeu este întalnirea cu Hristos, nu dezvoltarea personală” (VIDEO, TEXT)

PS Benedict Bistrițeanul: „Fascinația fariseului” | Predică la Duminica a 33-a după Rusalii

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 21 februarie 2021, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca:

„Preacuviosi si preacucenici parinti, iubiti frati si surori!

Ca un ecou al lecturii Evangheliei pe care tocmai am ascultat-o cred ca se poate auzi in mintea noastra: “Iti multumesc, Doamne, ca nu sunt ca acest… fariseu”. Si intr-o intensitate mai scazuta cred ca vine si acest lucru: “Iti multumesc, Doamne, ca nu sunt nici ca acest vames”. De fapt, din nefericire, Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o ne citeste gandurile, ne pune in fata unui computer tomograf si ne scaneaza din cap pana in picioare. Eu sunt si fariseul, eu sunt si vamesul, eu sunt cel care traiesc in ambele ipostaze succesiv, ba uneori aproape chiar deodata, paradoxal.

Pornind de la acest gand as zice ca nu de putine ori, fiind atat de obisnuiti cu aceasta parabola, am avea tendinta sa abordam o intelegere simplificata, as zice usor schilodita. Ca noua, de regula, ne place sa asezam in categorii, sa limpezim lucrurile si pur si simplu sa fim ori aici, ori acolo. Ne-ar placea sa expediem repede aceasta realitate, plasandu-ne in mod normal in afara: Doamne, eu nu as putea sa fiu ca acest fariseu… Sau, pe de o parte am vrea sa fim ca vamesul si totusi nu am vrea sa fim ca el, pentru ca vamesul era un pacatos notoriu. Nu cred ca este obligatoriu sa treci prin fundul iadului pe care il aduce pacatul, ca sa te intorci mai indreptat la casa ta. Daca se intampla, traim in nadejde, dar cred ca nu e obligatoriu sa treci prin aceasta stare.

Dumnezeu asa a randuit ca in ultimii trei ani eu sa fiu cel care sa va vorbesc de la amvon talcuind aceasta parabola. In 2019 va vorbeam despre „metodologia” care se ascunde in spatele rugaciunii sau, mai in zona noastra teologica, duhul cu care cei doi protagonisti ai Evangheliei se apropie de Domnul in asa numita lor rugaciune. Si va ziceam atuncea ca, dincolo de fapte, este foarte important duhul care insoteste faptele; pentru ca altminteri putem sa fim ortodocsi, dar sa traim eretic. Ce inseamna sa traiesti eretic? Sa faci faptele pe care ar trebui sa le faci, dar sa nu ajungi la nici un rezultat. De fapt, acesta este diagnosticul: cand noi facem ceea ce suntem chemati sa facem, ceea ce trebuie sa facem, dar nu ajungem la rezultate, inseamna ca ceva nu functioneaza, e „scalciata” directia. E ca si cand sunt doua linii paralele care nu se intalnesc, zicem noi, niciodata. Poate matematicienii ne vor contrazice, poate vreodata se vor intalni sau poate chiar se intalnesc. Anul trecut va vorbeam despre tipologii: vamesi si farisei, pentru ca pana la urma, dicolo de simpla lor calitate de oameni, ca asa incepe Evanghelia, cu doi oameni. Si de aici incolo va vorbeam despre doua comportamente: unul exterior, superficial, al fariseului si unul mai launtric, care vine dintr-o obligatie, dintr-o povara a pacatului. Cand simti povara pacatului puternica e ceva launtric care te macina si atunci iti muti experienta ta din afara inspre inauntru. N-ai incotro, pentru ca simti aceasta greutate.

Anul acesta, in aceasta duminica, as vrea sa poposim impreuna asupra personajului pe care de regula il judecam si se vede ca si Domnul intr-un fel il vadeste in erezia lui, in sensul de traire stramba: despre farisei. Si nu neaparat intr-un sens negativ, dar nici nu-mi doresc sa il scot fata curata. Pe farisei ii vedem mereu in jurul Domnului Hristos, sunt fascinati de Domnul Hristos. De ce sunt fascinati? Pentru ca in Hristos ei recunosteau, inconstient, tot ceea ce ei propovaduiau si incercau sa traiasca. E atat de interesant sa vorbesti despre ceva pe care iti doresti sa ti se intample in viata ta, sa il vezi in fata ta – pentru ca Hristos era intruparea a tot ceea ce ei gandeau, graiau si faceau – dar sa existe totusi o prapastie intre tine si celalalt si sa nu reusesti sa o treci, in sensul in care sa il recunosti. Il vedeau in Hristos pe fariseul perfect, in sensul de cel care implineste legea. Ca sa ne intelegem, fariseul este cel care propovaduia si se straduia sa implineasca legea cu totul. Il vezi asadar in Hristos pe fariseul asa cum ai vrea tu sa fii, apartinand acestei tagme si totusi nu reusesti sa treci dincolo, sa ingenunchezi in fata Lui si sa Ii spui: ma bucur si asta vreau si eu sa ajung, ca si Tine. Si, din aceasta pricina, pentru ca nu reusesti sa Il recunosti in Hristos pe cel pe care tu il gandeai ca sa devii, devii dintr-o data frustrat, nervos si nemultumit. Si aceasta fascinatie se transforma intr-un fel de a te afla in treaba tot timpul. Tot timpul aveau ceva de adaugat la lucrurile frumoase pe care le facea Hristos, la lucrarea Lui minunata, ei erau „gardienii” mereu „de serviciu” care sa spuna ceva, sa comenteze ceva, sa fie contra, sa aduca in fata un „viciu de procedura”, cum am zice astazi. Ei erau de fapt ceea ce in muzica s-ar putea descrie in felul urmator. Cei care au ureche muzicala spun asa: sa intre pe ton, nici mai jos, nici mai sus. Ei pot sa stie notele, dar s-ar putea sa fie o coma, ceva ce aproape nici nu simti, pentru cine nu are ureche muzicala foarte buna. Niciodata nu sunt in ton, sunt fie mai sus, fie mai jos. Asta sunt fariseii. Ei canta partitura, dar niciodata nu sunt in acelasi ton, sau sa zic pe aceeasi frecventa. Si pentru ca nu esti pe frecventa, nu reusesti sa te suprapui intru totul cu ceea ce propovaduiesti, nu reusesti sa traiesti deplin ceea ce tu vorbesti – pentru ca legea pana la urma trebuie sa te conduca la intalnirea cu Dumnezeu. Daca implinirea legii nu te conduce la intalnirea cu Dumnezeu inseamna ca esti sub ton sau deasupra tonului. Sau, in matematica, poti sa ai tot algoritmul perfect, dar daca la un moment dat nu esti atent si, dupa virgula, in loc de zero pui unu sau schimbi a nu stiu cata cifra dupa virgula, e suficient pentru ca rezultatul sa nu mai fie bun. Asta inseamna ca mereu si mereu sa incerci sa primesti legea, dar Duhul sa nu fie acolo prezent si atunci se genereaza ceea ce ziceam in farisei, acea fascinatie amestecata cu frustrare si nemultumire ca, de fapt, Hristos era Legea intrupata; si El Insusi spune, in Evanghelia dupa Ioan, cap. 5, versetul 17, “nu am venit sa stric legea, ci sa o implinesc“. Culmea, ei aveau in fata lor pe Hristos, implinirea Legii pe care ei o propovaduiau, o studiau si se straduiau sa o puna in practica. Si totusi nu Il recunosteau. De ce? Pentru ca e acest duh strain, duh eretic – cum ar spune parintele Rafail Noica ca noi suntem ortodocsi, dar traim eretic – care nu te lasa sa intri direct pe frecventa si sa recunosti in Hristos tot ceea ce tu ti-ai dorit vreodata, mantuirea, sensul vietii, scopul si finalitatea a tot ceea ce exista in aceasta lume.

Ce mai putem adauga despre acesti farisei? Prima caracteristica pe care am dezvoltat-o era aceasta: erau mereu in jurul lui Hristos, se tineau ca scaiul de om, fascinati. Nu avem motive sa credem ca nu erau oameni morali, cel putin din perspectiva omului exterior, a omului faptelor, a ceea ce presupunea legea. Ei tineau foarte atent, in detaliu, legea Vechiului Testament, dar si legile ritualice pe care ei le-au adaugat in decursul timpului. Studiau Scriptura, o studiau foarte serios si incercau sa o aplice in detaliu si doreau sa o vada aplicata si la ceilalti. De aceea erau foarte duri la adresa celorlalti, pentru ca nu erau atenti la legea pe care ei o invatau si o propovaduiau. Mai mult decat atat, erau recunoscuti si in spatiul public drept oameni religiosi, cei mai religiosi oameni, cei mai zelosi in neprihanirea lor. E lucru cunoscut acesta. Standardele pe care ei le ridicau erau foarte greu de atins. Insusi Domnul, in Evanghelia dupa Matei, cap 5, versetul 20 zice lucrul urmator: “de nu va prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si a fariseilor, nu veti intra in Imparatia Cerurilor“. Deci Hristos recunoaste dreptatea, starea morala a carturarilor si a fariseilor. Ca sa zic pe limba zilelor noastre: aveau un CV impresionant. […]

Si ca sa sintetizez, ce faceau ei? Studiau legea, se straduiau sa o implineasca si ii invatau pe oameni sa o tina. Stateau mereu langa templu. Nu e putin lucru sa stai langa biserica permanent. Se separau de rau. “Iesiti din mijlocul lor si va osebiti si de ceea ce este necurat sa nu va atingeti“. Se straduiau sa nu se atinga de rau. Si apoi, pentru ca erau si foarte invatati, erau disponibil tot timpul la dezbateri, erau apologeti, cum am zice noi astazi. Cand cunosti legea, cand cunosti Scriptura, atunci cand cineva te provoaca stai drept si raspunzi. Nu sunt putine calitatile pe care le putem scoate in evidenta. Si totusi greseala lor era orientarea si duhul care insotea faptuirea. “Metodologia”, ceea ce astazi am numi, intr-un sens extrem sa zicem, dezvoltare personala, autocontemplare, audezvoltare. De fapt, aveau nevoie de Hristos si de ceilalti ca de un auditoriu, ca de cineva care sa-i confirme, sa ii admire si care sa observe cat de morali si cat de deosebiti sunt. Altminteri nu se simteau impliniti si starea lor morala nu le aducea nici un fel de mangaiere. Si, in consecinta, acest duh eretic ii facea sa aiba o viata traita in exterior. E mult mai simplu ca viata in exterior sa fie observata. Cine stie launtrul tau, nu? Esti bun pe dinafara, dar cine stie cum esti tu pe dinauntru? S-ar putea ca multi sau chiar nimeni sa nu intuiasca o vreme ce traiesti tu inauntru de fapt. Scopul implinirii legii lui Dumnezeu este intalnirea cu Hristos. Si sa nu uitam ca Sfantul Marcu Ascetul spune ca Hristos Insusi se afla ascuns in poruncile Lui si pe masura ce le implinim Il aflam pe Hristos. Daca implinind poruncile nu Il aflam pe Hristos inseamna ca ceva e eretic, ceva e strain de duhul ortodox, de duhul bun, in faptuirea noastra. Acesta este scopul legii, nu dezvoltarea personala, nu autocontemplarea, ci intalnirea cu Hristos.

Partea finala a cuvantului meu imi doresc sa fie o pledoarie generata de aceasta pozitie pe care o aveau fariseii in societatea lor, aplicata vremurilor noastre. Aceasta pledoarie pentru preocuparea religioasa, pentru studiu, pentru informare, pentru lectura in ceea ce priveste Sfanta Scriptura si invatatura noastra de credinta.

Atatea „investitii” facem in aceasta lume, mai ales parintii in viata copiilor, atatea investitii… Ore platite scump pentru pregatirea pentru medicina sau informatica sau limbi straine sau mai stiu eu. Mult, foarte mult. In ce priveste educatia religioasa investim atat de putin, macar ca educatia religioasa are o perspectiva panoramica asupra vietii. Nu e vorba doar de a studia niste informatii, ci a avea informatii care sa-ti aduca o perspectiva asupra vietii dar, sa fim atenti, nu numai asupra vietii, ci si asupra mortii si a vietii viitoare. Educatia religioasa este net superioara oricarei alte educatii, fara sa discriminez o zona sau alta, fara sa ma adresez in termeni peiorativi fata de o zona sau alta. Si, din nefericire, ii dam atat de putina importanta.

Si ora de religie care se desfasoara in scoala este considerata de cele mai multe ori drept o cenusareasa sau un mijloc de a lua un zece in plus. Cand in vremea comunista se dorea atat de mult sa invatam despre credinta si nu se putea, iar cei care mai faceau cateheze pe ici pe colo au suferit, inclusiv profesorii nostri de teologie care au fost aici, la Academia Teologica din Cluj. Si noi, astazi, dam atat de putina importanta educatiei religioase…

Acum am dat acest  exemplu, parintii in pregatirea copiilor. Dar, in general, noi daca in fiecare zi, pornind de la acest exemplu al studiosilor farisei, daca in fiecare zi am citi macar un capitol din Scriptura si 3-4 pagini dintr-o carte duhovniceasca care sa ne invete cum sa traim – oameni care au trait din experienta, oameni care au primit cuvant de la Dumnezeu ca sa transmita lumii – viata ar fi altfel. Stam ore in sir – si nu as vrea sa sune ca si judecata – stam ore in sir in fata televizorului si a calculatorului, inclusiv eu, si atat de putin pregatindu-ne pentru cele teologice, religioase, duhovnicesti, care tin de viata. Exista o atat de vasta bibliografie in ceea ce priveste viata spirituala, in zilele noastre, cum nu a existat niciodata si totusi se citeste atat de putin.

Pornesc de aici si fac aceasta pledoarie si ma folosesc de Evanghelia dupa Ioan, cap 5, versetul 39-40. Zice Domnul: “Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica si acelea sunt cele care marturisesc despre Mine“. Si ii critica pe cei care Il ascultau: “Si voi nu veniti la Mine ca sa aveti viata!“. Este mare nevoie de studiu in ceea ce priveste credinta noastra, pentru ca intelegerea va fi in consecinta. Avem o fascinatie deosebita pentru scrierile „de nișă”, scrierile de scandal, cand vine vorba de cele religioase, (…), diverse romane imaginare care se vand ca bestseller peste tot in aceasta lume si se citesc ca painea calda. Si cand vine vorba de Evanghelie si de scrierile Parintilor mai vechi sau mai noi, suntem poate la clasa zero sau poate chiar mai inainte de atat. Va zic cu durere aceasta. Pentru ca, in orice domeniu, daca vrea cineva sa progreseze este invitat sa se pregateasca. Cand vine vorba de zona teologica, religioasa, parca noi trebuie sa simplificam tot timpul lucrurile, pentru ca, de fapt, nu reusim sa depunem un efort ca sa avem o intelegere superioara a vietii.

Ortodoxia nu este ceva simplu, nu presupune viata exterioara, nu este doar un moralism la indemana, asa cum era cazul fariseilor. Presupune viata launtrica. Si de aceea avem la indemana atatea scrieri frumoase, pe langa Sfanta Scriptura la care suntem chemati sa o avem in vedere. Insusi Sfantul Apostol Pavel, care si el fusese un fariseu, ii scrie ucenicului sau Timotei, in Epistola pe care tocmai am auzit-o lecturata astazi.

“Fiindca de mic copil cunosti Scripturile care pot sa te intelepteasca spre mantuire, prin credinta cea intru Hristos Iisus. Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre inteleptirea cea intru dreptate“.

Vedeti cat de importanta dadea studiului Sfantul Apostol Pavel, ca un fost fariseu, cum era inainte sa primeasca chemarea de la Dumnezeu.

Si va mai adaug cateva versete luate in principiu din Psalmul 118, care are in vedere legea lui Dumnezeu, studiul legii si folosul ei. Mai inainte de orice este vorba de o transmitere din generatie in generatie. Va citesc câteva versete din Psalmul 77.

„Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru început,

Câte am auzit şi am cunoscut şi câte părinţii noştri ne-au învăţat.

Nu s-au ascuns de la fiii lor, din neam în neam,

Vestind laudele Domnului şi puterile Lui şi minunile pe care le-a făcut”.

Ce este educatia religioasa? Vestim minunile pe care le-a facut Domnul. Cum? Punem aceasta intrebare. O preocupare permanenta, gandul mereu la legea lui Dumnezeu.

In Psalmul 118 zice: “ca am iubit legea Ta. Ea toata ziua cugetarea mea este“. N-ar fi putin lucru sa ne gandim toata ziua la legea lui Dumnezeu.

De ce? Si raspunde tot psalmistul in acelasi psalm: Pentru ca… “fericiti sunt cei fara prihana in cale, care umbla in legea Domnului”.

Ce mai este Legea Domnului? Este insotire pe drum, este borna care ne indruma inspre directia in care ne dorim sa ajungem: “Faclie picioarelor mele este legea Ta si lumina cararilor mele“.

Si mai este ceva: legea ne aduce o siguranta a vietii, o siguranta a drumului bun. “Izvoare de apa s-au coborat din ochii mei pentru ca n-am pazit legea Ta”.

Cand pazim legea [lui Dumnezeu] suntem scutiti de o gramada de suferinte pe care mai tarziu le ingaduie Dumnezeu ca sa ne indrepte.

Si in cele din urma legea ne aduce stabilitate de care avem atat de multa nevoie. “Dreptatea Ta este dreptate in veac si legea Ta adevarul“.

Si concluzionez: suntem chemati in duminica de astazi sa „investim” in stiinta mantuirii care este Legea lui Dumnezeu, valida si de folos, atat pentru viata cat, mai ales, pentru moarte si pentru viata viitoare. Amin”.

Legaturi: